Procedee de formare a cuvintelor în limba română

Din punct de vedere formativ, vocabularul limbii române conține:

a). Cuvinte primare sau „cuvinte bază” (cf. I. Coteanu, A. Bidu-Vrănceanu, 1985: 136 și A.
Stoichițoiu-Ichim, 2001: 8) – sunt acele cuvinte considerate neanalizabile din punct de vedere
lexical deoarece nu pot fi descompuse în componente lexicale. Acestea sunt fie cuvinte
moștenite, fie cuvinte împrumutate;

b). Cuvinte formate.

Îmbogățirea vocabularului

Spre deosebire de celelalte domenii ale limbii (morfologia și sintaxa) vocabularul este sectorul
predispus celor mai rapide schimbări. Inovațiile lexicale pot consta, după cum observa Liviu
Groza, „în folosirea unei noi unități lexicale precum și în modificarea formei de bază și/ sau a
structurii semantice a unui cuvânt deja existent”. Cele mai importante schimbări în vocabular
impun creșterea cantitativă a acestuia.

Modificările lexicale pot avea la origine cuvinte și variante deja existente în limbă sau adoptarea
și adaptarea unor cuvinte, forme sau sensuri din alte limbi. În acest context se disting mijloace
(sau căi) interne și mijloace externe de îmbogățire a vocabularului.

Mijloacele interne au la bază formarea de cuvinte noi pornind de la cuvintele deja existente în
limbă, spre deosebire de cele externe, care presupun împrumutarea unor elemente lexicale din
alte limbi determinată de contactul dintre acestea.

Îmbogățirea pe cale internă a vocabularului se realizează prin trei tipuri de procedee:

1. Procedee principale; 2. Procedee secundare; 3. Procedee mixte.

1. Procedee principale
În limba română procedeele principale prin care se formează cuvintele noi sunt derivarea,
compunerea și conversiunea. Totalitatea cuvintelor obținute prin derivare compunere sau
conversiune de la același cuvânt de bază formează o familie lexicală. Spre exemplu, familia
lexicală a verbului a ști, include o serie de elemente dintre care amintim: știință, știutor,
neștiutor (obținute prin derivare), atotștiutor (compunere), știut, neștiut (conversiune)

1.1. DERIVAREA

Procedeul intern de îmbogățire a vocabularului care constă în formarea de noi cuvinte prin
adăugarea sau suprimarea unor grupuri de litere, care poartă denumirea generală de afixe,
înainte sau după rădăcina unui element lexical se numește derivare.

Menționăm aici și definiția propusă de I. Coteanu și A. Bidu-Vrănceanu în LRCV 1985:

„Asocierea formativelor (lexiformelor) cu cuvintele-bază poartă numele de derivare”. Lucrarea
amintită consideră numele de „formativ” mai potrivit pentru denumirea de morfem lexical (afix)
și chiar propune un nume nou: „lexiform”. Afixele sunt de două tipuri: sufixe (așezate după
rădăcina cuvântului de bază) și prefixe (poziționate înaintea rădăcinii).

Cuvântul de bază este elementul care stă la baza obținerii termenilor derivați. Acesta mai poartă
denumirea de „cuvânt-bază” sau „primitiv” (Hristea, 1984: 69).

Rădăcina unui cuvânt este grupul de sunete pe care-l au în comun toți termenii unei familii
lexicale. Uneori cuvântul de bază coincide cu rădăcina cum este și cazul verbului a ști
exemplificat mai sus. De cele mai multe ori, însă, rădăcina diferă de cuvântul de bază în sensul
că doar un segment din acesta se regăsește în fiecare derivat dintr-o familie de cuvinte. De
exemplu, rădăcina familiei lexicale rezultate din adjectivul bătrân este „bătr-”: bătrânel,
bătrânică, bătrânețe, bătrânicios, bătrânește, a îmbătrâni, îmbătrânit, neîmbătrânit.

Derivarea cunoaște trei forme:

a) Derivarea progresivă; b) Derivarea regresivă; c) Derivarea prin substituție de afixe.

Ion Coteanu (1985: 137) menţionează doar două tipuri de derivare: derivare proprie (echivalentă
derivării progresive) și derivarea improprie (care include și derivarea regresivă, dar și situații de
formare a cuvintelor pe care un număr mare de cercetători le consideră cazuri de conversiune).
a). Derivarea progresivă constă în formarea de cuvinte noi prin adăugarea prefixelor sau/și
sufixelor și cunoaște, după unii cercetători, (Coteanu și Bidu-Vrănceanu, 1985: 208209, Hristea,
1984: 71) trei tipuri: derivarea cu sufixe, derivarea cu prefixe și derivarea parasintetică (sau
„formație parasintetică” cum o numește Esveev). Aceasta din urmă este considerată de anumiți
cercetători (V. Șerban și I. Evseev 1978: 280, L. Groza, 2004: 117) procedeu mixt.

Derivarea cu sufixe (sau sufixarea) este cel mai productiv procedeu intern de îmbogățire a
vocabularului și presupune adăugarea unor sufixe după rădăcina cuvântuluibază.

Sufixele imprimă cuvintelor nou-formate o anumită valoare semantică și morfologică și, în

funcție de tipul de sufix utilizat, se pot distinge diverse categorii de derivate.

Criterii de clasificare a sufixelor lexicale:

I. După vechimea și originea lor:  Sufixe vechi care provin din latină (casnic), slavă (tocmeală),
turcă (macaragiu, hazliu), maghiară (prieteșug) și din alte limbi;  Sufixe neologice (noi):
indiscutabil, poporanism, ambiguiza, totalmente etc.; II. Din punct de vedere semantic:  Sufixe
augmentative: ajută la formarea derivatelor care exprimă ideea de mai mare prin raportarea la
sensul cuvântului de bază: căsoaie, băiețoi, grăsan. Se poate observa că, de foarte multe ori,
augmentativele primesc o nuanță peiorativă cum este cazul lui fătoi, băboi, buboi;  Sufixe
diminutivale: sugerează faptul că obiectele, ființele, însușirile și caracteristicile exprimate prin
aceste derivate sunt mai mici decât de obicei: ciobănaș, mescioară, frumușel, bălăioară, cuibușor,
încetișor, râuleț, ineluș. De foarte multe ori derivatele diminutivale exprimă afecțiunea sau
simpatia vorbitorului (copilaș, bunicuță, curățel), dar există și situații când, asemenea
augmentativelor, au valoare peiorativă sugerând

disprețul și lipsa de apreciere a vorbitorului (pictoraș – un pictor mai puțin talentat, scriitoraș); 
Sufixe colective: ajută la formarea unor substantive colective: fierăraie, muncitorime, tineret,
stufăriș, păpuriș, porumbiște;  Sufixe de agent: indică numele celui care efectuează o lucrare
sau practică o meserie: macaragiu, miner, fierar, luntraș, tractorist etc.;  Sufixe instrumentale:
răzătoare, arătător, ascuțitoare etc.;  Sufixe abstracte: bunătate, omenie, istețime, suferință etc.;
 Sufixe pentru indicarea provenienței locale: nemțean, vasluian, moldovean etc.;  Sufixe care
implică ideea de loc sugerând unde se află, se produce sau se vinde un lucru: tutungerie,
blănărie, benzinărie etc.;  Sufixe pentru numele proprii de familie: Călinescu, Georgescu,
Manoliu, Negroiu, Movileanu etc.;  False sufixe sau sufixoide – sunt adaptări ale părților finale
din diverse cuvinte de circulație internațională: rusofil (iubitor de…), germanofob (care urăște),
insecticid (care ucide), organigramă (schemă) etc. III. Din punct de vedere morfologic:  Sufixe
substantivale: zidar, croitor, bunătate, învățătură;  Sufixe adjectivale: bătăuș, burenos,
pământiu, englezesc, supărăcios, locuibil, sesizabil;  Sufixe verbale: a scârțâi, a prețui, a mârâi,
a brăzda etc.;  Sufixe adverbiale: englezește, mișelește, pieptiș, chiorâș etc.;  Sufixe de
numeral: doime, zecime etc.;  Sufixe interjecționale: aolică.

Derivarea cu prefixe (sau prefixarea) are ca rezultat obținerea de cuvinte noi prin adăugarea unui
grup de sunete în fața rădăcinii unui cuvânt. Prefixele sunt „dotate”, de regulă, cu sens care este
evidențiat doar atunci când intră în combinație cu un cuvânt de bază.

Deși prefixele vechi moștenite sau împrumutate (a desprinde, a înnoda, a străluci) sunt foarte
productive și în prezent, prefixele neologice (noi) (ultramodern, interdisciplinar, antevorbitor,
conlocuire, impersonal etc.) se bucură de o foarte mare popularitate și primesc deseori și
încărcătură stilistică.

Clasificarea semantică a prefixelor:

 Prefixe privative - cu sensul „fără”, „lipsit de”: dezumaniza, destabiliza, debloca, apolitic etc.;
 Prefixe negative – neagă sensul cuvântului de bază: ireal, nepotrivit, inegal, ilogic etc.; 
Prefixe iterative – exprimă ideea de repetiție: regăsit, rescrie, răscumpăra, răzgândi etc.; 
Prefixe cu sens de superlativ: ultramodern, arhiplin, suprasolicitat, hipercorectitudine,
supraapreciat, extrafin etc.;  Falsele prefixe sau prefixoidele – sunt elemente savante
împrumutate din latină și greacă (aerodinamic, microunivers, macrosistem, hidrobicicletă,
telecomunicații, autodepășire, multinațional etc.).

Trebuie menționat faptul ca atât prefixoidele cât și sufixoidele sunt considerate cel mai adesea
elemente de compunere, ele situându-se la granița dintre derivare și compunere. Prefixele și
sufixele sunt mai des întâlnite și au caracter mai productiv decât prefixoidele și sufixoidele.

Derivarea parasintetică se realizează concomitent cu sufixe și prefixe: dulce – îndulcitor, prieten

– neprietenos.
b). Derivarea regresivă sau inversă este procedeul care constă în obținerea de noi cuvinte prin
suprimarea unor afixe sau segmente considerate ca afixe: alint (< a alinta), cânt (< a cânta),
câștig (< a câștiga), îngheț (< a îngheța), plac (<a plăcea). Deși este un procedeu mai vechi, el
este destul de productiv și în prezent. Astfel, au luat naștere derivate noi precum: a furniza (<
furnizor), a regiza (< regizor), a edita (<editor), a șofa(<șofer).

După cum observa și Th. Hristea, derivarea regresivă se bazează pe un proces de analogie.
Pornind de la perechi de derivate deja existente în limbă, de tipul filolog – filologie, lexicolog –
lexicologie, prin analogie, s-a obținut derivatul regresiv etimolog format din substantivul
etimologie.

Derivarea regresivă se clasifică în funcție de clasa lexico-gramaticală a cuvântului de bază de la

care se suprimă afixe, aceasta putând fi: postsubstantivală, postadjectivală și

postverbală, iar derivatele astfel obținute sunt de regulă substantive și verbe. (Th. Hristea, 1984:
80-95, L. Groza, 2004: 109)

Dintre situațiile de derivare regresivă care manifestă o oarecare frecvență amintim:

- suprimarea sufixului –ă de la numele fructului autohton sau exotic: alun (< alună), banan
(<banană), căpșun (<căpșună), zarzăr (<zarzără), mandarin (<mandarină), smochin (<smochină),
nuc (<nucă), portocal (<portocală);

- suprimarea sufixului –ie de la denumirea unei științe sau îndeletniciri: zoolog (<zoologie),
geolog (<geologie), ecolog(<ecologie) etc.

- suprimarea sufixului –(a)t/ -(i)t de la adjective cu formă de participiu: catifela(<catifelat),

timora(<timorat), utiliza (<utilizat) etc.

c). Derivarea prin substituție de afixe este procedeul care presupune înlocuirea, în cuvântul de
bază, a unui afix derivativ lexical cu un altul echivalent ca valoare. Acest procedeu este preferat
pentru obținerea verbelor antonime prin înlocuirea prefixului în-/ îm- cu de(s)-:
despleti(<împleti), deshăma (<înhăma), desfrunzi (<înfrunzi), dezhuma (<înhuma) etc. De
asemenea, o situație destul de des întâlnită este și obținerea unor substantive prin substituția
sufixului -ent cu -ență: corigent > corigență, elocvent > elocvență, frecvent > frecvență,
consecvent > consecvență, insistent > insistență, absent > absență etc.