1

Lexic
Sem. I-II. Vocabularul. Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului (formarea cuvintelor)

Lexicologia = disciplina care studiază lexicul (vocabularul).

Lexic (vocabular) = totalitatea cuvintelor dintr-o limbă.
Factori de organizare a vocabularului
1. Factorul frecvență
a. fondul principal lexical (vocabular de bază/fundamental) → cuprinde cuvinte care îndeplinesc
următoarele condiții (aprox. 1500 de cuvinte):
– vechime (cuvinte moștenite din latină, de regulă);
– polisemie;
– familie lexicală bogată (derivate și compuse);
– apartenența la cât mai multe expresii/locuțiuni;
– importanța noțiunii.
b. masa vocabularului → cuprinde cuvinte care nu îndeplinesc condițiile de mai sus.
2. Factorul psihologic
a. vocabularul activ
b. vocabularul pasiv.
3. Factorul stilistico-funcțional
a. cuvinte care aparțin vocabularului literar standard (cuvinte nemarcate)
b. cuvinte marcate (popular, regional, familiar, argotic, livresc etc.).
4. Factorul semantic (grupează cuvintele în funcție de relațiile semantice pe care le stabilesc:
polisemie, sinonimie, antonimie etc.).
5. Factorul etimologic (grupează cuvintele în funcție de origine):
a. cuvinte moștenite
 din latină (stratul)
 de la daci (substratul): zăr, mazăre, viezure etc.
b. cuvinte împrumutate
– împrumuturi lexicale vechi (cuvinte pătrunse între sec. VI-XVIII, pe cale orală, care au
imbogățit vocabularul, dar nu l-au modernizat): împrumuturi din slavă (veche și slavonă),
greacă (veche și neogreacă), turcă, maghiară, tătară);
 împrumuturi lexicale neologice (împrumuri recente, pătrunse pe cale cultă/scrisă, care au
îmbogățit și au modernizat vocabularul): împrumuturi din latina savantă, franceză,
engleză, germană, rusă, italiană.
c. cuvinte create în interiorul limbii (prin mijloace interne de îmbogățire a vocabularului)
d. cuvinte cu etimologie necunoscută.

Mijloace de îmbogățire a vocabularului:

 interne (derivare, compunere, conversiune/schimbarea valorii gramaticale);
 externe (împrumutul)
 mixte (calcul lingvistic → se copiază un model strain – cuvânt/sens/expresie/procedeu
gramatical – dar se recurge, măcar parțial, la material lingvistic autohton).

Mijloace interne de îmbogățire a vocabularului

I. Derivarea = formarea de cuvinte noi prin afixare.
I.1. Derivare progresivă (prin adăugare de afixe):
a. derivare prefixală: neom
b. derivare sufixală: omenesc
c. lanț derivativ (presupune adăugare succesivă de prefixe și sufixe): neomenesc, strămoșesc
d. derivare parasintetică (presupune adăugare simultană de prefixe și sufixe): a întineri, a se
îmbogăți
II.1 Derivare regresivă (prin eliminarea unor false afixe):
a. derivare regresivă postverbală: a boteza › botez (subst.), a alinta › alint (subst.)
 2

b. derivare regresivă postsubstantivală: portocală › portocal, mandarină › mandarin,

filologie › filolog, Celestina › Celestin, Adelina › Adelin
c. derivare regresivă postadjectivală: desăvârșit › a desăvârși, catifelat › a catifela
d. derivare regresivă postinfinitivală: aniversare › a aniversa
e. derivare regresivă cu etimologie multiplă internă: pictură, pictor › a picta, sculptură,
sculptor › a sculpta, nenorocit, nenorocire › a nenoroci.

Prefixele → clasificare semantică (după sens):

 pref. negative: ne- (neom), non- (nonconformist)
 pref. privative (bazei îi lipsește o trăsătură): a(n)- (apoetic, anorganic), i/in/im- (ilegal,
inegal, imposibil), de/des/dez- (a deșuruba, a desface, dezorganizat)
 pref. delocutive (formează un derivat de la o locuțiune/îmbinare de cuvinte): în-/îm- (a se
îmbolnăvi ‹ a deveni bolnav, a se însera ‹ a se lăsa seara)
 pref. iterative (repetitive): re1- (a reciti)
 pref. intensive (arată gradul maxim al unei însușiri/depășirea unui etalon): pref. neologice
extra-, super-, supra-, ultra- (extrafin, superinteligent, supraaglomerat, ultramodern)+ pref.
din fondul vechi: re2- (renume, a se revărsa), răs-/răz- (a răstălmăci, a se răzgândi).

Sufixele
→ clasificare morfologică (interesează rezultatul derivării)1:
 suf. substantivale → rezultatul derivării este un subst.: -aș1 (arcaș, copilaș), -ime (istețime),
-iș1 (frunziș), -eală (îndrăzneală)
 suf. adjectivale → rezultatul derivării este un adj.: -aș2 (poznaș), -esc (tineresc), -iu (auriu), -
ui (amărui), -os (mofturos), -bil (lăudabil)
 suf. adverbiale → rezultatul derivării este un adv.: -ește (tinerește), -mente (realmente), -iș2
(cruciș, furiș),- îș (târâș)
 suf. verbale → rezultatul derivării este un vb.: -iza (a se acutiza), -ifica (a clarifica), -ui (a
biciui)
→ clasificare semantică (după sens)
 suf. pentru denumirea agentului: -tor1 (muncitor), -aș1 (căruțaș), -ar1 (fierar),-giu (geamgiu),
-ist (fotbalist), -ian (fizician) etc.
 suf. pentru denumiri abstracte: -eală (amețeală), -ime1 (istețime). –tor/-toare2 (însurătoare,
numărătoare „acțiunea de a număra și rezultatul ei), -ie (prietenie), -ism (nepotism), -ețe
(tristețe)
 suf. colective: -et (tineret), -ime2 (studențime), -iș1 (frunziș, pietriș), -iște (porumbiște,
cânepiște)
 suf. diminutivale: -aș2 (copilaș), -ior/-ioară (obrăjor, ulicioară), -uț(ă): pătuț, cafeluță, -
uc(ă): năsuc, mămucă, -el/ea1 (băiețel, floricea), -uie (cărăruie), -iță1 (fetiță)
 suf. augmentative: -an1 (băietan), -oi1 (băiețoi), -andru (băiețandru)
 suf. moționale → fac trecerea de la un gen la altul:
→ de la masculin la feminin: -ă (student → studentă), -că (român → româncă), -easă1
(croitor → croitoreasă, bucătar → bucătăreasă), -iță2 (doctor → doctoriță), -oaică (rus →
rusoaică, leu → leoaică)
→ de la feminin la masculin: -an2 (gâscă → gâscan, curcă → curcan), -oi2 (rață → rățoi)
 suf. care arată proveniența/originea: -(e)an: țăran, oltean, -ez (chinez), -aș3 (mayaș, incaș), -it
(yemenit, moscovit), -ot (mangaliot, sinaiot)
 suf. pentru denumirea instrumentelor: -tor/-toare3 (tocător, strecurătoare, numărătoare
„instrument de numărat), -ar2 (alfabetar, insectar), -niță (botniță, paporniță)

1
Nu vom avea în vedere suf. pronominale de tipul –ică (mătălică), -uță (mătăluță) și suf. interjecționale precum
–ică (aolică!), pentru că formele rezultate sunt neliterare. De asemenea, nu vom face o categorie aparte de suf.
care ajută la formarea numeralelor, de tipul –ime, intrucât formele rezultate (doime, treime etc.) sunt numerale
fracționare cu valoare substantivală, deci substantive.
 3

 suf. pentru denumirea plantelor și animalelor: -tor/-toare4 (sunătoare, ciocănitoare), -el/ea2

(stânjenel, albăstrea), -easă2 (cârciumăreasă „floare de toamnă”)
 suf. pentru nume proprii: -escu (Popescu), -(e)an(u): Munteanu, Ardelean, Țăranu
 suf. pentru denumirea însușirilor (= suf. adjectivale/adverbiale).

2. Compunerea = formarea de cuvinte noi, din combinarea a două sau mai multe cuvinte (de obicei)
întregi.
Tipologie (după structură)2:
2.1. Compunere prin juxtapunere (alăturare fără element de relație): câine-lup, caiet-program, floarea
soarelui, Baia Mare
2.2. Compunere prin joncțiune (alăturare cu element de relație):
 joncțiune prepozițională: floare-de-colț, viperă-cu-corn, Curtea de Argeș
 joncțiune conjuncțională: vrute și nevrute, verzi și uscate „prostii, aberații”
2.3. Compunere prin aglutinare3: bunăvoință, untdelemn
2.4. Compunere de tip propoziție/frază: vino-ncoace (Îl are pe vino-ncoace), du-te-vino (Era un du-
te-vino de nedescris)
2.5. Compunere prin abreviere
 din inițiale de cuvinte (sigle): CFR, PSD, PNL
 din fragmente de cuvinte (acronime): plafar, cico, dero, aprozar
 din inițiale și fragmente de cuvinte: TAROM, ROMARTA, SANEPID.

Tipuri „speciale” de compunere

a. compunerea parasintetică = compunere + derivare (succesiv): mărinimie › mare + inimă
(compunere) + suf. –ie (derivare); camilpetrescian, a întruchipa
b. compunerea savantă (tematică) = compunere cu ajutorul prefixoidelor (false prefixe) și al
sufixelor (false sufixe): ambigen, filologie, geografie, polivalent, pseudocultură; germanofil,
homofob, hidrofor, insecticid, pastiloman.

3. Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale) = trecerea unui cuvânt de la o clasă morfologică

(parte de vorbire) la alta sau trecerea de la o subclasă la alta, în clasa substantivului (subst. propriu →
subst. comun sau subst. comun → subst. propriu).

Indicii conversiunii4
→ la nivel grafic (inclusiv ortografic/tipografic):
 utilizarea ghilimelelor sau a unor caractere grafice distincte (italice) pentru a semnala
substantivizarea în metalimbaj: „A învăța”/A învăța este verb.
 utilizarea majusculei/minusculei pentru a semnala trecerile între subclasele substantivului: Te
aștept la poartă. vs. Românii au dus lupte grele cu Poarta Otomană; Plec în Olanda. vs. Mi-
am cumpărat 2 metri de olandă (material textil produs în Olanda).
→ la nivel grammatical (morfosintactic):
 combinația cu articolul hotărât/nehotărât5 (Frumosul place oricui; Eu sunt un înplus) sau cu
desinențele (Istoria se face din răspunsuri la de ce-uri)
 combinația cu determinanți nespecifici (Unde e acasa ta?)
 apariția într-un context nespecific („Din sânul vecinicului ieri/Trăiește azi, ce moare…”).

2
Se poate vorbi și despre compuse analizabile (în care se recunosc toate componentele), compuse
semianalizabile (se recunosc doar o parte dintre elementele structurii: alaltăieri, poimâine) și compuse
neanalizabile (nu mai sunt recunoscute drept compuse: destul = de + sătul, mujdei = must de ai „usturoi”).
3
Se scriu aglutinat (legat) toate compusele care marchează flexiunea la ultimul termen: bunăvoință (G./D:
bunăvoinței) vs. rea-voință (G./D: relei-voințe).
4
Ne limităm la un caz particular de conversiune, substantivizarea.
5
Orice se combină cu articolul, exceptând adjectivul antepus, devine substantiv: Frumosul place oricui
(frumosul a devenit subst.) vs. Frumosul oraș place oricui (frumosul rămâne adjectiv, care preia formal articolul
de la subst. pe care îl precedă).
 4

Cele mai frecvente tipuri de exerciții cu mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului

 Reconstituirea etapelor derivative
Ex. tărăncuță → format în mai multe etape (derivare progresivă: lanț derivativ):
1. Cuv. de bază țară + suf. originii –an → țăran (derivare sufixală);
2. țăran + suf. moțional -că → țărancă (derivare sufixală):
3. țărancă + suf. diminutival -uță → țărăncuță (derivare sufixală).

 Alcătuirea familiei lexicale = totalitatea cuvintelor formate de la aceeași bază prin:

→ derivare (progresivă: prefixală/sufixală/parasintetică/lanț derivativ; regresivă)
→ compunere (un compus intră în tot atâtea familii lexicale câte elemente cu sens deplin are
în alcătuire)
→ conversiune (se ilustrează, obligatoriu, în context)
→ împrumuturi neologice analizabile (în care sunt recunoscute toate componentele: radical și
afixe).

Ex: familia lexicală a subst. floare

I. Derivare
I.1. Derivare progresivă
→ prefixală: –
→ sufixală:
 cu suf. subst. de agent: florar
 cu suf. subst. moțional: florăreasă
 cu suf. subst. diminutival: floricică, floricea
 cu suf. adj.: floriu
 cu suf. adv.: –
 cu suf. vb.: –
→ parasintetică: a înflori
→ lanț derivativ: înfloritor, a reînflori
I.2. Derivare regresivă: –
2. Compunere: floarea-soarelui, floare-de-colț
3. Conversiune: înflorit (conversiunea participiului în adj. participial: Pomul a înflorit vs. Pomul
înflorit este superb), înflorire (conversiunea infinitivului lung în subst.)
4. Împrumuturi neologice analizabile: floral.