Morfologie i sintaxa

II. Generalitati despre partile de vorbire.

1. Morfologia numelui (I) 1.1. Substantivul - categoriile fundamentale ale substantivului:

- genul animat/inanimat; masculin, feminin/neutru;

subcategorii de gen: substantive epicene (nomina epicoend) si

substantive cu gen comun (nomina communia). Evolutia genului de la

latina la limbile romanice.

- numarul singular/plural; substantive defective de numar

(singularia tantum, pluralia tantum).

- cazurile: nominativ (nominatiuus casus), genitiv (genitiuus

casus), dativ (datiuus casus), acuzativ (accusatiuus casus), vocativ

(uocatiuus casus), ablativ (ablatiuus casus).

- substantivele nedeclinabile;

- substantivele defective;

- cazurile in latina tarzie si in limbile romanice;

- structura morfologica nominala: radacina (radicalul),

sufix(e), vocala tematica, prefix(e), infix(e), tema nominala.

W. Declinarile (I-V)

1. Declinarea I. Mostenirea ei in limbile romanice.

2. Declinarea a Il-a. Situatii particulare. Evolutia in latina

populara si tarzie si mostenirea in limbile romanice.

3. Declinarea a IlI-a. Tipuri de teme (vocalice/consonantice).

Paradigme de teme consonantice. Paradigme de teme vocalice.

Temele mixte. Teme izolate si teme defective. Mostenirea in limba

romana si in limbile romanice.

4. Declinarea a IV-a. Situatii particulare. Mostenirea in limbile romanice.

5. Declinarea a V-a. Mostenirea in limbile romanice.

Observatii:

I. Declinarile I si a Il-a:
Desinente comune:

-i la G sg (>-e la deci. I)

-m la AC sg (-am la deci. I, -um la deci. a Il-a, m, f)

-rum la G pi (-arum la deci. I, -orum la deci. a Il-a)

-is la D ABL pi

-s la AC pi (-as la deci. I, -os la deci. a Il-a, m, f)

Declinarile I si a Il-a cuprind adjective care formeaza clasa I de flexiune adjectivala (cu trei terminatii).
Ambele declinari pastreaza ramasite ale LOC sg cu desinenta -i la nume de orase (Romai > Romae,
Brundisii etc.).

II. Declinarea a IlI-a:

1. Se caracterizeaza printr-o mare varietate a finalei din tema,

precum si prin diverse interferente intre cele doua categorii de teme

(vocalica - consonantica) ale declinarii.

2. Si aceasta declinare pastreaza urme ale cazului LOC sg (ruri,

la tara').
3. Declinarea a IlI-a cuprinde substantive, adjective, precum si

teme integrate la un moment dat, ulterior, in paradigma verbala

(participiul prezent).

4. Formeaza clasa a Il-a de flexiune adjectivala (cu l, 2 sau 3

terminatii).

5. Genul substantivelor nu se poate recunoaste dupa terminatia

de N sg. El se stabileste fie dupa intelesul substantivului, fie dupa

adjectivul care il insoteste (determinativul sau adjectivul determinant),

in toate celelalte cazuri, se va consulta dictionarul.

III. Declinarea a IV-a:

1. Cuprinde teme in -u-, majoritatea masculine, cateva feminine

(identice ca flexiune cu cele masculine) si cateva neutre.

2. Nu are adjective.

3. Terminatii si desinente comune:

a) cu deci. a Il-a: N sg m, f : -us; Ac sg m, f: -um

b) cu deci. a IlI-a: D sg m, f: -z'-; D ABL pi m, f, n: -ibus; G pi m, f, n: -um.

IV. Declinarea a V-a:

1. Este declinarea cea mai saraca in cuvinte.

2. Nu contine flexiune adjectivala.

3. Toate substantivele sunt feminine (dies, impreuna cu derivatul

sau meridies, este si masculin).

4. Numai res si dies au flexiune integrala, celelalte doar la

singular, si nu la toate cazurile.

V. Morfologia numelui (II). Adjectivul

1. Generalitati

2. Clasificarea tipologica (adjective calificative, referentiale,

pronominale)

3. Clasificarea morfologica (dupa forma gradului pozitiv):

adjectivele apartinand declinarii a IlI-a; adjectivele apartinand

declinarilor I si a Il-a.
4. Evolutia flexiunii adjectivale si mostenirea ei in limbile romanice

5. Gradele de comparatie. Origine, generalitati. Pozitivul,

comparativul, superlativul. Situatii particulare: supletivismul si

comparatia analitica.

6. Evolutia comparativului si a superlativului in limba latina si

transmisia lui in limbile romanice.

Observatii:

Adjectivul nu are forme proprii de flexiune, ci le imprumuta

de la substantive.

Variaza dupa gen, numar si caz, acordandu-se cu

substantivul determinat.

Clasa I de flexiune cuprinde adjective care se declina dupa

declinarile a Il-a (m. si n.) si I (f.), tipurile -us (m), -a (f), -um (n) sau -

er (m), -(r)a (f), -(r)um (n): bonus, -a, -um; asper, -era, -erum; piger, -

gra, -grum.

Clasa a Il-a de flexiune cuprinde adjective care se declina, la

toate genurile, numai dupa modelul declinarii a IlI-a a substantivelor,

astfel:

a) cu trei terminatii: -er (m), -ris (f), -re (n): siluester, -ris, -re.

b) cu doua terminatii: -is (m, f), -e (n): dulcis, -e.

c) cu o terminatie (variabila): -x, -er, -n(t)s, etc.: felix; pauper, sapiens.

in limba latina exista aceleasi grade de comparatie ca si in

limba romana (pozitiv, comparativ, superlativ).

Comparativul are o singura valoare, cea de superioritate.

Comparativul de egalitate / inferioritate se exprima analitic (perifrastic).

Superlativul nu face distinctie intre valoarea relativa si cea

absoluta, diferentierile stabilindu-se in functie de context.

Comparativul si superlativul se redau prin sufixe specifice (-

ior,-ius, respectiv -issimus, -a, um; -limus, -a, -um; -rimus,-a,-um),

atasate fie la tema, fie la N sg al adjectivului.

Comparatia prin perifraza prefera adverbele: magis, plus,

bene, maxime, ualde, forte, insotind adjectivul la pozitiv.

VI. Morfologia numelui (III). Numeralul

1. Generalitati

2. Tipologia numeralului latin

3. Numeralul cardinal: numeralele cardinale declinabile;

celelalte numerale cardinale. Corespondentele cifrice (cifrele romane).

4. Numeralul ordinal. Formarea numeralului ordinal. Utilizarea lui

5. Numeralul distributiv. Formarea si utilizarea lui

6. Numeralul multiplicativ

7. Mostenirea numeralului in limba romana si in limbile

romanice

B. GRUPUL PRONOMINAL SI VERBAL

VII. Morfologia pronumelui. Tipologie si particularitati

1. Varietatile tipologice ale pronumelui: seria prenumelor

centrate pe ideea de persoana; seria prenumelor fara legatura cu ideea

de persoana.

2. Pronumele personal. Paradigma. Evolutia in latina tarzie si

mostenirea romanica.

3. Pronumele reflexiv. Paradigma. Mostenirea romanica.

4. Pronumele posesiv. Paradigma si flexiunea lui. Evolutia in

latina tarzie si in limbile romanice.

5. Pronumele demonstrativ. Paradigmele diverselor forme.

Particularitati. Evolutia demonstrativelor de baza in latina si

mostenirea romanica.

6. Pronumele relativ. Paradigma. Utilizare si valori. Mostenirea

in limbile romanice.

7. Pronumele interogativ. Paradigma. Particularitati. Mostenirea

romanica.

8. Pronumele nedefinit. Repertoriul pronumelui nedefinit.

Nedefinite cu forma si functie adjectivala. Nedefinite negative.

Evolutia in limba latina. Mostenirea in limba romana.

Observatii:

Limba latina este bogata in forme pronominale.

Flexiunea lor constituie un sistem care a suferit influenta

declinarii nominale si, la randul ei, a influentat-o.

Se remarca pastrarea flexiunii nominale, fara deosebiri

esentiale, la pronumele si adjectivele pronominale posesive, la toate

numerele si genurile aferente celor trei persoane: I meus, -a, -um;

noster, -a, -um; II tuus, -a, -um; uester, -a, -um; III suus, -a, -um.

Pronumele personale si reflexive, reprezentand categoriile

pronominale cele mai vechi si mai importante din limba latina,

pastreaza forme paradigmatice specifice, neincadrabile nici in restul

flexiunii pronominale, nici in cea nominala: pers. I ego, mei, mihi, me,

me; pers. a Il-a tu, tui, tibi, te, te etc; reflexiv: sui, sibi, se, se. Lipseste

forma de persoana a IlI-a a pronumelui personal, iar cel reflexiv nu

exista decat la persoana a IlI-a (aceeasi forma la singular si la plural).

intre caracteristicile particulare ale flexiunii pronominale se

numara:

1. N sg m, terminatiile / desinentele -e sau -s: iile, iste, ipse;

is, quis, aliquis etc.

2. N AC sg n, desinenta -d: id, illud, quod, quid etc.

3. G sg m, f, n, desinenta -ius: eius, illius, huius, cuius etc.

4. D sg m, f, n, desinenta -i: ei, illi, isti, ipsi etc.

Aceste desinente / terminatii specifice flexiunii pronominale se regasesc la pronumele relative, precum si
la pronumele si adjectivele pronominale demonstrative, interogative si nedefinite.

O situatie aparte prezinta pronumele nedefinite negative nemo si nihil, cu paradigme incomplete
(defective), formate pe baza unor substantive insotite de negatii (ne + homo > nemo; ne + hilum> nihil).

VIII. Morfologia verbului (I). Consideratii generale

1. Elementele constitutive ale formei verbale.

2. Categoriile gramaticale ale verbului.

3. Diateza: 3.1. activa; 3.2. medio-pasiva. Evolutia diatezelor in

latina si mostenirea romanica.

4. Aspectul.
5. Modul. Modurile personale: 5.1. indicativul; 5.2. conjunc

tivul; 5.3. imperativul. Mostenirea romanica.

6. Modurile flexionabile nominal: 6.1. infinitivul; 6.2. gerunziul;

6.3. supinul; 6.4. participiul. Evolutia modurilor nominale in limba

latina si mostenirea romanica.

7. Timpul si repartizarea lui modala. 7.1. prezentul; 7.2.

imperfectul; 7.3. viitorul; 7.4. perfectul; 7.5. mai mult ca perfectul;

7.6. viitorul anterior. Evolutia categoriei timpului in limba latina si

mostenirea romanica.

8. Persoana si numarul. Distributia pe desinente si diateze.

Evolutia in latina si mostenirea romanica.

IX. Morfologia verbului (II)

Flexiunea nomala (regulata), activa si medio-pasiva. Paradigme verbale pe clasele de flexiuni (conjugari).

X. Morfologia verbului (in)

Flexiunea anomala (neregulata). Paradigme verbale anomale: esse si derivatele lui; ire si derivatele lui;
ferre si derivatele lui; uelle, noile, malle; verbele defective, impersonale si unipersonale.

Observatii:
Categoriile gramaticale specifice verbului latin sunt bine cunoscute din mostenirea lor in limba romana.
Se remarca, totusi, cateva situatii particulare:

Deosebirea tipului de conjugare se realizeaza in latina de la

aceeasi forma verbala de infinitiv, careia insa romana i-a schimbat

valoarea de intrebuintare, transformandu-1 intr-un substantiv: I can

tare; II uidere; III dicere; IV audire.

Pe langa diateza activa, latina poseda si diateza medio-

pasiva, avand insa statut sau valori speciale: reflexiva (implicarea

subiectului in desfasurarea actiunii, dar si rasfrangerea acesteia asupra

sa); impersonala; pasiva propriu-zisa. Iata urmatoarea schema:

activa: Sgr = SI ^ Ogr

medio-pasiva (reflexiva): Sgr ~' Ogr = SI

pasiva propriu-zisa: SI ~' Ogr = Sgr,

unde Sgr = subiect grammatical, SI = subiect logic, Ogr = obiect grammatical.

La nivelul modurilor personale, latina prezenta doar trei

(indicativ, conjunctiv, imperativ). Lipseste conditionalul-optativ, ale

carui valori si forme existente in indo-europeana au fost preluate de

modul conjunctiv inainte de constituirea latinei ca limba autonoma.

Cele sase timpuri ale limbii latine se formeaza din doua

teme: TP = tema prezentului si TPf = tema perfectului. Aceste timpuri

sunt: prezentul, imperfectul, viitorul, de la TP; perfectul, m.m.c.p.,

viitorul anterior (II), de la TPf.

Aceste sase timpuri se regasesc integral numai la indicativ.

Celelalte moduri poseda mai putine timpuri: patru la conjunctiv (nu

are timpurile viitorului); doua la imperativ (prezent si viitor); trei la

infinitiv si participiu (prezent, perfect, viitor).

Pe langa categoriile gramaticale specific verbale (trei

persoane: locutoare [I], inter/conlocutoare [II], delocutoare [III],

repartizate pe cele doua numere), latina poseda si categoria aspectului,

care prezinta actiunea in desfasurarea ei (infectum) sau sfarsita

(perfectum).

Forme verbale compuse prin intermediul auxiliarului esse

(numite si forme analitice sau perifrastice) se intalnesc numai la

diateza medio-pasiva, la timpurile care prezinta aspectul incheiat al

actiunii (centrate pe ideea de perfect): perfectul, m.m.c.p. si viitorul

anterior (II).
XI. Morfologia neflexibilelor

1) Adverbul. Consideratii generale. Clasificarea adverbelor.

Gradele de comparatie. Evolutia in limba latina si mostenirea romanica.

2) Prepozitia. Consideratii generale. Clasificarea prepozitiilor si

particularitati. Evolutia de la latina la limbile romanice.

3) Conjunctia. Elemente generale. Clasificarea conjunctiilor.

Evolutia in limba latina si mostenirea romanica.

4) Interjectia si onomatopeea.

BIBLIOGRAFIA SELECTIVA

*** Istoria limbii romane. Voi. I. Limba latina. Coordonator, Al. Graur. Bucuresti, Editura Academiei,
1965 (capitolele consacrate morfologiei latine).

I. Fischer, Latina dunareana. Bucuresti, Editura Stiintifica si

Enciclopedica, 1985 (capitolele consacrate lexicului si

morfologiei). Maria Parlog, Gramatica limbii latine. Editie revazuta si adaugita de

Gabriela Cretia. Bucuresti, AU, 1996 (si orice reeditare

ulterioara; se studiaza numai sectiunea de lexic, fonetica si

morfologie). Mariana Franga, Liviu Franga, Compendiu de limba latina. I.

Morfologia. Editia

a Il-a revizuita. Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2003. Mariana Franga, Liviu Franga,
Elemente de sintaxa latina. Note de

curs. Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2004.

C. SINTAXA PROPOZITIEI SI A PARTILOR DE PROPOZITIE

CAPITOLUL I SINTAXA PROPOZITIEI

1. Definitie si continut

Propozitia este cea mai simpla unitate sintactica, ea reprezinta o comunicare in care exista un singur
predicat

in limba latina, propozitiile se pot clasifica utilizand aceleasi criterii de tipologizare operante in limba
romana.

Criteriul scopului comunicarii clasifica propozitiile in: enuntiative, interogative si exclamative.

Dupa forma sub care se prezinta comunicarea, propozitiile pot fi: afirmative sau negative.

in functie de elementele din care este alcatuita propozitia, aceasta poate fi: simpla sau dezvoltata.

Sensul, respectiv intelesul propozitiilor in cadrul comunicarii, al enuntului, le clasifica in propozitii

principale (independente, respectiv regente) si propozitii secundare (subordonate).

2. Clasificare

La nivelul propozitiilor principale (independente sau regente), dupa criteriul scopului comunicarii, cele
mai frecvent intalnite sunt propozitiile:

1) ENUNTIATIVE, redate in general prin modul INDICATIV, modul realitatii, pentru enuntarea unui fapt
real: Iile discessit., Acela a plecat.'

2) INTEROGATIVELE, care sunt de doua tipuri:

- directe simple, ca in: Quis uenit?, Cine a venit ?' si

- directe duble, ca in: Utrum legis an scribis ?, Citesti sau scrii ?'

De asemenea, interogativele sunt redate predominant in latina

prin modul INDICATIV.

3) EXCLAMATIVELE sunt propozitii prin care se exteriorizeaza

lingvistic sentimente ca mania, indignarea, dispretul, admiratia etc.:

Quam multa passus est Ulixes !, Cat de multe [nenorociri] a patimit

Ulise !' Se foloseste acelasi mod INDICATIV, dar, pe langa acesta,

poate fi utilizat si INFINITIVUL EXCLAMATIV.

Forma afirmativa sau negativa a propozitiilor latinesti poate fi cel mai bine inteleasa prin exemplificari
din categoria propozitiilor enuntiative.

1. Propozitia afirmativa constata, afirma sau intareste o stare

de fapt: Romanum imperium a Romulo exordium habet., Imperiul

roman isi are inceputul de la Romulus.'

2. Propozitia negativa neaga sau tagaduieste o situatie, o stare,

o realitate: Magister pigros discipulos non amat., Profesorul nu ii

iubeste pe elevii lenesi.'

Spre deosebire de limba romana si de alte limbi romanice, negatia in latina se exprima printr-un singur
adverb sau printr-un singur cuvant negativ. Daca in propozitia respectiva exista doua negatii, sensul
propozitiei nu mai este negativ, ci puternic afirmativ (celebra regula gramaticala duplex negatio est
affirmatio): Non possum non loqui., Nu pot sa nu vorbesc' (=pot sa vorbesc).

Propozitiile formate numai din elementele fundamentale ale expresiei gramatical-sintactice - subiectul si
predicatul - se numesc propozitii simple. Atunci cand, in afara acestor doua parti principale de propozitie
(dintre care subiectul poate lipsi in mod obisnuit, dar, in cazuri exceptionale, si predicatul), se afla si
altele, secundare si numite ca atare (atributul, complementul), avem de-a face cu propozitii dezvoltate:
Caesar legiones suas magnis gradibus Alesiam duxit., Caesar si-a condus in mars fortat legiunile spre
Alesia.'

SINTAXA PARTILOR DE PROPOZITIE

1. Subiectul (lat. subiectutri)

Este partea principala de propozitie care indica CINE savarseste actiunea verbala (indicata de verbul
predicativ la diateza activa) sau

CINE o sufera (cand verbul predicativ este la diateza pasiva) sau CUI i se atribuie o insusire, o
caracteristica etc. (atunci cand predicatul este unul nominal).

Ca si in limba romana, in latina subiectul poate fi exprimat printr-un substantiv sau prin oricare alta parte
de vorbire sau grup de cuvinte cu valoare de substantiv (adjectiv substantivizat, verb la modul participiu,
la modul infinitiv, adverb, sau chiar o propozitie intreaga):

- substantiv: Caesar uenit., Caesar a venit.'

- adjectiv (substantivizat): Audaces uincunt., Cei indrazneti inving.'

- pronume (personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, nedefinit):

(Nos) legimus., (Noi) citim.'; Aliifugiebant.,, Altii fugeau.'

- numeral: Quindecim milia Gallorum occisa sunt., Au murit

cincisprezece mii de gali.'

- verb: Errare humanum est., A gresi este omenesc.'

- adverb: Bene est aduerbium., ,fiene [bine] este un adverb.'

- o propozitie: Optatur ut pater ueniat, Se doreste sa vina tatal.'

Si in limba latina exista situatii cand subiectul este neexprimat

sau nu poate fi exprimat, si anume:

a) cand este nedeterminat, pentru ca se exprima o gandire

generala. Acest lucru se realizeaza fie printr-un verb la diateza pasiva

cu valoare impersonala, ca in: Sic itur ad astra., Asa se merge la

stele.' (=se ajunge la glorie), fie prin folosirea persoanei a IlI-a plural

a verbelor: Dicunt., Se spune' (subinteles, homines, oamenii'); fie

prin folosirea persoanei a Il-a singular (persoana impersonala'), ca

in: Crederes., Ai crede.' (subinteles, tu); Dicas., Ai zice.'

(subinteles, tu);

b) cand subiectul ar trebui sa fie un pronume personal, dar el este

inclus si, prin urmare, se subintelege in persoana verbului, indicata prin

desinenta personala (subiectul inclus): Audio., Aud.' (subiectul este

ego, eu'); Vidistis., Ati vazut.' (subiectul este uos, voi');

c) cand subiectul a fost deja exprimat anterior si se subintelege

(subiectul subinteles): Hostis aduentat; ad arma currit., ,.Dusmanul

soseste; se repede la arme.' (subiectul hostis se subintelege si in a

doua propozitie);
d) cand predicatul este un verb impersonal, care denumeste un

fenomen al naturii: piuit, ploua', fulminat, fulgera', gelat,

ingheata', uesperascit, insereaza' etc. (subiectul generic).

Limba latina opereaza distinctia - mostenita, desigur, de toate limbile romanice - intre subiectul
gramatical si subiectul logic.

Subiectul gramatical se afla, in mod obisnuit, la cazul NOMINATIV, atunci cand predicatul are verbul la
DIATEZA ACTIVA sau PASIVA, la un mod personal: Pyrrhus Epirum occupauit., Pyrrhus a ocupat
Epirul.'; Corinthus a Ludo Mummio deleta est., Corintul a fost distrus de catre Lucius Mummius.'

Subiectul logic poate fi exprimat prin ALTE CAZURI decat nominativul:

a) cazul ABLATIV (numit de agent', al autorului'), exprimand

persoana care savarseste actiunea unui verb la diateza pasiva:

Corinthus a Ludo Mummio deleta est.;

b) cazul ACUZATIV, cand predicatul este un verb impersonal,

care exprima anumite stari sufletesti (verbe de afect, cu forma

unipersonala): Numquam me paenituit., Niciodata nu m-am cait.' (a

se vedea sintaxa cazului acuzativ);

c) cazul DATIV, insotit de forme ale verbului esse (in constructia

sum pro habeo, cu dativul posesiv) sau cand predicatul propozitiei este

exprimat printr-un verb la conjugarea perifrastica pasiva : Mihi est liber.

(Eu) am o carte.' (lit., mie imi este o carte [in proprietate]') - a se ve

dea sintaxa cazului dativ; Patria omnibus amanda est., Patria trebuie sa

fie iubita de (catre) toti.' - a se vedea, de asemenea, sintaxa cazului dativ.

2. Predicatul (lat. praedicatum)

Este cea de-a doua parte esentiala a propozitiei, care exprima o actiune, o stare sau o existenta a
subiectului din propozitia respectiva. Ca si in limba romana, predicatul este de 2 tipuri:

1) Predicatul verbal, exprimat printr-un verb la un mod personal (INDICATIV, CONJUNCTIV,

IMPERATIV) la diateza ACTIVA sau MEDIO-PASIVA: Milites pugnant., Ostasii lupta.'; Virtus
laudatur., Virtutea este laudata.'

Verbele care formeaza singure predicatul se mai numesc si verbe predicative, iar cele trei moduri
personale enumerate - moduri predicative. Se impune, insa, observatia ca in latina, in naratiuni si scrieri
istorice in general, se intrebuinteaza si modul INFINITIV, mod prin excelenta nepersonal, dar acolo cu
valente personale, de obicei la timpul PREZENT, cu valoare predicativa: Hostes decurrere, lapides

conicere., ,.Dusmanii alergau, aruncau cu pietre.' Avem de-a face cu asa-numitul infinitiv istoric
(descriptiv, narativ), a carui valoare este de indicativ imperfect (dupa cum rezulta si din traducere).

2) Predicatul nominal, alcatuit dintr-un verb auxiliar, numit verb copulativ sau verb-copula, nepredicativ,
insotit de un nume predicativ, care poate fi exprimat printr-un: substantiv, adjectiv, pronume, adverb, verb
la modurile participiu sau infinitiv.

Verbul copulativ cel mai des intrebuintat este esse. Dar cateodata chiar si verbul esse, atunci cand exprima
ideea de existenta, situare, aflare etc., poate forma singur predicatul, devenind astfel predicativ: Frater est
intus., Fratele se afla inauntru.'

Mai exista in latina si alte verbe care, spre a forma un predicat, au nevoie de o intregire sau complinire
predicativa, aceasta din urma fiind exprimata printr-un nume predicativ: fieri, a deveni', euadere, a iesi',
a scapa din', exister e, a exista', monere, a ramane' etc. De asemenea, sunt copulative si unele verbe la
diateza medio-pasiva: did, appellari, nominari, uocari, a fi numit', a fi chemat'; creari, eligi, designari,
a fi ales', a fi proclamat', a fi desemnat'; haberi, a fi socotit', a fi considerat'; uideri, a parea'; nasei,
a se naste': Sapientia semper mirabilis fuit., intelepciunea a fost totdeauna vrednica de admirat.'; Incolae
Italiae Romani appellabantur., Locuitorii Italiei se numeau romani.'; Cicero optimus orator nabetur.,
Cicero este socotit cel mai bun orator.'; Augustus imperator factus est, Augustus a devenit imparat.'

3. Acordul predicatului cu subiectul

Se realizeaza in limba latina dupa aceleasi reguli si principii ca si in romana. Exista, insa, desigur, si mici
deosebiri determinate de anumite particularitati morfologice latinesti.

acordul predicatului cu un singur subiect

- Predicatul verbal si verbul copulativ se acorda cu

subiectul in numar si persoana: Omnia mutantur., Toate [lucrurile] se

schimba.'; Leges sunt patronae duium. Legile sunt aparatori ai

cetatenilor.'

- Numele predicativ cu valoare adjectivala (adjectiv,

numeral, pronume, participiu) se acorda cu subiectul in gen, numar si

caz: Haecfilia orba matre est., Aceasta fiica este lipsita de mama.'

Dar atunci cand numele predicativ este un substantiv (fara sa fie

mobil), numele predicativ se acorda cu subiectul numai in caz:

Sapientia summum bonum est., intelepciunea este cel mai important bun.'

acordul predicatului cu mai multe subiecte (subiect

multiplu)

- Daca exista mai multi termeni cu functie sintactica de

subiect, predicatul sta de obicei la plural (acordul logico-

gramatical): Animus, fortitude, aetas me hortantur., Curajul, vitejia,

varsta ma indeamna.'

- Cateodata, acordul predicatului cu subiecte multiple se

poate face si cu subiectul cel mai apropriat (acordul prin atractie):

Tu et omnes homines idsciunt., Tu si toti oamenii stiu acest lucru.'

- Daca subiectul este multiplu, si se afla la persoane

diferite, persoana I are prevalenta asupra celorlalte, persoana a Il-a

asupra persoanei a IlI-a, atunci cand se face acordul predicatului

verbal sau al verbului copulativ: Tu et nos una in forum iuimus., Tu

si noi am mers impreuna in for.'

- Daca subiectul este multiplu, exprimat prin substantive de

gen diferit, predicatul nominal va sta la plural, acordul numelui

predicativ facandu-se cu prevalenta genului masculin asupra

femininului si a neutrului, si a genului feminin asupra neutrului: Filius

etflliaparentibus cari sunt, Fiul si fiica sunt dragi parintilor.'

- Daca subiectul este multiplu si exprimat prin nume de

lucruri de gen diferit, predicatul nominal va sta la plural, acordul

numelui predicativ facandu-se cu pluralul neutru: Libertas, diuitiae,

decus in oculis sita sunt., Libertatea, bogatia, averea se afla sub ochii

nostri.'

acordul predicatului dupa inteles (lat. ad intellectum)

Reprezinta o particularitate a acordului sintactic din limba latina,

fiind vorba despre un acord logic, realizat dupa intelesul sau semnificatia enuntului, si nu gramatical,
dupa forma, in aceasta situatie, predicatul se pune intotdeauna la numarul plural (desi subiectul este unic,
avand forma de singular). Se pot distinge doua situatii:

- Subiectul este exprimat printr-un substantiv colectiv:

multi-tudo, multime', turba, gloata', exercitus, oaste', armata',

legio, legiune', uulgus, norod', plebs, poporul de rand' etc.:

Multitude in uestibulo slant, Multimea de oameni stau [= sta] la

intrare.'

- Subiectul este exprimat printr-un pronume nedefinit:

uterque, si unul si altul / celalalt',quisque, fiecare' etc.: Uterque

ducum signum pugnae dant., fiecare dintre comandanti (si unul, si celalalt) dau [= da] semnalul de lupta.'

Asa cum am aratat anterior, distinctia dintre propozitia simpla si cea dezvoltata rezida in faptul ca cea de-
a doua cuprinde, pe langa partile principale de propozitie - subiectul si predicatul - si pe cele secundare,
atributul si complementul.
Acestora le vom consacra paginile urmatoare.

4. Atributul (lat. attributum)

Este partea secundara de propozitie care determina un substantiv. In functie de partea de vorbire prin care
se exprima, atributul se prezinta in limba latina sub urmatoarele doua infatisari:

atribut adjectival, exprimat in principal printr-un adjectiv, dar

si prin alte parti de vorbire care pot avea functie de adjectiv (pronume

adjectival, numeral, verb la modul participiu): Bono duci milites

parent., Soldatii se supun unui bun comandant.'; Hic discipulus

magistro oboedit., Acest scolar asculta de profesor.'; Quindecim uiri

rempublicam curauerunt., Cincisprezece barbati s-au ingrijit de

treburile statului.'; Homines aquam bibentes sani sunt., Oamenii care

beau apa sunt sanatosi.'

Cea mai importanta particularitate a atributului adjectival, mostenita si in limba romana, este faptul ca se
acorda in caz, numar si gen cu substantivul determinat (asa cum putem observa in toate exemplele notate
anterior).

De altfel, in latina regasim aceleasi situatii de realizare a acordului atributului cu substantivul determinat,
pe care le-am mostenit si in romana. Astfel, daca atributul adjectival se raporteaza la mai multe
substantive, el se asaza numai pe langa ultimul dintre ele si se acorda cu acesta in caz, numar si gen:
Romanis maria terraeque cunctae patent., Romanilor le stau la dispozitie toate marile si toate
pamanturile.'

atributul substantival, dupa cum rezulta din terminologie,

este exprimat printr-un substantiv. Acest tip de atribut cunoaste la

randul sau doua subclase:

- atributul substantival in cazul genitiv, care exprima mai multe valori sintactice: posesia, originea,
dependenta, calitatea, intregul din care se extrage o parte; de exemplu: templum louis, templul lui
luppiter'; homo magnae prudentiae, om de mare prevedere'; magnapars duium, o mare parte dintre
cetateni'. Aceste

nuante sintactice ale atributului in cazul genitiv vor fi tratate in capitolul Sintaxa cazurilor'.

- atributul substantival situat in acelasi caz cu substantivul determinat (apozitia). Spre deosebire de limba
romana, in care apozitia se afla de regula in cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului
determinat, in limba latina ea poate aparea la oricare caz gramatical, in acord cu cazul substantivului
determinat: Persuadet Ciceroni, celeberrimo oratori [], il convinge pe Cicero, cel mai vestit orator []'.

5. Complementul (lat. complementum)

Este definit ca partea secundara de propozitie care intregeste, completeaza (< compleo,-ere, compleui,
completion, a umple', a completa') intelesul verbului predicativ.

Si in limba latina, aceasta parte de propozitie cunostea trei tipuri:

complementul direct, care indica fiinta sau lucrul afectate,

atinse in mod direct de conceptul verbal. El apare determinat, in

general, de verbe tranzitive cu forma activa sau deponenta, il intalnim

numai la cazul ACUZATIV, putand exprima diverse valori si nuante

sintactice (a se vedea Sintaxa cazurilor', s.v. acuzativul'). De

exemplu: Libros utiles legimus., Citim carti folositoare.'; Imitatur

patrem suum, il imita pe tatal sau.'

Partile de vorbire prin care se poate exprima complementul direct sunt: substantivul, adjectivul (inclusiv
cel substantivizat), pronumele, numeralul, precum si un verb la modul infinitiv, ca in exemplul urmator:
Hostes eruptionem facere conabantur.,, .Dusmanii incercau sa faca o iesire, (din incercuire).'

complementul indirect indica fiinta sau lucrul pentru care se

realizeaza actiunea sau starea exprimate prin intermediul verbului,

precum si, in alte cazuri, persoana, respectiv fiinta sau lucrul caruia i

se acorda / atribuie ceva (o actiune, stare, caracteristica sau insusire

anumita). Acestei functii sintactice ii este specific cazul DATIV, cu

toate tipurile de valori sintactice pe care le poate reda: dativul de

atribuire, al folosului / avantajului / profitului, respectiv al pagubei /

detrimentului / prejudiciului, dativul final, dativul posesiv, dativul

autorului; despre acestea se va discuta pe larg in urmatorul capitol,

Sintaxa cazurilor', s.v. dativul'.

Complemente indirecte se pot intalni in limba latina si la cazul GENITIV, determinate de anumite
categorii verbale, precum: verbele memoriei (ale aducerii aminte si uitarii), verbele care arata pretul

(aprecierea, cantarirea), verbele judiciare, verbele de afect (prin care se exprima sentimente si stari
sufletesti), verbele interesului; despre toate acestea se vor face referiri si precizari in acelasi capitol
Sintaxa cazurilor', s.v. genitivul'.

complementul circumstantial exprima felurite imprejurari (circumstante') de realizare a actiunii / starii

verbale, in limba latina, complementul circumstantial cunoaste o remarcabila varietate tipologica:
- complementul circumstantial de loc, exprimat prin

intermediul cazului ACUZATIV, dar si prin ABLATIV, redat atat cu

prepozitie, cat si fara ea, diferentiaza variate valori sintactice, precum:

locul in interiorul caruia se petrece actiunea / starea verbala, directia

(de deplasare), punctul de plecare / pornire a actiunii / starii verbale,

spatiul strabatut; tot atatea nuante sintactice care vor fi prezentate in

detaliu in capitolul Sintaxa cazurilor', s.v. acuzativ' si ablativ'.

- complementul circumstantial de timp, pentru

exprimarea caruia se recurge la aceleasi cazuri ACUZATIV si

ABLATIV, precedate sau nu de prepozitii; sunt prezentate sau redate

mai multe valori sintactice: momentul (surprins) al desfasurarii

actiunii, durata acesteia, momentul inceperii sau declansarii actiunii /

starii verbale; a se vedea acelasi capitol, s.v. acuzativ' si ablativ'.

- complementul circumstantial de mod (modal), bogat

exprimat in limba latina, prin intermediul acelorasi cazuri

ACUZATIVUL si ABLATIVUL; cu mentiunea ca in cazul ACUZATIV

se intalneste, in plus, o nuanta sintactica datorita careia complementul

modal se apropie de complementul circumstantial instrumental; drept

care, in capitolul Sintaxa cazurilor' (vezi cazul acuzativ'), el va fi

redat cu o terminologie specifica, aceea de acuzativ modal-

instrumental'.
- complementul circumstantial instrumental, care se

intalneste bine reprezentat la cazul ABLATIV (caz la care au fost

transferate valorile sintactice ale stravechiului caz indo-european,

INSTRUMENTALUL, disparut ca atare in limba latina si mostenit de ea

ca urmare a actiunii fenomenului de contopire a cazurilor, asa-numitul

sincretism cazual), dar si la cazul ACUZATIV, asa cum am mentionat

deja (a se vedea sintaxa cazurilor', s.v. acuzativ' si ablativ').

- complementul circumstantial de cauza, exprimat la

aceleasi cazuri (ACUZATIVUL si ABLATIVUL), insotite sau nu de

prepozitii; pentru explicatii suplimentare, se va consulta capitolul

indicat, s.v. acuzativ' si ablativ'.

Aceste tipuri de complemente circumstantiale sunt cele mai reprezentative in limba latina, cu atat mai
mult cu cat toate s-au mostenit in limba romana.

O mentiune speciala se poate adauga pentru inca doua valori sintactice ale ambelor cazuri: acuzativul si
ablativul de relatie. Aceste valori au determinat aparitia si dezvoltarea Jn limba romana a complementului
circumstantial de relatie, in sfarsit, dezvoltata foarte probabil din valoarea instrumentala, se impune si
mentionarea celei sociative, de unde functionarea unui complement circumstantial sociativ, avand aceeasi
functionalitate cu aceea a complementului sociativ din limba romana.

CAPITOLUL III SINTAXA CAZURILOR

1. NOMINATIVUL (nominativus casus)

Este cazul care serveste spre a numi, spre a spune pe nume (nominare, a numi'); gramaticii romani 1-au
numit casus rectus, cazul drept', in opozitie cu celelalte cazuri, oblice', casus obliqui, aplecate' in raport
cu nominativul, cazul vertical', deoarece nominativul (ca si vocativul) nu poate avea statut de
complement, deci de parte de propozitie secundara.

Functiile sintactice:

- subiect al unui predicat verbal sau nominal: Sol lucet,

Soarele straluceste.'; C. Gracchus maxime popularis fuit., C.

Gracchus a fost foarte iubit de popor.'

- nume predicativ al unui predicat nominal: Alexander fuit

fllius Philippi., Alexandru a fost fiul lui Filip.'; Pietas erga parentes

maxima uirtus habetur., Respectul fata de parinti este considerat cea

mai aleasa calitate.'

- element predicativ suplimentar, asimilabil unui com

plement circumstantial de mod in cazul nominativ: Milites domum

laeti reuerterunt., Soldatii s-au intors veseli acasa.'; Te puerum

credebam., Te credeam copil.'

- atribut adjectival al subiectului: Discipulus bonus

laudatur., Elevul silitor este laudat.'

- atribut substantival al subiectului (apozitia subiectului):

Cicero consul senatul imperabat., Cicero consulul dadea ordine

senatului.'

Acordul apozitiei in limba latina se face, spre deosebire de limba romana, intotdeauna in acelasi caz cu
substantivul determinat, deci pot fi intalnite apozitii si la cazurile genitiv, dativ, acuzativ sau ablativ. De
exemplu: Vergilium poetam Romanorum laudamus., il laudam pe Vergilius, poetul romanilor.'

O functie secundara a nominativului este, in limba latina, cea exclamativa. Nominativul de acest tip poate
fi precedat sau nu de o interjectie exclamativa (cea mai des intalnita este o): O tempora, o mores O
timpuri, o moravuri !'; Fabulae ! Nugae ! , Povesti ! Fleacuri !'

Functiile si valorile sintactice ale nominativului latin s-au mostenit, asa cum ne putem usor da seama din
exemplificarile anterioare, cu multa acuratete in limba romana, utilizarea nominativului cu functie
exclamativa contribuind si mai mult la eliminarea vocativului din campul realitatii morfologice a flexiunii
nominale.

2. VOCATIVUL (uocativus casus)

Este cazul chemarii, al strigarii (< lat. uocare, a chema pe cineva', a striga'), cazul fara functie
sintactica, intrucat nu poate indeplini rolul nici unei parti de propozitie.

Vocativul latin prezinta o topica mai fixa decat cea mostenita in limba romana (si anume, se situeaza pe la
mijlocul propozitiei, mai rar la inceputul ei). Nu rareori, poate fi precedat de aceeasi interjectie o. De
exemplu: Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra ?, Pana cand vei mai abuza de rabdarea
noastra, Catilina ?'; Miser Catulle, desinas ineptire [] , Nefericitule Catullus, inceteaza de a mai fi nebun
[]'; O fortunate adulescens !, O, tinere norocos !'

3. GENITIVUL (genitiuus casus)

Denumirea provine de la verbul lat. gignere, supin genitum, indicand apartenenta prin nastere sau prin
origine, de unde, apoi, ideea de posesie.
Functia sintactica a genitivului latin este dubla: adnominala sau atributiva, atunci cand un cuvant la
genitiv determina un substantiv sau un inlocuitor al acestuia; adverbala, cand determina anumite tipuri de
verbe sau adverbe (cateodata adjective), in aceasta ultima situatie genitivul indeplinind functia de
complement.

Functia sintactica fundamentala ramane, totusi, cea atributiva (de atribut), in cadrul careia pot fi sesizate
diverse valori sau tipuri de genitiv:

- genitivul posesiv sau al apartenentei: Hic uersus non est

Plauti. ,Acest vers nu este al / nu apartine lui Plautus.' insotit de

verbul esse, cuvantul in genitiv poate exprima o anumita insusire, o

indatorire, o trasatura specifica unui obiect gramatical si se numeste,

de aceea, genitivul caracterizarii: Est adulescentis maiores natu

uererl, Este datoria unui tanar sa ii respecte pe cei mai in varsta.'

- genitivul dependentei, prin care se exprima raporturi de

filiatie si de rudenie: Caecilia Metelli, Caecilia, [fiica] lui Metellus';

- genitivul partitiv, indicand intregul din care se poate lua o

parte; aceasta din urma poate fi exprimata prin urmatoarele forme

morfologice:

- substantive colective (pars, numerus, multitude, copia, legio

exercitus): Crassus magnum habuit numerus seruorum et

uillarum., Crassus a avut un mare numar de sclavi si de vile.'

- gradul comparativ sau superlativ al adjectivelor si

adverbelor: Gallorum omnium f o rtissimi suntBelgae., Cei mai

viteji dintre toti galii sunt belgii.'

- numerale:-D m o mi lia militum in proelio ceciderunt,

,,Doua mii de soldati au murit in lupta.'

- pronume nedefinite substantivizate, indicand o persoana

(aliquis, quis, solus, nemo, alter, alius, neuter etc.): Qui s uestrum

hoc ignoret ?, Care dintre voi nu stie acest lucru ?'

- e. pronume si adjective pronominale neutre substantivizate

(id, hoc, illud, quod, quid, aliquid, quidquid, multum, tantum,

quantum, plus, plurimum, minus, minimum etc.): Quod auri, quod

argenti in urbibus Siciliae erat, id Verres abstulit., Verres a luat [tot]

ce era aur, ce era argint in orasele Siciliei.'

- adverbe cu valoare de substantiv (satis, ubi, ubinam,

ubicumque, eo, usquam, nusquam etc.): Ubinam gentium ?, intre

ce neamuri ?'

- genitivul explicativ (al definirii) are functia de a explica

sau de a defini un substantiv cu sens general printr-un substantiv cu

sens special: periculum mortis, primejdie de moarte'; uox uirtutis,

cuvantul virtute'.

- genitivul continutului sau al materiei, care indica sau

precizeaza materia(lul) din care este confectionat(a) un obiect ori

continutul sau; apartine sferei semantice a explicativului: montes auri,

munti de aur'; alimenta frugum carnisque, alimente constand din grau si carne'.

- genitivul calitatii, care arata o insusire sau o calitate (in

general de ordin nematerial; de ordin material, cand este vorba de

greutate, spatiu, timp, ca unitati de masura) apartinand obiectului

gramatical; substantivul sau inlocuitorul sau este la cazul genitiv,

insotit de un atribut adjectival; se pot exprima urmatoarele valori

sintactico-semantice:

- insusiri caracteristice: puer magni ingenii, copil de mare

talent'

- rangul sau clasa sociala caruia / careia ii apartine o persoana:

homo infimi generis, om din rangul / clasa cel / cea mai de jos'

- varsta, durata, masura, greutatea, numarul: puer nouem

annorum, copil de noua ani'

Calitatea poate fi exprimata si prin cazul ABLATIV (cf. infra).

- 7) genitivul subiectiv determina un substantiv de origine

verbala, avand functia de subiect al actiunii continute in sensul

substantivului: consulum aduentus, sosirea consulilor'

- (= consulii sosesc).

- 8) genitivul obiectiv determina si el un substantiv de origine

verbala, avand insa functie de obiect / complement direct al actiunii

continute in sensul substantivului: narratio rerum, povestirea

faptelor' (= [el / ea] povesteste faptele).

in cea de-a doua situatie sintactica, atunci cand cuvintele la cazul genitiv indeplinesc functia de
complement, ele pot fi determinate de: verbe, adverbe, adjective (de origine verbala). Complementul in
genitiv poate exprima valori si nuante sintactice identice cu cele prezentate in cadrul functiei adnominale,
de atribut, a acestui caz. Cea mai frecvent intalnita valoare sintactica pe langa verbe este aceea de genitiv
obiectiv. Iata cateva nuante sintactico-semantice:

- genitivul memoriei, dupa verbe care exprima amintirea sau

uitarea (memini, obliuiscor etc.);

- genitivul aprecierii sau pretuirii (pretului), dupa verbe sau

adjective din aceasta sfera semantica (aestimare, haberi, putare,

facere; memor, immemor etc.);

- genitivul vinei (delictului), determinat de verbe care exprima

ideea de acuzare, dare in judecata, condamnare, dar si de achitare

(accusare, damnare, condemnare etc.);

- genitivul afectului (de sentiment), dupa verbe de acest tip, cu

valoare impersonala si forma unipersonala (paenitere, pudere etc.);

motivul care provoaca sentimentul se afla exprimat printr-un substantiv la genitiv;

- genitivul subiectiv al interesului, dupa verbe impersonale

numite ale interesului (interest, refert etc.);

- genitivul dorintei / aversiunii, dupa adjective (inclusiv

participii) din aceasta sfera semantica (auidus, cupidus, studiosus,

fastidiosus etc.);

- genitivul priceperii / ignorantei, dupa adjective apartinand

acestei sfere semantice (peritus, imperitus, gnarus, ignarus, prudens,

imprudens etc.);

- genitivul participarii / excluderii, dupa adjective cu acest sens

(particeps, expers, inops, plenus, proprius, communis, compos etc.)

in privinta mostenirii in limba romana a celor doua functii sintactice definitorii ale cazului genitiv, se
impune sa retinem faptul ca acesta si-a pastrat in special functia de atribut, cu valorile sale reprezentative:
posesiva (canea elevului), a dependentei (Pan fiul Pepelei), a definirii sau explicativa (frumusetea naturii,
in romana utilizandu-se sintagma de genitiv al calificarii), subiectiva (cantecul pasarelelor), obiectiva
(stransul recoltei). Limba romana a preferat, in alte situatii, mai numeroase, sa exprime functia atributiva
prin intermediul cazului acuzativ, precedat de diverse prepozitii (om de onoare, copil de noua ani, munti
de aur, multime de oameni, popor de viteji, dragoste de patrie). Limba romana a mostenit si cea de-a doua
functie sintactica a genitivului, cea de complement (numit in literatura de specialitate indirect), ca in
exemplele urmatoare: luptam impotriva minciunii, zburam in jurul orasului, mintim din cauza fricii etc.

4. LOCATIVUL

Este un caz arhaic in flexiunea nominala latina, pastrat sporadic. Functiile sale au fost preluate de cazul
ABLATIV. Rolul locativului era de a indica locul unde se desfasoara o actiune sau se petrece o stare,
exprimate de verb.

Relicve ale cazului locativ in limba latina sunt:

- cateva nume proprii de orase si insule mici de declinarea I si a

Il-a, la singular (Romae, Florentiae, Tusculi, Brundisii etc.); locativul

avea desinente cazuale foarte asemanatoare cazului genitiv (singular);

- substantivele comune domus, casa', humus, pamant', rus,

tara' pastreaza vechiul locativ (domi, humi, ruri, acasa', pe / la

pamant', la tara');

- alte forme substantivale (unele incremenite' si transformate

in adverbe): domi bellique, pe timp de pace si pe timp de razboi',

domi militiaeque, id.', uiciniae, in vecinatate', tempori, la timp',

heri, ieri', Carthagini, la Cartagina' etc.

Functia sintactica a locativului este de complement circumstantial de loc, raspunzand la intrebarea ubi ?,
unde ?' (fara deplasare sau miscare de pe loc).

5. DATIVUL (datiuus casus)

Este cazul gramatical al atribuirii, al acordarii (< lat. do, dare, dedi, datum, a da', a acorda').

Prezinta cel putin trei valori sintactice esentiale: atribuirea, scopul / finalitatea si interesul sau dauna.

Functia sintactica de baza a dativului este de complement i nd i r e c t.

Valorile sintactice esentiale

- dativul de atribuire (cui ?')

Este numit si dativul complementului indirect. Apare dupa urmatoarele categorii de verbe :

- tranzitive: dare, a da', mittere, a trimite', dicere, a zice',

scribere, a scrie', ostendere, a arata', imperare, a porunci', facere,

a face' etc.

- intranzitive: resistere, a opune rezistenta', repugnare, a

respinge', cedere, a ceda', parere, a se supune', oboedire, a se

supune' etc.
- impersonale: libet, face placere', licet, este ingaduit', dbet,

trebuie', conuenit, se cuvine', accidit, se intampla' etc.

- intranzitive in latina, dar tranzitive in romana: suadere, a

sfatui', persuadere, a convinge', studere, a urmari cu atentie' (a se

ocupa de') etc.

- derivate sau compuse cu prverbe (la origine, prepozitii): ad-,

ante-, cum- (con-), inter-, ob-, post-, prae-, sub-, super-, care pot avea

un complement indirect (dativ de atribuire) fara a repeta prepozitia cu

cazul cerut de ea.

Din sfera sintactico-semantica a dativului de atribuire se poate admite ca face parte si asa-numita
constructie dativul cu esse sau dativul posesiv, care exprima persoana sau lucrul caruia ii apartine un
obiect gramatical oarecare (avand functia sintactica de subiect):

Sunt mihi duae sorores., Eu am (imi sunt') doua surori.' (lit., mie imi sunt doua surori.')

Dativul cu esse este echivalent ca sens cu o propozitie avand subiectul la cazul nominativ si ca predicat
verbul habere, drept care se mai numeste si sum pro habeo. Exemplul de mai sus s-ar putea, deci, formula
astfel: Habeo duas sorores.

- dativul final / de scop (pentru ce ? la ce ? in ce scop ?')

Arata scopul spre care se indreapta actiunea / starea verbala. Este exprimat intotdeauna printr-un nume de
lucru sau substantiv abstract la numarul singular: usui, spre folosinta', muneri, dono, in dar', auxilio,
spre ajutor', saluti, pentru salvare', colloquio, pentru convorbire', ludibrio, in bataie de joc', curae,
cordi, in grija', honori, spre onoare'. Este determinat mai ales de verbe ca: dare, a da', tribuere, a
acorda', a atribui', ducere, a duce', habere, a avea', accipere, a primi', mittere, a trimite', uertere, a
(se) intoarce' etc.

Exemple: auxilio / solacio / saluti esse, a fi spre ajutor / consolare / salvare'.

Dativul final poate fi insotit si de un alt dativ (de obicei al folosului), formand un dativ dublu:

Pausanias uenit Atheniensibus auxilio., Pausanias le-a venit atenienilor in ajutor.'

- dativul interesului / folosului sau al daunei / pagubei

(pentru cine / ce ?' in dauna cui ?')

Este determinat de verbe care afecteaza in bine sau in rau persoana in al carei folos sau spre paguba careia
se realizeaza actiunea / starea verbala:

- fauere, a favoriza', prodesse, a fi de folos', mederi, a

vindeca', cauere, a avea grija', succurrere, a veni in ajutor',

ignoscere, a ierta' etc.

- obesse, obstare, a se impotrivi', nocere, a face rau', minari,

a ameninta', irasci, a se infuria', inuidere, a privi cu ochi rai' etc.

Dependente sintactic de exprimarea folosului sau a pagubei pot fi considerate alte doua tipuri de dativ:

- dativul punctului de vedere (dativul de relatie), care

indica persoana din al carei punct de vedere sau dupa judecata careia

are loc actiunea verbala ori se face o afirmatie: Iile mihi mortuus est.,

Acela este mort pentru mine / din punctul meu de vedere.'

- dativul etic arata persoana care este (sau se presupune ca

este) interesata in mod deosebit de actiunea verbala, participarea

afectiv-morala a acesteia la desfasurarea relatarii: Tu mihi istius

audaciam dfendis ?, Tu imi aperi indrazneala acestuia ?' Dativul

etic prezinta valente mai degraba stilistice decat sintactice si, de aceea,

el poate lipsi, de regula, din propozitie.

Alte valori sintactice

- dativul autorului (de agent) Exprima persoana care are

obligatia de a indeplini actiunea verbala, avand la nivelul propozitiei

statut de subiect logic. Apare determinat de verbe:

- aflate la conjugarea perifrastica pasiva:

Patria omnibus amanda est., Patria trebuie iubita de toti.'

- aflate la participiul perfect pasiv (in locul unui ablativ de

agent):
Accepi epistulam tibi scriptam., Am primit scrisoarea redactata de tine.'

- dativul de regim

Apare determinat de adjective care exprima:

- bunavointa sau dusmania (amicus, fidus, cams, beneuolus,

gratus, inimicus, aduersus, infidus, inuisus etc.)

- folosul sau detrimentul / pericolul (utilis, commodus,

opportunus, salutaris, inutilis, noxius, perniciosus etc.)

- asemanarea sau deosebirea (similis, par, aequalis, dissimilis,

impar, contrarius etc.)

- potrivirea sau nepotrivirea (aptus, idoneus, congruens, ineptus,

incongruens etc.)

- apropierea sau vecinatatea / proximitatea (uicinus, propinquus,

finitimus, proximus etc.).

Functia sintactica a dativelor determinate de categoriile de adjective enumerate mai sus este aceea de
complement indirect (raspunzand la intrebarile cui ?', pentru cine / ce ?').
Cu aceeasi functie sintactica definitorie, gramaticile latinesti consemneaza situatii de dativ determinate de
interjectii: Vae capiti tuo!, Vai de capul tau !'; Vae uictis !, Vai celor invinsi !'

Aceasta functie sintactica definitorie a cazului dativ s-a mostenit in limba romana: complementul indirect.
O mentiune aparte se impune in ceea ce priveste dativul posesiv (dativul cu esse), mostenit in

formulari foarte vechi si raspandite in romana, cu verbul a fi in locul generalizatului (in alte situatii) a
avea: mi-e foame /sete /somn etc. (< lat. est mihi fames, sitis, somnus etc.).

6. ACUZATIVUL (accusatiuus casus)

Termenul indica, de la origine, cazul care exprima rasfrangerea directa, nemijlocita, a actiunii verbale
asupra unui obiect care intra, astfel, in cauza', in discutie (< lat. accusare, format la randul lui de la
substantivul causa, pricina', cauza', in sens juridic).

Functia sintactica fundamentala si, totodata, cea mai veche a acestui caz este cea de complement direct,
numit si obiect direct daca facem referire la faptul ca acuzativul se opune simetric nominativului, cu care
se afla in corelatie directa in raport cu actiunea verbului: acuzativul = obiect direct, nominativul = subiect.

in jurul acestei axe sintactice fundamentale graviteaza, insa, si alte valori pe care le putem subordona
celei de-a doua functii sintactice, majore, a acuzativului, si anume complementul circumstantial.

Vom analiza pe rand aceste macro-functii, impreuna cu valorile lor particulare.

I. COMPLEMENTUL DIRECT

Poate fi considerat ca identificandu-se cu l. Acuzativul - obiect direct

Este determinat de urmatoarele categorii de verbe:

a. verbe tranzitive (< lat. transeo,-ire, a trece asupra') aflate la

diateza activa sau apartinand categoriei deponentelor (cu inteles activ):

Brutus Urbem liberauit., Bnitus a eliberat Roma.'

b. verbe tranzitive in latina, dar intranzitive (sau reflexive) in

romana (fugere, effugere, cauere, uitare, euitare, deflcere, abdicare

etc., respectiv a fugi', a se pazi', a evita', a se feri', a lipsi', a

renunta' etc.):

Voluntas iuuenes deficit. Vointa le lipseste tinerilor.'

c. verbe ale afectului (tranzitive, de obicei, in latina, intranzitive in

romana): timere, metuere, uereri, mirari, ridere, dolere, fiere, horrere,

gemere etc., respectiv, a se teme / infricosa / inspaimanta', a se mira',

a rade', a suferi', a plange', a se ingrozi', a geme' etc.:

Metuo insidios., Ma tem de capcane.'

d. verbe de miscare /deplasare, derivate cu prepozitii, tranzitive in latina: adir, conuenire, circumstare,
ingredi, peragrare, transilire, a vizita', a se intalni', a inconjura', a incepe', a strabate / parcurge', a
sari' etc.:

adir aliquem, a vizita pe cineva'

O categorie sintactica aparte a complementului direct o reprezinta in latina

2. Acuzativul dublu

Se prezinta ca un dublu complement de obiect (direct), il putem analiza in doua moduri:

2.1. un acuzativ obiect direct insotit de un al doilea acuzativ care

completeaza intelesul verbului, asemenea unui nume predicativ; acest

dublu acuzativ poate fi determinat de variate categorii verbale, ca

- verbe copulative tranzitive la diateza activa: nominare,

declarare, creare, efflcere etc., a numi', a declara', a crea', a

face', a realiza' etc.

Ciceronem uniuersus populus consulem declarauit., intregul popor 1-a proclamat pe Cicero consul.'

- verbe tranzitive active (cu sensul de a avea', a da', a lua',

a primi', a cere', a refuza', a lasa / parasi'): habere, dare,

adhibere, sumere, accipere, petere, relinquere etc.

Filio meo patrimonium relinquam memoriam nominis mei., Fiului meu ii voi lasa patrimoniu amintirea
numelui meu .'

- verbe cu semnificatia reflexiva de a se arata', a se

comporta', a se infatisa' etc. (praestare, ostendere, praebere, offerre

etc.):

Praebebo me attentum auditorem., Ma voi arata un atent ascultator.'

2.2. un acuzativ al persoanei (ca obiect direct) insotit de un al

doilea complement direct, asa-numitul acuzativ al lucrului; si acest tip

de acuzativ dublu este determinat de anumite categorii verbale, dintre

care amintim:

- verbe care denumesc actul instructiei si al educatiei: docere,

edocere etc.

- verbe care exprima rugamintea sau cererea: orare, rogare,

petere, poscere, flagitare etc.

- verbe derivate cu prefixe (la origine, prepozitii), ca regim al acestora (acuzativul de regim): tra(ns), in
transportare, traicere, traducere, a transporta', a trece dincolo':

Catilina iuuentutem mala facinora edocebat. Catilina ii invata pe tineri fapte rele.'

Caesar flumen exercitum traduxit., Caesar a trecut armata peste fluviu.'

3. Acuzativul obiectului intern (acuzativul intern)

Este un complement direct care exprima continutul actiunii / starii unui verb (frecvent intranzitiv), dar cu
care se afla intr-o foarte stransa relatie, fie lexicala, fie semantica. Prin urmare, exista doua tipuri de
acuzativ intern:

a) cel care face parte din aceeasi familie de cuvinte cu verbul

care il determina; se mai numeste si figura etimologica (posedand

importante valente stilistice): cenam cenare, a lua masa'; dolorem

dolere, a avea o durere'; somnium somniare, a visa un vis';

b) cel care face parte din aceeasi familie semantica cu verbul al

carui complement direct este: aetatem uiuere, a trai o perioada a

vietii'; uiam ire, a merge / strabate o cale'; proelia pugnare, a lupta

/ da o batalie'.

4. Acuzativul adverbial

Se numeste astfel deoarece anumite forme de acuzativ apar in latina utilizate adverbial. Este, intre altele,
situatia neutrului singular al unor pronume si adjective care indica o cantitate oarecare: aliquid, paulum,
minus, minimum, aliquantum, multum, plus, plurimum, tantum, quantum etc., ceva', putin', mai putin',
foarte putin', catva', mult', foarte mult', atat', cat' etc.; de asemenea, si a adjectivelor care indica
succesiunea: primum, posterius, postremum , mai intai', (mai) apoi', in cele din urma', ^pentru ultima
oara' etc.

Eo die postremum Caesar uisus erat., In acea zi, Caesar fusese vazut pentru ultima data.'

5. Acuzativul de relatie
Este un complement al unor verbe intranzitive prin care se face o referire limitativa la indeplinirea
actiunii / starii verbale sau la existenta calitatii exprimate prin intermediul unui adjectiv. Modalitatile de
exprimare a acuzativului de relatie sunt destul de reduse:

a) acuzativul singular neutru al prenumelor demonstrative sau relativ-interogative cu valoare

demonstrativa: id, in aceasta privinta',

quod, in ceea ce priveste faptul ca'; de exemplu: Legati Romam id ueniebant., Solii veneau la Roma in
legatura cu acest lucru.'

b) acuzativul unor substantive denumind parti ale corpului (o influenta din greaca veche): mulieres
perculsae corda, femei lovite in suflet'; ueloxpedem, iute de picior'

6. Acuzativul exclamativ

Este tot un fel de complement direct, aratand persoana sau lucrul care reprezinta obiectul exclamatiei:
Mefelicem !, Fericitul de mine !'

7. Acuzativul - subiect logic

Se foloseste dupa o categorie speciala de verbe impersonale, de afect, al caror subiect logic se exprima
prin cazul acuzativ (pentru ca este, de fapt, un complement direct, de obiect, din punct de vedere
gramatical): Me miseret, Mi-e mila'; Me paenitet., Ma caiesc.'; Me piget., imi pare rau.'; Mepudet.,
Mi-e rusine.'; Me taedet., Mi-e sila.'

Se poate folosi si dupa alte tipuri de verbe impersonale (cu diverse persoane ale pronumelui): me / tefallit,
me / te fugit, me / te praeterit, me / te decet, me / te dedecet etc., imi scapa', (nu) se cuvine ca eu'.

II. COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIAL

Tipologie:

1. complementul circumstantial de timp exprima: perioada,

timpul / momentul, varsta referitoare la actiunea / starea verbului;

intrebari: cit timp ? cand ? de cat timp? in cat timp ?; modalitati de

exprimare: per +acuzativul; acuzativul neprepozitional; genitivul

neprepozitional.

2. complementul circumstantial de loc exprima: extensiunea in

spatiu a actiunii / starii verbale, strabaterea unui spatiu; dimensiuni in

spatiu; intrebari: unde ? incotro ? pe unde ? de unde? de cate

dimensiuni ?; modalitati de exprimare: acuzativul neprepozitional si

acuzativul prepozitional (dupa ad sau in).

3. alte complemente circumstantiale: de scop, modal-instrumental,

cauzal; intrebari: in ce scop ? cu ce ? cum ? din ce cauza ?; modalitati de

exprimare: acuzativul prepozitional (cu ob, propter, per, ad).

Cele doua functii sintactice fundamentale ale acuzativului latin s-au mostenit corespunzator in limba
romana.

7. ABLATIVUL (ablatiuus casus)

Denumirea provine de la verbul lat. aufero, -ferre, abstuli, ablatum, a scoate', a separa', a indeparta', de
la care prin derivare i-a fost atribuit numele de ablatiuus. Este cazul care indica locul de
pornire a unei actiuni sau din care este indepartat(a), separat(a) un

lucru sau o fiinta, fiind determinat de verbe, functia sa principala fiind cea de complement circumstantial:
separativ (functia sa fundamentala, care s-a mostenit din indo-europeana); instrumental (functie preluata
de la vechiul caz IE, instrumentalul, disparut in latina in urma fenomenului de sincretism cazual); cu
functie locala (de plasare a actiunii / starii verbale in timp si spatiu, preluata de la alt caz IE, locativul,
nemostenit in latina, ca urmare a actiunii aceluiasi proces de sincretism cazual).

- Complementul circumstantial separativ se exprima prin mai

multe valori sintactice:

1. ablativul separatiei

Este un complement circumstantial de loc, determinat de verbe de miscare, care raspunde la intrebarea
unde ?, de unde ?', indicand locul de pornire a actiunii verbale. Se reda cu ajutorul prepozitiilor e(x),
a(b), de, atunci cand indica nume de tari, insule mari sau substantive comune:

Ex Africa uenit., A venit din Africa.'

Se construieste fara prepozitii cand indica nume de orase, insule mici sau substantivele domus, humus,
rus.

Rure rediit., S-a intors de la tara.'

Are valoare abstracta, fara legatura cu complementul circumstantial de loc, atunci cand este determinat de
verbe care arata:

- separarea, despartirea: secernere, separare etc.

- eliberarea: liberare, soluere etc.

- alungarea, indepartarea: pellere, remouere etc.

- verbe compuse cu prepozitii specifice cazului ablativ: abire,

exire etc.

2. ablativul originii

Indica parintii, familia, neamul, rangul din care se trage cineva, deci originea si provenienta. Este
determinat de verbe cu inteles specific: nasei, oriri, gigni, a se naste', a aparea', a proveni', foarte
frecvent de participii verbale cu sensul originar din', nascut': genitus, procreatus, (prog)natus, ortus:

Marins loco humili natus erat., Marius se nascuse dintr-o familie umila.'

3. ablativul cauzei

Exprima motivul producerii actiunii verbale. Nu implica insotirea de catre prepozitii si este determinat de
verbe de sentiment: gaudere, laetari, dolere.

Consul pace gaudet, Consulul se bucura de pace.'

4. ablativul autorului (de agent)

Indica fiinta sau lucrul care indeplineste actiunea verbului la diateza pasiva (subiectul logic). Se reda
insotit de prepozitia a(b), cand agentul este o persoana:

Hannibal a Scipione uictus est., Hannibal a fost invins de catre Scipio.'

Nu se construieste cu prepozitie atunci cand autorul este un lucru sau o notiune abstracta:

Omnia sole collustrantur., Toate sunt scaldate in lumina de catre soare.'

5. ablativul comparatiei

Arata fiinta sau lucrul cu care se realizeaza comparatia. Se mai numeste si al doilea termen al comparatiei,
realizata prin intermediul comparativului unui adjectiv sau adverb. Se reda fara prepozitie:

Pax certa est melior sperata uictoria., O pace sigura este mai buna decat o victorie sperata.'

Se poate utiliza si un alt mod de redare a complementului comparativului, in locul ablativului

comparatiei, si anume prin adverbul quam urmat de cazul primului termen al comparatiei:

Noctes aestate sunt breuiores quam hieme., In timpul verii, noptile sunt mai scurte decat in timpul iernii.'

complementul circumstantial instrumental

Prezinta urmatoarele valori sintactice:

1. ablativul instrumental (propriu-zis)

Indica fiinta sau lucrul prin intermediul careia / caruia se realizeaza actiunea verbala. Este determinat de
verbe care arata instruirea, educatia (erudire, instituer), schimbarea, transformarea (mutare, commutare,
permutare), ingradirea (cinger), hranirea, alimentarea (alere, pascer), de verbe deponente (uti, frui,
fungi, potiri, uesci): 48

Galii Romapotiti sunt., Galii au pus stapanire pe Roma.'

2. ablativul de mod (modal)

Indica modalitatea de desfasurare a actiunii verbale. Nu este insotit de prepozitie atunci cand se exprima
prin substantive care indica modul: modus, ritus, ratio, lex sau atunci cand ablativul modal este insotit de
adjective cu care se acorda:

Diuiciacus maximis lacrimis obsecrauit., Diviciacus 1-a rugat cu foarte multe lacrimi.'

3. ablativul sociativ

Indica fiinta sau lucrul care insoteste subiectul / obiectul la indeplinirea actiunii verbale. Marca sa este
prepozitia cum.

dues cum militibus aduenerunt., Cetatenii au sosit impreuna cu soldatii.'

4. ablativul de relatie (limitatie)

Exprima lucrul (obiectul, notiunea) la care se refera actiunea verbala, aspectul sub care trebuie
considerata (de unde provine terminologia de limitatie'). Nu se reda insotit de prepozitie:
Cicero ceteros Romanos eloquentia superauit, Cicero i-a intrecut pe ceilalti romani in ceea ce priveste
elocinta.'

5. ablativul calitatii

Este determinat de un nume, exprimandu-se printr-o sintagma formata dintr-un substantiv si un adjectiv
acordat, in cazul ablativ, fara prepozitie. Arata, asemenea genitivului calitatii, insusirile fizice sau morale
ale unei fiinte / lucru, exterioare sau materiale:

Ea mente non semper fuisti., Nu ai fost intotdeauna cu acest gand.'

6. ablativul pretului

Exprima instrumentul prin care se realizeaza actiunea unor verbe care apartin ideii de pret: aestimare,
emere, uendere, constare, locare, a pretui', a cumpara', a vinde', a costa', inchiria':

Viginti talentis orationem Isocrates pendebat., Isocrate vindea o cuvantare cu douazeci de talanti.'

7. ablativul prosecutiv (al locului de trecere)

Indica locul pe unde se desfasoara actiunea verbala. Raspunde la intrebarea qua, pe unde', ca si
acuzativul spatiului strabatut. Se reda

neinsotit de prepozitii, prin substantive care arata calea de acces: porta, ianua, uadum, uia, pons etc.

Catilina Aurelia uia profectus est., Catilina a plecat pe calea Aurelia.'

8. ablativul privativ

Exprima sociativul cu aspect negativ, intrucat realizarea actiunii verbale are loc fara insotire. Este marcat
de prepozitia sine, antonimul prepozitiei cum.

Sine uirtute, amicitia non essepotest., Prietenia nu poate exista fara virtute.'

9. ablativul abundentei (belsugului) sau al lipsei

Este o derivatie speciala de sens in cadrul complementului circumstantial instrumental, avand ca elemente
determinante verbe care semnifica ideea de belsug / lipsa:

a) abundare, complere, affluere, expiere, a fi bogat', a

umple', a avea din abundenta':

Germania riuis et fluminibus abundat., Germania abunda in rauri si fluvii.'

b) carere, uacare, egere, orbare, priuare, a fi lipsit de', a

goli', a deposeda'

Non egeo medicina., Nu am nevoie de medicina.'

- complementul circumstantial cu functie locala

Determinarea spatiala a actiunii verbale se exprima prin ablativul locului, care indica locul unde se
intampla sau exista ceva. Raspunde la intrebarea ubi, unde', si se reda prin:
- cazul ablativ neprepozitional la numele de orase (de declinarea

I si a Il-a, plurale tantum, precum si de declinarea a IlI-a); de

asemenea, la substantive care semnifica ideea de loc: regio, litus,

locus, pars, regiune', tarm', loc', parte':

Syracusis obiitDio., Dio a murit la Siracuza.'

Plano litore noues constituit., A oprit corabiile la tarm drept.'

- cazul ablativ insotit de prepozitiile in, sub la substantivele

comune, numele de tari si insule mari:

Regains in Africa captus est., Regulus a fost facut prizonier in Africa.'

Sub monte consedit., S-a asezat la poalele muntelui.'

Numele de orase si insule mici, de declinarea I si a Il-a (cu flexiune numai la singular), precum si
substantivele comune domus, humus, rus folosesc, asa cum s-a aratat deja la sintaxa locativului, vechile
forme ale acestui caz:

Domi manere malo., Prefer sa raman acasa.'

Determinarea temporala a actiunii verbale se exprima in latina prin ablativul timpului, in cadrul caruia
distingem doua nuante sintactice:
- ablativul momentului: arata momentul desfasurarii actiunii

verbale, raspunzand la intrebarea quando. Este neprepozitional in

cazul substantivelor care exprima ideea de timp: tempus, annus, aetas,

mensis, dies, nox, hora:

Media nocteperuenerunt., Au sosit la miezul noptii.'

Se mai poate reda insotit de prepozitia in atunci cand exprima o anumita perioada a vietii (in pueritia, in
adulescentia, in senectute) sau functii publice (in consulatu), cu conditia sa nu fie insotite de elemente
determinante (adjective);

- ablativul durativ: exprima cat timp se desfasoara actiunea

verbala, raspunzand la intrebarea quanta tempore ?, in cat timp ?' si

precizand limitele temporale ale desfasurarii acesteia. Este nepre

pozitional, dar insotit de obicei de un numeral:

Bellum nouem annis gessit., A purtat razboiul in noua ani.'

Mostenirea romanica

in pofida numeroaselor functii si valori sintactice pe care le exprima si a largii sale intrebuintari, cazul
ablativ a disparut ca realitate morfologica in limbile romanice, dupa ce si-a transferat aproape toate
tipurile de complemente circumstantiale spre cazul acuzativ, exprimandu-le prin constructii prepozitionale
in majoritatea situatiilor.

D. SINTAXA FRAZEI
CAPITOLUL I PROPOZITIA RELATIVA

Introdusa de: Construita cu:

pronumele relativ qui, quae, indicativul (se mai numesc si

quod relative determinative)

conjunctivul (se mai numesc si relative circumstantiale) si pot substitui o propozitie circumstantiala:
finala, consecutiva, cauzala, conditionala, concesiva

adverbe relative

ubi, unde'

quo, incotro'

unde, de unde'

qua, pe unde'

ubicumque, oriunde' etc.

Ego adsum quifecL, Sunt de fata eu, care am facut.'

Legati uenerunt qui pacem ptrent., Au venit soli (care) sa

ceara pace.'

Via qua uenisti recta est., Drumul pe unde ai venit este cel

drept.'

CAPITOLUL II PROPOZITIILE COMPLETIVE

1. Propozitia completiva infinitivala (acuzativ cu infinitiv; nominativ cu infinitiv)

in aceasta propozitie, subiectul se afla la acuzativ sau nominativ si predicatul la infinitiv. Urmatoarele
categorii de verbe cer o completiva infinitivala:

dicendi: dico, narro, nuntio, nego etc. sentiendi: sentio, audio, uideo, percipio etc. uerba affectuum:
gaudeo, laetor, indignor etc. uoluntatis: uolo, nolo, malo, cupio, impero, iubeo etc.

Completiva infinitivala este impusa si dupa urmatoarele tipuri verbale:

verbe unipersonale (cu valoare impersonala): decet, placet, pudet, piget, oportet, taedet etc.

expresii declarative: facile est, bene est,fama est,pulchrum estete.

dues honestos esse in ciuitate utile est, Este util ca in cetate sa fie cetateni cinstiti.'

Observatie
Dupa unele uerba dicendi sau sentiendi utilizate la diateza pasiva, ca personale, se intalneste nominativul
cu infinitiv, care se caracterizeaza prin faptul ca subiectul infinitivalei este acelasi cu cel al propozitiei
regente:

Galii dicuntur in Italiam transisse //, Se spune ca galii au trecut in Italia //' (literal, Galii sunt spusi ca au
trecut in Italia').

2. Propozitia completiva conjunctivala

Introdusa de: Ceruta de verbe care arata:

ut, sa', ca sa' vointa: impero, suadeo, uolo, iubeo

ne, sa nu'; ca' dorinta: opto, cupio, desidero, peto

ne non, ca nu' rugaminte: oro, rogo, peto, precor

quin, quominus, sa'; aceste hotarare: statua, dcerna, constitua

conjunctii se utilizeaza atunci fort: curo, fado, efficio, studeo

cand verbul predicativ al eveniment: accidit, euenit,flt

regentei este negaiv sau are teama: timeo, metuo, uereor, horreo
valoare interogativ-dubitativa piedica: impedio, obsto

sau exprima o indoiala indoiala: dubito, haesito, in dubium

esse (uenire)

Saepe accidit ut erremus., Adesea se intampla sa gresim.' Timeo ne pater ueniat., Ma tem sa nu vina
tata.' ( = doresc sa nu vina) Timeo ne pater non ueniat., Ma tem ca nu vine tata.'(= doresc sa vina) Non
dubito quin ueniat., nu ma indoiesc ca vine.'

3. Propozitia completiva interogativa indirecta

1) simpla

Introdusa de: Ceruta de:

pronume interogative: quis, quid orice verb / locutiune verbala cu

qui, quae quod sens interogativ particule interogative: num,

nonne, -ne

adverbe interogativ-relative: unde, ubi, quando conjunctii: ut, si

Quid agam nescio., Nu stiu ce sa fac.' Loquere quid scribam., Vorbeste ce sa scriu.' Vides ut alta stet
niue candidum Soracte //, Vezi cum se inalta, stralucitor, Soracte, de zapada cea groasa /' 2) dubla
(complexa)
Introdusa de: Ceruta de aceleasi verbe / locutiuni conjunctiile corelative:verbale cu sens interogativ ca
mai utrum asus -ne an

- an

- -ne

Scire uelim utrum legat an scribat., As vrea sa stiu daca citeste sau scrie.'

Scire uelim legatne an scribat., id.' Scire uelim legat an scribat, id.' Scire uelim legat scribatne., id.'

Observatie

Modul folosit in completivele interogative indirecte este intotdeauna in latina clasica acela al
subordonarii, si anume conjunctivul.

4. Propozitia completiva cu modul indicativ si conjunctia quod

Introdusa prin conjunctia quod cu Se utilizeaza dupa: verbe

valoare explicativa (quod evenimentiale (accedere, accidere,

explicatiuum) euenire, facere, addere,

praeterir); verbele afectivitatii (laetari,mirari, admirari, ratulari, gratiasager); expresii / locutiuni verbale
impersonale (utile / inutile est, bene/male est, facile/ difficile est, [per]'opportune /'inoportune est)
Peropportune fuit quod mihi dixisti., Faptul ca mi-ai spus a fost foarte binevenit.'

Laetor quod uenisti., Faptul ca ai venit imi produce bucurie.'

CAPITOLUL III PROPOZITIILE CIRCUMSTANTIALE

1. Propozitia circumstantiala FINALA

Se construieste cu modul conjunctiv si se introduce prin conjunctiile:

ut, ca sa', pentru ca sa' (finala afirmativa) ne, (ca) sa nu'

quo, ca sa' (cand in propozitia finala exista un adjectiv sau un adverb la comparativ)

Disce bonos mores ut te comitentur honores., invata bunele obiceiuri, ca sa te insoteasca onorurile.'

Haec Romanus sociis dux dixit, ne in urbem ueniant., Acestea le-a spus aliatilor comandantul roman,
pentru ca ei sa nu intre in oras.'

Adiuua me quoflatfacttius., Ajuta-ma, ca sa se faca mai usor.'

Substituirea propozitiei finale

Ideea de finalitate la nivelul frazei se poate reda in limba latina si prin:

- sintagmele gerunziala si gerundivala, precedate uneori de

postpozitiile: causa, ergo, gratia (+ genitivul); se pot folosi

sintagmele respective si la cazurile dativ si acuzativ (precedat de

prepozitia ad);

- verbe la modul supin (cazul acuzativ) sau la participiul viitor activ

2. Propozitia circumstantiala CONSECUTIVA

Se construieste cu modul conjunctiv. Are, de obicei, in regenta un corelativ si se intalnesc urmatoarele

situatii:

Corelative Conjunctii

adverbe tam, atat' ut, incat'

adeo, ita, sic, astfel', ataf ', asa' ut non, incat (sa) nu'

tantum, atat de mult'

adjective talis,- e, asemenea' corelative tantus,-a,-um, atat de mare' tot, atat,-a,-ti, -tia'

Tom prudens est hie homo, ut decipi non potest., Este atat de intelept acest om, incat nu poate fi inselat.'

3. Propozitia circumstantiala CAUZALA

Reala Conjunctii Moduri verbale

quod, quia, quoniam, + indicativul

quando

quandoquidem

cum + conjunctivul

Cauza subiectiv quod, quia, quoniam, + conjunctivul

exprimata cum

Quoniam iam nox est, in uestra tecta discedite., dat fiind ca este deja noapte, plecati la casele voastre.'

Ob hoc, quia parum dignitatis in legatione esset, pacem negauerunt., Din aceasta pricina au refuzat
pacea, pentru ca [ziceau ei] solia nu prea prezenta prestigiu.'

Cauzala negativa se introduce prin conjunctiile de mai sus (cu precadere quod si quia), precedate de
adverbul de negatie non + verbul la modul conjunctiv, deoarece faptul, fie si real, nu constituie adevarata
cauza; daca autorul insista asupra realitatii faptului, se poate, totusi, folosi si indicativul in cauzala:

Non quia ades dico hoc., Nu fiindca esti tu de fata o spun.'

Substituirea propozitiei cauzale

a. printr-o propozitie participiala relativa

Sapientem, nihtt nisi turpitudinem timentem, sequamur., Sa luam pilda inteleptului, care (= deoarece) el
nu se teme de nimic altceva in afara de rusine.'

b. printr-o propozitie participiala absoluta

Hostes, trucidato duce, fugati sunt., Dusmanii, pierzandu-si comandantul

( = deoarece fusese omorat comandantul lor), au fost pusi pe fuga.'

c. printr-o propozitie relativa circumstantiala

Habeo senectuti magnam gratiam, quae mihi temperantiam auxerit., Am o mare recunostinta fata de
batranete, care ( = pentru ca) mi-a sporit cumpatarea.'

4. Propozitia circumstantiala MODAL-COMPARATIVA

Tipologie Corelative Elemente Modul

(in regenta) introductive

Reala ita, sic, item, asa' ut, sicut, uelut indicativ

astfel' quemadmodum

talis,-e 'asa', astfel ac, atque, dupa

de' cum',,precum', ,,asa cum'

tantus,-a,-um, atat qualis, -e cum'

(de mare)' quantus, -a, -um

tantum, atat de mulf ' cat (de mare)

tanto, pe atat' quantum, cat de mult'

tot, atat, -a, -ti, -tea' quanta, pe cat'

totiens, de atatea quot, cat,-a, -ti, -te'

ori' quotiens, de cate ori'

tam, asa', astfel' quam, precum'

tantopere, atat de quantopere, 'cat de

mult' mult'

tamdiu, atata vreme' quamdiu, cata vreme'

Ireala ut si, uelut si con-

(conditio- tamquam si junctiv

nala) (tamquam), quasi

proinde ac si

proinde quasi

aeque ac si

perinde ac si

non secus ac si,

ceu, ca si cum', ca si cand',

nu altfel de cum / ca si cum'

Venit utdixisti., A venit, (precum) ai zis.'

Ut sementem feceris, ita metes., Dupa cum vei fi pus samanta (= vei fi semanat), asa vei secera.'

Taiem reliqui, qualem inueni, Asa 1-am parasit, (pre)cum 1-am gasit.'

Quot homines, tot sententiae., Cati oameni, atatea pareri.'

Sequani Ariouisti absentis crudelitatem, uelut sipraesens esse, horrebant, Secvanii aveau groaza de
cruzimea lui Ariovistus chiar cand era departe, ca si cum ar fi fost de fata.'

5. Propozitia circumstantiala TEMPORALA

Conjunctii si locutiuni Raportul temporal Modul

conjunctionale

cumprimum, ut, utprimum, ubi, anterioritate imediata indicativ ubiprimum, simul, simul ac, simul
atque, (de) indata ce', (de) cum'

cum (historicum'), anterioritate propriu-zisa conjunctiv

m.m.c.p
dupa ce'

postquam anterioritate propriu-zisa indicativ

dupa ce'

Pelopidas non dubitauit, simul ac conspexit hostem., Pelopidas nu a mai stat pe ganduri, de indata ce 1-a
vazut pe dusman.'

Vercingetorix, cum ad suos redisset, respondit //, Vercingetorix, dupa ce s-a intors la ai sai, a raspuns //'

cum (determinativum', tempo- simultaneitate (de con- indicativ

rale')* comitanta) momentana ubi, ut,

(atunci) cand' (generica)

cum (historicum', ,^iarrativum') simultaneitate durativa conjunctiv

imperfect

dum, donee, quoad, simultaneitate durativa indicativ/

conjunctiv* quamdiu

pe cand', in timp / vreme ce' in vremea in care', cat timp', pana sa', numai sa'
* Poate avea drept corelativ in regenta adverbul turn, atunci'.

* Conjunctiile dum, donee quoad, quamdiu +conjunctivul introduc o

nuanta finala suplimentara: pana sa', numai sa'.

Caeci sunt oculi, cum animus alias res agit., Orbi sunt ochii, atunci cand sufletul framanta alte lucruri.'

Agesilaus, cum ex Aegypto reuerteretur, decessit., Agesilaus, in vremea cand se intorcea din Egipt, a
murit.'

Donec erisfelix, multos numerabis amicos //, Cat timp vei fi fericit, multi prieteni vei numara //'

antequam, priusquam posterioritate indicativ

inainte de a ' (fapt considerat cert)

antequam, priusquam posterioritate conjunctiv

(fapt considerat incert,

posibil, probabil sau fiind

inclusa si ideea de scop) inainte sa//'

Antequam adsententiam redeo, de mepauca dico., inainte de a ma intoarce la subiect, infatisez cateva
lucruri despre mine.'

Priusquam incipias, consulta opus est., inainte sa incepi [ceva], e nevoie de o buna chibzuinta.'

Valori particulare ale conjunctiei cum + indicativul

a) cum iteratiuum (de repetitie, de frecventa), ori de cate ori'

+ perfectul / m.m.c.p.

Verres, cum rosam uiderat, uer incipere arbitrabatur., Verres, ori de cate ori vedea un trandafir, socotea ca
incepe primavara.'

b) cum inuersum, cand'; exprima o actiune, un fapt petrecut

imediat dupa imprejurarea enuntata in regenta, care incepe de obicei

cu unul din adverbele iam, uix, uixdum, nondum, aegre, abia',

inca', inca nu', cu greu'; inversarea este de natura logica, aparenta

subordonata fiind, de fapt, principala in plan logic, iar pseudo-

principala (gramaticala) - in realitate temporala logica:

Nondum lux esse coeperat, cum signum consul dedit., inca nu incepuse sa fie lumina, cand consulul a
dat semnalul de lupta.'

c) cum adiunctiuum, cand', in care timp', vreme in care';

introduce un fapt considerat de autorul enuntului de maxima

importanta, pe care il adauga, insa, la cel din regenta sub forma unei
circumstante temporale, in locul unei principale coordonate copulativ

sau adversativ; este urmat de adverbele interea sau interim:

Caedebatur uirgis ciuis Romanus, cum interea nullus gemitus audiebatur., Era batut cu vergile un
cetatean roman, in care timp ( = si in acel timp) nici un geamat nu se auzea.'

d) cum explicatiuum, cand', prin faptul ca'; indica, sub forma unei explicatii simple, elementul /
elementele din care consta actiunea / starea exprimate de regenta:

Praeclare facis cum Luculli memoriam tenes., Faci foarte bine, cand / prin faptul ca pastrezi amintirea lui
Lucullus.'

Substituirea propozitiei temporale

1) printr-o propozitie participiala relativa

M'. Curio ad focum sedenti magnum auri pondus Samnites attulerunt., Samnitii i-au adus o mare
cantitate de aur lui Manius Curius, pe cand el sedea langa vatra.'

2) printr-o propozitie participiala absoluta:

Nostris resistentibus, hostes ad pedes desiluerunt., Pe cand ai nostri se mentineau pe pozitie, dusmanii au
descalecat.'

6. Propozitia circumstantiala CONDITIONALA

Datorita faptului ca propozitia conditionala alcatuieste o unitate foarte stransa cu principala regenta a ei,
unitate care poarta denumirea de perioada conditionala, cele doua elemente componente ale acesteia
poarta si denumiri speciale (principala se numeste si apodosa, iar conditionala protasa, ambii termeni
fiind de origine greaca si ilustrand pozitia in perioada : pro-, in fata', pentru ca propozitia conditionala
preceda de regula propozitia regenta ; si apo-, inapoi', in spate'), care ilustreaza, intre altele, si influenta
subordonatei, in plan modal-temporal, asupra regentei sale.

Dupa modurile si timpurile conditionalei se pot deosebi trei tipuri ale perioadei conditionale:

tipul perioadei conditionale elemente introductive modul

reala si, nisi, ni, si non, sin indicativ

sin minus, sin aliter

daca', daca nu'

iar daca nu'

Si uenis, laetus sum., Daca vii, sunt bucuros.' 60

Si ueniebas, laetus eram., Daca veneai, eram bucuros.' Si uenies, laetus ero., Daca vei veni, voi fi
fericit.' Memoria minuitur nisi earn exerces., Memoria slabeste, daca nu o cultivi.'

potentiala si, dum, modo, dummodo conjunctiv

prezent/ perfect
Si uenias, laetus sim., Daca ai putea / poti veni, as putea / pot fi bucuros.'5/ ueneris, laetus fuerim., Daca
ai fi putut / puteai veni, as fi putut / puteam fi bucuros.'

Oderint, dum metuant., Sa [ma] urasca, numai sa se teama [de mine].'

Ireala si, nisi, ni conjunctiv

imperfect / m.m.c.p.

Si uenires, laetus essem., Daca ai veni, as fi bucuros.'

Si uenisses, laetus fuissem.,,,Daca ai fi venit / veneai, as fi fost /

eram bucuros.'

Nisi Alexander essem, ego uero uellem esse Diogenem., ,,Daca

nu as fi Alexandru, as vrea intr-adevar sa fiu eu Diogenes.'

Alte utilizari ale conjunctiilor si si nisi

a. si cu valoare:

- concesiva + conjunctivul: chiar daca'

Non, si me obsecret, redeam., Nu m-as intoarce, chiar daca m-ar ruga staruitor.'

- completiva interogativa indirecta + conjunctivul: daca'

Hanc paludem si nostri transirent hostes exspectabant., Dusmanii asteptau [sa vada] daca ai nostri
treceau aceasta mlastina.'

b. nisi cu valoare restrictiv-limitativa (inclusiv in propozitii

eliptice de predicat):

Miseras illudi nolunt, nisi forte se iactant., Ei nu vor ca niste oameni nefericiti sa fie amagiti, afara de
cazul ca ( = daca nu cumva) se lauda [cu acest lucru].'

Substituirea propozitiei conditionale

1) printr-o propozitie participiala relativa

Mendaci homini, ne uerum quidem dicenti, credere solemus., in omul mincinos obisnuim sa nu avem
incredere, nici chiar daca spune adevarul.'

2) printr-o participiala absoluta

Reluctante natura, irritus labor est., Daca natura se impotriveste, efortul [omului] e zadarnic.'

3) printr-o propozitie relativa circumstantiala

Sed stulti sumus, qui Drusum, qui Africanum, Pompeium /..J P. Clodio conferre audeamus., Dar suntem
niste prosti, daca indraznim sa-1 comparam pe Drusus, pe Africanus, pe Pompeius // cu P. Clodius.'

7. Propozitia circumstantiala CONCESIVA

corelative

conjunctii si locutiuni conjunctionale

modul

adverbe

tamen, totusi', at, dar', certe,cu siguranta', saltern, macar', nihilominus, totusi'

quamquam, desi'

etsi, etiamsi, tametsi, desi', cu toate ca' ut, cum, licet, quamuis, desi', oricat'
indicativ

indicativ / conjunctiv* conjunctiv

Quamquam hoc tibi aegre est, tamen fac accures., Desi acest lucru ti-e greu, incearca totusi sa-1
realizezi.'

Quamuis malam rem quaeras, illic reperias., Oricat de rau ar fi ceea ce cauti, aici 1-ai putea gasi.'

Socrates, cum facile posset educi e custodia, noluit., Socrates, cu toate ca putea fi usor scos de sub paza,
nu a vrut.'

Fremont omnes licet, dicam quod sentio., Oricat ar murmura toti, voi spune ceea ce simt.'

* Modul conjunctiv se utilizeaza cand actiunea / starea exprimate prin intermediul concesivei sunt vazute
ca potentiale sau ireale. 62

Substituirea propozitiei concesive

1) printr-o propozitie participiala relativa sau absoluta

Romani non rogati Graecis ultro auxilium obtulerunt.,

Romanii, cu toate ca nu fusesera solicitati, au oferit din initiativa proprie ajutor grecilor.'
Tot milia latrocinantur, morte proposita., Atatea mii [de oameni] fac talharii, desi pedeapsa cu moartea
[le]-a fost anuntata.'

2) printr-o propozitie relativa circumstantiala

Diues decessit, qui tam felix fuisset, A murit bogatasul, care [= desi] a fost atat de fericit.'

capitolul iv propozitii specific latinesti

A. Propozitia participiala relativa

Se numeste, in terminologie latina, participium coniunctum. Participiul prin care se exprima verbul
predicativ al acestei propozitii se refera la un cuvant din propozitia regenta (cu functia de subiect, atribut
sau complement). Participiala relativa poate indeplini functia unei propozitii circumstantiale de timp, de
cauza, finala sau concesiva.

Se foloseste participiul prezent, cand actiunea participialei este simultana / concomitenta cu aceea din
regenta, si participiul perfect, cand actiunea participialei este anterioara celei din regenta.

Sequere uiam ad uirtutem ducentem., Urmeaza calea ce duce spre virtute.'

Caesar Cascae bracchium arreptum graphic traiecit., Caesar a strapuns cu condeiul bratul pe care il
apucase al lui Casca.'

B. Propozitia participiala absoluta

Numita in terminologia latina de specialitate participium absolutum, reprezinta propozitia specific latina
al carei predicat este exprimat printr-un verb la modul participiu la cazul ablativ , in vreme ce subiectul ei
este propriu, fara sa aiba nici o legatura gramatical-semantica cu subiectul principalei regente, si se afla si
el la cazul ablativ al substantivului sau pronumelui prin care este exprimat. De aceea, propozitia
participiala absoluta se numeste, in mod curent,

ablativul absolut. Timpurile participiului sunt aceleasi ca la participiala relativa si prezinta aceleasi valori.

Participiala absoluta constituie echivalentul propozitiilor circumstantiale de timp, de cauza, concesive si

conditionale.

Crescente in dies f ama belii, tribuni delectus impediebant., Desi zvonul de razboi crestea pe zi ce trece,
tribunii impiedicau recrutarile.'

Sublata causa, tollitur effectus., Daca se inlatura cauza, este inlaturat si efectul.'

CAPITOLUL V CONCORDANTA TIMPURILOR

Cuprinde regulile care stabilesc la ce timp al modului conjunctiv trebuie sa stea verbul predicativ al unei
subordonate strict dependente de regenta sa.

Regula generala a concordantei timpurilor modului conjunctiv -numita in terminologie latina consecutio
temporum - este urmatoarea:

propozitia principala

prezent viitor I viitor II

imperfect
perfect

m.m.c.p.

raport de concordanta

SIMULTANEITATE

ANTERIORITATE

POSTERIORITATE

SIMULTANEITATE

ANTERIORITATE

POSTERIORITATE

propozitia subordonata

conjunctiv prezent conjunctiv perfect

conjunctiv prezent
al conjugarii perifrastice

active

conjunctiv imperfect conjunctiv m.m.c.p.

conjunctiv imperfect al conjugarii perifrastice active

Gerunziul latin

Gerunziul latin se formeaz, pornind de la tema prezentului, adugnd sufixul (nd) i termina iile
declinrii a doua (genul neutru).

Gerunziul este un substantiv de provenien verbal. Fiind de provenien verbal, el poate s aibe
complemente directe. Ca substantiv, gerunziul este de genul neutru i se declin dup declinarea a II-a.
Gerunziul are doar cazurile genitiv, dativ, acuzativ i ablativ.

1. Genitivul gerunziului

Se ntrebuineaz:
A) Dup unele substantive, ca: ars, scientia, potestas (putere), facultas (capacitate), occasio (prilej),
consuetudo (fel de via), mos, tempus, voluptas (plcere), studium (ravna, preocupare);
n aceste situaii, gerunziul are funcia sintactic de atribut verbal, redat n limba romn printr-un
infinitiv precedat de prepoziia -de-.
De exemplu: Ars scriendi = arta de a scrie; modus vivendi = mod, fel de via .
B) Dup adjective care cer cazul genitiv: cupidus, avidus, studiosus (preocupat), peritus, inperitus;
De exemplu: Cupidus bellandi = dornic de rzboi (de a se rzboi).
C) Gerunziul se mai ntrebuineaz dup locutiuni ca: mos est, consuetudo est (este obiceiul), consilium
est (este sfatul - de a face ceva).
D) Gerunziul se mai ntrebuineaz cu cuvintele "causa" i "gra ia" - "pentru a face ceva".
De exemplu: Pugnandi causa = pentru a lupta; Gratulandi gratia = pentru a felicita.

2. Dativul gerunziului

Dativul gerunziului are valoarea unui dativ final i se ntrebuin eaz dup adjective ca: aptus a um,
opportunus a um (potrivit), par is (asemntor), utilis e, inutilis e.
De exemplu: Charta inutilis scribendo = hrtie nefolositoare pentru scris;
Dup asemenea adjective, se poate ntrebuina i acuzativul gerunziului, precedat de prepozi ia -ad- - de
exemplu, Naves ad navigandum utiles = corbii folositoare pentru navigat.
Dativul gerunziului se ntrebuineaz si dup verbe i locuiuni ca: operam dare (a- i da silin - ntr-un
scop anume); intendum esse (a se orienta spre).
De exemplu: Agrum colendo aut venando, intendum aetatem, agere = a- i petrece via a preocupat s
cultive pmntul i s vneze.

3. Acuzativul gerunziului

Acuzativul gerunziului se ntrebuineaz, frecvent, cu prepozi ia -ad- i, rar, cu prepozi iile -inter-, -ante-,
-ob- (din cauza), circa (n legtur cu, referitor la).
Aceast construcie arat scopul sau direc ia; uneori, prepozi ia -ad- are sensul de (n ceea ce prive te, ct
despre); de exemplu, Ea res hostes ad insequendum tardabat = acest lucru i ntrzia pe du mani, n ceea
ce privete urmrirea (privind aciunea de a urmrii).

4. Ablativul gerunziului

Ablativul gerunziului are valoarea unui complement de mod sau instrumental. Poate fi folosit, att fr
prepoziie, ct i nsoit de prepoziii ca: -ab/a-, -ex/e-, -de-, -in-.
De exemplu: Mens discendo allitur et cogitando = mintea se hrne te prin nv tur i gndire - nv nd
i gndind); Summa voluptas ex discendo capitur = cea mai mare nvtur se dobnde te prin
nvtur, prin faptul de a nva.
Ablativul gerunziului se poate reda n limba romn, printr-un gerunziu, ca un complement de mod.

Dup cum am menionat, gerunziul, fiind de provenien verbal, poate avea complement direct, ca n
exemplu: Ars recte regendi rempublicam, dificilis est = arta de a carmui bine treburile publice (statul),
este grea.