Tema Nr.

: Apariţia şi constituirea articolului posesiv

(genitival, pronominal)
Lingvistica românească cunoaşte 3 puncte de vedere în ceea ce priveşte
apariţia şi constituirea articolului posesiv.
1. Ion Coteanu susţine că articolul posesiv ar fi provenit în mod direct de la
prepoziţia ad, care în urma dispariţiei lui d final, a devenit a(articol
posesiv). Celelalte variante al, ai și ale sau format mult mai tîrziu în
limba română.
2. Ov. Densuşianu, Al. Rosetii, N. Pecec, R. Piotrovski susţin cum că
articolul posesiv ar fi provenit din prepoziţia ad ataşat la pronumele
demonstrativ latinesc de depărtare ille, illa, illi, illae.
3. Al. Philippide, G. Ivănescu consideră că articolul posesiv apare direct din
pronumele latinesc de depărtare ille, illa, illi, illae, aflat înaintea
substantivului la forma nehotărîtă şi urmat de un substantiv în genitiv.
Astfel:
Masc.sg. ille > ellu > alu > al;
Fem. sg. illa > ella > alla > aa > a;
Masc. pl. illi > elli > alli>ali>ai
Fem.pl. illae>ellae>alle>ale

Articolul demonstrativ adjectival

A apărut într-o perioadă mai târzie, după ce sa constituit articolul
adjectival definit.
Se consideră că sa format din construcţii analitice în care participă
particula de întărire ecce: ecce+ille,illa,ille, illae
ecce ille (ellu) > acel; cel;
ecce illa > acea; cea;
ecce illi > acei; cei;
ecce illae > acele; cele.
Particula ecce, în latina populară, devine acce și își pierde prima silabă.

Evoluția și constituirea pronumelui în limba română.

1
 Pe parcursul dezvoltării istorice pronumele latinesc a suferit mai multe
regrupări şi restructurări importante: unele forme ale pronumelor au
dispărut (hic, is), altele au căpătat funcţii noi.
S-a păstrat pronumele ille.
În evoluția istorică pronumele au evoluat și au format noi tipuri –
pronumele demonstrativ şi articolul demonstrativ.

Pronumele personal
În limba latină clasică pronumele personal avea două persoane:
persoana I-a și a II-a.
Cît priveşte evoluţia lui ego în eu, există diferite opinii. În toate limbile
romanice, pronumele personal de pers. I sg. l-a pierdut pe g:
it. io, fr. je, prov. eu, catalană jo, meglenoromână eu.
Ego care în urma unor legități fonetice îl pierde pe g intervocalic:
ego>eo>eu
Pronumele latin tu, după cum se vede, n-a suferit nici un fel de
schimbări atît în latina populară, cît şi în limbile romanice:
it. tu, fr. tu, rom. tu
La formele de G.-D. formele latinești mihi(I) și tibi(II) conform unor
legități fonetice h dispare, b intervocalic se transformă în v, astfel în
limba latină vulgară avem mivi și tivi.
Tabloul evoluţiei formelor pronominale la persoanele I şi a II-a din
latina clasică în latina vulgară şi apoi în limba română poate fi prezentat
astfel:
Latina clasică Latina populară Limba română
singular
N. ego, tu eo, tu eu, tu
D. mihi, tibi, mio, tive, mie (mi, îmi, mi), ţie (ţi, îţi, ţi)
Ac. me, te me+ne, te+ne mine (mă), tine (te)
Plural
N. nos, vos no, vo noi, voi
D. nobis, vobis nove, vove nouă (ne, ni), vouă (vă, vi)
Ac. nos, vos ne, ni; vi, ve noi (ne), voi (vă)

Astfel, pronumele personale de pers. I şi a II-a au păstrat numai 3 forme

de caz: N., D. şi Ac., forme existente şi în limba română contemporană.
Formele de Ac. sg. erau iniţial me, te, formele accentuate mene, tene au

2
luat naştere la început în componenţa propoziţiilor interogative, în cadrul
cărora funcţia interogativă o avea particula ne, iar mai tîrziu, aceasta şi-a
pierdut nuanţa interogativă, făcînd, în encliză (atașare a unui cuvânt, a
unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent), corp
comun cu forma pronominală. Pronumele mene şi tene au evoluat în
mine şi tine conform legităţilor fonetice generale (e + n + vocală > i:
bene > bine; vendere > a vinde).
La plural: N. nos, vos, în limba latină populară pierde consoana finală,
transformânduse în no, vo, care în limba română va alipi forma latină noi
și voi.
La D. nobis, vobis va pierde, la fel, consoana finală, iar i final va trece
în e formânduse în nobe și vobe:
nobis > nobes > nove > noue > nouă;
vobis > vobes > vove > voue > vouă.
Ac. nos și vos încă în latina populară pierzând s final se transformă în no
și vo, dar fiind monosilabice datorită legităților fonetice se transformă în
ne, ni, ve, vi care în limba română, va primi forma: noi, voi iar forma
scurtă: ne, vă.
În limba română contemporană, pronumele eu, tu, noi, voi nu au forme
de G.însă în limba română veche aceste forme au fost atestate asemenea
formelor care erau şi se realizau prin genitivul analitic al pronumelor
personale cu formă de Ac., precedate de locuţiuni prepoziţionale
adverbiale, în componenţa cărora întra, în mod obligatoriu, prepoziţia de:
Lat. de-a dreapta de menre – în dreapta mea;( posesiv)
Lat. de pregiur de noi – împrejurul nostru;
Lat. pre mijloc de voi – în mijlocul vostru;
Lat.înlăuntru de noi – înăuntrul nostru

Evoluţia pronumelor personale (persoana a III-a)

Ca pronume de persoana a III-a, latina populară, după cum am văzut
mai sus, întrebuinţa demonstrativul ille. Declinarea pronumelui ille a
suferit, în latina vulgară, modificări adînci, înregistrate în diferite izvoare.
Astfel în latina târzie în locul clasicului illi și ablativul illo se crează
forma unică, illu, pe parcursul evoluţiei ulterioare, prin trecerea lui i
iniţial în e şi reducerea lui ll la l, forma illu a devenit elu. Forma elu s-a

3
menţinut mult timp, u final dispărînd în procesul general de reducere la
nume abia prin secolul al XVIII-lea: elu > el.:
illi> illu> elu> el;
La feminin, s-a creat forma unică illa, care în latina populară devine ella.
Evoluţia de mai departe a acestui pronume a decurs pe aceeaşi cale, ca şi
a substantivelor feminine ce aveau în componenţa lor elementul ella
(stella, porcella, vitella etc.), adică ll intervocalic urmat de a a dispărut:
ella > ea.
Forma de masculin plural a evoluat astfel:
illi > elli;
i final îl palatalizează pe l, făcîndu-l să dispară:
elli > eli > el΄i > ei.
Forma de feminin plural suferă următoarele schimbări:
illae > ellae > eale >ele.
Forma de G. masc. sg. din latina clasică era illius, care s-a identificat
cu forma de D. și în latina tîrzie se transformă în illoi, apoi ellui. În cele
din urmă, apocopa primei silabe neaccentuate a dat forma lui.
Genitivul feminin sg. illaei, apărut prin analogie cu ellui, după ce a
dispărut silaba întîi neaccentuată, a devenit laei. Dispariţia lui l după
palatalizarea şi modificarea diftongului latinesc ae în e a dat naştere
formei ei.
Pentru G.-D. pl. forma illorum se folosea în latină pentru ambele
genuri. După pierderea silabei iniţiale, ellorum se transformă în > lorum
> loru > lor.
ellu > el;
ella > ea;
elli > ei;
ellae > ele.