Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare scrisă la română, sem I, nr 2

 Toate subiectele sunt obligatorii.


 Timpul efectiv de lucru este de 2 ore.

SUBIECTUL I (42 de puncte)


Citeşte cu atenţie textul dat.

În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare


Şi-ascult ce straniu cântă tumultoasa mare.

Atent îmi plec urechea, şi-ascult notele-i grele,


Ascult, cătând pe-ncetul să mă deprind cu ele,

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,


Ce vrea să spuie marea cu-nfricoşata-i gură.

Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,


Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare…

Ş-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete,


Îşi părăseşte jocul, şi-n larmă de trompete

Îşi trâmbiţă mânia, iar miile-i de creste


Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,

Că cineva ascultă şi-nseamnă cu mirare


Ce poate să surprindă din larga ei cântare.
(Dimitrie Anghel, Cum cântă marea)

A. Scrie, pe foaia de concurs, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:
1. Menţionează câte un sinonim şi câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: straniu, să mă deprind, ură.
6 puncte
2. Notează, din text, trei cuvinte obţinute prin mijloace diferite de îmbogăţire a vocabularului, precizând modul lor de formare.
6 puncte
3. Transcrie, din textul dat, trei adjective care au valoare stilistică de epitet. 6 puncte
4. Motivează, în maximum 5 rânduri, preponderenţa imaginilor auditive în realizarea textului, având în vedere şi titlul poeziei.
6 puncte
5. Comentează semnificaţia versurilor: Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,/ Acum, parcă se joacă zvârlind
mărgăritare… 6 puncte

B. Redactează un text de 10-15 rânduri, în care să-ţi exprimi opinia despre semnificaţiile sau despre mesajul poeziei Cum cântă
marea de Dimitrie Anghel. 12 puncte
În compunerea ta, trebuie:
a. să formulezi opinia ta despre semnificaţia/ mesajul textului; 4 puncte
b. să formulezi două argumente (enunţate şi susţinute); 4 puncte
c. să ai o structură adecvată tipului de text şi cerinţei formulate); 2 puncte
d. să te înscrii în limitele de spaţiu indicate. 2 puncte

SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)


Citeşte cu atenţie textul dat.

Astronomii antichităţii au denumit „zodiac” (cercul animalelor) acea fâşie de pe mijlocul bolţii cereşti pe care par a se
mişca planetele, în cursul anului.
Ei au împărţit acest brâu de cer în douăsprezece părţi egale, cărora le-au dat nume de vieţuitoare, începând cu animalele
jugului şi ale ogrăzii, identificate de ei în grupajul aproximativ al stelelor pe boltă.
Prima „zodie”, corespunzând celei dintâi luni de primăvară, a fost numită „a berbecului”. Era luna semănatului.
A doua zodie, luna în care încolţesc seminţele în brazdă, a fost numită „a taurului”, căci stelele din respectiva constelaţie
sugerau un cap de taur, prin geometria aşezării lor. Astfel, astronomia lega soarta pământenilor de rotirea stelelor pe cer. Cei
vechi mai credeau că oamenii născuţi în „zodia taurului”, în prag de primăvară, au însuşirile acestui animal: un caracter
statornic, voinţă masivă, sentimente puternice.
Deşi se pare că iubesc bogăţia, bunăstarea şi confortul casei, ei ar fi cumpătaţi, înceţi la mânie, dar cu izbucniri furioase la
răstimpuri.
(Aristide N. Popescu, Taurul din zodiac, din vol. Zoocalomnii)

A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:
1. Formulează câte un enunţ în care să numeşti următoarele elemente care privesc fragmentul de text citat:
- autorul;
- titlul textului;
- semnificaţia termenului zodiac. 6 puncte
2. Motivează, cu argumente din textul citat, de ce a fost numită a doua zodie a taurului.
6 puncte
3. Notează litera corespunzătoare răspunsului corect:
Propoziţia subordonată din fraza Pe cer par că se mişcă neîncetat oşti întregi de stele este o propoziţie subordonată:
a. atributivă;
b.predicativă;
c. subiectivă. 6 puncte
4. Precizează funcţia sintactică şi valoarea morfologică a cuvintelor subliniate din enunţul: Ei au împărţit acest brâu de cer în
douăsprezece părţi egale... 6 puncte

B. Redactează o compunere de 10-15 rânduri, în care să-ţi exprimi opinia despre astrologie şi zodii, în general, cu referiri la
zodia în care te-ai născut.
În compunerea ta, trebuie:
- să-ţi prezinţi opinia despre problematica invocată; 4 puncte
- să caracterizezi sumar zodia în care te-ai născut; 4 puncte
- să ai o structură adecvată tipului de text şi cerinţei formulate; 2 puncte
- să te înscrii în limitele de spaţiu indicate. 2 puncte

Notă! Toate subiectele sunt obligatorii. Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie. Vei primi 12 puncte
pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 1 p.; coerenţa textului – 2 p.; registrul de comunicare, stilul şi
vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia – 3 p.; punctuaţia – 2 p.; aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea
– 2 p.).

Se acordă 10 puncte din oficiu.

S-ar putea să vă placă și