Familia lexicală

Familia lexicală sau familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele obţinute

prin derivare, compunere sau schimbarea valorii gramaticale de la un cuvânt de bază.

În vocabular, unele cuvinte sunt moştenite din latină, altele sunt împrumutate şi altele sunt formate în

interiorul limbii.

Familia lexicală sau familia de cuvinte reprezintă totalitatea cuvintelor înrudite ca sens și cu aceeași rădăcină,

formate prin derivare, compunere și schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază sau primitiv.
Cuvântul format prin adăugarea unui prefix sau sufix se numește cuvânt derivat.
 familia lexicală de la a face, cuvânt de bază, are următoarele cuvinte derivate: făcător,
făcătură (derivare cu sufixe); desface, preface, reface (derivare cu prefixe), prefăcător,
prefăcătorie (derivare parasintetică, adică în același timp cu sufixe și prefixe); bineface, binefăcător,
răufăcător, contraface (compuse sau cu elemente de compunere)
În mod obișnuit, familia lexicală a unui cuvânt se stabilește la nivelul unei singure limbi, în cazul nostru limba
română. De regulă, sunt incluse în aceste familii doar derivatele și compusele create în interiorul limbii
respective (în unele cazuri sunt incluse și împrumuturile neologice analizabile). Nu intră în familia lexicală nici
combinațiile frazeologice.

 familia lexicală a cuvântului mână cuprinde: mânuță, mânușiță, mănușă, mânui, înmâna etc., dar nu

și cuvintele obținute de la împrumutul neologic manus (latină), precum: manevră, manșetă,
manichiură, manufactură etc. În familia de cuvinte a substantivului mână nu intră nici combinațiile
frazeologice de forma: mână în mână, peste mână, pe sub mână, a da mâna, a fi mână spart, a avea
pe cineva la mână etc.
În cazul cuvintelor compuse, acestea aparțin unui număr de familii lexicale identic cu termenii din componența
lor care au conținut noțional.

 fiecare din cuvintele compuse gura-leului, floarea-soarelui, floarea-de-colț, fac parte din doua
familii lexicale (gura, leu; floare, soare; floare, colț), iar cuvinte precum Statu-Palmă-Barba-Cot pot
fi incluse în patru familii lexicale (stat, palmă, barbă, cot).
Cuvintele unei familii lexicale nu aparțin unei singure categorii lexico-gramaticale.

 familia de cuvinte pentru tânăr: tânăruț,

tinerel (substantiv/adjectiv), tineresc (adjectiv); tinerește (adverb); tineret, tinerețe,
tinerime (substantive); întineri (verb), întineritor (adjectiv)
! Familie lexicală a unui cuvânt nu trebuie confundată cu paradigma flexionară a unui cuvânt. Flexiunea şi
derivarea sunt două concepte total diferite. Spre exemplu, muncind e numai una din formele flexionare
(determinate gramatical) ale cuvântului a munci, iar muncitor e un cuvânt diferit, cu propria sa mulțime de
forme sau paradigmă flexionară (ex. muncitor – muncitori – muncitorul – muncitorului – muncitorii etc.).

– prin derivare;

– prin compunere;

– prin conversiune.
Alte exemple familii de cuvinte

 om: omuleț, omusor, omuț, omet, neom, a omeni, omenie, omenesc, omenire, neomenos, omenește
 groapă: gropișoară, gropiță, gropan, gropoi, gropar, gropăreasă, gropiș, a îngropa, îngropare,
îngropător, îngropat, îngropăciune, neîngropat, a dezgropa, dezgropare, dezgropat, dezgropător
 dulce: dulceață, dulceag, dulcegărie, dulcișor, dulciuri, a îndulci, îndulcire, îndulcit, neîndulcit
 lung: a lungi, lungime, lungire, lungis, lungit, nelungit, lungan, lungăreț, lunguieț, lunguleț, lunguț
 a face: făcător, făcătură, prefăcător, prefăcătorie, binefacere, binefăcător, răufăcător, contraface
 pădure: pădurar, pădurăreasă, pădurărie, pădurice, pădureț, împăduri, împădurire, împădurit,
despădurit, despădurire, despădurit, reîmpăduri, reîmpădurire, reîmpădurit

Împrumuturile

Împrumuturile pot fi:

– vechi: din slavă (plug), din turcă (ciulama), din maghiară (hotar), din greacă (cimitir);
– noi: din franceză (a instala), din engleză (hobby), din italiană (spaghete), din germană (bomfaier), din latină
(graţie).

În vocabular, unele cuvinte sunt moştenite din limba latină, altele sunt împrumutate şi altele sunt formate în

interiorul limbii.

Împrumuturile apar ca rezultat al contactului dintre două limbi, care este favorizat de mai mulţi
factori: vecinătatea geografică, amestecul şi convieţuirea unor populaţii, raporturile culturale, economice,
politice între diferite comunităţii etc.

Împrumuturile pot fi făcute pe cale directă, prin contactul dintre vorbitori, sau pe

cale indirectă, prin mijlocirea altei limbi.

Împrumuturile pot fi:

– vechi: din slavă (drag, prieten), din turcă (baclava, iaurt), din greacă (a agonisi, tacticos),
din maghiară (oraş, viclean);
– noi: din franceză (elev, a soluţiona), din engleză (talk-show, volei), din italiană (piano, scadenţă),
din germană (crenvurşt, fasung), din latină (colocviu, insulă).

Neologismele

Neologismele sunt cuvintele noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii prin derivare sau
compunere, având obligatoriu un component neologic.

Neologismele au pătruns în limba română mai ales după 1830.

Împrumuturile neologice s-au făcut în special din limba franceză şi, pe cale savantă, din limba latină.
Neologismele din latină nu trebuie confundate cu termenii moşteniţi; de exemplu, direct este un neologism
obţinut prin împrumutul savant, pe când drept este moştenit.
Unele neologisme şi-au păstrat forma din limba de origine, altele şi-au adaptat-o la limba română.

Neologismele sunt cuvinte noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul

limbii prin derivare sau compunere, având obligatoriu un component neologic.

Neologismele au pătruns în limba română mai ales după 1830.

Împrumuturile neologice s-au făcut în special din limba franceză şi, pe cale savantă, din

limba latină, contribuind la modernizarea limbii române.

Astfel, unor cuvinte din turcă şi din greacă le iau locul neologisme de origine romanică: epidemie îl

înlocuieşte pe molimă, rege pe rigă, casetă pe besactea etc.

Împrumuturile pe cale savantă din latină sau din limbi romanice duc la apariţia în limba română a dubletelor
etimologice (băşică –  vezică).

Astăzi, o influenţă mare asupra limbii române o are engleza, cuvinte cu originea în această limbă apărând
chiar în comunicarea curentă (design, stres).

Unele neologisme şi-au păstrat forma din limba de origine (show din engleză), altele şi-au adaptat-o la

limba română (miting faţă de forma din engleză meeting).

Pleonasmul

Pleonasmul este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte sau a unor
construcţii cu acelaşi înţeles.

Unele pleonasme sunt acceptabile, având rolul de a sublinia ideea exprimată.

Cuvântul de bază

Cuvântul de bază este cuvântul care serveşte ca element fundamental pentru formarea altor
cuvinte. Cuvântul de bază este de cele mai multe ori la forma-tip, din dicţionare.

Cuvinte de bază: copil, prieten, frumos, iepure, braţ.

Cuvinte derivate: copilaş, prietenie, frumuşel, iepureşte, îmbrăţişa.

Rădăcina

Rădăcina este alcătuită din sunetele comune cuvântului de bază şi tuturor cuvintelor obţinute de la acesta.

Rădăcină: merg-.
Forme ale verbului: merge, merg, mergi, mergeam, mergeaţi, mergeau.
Rădăcină: pădur-.
Familie lexicală: pădure, pădurice, pădurar, păduros, împăduri, despăduri.

Câmpul lexical

Câmpul lexical cuprinde toate cuvintele care aparţin aceluiaşi domeniu şi au trăsături de sens comune.

Câmpuri lexicale:
– soţ, mire, logodnic
– mamă, tată, frate, soră
– profesor, elev, clasă, bancă, rechizite.

Vocabularul (Lexicul)

Vocabularul este totalitatea cuvintelor care există sau au existat cândva în limbă.

 Arhaismele sunt cuvinte vechi, care au dispărut definitiv din limba română sau care sunt pe cale de dispariție.

Arhaismele lexicale

Arhaismele lexicale sunt cuvinte care nu se mai întrebuinţează astăzi în vorbire.

Sufixele

Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate la sfârşitul rădăcinii pentru a forma un cuvânt nou.

Sufixe: lemn-ar, căs-uţă, scrii-tor, ţărăn-ime, voinic-esc, frăţ-eşte; arc-aş, muncitor-ime, bună-tate, lovi-tură;

fric-os, nebun-atic, frumuş-el, prieten-esc; abstract-iza, concluzi-ona, sfăt-ui; frăţ-eşte, piept-iş.

Sufixele sunt:

– lexicale, când formează cuvinte noi;

– gramaticale, când creează forme gramaticale (sufixe de timp şi de mod);
– lexico-gramaticale, când exprimă, simultan, un sens nou şi o categorie gramaticală (sufixele moţionale, de
infinitiv lung, participiale etc.).

Sufixele lexicale sunt folosite pentru denumirea:

– agentului (autor al acţiunii sau meseriaş): băutor, fierar, gornist, luntraş;

– însuşirii: auriu, fricos, fugar, iubitor, mâncăcios, purtabil, sprâncenat, vamal;
– colectivităţii: apăraie, brădet, ierbărie, gorunişte, turcime, zmeuriş;
– instrumentului: alfabetar, piperniţă, schimbător;
– noţiunilor abstracte: cerinţă, domnie, grăsime, răceală, scursură, siguranţă;
– modalităţii: bărbăteşte, pieptiş, târâş;
– locului şi originii: benzinărie, fierărie, someşean;
– obiectelor sau însuşirilor mici (sufixele diminutivale): binişor, căluţ, căscioară, cerceluş, coşuleţ, lănţuc,
mătăluţă, pantofior, singurică, vânticel;
– obiectelor sau însuşirilor mari (sufixele augmentative): băieţandru, grăsan, lădoaie, pietroi.

Sufixele formează:

– substantive (gălbenuş);
– verbe (a ciocăni);
– adjective (vişiniu);
– adverbe (vitejeşte);
– numerale (doime);
– pronume (mătălică);
– interjecţii (aolică).

Prefixele

Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii pentru a forma un cuvânt nou.

Prefixele modifică sensul cuvântului de bază, fiind:

– negative (neagă sensul cuvântului care este bază): neşansă, inegalitate;

– privative (arătă o lipsă): a descreţi, a deşira;
– iterative (arătă o repetare): a răsciti, a reaminti.

Prefixele delocutive formează cuvinte de la locuţiuni:

– a înşira, a împături.

Prefixele formează:

– substantive (neregulă);
– verbe (a realege);
– adjective (nefiresc);
– adverbe (negreşit).

Prefixele pot fi:

– vechi: ne-, în-, des-, răs- etc.;

– noi: anti-, con- (co-), inter-, pre- etc.

Prefixe: stră-bunic, con-cetăţean,  des-face.
Cuvintele derivate

Cuvintele derivate sunt cuvintele formate cu ajutorul sufixelor şi al prefixelor.

cuvinte obținerea cuvintelor derivate

derivate

cunoaștere derivare cu sufixul -ere

cunoscător derivare cu sufixul -ător

cunoștință derivare cu sufixul -ință

a recunoaște derivare cu prefixul re-

recunoaștere derivare cu sufixul -ere și prefixul re-

recunoscător derivare cu sufixul -ător și prefixul re-

recunoștință derivare cu sufixul -ință și prefixul re-

necunoaștere derivare cu sufixul -ere și prefixul ne-

necunoscător derivare cu sufixul -ător și prefixul ne-

cunoscut – schimbarea valorii gramaticale din participiu în adjectiv:

Am zărit un om cunoscut.
– schimbarea valorii gramaticale din participiu în
substantiv:
Am zărit  un cunoscut.

cunoscător schimbarea valorii gramaticale din adjectiv în substantiv:

Un cunoscător  știe despre ce vorbesc.

Derivatele parasintetice

Derivatele parasintetice sunt cele formate în acelaşi timp cu un sufix şi cu un prefix (a închipui).

Derivate în serie

Când baza unui cuvânt derivat este un alt derivat, se pot forma derivate în serie (ţară + sufixul de origine -
an -› ţăran + sufixul moţional -că -› ţărancă + sufixul diminutival -uţă -› ţărăncuţă).

Fiecare din tipurile de derivare sunt tratate separat

Pentru o perspectivă generală dăm în cele ce urmează un exemplu din fiecare tip de derivare.

 derivare progresivă: bun > bunic (bun + -ic)

 derivare regresivă: zbucium < zbuciuma (zbuciuma – -a)
 derivare prin substituție de afixe: descâlci (des- + câlci)  > încâlci (în- + câlci)

Trebuie menționat că prin procedeele de derivare menționate se creează cuvinte noi pe baza modelelor deja
existente în limbă. Indiferent dacă aceste modele sunt moștenite, împrumutate sau create în limbă, important
este ca derivatele să fie analizabile și să se încadreze în tipare sistematice, astfel încât procedeele să fie
productive.

Existența acestor creații sistemice ne permite să facem analogii și să avem anumite reguli generale de derivare
pentru orice cuvânt.

Spre exemplu, de la anumite substantive obținem numele agentului prin adăugarea unui sufix sau de la un
substantiv anume prin adăugarea unui sufix obținem un diminutiv:

 pădure > pădurar; fier > fierar, lapte > lăptar, strung > strungar
 balon > balonaș, strugure > struguraș, izvor > izvoraș