Sunteți pe pagina 1din 3

METODE ȘI TEHNICI EFICIENTE FOLOSITE ÎN CADRUL

ORELOR DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Dă-i unui om un pește și-l vei hrăni pentru o zi.

Învață-l să pescuiască și-l vei hrăni pentru o viață.

Lao Tzu

Nevoia de ordonare și de ierarhizare, specifică ființei umane, a determinat încercarea de a


cuprinde în sisteme unitare marea diversitate a metodelor. De-a lungul timpului, clasificările au
variat, în funcție de criteriile folosite. Unul dintre cele mai rezistente criterii este cel istoric.
Într-o abordare schematică, intrată în uz, vorbim despre metode în termeni binari, opuși,
referindu-ne la metode vechi(tradiționale) și metode noi(moderne). Activitatea practică a
demonstrat că nu vechimea unei metode este importantă, ci eficiența ei.

Eficiența oricărui act, deci și acelui educațional, reprezintă o necesitate și constă în raportul
dintre efortul depus și ceea ce s-a obținut. La o eficiență maximă se ajunge prin corelarea,
conjugarea metodei cu obiectivul, conținutul procesului educațional și forma de organizare a
învățământului(implicând raportul profesor-elev, elev-elev), care este un element al tehnologiei
educaționale.

Sintetizând mai multe definiții avansate de pedagogi, G. Văideanu arată că metoda didactică
este calea sau modalitatea de lucru care are următoarele caracteristici:

-este selecționată de cadrul didactic și pusă în aplicare în lecții sau activități extrașcolare, în
beneficiul elevilor;

- presupune cooperarea dintre profesori și elevi, participarea acestora la găsirea soluțiilor;

-se folosește sub forma unor procedee și variante selecționate și combinate în funcție de nivelul
și trebuințele elevilor;

- vizează asimilarea cunoștințelor, trăirea valorilor, stimularea spiritului creativ etc.;


-permite profesorului să organizeze procesul de predare-învățare și să îndeplinească rolurile
de animator, de ghid, de evaluator.

Din caracteristicile enumerate, reies o serie de factori cu rol determinant în conturarea unei
metode, cum ar fi: implicarea profundă a elevilor în actul instruirii, autoinstruirii,
formarea/stimularea deprindelor, a capacităților și a unui sistem coerent de valori, adaptarea la
specificul fiecărui ciclu, fiecărui domeniu de cunoaștere, flexibilitate și deschidere față de
exigențele noi ale învățământului, ale lumii în care trăim, necesitatea de a alterna metode.

Reforma curriculară include și modificări la nivelul metodologiei folosite, în favoarea


activismului și creativității, ca o consecință firească a mutațiilor produse în zilele noastre, care
influențează societatea: creșterea exponențială a informațiilor, sporirea rolului științei și ritmul
accelerat al schimbărilor.

Sunt metode cu îndelungată vechime, de heterostructurare, așa cum le denumește


Mare Bru, care subliniază că sub această denumire se cuprind metode destul de eterogene,
care au însă în comun ideea că a preda înseamnă a transmite un volum de cunoștințe de la un
știutor, profesorul, la un neștiutor, elevul. Acestora li se alătură frecvent atribute pasive și
expozitive.

Contrar unor așteptări și în pofida criticilor care li s-au adus, mai ales în condițiile
modernizării educației, ele relevă încă autentice virtuți pedagogice. Mai mult, pot fi optimizate,
adaptate noilor cerințe atât în sensul restructurării sistemului de procedee utilizate, cât și prin
modificarea acestor configurații, ca urmare a încorporării unora noi.

Practica școlară atestă că nicio metodă nu poate fi utilizată izolat, ci ca un ansamblu de


procedee, acțiuni și operații, care e structurată în funcție de o serie de factori, într-un grup de
activități. Trebuie subliniat că toate aceste etode sunt supuse unui proces de reevaluare, de
revitalizare pentru a le asigura un grad cât mai mare de eficientizare. Ele așază actul instruirii
îndeosebi în slujba atingerii obiectivelor a învăța să cunoști(să știi) și a învăța să faci.
Semnificațiile acestei categorii, rezindă în timp, diferă în funcție de: procesul pedagogic, de
mijloacele folosite, de conținut( ansamblu de cunoștințe), de abilități,de deprinderi sau de
originea lor.

Metodele tradiționale sunt: algoritmizarea, analiza gramaticală, exercițiul,


observarea,modelararea, lectura, expunerea, prelegerea, comentariul literar, analiza literară,
conversația, demonstrația, rezumatul, explicația,lucrul cu manualul, activitatea în cabinet.

Metodele active au la bază conceptul de învățare activă, adică angajează operațiile de gândire
și de imaginație și apelează la structuri de care elevul se folosește ca de niște instrumente în
vederea unei învățări. Indiferent de forma pe care o îmbracă și de vechimea lor, au în comun
recunoașterea copilăriei cu toate caracteriticile, capacitățile și posibilitățile ei de evoluție,
pentru a le optimiza. Se pot considera activ-participative acele metode capabile să-i angajeze pe
elevi în activitate, concrete sau mentală,cu puternice valențe și cu impact ridicat asupra
dezvoltării personalității lor.

O analiză din perspectiva componentelor ansablului definește acest tip de metode astfel:

A. Contextul social vizează o societate dinamic, o perioadă caracterizată printr-o mare


mobilitate socială care cere o reînnoire neîncetată a cunoștințelor și a tehnicilor de
muncă.
B. Sarcinile de învățare trebuie să dezvolte elevului încrederea în el și să faciliteze relațiile
interpersonale.
C. Obiectivele aparțin nivelurilor superioare ale taxonomiei lui Bloom. Metodele active
prezintă un caracter puternic formativ, contribuie la formarea de abilități,
capacități,competențe prin care se construiesc cei patru piloni ai cunoașterii: A învăța
să știi/să înveți, A învăța să faci, A învăța să trăiești împreună cu ceilalți, A învăța să
fii.

Opțiunea pentru o metodă sau alta va fi luată doar după analiza tuturor factorilor din
întâlnirea cărora rezultă o metodă sau alta, aceștia fiind: principiile didactice,
obiectivele/competențele,conținuturile, resursele și formele de organizare a activității.

BIBLIOGRAFIE:

1. Anghel, Petre, Stiluri și metode de comunicare, Editura Aramis, București, 2003


2. Cerghit,Ioan, Metode de învățământ, Editura Polirom,Iași,2006
3. Bru,Marc, Metodele în pedagogie,Editura Grafoart,București,2007
4. Pavelescu , Marinela, Metodica predării limbii și literaturii române ,
Editura Corint,2010