Sunteți pe pagina 1din 2

Test de evaluare

Citește fragmentul de mai jos și răspunde apoi cerințele date:

Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobândind


Şi într-o zi toţi aceştia la păşune scoşi fiind
S-a dus seara ca să-i strângă de pe câmp unde era
Şi de sunt toţi ca să vază, începu a-i număra.
Ieşind dar la număr tocma, pe unul încălecă,
Luă pe toţi după urmă şi la casa lui plecă.
Când mergea pe cale însă stătu iar a-i număra,
Şi văzu că înaintea-i numai opt măgari era;
Se uită, se miră singur cu unul ce s-a făcut,
Şi văzând o groap-adâncă pe unde a fost trecut,
Gândi că poate într-însa unul din ei a căzut,
Când a privit el cu ochii aiurea şi n-a văzut;
Descălecă şi se duse în groapă a se uita,
Dar ce să vadă într-însa, când degeaba căuta?
Se-ntoarse ş-începe iarăşi măgarii a-şi număra,
Şi văzându-i că sunt nouă, începu a fluiera;
Iar încălecă pe unul, şi până-ntr-un loc mergând,
Să-i mai numere o dată iarăşi îi veni în gând.
Şi văzând că şi acuma iar la număr opt era
Plecând însă cu-ndoială, nu se putu stâmpăra
După ce puţin mai merse, stătu iar a-i număra,
Şi măgarul de supt dânsul nenumărând iar aşa,
Tot opt ca şi pân-acuma, ceilalţi la număr ieşea.
Într-acest timp, trecând unul, i-a zis: - Nu te supăra,
Fă bine şi te opreşte măgarii a-mi număra!
Ca să văz şi tu ca mine tot aşa lipsă îi scoţi,
Or că mie mi se pare că nu sunt la număr toţi.
Începu omul acela măgarii a-i număra,
Arătând întâi cu mâna de supt el care era.
Hogea îi zise (văzându-l că începe de la el):
- Dar ce! mă pui şi pe mine în rând, omule mişel?
Şi necăjit de aceasta, acasă cu ei s-a dus
Şi aci iar cu nevasta ca să-i numere s-a pus.
Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, de Anton Pann
A. 60 de puncte
1. Analizează pronumele personale marcate în text, precizând cazul și funcția sintactică. 6 puncte
2. Indică persoana, numărul și cazul pronumelui reflexiv din versul „Plecând însă cu-ndoială, nu se
putu stâmpăra” . 6 puncte
3. Alcătuiește câte un enunț în care verbul a vedea să fie: subiect și atribut. 6 puncte
4. Notează șase termeni din familia lexicală a cuvântului groapă, să ai câte un cuvânt format cu: un
sufix augmentativ, unul diminutival și un derivat parasintetic. 6 puncte
5. Identifică valorile morfologice ale numeralelor din versurile de mai jos. 6 puncte
a) „Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobândind”
b) „Și văzându-i că sunt nouă începu a fluiera”
6. Transcrie din primele patru versuri un indice temporal și un indice spațial al acțiunii. 6 puncte
7. Explică de ce Nastratin Hogea greșește numărătoarea măgarilor. 6 puncte
8. Indică măsura și rima primelor patru versuri din textul dat. 6 puncte
9. Explică semnificația ultimei replici a lui Nastratin Hogea către drumeț. 6 puncte
10.Crezi că întâmplarea din text are un tâlc? Justifică-ți răspunsul, în 30-50 de cuvinte, indiferent
dacă este afirmativ sau negativ. 6 puncte

B. Redactează un text narativ de o pagină(15-20 de rânduri) în care să povestești o întâmplare


amuzantă, reală sau inventată de tine, bazată pe o încărcătură legată de numere sau numărare.
În redactarea textului tău, vei avea în vedre:
- să ai un conținut adecvat cerinței, 12 puncte
- să integrezi în textul tău o secvență descriptivă, 6 puncte
- să te exprimi clar corect și adecvat, 3 puncte
- să respecți normele de ortografie și de punctuație, 6 puncte
- să scrii lizibil și să așezi adecvat textul în pagină, 3 puncte

S-ar putea să vă placă și