STRUCTURA

MORFEMATICĂ A
CUVINTELOR
Structura morfematică a
cuvântului înseamnă prezentarea
structurii cuvântului din perspectiva formei
și identificarea unităților minimale cu
conținut (semnificație) din alcătuirea
cuvintelor, numite morfeme. Identificarea
morfemelor pune în evidență structura
morfematică a cuvintelor.
Lexicologia este interesată de structura
cuvântului din două perspective: din cea
semantică și din cea care ține de formarea
cuvintelor noi. Pentru a putea analiza
cuvintele pe cele două planuri enunțate,
este necesară identificarea și clasificarea
elementelor constitutive ale cuvintelor,
altele decât silabele sau fonemele.
În seria următoare, care alcătuiește o 
familie de cuvinte, se observă că
segmentul soț este constant și este prezent
în toate cuvintele familiei de cuvinte. Se mai
observă că există o serie de alte segmente,
care variază și care stau înainte și după
segmentul constant.
◦ soț, soție, soțiile, soțioară, soțior, însoțitor, însoțesc,
însoțire, însoțit
Segmentul constant al familiei de cuvinte
(soț), obținut prin eliminarea celorlalte
segmente se numește rădăcină, iar
segmentele antepuse sau postpuse rădăcinii
se numesc afixe (-ie, -i, -le, -ioară, în-, -
itor, -esc, -ire, -it;). Afixele pot
fi lexicale (prefixul în-, sufixul -ioară)
sau gramaticale (desinențele -esc, -i-ilor).
Prin generalizare, fiecare din
componentele cuvintelor,
enumerate anterior, au fost
numite morfeme.
Analizarea structurii morfematice a
cuvintelor se face cu ajutorul unor
concept precum: rădăcină, radical,
 temă, afix, sufix, prefix; cuvânt de
bază (cuvânt bază), bază de derivare.
Chiar dacă sunt explicate și separat,
mai jos sunt prezentate pe scurt
fiecare din aceste concepte.
Orice cuvânt derivat este format din
două părți: baza de
derivare și derivativul (numit și
afix), chiar și în cazul derivării
parasintetice (cu sufixe și prefixe).
•desface este format
din prefixul (derivativ) des- + baza de
derivare face
•închipui este format din derivativul
complex (sufix și prefix) în- -ui + baza
de derivare chip
Baza de derivare poate fi simplă
și neanalizabilă, iar atunci se
numește rădăcină.
◦căsuță este format din baza de
derivare sau rădăcina căs- + sufixul -uță
Atunci când este complexă și este
analizabilă, baza de derivare este la rândul ei
un derivat, adică e formată din rădăcină și
cel puțin un afix. În acest caz, baza de
derivare se numește temă lexicală.
• lăptăreasă este format din baza de derivare, care
este temă lexicală lăptar + sufixul -easă;
tema lăptar este formată din rădăcina lăpt- + sufixul -
ar.
Cuvântul folosit ca punct de plecare pentru
formarea altor cuvinte, înregistrat în
dicționare,  se numește cuvânt-bază, iar cel
format prin adăugarea afixelor se
numește derivat. În dicționare, derivatele
sunt explicate prin indicarea cuvântului-bază
și nu prin indicarea rădăcinii sau temei.
◦frumusețe în dicționar este explicat prin cuvântul de
bază frumos + sufixul -ețe
Există situații în care cuvântul-bază se
aseamănă cu baza de derivare, dar
acest fapt este întâmplător și nu
reprezintă un motiv pentru a pune
semnul egal între cele două
concepte.
◦lemnos format din cuvântul de bază lemn,
care este și radical + sufixul -os
Atunci când cuvântul-bază nu are în
structura sa niciun afix derivativ, acesta se
mai numește și cuvânt primar sau primitiv.
(ex. frumos, lemn)
Cuvântul-bază poate fi și el un derivat.
cărăușie este indicat în dicționar ca fiind format de
la cuvântul-bază cărăuș, care la rândul lui este
un cuvânt derivat de la căra + sufixul -uș.
 
Rădăcina

Rădăcina sau radicalul reprezintă elementul central de expresie al unui cuvânt,

ireductibil din punct de vedere morfologic (cel mai mic morfem), care rămâne de
obicei neschimbat și este comun cuvintelor din aceeași familie lexicală.
◦ cuvintele a scrie, a descrie, a înscrie, a prescrie, descriere, scriitor, scriitoricesc, scriitură, scrisoare,
reînscriere formează o familie lexicală și au ca element constant, rădăcină, scri–
◦ cuvintele copilaș, copilandru, copilărie, copilări, copiliță, copilăresc, copilărește formează o familie
lexicală și au ca rădăcină copil–
Rădăcina împreună cu afixele, adăugate înainte (
prefixe) sau după (sufixe), formează cuvinte
noi sau cuvinte derivate.
◦de la rădăcina drag, prin adăugarea afixelor -ălaș, -ălășenie, -
uleț, -ulic, -uț, în-, -esc, -ire au fost obținute cuvintele
derivate dragă, drăgălaș, drăgălășenie, 
drăguleț, drăgulic, drăguț, îndrăgi, îndrăgesc, îndrăgire, care
formează o familie lexicală
Rădăcina conține sensul lexical de
bază pentru cuvintele familiei, chiar
dacă acestea sunt părți de vorbire
diferite.
◦a scrie (verb), scriitor, scrisoare (substantive),
 scriitoricesc (adjectiv)
Rădăcina cuvântului rămâne
stabilă în timpul flexiunii și
păstrează sensul lexical, precum
în exemplul următor:
◦copil, copilului, copilule!
În unele situații, radicalul poate avea
forme ușor modificate, ca urmare a
alternanțelor fonetice. Prin alternanțe
fonetice se înțelege schimbarea
fonemelor din compoziția unui cuvânt.
◦pas, a păși, a depăși, pășitor au
radicalul pas / paș (alternanța fonetică s ∼ ș)
Rădăcină versus temă lexicală

Deși rădăcina este purtătoarea sensului lexical, aceasta

nu constituie, de obicei, singură un cuvânt, ci împreună cu
sufixe sau prefixe, formând ceea ce se numește temă
lexicală.
De la rădăcina drag, care este și cuvânt de bază, se obține tema
lexicală îndrăg(i), comună întregi flexiuni a cuvântului
 îndrăgim, îndrăgit, îndrăgind;
de la aceeași temă lexicală se obțin și cuvintele
derivate îndrăgire, îndrăgitor
Deosebirea dintre temă și rădăcină
este următoarea:
◦rădăcina este neanalizabilă și constituie
elementul comun pentru întreaga familie de
cuvinte
◦tema este analizabilă și constituie elementul
comun numai pentru formele unuia și
aceluiași cuvânt
Tema lexicală

Tema reprezintă partea cuvântului comună întregii flexiuni a acestuia, adică partea care

nu se schimbă în timpul flexiunii și este formată obligatoriu dintr-o rădăcină și cel puțin
un sufix sau prefix.
Tema poate să coincidă cu rădăcina (radicalul) sau poate să fie formată din rădăcină
și prefix sau sufix.
◦ tema coincide cu radicalul: casă, case (cas-)
◦ tema nu coincide cu radicalul și este formată din prefix + radical: descrie (de+ scri-), dezbate (dez+
bat-), descânta (des- cânt)
◦ tema nu coincide cu radicalul și este formată din radical + sufix: greșeală (greș-
+eală), copilandru (copil+ -andru)
◦ tema nu coincide cu radicalul și este formată din prefix + radical + sufix: descriere (de- scri+ -ere)
La temă poate fi adăugat un sufix sau
prefix, chiar și atunci când deja este
formată cu ajutorul unui sufix sau
prefix.
◦bunic – străbunic: tema bunic (formată din
rădăcina bun- + sufixul -ic) + prefixul stră-
rezultă stră bunic
Rădăcină versus temă

Deosebirea dintre temă și rădăcină este

următoarea:
◦ rădăcina este neanalizabilă, constituie elementul comun
pentru întreaga familie de cuvinte și păstrează sensul
lexical
◦ tema este analizabilă și constituie elementul comun
numai pentru formele unuia și aceluiași cuvânt
 Clasificarea temelor lexicale
În funcție de partea de vorbire de la care pornește
derivarea, temele lexicale pot fi verbale sau nominale,
iar cele nominale se împart în substantivale și
adjectivale.
◦ adjectivul înfloritor este format de la tema verbală înflori + sufixul -
tor
◦ substantivul bucătăreasă este format de la tema nominală
(substantivală) bucătar + sufixul -easă
◦ substantivul fermecătoreasă este format de la tema nominală
(adjectivală) fermecător + sufixul -easă
Familia lexicală
Familia lexicală sau familia de
cuvinte reprezintă totalitatea cuvintelor
 înrudite ca sens și cu aceeași rădăcină,
formate prin derivare, compunere și
schimbarea valorii gramaticale de la
același cuvânt de bază sau primitiv.
Cuvântul format prin adăugarea unui
prefix sau sufix se numește cuvânt
derivat.
◦familia lexicală de la a face, cuvânt de bază, are
următoarele cuvinte derivate: făcător, făcătură (derivare
cu sufixe); desface, preface, reface (derivare cu
prefixe), prefăcător, prefăcătorie (derivare parasintetică,
adică în același timp cu sufixe și prefixe); bineface,
binefăcător, răufăcător, contraface (compuse sau cu
elemente de compunere)
În mod obișnuit, familia lexicală a unui cuvânt se
stabilește la nivelul unei singure limbi, în cazul
nostru limba română. De regulă, sunt incluse în
aceste familii doar derivatele și compusele
create în interiorul limbii respective (în unele
cazuri sunt incluse și împrumuturile neologice
analizabile). Nu intră în familia lexicală nici
combinațiile frazeologice.
◦ familia lexicală a cuvântului mână cuprinde: mânuță,
mânușiță, mănușă, mânui, înmâna etc., dar nu și cuvintele
obținute de la împrumutul neologic manus (latină),
precum: manevră, manșetă, manichiură, manufactură etc. În
familia de cuvinte a substantivului mână nu intră nici
combinațiile frazeologice de forma: mână în mână, peste
mână, pe sub mână, a da mâna, a fi mână spart, a avea pe
cineva la mână etc.
În cazul cuvintelor compuse, acestea aparțin unui
număr de familii lexicale identic cu termenii din
componența lor care au conținut noțional.
• fiecare din cuvintele compuse gura-leului, floarea-soarelui,
floarea-de-colț, fac parte din doua familii lexicale (gura, leu;
floare, soare; floare, colț), iar cuvinte precum Statu-Palmă-
Barba-Cot pot fi incluse în patru familii lexicale (stat, palmă,
barbă, cot).
Cuvintele unei familii lexicale nu aparțin
unei singure categorii lexico-gramaticale.
• familia de cuvinte pentru tânăr: tânăruț,
tinerel (substantiv/adjectiv), tineresc (adjectiv); tiner
ește (adverb); tineret, tinerețe,
tinerime (substantive); întineri (verb), întineritor 
(adjectiv)
! Familie lexicală a unui cuvânt nu trebuie
confundată cu paradigma flexionară a unui
cuvânt. Flexiunea şi derivarea sunt două
concepte total diferite. Spre exemplu, muncind
e numai una din formele flexionare
(determinate gramatical) ale cuvântului a
munci, iar muncitor e un cuvânt diferit, cu
propria sa mulțime de forme sau paradigmă
flexionară (ex. muncitor – muncitori –
muncitorul – muncitorului – muncitorii etc.).
Explicarea unei familii lexicale

Familia de cuvinte care are drept cuvânt de

bază sau primitiv a cunoaște are ca elemente
comune – rădăcină cunosc, cunoșt, cunoașt,
prin care toate sensurile cuvintelor din familie
sunt înrudite. De la acest elemente comune,
prin mijloacele de formare a cuvintelor noi pot
fi formate toate cuvintele derivate care
formează familia lexicală.
cuvinte derivate obținerea cuvintelor derivate
cunoaștere derivare cu sufixul -ere
cunoscător derivare cu sufixul -ător
cunoștință derivare cu sufixul -ință
a recunoaște derivare cu prefixul re-
recunoaștere derivare cu sufixul -ere și prefixul re-
recunoscător derivare cu sufixul -ător și prefixul re-
recunoștință derivare cu sufixul -ință și prefixul re-
necunoaștere derivare cu sufixul -ere și prefixul ne-
necunoscător derivare cu sufixul -ător și prefixul ne-
cunoscut – schimbarea valorii gramaticale din participiu în
adjectiv:
Am zărit un om cunoscut.
– schimbarea valorii gramaticale din participiu în
substantiv:
Am zărit un cunoscut.
cunoscător schimbarea valorii gramaticale din adjectiv în
substantiv:
Un cunoscător știe despre ce vorbesc.