Evoluia pronumelor personale 1.

Generaliti
Pe parcursul dezvoltrii istorice a pronumelui latinesc, s-au produs regrupri i restructurri importante: unele forme ale pronumelor au disprut completamente (hic, is), altele au cptat funcii noi. Astfel, demonstrativul ille etc. a preluat funcia pronumelui personal de pers. a III-a tot ille a cptat o valoare semantic nou ! cea a posesivitii. "emonstrativul latinesc a dat natere i la dou tipuri de articol ! cel definit i cel posesiv (genitival, pronominal), fiind i o parte component a unor forme de caz ale articolului ne#otrit. $a fel, de la ille (in im%inare cu elementul latinesc ecce) au aprut forme pronominale noi ! pronumele demonstrativ i articolul demonstrativ. &nele forme ale pronumelui latinesc (personal, posesiv, refle'iv i demonstrativ), pe ling formele accentuate, au dezvoltat i forme atone. (a i in cazul celorlalte tipuri de nume, din cauza dispariiei consoanelor finale, a disprut forma genului neutru. ) restructurare esenial s-a produs i in sistemul cazual al pronumelui latinesc. Astfel, din cauza omonimiei cu alte forme cazuale, au disprut cazurile A%l. i *. In urma sc#im%rilor fonetice generale (dispariia lui m final i trecerea lui o in u), in latina popular, demonstrativul ille i-a contopit unele forme cazuale de Ac. (illum), ". (illo) i A%l. (illu). "ar c#iar fiind supletive, formele pronumelor romaneti au pstrat mai fidel decit celelalte tipuri de pronume prototipurile cazuale latineti, mai ales in cazul formelor accentuate ale pronumelor personale. Astfel, devine destul de clar, c#iar i pentru nespecialiti, evoluia formelor de +. a pronumelor la pers. I i II (ego > eu, tu > tu), de ". (mihi > mie, tibi > ie) i de Ac. (mene > mine, tene > tine).

,. -voluia pronumelor personale .n latina popular

Pe ling sc#im%rile fonetice, pronumele personale latineti au suferit, pe parcursul evoluiei lor, i o serie de modificri de ordin funcional. Acestea din urm au fost cauzate mai ales de transformrile care au avut loc in sistemul ver%ului. (ategoria de persoan a ver%ului, in latina clasic, era inclus in desinena acestuia i utilizarea pronumelui pe ling ver% nu era o%ligatorie pentru a indica persoana. "e e'emplu: fuissem > eu s fi fost fuisses > tu s fi fost fuisset > el (ea) s fi fost fuissemus > noi s fi fost

fuissetis > voi s fi fost fuissent > ei (ele) s fi fost "e/a in latina vulgar, in urma dispariiei consoanelor finale, s-a produs o coinciden de forme, ceea ce a solicitat apariia i utilizarea o%ligatorie pe ling formele ver%ale a pronumelor ego, tu, nos, vos. "e e'emplu, ver%ele de imperfectum indicativi activi ducebam, ducebas, ducebat nu puteau fi clare o dat cu dispariia consoanelor finale m, s, t decit ataindu-li-se pronumele personale ego, tu, is. (it privete persoana a III-a, pentru care in latin nu e'istau forme speciale %ine distincte, ca indice pronominal al formei ver%ale respective incepe s se foloseasc pronumele demonstrativ. Pronumele is, folosit in aceast funcie in latina clasic, nu se menine, intrucit, in urma evoluiei fonetice generale, pierde din corpul sonor, adic se reduce la i, confundinduse cu alte forme pronominale demonstrative (hic > ic > i). 0i atunci, locul lui is este preluat de pronumele demonstrative ille i ipse. "e e'emplu: Et ille dicet: Graia, nepos. 1 (2 0i el zice: 34ulumesc, nepoate1). &lterior, pronumele demonstrativ completeaz sistemul de trei persoane al pronumelui personal. "e/a prin sec. al I*-lea, gramaticienii latiniti il includ pe ille la pronumele personale, alturi de ego, tu, nos, vos. In latina popular, care a stat la %aza formrii lim%ilor romanice, unele forme ale pronumelor personale de pers. I i a II-a se deose%eau de cele din latina clasic, ca de altfel, i de alte forme dialectale ale latinei populare. Atunci cind formele cazuale clasice erau m o n o s i l a % i c e, ele au rmas n e a c c e n t u a t e, iar latina vulgar a creat forme noi, mai lungi, completind, astfel, seria pronumelor accentuate. Aceast situaie se intilnea mai ales la formele de Ac. me, te, no, vo. Pentru a crea forme tone, latina popular a a%sor%it in tema pronumelui particula interogativ ne 3oare1, care aprea in propoziii interogative dup primul cuvint al propoziiei. "e e'emplu: Me ne interogas? 3Pe mine oare m intre%i51 6ormele nos i vos, prin analogie cu pluralul su%stantivelor masculine de declinarea a II-a i al celor feminine de declinarea a I*-a, l-au su%stituit de s final cu i, care in lim%a roman s-a constituit ca un indice al pluralului i al persoanei a II-a singular. 7a%loul evoluiei formelor pronominale la persoanele I i a II-a din latina clasic in latina vulgar i apoi in lim%a roman poate fi prezentat astfel: $atina clasic $atina popular $im%a roman 8ingular +. ego, tu eo, tu eu, tu ". mihi, tibi, mio, tive, mie (mi, mi, mi), ie (i, i, i)

Ac. me, te me+ne, te+ne mine (m), tine (te) Plural +. nos, vos no, vo noi, voi ". nobis, vobis nove, vove nou (ne, ni), vou (v, vi) Ac. nos, vos ne, ni; vi, ve noi (ne), voi (v) Astfel, pronumele personale de pers. I i a II-a au pstrat numai 9 forme de caz: +., ". i Ac., forme e'istente i in lim%a roman contemporan.

9. -volu%ia pronumelui 3eu1. )pinii i sugestii

(it privete evoluia lui ego in eu, e'ist diferite opinii. :egula general de evoluie a sistemului vocalic latinesc in lim%ile romanice orientale constat dispariia lui g intervocalic: magis > mai, magister > maestru. "ar dispariia lui g are loc mai ales in cazurile cind acesta este urmat de i. (u totul surprinztoare ins e dispariia lui g inainte de o in pronumele ego. Printre altele, in toate lim%ile romanice, pronumele personal de pers. I sg. l-a pierdut pe g: it. io, fr. e, prov. eu, catalan o, menglenoroman eu. 4ai e'ist o opinie, cea a lingvistului german +eumann, care crede c diapariia lui g in ego s-ar datora faptului c acest cuvint, in calitate de pronume, pierdea adesea accentul in fraz. Astfel, un francez, pentru a su%linia c anume al face o aciune, va spune: Moi, je sui venu. &n alt lingvist german, ;irt, consider acest fenomen pur latin i atri%uie cderea lui g vocalei e, care il preced pe g. +iciuna dintre aceste ipoteze nu poate fi acceptat, mai ales c in latina vulgar a fost atestat forma pao in loc de pago, !are 3a cantona, a face un canton1, unde g intr-adevr dispare atunci cind este urmat de o. "up dispariia lui g, o final neaccentuat din eo a evoluat in u: ego > eo > eu.

<. -voluia celorlalte forme ale pronumelor personale

Pronumele latin tu, dup cum se vede, n-a suferit nici un fel de sc#im%ri la +. atit in latina popular, cit i in lim%ile romanice: it. tu, fr. tu, rom. tu etc. Am menionat mai sus c formele de +. pl. nos, vos, l-au su%stituit pe s final prin analogie cu su%stantivele masculine u neutre, cu cele feminine de decl. a I*-a, cu numeralul tres, cu ver%ele la pers. II sg., prn i: nos > noi" vos > voi.

6ormele de ". sg. mihi, tibi, conform regulilor generale de evoluie fonetic, l-au pierdut pe h i pe b intervocalic, ca in e'emplele de tipul prehendere > a prinde" liberto > iert" scribo > scriu etc. 6ormele mihi i tibi au dat respectiv mi i i conform regulilor generale de evoluie fonetic (contopirea celor dou vocale in una singur). Aceste dou forme au cite dou variante: una sila%ic ! atunci cind se plaseaz inaintea unei forme ver%ale refle'ive (mi se pare, i s!a spus) sau in cuplu cu un alt pronume aton ( mi!l amintesc, i!i alini) i o alt form, asila%ic ! cind se rostesc muiat, urmate fiind de un ver% care incepe cu o vocal i unde i din componena acestor dou tipuri de pronume atone formeaz impreun cu o vocal un diftong ascendent (mi!aduc aminte, i!aminte#ti), sint urmate de un pronume aton (mi!o spui, i!o faci) sau sint plasate in postpoziia unui su%stantiv, cptind o cert valoare semantic posesiv (geniu!i romantic, inima!mi bate). 6ormele $mi, $i au evoluat i ele din motive condiionate lingvistic. - vor%a de procesul fonetic numit protez, cind, pentru facilitarea pronuniei, se adaug, adesea, vocala a: miroase % amiroase" lm$ie % alm$ie, apu# % aapu#. Aa i in cazul pronumelui aton mi > ami > mi > $mi (aici acioneaz legea fonetic a = m = consoan > $). 6orma i i l-a adugat pe $ prin analogie cu forma $mi. 6ormele de plural in ". nobis, vobis, devenite in latina popular nove, vove, l-au pierdut inc in latina tirzie pe s final b intervocalic a trecut in v (fenomenul %etacismului), care apoi s-a vocalizat i a devenit u e final neaccentuat din noile forme, conform regulilor generale de evoluie fonetic, a trecut in : nobis > nobes > nove > noue > nou" vobis > vobes > vove > voue > vou. In te'tele vec#i romaneti, sila%a accentuat se diftonga: noau, voau. Aceast faz de diftongare apare i in cadrul unor forme dialectale, de rind cu alte elemente le'icale: doau oau moau, ploau etc. 6ormele de Ac. sg. erau iniial me, te. "up cum am menionat mai sus, formele accentuate mene, tene au luat natere la inceput in componena propoziiilor interogative, in cadrul crora funcia interogativ o avea particula ne, iar mai tirziu, aceasta i-a pierdut nuana interogativ, fcind, in encliz, corp comun cu forma pronominal. Pronumele mene i tene au evoluat in mine i tine conform legitilor fonetice generale (e & n = vocal > i: bene > bine" vendere > a vinde). "ezvoltarea formelor de Ac. pl. e analog cu a celor de +. pl.: nos > noi" vos > voi . Inc in latina popular, in urma dispariiei lui s final, e'istau formele atone no, vo, care mai

tirziu, fiind monosila%ice, au evoluat in n, v (dup cum 'uod > c). 6orma v a rmas pin in zilele noastre, iar n, pentru a face opoziie cu v, a trecut in ne. ) dat cu procesul invers de inc#idere a vocalelor (e > i), au aprut formele ni, vi. 8pre deose%ire de formele de singular mi i i, cele de plural nu au forme asila%ice. In lim%a roman contemporan, pronumele eu, tu, noi, voi nu au forme de ?. "ar intrun ir de sintagme din lim%a roman vec#e aceste forme e'istau i se realizau acestea, de regul, prin genitivul analitic al pronumelor personale cu form de Ac., precedate de locuiuni prepoziionale adver%iale, in componena crora intra, in mod o%ligatoriu, prepoziia de: de!a dreapta de menre % $n dreapta mea" de pregiur de noi % $mpre urul nostru" pre mi loc de voi % $n mi locul vostru" $nluntru de noi % $nuntrul nostru.

-voluia pronumelor personale de persoane a III-a

(a pronume de persoana a III-a, latina popular, dup cum am vzut mai sus, intre%uina demonstrativul ille. 6olosirea lui ille in aceast funcie dateaz de foarte mult vreme, o dat ce este comun tuturor lim%ilor romanice, cu e'cepia sardei, care folosete pronumele latinesc ipse. "eclinarea pronumelui ille a suferit, in latina vulgar, modificri adinci, inregistrate in diferite izvoare. $a masc. ?. el devenise illuis, la ". ! illui. In dacoroman aceste dou forme au evoluat in una singur ! lui. 0i in celelalte lim%i romanice situaia a rmas aceeai: lui. Atestm aceast form i in italian, francez, retoroman, menglenoroman. $a ?.-". feminin, e'istau, respectiv, formele illeus % illaeius, care au evoluat in dacoroman lei > ei, iar in unele lim%i romanice a rmas forma lei (retoroman, italian) sau l(ei (menglenoroman). "eoarece latina tirzie tindea s uniformizeze declinarea pronumelor cu cea a su%stantivelor, se intimpla ca alturi de ". illi, comun atit pentru masculin, cit i pentru feminin, s se creeze, cu timpul, illo pentru masculin i illae pentru feminin. Astfel de forme difereniate cptau i alte tipuri de pronume personale: ipso % ipsae, isto %istae. "up ce illo i illae s-au constituit in latina vulgar, aveau s intre in uz i alte forme analogice. )lle, %unoar, nu putea s rmin izolat de hic i de 'uid, cu care era adesea asociat in fraz. Astfel, formele o%inuite ale lui hic i 'uid au fost mult timp hoic i 'uoi. "e aici reiese c hoic i 'uoi l-au influenat pe illo, transformindu-l in illoi. In acest timp,

genitivele hoius, 'uoius au influenat asupra lui illius, transformindu-l in illoius. Aceast transformare a fost favorizat de faptul c, alturi de ille, e'ista i illic, care era considerat ca un compus al lui ille & hic, i declinat ca acesta din urm: ill!hoius, ill ! hoi. 8c#im%rile survenite la masculin s-au rsfrint i asupra femininului. Astfel, s-a a/uns la formele illois ! illaeius. 4ai tirziu, s-a intimplat c ille l-a influenat pe 'uid. In rezultatul ecestei evoluii, au aprut formele 'ueius, 'uei, dup modelul illeius, illei. In sfirit, cind hoius, hoic, 'uoius, 'uoic au trecut la huius, hui, cuius, cui, s-a a/uns la illuis >elluis > ellui > lui. Aadar, forma de +. ille din latina tirzie a ieit din uz. "in Ac. illum, ". illo i A%l. illo (in locul clasicului illi) se creeaz o form unic ! illu, folosit i ca +. pe parcursul evoluiei ulterioare, prin trecerea lui i iniial in e i reducerea lui ll la l, forma illu a devenit elu. 6orma elu s-a meninut mult timp, u final disprind in procesul general de reducere la nume a%ia prin secolul al @*III-lea: elu > el. $a feminin, s-a creat forma unic illa, care in latina popular devine ella. -voluia de mai departe a acestui pronume a decurs pe aceeai cale, ca i a su%stantivelor feminine ce aveau in componena lor elementul ella (stella, porcella, vitella etc.), adic ll intervocalic urmat de a a disprut: ella > ea. 4ai e'ist o prere a lui Al. P#ilippide in privina evoluiei lui ea. -l presupune c illa > ella > ela > eal > eau . -voluind din eal, ea a devenit ton, iar forma eau a dat natere pronumelui neaccentuat o, despre care vom vor%i mai /os. 6orma de masculin plural a evoluat astfel: illi > elli" i final il palatalizeaz pe l, fcindu-l s dispar: elli > eli > el(i > ei. (ercetrile dialectologice ne demonstreaz c formele cu l( palatalizat se menin in sudul "unrii (el(i) i in macedoroman (iel(i). 6orma de feminin plural sufer urmtoarele sc#im%ri: illae > ellae > eale >ele. 6orma de ?. masc. sg. din latina clasic illius, care s-a identificat cu ". su% influena lui hic, 'uid, ce aveau, respectiv, formele hoic, 'uoi, a fost su%stituit in latina tirzie cu illoi, apoi cu ellui. In cele din urm, apocopa primei sila%e neaccentuate a dat forma lui. ?enitivul feminin sg. illaei, aprut prin analogie cu ellui, dup ce a disprut sila%a intii neaccentuat, a devenit laei. "ispariia lui l dup palatalizarea i modificarea diftongului latinesc ae in e a dat natere formei ei. Paralel cu formele tone de ?.-"., pentru amindou genurile se dezvolt forma aton * (semivocalic), care, prin analogie cu formele atone de pers. I i a II-a, capt un $ protetic, devenind $i.

Pe ling formele i i $i, mai e'ist o variant poziional, i anume i (plin, sila%ic), care s-a format datorit procesului fonetic numit #aplologie. Pentru ?.-". pl. forma illorum se folosea in latin pentru am%ele genuri. "up pierderea sila%ei iniiale, ellorum > lorum > loru > lor. 6ormele neaccentuate de ". le, li sint in rezultat al evoluiei formelor de Ac. 6ormele accentuate de Ac. au evoluat e'act ca cele de +.: ellu > el" ella > ea" elli > ei" ellae > ele. 6ormele neaccentuate ins au urmat o alt cale de evoluie. (ea de masculin, %unoar, illu (ellu), fiind plasat in prepoziia ver%ului, ii pierde sila%a iniial, devenind lu. 7e'tele vec#i il inregistreaz cu aceast form: lu $ntreab. + capt un $ protetic, devenind sila%ic: $l. Aflat in postpoziia ver%ului, lu l-a pierdut pe u final, devenind l: $ntreab!l, adap!l, $nva!l etc. $a feminin singular, forma o a derivat din pronumele ella, i anume de la varianta popular, sesizat de Al. P#ilippide eau. 6iind folosit adesea dup formele ver%ale de gerunziu i participiu terminate in u, a din componena pronumelui ella formeaz cu u un diftong (vd,utu & a, vd,$ndu & a) a final > i forma eau devine u, care, ulterior, evolueaz, ca i articolul su%stantival ne#otrit, in una > un > u > uo >o. 6orma unic de +.-Ac. illi a dat natere formei atone i: illi > elli > li > i . 4ai tirziu, i a cptat un $ protetic, devenind $i. +e a derivat de la forma de feminin plural +.-Ac. ellae, care, in urma procesului de #aplologie i a monoftongrii diftongului latinesc ae in e, devine le.

A. Alte tipuri de pronume personale

In latina popular, alturi de pronumele ille, se mai utilizau i pronumele ipse i idipse. BC "esc#izindu-i, ca i alte tipuri de pronume, vocala iniial, ipse devine epse, apoi epsu (vocala final e > u, devenind, astfel, un morf distinct al numelor masculine la singular). In continuare, p este asimilat de s (asimilare consonantic, regresiv, prin contact din punctul de vedere al locului de articulaie) i, in felul acesta, epsu > ensu. Avind legea de evoluie a vocalei e&n&cons. > $, cptm forma $nsu. $a acestea s-au adugat formele de gen i numr ale articolului su%stantival definit. "eci: ipse > epse > epsu > ensu > $nsu&l > $nsul" ipsa > epsa > ensa > $ns&a > $nsa" ipsi > epsi > ensi > $nsi > $n#i&i > in#ii" ipsae > epsae > ensae > $nse&le > insele. Pronumele $ns s-a intre%uinat, in special, cu prepoziiile latineti inter, de inter, per inter, care au evoluat, respectiv, in $ntre, dintre, printre, i astzi avem in lim%a roman formele $ntr!$nsul, dintr$nsul, printr!$nsul etc. In latin, mai e'ista pronumele idipse, care a evoluat e'act ca i pronumele de tipul ipse, cu e'cepia c vocala iniial a acestuia a suferit procesul aferezei: idipse > edipse > depsu > densu > d$nsu&l > d$nsul" idipsa > edipsa > depsa > densa > d$ns&a > d$nsa" idipsi > edipsi > depsi > densi > d$n#i&i > d$n#ii" idipsae > edipsae > depsae > densae >d$nse&le > d$nsele.

B. Pronumele de reveren
Acestea c-au creat pe teren romanic, pe %aza termenului de adresare domnia, derivat de la dominus > domnu > domn = pronumele posesiv ta (tale), sa (sale), voastr sau pronumele personal in

?. lui, ei, lor. In lim%a vec#e, in afar de domnia cum ar fi: Mria, -mpria, +uminia, .lteea etc., e'istau o serie de construcii cu pronume posesive i ali termeni de adresare, "intre acestea, numai construcia cu termenul domnia, prin contaminare cu pronumele posesive, a dat natere formelor speciale de pronume personale, numite apoi revereniale (de politee). Posesivul din cadrul acestor formaiuni, ataat in encliz, indic persoana, genul i numrul: pers. II: dumneata pers. III: dumnealui (genul masculin) dumneaei (genul feminin) dumnealor (numrul plural). B, In unelesu%dialecte romaneti, forma dumneata, prin faza intermediar duneata (disimilarea lui m), a cptat forma n/eata, care, fiind sesizat ca o palatalizare dialectal (se miar % se n/ar, miere % n/ere), a fost refcut in lim%a literar in mata. In condiiile actuale de dezvoltare a societii, cind a disprut asuprirea omului de ctre om i, respectiv, supuenia oar%, construciile de tipul domnia voastr, domnia lui, domnia sa, ca i construciile mai vec#i Mria 0a, +uminia 1oastr, .lteea 2a etc., i-au restrins sfera de intre%uinare sau au disprut din uz, devenind nite istorisme. 6ormele dumneata, dumneavoastr, mata s-au pstrat in lim% datorit faptului c au cptat un nou coninut semantic, artind stima, respectul vor%itorului fa de interlocutori sau fa de o alt persoan care lipsete la discuie. ?radaia acestui respect este urmtoarea: mata ! un respect ce ine mai mult de relaiile familiare, ec#ivalent uneori cu

tu, dumneata ! o gradaie ceva mai mare, i dumneavoastr ! cea mai mare gradaie de politee.