Modulul 2.

Organizarea funcţional- stilistică a lexicului

1.1. Vocabularul de bază (esenţial)
1.2. Masa vocabularului
1.3. Deferienţieri în masa vocabularului
Vocabularul arhaic
Vocabularul regional
Vocabularul argotic
Vocabularul literar şi neliterar
Termenii de jargon
Termeni tehnici şi ştiinţifici
1.4. Lexicul activ şi lexicul pasiv

2. 1. Vocabularul de bază (esenţial)

Termenul de vocabular provine din lat. vocabula „cuvânt”, iar cel de lexic din gr. lexis „cuvânt”
(ambii pătrunzând în limba română prin intermediul limbii franceze).

Vocabularul sau lexicul unei limbi este constituit din totalitatea cuvintelor care există (sau care au
existat) în acea limbă. Disciplina care se ocupă cu studierea vocabularului se numeşte lexicologie.

Vocabularul limbii române conţine în structura lui o parte stabilă, un nucleu numit fond principal
lexical şi o parte mai puţin stabilă, mai expusă schimbărilor, numită masa vocabularului.

Vocabularul de bază (esenţial) cuprinde cuvintele cele mai uzuale, cunoscute şi folosite de toţi
vorbitorii limbii române. Aceste cuvinte denumesc noţiunile fundamentale ale vieţii şi activităţii omeneşti.

- părţi ale corpului omenesc: cap, frunte, păr, braţ, picior, piept, mână, ureche, ochi, umăr;
- grade de rudenie: tată, mamă, bunică, soră, frate, cumnat, socru, cuscru, văr, unchi;
- animale: lup, urs, găină, gâscă, elefant, cal, berbec, bou, vultur, maimuţă, leu, tigru, capră;
- plante şi arbori: copac, iarbă, floare, stejar, măr, brad, cireş, viţă-de-vie, cais, gorun, grâu, porumb;
- termeni legaţi de natură: vreme, timp, zi, noapte, seară, an, anotimp, lună, iarnă, toamnă, primăvară;
- termeni religioşi: biserică, Crăciun, cruce, înger, Dumnezeu, utrenie, lumânare, preot, botez, sfânt,
slujbă, Bobotează;
- zilele săptămânii şi lunile anului: luni, marţi, joi, duminică, ianuarie, mai, septembrie, noiembrie,
decembrie;
- cuvinte despre locuinţă şi alimente: casă, fereastră, poartă, pâine, uşă, horn, sobă, mîncare, vatră, vin,
brânză, făină;
- cuvinte care exprimă însuşiri: roşu, iute, înalt, deştept, inteligent, omenos, zgârcit, bun, evlavios,
darnic;
- cuvinte care arată numărul: doi, patru, cinci sute treizeci şi şase, nouă mii, două milioane;
- nume de acţiuni: a scrie (scriere), a merge (mergere), a pleca (plecare), a vedea (vedere), a aştepta
(aşteptare), a înălţa (înălţare);
- cuvinte care se referă la stări sufleteşti: vesel, veselie, trist, tristeţe, melancolie, melancolic, bucuros,
bucurie, mânhnit, mâhnire, mânios;
- cuvinte de legătură: cu, de, pe, sub, în, spre, şi, dar, însă, ci, sau, ori, deşi;
- nume de persoane: Vasile, Gheorghe, Maria, Dimitrie, Constantin, Ioana, Ştefan, Alexandra.

Ele se caracterizează prin frecvenţa mare cu care apar în procesul comunicării, prin bogăţia de
sensuri şi prin capacitatea de a forma derivate şi cuvinte compuse sau de a intra în locuţiuni şi expresii.
Cercetările făcute de lingvişti au arătat că fondul principal lexical al limbii române actuale conţine
aproximativ 1500 de cuvinte, dintre acestea 60% sunt de origine latină, iar 40% de diverse alte origini.
 Fondul principal împreună cu structura gramaticală reprezintă esenţa, specificul unei limbi; întrucât
limba română a păstrat de obicei se spune „a moştenit” majoritatea fondului principal şi structura
morfologică, sintactică din latină, ea este o limbă romanică, de origine latină. Iată câţiva termeni de
origine latină: aqua/apă, aurum/aur, caelum/cer, campus/câmp, caput/cap, cena/cină, decem/zece,
ferrum/fier, fumus/fum, cognatus/cumnat, gelu/ger, herba/iarbă, frater/frate, homo/om, lupus/lup,
manus/mână, mater/mamă, novus/nou, laudare/lăudare, oculus/ochi, octo/opt, ovum/ou, pater/tată,
pilus/păr, populus/popor, prunus/prun.
Acelaşi caracter romanic al limbii române îl demostrează şi existenţa, în limbajul persoanelor
instruite, a numeroaselor expresii, propoziţii şi maxime celebre, alcătuite, toate, din cuvinte pe care atât
limba română în formare, cât şi limba din epocile care au urmat, le-au preluat în mod cât se poate de firesc.
Exemple:
Labor omnia vincit = munca le învinge pe toate
Mea culpa = vina mea
Non multum, sed multum = nu mult, ci multe
Opera omnia = opera integrală (a cuiva)
Persona (non)grata = persoană (ne)dorită
Primum vivere, deinde philosophari = întâi să trăieşti, apoi să filozofezi
Sine ira et studio = fără mânie şi părtinire
Si vis pacem, para bellum = dacă vrei pace, pregăteşte-te de război
Verba volant, scripta manent = vorbele zboară, ceea ce este scris rămâne
2.2. Masa vocabularului

Masa vocabularului reprezintă restul cuvintelor din vocabular, în cazul limbii române, diferenţa de la
cele circa 1.500 de unităţi ale vocabularului fundamental până la totalul de aproximativ 175.000 de cuvinte
(cu tot cu variante). Această parte se şi numeşte, în diverse lucrări de specialitate, restul vocabularului sau
vocabular secundar, vocabular disponibil. Termenul de „rest” nu trebuie înţeles în sens peiorativ, ci în cel
strict matematic, statistic. Căci, dacă la o asemenea imensitate de material se poate presupune şi o mare
diversitate, în clasele care, totuşi, pot fi delimitate, intră şi cuvinte cu frecvenţă mare. Problema este însă că
acestea, spre deosebire de cele din vocabularul fundamental, sunt utilizate de grupuri mai reduse de
vorbitori. În principiu, intră aici:
- arhaismele
- regionalismele;
- termeni literari şi neliterari
- termeni de argou şi jargon;
- termenii tehnici şi ştiinţifici.
25% cuvinte din masa vocabularului sunt de origine latină(veche şi literară), mulţi termeni sunt de alte
origini, în diverse propoţii, de exemplu:

- cuvinte de origine slavă = 8% bici, bârlog, castravete, cofă, dragoste, glas, horn, iubire, pustiu, ţintă;
- cuvinte de origine greacă = 2% cais, cărămidă, condei, dascăl, folos, hârtie, ieftin;
- cuvinte de origine germană = 2% blat, haltă, lagăr, şlep, şopron, şurub, wolfram;
- cuvinte de origine maghiară = 2% a alcătui, a bănui, a bântui, bir, meşteşug, rămăşag, vamă;
- cuvinte de origine turcă = 4% bacşiş, bucluc, cafea, calabalâc, chibrit, cioban, duşman, geam, halva,
tutun;
- cuvinte de origine franceză =38% a epuiza, afiş, antreu, apartament, bază, birou, boxer, cartuş,
cercetător, chiuvetă, costum, capricios, decodificare, fiabilitate, frecvenţă, gentil, misiune, monstrous,
pardesiu, picher, remorcher, sufleur, şofer, uzină;
- cuvinte de origine engleză = 3% blugi, container, computer, fotbal, lider, miting, week-end;
 - cuvinte de origine daco-getică = circa 100 baci, boltă, brad, brânză, fluier, gorun, grumaz, măgură,
murg, scapăr, scrum, strugure, urdă, vatră, viezure.

În afară acestora, limba română are unele cuvinte cu origini comune: rusă, bulgară, sârbă, albaneză etc.
Evaluare
1. Repartizaţi cuvintele de ma jos pe următoarele sfere semantice: a) nume ale membrilor de familie şi
termeni de rudenie; b) corpul omenesc şi părţile lui; c) locuinţa şi obiecte casnice; d) îmbrăcăminte şi
încăşţăminte; e) alimente şi băuturi de primă necesitate; f) plante, legume şi fructe răspândite la noi; g)
păsări şi animale răspândite şi cunoscute la noi; h) termeni legaţi de religie şi cultul bisericesc; i) cele mai
importante acţiuni şi procese; j) calităţi şi defecte; k) culori mai importante; l) numerale simple; m) diviziuni
ale timpului, numele zilelor săptămânii, numele de luni şi ale anotimpurilor; n) adverbe de loc, timp, mod; o)
instrumente gramaticale (vebe auxiliare, copulative, prepoziţii, conjuncţii).

Demonstraţi că aceste cuvinte fac parte din vocabularul de bază (esenţial).

acolo, acum, ager, aici, alb, albastru, alun, an, anotimp, a aprinde, apă, arbore, a asculta, aspru, atunci, a
avea, azi, barbă, bărbat, bătrân, a bea, bine, biserică, bogat, a boteza, brânză, bun, cal, cap, carne, caş,
cartof, că, căciulă, câine, căldare, a cânta, cinci, cireş, cizme, cocoş, copac, a creşte, cruce, copil, cu,
cuminte, cuţit, de, deget, dimineaţă, Dumnezeu, duminică, farfurie, fasole, fată, făină, foarfece, frate,
frumos, frunză, galben, găină, gât, gras, gură, greu, iarbă, icoană, icre, ieri, inimă, înainte, înalt, a învăţa,
la, lapte, lângă, limbă, luni, mamă, marţi, mămăligă, mătuşă, mâine, mână, a mânca, măr, a merge, a
munci, negru, nevastă, nucă, nuc, oaie, ochi, om, oră, ori, palton, pantaloni, patru, pantofi, păr, pânză,
peşte, a plăcea, a plânge, porc, prun, prună, a putea, roşie, roşu, sărac, săptămână, scaun, a simţi, slab,
soră, soţ, soţie, a spăla, stejar, şi, tată, tânăr, televizor, trei, trist, unchi, unu, vacă, vară, a veni, verde,
vesel, vin, vişin, vişină, a vorbi, a vrea, a zi.

1. Încercuieşte varianta care conţine doar cuvinte din vocabularul de bază. Găseşte intrusul în celelalte
variante şi precizează cărui lexic îi aparţine:
a) masă, pisică, neuron, lapte, măr, pentru, a fi;
b) ceas, letopiseţ, gât, lalea, pâine, a avea;
c) asasin, ou, mână, caiet, a dormi, eu;
d) a bea, fiindcă, pat, bunic, şi, albastru;
e) a spăla, barabule, casă, a citi, frumos, luni;
f) prefix, sufix, rădăcină, nepot, iarnă, raţă;
g) scaun, a face, frunte, cireaşă, sau, frumuseţe.

2. Subliniaţi cu o linie cuvintele din vocabularul de bază (esenţial) şi cu două cuvintele din masa
vocabularului: agitaţie, a ara, ajun, alifie, apă, aluzie, amalgam, amiază, albastru, antenă,bujor, bătrân,
bulb, buletin, caiet, cer, cleşte, calcar, car, chit, birou, cleşte, cuptor, cerb, condei, croitor, a crede, a
culege, cuţit, cusur, a dovedi, detriment, esenţă, febră, frunte, fiu, furt, femeie, floare, furi, fond,
frecvent, fragil, frecţie, film, greu, gen, ger, ginere, grafic, a iubi, idilă, încă, întâi, joc, jilav, lacăt, lume,
lapte, luni, luncă, luntre, mac, minte, a mânca, mână, mobil, moartă, minune, a munci, noră, a naviga,
necaz, nerv, obraz, pod, palton, pernă, plapumă, păpuşă, puţin, presă, rău, roză, rudă, ruină, soare, singur,
sfinx, slavă, şoarece, teatru, târg, trapez, tânăr, urs, ulm, vulpe, vargă, viclean, vagon, a vrea, varză,
vioară, zdreanţă, a zice.
3. Indică, pentru fiecare dintre cuvintele de mai jos ce aparţin vocabularului de bază (esenţial), câte 5
expresii/ locuţiuni:
a) cap:
b) apă:
c) drum:
d) inimă:
e) a lua:
4. Analizaţi textele de mai jos şi identificaţi cuvintele care fac parte din vocabularul de bază (esenţial).
Observaţi care dintre trăsăturile date le sunt caracteristice: a) frecvenţa mare în vorbire; b)
polisemantism; c) stabilitate în limbă; d) capacitate de a servi drept bază pentru formarea cuvintelor
derivate şi compuse.
a) De la Ineu drumul de ţară p ia printre păduri şi peste ţarini lăsând la dreapta şi la stânga satele aşezate
prin colţurile văilor. Timp de un ceas şi jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, şi
după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug şi să le mai laşi timp de
răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt rele. (I. Slavici)
b) A doua zi e numai soare alb şi verdeaţă vie pretutindeni. Ceasul brăţară, de campanie, îmi arată
unsprezece şi jumătate. Mi-e gura uscată, obrajii parcă scorojiţi, ochii bombaţi în pleoape. Ocolesc cu
gândul ce a fost ieri, cum aş ocoli o locuinţă contaminată. Dumitru, lung şi zănatic lucrat, îmi toarnă cu
căldarea apă rece de mă răcoresc, gol pănă la brâu. Sunt un bolnav care a suferit tăieturi, injecţii,
masaje; acum mă simt mai bine, dar cred că orice gândire precisă mi-ar face rău, ca unui trup bandajat o
atingere sau o mişcare greşită. (C. Petrescu)

2.3. Deferienţieri în masa vocabularului

În masa vocabularului se includ arhaismele, regionalisme, argourile, jargoanele, termenii literari şi

neliterari, termenii tehnici şi ştiinţifici.
Arhaismele sunt cuvintele care s-au învechit şi au ieşit din uzul general al limbii. Ele sunt de mai
multe feluri: lexicale, fonetice, gramaticale, semantice. Arhaismele lexicale sunt cuvinte vechi ieşite din uz
în vorbirea curentă din mai multe motive. Unele dintre ele nu mai sunt folosite deoarece realităţile denumite:
obiecte, instituţii, îndeletniciri, ranguri, funcţii, acţiuni nu mai există (agă, arnăut, arcaş, birjă, comis, flintă,
giubea, hatman, iţari, işlic, logofăt, opaiţ, paloş, paşă, postelnic, serdar, spătărie, a mazili), altele au fost
marginalizate şi scoase din uz de concurentele lor sinonimice: buche (literă), cinovnic (funcţionar), feredeu
(baie), iscoadă (spion), mezat (licitaţie), ocârmuire (guvernare), slobod (liber). Arhaismele fonetice sunt
formele vechi ale unor cuvinte uz actual şi general, învechită fiind doar pronunţia: hitlean (viclean), îmbla
(umbla), rumpe (rupe). Arhaismele gramaticale pot fi morfologice sau sintactice. Forma verbală învechită şi
ieşită din uz văzum, pluralele în –e sau –uri la unele substantive şi adjective feminine şi neutre (aripe, inime,
lunge, mânuri, palaturi etc.). Arhaismele sintactice sunt structuri sintactice învechite, cum este de pildă „La
moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice cronica” (C. Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul).
Arhaismele semantice se mai numesc şi arhaisme de sens, deoarece învechite şi ieşite din uz nu sunt
cuvintele, ci doar unele dintre sensurile acestora: cuvânt (motiv), limbă (popor), mândru (înţelept) etc.
Arhaisme derivative, precum nepace „război”, neprieten „duşman”. Spre exemplu: „În anii dintâi cu
prepusuri de nepace iară între leşi şi turci.” (M. Costin Letopiseţul Ţării Moldovei) Arhaismele sunt utilizate
astăzi în operele literare cu scopul de a evoca fapte din trecutul îndepărtat, pentru a fixa în timp acţiunea
unei opere sau pentru a reliefa trăsăturile caracteristice ale unei epoci.
Regionalismele. Intră aici, în primul rând, formele specifice dialectelor limbii române: dacoromân,
meglenoromân, aromân, istroromân. Regionalisme sunt cuvintele şi faptele de limbă, de natură fonetică,
lexicală , gramaticală, semantică. Regionalismele fonetice sunt forme cu circulaţie restrânsă ale unor
cuvinte de uz general. Diferenţa faţă de norma literară constă doar în pronunţare, specifică unei zone
geografice limitate: de exemplu, utilizarea vocalei protetice a- în cuvinte uzuale care încep cu o consoană:
arău („rău”), armân („român”), alăvdare („a lăuda”), însoţită de alte trăsături fonetice, sau utilizarea
adjectivului muşat pentru noţiunea de „frumos” sunt elemente ale dialectului aromân (macedoromân) etc.
Regionalismele lexicale sunt cuvinte folosite într-o anumită regiune a ţării: dacoromâna, ca principal dialect
românesc, are, la rândul ei, forme sau termeni din subdialecte, numite, în general, regionalisme: a ciupi,
magiun, puţ, cartof, porumb (Muntenia), a pişcura, pecmez, fântână, crump (Banat), a pişca, burtă, foale,
pântece, curechi, păpuşoi etc. (Moldova). Pentru regiuni ca Oltenia, Crişana, Maramureş există, de
asemenea, un vocabular relativ bine individualizat. Regionalismele gramaticale sau morfologice, când
regionala este doar flexiunea, sau sintactice, când relaţiile şi structurile sintactice sunt specifice unei anumite
regiuni. Spre exemplu, forma de perfect compus cu o în locul auxiliarului a, la res. a III-a sing. (o făcut, o
fost), întâlnită în Moldova, Transilvania; forma invariabilă a articolului posesiv genitival (a noastre inimi).
Regionalismele de sens sau semantice sunt de exemplu, a tăbărî, folosit cu sensul „a obosi” sau carte,
folosit regional cu sensul „scrisoare”. Regionalismele sunt incorecte în raport cu norma literară, dar în
sistemul graiului, ele constituie norma. Regionalismele nu trebuie confundate cu cuvintele populare, căci
populare sunt cuvintele din registrul neîngrijit, folosiţ pe întreg teritoriul în care se vorbeşte româneşte, pe
când regionalismele circulă numai într-o anumită zonă geografică.
Jargoanele sunt cuvinte sau expresii împrumutate din alte limbi, întrebuinţate de reprezentaţii
anumitor grupuri sau clase sociale, cu scopul de a evita exprimarea simplă, proprie oamenilor de rând, de a
impresiona şi de a se deosebi de aceştia. Din cauza aceasta, în alte limbi, ca franceza, asemenea cuvinte se
numesc barbarisme. În secolul al XVIII-lea, în timpul domniilor fanariote, boierimea folosea un număr mare
de cuvinte sau expresii de origine grecească: adiaforie (indiferenţă), cabulipsi (a umili), micropsihie
(sfiiciune) etc. În secolul al XIX-lea reprezentaţi ai burgheziei utilizau numeroase franţuzisme: au revoir (la
revedere), mon cher (dragul meu), madame (doamnă), merçi (mulţumesc). În secolul al XX-lea au fost
utilizate elemente de jargon de origine italiană: arrivederci (la revedere), ciao (salutare), iar recent sunt
utilizaţi termeni din limba engleză: o.k., week-end etc. elementele de jargon au constituit permanent o sursă
inepuizabilă de umor pentru marii scriitori români: V. Alecsandri şi I. L. Caragiale.
Argourile constituie un limbaj convenţional care îndeplineşte funcţiile unei exprimări codificate
folosite de lumea interlopă (hoţi, vagabonzi, elevi, studenţi, militari etc.).
Sursele argoului sunt:
- unele arhaisme: aghiotant „hoţ”, calfă, ienicer „poliţist”;
- neologismele nesocializate sau socializate cu alte sensuri: elice „limbă”, incubator, incintă, bordei
„închisoare”;
- împrumuturi din alte limbi, mai ales din vorbirea romilor: gabor „poliţist” (cuvântul de origine
maghiară, însemna, în original, „ţigan”); gagiu „om” etc.;
- termeni uzuali, cărora li se conferă sensuri speciale, prin metamorfozare: abajur „fustă scurtă”,
amortizoare „sâni”, ghişeu „şliţ”.
În limbajul răufăcătorilor se întâlnesc termeni argotici ca: biştari (bani), broscoi (revolver), a ciordi (a
fura), gagiu (individ), pârnaie (închisoare) etc. Elevii utilizează următorii termeni argotici: bac (bacalaureat),
dirig (diriginte), mate (matematică), prof (profesor), scăunel (nota 4) etc., iar în limbajul studenţilor se
întâlnesc următoarele elemente de argou: arboricol (nepregătit de examen), binom (cuplu de îndrăgostiţi),
vocale (absenţe) etc.
Vocabular literar şi vocabular neliterar este o grupare binară organizată, impusă de acţiunea
factorului social-cultural, este cea care corespunde variantelor limbii, în general: literară/neliterară.
Vocabularul literar include cuvintele scrise şi rostite în conformitate cu sistemul normelor care asigură
caracterul cultivat, îngrijit. Este o grupă destul de mare şi de eterogenă, ca şi altele – analizate mai sus,
incluzând vocabularul fundamental, în variantele corecte, normate, dar şi termeni care desemnează realitatea
înconjurătoare, relaţiile sociale, părţi ale terminologiilor speciale (administraţie, transporturi, ştiinţe, arte,
presa, literatura etc.). Exemplu: - soţie – termen literar standard (opus lui nevastă – popular; molie – argotic;
- soaţă – termen din literatura beletristică (înv., poetic).
Şcoala are un rol important în lărgirea sferei sociale a utilizatorilor vocabularului literar.
Vocabularul neliterar include toate celelalte variante lexicale (popular, regional, argou, jargon, arhaism
etc.), fiind deci o grupă încă mai cuprinzătoare şi mai eterogenă decât „perechea” sa de pe axa intensiv-
extensivă (calitativ/cantitativă) a factorului social-cultural. Nu numai oamenii cu o instrucţie redusă folosesc
cuvinte sau forme neliterare, ci şi cei culţi, în anumite împrejurări. De aici rezultă o subdiviziune specifică:
popular/familial. El include termenii nestandardizaţi, utilizaţi în mediile rurale, suburbane sau chiar urbane,
datorită: a) nivelului cultural-educativ: popă, nevastă, sudoare; b) exclusivităţii termenilor (pentru unelte şi
instrumente populare: furcă, mătură, suveică etc.); c) expresivităţii: năduşeală (pentru „transpiraţie”); d)
dorinţei de evitare a termenilor literari, ştiinţifici, percepuţi ca pretenţioşi, prea specializaţi: burtă (în loc de
„abdomen”), râie (în loc de „scabie”), muşeţel (în loc de „Matricaria chamomilla”), pucioasă (în loc de
„sulf”) etc. Unii specialişti consideră că pot fi incluse în vocabularul popular şi acele regionalisme care sunt
bine cunoscute de întreaga comunitate a vorbitorilor de limba română: - nea (Banat, Transilvania), omăt
(Moldova), vs. zăpadă (Muntenia), dar şi termen literar standard: - păcurar, oier, mocan, vs. cioban etc.
Limbajul tehnic conţine cuvinte şi expresii folosite în diferite domenii ale tehnicii: bielă, cilindru, sistem
de suspensie, strat fotosensibil etc. Limbajul ştiinţific conţine cuvinte şi expresii folosite în diferite domenii
ale ştiinţei (lingvistică, biologie, fizică, chimie, matematică, ştiinţe sociale, etc.): verb, aparat locomotor,
electron, neutron, cub, zinc, comuniune.

2.4. Vocabularul activ şi pasiv

Fiecare vorbitor dispune de un lexic activ şi un lexic pasiv. Din cele peste 100 de mii de cuvinte de
care dispune limba română actuală, contemporanul nostru nu foloseşte în mod obişnuit şi efectiv decât un
anumit minim de cuvinte, constituit doar din câteva mii (aici, apă, cer, chiar, doi, el, frumos, a lucra, pe,
picior, a sări, a tuna etc.). Acesta şi formează aşa-numitul lexic activ, care variază de la un vorbitor la altul
şi depinde de mai mulţi factori individuali (sex, vârstă, profesie, grad de cultură etc.).

Vocabularul pasiv sunt acele cuvinte pe care le cunoaşte sau le recunoaşte, dar nu le foloseşte decât
foarte rar sau deloc. În ceea ce priveşte vocabularul pasiv, el se stratifică în mod previzibil în diverse
subcategorii: a) cuvinte relativ general cunoscute, apropiate de sfera vocabularului activ, numite
disponibilităţi lexicale, tocmai pentru că pot trece oricând în aceasta, prin lecturi, studii sau prin presiunea
mediului social-lingvistic (exemplu: supermarket, angro etc.); b) cuvinte rar folosite, dar pe care încă le pot
recunoaşte unii vorbitori (căci apar, de exemplu, în expresii, locuţiuni etc.: toptan „cantitate mare”,
„belşug”, cf. loc. adj. şi adv. cu toptanul; c) cuvinte extrem de rare, foarte apropiate de frecvenţa zero în
vorbire (exemplu: raia „teritoriul locuit de supuşii creştini ai Imperiului Otoman, de obicei, administrat
direct de către autorităţile militare turceşti”). Şcoala, lecturile, mass-media, călătoriile etc., aduc pentru un
moment astfel de cuvinte în actualitate, căci a existat o epocă în care ele au fost active.

În concluzie, vocabularul activ coincide, în mare măsură, cu vocabularul de bază (esenţial), iar în
vocabularul pasiv intră subgrupele din masa vocabularului (regionalisme, arhaisme, argouri şi jargoane,
termenii tehnici şi ştiinţifici etc.)
Evaluare
1. Marcaţi arhaismele din textul de mai jos şi precizează tipul lor (fonetic, morfologic, lexical, semantic)
În cetăţuie se aflau optsprezece plăieşi trimişi de ispravnicul de Neamţ pentru străjuire, în lipsa
garnizoanei, cari era la Făclii, pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. (C. Negruzzi)
2. Subliniaţi arhaismele de mai jos. Alcătuiţi contexte potrivite cu expresiile citate.
A nu-i fi cuiva cu bănat, a îngheţa bocnă, a merge pe brânci, a da buzna, a nu avea habar, a lua cu hapca,
a ajunge la aman, a da meşii cuiva, a da şfară în ţară, a face zâmbre, a da târcoale, a o lua razna.
3. Cuvintele menţionate mai jos sunt arhaisme şi se întâlnesc de obicei în opere literare. Precizaţi cauza
dispariţiei acestor cuvinte din vocabularul limbii române actuale?
Armaş, caimacam, clucer, cneaz, hatman, logofăt, paharnic, pârcălab, serdar, spătar, stolnic, vistiernic,
vodă, voievod, vornic.
4. Uneşte, printr-o linie arhaismele din coloana stângă cu termenii neologici care le-au luat locul, aflaţi în
coloana dreaptă

propăşire testament
ipochimen influenţă
hatman curier
înrăurire individ
diată progres
olac căpitan
colonel
5. Indicaţi pentru fiecare regionalism cuvântul echivalent folosit în limba literară: birău, barabule, bortă,
bostan, ciubotă, curechi, dadă, daică, făgădău, lepedeu, nană, pălincă, păcurar, rujă.
6. Integraţi în contexte potrivite următoarele cuvinte populare regionale: bătătură, pogon, chindie, vâlnic, a
umbla, colb, cucuruz, curechi, glod, harbuz, ogradă, colţuni, bojdeucă, buhai, strujan.
7. Întocmiţi un glosar al cuvintelor regionale dintr-o anumită zonă, alegeţi-vă câteva teme precise, de ex.
locuinţa, o ocupaţie tradiţională (albinăritul, morăritul, ţesutul, munca în pădure, cultura viţei de vie,
grădinărit, păstorit etc.) familie, plante etc. Precizaţi etimologia, clasele morfologice (substaniv, verb,
adjectiv etc.) sensul principal şi un scurt context din care să rezulte sensul.
8. Subliniaţi cuvintele şi expresiile argotice. Evitaţi-le în exprimare.
Multă baftă la examen! L-a luat la mişto. A dat-o în bară cu răspunsul. Alex e băiat de comitet. S-au dat în
gât reciproc.Am aflat că bătrânul a dat colţul anul trecut. După ce i-au tras ţeapa, au fugit în străinătate. Mi-
am luat nişte pantaloni bestiali. A băgat la ghiozdan până n-a mai putut. A făcut imediat paşi.
9. Subliniaţi elementele de argou din textele de mai jos:
„Mănoiule, mi-ai stricat şmahul, păcătosule!” (B. Şt. Delavrancea)
„Nu e aşa că nu m-a sluţit prea tare? În două zile n-o să mai rămână nici urmă...
Şi atunci, iar o să poftim musafiri! Nu moare cineva de-o bătaie.” (Panait Istrati)
„Ţi-am spus că avem la mine academie liberă cu dame foarte cumsecade şi cu şampanie.” (B. Şt.
Delavrancea)
10. Subliniaţi elementele de jargon din textele de mai jos:
„-Nu ţi-e ruşine să bagi mâna în nas!...şezi frumos!te vede madam Carol!” (Caragiale)
„-Ce citeşti porcăria aia, domnule?
-Pardon, zic eu...” (Caragiale)
„Chiriţa:Da’ia-n să-i fac un examen... Guliţă, spune ninecăi, cum se cheamă franţuzăşte furculiţa?
Guliţă: Furculision.
Chiriţa: Frumos... Dar friptura?
Guliţă: Fripturision.
Chiriţa: Prea frumos... Dar învârtita?
Guliţă: Învârtision.
Chiriţa: Bravo... Guliţă! Bravo... Guliţă!
Şarl (în parte, furios): Gogomanision, va!...” (V. Alecsandri)
„Mersi, monsiu Şarlă...când ai şti ce mulţămire mi-ai făcut...Vous m’avez frotte le coeur
avec du miel.” (V. Alecsandri)
„Mon cher ami, răspunse pripit Candian, m-am încurcat la bancă.”(B. Şt. Delavrancea)
Ziţa: „De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii… Te iubesc la
nemurire. Je vous aime et vous adore; que pretendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare.”(Caragiale)
11. Scrie 5 termeni de jargon folosiţi de cei care lucrează la calculator şi explică sensul acestora.
12. Alegeţi din cuvintele de mai jos pe acelea care denumesc aceeaşi noţiune:
- flamură, arbore, instrument, steag, copac, arbore, drapel, unealtă, om , aparat, praf, ustensilă, pulbere,
noroi, ştubei, glod, submersibil, stindard, submarin, tină, stup;
- a merge, a umbla, a vorbi, a aşeza, a grăi, a circula, a pune, a spune, a străbate, a zice, a fixa, a se deplasa, a
instala, a cutreiera, a plasa, a expune;
- iteligent, pasionat, deştept, hoinar, blând, subtil, pătimaş, blajin, înflăcărat, vagabond, duios, rătăcitor,
entuziasmat.
13. Alegeţi dinte următorii termeni de specialitate pe cei specifici geografiei, medicinii şi matematicii,
explicaţi sensul termenilor medicali: anchiloză, antiseptic, artic, axiomă, binom, boreal, continental,
cotangentă, cerebral, epidemic, infuzie, istm, hexagon, logaritm, luxaţie, monom, peninsulă,
promontoriu, puncţie, sinus, solstiţiu, spasm, terapeutic, tetraedru, torent, zecimală.
14. Folosiţi în propoziţii sau fraze atât ca termeni ştiinţifici, cât şi ca termeni tehnici cuvintele: cilindru,
obiectiv, segment, dimensiune.

Bibliografia recomandată:

1. Boatcă M., Boatcă S., Crihană M. Manual preparator de gramatică a limbii române, Bucureşti: Editura
Mondan, 1996.
2. Bărbuţă I., Limba română prin exerciţii, Editura: Combinatul poligrafic, Chişinău, 2009.
3. Corlăteanu N. Melniciuc I., Lexicologia. Chişinău: Editura Lumina, 1992.
4. Felecan Nicolae, Vocabularul limbii române, Cluj-Napoca: Editura Mega, 2004.
5. Graur Al. Fondul principal al limbii române. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1957.
6. Ghiţă I. Limba română. Fonetică, lexicologie, morfosintaxă. Bucureşti: Editura Corint, 1996.
7. Pietreanu M., Exerciţii lexicale pentru limba română, Editura: Ştiinţifică, 1990.
8. Popa I. Fonetica şi vocabularul, Bucureşti: Editura Teora, 1994.
9. Şerban Vasile, Eseev Ivan, Vocabularul românesc contemporan, Timişoara: Editura Facla, , 1978.
10. Zamşa E. Limba română: recapitulări şi exerciţii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1991.