Derivarea 

este mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului, prin care se formează cuvinte noi prin adăugarea
de sufixe sau prefixe unei rădăcini.
Cuvântul de bază este elementul fundamental pentru cuvinte noi, iar rădăcina este alcătuită din sunetele
comune cuvântului de bază și tuturor cuvintelor obținute de la acesta. Uneori acestea coincid (prieten, prietenie), dar
cel mai adesea între cuvântul de bază și rădăcină există diferențe ( fată, fetiță).
Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcină pentru a forma cuvinte noi. Ele pot fi:

 lexicale, când creează cuvinte noi; de exemplu: ardelean, aurar, argintiu, bucătărie, cărțoi, degetar, dorință,
pantofior, prietenește, zmeuriș;
 gramaticale, când creează forme gramaticale; de exemplu, sufixe de timp (-se pentru mai-mult-ca-perfect,
cântasem), sufixul de infinitiv (-a din a cânta) etc.;
 lexico-gramaticale, când exprimă, simultan, un sens nou și o categorie gramaticală (de exemplu, lucrare, verb
la infinitivul lung lucrat, participiu.

Sufixele pot forma substantive (tinerime), verbe (pietrui), adjective (argintiu), adverbe (târâș), pronume
(mătălică) sau interjecții (aolică).
Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii, pentru a forma cuvinte noi; de
exemplu: neșansă, ineficient, descumpăni, dezordine, deparazita, răsciti, reaminti.
Prefixele pot forma substantive (necredință), verbe (a înmulți, a reaminti), adjective (străvechi), adverbe
(negreșit).
Derivatele parasintetice sunt formate în același timp cu un sufix și cu un prefix (a închipui).
Seriile derivative se formează atunci când baza unui cuvânt derivat este un alt cuvânt derivat (țară + sufixul de
origine -an → țăran + sufixul moțional -că → țărancă + sufixul diminutival -uță → țărăncuță).
Compunerea este mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi unindu-se
doi sau mai mulți termeni diferiți. De cele mai multe ori, termenii care intră în componența unui cuvânt compus își
pierd sensul pe care îl au când există independent.
Procedeele de compunere sunt:

 alăturarea sau juxtapunerea, când termenii din care este compus cuvântul nu depind unul de altul
(daco-roman, Bistrița-Năsăud, de la, despre, fiecare, pistol-rachetă, româno-francez);
 subordonarea, când unul dintre termenii cuvântului compus se află în relație de subordonare față de celălalt;
de exemplu: vorbă-lungă, bunăvoință, floarea-soarelui, floare-de-colț, a binecuvânta, încurcă-lume,
verde-smarald, clarvăzător, optsprezece, douăzeci și cinci;
 abrevierea sau prescurtarea, realizată cu:
o inițiale (A.E.R./AER – Asociația Editorilor din România, OZN – obiecte zburătoare neidentificate);
o inițiale și fragmente de cuvinte (TAROM/Tarom – Transporturile Aeriene Române);
o fragmente de cuvinte (Romavia – Compania română de aviație);
o cuvinte și fragmente de cuvinte (Distrigaz – Companie pentru distribuirea gazelor).

Cuvintele compuse prin alăturare și prin subordonare se pot scrie într-un cuvânt (dintre, fiecare), legate prin
cratimă (Cluj-Napoca, coate-goale) sau separat, nelegate prin cratimă (cincizeci și trei, de pe lângă). Cuvintele
obținute prin abreviere cu inițiale se pot scrie cu punct sau fără punct de abreviere.
Cuvintele compuse pot fi substantive (bună-credință, CFR), verbe (a binecuvânta), adjective (alb-argintiu),
pronume (dumneata, Excelența Sa), numerale (treisprezece), adverbe (așadar), prepoziții (de la), conjuncții (ca să).
Un tip special de compunere (compunerea savantă) este cea realizată cu ajutorul unor elemente savante de
compunere, având circulație internațională, provenite din limbile latină și greacă. Acestea se atașează înaintea
rădăcinii (prefixoide) sau după rădăcină (sufixoide), pentru a forma cuvinte noi; de exemplu: aeromodel, anglofil,
arahnofob, biosferă, filosof, fratricid, hidroavion, intravilan, intercultural,
meritocrație, microcosmos, multinațional, polisemantic, pseudospecialist, telefon, viitorolog, zootehnie.
Conversiunea sau schimbarea valorii gramaticale este mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care
se formează cuvinte noi trecând de la o parte de vorbire la alta.
Cuvântul care își schimbă valoarea gramaticală nu își modifică forma, cum se întâmplă în cazul derivării (când
unui cuvânt i se adaugă sufixe sau/și prefixe) sau al compunerii (unde cuvântului de bază i se alătură un alt cuvânt).
 Din punct de vedere morfologic, cuvântul nou primește mărci flexionare specifice clasei la care a trecut, dacă
aceasta este o clasă flexibilă. Dacă însă clasa în care a trecut este una neflexibilă, atunci cuvântul devine invariabil.
Din punct de vedere sintactic, trecerea la o nouă parte de vorbire duce la preluarea funcțiilor sintactice specifice
acesteia.
Prin conversiune, se pot obține:

 substantive, provenite din adjective, din verbe la participiu, supin sau gerunziu, din adverbe, din pronume și
din interjecții;
 adjective, provenite din verbe la participiu sau gerunziu și din adverbe;
 adverbe, provenite din adjective, din verbe la participiu și din substantive care denumesc anotimpuri, părțile
zilei, zilele săptămânii;
 prepoziții, provenite din adverbe, din substantive și din verbe la participiu.