Proză scurtă.

Schiță
Pentru un album
de Dumitru Țepeneag
Statea cu picioarele lipite, pantofii cu botul in sus, sprijiniți in tocurile subțiri,
pentru că era destul de răcoare, toamnă. Baiatul de alaturi iși rezemase bărbia în
pumni, coatele pe genunchi, se uita către lac. Soarele se scufunda încet, înroșind
apa. O frunză căzu intre ei. Eram așezat pe o bancă ceva mai incolo, de partea
cealaltă a aleii. În buzunar aveam o foarfecă de grădinarie, puțin ruginită, dar
ascuțită. O mingîiam cu buricele degetelor; era rece. O frunză a căzut intre ei, și
fata a luat-o, a sucit-o intre degete și i-a dat drumul. Băiatul se uita către lac.
- Hai să te invaț un joc, a spus.
Fata s-a aplecat, a ridicat frunza și a strivit-o. N-a mai rămas decit codița și puțin
praf galben in palmă.
-Băiatul s-a intors către ea și a zîmbit. S-a rezemat de spătarul băncii și a spus:
- Un joc cu... cifre. Uite, in loc de ,,a" zici unu, in loc de ,,b", doi. Așa...
- Tu l-ai scornit, acum. Fata privea virfurile ascuțite ale pantofilor. Acum.
- Da, a recunoscut băiatul. Dar e frumos. O sa-I știm numai noi doi.
Ea tăcu.
- Uite... 12. 1. 3.
- Ce-i asta ?
- Gindește-te. A douisprezecea literă din alfabet, prima, a treia.
- Lac, spuse fata batînd din palme.
Un barbat inalt, mustăcios, intoarse capul spre ei, ridică din umeri și se departă cu
pași ma-ri. În jurul soarelui horea un stol de pescăruși. Sălciile, ușor înroșite pe
creștet, se girboviseră. Scosei foarfeca din buzunar si tăiai o crengță deasupra
capului. Băiatul spuse:
- 20, 5, 9, 22, 2, 5, 18, 3.
Ea privi in sus printre frunzele ingălbenite, mișcînd ușor buzele. Pe urmă a
ințeles. ,,E mai ușor cu cifre", se gîndi fata, si surîse către lac.
Dintre tufișuri se ivi un bătrinel țopaind pe niște picioare scurte, strimbe. Purta un
surtuc jerpelit. O palărie rotundă, de vînator, pe vîrful capului. Se opri la un pas în
spatele celor doi și privi curios, lungind gitul.
Acum era ușor : - 20, 5, 9, 22, 2, 5, 18,3.
- 20, 5, șopti fata, și-l privi, in sfîrșit, pe baiat.
Batrinelul era încîntat, făcu doi pași pe loc. În măini ținea un arc mic, mai precis:
un fel de arbaletă minuscula.
- Mie frig.
Fata se zgribuli lingă baiat, soarele se scufundase de tot in apele lacului. Parcul
albăstrea treptat. Băiatul o cuprinse de umeri și o strinse linga el ca sub o aripă.
-Bătrînul rîse incetișor, apoi, cu pași ușori, dispăru printre arbuști. Și atunci
mi-a venit ideea. M-am ridicat, m-am dus către ei, am scos foarfeca și-am inceput
să tai repede, dar cu grija, în jurul 1or. I-am decupat din peisaj cu tot cu bancă și
puțin frunziș în spate. În loc a ramas o frunz-ă de intuneric, inlăuntrul careia n-am
avut curaj să ma uit.