Hagi Tudose

~ rezumat ~
Barbu Stefanescu Delavrancea

I. La biserica “Sfânta Troiţa”, pe partea stângă a Şoselei Vitan, erau câţiva bătrâni nelipsiţi de pe acolo, mândri tare de biserica lor şi de zugrăvelile ei de pe dinăuntru şi pe dinafară. Când apărea câte cineva care nu era de-al locului, începeau să-i ceară părerea despre biserica lor. Dacă pe trecător îl împingea păcatul să zică ceva de sfinţii uscaţi şi drepţi de pe ziduri, pe dată răspundeau în vârful limbii că numai sfinţii lor sunt sfinţi adevăraţi, nu ca aceia de astăzi, cu ochi de om, cu mâini şi picioare tot de om obişnuit.II. Autorul îşi aminteşte cum l-au judecat şi pe el, ctitorul şi alti trei dintre bătrânii credincioşi bisericii. Intre aceştia se afla şi jupân Hagiul, îmbrăcat într-o scurteică spălăcită şi pătată, pe când ceilalţi erau îmbrăcaţi cu giubele lungi. Ctitorul lăuda de zor picturile bisericii, capul mucenicului Mina, capul archiereului Nicolae…Autorul tăcea şi asculta. Ctitorul continuă, lăudând zugrăveala “Judecăţii de Apoi”, arătând bogaţii nemilostivi care se duc din zgârcenie în focul iadului cu sacii lor cu aur cu tot. La aceste cuvinte, jupân Hagiul întâi lăsă capul în jos, apoi o şterse binişor de acolo. Cei trei bătrâni rămaşi începură a cleveti despre zgârcenia lui Că e plin de galbeni, dar nu dă un sfanţ la cutia milei. Că îşi astâmpără foamea şi setea gustând pe la băcănii câte o măslină, o feliuţă de pastramă, o gură de bragă şi spunând apoi că sunt scumpe şi că sunt vremuri grele, n-are cine să plătească. Apoi se năpustiră să râdă de hainele şi cizmele lui jerpelite, de obiceiul de a-şi cârpi hainele cu bucăţi din ele însele sau de a fuma numai tutun de la alţii. III. Hagiul nu făcea foc în sobă nici pe cel mai mare ger, nu cumpăra şi el un porc la Crăciun sau un miel la Paşte, oricât i-ar fi zis nepoată-sa, Leana. Era săracă şi nu avea pe nimeni altcineva, trăia aciolată pe lângă unchiul său cel zgârcit. De mic copil el fusese tare strângător şi păstrător. Când era şcolar aduna banii pe care îi dădea mama lui ca să-şi ia covrigi. Devenit calfă la găitănărie strângea banii, nu bea, nu se uita şi el după fete, mânca pâine şi bea bragă, de ajunsese slab, galben şi bătrânicios la treizeci de ani. Noroc cu fostul stăpân că îl mai lua la masă ca să-l mai îndrepte. Jupânul îl luase tovarăş, asociat cu el la prăvălie şi se ţinuse de capul lui să se însoare, dar Tudose nu vrusese nicicum, nevasta şi copii însemnau cheltuială: mâncare, haine, şcoală, plimbări…el nu avea de unde… IV. Când i s-a izbândit visul de a rămâne singur stăpân pe prăvălie, nu a mai ştiut de el de fericire. În prima seară, la închidere, s-a ţinut după ucenici, să nu trântească uşile, să nu spargă geamurile, să umble încet cu lacătele. Ajuns la căsuţa lui, cu pereţii cojiţi, prăfuită

a mai şi câştigat ceva pe deasupra. tuşea tot mai tare. i se părea că gustase din carnea copiilor lui. pe jumătate îngheţat. să închidă ochii. spre admiraţia privitorilor. Dimineaţă îl găsi trântit pe un purcoi de galbeni. dar în anul acela se pusese o iarnă grea. aburindă. babelor şi văduvelor. apoi adormi pe veci. ca să-i dea banii înapoi măcar pe jumătate. Până la optzeci de ani tot a mai rezistat el. muncit totuşi de gândul că e bogat şi nu a dat nimic la săraci. dar el nu se îndura. O văzu că îl priveşte şi bolborosi cu greu să nu se uite. că simţea că moare. cu mâinile înfipte în bani. Nu s-a putut stăpâni. Leana îi făcu o înmormântare cu mare fast. îi dădu nepoatei un galben să facă foc. Bătrânii şi ctitorul. altfel cât ar fi cheltuit el pe lumânări să lumineze prăvălia ! Apoi se gândea numai la bani. însă.şi rece. să nu facă şi o afacere. Seara. Apoi căzu pe pat. Gustă puţin. Apoi. ba să ducă fulgii şi bucăţile de carne . Tudose stătea pe întuneric mulţumind lui Dumnezeu că a făcut soarele. dar pe gât avea gustul aurului . după ce zăcu trei zile. la Ierusalim. în pelerinaj. dacă ar fi văzut ce cheltuială se face cu înmormântarea lui…ar fi murit ! . Îl mai auzi în mijlocul nopţii numărând galbenii şi îl compătimi “Săracu’. ba să stingă focul şi să ducă cenuşa şi cărbunii înapoi. iar Leana. spuseră că. fugi afară. La şaizeci de ani vându prăvălia şi. cu steluţe de grăsime deasupra. plecă în hagialâc. îl cam lăsase auzul. VI. Biata Leana sufla de zor să facă ochiuri pe geam şi îi zicea să-i dea bani de lemne. câţi are. vorbea de unul singur şi uita. fără a o lăsa să cheme doctorul. la vestea că lăsase în urma lui o avere uriaşă. că nu a avut şi el o femeie şi un copil. Dar bătrâneţile nu l-au iertat. Leana râvnise şi ea la ciorbă şi ieşise din odaie înghiţind în sec. speriată. să nu-i fure hoţii… V. ba să-i taie coada cotoiului. că stă uşa prea mult deschisă când intră şi se răceşte odaia. că ochii fură. unde i-a ascuns. ce bogat este !”. Şi-a scos şi paralele cheltuite cu hagialâcul. Şi aşa a trăit Hagiul până la bătrâneţe. Hagiul începu să strige. Când intră iar. ceru o ciorbă de găină. Leana întinse pe pat un ştergar şi puse pe acesta o strachină cu ciorbă caldă. la locurile sfinte. că pe frigul ăla lemnele erau scumpe… A doua zi. a adus lemn sfânt şi l-a vândut bătrânilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful