Subiectul

▪ partea principală de propoziţie care arată:

→ cine face acţiunea exprimată de un predicat verbal activ:
Studenţii învaţă in fiecare zi.
→ cine suferă acţiunea exprimată de un predicat verbal pasiv:
Studenţii sunt lăudaţi de profesori.
→ cui i se atribuie o însuşire ori o caracteristică exprimată de un predicat nominal:
Noi suntem bucuroşi.
În propoziţiile monomembre nominale existenţiale subiectul exprimă obiectul a cărui
existenţă se afirmă:
Iarna.
▪ întrebări specifice: cine?, ce?

▪ Clasificare:
I după modul cum este exprimat subiectul:
1) subiect exprimat:
Ana-Maria se duce la bibliotecă.
2) subiect neexprimat:
◦ inclus (subiecte pronume personale de persoana I si a II-a sg. şi pl.)
◦ subînţeles (când a fost sau urmează sa fie exprimat într-o propoziţie învecinată, pp. un
pronume de persoana a III-a, sg. şi pl.)
Exprimarea unui subiect care în mod normal ar fi trebuit să fie inclus sau subînţeles are
întotdeauna valoare expresivă, servind la reliefarea, în diverse scopuri, a subiectului, care poate fi
accentuat în propoziţie sau intonat într-un anumit fel:
Tu eşti de vină.▪ El a stricat-o, el s-o dreagă.
3) subiect nedeterminat – când este neidentificat sau neidentificabil şi când este general, acţiunea
putând fi raportată la orice persoană)
→ se exprimă prin:
◦ persoana a II-a sg.: Cum iţi vei aşterne, aşa vei dormi.
◦ persoana I pl.: Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim.

1
◦ persoana a III-a sg. a reflexivului impersonal: Aici se doarme bine.
◦ persoana a III-a sg., mai rar pl., a unui verb la diateza activă: Sună de ieşire. • Au adus marfa.•
Scrie în ziarul de dimineaţă.
4) subiect zero:
Plouă. • Ninge. • Tună. • Se înnoptează. • Nu-mi pasă. • Nu-mi arde. • Mi s-a urât. • Îmi pare
bine.
! Plouă.(subiect zero/ inexistent) • Ninge. (subiect zero/ inexistent)
Dar: A plouat o ploaie de vară; Norii plouau. (sens figurat, subiect intern)

II după structură:
a) simplu; se realizează printr-o singură parte de vorbire cu sens lexical suficient:
Liniştea îi făcea bine. ▪ Nu-mi place a vorbi degeaba. • Făt-Frumos dădu cu zmeul de pământ. ▪
Îl năpădeau aducerile-aminte.
b) dezvoltat; se realizează prin:
◦ construcţii infinitivale relative (alcătuite dintr-un infinitiv + un pronume sau un adverb relativ
cu diverse funcţii pe lângă infinitiv; construcţia in întregime are rolul de subiect pe langa verbul
a fi existenţial sau a avea cu sensul de „a se găsi, a se afla”):
Când e minte, nu-i ce vinde. ▪ Acu n-are cine mă spăla, n-are cine mă-ngriji, n-are cine-mi
spune o vorba buna. ▪ Nu-i unde dormi.
c) analitic; se realizează prin construcţii nominale infinitivale sau de supin (alcătuite dintr-un verb
copulativ la infinitiv sau supin+un nume sau un adjectiv):
A fi om e lucru mare, a fi domn e o-ntâmplare. ▪ E greu de ajuns profesor. ▪ A fi cinstit e o
virtute.
d) multiplu (alcătuit din doi sau mai mulţi termeni coordonaţi prin juxtapunere ori copulativ, mai
rar disjunctiv):
În gradina noastră cresc meri, peri, gutui si pruni. ▪ Ion şi cu Vasile au fost premiaţi. ▪ Mama
sau tata vor hotărî unde mergem mâine.
! Nu alcătuiesc subiect multiplu termenii coordonaţi adversativ prin conjuncţiile ci sau iar. În
realitate aceste conjuncţii leagă două propoziţii, însă pentru evitarea repetiţiei, predicatul,
realizat prin acelaşi verb, este exprimat numai într-una dintre propoziţii:
Nu băiatul,/ ci fata a spart geamul/. ▪ Fata, /iar nu băiatul a spart geamul/.

2
 Nici termenii coordonaţi disjunctiv care au forma diferită de număr, de persoană sau de gen
(numai unul impunându-i mărcile sale predicatului) nu alcătuiesc un subiect multiplu, ci
reprezintă subiecte ale unor propoziţii diferite:
Eu/ sau tu urmezi/? Copilul/ sau părinţii au hotărât/?
e) dublat: constă în anticiparea sau reluarea subiectului printr-un pronume personal sau
demonstrativ în nominativ (având acelaşi referent). Fenomenul este caracteristic mai ales
limbajului popular sau familiar:
Te bate ea mama. ▪ A veni el Drăguş la căuş. ▪ Harap-Alb veni si el mai apoi. (anticipare
afectivă de ordin stilistic)
DAR:
▪ Nu sunt admise de norma limbii literare:
→repetarea subiectului – exprimarea lui de două ori în aceeaşi propoziţie, prin acelaşi cuvânt:
Atunci Ion, când a văzut cum stau lucrurile, Ion s-a supărat.
→dublarea subiectului – exprimarea lui de două ori în propoziţie, prin cuvinte diferite:
Atunci Ion, când a văzut cum stau lucrurile, el s-a supărat.
f) frastic, adică o propoziţie subiectivă care îndeplineşte la nivelul frazei funcţia de subiect al
propoziţiei regente.
▪îndeplineşte funcţia de subiect al predicatului propoziţiei regente (A sosit cine era
aşteptat.) sau al unui verb la un mod nepredicativ din cadrul acesteia. (Sosind cine
era aşteptat, n-a mai fost nevoie de tine.)

▪ Se introduce prin:
a) pronume sau adjectiv pronominal ori nehotărât în nominativ sau în alte cazuri:
Cine fuge după doi iepuri nu prinde nici unul.
Care începe bine sfârşeşte frumos.
Pe cine l-a muscat câinele se teme şi de lătrătură.
Se ştie câţi elevi au note mari.
b) adverb relativ sau nehotărât: Nu se ştie când (unde, cum) vin. ▪ E suficient cât ai
dat.
c) conjuncţiile că, să, ca…să, dacă, de (cu sensurile „că, „să, „dacă”):
Aşa-i că voi habar n-aveţi de toate aceste?

3
 Mi-e totuna dacă (de) vii acum sau mâine.
DAR: Câteodată propoziţia subiectivă poate fi reluată în regentă printr-un pronume:
Că lucrurile merg mai bine acum, asta o ştiu

▪ Elementul regent:.
Propoziţia subiectivă poate avea rol de subiect pe lângă:
a) un verb la un mod personal:
Cine a cunoscut pe unul a cunoscut şi pe celălalt.
b) verbe unipersonale prin formă şi prin conţinut:
Se zicea că are sa treacă Vodă pe la mănăstiri.
c) verbe la diateza pasivă cu valoare impersonală: e hotărât, e spus, e ştiut:
Este de mult ştiut că trebuie să ne plătim taxele la timp.
d) forme impersonale ale unor verbe personale:
Ti-ar fi plăcut să mă omori?
e) expresii unipersonale prin formă şi impersonale prin conţinut: e nedrept, e uşor, e
bine, e posibil, e firesc:
Nu-i rău, măi Ştefane, să ştie şi băiatul ăsta oleacă de carte.▪ Apoi ţie ţi-e uşor să
sudui.
f) adverbe şi locuţiuni adverbiale predicative: probabil, pesemne, negreşit, fireşte,
fără îndoială:
Amicul meu, care este în termeni familiari cu toată lumea, fireşte că nu va zice ca
mine şi ca dumneata.

▪ Subiectul suspendat
Mai ales în comunicarea orală, datorită intervenţiei unor factori extralingvistici (starea afectivă a
subiectului vorbitor etc.) sau lingvistici (dislocarea sintactică etc.), relaţia dintre un subiect iniţial
(sau un termen gândit astfel sub aspect sintactic) şi verbul-predicat se întrerupe, generând un
anacolut1. Verbul-predicat se constituie singur (daca e un verb impersonal) sau cu un alt nume
(pronume), devenit subiect, într-un nucleu predicaţional iar ceea ce a fost într-un prim moment

1
Anacolutul este o construcţie sintactică specială care se creează prin întreruperea şi modificarea unei unităţi logico-
sintactice. Reprezintă o abatere de la normele literare ale sintaxei (este un caz de discontinuitate sintactică), fiind
specific limbajului popular si familiar.

4
subiect rămâne în afara nucleului predicaţional, rămâne un subiect suspendat. Ca realizare
concretă, acesta poate fi:
◦ simplu:
„Nu ştiu/ alţii cum sunt,/ dar eu, /când mă gândesc la locul naşterii mele […], / parcă-mi saltă şi
acum inima de bucurie” (Ion Creangă)
Moşneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi.
◦ propoziţional:
„ Eu sunt medic şef şi cine nu se supune indicaţiilor mele în douăzeci şi patru de ore îi fac
ieşirea.” (P. Săculdeanu)

▪Se exprimă prin:

◦ substantiv comun şi propriu: Maria scrie. • Fetiţa este elevă.
◦ substantiv provenit din adjectiv propriu-zis sau din adjectiv de origine participială:
Scumpul mai mult păgubeşte. • Rănitul a fost transportat grabnic la spital.
◦ substantiv provenit din adverb: Binele cu bine se răsplăteşte.
◦ pronume personal: Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
◦ pronume posesiv: Ai mei sunt la mare.
◦ pronume demonstrativ: Aceasta-i tristeţea cea mare a spicelor.
◦ pronume interogativ: Cine râde cu zgomot, răsturnându-se în scaune?
◦ pronume relativ: Cine-i tânăr şi voinic/ Iese noaptea pe colnic/ Fără par fără nimic.
◦ pronume nehotărât: Am un copac cu patru craci:una înverzeşte, alta rodeşte, una vestejeşte si
alta se usucă.
◦ pronume negativ: Nimeni nu se naşte învăţat.
◦ numeral cardinal si ordinal: Când doi se ceartă, al treilea câştigă.
◦ verb la infinitiv, la supin, la gerunziu (numai după un reflexiv impersonal): E greu a învăţa o
limbă străină. • E greu de învăţat o limbă străină.• Se aude cântând.
◦interjecţie: În acel moment se auzi trosc! • Se aude cip-cip la geam.
▪Cazul subiectului: nominativ.
a) Excepţii aparente:
◦ substantive în genitiv: Ai casei au plecat. ( subiect real oamenii / locatarii casei)
◦ substantive precedate de prepoziţiile de, din sau dintre:

5
Se mai întâmplă de acestea (lucruri de acestea)
Au mai plecat din oameni. (unii dintre oamenii)
▫ structuri cu aspect de Ac., de tipul cu toții: Au venit cu toții. → aparent sb. (eps. în relație cu
verbul predicat și cu subiectul neexprimat ei.)
◦ în propoziţiile cu caracter afectiv, subiectul poate fi precedat de prepoziţia la, exprimând ideea
de cantitate: Au venit la oameni, de nu încăpeau in casa! (la (oameni)= a devenit morfem
cantitativ, echivalent cu adj. nehot. mulţi)
b) Excepţii propriu-zise:
Câteodată, pronumele relativ cine sau care cu funcţia de element introductiv al propoziţiei
subordonate şi, în acelaşi timp, şi de subiect al acestei propoziţii apare la genitiv, dativ sau
acuzativ, în loc de nominativ:
Hai fiecare pe la casa cui ne are. (G: casa aceluia care ne are)
Banii i-am dat cui a avut nevoie.(D: am dat aceluia care a avut nevoie)
Ajut pe cine mă ajută. (Ac.: pe acela care mă ajută)

▪ Topica şi punctuaţia
→ Subiectul are topică liberă:
De câte ori are ocazia, omul se gândeşte la copilăria sa. • De la gârlă-n pâlcuri dese,/
Zgomotoşi copiii vin.
→ Subiectul nu se desparte de predicat, de verbul copulativ sau de atribut:
Elevul învaţă. • Elevul este serios. • Elevul bun ia zece.
→ Uneori, subiectul se separă de acestea, dar numai dacă apar: o apoziţie, o propoziţie
incidentală ş.a.:
Alin, vecinul nostru, este medic.• Părinţii mei,/ aşa cum sunt toţi părinţii (CMInc.),/ mă susţin
moral.• Radu, ca de obicei, n-a fost punctual.
→ Subiectul se separă de atributul circumstanţial izolat simplu sau dezvoltat:
Florile, ofilite, se aruncă. • Grădina, semănată de nespecialişti, n-a rodit.• Adi, bucuros de
reuşită, sări în sus.