IV.

MORFOLOGIE ŞI SINTAXĂ

14. Categorii gramaticale şi dificultăţi generate de acestea (I): genul (acordul adjectivului cu
substantivul), G-D-ul sg. articulat al substantivelor, gradele de comparaţie (morfemul cel în
exprimarea gradului de comparaţie la adverbe).

15. Categorii gramaticale şi dificultăţi generate de acestea (II): diateza (probe de diferenţiere a
predicatului verbal pasiv de predicatul nominal cu nume predicativ exprimat prin adj. provenit
din participiu), tranzitivitatea (excepţii la verbele pasive, verbe mono-/bitranzitive, tranzitive
absolute, intranzitive, reflexivele de bază), diateza activ-pronominală /vs/ reflexivă (valorile
verbelor reflexive).

16. Valori morfologice în funcţie de context (valorile morfologice ale lui: a, o, şi, de, tot, cam,
decât, cum, unde, când).

17. Acordul subiectului cu predicatul.

18. Aspecte de morfosintaxă: probleme de identificare a funcţiei sintactice (confuzii posibile).

19. Dezvoltarea competenţelor de construire corectă din perspectivă sintactică (construcţii după
schemă sintactică).

20. Aspecte de sintaxă a frazei: delimitarea propoziţiilor, identificarea felului propoziţiilor şi a

raporturilor dintre acestea.

Această temă va fi prezentată sub forma unor scurte repere teoretice şi exemple, partea
aplicativă urmând a pune în evidenţă aspectele semnalate.

14.

! În limba română, adjectivul se acordă cu substantivul în gen, nr., caz. Facem această precizare
luând în considerare că, în limba maghiară, nu există acordul în gen. Se poate insista în predare
pe această problemă identificând afixele morfologice prin care se realizează acordul.
Exemplele de analiză contrastivă ar fi şi ele binevenite, cum ar fi exemplul de mai jos.

Româna, limbă non-aglutinantă (sau flexionară), exprimă simultan mai multe valori
morfologice, spre deosebire de maghiară (limbă aglutinantă) care exprimă aceleaşi valori în mod
succesiv. Acest lucru se realizează prin aglutinarea (alipirea) la radicalul substantivului, de pildă, a
unor afixe univoce şi specializate. Iată, în paralel, declinarea nearticulată a cuvântului bărbat pentru
cele două limbi:

1
 Singular Plural
N ember (bărbat) N emberek (bărbaţi)
Ac embert (bărbat) Ac embereket (bărbaţi)
G − (bărbat) G − (bărbaţi)
D embernek (bărbat) D embereknek (bărbaţi)

Este evidentă absenţa omonimiei cazuale în limba maghiară, ca şi lipsa fenomenului

alternanţelor fonetice, fenomen care în română se manifestă şi are ca rezultat variabilitatea
rădăcinilor. În fine, o valoare gramaticală care, într-o limbă flexionară, se exprimă de mai multe ori,
într-o limbă aglutinantă este exprimată o singură dată1: (a) szép házak din maghiară se traduce în
română prin casele (cele) frumoase. Pluralul, în maghiară, e marcat doar prin -k la substantiv, în
vreme ce pluralul în română e indicat de trei ori: prin -e şi -le din casele şi prin -e din frumoase.

! G-D-ul sg. articulat al substantivelor din limba română se construieşte astfel: subst. la pl. +
des. „-i” (fată → fete + „-i” → fetei; popă → popi + „-i”→ popii etc.). Pentru defectivele de
plural, se pleacă de la forma existentă: sete + „-i” → setei.
Există câteva excepţii, anume substantivele care au [a] în tema singularului, cum ar fi salcie,
sanie, sabie etc.); acestea, deşi înregistrează în trecerea la plural alternanţa vocalică [a/ă],
rezultând formele sălcii, sănii, săbii, nu fac G-D-ul sg. artic. de la plural, ci de la sg.: salciei,
saniei, sabiei etc.

! Morfemul pentru exprimarea gradului superlativ relativ de inferioritate/superioritate al

adverbelor este cel invariabil, dat fiind că adv. este parte neflexibilă de vorbire. Aşadar: Ea a
răspuns cel mai bine, nu Ea a răspuns cea mai bine; Ei au jucat cel mai bine, nu Ei au jucat
cei mai bine etc.
Tot în legătură cu flexiunea nejustificată a adverbelor, unii vorbitori le acordă în baza omonimiei cu
adjectivele: câţi mai numeroşi (în loc de cât mai numeroşi), proaspeţi sosiţi (în loc de proaspăt
sosiţi), totali/uşori ridicoli (în loc de total/uşor ridicoli), câţi de mulţi (în loc de cât de mulţi),
destui de buni (în loc de destul de buni), excesivi de scumpi (în loc de excesiv de scumpi), mai
mulţi de atâţia (în loc de mai mult de atâţia) etc.

15.

! Un predicat nominal se diferenţiază de unul verbal la diateza pasivă prin proba complementului
de agent. Acesta din urmă este admis doar de verbele la diateza pasivă.
Deci: enunţul Femeia asta este mărginită („limitată”) conţine un predicat nominal, deoarece
este imposibil un enunţ de tipul *Femeia asta este mărginită [de către cineva]. În schimb,
enunţul Ea a fost lăudată conţine un predicat verbal la pasivă, cf. Ea a fost lăudată [de către
cineva]. În primul caz, mărginită este adj. participial (n. pred.), iar este este verb copulativ.
În al doilea caz, lăudată este participiul verbului de conjugat la diateza pasivă, iar a fost este
verbul auxiliar pe lângă participiul respectiv.

1
Exemplul care urmează este preluat din Emil Ionescu, Manual de lingvistică generală, Ed. ALL, Bucureşti, 1997.

2
 Confuzii apar şi când ambele predicate apar în acelaşi enunţ, dar predicatul verbal este eliptic
de auxiliar (Femeia asta este mărginită, dar lăudată.), unii vorbitori considerând greşit că
există un predicat nominal cu nume predicativ multiplu şi nu unul nominal, şi altul verbal.

! Majoritatea verbelor la diateza pasivă sunt intranzitive. Există şi excepţii (pasive

monotranzitive):
Elevii sunt învăţaţi tabla înmulţirii de către profesor.

subiect pr. vb. c. dir. c. de agent

! Verbele reflexive de bază (a se teme, a se cuveni, a se baza etc.) sunt considerate intranzitive.
Există însă excepţii. Verbele a se baza, a se bizui pot actualiza o valenţă monotranzitivă: [El]
se bizuie/bazează [numai] pe sine, unde se şi pe sine sunt c. dir., căci pe sine are acelaşi
referent ca se, adică subiectul (ne)exprimat el. În schimb, când nu există identitate de referent,
nu se poate vorbi de c. dir.: Se bizuie pe el (adică un el – subiectul – pe un alt el – c. indir.).
Verbe monotranzitive sunt cele care admit un singur tip de c. dir. în acelaşi context: Îl alerg pe el
şi Alerg suta de metri foarte repede, dar nu *Îl alerg pe cineva ceva.
Bitranzitivele sunt cele care acceptă ambele tipuri de complement direct (prepoziţional şi
neprepoziţional): L-am întrebat pe el ceva.
Tranzitivele absolute sunt verbele care nu au c. dir. exprimat într-un anume context, dar îl pot avea:
Comentează el [ceva], dar nu-l bagă nimeni în seamă.
Intranzitive sunt verbele pasive (vezi mai sus excepţia), reflexivele de bază (vezi mai sus excepţia),
unele verbe active (Contez pe el, unde pe el este c. indir., şi nu c. dir., pentru că este imposibilă
reduplicarea *Îl contez pe el [ceva]) şi toate copulativele.

!
În limba română sunt 4 diateze: activă, pasivă, reflexivă şi activ-pronominală1. Ultimele
două comportă discuţii din cauza unei oarecare dificultăţi în recunoaşterea lor.
Valorile reflexive ale verbelor pronominale sunt: a) reflexiv-dinamice (pronumele marchează
participarea intensă, interesată, a subiectului – El se ruga de iertare; Îşi închipuie că ne-a
convins); b) reflexiv-pasive (cele care se pot pasiviza – Biletele se vând la casă → Biletele
sunt vândute la casă [de către cineva]); c) reflexiv-impersonale (care nu admit subiect [+
personal] – Se călătoreşte comod cu avionul sau Se spune des asta, unde asta este subiect [-
personal]); d) reflexiv-eventive (exprimă transpunerea în altă stare, devenirea – Cerul s-a
înseninat → Cerul a fost înnorat [şi] a devenit senin.); e) reflexiv-reciproce
(acţiunea este îndeplinită de două sau mai multe subiecte logice, căci formal există unul
singur, şi asupra fiecăruia se răsfrânge acţiunea celuilalt – [Ei] îşi dau palme [unul altuia] şi
[Ei] se ceartă des [unul cu celălalt]).
Atenţie! Ultima categorie prezintă riscul confuziei cu unele activ-pronominale: dacă posibila
continuare a enunţului nu este nici structură în D [unul altuia], nici cu prepoziţia cu, ci cu

1
Această diateză nu apărea în vechea Gramatică a Academiei, verbele însoţite de pronume, de tipul a se spăla fiind
calificate şi ele drept reflexiv-obiective şi nu activ-pronominale, cum le încadrează noua Gramatică a Academiei.

3
 prepoziţia pe, atunci verbul în cauză este la diateza activ-pronominală şi nu la cea reflexiv-
reciprocă; de exemplu, [Ei] se iubesc [unul pe celălalt/el pe ea şi ea pe el].
Verbele activ-pronominale sunt cele care permit reduplicarea pronumelui care precedă verbul prin
forma accentuată: Mă spăl [pe mine], unde mă (conform Gramaticii Academiei) este totuşi
pronume reflexiv.

16.

! În limba română, se înregistrează un anume tip de omonimie care presupune valori

morfologice diferite pentru lexemul în cauză. Iată câteva dintre lexemele care înregistrează 1
(evident, toate pot fi substantive în metalimbaj):
cel mai frecvent omonimia amintită

carte a elevului (art. pos.) Miroase a

flori (prep. a Ac-ului) tată a doi
copii (prep. a G-ului) asupra a
numeroşi/mulţi... (idem) [înainte
de] a pleca (morfem de inf.)
A pleca el cândva („va”; vb. aux. pentru ind. viitor regional)
A fi ştiind/ştiut el ceva („va”; vb. aux. pentru prezumtiv prez./perf. regional) a
plecat deja (vb. aux. pentru perf. comp.)
[fata] a de colo (pron./adj. pron. dem. pop. de depărtare)
a doua (morfem al num. ordinal fem.)
A! Ce surpriză! (interj.)

o fată (art. nehot.)

o fată pleacă, alta rămâne (adj. pron. nehot.) o plecat („a”; vb. aux.
reg. de perf. comp.) o să plec („voi”; vb. aux. inv. pentru ind. viit.
pop.) o pleca el cândva („va”; vb. aux. pentru viit. reg.)
o fi ştiind/ştiut („va”; vb. aux. pentru prezumtiv prez./perf. pop.) câte
o fată (morfem al num. distributiv)
o dată [de două ori...] (morfem al num. adv.) al o sutălea (morfem al
num. ordinal masc.)
O! Ce surpriză! (interj.)

şi

el şi ea (conj. cop.)
Mai şi vorbeşte după ce că e vinovat! (adv. cu val. concesiv-cumulativă, fără f. s.) Şi
ce mai zici? (adv. narativ, fără f. s.)

4
Şi-a luat haina şi a şi plecat (1 – pron. refl. în D pos.; 2 – adv. de insistenţă, fără f. s.) Şi?
Ce mai vrei? (adv. interogativ, fără f. s.)

de

lingură de lemn („din”; prep. a Ac-ului) Ţipă

de te asurzeşte („încât”; conj. subord.)
1
Nu putem epuiza în materialul de faţă toate nuanţele/valorile morfologice ale acestor lexeme.
Mi-a spus de vine sau nu („dacă”; conj. subord.)
Fata de-mi plăcu („care”; pron. rel. subord.)
De mă plăteşti, şi nu fac asta! („chiar dacă”; conj. subord.)

tot
Tot se află în oraşul ăsta! (pron. nehot., sub.)
Tot omul mai greşeşte! (adj. pron. nehot.)
De mă plăteşti, şi tot nu fac asta! (adv. corelativ al unei CV) Ce
tot spui acolo? (adv. de insistenţă şi val. iterativă, fără f. s.) Ai
tot venit pe la mine... (adv. de negaţie, fără f. s.)
Mă deranja că tot venea pe la mine (adv. iterativ, fără f. s.)
Tot nu te-ai convins? (adv. de insistenţă, fără f. s.)

cam

cam de trei ori/o sută (adv. de aproximare)

Ai cam întârziat... (adv. de insistenţă)
Eşti cam încăpăţânat (adv. de apreciere calificativ) Am
cam mâncat (adv. de apreciere cantitativ)

decât

[E] Mai bine [să fii] sărac decât [să fii] bogat şi cu probleme (component al loc. conj. subord.
pentru o SB)
E mai bun/bine decât el/acolo (adv. de comparaţie)
Nu are decât doi fraţi (adv. de restricţie; se construieşte obligatoriu cu negaţie)

cum

Mi-a spus cum face asta (adv. rel. de mod)

Cum au ajuns, cum a şi început ploaia (1 – conj. subord. „imediat ce”; 2 – adv. „imediat”)
Cum îndrăzneşti?! (adv. interogativ)
Cum a întârziat, a fost pedepsit (conj. subord. „pentru că”)

unde

Mi-a spus unde pleacă (adv. rel. de loc) Unde

pleci? (adv. interogativ)
Unde a întârziat, a fost pedepsit (conj. subord. „pentru că”) Unde
nu mă supăr... (particulă exclamativă, fără f. s.)

5
când

Mi-a spus când pleacă (adv. rel. de timp) Când

pleci? (adv. interogativ)
Când a zis o vorbă, vorbă a fost! (conj. subord. „dacă”)
Când ţi-oi da una... (particulă exclamativă, fără f. s.)

17.

! Acordul subiectului cu predicatul pune probleme unora dintre vorbitori. Exemplificăm

mai jos câteva din cele mai frecvente greşeli de acord1.

Acordul prin atracţie (zeugma):

Gălăgia copiilor m-au trezit (acordul cu atributul subiectului) Un
transport de aparate au şi sosit (idem)
Ce-s cu astea? (acord cu un complement al predicatului)
În ce privesc lecţiile, pot să mai aştepte (acordul unui component al locuţiunii prep. în ce/ceea ce
priveşte, simţit ca verb, cu subst. sub. subînţeles)
Trei mii de lei este o avere (acord în interiorul pred. nominal, între vb. cop. şi numele pred.) Nu se
văd ce piedici ar exista (acordul predicatului cu un cuvânt, indiferent cu ce rol sintactic, din
altă propoziţie)
Eşti un om care lupţi (acord calificat şi drept acord prin înţeles, aici cu subst. om; uneori, tolerat pentru
subliniere)

Acordul prin înţeles (silepsa):

Echipajul s-au pregătit (cu sensul colectiv al subst. subiect)
Au plecat jumătate din muncitori (idem) Un
stol de rândunici au zburat (idem)
Au plecat o parte (idem; în cazul acesta, uneori tolerat în lb. literară) Majoritatea
au plecat (idem)
Toată lumea am participat la stingerea focului (idem, pentru evidenţierea participării la acţiune)

Dezacorduri flagrante:
Este măsline.
Ei face des asta.
Aici se vinde cartofi.
Se va lua măsuri.
Fiecare dintre ei purtau pălărie.
Niciuna dintre fete nu au plecat.
Cei trei mii de lei au fost cheltuite.
Atitudinea corectă şi colegială îl fac simpatic.
Este oprit staţionarea pe culoar.
Dat fiind aceste condiţii, n-a mai plecat.

1
Exemplele sunt preluate din Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, ed. a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1997.

6
18.

! Cele mai multe probleme de identificare a funcţiei sintactice (confuzii posibile) le ridică, de
obicei, elem. pred. supl. (se confundă cu atributul, c. c. de mod, n. pred.) şi c.indir. (se
confundă cu c. c. de cauză, c. de agent, c. c. de loc). Testele ataşate acestei secţiuni evidenţiază
aceste probleme.

19.

! Dezvoltarea competenţelor de construire corectă din perspectivă sintactică (construcţii după

schemă sintactică) va fi evidenţiată în testele (rezolvate) ataşate acestei secţiuni.

20.

! Aspecte diverse de sintaxă a frazei – delimitarea propoziţiilor, identificarea felului

– vor fi evidenţiate în testele de sinteză 1
propoziţiilor şi a raporturilor dintre acestea
(rezolvate) ataşate acestei secţiuni în fişierul Tema IV. Teste de sinteză.

1
Menţionez că testele de sinteză ataşate aceastei secţiuni sunt elaborate de Mihaela Gheorghe (Teste de limba română,
Ed. Magister, Braşov, Braşov, 1997), dar rezolvarea îmi aparţine.