Umbra lui Mircea La Cozia 

trăsături ale pașoptismului

Lirica lui Grigore Alexandrescu ilustrează, în cel mai înalt grad, poate, programul
romantismului românesc expus de Kogălniceanu în cunoscuta
sa Introducţie la Dacia literară.

Poetul consideră că arta nu are doar o valoare estetică în sine, nu este într-o postură
de totală autonomie, ci trebuie să încorporeze în structurile sale şi un sens moral, să
aibă şi capacitatea de a educa, de a orienta publicul, exprimându-i totodată
năzuinţele:
„Eu sunt din numărul acelora care cred că poezia, pe lângă neapărata condiţie de a
plăcea, condiţie a existenţei sale, este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să
deştepte simţăminte frumoase şi nobile care înalţă sufletul prin idei morale”.
Prin creaţia sa, Grigore Alexandrescu se dovedeşte a fi unul dintre cei mai
importanţi reprzentanţi ai paşoptismului, în latura sa protestatar-eroică.

Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia a fost scrisă în urma unei călătorii efectuate în
vara anului 1842, împreună cu Ion Ghica, la mânăstirile de pe valea Oltului şi din
nordul Olteniei. Roadele acestei călătorii sunt poeziile:

 Umbra lui Mircea. La Cozia,

 Răsăritul lunei.
 La Tismana şi Mormintele.
 La Drăgăşani.

Ideea sau mesajul are o dimensiune romantică, exprimată prin dragostea faţă de
patrie, dar şi o dimensiune clasicistă prin preţuirea raţionalismului, a artei, a
ştiinţei, culturii, care ar reprezenta adevărata glorie: „Au trecut vremile-acelea,
vremi de fapte strălucite, Însă triste şi amare: legi, năravuri se-ndulcesc; Prin ştiinţe
şi prin arte naţiile înfrăţite În gândire şi în pace drumul slavei îl găsesc.“ Avem
sugerat subtil şi un mesaj politic, exprimat lapidar prin: „Lumea e în aşteptare...“,
fiindcă poezia este scrisă în 1844, când se prefigurau starea de spirit şi
evenimentele de la 1848.

Elegia realizează evocarea uneia dintre cele mai semnificative personalităţi ale
luptei pentru apărarea fiinţei naţionale. De aici şi titlul poeziei Umbra lui Mircea,
care este o metaforă, o metonimie şi un simbol al conştiinţei naţionale. Mircea este
un prototip, o imagine a poporului român, un erou, care luptă împotriva valului
otoman păgân, ca să nu distrugă ţara şi lumea creştină. Aşa au făcut şi Ştefan cel
Mare, Mihai Vitezul, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Skanderbeg, Ioan Sobieţki.
Comuniunea dintre om şi natură, preţuirea folclorului sunt o modalitate de a
exprima caracterul romantic al eroului, văzut ca personaj fantastic: „Râul înapoi se
trage ... munţii vârful îşi clătesc“. „Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul
repetează“. Motivul mormintelor, al mănăstirilor, nocturnul, evaziunea în vis sunt
elemente, care sugerează cadrul romantic excepţional. Ele aduc o ilustrare a
programului Daciei literare, fiindcă vizează trezirea conştiinţei naţionale. De aceea
poezia poate fi interpretată ca o ars poetica, adică o poezie programatică, în care
autorul îşi defineşte programul estetic romantic, dar şi aderenţa la obiectivele
generaţiei de la 1848. Avem şi unele elemente 119 realiste, în sensul că războiul
este „bici groaznic“, gloria se obţine cu mari sacrificii: „Şi ai lui sângeraţi dafini
naţiile îi plătesc“. Lipsa patriotismului înseamnă că „întunericul domneşte“, că
„Tot e groază şi tăcere“, de aceea „umbra intră în mormânt“.

Originalitatea poeziei constă în subtila afirmare a ideologiei iluministe, a mesajului

patriotic, în subtila personificare a conştiinţei naţionale prin spiritul lui Mircea cel
Bătrân, prin atmosfera nocturnă romantică, prin sugestiile de tip simbolist. Astfel,
în versurile: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate“ avem o repetare a
vocalei „u“, care sugerează ruperea planului real spre a face posibilă prezenţa
fantasticului. Este o aliteraţie şi o asonanţă de tip simbolist, aşa cum o vom regăsi
în poezia lui Ion Barbu Din ceas, dedus...

Umbra lui Mircea. La Cozia poate fi considerată, prin tonalitatea patetică, prin

retorismul modulat în formula celebrării, prin elementele de meditaţie şi, nu în
ultimul rând, prin bogăţia temelor şi motivelor poetice structurate într-un discurs
liric inconfundabil, o veritabilă sinteză a poeziei paşoptiste.