LRC Curs nr.
Curs nr.2 Ex: Inteligenţa sa era cunoscută (sa – anaforic)
28.02.2006
Clasa pronumelui
Flexionar, pronumele ţine de clasa numelui, cazul
fiind elementul care permite această încadrare.
Categoria gramaticală a cazului apropie clasa
pronumelui de clasa numelui. Pronumele comportă
omonimii specifice şi forme specifice. Ex de
omonimii: acesta – acestuia, aceasta – acesteia . O
chestiune specifică pronumelui o reprezintă
formele de N – Ac, care diferă de cele de G – D la
toate pronumele.
Din punct de vedere semantic, pronumele nu au
referinţă proprie, dar şi-o obţin contextual. Deci, din
punct de vedere semantic, există ceva comun.
Sintactic, pronumele apar în contextele specifice
substantivului: contexte actanţiale şi prepoziţionale.
Incompatibilitatea pronumelui cu articolul.
Elemente eterogene
În plan semantic există eterogenitate, care rezultă
din modul de obţinere a referinţei. Din acest punct
de vedere, distingem următoarele utilizări ale
pronumelui:
1. exclusivitate anaforică = îşi obţin referinţa prin
contextul lingvistic. Intră aici:
a. pronumele relative din atributivele cu antecedent
Ex: L-am întâlnit pe Ion care / căruia / despre care /
ale cărui romane…
Pronumele relativ preia informaţia de gen şi de
număr, dar nu şi informaţia de caz o relaţie
anaforică în afara propoziţiei.
Dar nu toate relativele se comportă aşa. Există şi
relative fără antecedent:
Ex: Gândul la cine va veni, Discuţia despre ce s-a
întâmplat (relativul nu e anaforic; nu există o sursă
referenţială în regentă).
b. pronume reflexive – sursa lor referenţială fiind în
limitele aceleiaşi propoziţii şi constituind
întotdeauna nominalul subiect.
Ex: Copilul se laudă (se = obiect direct, copilul =
sursa referenţială pentru se)
Ex: Profesorul îşi impune anumite restricţii (îşi =
obiect indirect, profesorul = sursa referenţială,
nominalul subiect)
E vorba de reflexivul propriu-zis (reflexivul e foarte
eterogen şi nu întotdeauna se comportă ca
substitut anaforic).
c. pronumele semiindependent al
Ex: Ceasul meu e bun, al colegului rămâne în urmă
(al se află în vecinătatea unui genitiv)
Ex: Cărţile Mariei sunt interesante, ale mele nu
sunt (ale se află în vecinătatea posesivului)
Decodarea lui al e anaforică, sursa referenţială
fiind realizată printr-un nominal. De la sursa
referenţială preia funcţia de gen şi de număr.
Numai prima parte (ale) are decodare anaforică;
următorul pronume (mele) are decodare deictică.
d. pronumele nehotărâte – în unele dintre utilizările
lor
Ex: În sală sunt studenţi; mulţi / puţini / fiecare /
câţiva au scris
Sursa referenţială dă informaţia de gen, nu
întotdeauna de număr (ex: fiecare – nu are număr)
e. pronumele negativ
Ex: În sală erau studenţi; nici unul nu scria
În ce priveşte relaţia semantică, uneori, pronumele
preia repetând identic informaţia sursei.
Ex: M-am întâlnit cu Ion, pe el l-am întrebat
Ex: Ceasul meu e bun, al colegului nu
În altă situaţie, pronumele adaugă la această
informaţie obţinută anaforic propria informaţie, care
poate fi de natură socio-lingvistică (pronumele de
politeţe: M-am întâlnit cu doi profesori,
dumnealor…) + o informaţie demonstrativă (de
apropiere, de depărtare, de identitate, de
diferenţiere faţă de sursa referenţială: M-am întâlnit
cu Ion, acelaşi mi-a spus…) + mărci cantitative
(Erau studenţi, mulţi / câţiva scriau) + mărci de
natură sintactică, informaţie sintactică
suplimentară.
2. exclusivitate deictică – există pronume care îşi
obţin informaţia în exclusivitate deictic, trimiţând la
situaţia de comunicare
a. pronumele personale de persoana I şi a II-a
b. pronumele posesive de persoana I şi a II-a
c. pronumele de politeţe de persoana a II-a
În cazul persoanei a III-a, aceste pronume se pot
comporta anaforic sau deictic.
- clasa pronumelor de întărire – specifică limbii
Ex: Mă interesează caietul tău (tău – deictic)
3. clasa pronumelor care funcţionează când
anaforic, când deictic
a. pronumele demonstrative: acesta, acela, etc.
b. pronumele semiindependent cel
Ex: Îl vreau pe cel de lângă fereastră (cel – deictic)
Ex: Erau doi studenţi: cel din stânga vorbea (cel –
anaforic)
c. pronumele posesiv de persoana a III-a.
4. Clasa pronumelor care nu sunt nici anaforice, nici
posesive; sunt denumite variabile
a. pronumele interogative – îşi obţin referinţa prin
răspuns
Ex: Cine a intrat? Ce s-a întâmplat? Despre ce s-a
vorbit?
b. pronumele relative fără antecedent
Ex: Discuţia despre ce s-a întâmplat.
Ex: Cunosc pe cine a intrat.
c. pronumele nehotărâte – au sens generic; fără
ancorare situaţională
Ex: Fiecare, în viaţă, poate avea un necaz.
Ex: Oricare poate greşi.
5. Utilizările expletive – nu sunt definitorii pentru
pronume. E vorba de pronume cu corp fonetic plin,
dar care nu trimit la nici o sursă referenţială. Avem
aici subiectul expletiv din franceză il şi din engleză
. În română nu avem ceva similar pentru subiect,
ci pentru D şi Ac. E vorba de D şi Ac pronominal cu
valoare neutră.
Ex: A întors-o imediat
Ex: A terminat-o cu ea. (se simte un anumit obiect
direct general: o relaţie, un răspuns)
Ex: Dă-i cu bere, dă-i cu vin. Mai zi-i un cântec
(dativul reflexiv)
Mai avem o situaţie: când reflexivul şi-a pierdut
natura anaforică (în cazul locuţiunilor)
Ex: S-a dus la plimbare (s – reflexiv obligatoriu,
expletiv)
Eterogenitatea ca autonomie
Cele mai multe pronume au o utilizare autonomă şi
din punct de vedere fonetic (au corp fonetic mare,
cu accent propriu). Există şi categoria cliticelor
pronominale (cuvinte care şi-au pierdut parţial
autonomia şi au nevoie de un suport fonetic şi
morfo-sintactic, suporturi care uneori coincid, alteori
nu).
Ex: spală-l, du-l, văzându-l (verb + clitic), uite-l
(interjecţie + clitic) - suportul fonetic şi cel sintactic
coincid
Ex: cine-mi dă bani? – suportul fonetic este un
pronume, suportul sintactic este un verb
În raport cu acest suport, formele pronominale pot fi
(a) enclitice, (b) proclitice, (c) intraclitice
Ex: lua-te-ar Gaia! (intraclitic).
Adesea, pronumele clitic formează o unitate
accentuală cu suportul fonetic. Sunt grade diferite
de pierdere a autonomiei fonetice
Ex: îmi dă, îmi spune vs. mi-l vede, văzându-mi
Pentru limba română, această serie de clitice
pronominale e foarte bogată, rezultând un inventar
mare + diferenţierea D – Ac + existenţa unor serii
paralele cu / fără î protetic, cu utilizări proclitice şi
enclitice, mai rar intraclitice. Toate acestea dau
particularitate limbii române.
Clasa migrărilor – e vorba de migrări de la o clasă
lexico-gramaticală spre altă clasă lexico-
gramaticală sau de la o subclasă la alta. Pronumele
e o clasă în general închisă (cu elemente
numărabile şi cu posibilităţi reduse de îmbogăţire a
clasei) dinamica acestei clase este mult mai
redusă. Există migrări dinspre şi înspre pronume, şi
de la o subclasă la alta.
a. „dinspre” pronume – puţin numeroase, în general
substantivizări
Ex: eul, sinele, sinea + un nimic, un nimeni
(pronume negative şi nehotărâte)
Există posibilitatea substantivizării accidentale prin
citare
Ex: Aş face orice să obţin acest lucru. Dar acest
orice nu înseamnă să mă compromit.
Există pronume relative care se adverbializează
Ex: Ce frumos! Ce interesant!
b. „înspre” pronume – avem puţine situaţii. Există
clase întregi de pronume care s-au creat pe teren
românesc.
- întreaga clasă a pronumelor de politeţe, formate
prin compunere.
- se adjectivizează cele mai multe participii de la
române şi se creează în interiorul limbii prin verbe copulative
compunere. Ex: fostă / devenită / ieşită profesoară
- clasa pronumelor nehotărâte – cu multe compuse a însemna nu se adjectivizează (munca înseamnă
pe teren românesc sănătate)
Există aici serii paralele de compuse: seria cu fie, - nu se adjectivizează participiile verbelor
cu ori, cu oare, cu va la final. Elementele de intranzitive agentive
compunere cuprind un element verbal. Ex: el merge – *el mers, copilul înoată – *copil
- pronominalizări accidentale înotat
Ex: nu-ştiu-câţi, nu-ştiu-ce = locuţiuni pronominale; (se adjectivizează doar la utilizarea tranzitivă)
din ele se ajunge la locuţiuni substantivale ( un nu- Ex: alergat de antrenor
ştiu-ce). - nu se adjectivizează verbele intranzitive cu
subiectul persoană
c. există şi alunecări între subclase, frecventă fiind Ex: copilul tuşeşte / strănută – *copil tuşit / strănutat
alunecarea între nehotărâte şi relative - nu se adjectivizează nici participiile bivalente non-
Ex: Şi era care mai de care mai ţanţoş. Ex: Merge agentive
care într-o parte, care într-alta. Ex: profită de – * profitat de, beneficiază de –
E interesantă relaţia relativ-nehotărât. beneficiat de
Ex: Vine oricine (nehotărât) vs. Vine oricine doreşte - nu se adjectivizează participiile de la verbe cu
(relativ) Dezambiguizarea se face doar contextual. experimentator, chiar dacă sunt tranzitive
Migrarea de la o clasă la alta se poate face mai Ex: mă doare / ustură / mănâncă – * durut / usturat /
greu sau mai uşor, după cum clasa e închisă sau mâncat
deschisă.
Clasa adjectivului Odată adjectivizate, participiile au trăsături
adjectivale şi verbale o clasă cu particularităţi
Este o clasă foarte eterogenă. Elementul comun – mixte. Există clase de adjective de provenienţă
acordul, un fenomen flexionar şi sintactic în acelaşi verbală, dar nu participiale, ci obţinute prin derivare
timp (adjectivul primeşte informaţie de gen, de (cu sufix) 2 categorii (după tipul de sufix)
număr şi de caz prin acord). Eterogenitatea are
importanţă numai sub aspectul modului de 1. cu –os (arătos, mâncăcios, pofticios), cu –ăreţ
manifestare e eterogenităţii în plan gramatical. descurcăreţ, petrecăreţ). Aceste adjective îşi pierd
valoarea verbală; sunt adjective evaluative, cu
Adjectivele pronominale – sunt ele diferite? grade de comparaţie, care se pot substantiviza
Flexiunea lor e de tip pronominal şi nu de tip
adjectival. Acordul e de tip adjectival. 2. cu –tor (referitoare, premergătoare, dătător de
- particularităţi de topică: în cea mai mare parte, speranţe), cu –ant (ţări participante), cu –nic (dornic
adjectivele pronominale au o topică fixă (în de învăţătură), cu –bil (utilizabile, rezultate
antepoziţie, rar în postpoziţie) comparabile). E o clasă care îşi păstrează
- nu se pot coordona cu un adjectiv propriu-zis (ex: particularităţile verbale.
acelaşi şi bun copil – funcţia lor semantică diferă)
- adjectivele pronominale nu vor fi niciodată Există unele adjective de provenienţă gerunzială:
calificative; vor fi determinaţi sau cuantificatori. suferinde, crescândă, aburindă, fumegânde,
Determinarea permite actualizarea substantivului în murinde. Semne de provenienţă verbală =
context şi restrângerea clasei de referent. prepoziţia de (suferinzi de)
Ex: El caută grădinar (utilizare non-individuală; citire
de specie)
Ex: Acest grădinar e bun meseriaş (citirea devine
individuală).
Adjectivele demonstrative şi posesive – au funcţie
de determinare.
Clasa adjectivelor numerale:
- cu un comportament totalmente adjectival
(conversiune totală spre adjectiv)
Ex: multiplicative – puteri înzecite / însutite / înmiite
(numărul e impus prin acord)
- adjectivele numerale, fără cele multiplicative, se
comportă adjectival, dar nu sub toate aspectele
(acordul în gen şi în caz e la fel ca cel al
adjectivului, dar nu şi în număr)
Ex: rezultatele celui de-al doilea clasat (numeralul
impune restricţia numărului, substantivul dă genul şi
cazul). Deşi numeralul se comportă adjectival, nu
are toate caracteristicile adjectivului.
Clasa adjectivelor participiale – vorbim de natura
dublă a acestora: provenienţa lor verbală se
manifestă prin natura dublă – se comportă
adjectival ca acord, ca grade de comparaţie
Ex: carte mai citită decât altele
Totuşi, sintactic, adjectivele participiale păstrează
trăsături verbale:
- valoarea de pasiv - ex: cărţi citite de studenţi
(avem complement de agent)
- determinări de tip verbal – ex: tinere devenite
profesoare, ţări foste comuniste (devenite, foste =
nume predicative).
- se păstrează dativul (ex: note date elevilor)
- se păstrează grupul prepoziţional (ex: studente
interesate de filozofie)
- se păstrează posibilitatea de combinare cu
propoziţii conjuncţionale (ex: studente preocupate
să obţină rezultate, studente interesate dacă vor
obţine)
Participiul românesc se comportă adjectival, dar nu
toate participiile sunt adjectivizate.
- sunt adjectivizabile toate participiile verbelor
tranzitive (care sunt şi pasive – carte citită, dar şi
active – om băut = om care a băut)
Dar: om învăţat – care a învăţat / de cineva (activ
sau pasiv)
Sau: drum ocolit –care e ocolit (pasiv), care
ocoleşte (activ)
- se adjectivizează participiile tuturor verbelor
ergative (verbe care primesc pacient în poziţie de
subiect, nu de obiect)
Ex: fântână secată, profit crescut, situaţie
îmbunătăţită