Imagologie

Bibliografie:
Notiuni de imagologie istorica si comunicare interetnica Bucuresti 2001, Editura
S.N.S.P.A., Ion Chiuciudean, Alexandru Ilaic Etnopsihologie si imagologie Luminita
Mihaela Iacob, ed. Polirom, Iasi 2003

Prelegere introductiva
1. Obiectul si problematica cursului;
2. Raportul intre imagologie si imagologia istorica;
3. Componentele de baza ale imagologiei istorice.
Definitii:
a. Imagologia istorica are drept obiect, studiul imaginii sociale si a imaginii de sine,
in procesul devenirii istorice, implicarea imaginii si autoimaginii, in relatia dintre
oameni, dintre oameni si institutii, in relatiile interetnice si interconfesionale.
Studiaza de asemenea rolul simbolurilor si mentalitatilor in cristalizarea imaginii
sociale.
b. Imagologia este disciplina sociala care studiaza comunicarea prin imagini si
modul cum se cristalizeaza imagini in mentalul individual si colectiv, in functie de
orizontul de interpretare al grupurilor umane studiate.
Obiectul imagologie cpurinde atat studiul imaginii instinctive, arhitipale pe care o
etnie o are in mod intuitive despre ea insasi, cat si studiu autoimaginii preluata de
la straini, si insusita de-a lungul timpului ca si imaginea pe care un popor doreste
sa si-o poata fauri despre el insusi.

Notiuni de imagologie istorica

Imagologia istorica studiaza imaginile care s-au creat si au functionat in anumite
epoci istorice. Ea analizeaza modul de proiectare, formare, cristalizare si sedimentare a
imaginii celuilalt si autoimaginilor precum si a imginilor induse in mod deliberat, urmand
anumite modele sau strategii, pe baza de izvoare istorice.
Imaginile constituite pe baza izvoarelor istorice, au trasaturi si caracteristici
proprii, si anume: poarta amprenta orizontului de interpretare al epocii, al
subiectivismului si intereselor prin care sunt percepute si filtate evenimentele. Sunt
puternic influentate de mentalitatile domunante in epoca. Au un caracter global,
generalizant, chiar daca sunt constituite din putine elemente, din lipsa izvoarelor istorice.

Structurandu-se pe baza izvoarelor istorice, unele imagini sunt difuze si

contradictorii, si trebuie analizata provenienta lor. Drept precizare a sursei, izvoarele
imagologie scrise, provin cel mai adesea din cancelarii sau din celelalte medii cultivate
ale mediului, din notele de calatorie si din rapoartele diplomatice.
Izvoarele diplomatice emise de laici sau clerici, concentreaza informatii despre
diferitele epoci istorice in legatura cu principalele norme si precepte religioase sau laice,
in baza carora erau judecate faptele si persoanele, in legatura cu diferitele jocuri de culise,
in legatura cu diferitele doctrine religioase sau politice.
Este evidenta discontinuitatea in formarea, sedimentarea si evolutia imaginilor
istorice. Pot fi sesizate si aspecte de continuitate vizibile mai ales in planul mentalului
colectiv, ce evidentiaza valori perene (durabile), general acceptate de societate.
Din perspectiva istorica, valorile sunt scopuri subiective, insotite de obicei de o
cunoastere mai mult sau mai putin dezvoltata a mijloacelor de realizare a acestora,
mujloace numite reguli de actiune.
Valoarea reprezinta un scop just, potrivit sau motivat, care indica o orientare
normativa axiological (axio = valoare).
Pentru interiorizarea valorilor si sedimentarea lor in mentalul colectiv, o
importanta mare o au convingerile care intra in ansamblul constiintei sociale, adica acele
convingeri comune pentru o comunitate umana sau un grup social. Ele sunt constientizate
drept bun comun al membrilor colectivitatii, fiind premise pentru actiuni comune la scara
sociala. Valorile care ghideaza actiunile, se schimba uneori foarte lent, fiind criterii de
evaluare general acceptate, cu mici variatii pentru toate epocile istorice. Astfel sunt
dihotomiile bine-rau, frumos-urat, moral-imoral, sacru-profan, licit-ilicit, credinciosnecredincios.
Exista si perioade in care o pondere mai insemnata o dobandesc valori noncreate
(transformate) care rezulta din depasirea vechii stari de lucru.
Ceea ce se schimba in sfera valorilor de-a lungul istoriei, tine mai des de filtrul
fiecarei epoci.

Principalele concepte ale Imagologiei istorice

Imagologia istorica recurge la concepte si notiuni folosite in general de stiintele
social-umane, care studiaza imaginile sociale din diferite perspective. Principalele
concepte ale imagologiei istorice sunt:
- imaginea sociala;
- imaginea de sine;
- mentalitatile;
- simbolurile;
- arhetipurile;
- stereotipurile;
- miturile.

Studierea felului in care aceste concepte s-au structurat in timp, si felului in care
pot fi implicate in analiza diferitelor segmente ale evolutiei umanitatii, ne permit
sondarea in profunzime a mentalului individual si colectiv din perspectiva istorica.

Imaginea sociala
Problematica imaginii sociale este in ca vag tratata in cadrul larg al problematicii
reprezentarilor, matricelor culturale, constiintei colective.
Exista o lipsa de consens, nu numai intre teoriile antropologice, psihologice si
sociologice, ci si in interiorul diferitelor teorii din domeniile mentionate.
Conceptual de reprezentare sociala a fost introdus de Emille Deurkhein. El a
elaborat acest concept sub denumirea de reprezentare colectiva. In acceptiunea sa,
reprezentarile sociale sunt o clasa foarte generala de fenomene psihice si sociale,
ingloband stiinta, ideologia, miturile. El cosidera ca doar constiinta colectiva este difuza
si independenta de conditiile particulare ale indivizilor, reuneste psihismele acestora intro reprezentare comuna tuturor membrilor unui grup social. Aceasta reprezentare comuna
constituita din ansamblul credintelor si sentimentelor membrilor unei societati, formeaza
un sistem determinant care are viata sa proprie. Constiinta colectiva se manifesta prin
traditii, rituri, institutii. Reprezentarile colective sunt, in conceptia sa, rezultatul actiunilor
si reactiilor de schimb, care se produc intre constiintele elementare, si conduc la o
individualitate psihica de un gen nou.
Aceste reprezentari sunt sociale ca produse ale unor caracteristici comune ale unui
grup de indivizi sau societati, si sunt psihologice, deoarece atat perceptia realitatii cat si
organizarea gandirii sunt activitati pur individuale.
Reprezentarile colective, asa cum sunt ele concepute de Deurkhein, delimiteaza
aspectul individual de cel social si elementele perspective de cele individuale. Abordarea
lui deurkhein este o abordare statica, empirista, ce tine de observatii, si care nu a condus
la o rezolvare satisfacatoare a problemei.
O contributie importanta a avut-o Serge Moscowich, autorul lucrarii Fenomenul
reprezentarilor sociale. El afirma ca trebuie a se descoperi, comparand miturile,
legendele, traditiile populare si limbile diferitelor popoare. Problematica reprezentarilor
sociale a fost studiata si de psihologi; Jean Peiagete, a demonstrat ca in decursul
existentei unui individ, se structureaza scheme ce fac treptat posibila constituirea
structurilor complexe ale limbajului si gandirii. Imaginile care apar in constiinta
individului, implica o activitate psihica complexa, cu caracter constructive. Perceptia,
gandirea, limbajul, presupun un proces de sinteza si recontructie a datelor senzoriale,
strans legat de reactiile si actiunile concrete ale indivizilor asupra realitatii.
In ultimele decenii, reprezentarile sociale sunt studiate de importante sedii de
cercatare:
- grupul de psihologi de la Geneva,
- grupul de psihologi de la Aix-en-Provence,
- laboratorul se psihologie sociala de la Ecole des haute etudes en science
sociale de la Paris, condos de Serge Moskvich

Definitiile date de reprezentarile sociale, conduc la concluzia ca ele reprezinta un

aparat evolutiv, o grila de lectura a realitatii, o situare in lumea valorilor, si o interpretare
proprie data acestei lumi.
Privind organizarea interna a reprezentarii sociale, elementul esential il reprezinta
nodul central, care trebuie sa fie simplu, coerent si concret, si sa constituie fundamentul
in jurul caruia se va organiza reprezentarea. El da sens ansablului reprezentarii.