Evoluţia limbajului standard

Aspecte ale evoluţiei limbajului administrativ-juridic

Spre deosebire de celelalte stiluri, stilul administrativ
este strâns legat de condițiile vieții publice, specifice
structurii organizatorice a unui stat dintr-o
anumită fază de evoluție istorică.
Întrucât formele de organizare ale autorității statale nu
rămân aceleași în decursul evoluției sociale, este firesc
ca și denumirile caracteristice vieții unui stat să fie
supuse transformărilor.
• Dijmă și bir, de exemplu, sunt denumiri ale unor
realități sociale și politice din trecut, față de termenul
impozit, folosit astăzi. Tot astfel zapis, față de
document, act; gloabă față de amendă; jalobă (sau
jalbă) față de petițiune sau petiție, la sfârșitul
secolului trecut și după 1900, față de cerere astăzi.
• Deși operează cu formule tradiționale fixe, stilul
administrativ-juridic este, în privința
terminologiei, mobil și deschis inovațiilor
determinate de transformările survenite în organizarea
vieții interne a unui stat.
• Deoarece în trecut țările române au avut de suferit
influența politică a Porții otomane, apoi, din secolul
al XVIII – lea, influența grecească prin domnii
fanarioți, terminologia administrativă va purta o
lungă perioadă de timp pecetea acestor raporturi.
• În Transilvania, pe de altă parte, textele
administrative păstrează urmele terminologiei
oficiale latino-germane și maghiare.
• Toți acești factori au contribuit la impunerea în stilul
oficial-administrativ a unor cuvinte și forme luate din
limbile respective, trăsături care s-au menținut atâta
timp cât condițiile istorice au favorizat întrebuințarea
lor.
• Vom aminti, întâi de toate, că lexicul tradițional cu
accepție juridică se mai păstrează la începutul
secolului XIX, inclusiv în documentele din 1848, de
ex., cuvânt cu sens de „motiv”: Acestea sunt
cuvintele pe care, rezemându-mă, am cerut
eliminarea numitului din slujbă… Tot astfel
strâmbătate „nedreptate”, slobozenie „libertate”, a
rândui „a numi”, soroc „termen”, a călca „ a
surprinde pe cineva”, a ierta „a permite” etc. (Elena
Șerban, Observații asupra lexicului unor documente de la
1848, în CILL II, 1958, p. 115 – 134)
• În primele decenii ale secolului XIX se mențin și
numeroși termeni turcești intrați în perioada
anterioară secolului respectiv, căci până la începutul
secolului al XIX-lea administrația Principatelor
reproducea într-o formă adaptată felul de organizare a
birourilor din administrația otomană. După 1821 și,
mai ales, după 1830, turcismele din scrierile
administrative sunt în continuă scădere, până dispar
cu desăvârșire după 1850.
• Turcismele nu au înlocuit însă vechii termeni
referitori la organizarea statului și la ierarhia socială
și politică. Acești termeni s-au păstrat, în general,
până în pragul trecerii de la feudalism la capitalism.
Domnul țării a continuat să se numească astfel sau
voievod, chiar dacă turcii îl numeau bei („prinț”),
rangurile boierești erau tot cele vechi: vornic, stolnic,
logofăt (luat din greacă).
• După instalarea domniilor fanariote
pătrund, în țările române, numeroși greci, prin
intermediul cărora se introduc termeni atât în
domeniul vieții spirituale, cât și în acela al
relațiilor administrative, comerciale etc. În
primele trei decenii ale sec. XIX, elementele
neogrecești sunt încă sensibil reprezentate,
numărul lor va scădea însă până la
dispariție în a doua jumătate a secolului
trecut, urmând destinul turcismelor.
 Coloratura neogreacă a stilului administrativ
este evidentă în mulțimea termenilor din
categoria celor pe care-i cităm: a parodosi „a
preda”(o materie), ipochimen „personaj,
individ”, catastasis „situație”, discolie
„dificultate, obstacol”, peristasis „împrejurare”
etc. Unii termeni au supraviețuit un pic mai mult
decât ceilalți: catagrafie „inventar”, ipistat
„subcomisar” ș. a.
• Influența greacă se manifestă însă și în forma unor
cuvinte, mai exact, a unor verbe neologice de
proveniență romanică sau de altă origine. Îndeosebi
sufixul –isi este frecvent întâlnit pe lângă astfel de
verbe: adresarisi, comandarisi, depozitarisi,
publicarisi. Fenomenul este caracteristic multor
verbe neologice din această epocă, indiferent de stil.
• La începutul secolului al XIX-lea, în limba
literară a epocii în general, dar cu atât mai mult
în documentele oficiale au loc schimbări
radicale odată cu noile împrejurări
politice, după revoluția condusă de Tudor
Vladimirescu și revenirea domnilor pământeni,
urmată la câțiva ani de dezvoltare a relațiilor
economice a Principatelor cu țările apusene.
• Documentele oficiale reflectă tendințele emancipării
de sub jugul turcesc și ștergerea urmelor fanariote
prin receptarea lexicului romanic pe măsură ce
balanța politică înclina spre forțele progresului, iar
modelul organizării statale era căutat în instituțiile
burgheze din Franța. (Gh. Bulgăr). Influența germană
a pătruns nu numai în limba documentelor din
Transilvania, ci și în textele administrative din
Muntenia și Moldova, într-o măsură mai mică decât
elementele latino-romanice, care încep să ocupe, de
acum încolo, un loc privilegiat.
• Caracterul de mozaic lingvistic al terminologiei
administrative din anii 1840 – 1850, ca urmare a
variatelor surse străine care se reflectau în actele
oficiale, este surprins într-o formă spirituală de Pah.
Th. Stamati în Precuvântarea la lucrarea sa
Dicționăraș de cuvinte tehnice și altele greu de
înțeles, apărut la Iași în 1851:
• „Un vehsel nemțesc aduce un proțes latinesc și dă
peste o dela rusească ce trage după sine o mulțime de
perepiscă, otnoșenie, zapiscă, sprafcă, dopros
și altele până ce, în sfârșit, ajunge la docladarisire
început rusește (doklad) și sfârșind grecește
(arisire), pe urmă se terminarisește și apoi după
felurite cazuri urmează uneori o încheiere, o
hotărâre românească, alteori o sentență adesea
dată de o majoritate însoțită de o minoritate
latinească și de o practică grecească.”(Elena Șerban)
• De observat, în afara vestigiilor grecești, mulțimea
termenilor tehnici rusești, intrați în perioada 1830 –
1848, care aveau să fie eliminați și înlocuiți prin
echivalente neologice apusene, deja prezente în limbajul
oficial-administrativ.
• Alteori terminologia veche a fost înlocuită prin
decizii oficiale. Astfel, printr-un decret al Guvernului
provizoriu se hotărăște îndepărtarea unor numiri
rusești de unități și grade militare prin altele de
origine apuseană – franceză și germană:
• polc prin regiment; parucic prin locotenent;
praporcic prin sublocotenent; iuncăr prin cadet.
Influența rusească este vizibilă și în forma unor
neologisme ca aghent, canțelarie, gheneral,
cvitanție, unde se întâlnește de fapt cu cea germană.
În substantivele terminate în –ie (administrație,
comisie), acad. I. Iordan admite o influență de
asemenea rusească.
• Aspectele discutate până acum – turcismele și
grecismele în primul rând – țin de factorii
economici și politici care au influențat timp de un
secol și mai bine dezvoltarea stilului administrativ
al limbii române. În cazul influenței rusești, aceasta
este limitată la o anumită perioadă istorică și la
anumite sectoare ale vieții publice (administrația
propriu-zisă și armata).
• Circumstanțele care vor conduce la modernizarea
stilului administrativ este, ca și în celelalte stiluri,
inclusiv în limba normată, contactul cu civilizația și
stările de lucruri, în general, din țările apusene, și
în special cu Franța. Neologismul romanic
reprezintă stratul nou, opus celui conservator.
Numărul masiv de termeni tehnici romanici intrați
în limba literară datează, de fapt, din perioada Școlii
Ardelene și continuă prin curentul latinist și
direcția italienizantă. Sursele îmbogățirii și
modernizării limbii române erau căutate, după 1830,
ca și mai înainte, în limba latină („maica românei”)
și în limbile „surori” sau „cumnate” (adică
înrudite), cum le numea T. Cipariu.
• Originea latină a românei și înrudirea ei cu limbile
romanice constituiau nu numai argumente teoretice,
filologice și istorice, ci ofereau și soluții practice,
întrucât termenii împrumutați din aceste izvoare
satisfăceau și criteriul înțelegerii, al accesibilității
grație asemănării dintre lexicul românesc și cel
latino-romanic.
• Proporția neologismelor romanice în comparație cu
termenii tradiționali (obștească, epitropie =
conducere, direcțiune; mădulari = membri) este
evidentă. Formele diferă într-o anumită măsură
(prezident, canțelarie, reghistrator; tot astfel,
sensurile unor substantive: scriitor „funcționar,
referent”). Între 1840 și 1850, pe măsură ce se
intensifică relațiile cu Occidentul, neologismele
romanice abundă în actele oficiale din țările
române.
• Între 1840 și 1850, pe măsură ce se intensifică
relațiile cu Occidentul, neologismele romanice
abundă în actele oficiale din țările române. Din
numărul lor cităm o mică parte: adres, raport, relație,
rezoluție, pasport, publicație, model, exportui,
rezervă, rang, paradă, secretar (de stat), import (de
cărți). (Florența Sădeanu, SCL, XXIV(1973))
• În sintaxa textelor din secolul XIX, un loc important
îl dețin formulele, construcțiile stereotipe în care
gerunziul, propozițiile cauzale și cele conclusive
sunt pe primul loc, prin urmare, din acest punct de
vedere stilul oficial-administrativ este mult mai
tradițional și are perspective să-și conserve acest
caracter (având în vedere…, luând în considerare…,
în conformitate cu articolul X…etc.).
• Evoluția de la faza mai veche la cea actuală constă în
trecerea de la fraza lungă și încărcată la o frază
mai mică și mai simplă ca structură sintactică. Sub
aspect stilistic, formulele din vechile acte oficiale
exprimă, cum atrage atenția Gh. Bulgăr, spiritul de
supunere și de umilință, când petiționarul sau o
autoritate inferioară se adresează unui for superior:
• cu multă plecăciune, ne închinăm; plecate slugi;
sărutăm cinstita mâna dumitale etc. sunt expresia
unor raporturi indicând o psihologie născută dintr-o
stare de lucruri în care autoritatea superioară trebuia
„înduioșată” prin rugăminți, prin apelul la milă și prin
mărturisirea obedienței, însoțite de gestul umilinței.
• Dimpotrivă, forurile superioare, îndeosebi
autoritatea supremă, domnul, se adresează pe
tonul imperativ „slugilor sale”, poruncindu-le în
numele puterii absolute cu care se știa învestit din
veacurile anterioare ale orânduirii feudale.
• După 1840 și, în special, după 1850, acest stil
puternic marcat de natura veche umilă, pe de o parte,
și de emfază autoritară, pe de altă parte – dobândeşte
accente stilistice mai neutre, mai impersonale.
(Gh. Bulgăr)
Evoluţia limbajului standard în
perioada actuală

• În perioada actuală se constată o evoluție

spectaculoasă a limbajului standard, ca, de altfel, în
toate tipurile de limbaj, atât pe căi interne (prin
derivare), cât și externe (prin împrumuturi).
• Cele mai multe elemente lexicale sunt formate prin
derivare, adică cu ajutorul prefixelor și al sufixelor,
și anume cu cele mai prolifice dintre acestea. De
exemplu, cu ajutorul prefixelor și al prefixoidelor
post- (postelectoral, postgaranție), supra-
(suprapopulat), super- (superfinisare, supergreu),
co- (copatron, colider, coregizor, coautor), re-
(reactualiza, recalifica, realegere,refolosibil);
• al sufixelor neologice: -ar (chioșcar, drumar), -a
(xeroxa, falimenta), -iță (primăriță, barmaniță);
sufixe neologice și un cuvânt de bază vechi,
popular: –izare (specializare); al prefixelor
neologice: de- (detensiona, destabiliza, decomuniza),
pref. mai vechi+cuvinte mai noi: dez-
(dezideologizare), anti- (antireclamație,
antiacademic, antibraconaj).
• Între prefixele neologice „la modă” (mai ales, după
1989) predomină cele negative: anti-
(antireclamație, antiacademic), contra-
(contramanifest, contraproductiv), i(n)- (asortabil,
insuficient, inadmisibil), non- (nonautor, nonafectiv).
O productivitate remarcabilă au prefixele neologice
care exprimă ideea de superlativ: super-
(superaccesorizat, supercalculator, superprețuri),
supra- (suprapopulat, suprarapid), hiper-
(hiperdezvoltat, hipersensibilizat).
• Un număr mare de derivate prefixate, formate pe
teren românesc, exprimă sensuri temporale: ante-
(antecalculație, anteprogramat), pre- (prealabil,
precomandă, preconsultare, precompetițional,
preorășenesc), post- (postgaranție, postcurativ).
• Un mijloc extrem de productiv și dinamic de
îmbogățire și de evoluție a vocabularului, a
limbajului, în general, dar și a celui oficial-
administrativ, în special, este compunerea. Sporirea
numărului de compuse s-a realizat după modele
străine (din franceză și/sau din engleză) prin
procedee „culte”, proprii limbii literare sau
limbajelor specializate.
• Compunerea din cuvinte întregi este reprezentată
de un număr foarte mare de creații substantivale
și de o categorie mai restrânsă de formații
adjectivale. Acestea, de regulă, au un grad scăzut de
unitate semantică. Printre cuvintele care au dat
naștere celor mai numeroase compuse românești
(conform DCR) figurează femeie (52), film (22), oraș
(14), restaurant (12), actor (7).
• Compusele de tip substantival au la bază:
• raport sintactic de coordonare copulativă (de tipul
„și”): actor-cântăreț, adresă-cerere, album-catalog,
cabană-restaurant, magazin-expoziție, oraș-stațiune
etc.
• raport sintactic de subordonare atributivă apozitivă:
afiș-reclamă, emisiune-anchetă, partidă-test,
partidă-cheie etc.
• Compusele de tip adjectival sunt constituite prin :
• coordonare copulativă (cu sau fără vocala de legătură
„u”): competițional-turistic, edilitar-gospodăresc,
științific-tehnic etc.
• subordonare între două adjective: alb-ivoriu, alb-
argintiu, alb-lăptos, albastru-electric, roșu-
fluorescent etc.
• Adjectivele compuse parasintetice, formate
simultan prin compunere și derivare, sunt frecvente
în limbajul criticii literare, fiind mai rar întâlnite în
presă datorită aspectului lor greoi, rebarbativ ( cu
aspect respingător, aspru, urât) (anablandian,
marinsorescian).
• Compunerea „savantă” ( cu prefixoide și
sufixoide) a pătruns în presă sub impactul stilului
tehnico-științific și al unor modele hibride de
circulație internațională, atestate și în franceza
actuală. Majoritatea compuselor de acest tip aparțin
unor terminologii și reprezintă împrumuturi sau
calcuri.
• Cele mai numeroase sunt:
• prefixoidele: aero- (aerodinamic, aerogară, aerobuz), agro-
(agroalimentar), audio- (audiovizual,), auto-, bio-
(biocompuși, biodegradabil, bioenergetic, biodiversitate),
electro-, macro- (macroeconomie, macrofibră), micro-
(microanchetă, microbiografie), tele- (teleanchetă,
telepublicație, teleshoping, telefax, teletext, telemobil), video-
(videoconferință, videoclip, videocameră), radio-
(radioprogram, radioreportaj, radiosimpozion, radiocomplex)
etc.
• prefixoidul „la modă” mini-: miniaparat, minicampionat,
miniexpoziție, minihotel, minioraș, minirobot etc.
• O altă categorie a compuselor o constituie cele prin
abreviere (sub forma siglelor și a acronimelor) – creații ale
limbii scrise (proprii limbajului comercial și celui politico-
administrativ):
• Acronimele (compuse create din silabe sau fragmente de
cuvânt) sunt:
• nume proprii de întreprinderi: Frigocom (frig + com(erț);
confex (confecții pentru comerțul exterior); colorom (color +
rom/ânesc);
• nume comune, ce desemnează produse comerciale: cico
(ci/tric + co/la); mentovit (ment/ă + vit/amină); supco (sup/ă
+ co/ncentrată) etc.
• Siglele (compuse formate din literele inițiale ale
unui grup sintactic mai mult sau mai puțin stabil)
reprezintă:
• nume proprii de partide, asociații, instituții: PNL,
PLDM; PL, IDIS, SIS etc.
• nume comune: SRL etc.
• sigle calchiate: TVA, OZN etc.
• D e r i v a r ea r e g r e s i v ă se dovedește
productivă prin substantive provenite din verbe
(accept, condens) și prin verbe provenite din
substantive (antologa (a include într-o antologie),
emula (a concura, a încuraja)), sau prin adjective
participiale (prelimina (a calcula cu anticipație),
dezeroiza).
• C o n v e r s i u n e a , mai puțin productivă; totuși
înregistrează adjective substantivizate: agravantă
(circumstanță), anticoncepțional, audiovizual etc.
• C a l c u l. Calcul semantic (împrumutul de sens) stă
la baza sensurilor noi (dobândite în română):
oportunitate – ocazie fericită, prilej favorabil (engl.
opportunity, fr. opportunite etc); cârtiță (agent
infiltrat; fr. taupe); prefix și impuls (telefonic);
echidistantă și verde (verzii – „ecologiștii”).
• Calcul frazeologic: apă plată, căști albastre, cuvânt-cheie,
limbă de lemn, a spăla bani (din franceză), capete rase (La
sfârşitul anilor 1960, înc. anilor 1980, în Marea Britanie - o subcultură a tinerilor,
Skinheads - tineri cu "capetele rase" şi cizme de piele - şi-au făcut apariţia pe străzi
în atitudini provocatoare şi de intimidare) gulere albe (criminalitatea
oamenilor de afaceri, a cadrelor superioare din administraţie, a personalităţilor
politice, sindicale etc.), lumea a treia (un termen politic care desemnează cu
aproximație țările în curs de dezvoltare, spre deosebire de țările lumii occidentale) ,
lumină verde, masă rotundă (Masa Rotundă era masa în jurul căreia
se adunau regele Arthur și cavalerii săi. După cum sugerează și numele, ea
nu avea un cap și deci toți cei care stăteau în jurul ei ocupau poziții egale)
etc.
• Sensurile cu caracter denotativ dezvoltate de
cuvinte românești aparțin:
• terminologiilor: economico-financiară: cupon,
indexare, liberalizare, întreprinzător, patron;
politică: dosar (de cadre), organ (politic,
administrativ), informator (al securității).
• Sensurile denotative au apărut prin diverse
procedee semantice:
• restrângerea semnificației: ajutor, ajutoare (donație
în haine, alimente…), stranier (it.) (fotbalist care
joacă în străinătate0;
• lărgirea sensului (mai rar): body-guard cu sensul de
„paznic”, considerat impropriu;
• antonomaza (utilizarea unor nume proprii pentru
denumirea generică a unor clase de obiecte) stă la
baza următoarelor sensuri: adidași (pantofi de sport),
hamleți (indispensabili), xerox (copiator);
• metonimia (în limbajul crainicilor sportivi):
unsprezece (fotbaliști), tricolori, cap (lovirea
balonului cu capul);
• eufemismul: a disponibiliza, a restructura (a
concedia), a sistematiza (a demola), a optimiza (a
economisi) etc.
• Metaforizarea termenilor împrumutați din
limbaje specializate – modalitatea cea mai
productivă de îmbogățire semantică: emanație
(orice produs al puterii), epurare (îndepărtarea dintr-
un post din cauze politice), echidistanță (lipsă de
partizanat politic), intoxicare (dezinformare) etc.
• Procedee prin care se formează sensuri figurate (în afara
metaforei):
• deprecieri ale sensului: butic (magazin de dimensiuni reduse,
amenajat fără pretenții, care vinde mărunțișuri), lambada
(dans ritmic brazilian) cu sensul postdecembrist, de „pseudo-
democrație, zgomotoasă, tragi-comică”);
• înnobilări ale sensului: disident (persoană cu opinii opuse
celor ale regimului totalitar, opozant), golan (manifestant
anticomunist), shop (magazin în care, înainte de decembrie,
1989, se vindeau mărfuri, de obicei, de lux).
• Referindu-ne la influența limbii engleze asupra
limbii române, în general, și asupra lexicului
standard, oficial-administrativ, în special, primul fapt
demn de menționat este că vorbim de un fenomen
internațional (nu numai european, ci și mondial).
• „Influența engleză nu este un fenomen lingvistic legat
de anumite structuri politice, ci un fenomen
internațional (european și mondial) cu multiple
explicații…”[M. Avram]
• Este drept, spre deosebire de franceză și de italiană,
dar nu și de greacă sau de limbile slave, limba
engleză aparține altei familii de limbi decât
româna și, de aceea, împrumuturile din ea pot
pune mai multe probleme de acceptare și
adaptare.” (Mioara Avram, Anglicismele în limba
română, B., 1997, editura Academiei Române, p. 8-9)
• Anglicismele denotative nu au, în general,
echivalente în limba română, întrucât denumesc
realități apărute recent în diferite domenii ale
culturii materiale și spirituale: broker, manager,
marketing, sponsor, design, cash, speaker, briefing,
auditor, mass-media, camping etc.
• O primă caracteristică, care ar justifica prezența
anglicismelor în limba noastră ar fi cea a
caracterului univoc al acestora, susține Albina
Dumbrăveanu (Considerente privind expansiunea și
utilizarea unor anglicisme în limba română, revista
Limba Română, nr.1(43), 1999, p. 136). Anume o
atare caracteristică sau calitate a anglicismelor
imprimă limbajelor și structurilor respective
precizie și concizie.
• O serie de anglicisme par să se fi încetățenit în
limbajele respective ale limbii române într-atât, încât
au și unele derivate după modele derivaționale cu
sufixe productive, precum: brokeraj / brokerare,
lobbysm / lobbyst, hippysm, folk / folkist, a stresa /
stresant, manager / a manageriza etc. altele, cu
prefixoide sau cu elemente de compunere de origine
latină, tind a se încetățeni în unele limbaje: agro-
business, super-trust, minishow, teleshoping,
interpol, microcomputer, telespeaker etc.
• De cele mai multe ori anglicismele sunt legate
nemijlocit de niște realități anglo-americane și, în
consecință, au intrat în limbajele respective o dată
cu acestea din urmă, de ex., hamburger „unitate
comercială unde se vând chiflele prăjite, servite într-o
chiflă tăiată în două”; hot-dog ” punct de
comercializare a tartinelor dintr-un cârnat sau
crenvurșt cald pus într-o pâiniță despicată; fast-food
„restaurant de tip american, unde se mănâncă repede
și relativ ieftin” etc.
• Chiar dacă este vorba de formanți nu pur englezești,
ci cu etimologie multiplă, preponderent latino-
romanică, sursa engleză trebuie luată în
considerare la sufixe ca –al (atitudinal, acțional,
informațional), -anță (consultanță), -(at)ic
(mediatic), -ism, -itate, -iv (hippism, lobbysm,
durabilitate, progresiv, protectiv); la prefixe sau
prefixoide ca hiper-, super-, dis-, maxi-, mega-,
mini- , pe care influența engleză le-a consolidat
considerabil (hipermarket, superschow, maxi-taxi,
minimarket etc.)
• Numeroase anglicisme au intrat în română prin
trunchierea unui compus (bluming – blooming mill,
grep – grapefruit, snec – snack-bar, trenci – trench-
coat) sau chiar a unui derivat (racket (s.m.) –
racketeer); unele au fost împrumutate și în forma
netrunchiată, dublete existând și în engleză
(living/living room, hard/hardware, soft/software).
Tot astfel, unele compuse sau cvasicompuse s-au
împrumutat și sub forma abrevierilor grafice
oralizate: de exemplu, LP / long-play; CD / compact
disc sau PC / computer personal.
• Foarte puțin studiate sunt anglicismele frazeologice.
Este vorba, în primul rând, de împrumutarea ca atare
a unor unități frazeologice (locuțiuni, sintagme,
expresii) englezești, alcătuite din două sau mai multe
cuvinte, unități la care uneori e greu de făcut
delimitarea de cuvintele compuse: mai ales,
frazeologisme substantivale (family planning, first
ledy, one-man show), dar și adverbiale (fifty-fifty,
on-line) sau adjectivale (second-hand).