Seminar 5

Mijloace de îmbogățire a vocabularului (I). Mijloace interne (derivarea, compunerea, conversiunea).

Bibliografie

Ion Coteanu, Formarea cuvintelor în limba română. Derivarea, compunerea, conversiunea, editat de
Narcisa Forăscu şi Angela-Bidu Vănceanu, [Bucureşti], EUB, 2007.

Mijloace de îmbogățire a vocabularului:

 interne (derivare, compunere, conversiune/schimbarea valorii gramaticale)
 externe (împrumutul)
 mixte (calcul lingvistic → se copiază un model străin – cuvânt/sens/expresie/procedeu
gramatical – dar se recurge, măcar parțial, la material lingvistic autohton).

Mijloace interne de îmbogățire a vocabularului

I. Derivarea = formarea de cuvinte noi prin afixare.
I.1. Derivare progresivă (prin adăugare de afixe):
a. derivare prefixală: neom
b. derivare sufixală: omenesc
c. lanț derivativ (presupune adăugare succesivă de prefixe și sufixe): neomenesc, strămoșesc
d. derivare parasintetică (presupune adăugare simultană de prefixe și sufixe): a întineri, a se
îmbogăți
II.1 Derivare regresivă (prin eliminarea unor false afixe):
a. derivare regresivă postverbală: a boteza › botez (subst.), a alinta › alint (subst.)
b. derivare regresivă postsubstantivală: portocală › portocal, mandarină › mandarin,
filologie › filolog, Celestina › Celestin, Adelina › Adelin
c. derivare regresivă postadjectivală: desăvârșit › a desăvârși, catifelat › a catifela
d. derivare regresivă postinfinitivală: aniversare › a aniversa
e. derivare regresivă cu etimologie multiplă internă: pictură, pictor › a picta, sculptură,
sculptor › a sculpta, nenorocit, nenorocire › a nenoroci.

Prefixele → clasificare semantică (după sens):

 pref. negative: ne- (neom), non- (nonconformist)
 pref. privative (bazei îi lipsește o trăsătură): a(n)- (apoetic, anorganic), i/in/im- (ilegal,
inegal, imposibil), de/des/dez- (a deșuruba, a desface, dezorganizat)
 pref. delocutive (formează un derivat de la o locuțiune/îmbinare de cuvinte): în-/îm- (a se
îmbolnăvi ‹ a deveni bolnav, a se însera ‹ a se lăsa seara)
 pref. cu valoare temporală: pre- (preplătit), ante- (antevorbitor, a se antepronunța), post-
(postdecembrist)
 pref. care arată asocierea: co(n)- (coparticipant, consătean)
 pref. iterative (repetitive): re1- (a reciti)
 pref. intensive (arată gradul maxim al unei însușiri/depășirea unui etalon): pref. neologice
extra-, super-, supra-, ultra- (extrafin, superinteligent, supraaglomerat, ultramodern)+ pref.
din fondul vechi: re2- (renume, a se revărsa), răs-/răz- (a răstălmăci, a se răzgândi).

Sufixele
→ clasificare morfologică (interesează rezultatul derivării) 1:
 suf. substantivale → rezultatul derivării este un subst.: -aș1 (arcaș, copilaș), -ime (istețime),
-iș1 (frunziș), -eală (îndrăzneală)

1
Nu vom avea în vedere suf. pronominale de tipul –ică (mătălică), -uță (mătăluță) și suf. interjecționale precum
–ică (aolică!), pentru că formele rezultate sunt neliterare. De asemenea, nu vom face o categorie aparte de suf.
care ajută la formarea numeralelor, de tipul –ime, intrucât formele rezultate (doime, treime etc.) sunt numerale
fracționare cu valoare substantivală, deci substantive.

1
  suf. adjectivale → rezultatul derivării este un adj.: -aș2 (poznaș), -esc (tineresc), -iu (auriu),
-ui (amărui), -os (mofturos), -bil (lăudabil)
 suf. adverbiale → rezultatul derivării este un adv.: -ește (tinerește), -mente (realmente), -iș2
(cruciș, furiș)/ - îș (târâș)
 suf. verbale → rezultatul derivării este un vb.: -iza (a se acutiza), -ifica (a clarifica), -ui (a
biciui)
→ clasificare semantică (după sens)
 suf. pentru denumirea agentului: -tor1 (muncitor), -aș1 (căruțaș), -ar1 (fierar),-giu (geamgiu),
-ist (fotbalist), -ian (fizician) etc.
 suf. pentru denumiri abstracte: -eală (amețeală), -ime1 (istețime). –tor/-toare2 (însurătoare,
numărătoare „acțiunea de a număra și rezultatul ei), -ie (prietenie), -ism (nepotism), -ețe
(tristețe)
 suf. colective: -et (tineret), -ime2 (studențime), -iș1 (frunziș, pietriș), -iște (porumbiște,
cânepiște)
 suf. diminutivale: -aș2 (copilaș), -ior/-ioară (obrăjor, ulicioară), -uț(ă): pătuț, cafeluță,
-uc(ă): năsuc, mămucă, -el/ea1 (băiețel, floricea), -uie (cărăruie), -iță1 (fetiță)
 suf. augmentative: -an1 (băietan), -oi1 (băiețoi), -andru (băiețandru)
 suf. moționale → fac trecerea de la un gen la altul:
→ de la masculin la feminin: -ă (student → studentă), -că (român → româncă), -easă1
(croitor → croitoreasă, bucătar → bucătăreasă), -iță2 (sculptor → sculptoriță), -oaică (rus
→ rusoaică, leu → leoaică)
→ de la feminin la masculin: -an2 (gâscă → gâscan, curcă → curcan), -oi2 (rață → rățoi)
 suf. care arată proveniența/originea: -(e)an3: țăran, oltean, -ez (chinez), -aș3 (mayaș, incaș), -it
(yemenit, moscovit), -ot (mangaliot, sinaiot)
 suf. pentru denumirea instrumentelor: -tor/-toare3 (tocător, strecurătoare, numărătoare
„instrument de numărat), -ar2 (alfabetar, insectar), -niță (botniță, paporniță)
 suf. pentru denumirea plantelor și animalelor: -tor/-toare4 (sunătoare, ciocănitoare), -el/ea2
(stânjenel, albăstrea), -easă2 (cârciumăreasă „floare de toamnă”)
 suf. pentru nume proprii: -escu (Popescu), -(e)an(u)4: Munteanu, Ardelean, Țăranu
 suf. pentru denumirea însușirilor (= suf. adjectivale/adverbiale).

2. Compunerea = formarea de cuvinte noi, din combinarea a două sau mai multe cuvinte (de obicei)
întregi.
Tipologie (după structură)2:
2.1. Compunere prin juxtapunere (alăturare fără element de relație): câine-lup, caiet-program, floarea
soarelui, Baia Mare
2.2. Compunere prin joncțiune (alăturare cu element de relație):
 joncțiune prepozițională: floare-de-colț, viperă-cu-corn, Curtea de Argeș
 joncțiune conjuncțională: vrute și nevrute, verzi și uscate „prostii, aberații”
2.3. Compunere prin aglutinare3: bunăvoință, untdelemn
2.4. Compunere de tip propoziție/frază: vino-ncoace (Îl are pe vino-ncoace), du-te-vino (Era un du-
te-vino de nedescris)
2.5. Compunere prin abreviere
 din inițiale de cuvinte (sigle): CFR, PSD, PNL
 din fragmente de cuvinte (acronime): plafar, cico, dero, aprozar
 din inițiale și fragmente de cuvinte: TAROM, ROMARTA, SANEPID.

2
Se poate vorbi și despre compuse analizabile (în care se recunosc toate componentele), compuse
semianalizabile (se recunosc doar o parte dintre elementele structurii: alaltăieri, poimâine) și compuse
neanalizabile (nu mai sunt recunoscute drept compuse: destul = de + sătul, mujdei = must de ai „usturoi”).
3
Se scriu aglutinat (legat) toate compusele care marchează flexiunea la ultimul termen: bunăvoință (G./D:
bunăvoinței) vs. rea-voință (G./D: relei-voințe).

2
Tipuri „speciale” de compunere
a. compunerea parasintetică = compunere + derivare (succesiv): mărinimie › mare + inimă
(compunere) + suf. –ie (derivare); camilpetrescian, a întruchipa
b. compunerea savantă (tematică) = compunere cu ajutorul prefixoidelor (false prefixe) și al
sufixelor (false sufixe): ambigen, filologie, geografie, polivalent, pseudocultură; germanofil,
homofob, hidrofor, insecticid, pastiloman.

3. Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale) = trecerea unui cuvânt de la o clasă morfologică

(parte de vorbire) la alta sau trecerea de la o subclasă la alta, în clasa substantivului (subst. propriu →
subst. comun sau subst. comun → subst. propriu).

Indicii conversiunii4
→ la nivel grafic (inclusiv ortografic/tipografic):
 utilizarea ghilimelelor sau a unor caractere grafice distincte (italice) pentru a semnala
substantivizarea în metalimbaj: „A învăța”/A învăța este verb.
 utilizarea majusculei/minusculei pentru a semnala trecerile între subclasele substantivului: Te
aștept la poartă. vs. Românii au dus lupte grele cu Poarta Otomană; Plec în Olanda. vs. Mi-
am cumpărat 2 metri de olandă (material textil produs în Olanda).
→ la nivel gramatical (morfosintactic):
 combinația cu articolul hotărât/nehotărât 5 (Frumosul place oricui; Eu sunt un înplus) sau cu
desinențele (Istoria se face din răspunsuri la de ce-uri)
 combinația cu determinanți nespecifici (Unde e acasa ta?)
 apariția într-un context nespecific („Din sânul vecinicului ieri/Trăiește azi, ce moare…”).

Cele mai frecvente tipuri de exerciții cu mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului

 reconstituirea etapelor derivative:
Ex. tărăncuță → format în mai multe etape (derivare progresivă: lanț derivativ):
1. Cuv. de bază țară + suf. originii –an → țăran (derivare sufixală);
2. țăran + suf. moțional -că → țărancă (derivare sufixală):
3. țărancă + suf. diminutival -uță → țărăncuță (derivare sufixală).

 alcătuirea familiei lexicale = totalitatea cuvintelor formate de la aceeași bază prin:

→ derivare (progresivă: prefixală/sufixală/parasintetică/lanț derivativ; regresivă)
→ compunere (un compus intră în tot atâtea familii lexicale câte elemente cu sens deplin are
în alcătuire)
→ conversiune (se ilustrează, obligatoriu, în context)
→ împrumuturi neologice analizabile (în care sunt recunoscute toate componentele: radical și
afixe).

Ex: familia lexicală a subst. floare

I. Derivare
I.1. Derivare progresivă
→ prefixală: –
→ sufixală:
 cu suf. subst. de agent: florar
 cu suf. subst. moțional: florăreasă
 cu suf. subst. diminutival: floricică, floricea
 cu suf. adj.: floriu
 cu suf. adv.: –
 cu suf. vb.: –
4
Ne limităm la un caz particular de conversiune, substantivizarea.
5
Orice se combină cu articolul, exceptând adjectivul antepus, devine substantiv: Frumosul place oricui
(frumosul a devenit subst.) vs. Frumosul oraș place oricui (frumosul rămâne adjectiv, care preia formal articolul
de la subst. pe care îl precedă).

3
 → parasintetică: a înflori
→ lanț derivativ: înfloritor, a reînflori
I.2. Derivare regresivă: –
2. Compunere: floarea-soarelui, floare-de-colț
3. Conversiune: înflorit (conversiunea participiului în adj. participial: Pomul a înflorit vs. Pomul
înflorit este superb), înflorire (conversiunea infinitivului lung în subst.)
4. Împrumuturi neologice analizabile: floral.