Vocabularul

Noțiuni generale

Vocabularul (lexicul) unei limbi este alcătuit din totalitatea cuvintelor din limba respectivă.
Vocabularul este format din:
 fondul principal de cuvinte sau vocabularul fundamental
 masa vocabularului
În limba română, din cele aproximativ 120 000 de cuvinte, în jur de 1500 de cuvinte fac
parte din vocabularul fundamental. Între masa vocabularului și fondul principal de cuvinte nu
sunt granițe fixe.
Fondul lexical principal înseamnă nucleul funcțional stabil al limbii și este alcătuit din
cuvintele cunoscute și folosite frecvent (zilnic) de către toți vorbitorii limbii române, indiferent
de nivelu educației, profesie, vârstă, sex, regiune etc. Cuvintele care formează acest fond
denumesc noțiuni fundamentale sau ajută la exprimarea unor relații sintactice, fără de care
comunicarea nu ar fi posibilă. Astfel, vocabularul fundamental cuprinde cele mai folosite
cuvinte:
– cuvinte frecvente, cunoscute de toţi vorbitorii;
– cuvinte ce denumesc obiecte şi activităţi importante (noţiuni legate de casă şi familie, timp şi
spaţiu, alimente, părţile corpului, plante, animale etc.) aparţinând diferitelor părţi de vorbire
(substantive, toate articolele, adjective, toate pronumele, toate numeralele, verbe, adverbe,
majoritatea prepoziţiilor şi a conjuncţiilor, câteva interjecţii);
– cuvinte ce au de obicei multe derivate şi compuse.
Masa vocabularului cuprinde cuvinte mai puţin folosite (termeni tehnici, regionalisme,
arhaisme, jargon, argou).
 Termenii ştiinţifici şi tehnici sunt cuvinte folosite de anumite categorii sociale, pentru a
numi cu exactitate concepte dintr-un anumit domeniu de activitate (video, computer).
 Regionalismele sunt cuvinte care circulă doar în anumite regiuni ale ţării (hudiţă =
uliţă, ogradă = curte).
 Arhaismele sunt cuvinte vechi ieşite din uzul general (calfă = lucrător calificat, jupân =
stăpân, domn).
 Jargonul cuprinde cuvinte folosite de anumite categorii sociale, ce reflectă influenţe
culturale străine (mersi = mulţumesc, musiu = domn).
 Argoul cuprinde cuvinte folosite de anumite categorii sociale cu intenţia de a constitui
un cod secret, neînţeles de ceilalţi vorbitori (sticlete = poliţist, şase! = atenţie!).
Cuvântul reprezintă unitatea de bază a vocabularului.
Cuvântul este format dintr-un sunet sau o îmbinare de sunete, care se redă în scris printr-o
literă sau un grup de litere (forma cuvântului), la care se asociază un anumit înțeles (sensul
cuvântului).
Contextul este o îmbinare de cuvinte prin care se obține un sens general.

Formarea cuvintelor

Cuvântul de la care se formează alte cuvinte se numește cuvânt de bază.

Exemplu: lung – cuvânt de bază pentru: a lungi, lungime, lungan, lunguleț, alungit.
Elementul comun mai multor cuvinte înrudite ca sens poartă denumirea de rădăcină.
 Exemplu: învăț este rădăcina cuvintelor: a învăța, învățător, învățăcel, neînvățat.

Mijloace de îmbogățire a vocabularului

Vocabularul limbii române, la fel ca vocabularul oricărei limbii, se îmbogățește cu noi

unități lexicale și se perfecționează continuu. Îmbogățirea vocabularului se face prin mijloace
interne și mijloace externe.

Mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului

Pe cale internă vocabularul se îmbogățește prin formarea de cuvinte (unități lexicale) noi de
la materialul lingvistic deja existent printr-un ansamblu de procedee specifice limbii respective.
Cuvintele noi formate se numesc creații interne, iar cele existente la care se raportează se
numesc cuvinte de bază sau primitive.
Mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului sunt: derivarea, compunerea şi
conversiunea.
Derivarea este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte
noi cu ajutorul sufixelor şi prefixelor. Derivarea este mijloc intern deoarece cuvintele noi se
formează de la cuvinte de bază existente în limba română.
Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcina cuvântului.
Sufixele denumesc:

 agentul (-tor, - ar, -ist, -aş): agricultor, fierar, gronist, luntraş;

 însuşirea (-iu, -oş, -cios, -bil, -at, -al): aurcz, fricos, mîncăcios, purtabil, sprîncenat,
vamal;
 colectivitatea (-et, -raie, -işte, -ime, -is): brădet, apăraie, porumbişte, studenţime,
zmeuriş;
 instrumentul (-ar, -nită, -tor): alfabetar, pipernită, ştergător;
 noţiuni abstracte (-inţă , -ie, -ime, -cală, -ura, -anţă) : cerinţă, domnie, grăsime, răceală,
scursura, siguranţă;
 modalităţi (-este, -iş, -âş): româneşte, pietriş, ţărâş;
 locul şi originea (-ărie, -ice, -ean): benzărie, fierărie, bucureştean;
 obiecte sau însuşiri mici - sufixe diminutivale (ulet , uc , ior , ică , ice) : binişor,
căscioară, cerceluş, coşuleţ, lănţuc, pantofior, singurică, vanticel;
 obiecte sau însuşiri mari - sufixe augmentative (andru, an, oaie, oi): băieţandru, grăsan,
căsoaie, pietroi.

După criteriul semantic avem:

 sufixe diminutivale (micşorează obiectele sau însuşirile acestora): -el (tinerel), -uc (sătuc), -işor
(puişor), -iţă (copiliţă, -uţă (străduţă), -aş (copilaş), -ic (pupic), -ior (cărucior), -uşor (pluguşor),
-uleţ (sătuleţ), -uş (picioruş), -uşcă (răţuşcă), -uţ (puiuţ), -icică (floricică);
 sufixe augmentative (măresc obiectele sau însuşirile acestora): -an (băietan), -andru
(copilandru), -oaie (căsoaie), -oi (măturoi);
 sufixe colective (formează cuvinte cu formă de singular şi înţeles de plural): -et (brădet, făget), -
iş (pietriş, tufiş), -ime (studenţime, muncitorime);
 sufixe care derivă nume de agent: -tor (croitor), -ar (pitar), -ist (maşinist);
  sufixe moţionale (care derivă genul feminin de la un substantiv masculin): -iţă (doctor -
doctoriţă), -că (ţăran - ţărancă), -easă (croitor - croitoreasă), -oaică (tigru - tigroaică) sau genul
masculin de la genul feminin): -an (curcă - curcan), -oi (vulpe - vulpoi, raţă - răţoi).

Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii cuvântului pentru
a forma cuvinte noi. Prefixele modifică sensul cuvântului de bază. Ele pot fi:
 negative (re-, in-) : inegalitate
 privative (des- , de-): a descreți
 iterative (re- , răs -): a reaminti.
Cu ajutorul prefixelor se pot forma următoarele părţi de vorbire:
 substantive: antebraţ, confrate, răscruce, subcomisie, strănepot;
 adjective: anticomercial, descusut, prenatal, răscunoscut;
 verbe: răspopi, regăsi, străluci, desface;
 adverbe: răspoimâine, preacurând, descrescendo.
.
Cele mai folosite prefixe în limba română sunt:
 ne- (indică lipsa): neacademic, neclar, nedrept, neşansă, neîndemânare, neînceput, neomeni etc.;
 re- (indică repetarea): reabona, reacorda, rebobina, reciti, readmite, reda, redescoperire,
recompartimenta, reclădi etc.;
 în-(îm-): înaripa, înarmare, înavuţire, înăcri, înălbire, înăsprire, încăiera, încazarmare, încălzi;
îmbălsămare, îmbărbătare, îmbătrâni, îmblânzi, îmbogăţi, îmbolnăvi, îmbrânci, îmbrobodire etc.;
 con-(co-) (împreună cu): conlocui, confrate, conlucra, convieţui, consătean, convieţuire; coautor,
conaţional, coopera, coexista etc.;
 des-(dez-,de-) (sens privativ): descărnare, deshăma, descoji, descoase; dezarmare, dezarma,
dezgoli, dezgusta; decalibrare, decapsulare, decodare, decarburare, decolorare etc.;
 răs-(răz-) (indică intensificarea, repetarea): răsciti, răscoace, răscroi, răscruce, răsfăţa; răzbate,
răzjudeca, răzgândi, răzbucuros etc.;
 ante- (înainte): antedeviz, anteproiect, antevorbitor, antemăsurătoare, antebraţ, antepenultima,
antecalcul etc.;
 anti- (împotriva): anticar, anticomercial, anticreştini, antidepresivi, antifurt, antiatom,
antimaterie, antiatomic, antiinfecţios etc.;
 post- (după): postbelic, postcalcul, posteminescian, postnatal, postfaţă, postuniversitar,
postnominal etc.;
 pre- (înainte): preambala, prelucra, prenatal, preşcolar, premolar, preabataj, prefeudal,
prefabrica, prefigurativ etc.;
 stră- (indică vechimea, trecerea prin ceva): strămoş, strănepot, străbun, strălumina, străluci,
strămutare etc.

Există şi false prefixe (prefixoide) provenite din cuvinte independente din limba greacă sau latină:
 aero- (aer): aeronavă, aerosol;
 agro- (agricultură): agroindustrie, agrochimist;
 hidro- (apă): hidroenergetică, hidrocentrală;
 micro- (mic): microsistem, micrometeorit;
 macro- (mare): macroindustrial, macroeconomie;
 semi- (jumătate): semivocală, semifinală;
 tele- (departe): telecomandă, telecabină;
 electro- (electric, bazat pe electricitate): electrotehnică, electrocasnice;
 foto- (al luminii, fotografic): fotosinteză, fotomodel;
  mono- (unic, singur): monomembră, monocultură
Derivatele parasintetice sunt cuvintele care conţin şi sufixe şi prefixe. Exemplu: înnodat.
Orice cuvânt derivat este format din două părți: baza de derivare și derivativul (numit și
afix), chiar și în cazul derivării parasintetice (cu sufixe și prefixe).
 desface este format din prefixul (derivativ) des- + baza de derivare face
 închipui este format din derivativul complex (sufix și prefix) în- -ui + baza de derivare chip
Baza de derivare poate fi simplă și neanalizabilă, iar atunci se numește rădăcină.
 căsuță este format din baza de derivare sau rădăcina căs- + sufixul -uță
Atunci când este complexă și este analizabilă, baza de derivare este la rândul ei un derivat, adică
e formată din rădăcină și cel puțin un afix. În acest caz, baza de derivare se numește temă
lexicală.
 lăptăreasă este format din baza de derivare, care este temă lexicală lăptar + sufixul -easă;
tema lăptar este formată din rădăcina lăpt- + sufixul -ar.
Cuvântul folosit ca punct de plecare pentru formarea altor cuvinte, înregistrat în dicționare, se
numește cuvânt-bază, iar cel format prin adăugarea afixelor se numește derivat. În dicționare,
derivatele sunt explicate prin indicarea cuvântului-bază și nu prin indicarea rădăcinii sau temei.
 frumusețe în dicționar este explicat prin cuvântul de bază frumos + sufixul –ețe.

ATENȚIE!

A nu se confunda sufixele cu desinențele.

Sunetul sau grupul de sunete (morfemele) de la sfârşitul cuvintelor, folosite pentru a arăta diferitele
categorii gramaticale (genul, numărul, persoana) se numeşte desinenţă.
creezi = cre + -ez + -i (cre = rădăcină, -ez = sufix gramatical, -i = desinenţă de persoana a II-a
singular
La substantivul “elevă” – desinenţa -ă marchează atât singularul, opunându-se pluralului (eleve), cât
şi cazul nominativ/acuzativ, în opoziţie cu genitiv/dativ (unei eleve).
În “o temă complicată”, desinenţa -ă a adjectivului “complicată” exprimă genul feminin, numărul
singular, cazul nominativ/acuzativ.
La substantive şi adjective, genul şi numărul sunt marcate prin desinenţe: prun/pruni, socru/socri,
elevă/eleve, tren/trenuri, caiet/caiete; anormal/anormală /anormali/anormale, cafeniu/cafenie/cafenii.
La verbe, desinenţele adăugate la tema verbelor precizează persoana şi numărul:
- la indicativ prezent: cânt, cânţi, cântă, cântăm, cântaţi, cântă: -0, -i, -ă, -(ă)m, -(a)ţi, -ă;
-la indicativ imperfect: cântam, cântai, cânta, cântam, cântaţi, cântau: -m, -i, -0, -m, -ţi, -u;
- la indicativ perfect simplu: cântai, cântaşi, cântă, cântarăm, cântarăţi, cântară: -i, -şi, -0, -răm, -
răţi, -ră etc.

Familia lexicală reprezintă cuvinte obţinute prin derivare de la un cuvânt de bază .

Exemplu: floare: (a) înflori, înflorit, neînflorit, înflorire, înfloritor, florar, floricica, florarie,
florareasă.
Cuvintele unei familii lexicale nu aparțin unei singure categorii lexico-gramaticale.
Familia lexicală pentru tânăr:
tânăruț,tinerel (substantiv/adjectiv), tineresc (adjectiv); tinerește (adverb); tineret, tinerețe,
tinerime (substantive); întineri (verb), întineritor (adjectiv).
 Familia lexicală de la a face, cuvânt de bază, are următoarele cuvinte derivate: făcător,
făcătură (derivare cu sufixe); desface, preface, reface (derivare cu prefixe), prefăcător,
prefăcătorie (derivare parasintetică, adică în același timp cu sufixe și prefixe).

Alte exemple de familii de cuvinte

 om: omuleț, omusor, omuț, omet, neom, a omeni, omenie, omenesc, omenire, neomenos,
omenește
 groapă: gropișoară, gropiță, gropan, gropoi, gropar, gropăreasă, gropiș, a îngropa,
îngropare, îngropător, îngropat, îngropăciune, neîngropat, a dezgropa, dezgropare,
dezgropat, dezgropător
 dulce: dulceață, dulceag, dulcegărie, dulcișor, dulciuri, a îndulci, îndulcire, îndulcit,
neîndulcit
 lung: a lungi, lungime, lungire, lungis, lungit, nelungit, lungan, lungăreț, lunguieț, lunguleț,
lunguț
 a face: făcător, făcătură, prefăcător, prefăcătorie, binefacere, binefăcător, răufăcător,
contraface
 pădure: pădurar, pădurăreasă, pădurărie, pădurice, pădureț, împăduri, împădurire,
împădurit, despădurit, despădurire, despădurit, reîmpăduri, reîmpădurire, reîmpădurit

Compunerea

Compunerea este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează

cuvinte noi sau termeni diferiţi .
Termenii din care se formează un cuvânt compus îşi pierd de cele mai multe ori sensul pe
care îl au când există independent .
Cuvintele compuse pot fi :
 substantive ( floarea-soarelui , ochiul-boului )
 verbe : a binevoi , a teleghida, a (se) autoapara
 adjective : cumsecade
 pronume : fiecare
 numerale : douăzeci
 adverbe : după-amiază
 prepoziţii : pâna la
 conjuncţii : ca să
 interjecţii : bing-bang
Compunerea se poate realiza prin:
 sudare: binefacere, fărădelege, untdelemn treizeci despre, altcineva;
 alăturare – cu cratimă: Târgu-Jiu, după-amiază,floarea-soarelui, viță-de-vie, roșu-deschis;
-fără cratimă: Baia Mare, Mircea cel Bătrân, Marea Neagră, de pe la;
 abreviere sau prescurtare: CEC, BCR, TAROM, CFR, Plafar.

Conversiunea/Schimbarea valorii gramaticale

 Conversiunea/schimbarea valorii gramaticale este mijlocul intern de îmbogăţire al
vocabularului prin care se formează cuvinte noi de la o parte de vorbire la alta :
a) Substantive din :
- adjective : Frumosul traversează stradă .
- verbe la participii : Răniţii au fost transportaţi la spital .
- verbe la supin : Mersul pe jos este sănătos .
- verbe la gerunziu : Suferindul era trist .
- adverbe : Aproapele lui s-a accidentat .
- pronume : Nu îmi pierd vremea cu nimicuri .
- interjecţie : N-a auzit oful .
b) Adjective din :
- substantive: Zoe, fii bărbată!
- verbe la participiu : Cerul înnorat nu-mi place .
- verbe la gerunziu : Mâinile tremurânde ale fetiţei arătau emoţia .
- pronume : Acest băiat învaţă bine .
- adverbe : Mi-am luat haine gata .
c) Adverbe din :
- adjective : Vorbeşte frumos .
- verbe la participiu : Vorbeşte îngânat .
- substantive : Pleacă dimineața .
d) Prepoziţii din :
- adverbe : Deasupra crengii s-a aşezat o pasăre .
- substantive : Picta frumos graţie talentului .
- verbe la participiu : A câştigat mulţumită muncii .

Mijloace externe de îmbogățire a vocabularului

Împrumuturile sunt mijloace externe de îmbogăţire al vocabularului şi sunt introduse în

limba română din alte limbi .
Împrumuturile apar ca rezultat al contactului dintre două limbi fiind favorizate de mai multi
factori :
- vecinătatea geografică
- amestecul şi convieţuirea unor populaţii .
- raporturile culturale , economice şi politice .
Împrumuturile pot fi :
 vechi : Provenite din :
1) limba slavă ( izvor , plug , cocoş , voinic , babă , boier , ieftin ) .
2) limba maghiară ( hotar , vameş , viclean , oraş , gazdă , gând ) .
3) limba turcă ( baclava , iaurt , zarzavaturi , chirie , halva ) .
4) limba greacă ( duşman , frică , tacticos , proaspăt ) .
 noi : Vin din :
 1) franceză ( elev , cafe-bar , bleu , bleumarin , a soluţiona ) .
2) engleză ( stand-by , talk-show , hobby , voler ) .
3) germană ( crenvurşti , foen , iceberg , manager ) .
4) italiană ( pian , spaghete ) .
5) latină ( graţie , colocviu , insulă ) .
Neologismele sunt cuvintele noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii
sau prin derivare sau compunere . Ex : liceu , tractor , seism , metrou , dolar , inginer , secol ,
oxigen , şampon , parizer , whisky , fotbal , box .