MATEI VISNIEC 

ULTIMUL GODOT
Specificul speciei. Piesa se poate incadra in teatrul absurdului, dar si in metateatru, eroii fiind
imprumutati din literatura (Beckett este un dramaturg celebru, iar Godot - personajul sau).
Titlul ,,acestui scenariu dramatic”, numele personajelor, dar si ultimele lor replici fac trimitere
la textul lui Beckett, Asteptandu-l pe Godot.  Intertextualitatea nu este insa gratuita, ea
servind temei mai generale a relatiei dintre viata si arta, dintre iluzie si realitate.
Subiectul
in Ultimul  Godot, autorul (Beckett) si personajul sau (Godot) sunt imbranciti si izgoniti afara
din incinta unui teatru. Dezorientati, suparati, cei doi discuta si-si deconspira identitatea. Indignat
ca n-a fost lasat sa apara deloe-in piesa scrisa de Beckett, Godot se revolta impotriva creatorului
sau: „De ani de zile ma fierbi ca pe un sobolan. Ai facut din nune o fantoma, o fantosa, m-ai
umilit. Asta-i personaj”. „Nenorocitule. Acu ai sa platesti tot, tot”. El contesta totodata si
conventia dramatica a personajului.
Dar pentru ca oricum, din lipsa de public, nu mai au deloc reprezentatii, eroii se linistesc, se
imprietenesc, fumeaza chistoace pe care le culeg din tomberoane, vorbesc despre disparitia
teatrului si-i plang soarta: ,,N-o sa pot trai fara teatru.”, ,,N-o s-o pgt duce prea mult”, „O sa
murim ca sobolanii”. Beckett decide sa-l introduca totusi pe Godot pe scena, dar acesta-i
raspunde: „La ce bun? Teatrul a  murit”. Personajele sunt inconjurate de oameni din ce in ce mai
multi. Multimea, care asista la construirea din mers a unei noi piese, se transforma in publicul
acestei piese. Teatrul s-a mutat in strada, Beckett si Godot devin Estragon si Vladimir, ceea ce
parea ca este sfarsitul acestui gen literar devine un inceput, autorul si nevazutul sau personaj
devin protagonistii celebrei piese.
Caracterizarea personajelor. Tipuri si relatiile dintre ele
Beckett si Godot, autor si personaj, se intalnesc in teatrul lui Visniec, dialogheaza, se cearta, isi
arunca unul altuia invective („Nenorocitule! Acu ai sa platesti tot, tot!”; „Esti
nebun”),  sunt violenti („Poate-ti rad una”), patetici („ Pot sa te imbratisez”), traiesc in mizerie
(fumeaza chistoace din tomberoane), si deplang soarta teatrului si a artei („Niste derbedei. Niste
ordinari sa omori arta”).
Procedeul folosit de autor este unul pirandellian ce are la baza confuzia dintre viata si scena,
intre actor si personaj si, iata, si intre personaj si autor.
Structura - compozitie. Formula dramatica aleasa de Visniec (metateatru) este deosebit de
indrazneata. in virtutea legii consangvinizarii si a intertextualitatii, el aduce pe scena un autor de
literatura si pe eroul acestuia, punand in discutie tocmai existenta teatrului. Piesa are un caracter
experimental. Autorul renunta la impartirea pe acte si scene a textului; reduce de altfel
dimensiunile acestuia si numarul protagonistilor; schiteaza un conflict simplu (Godot ii
reproseaza lui Beckett ca nu a aparut in piesa), foloseste procedeul contrastului (un subiect grav -
disparitia artei teatrale - este tratat de personaje intr-un registru familiar, colocvial si argotic:
„ Taci  dracului ca rade lumea”).
Receptare critica
„Unele dintre piesele lui Matei Visniec sunt parabole. Altele insa nu semnifica ceva anume.
Practic ele nu au actiune si totusi personajele lor fac mereu ceva important. Discuta cu gravitate,
intr-un stil ceremonios chiar daca discutia nu duce la nici o concluzie utilizabila in viata de
fiecare zi, frecventeaza institutii care inspira respect, chiar daca sunt fictive (fictive in spatiul
fictiunii), fac investigatii meticuloase, chiar fara sa existe un obiect al investigatiilor.”
(Alex. Stefanescu, Clasicizarea lui Matei Visniec)
Fragment semnificativ comentat
Godot  (Smiorcaindu-se): N-o sa pot trai fara teatru N-o s-o pot duce prea mult In fiecare seara
eram in sala, eram printre oameni, traiam Sufeream ca un caine, dar traiam Traiam peste tot, in
fiecare cuvant Cum de-au putut face asa ceva? cum de-au putut inchide totul? Cum de-au putut
da oameni afara? Ce ma fac eu acu?
Samuel Beckett (Privind stanjenit in jur soptind): Taci dracului ca rade lumea.
Replica lui Godot sintetizeaza relatia teatru-viata, relatie fundamentala in piesele pirandelliene,
de unde este imprumutata („in fiecare seara eram in sala, eram printre oameni, traiam”).
Suita interogatiilor retorice tradeaza tensiunea interioara a personajului incapabil sa delimite'ze
iluzia de realitate (,, Traiam peste tot, in fiecare cuvant”). Deceptionat, el isi pierde credinta in
chiar sensul existentei („Ce ma fac eu acu?”).
Interventia lui Beckett, extrem de dura, („Taci dracului”) pune insa capat acestei tirade
sentimentale. In jurul celor doi se aduna treptat un public numeros. Teatrul a fost transplantat in
strada, granita dintre actori si spectatori fiind desfiintata. (E.C.)