Mihai Eminescu

→ Eminescu reprezinta o sinteza a 3 surse fundamentale:

 Personalitatea sa coplesitoare si singulara

 Cultura de amploare universala
 Profunda cunoastere a creatiei romanesti de pana la el

→ opera lui Mihai Eminescu reprezinta ultimele manifestari, in plan istoric, ale romantismului
European

→ romantismul impune:

 primatul sentimentului si al fanteziei

 subiectivitatea
 afirmarea individualitatii creatoare
 fascinatia pentru mister si pentru exceptional
 interesul pentru folclor,
 interesul pentru mituri si pentru anumite teme si motive literare precum istoria, iubirea,
natura, conditia geniului

→ Eminescu valorifica in operele sale lirice, epice (Sarmanul Dionis, Cezara, Fat-Frumos din
lacrima etc.) si dramatice (Andrei Muresanu, Grue Sanger), toate temele si motivele specifice
acestui current la care a aderat, dupa cum insusi afirma: “Eu raman ce-am fost, romantic”

Se disting 3 etape ale creatiei:

1. Etapa creatiilor de adolescent – contine si debutul literar cu poezia “La mormantul lui
Aron Pumnul” in brosura Lacramioarele invataceilor gimnazisti din Cernauti si putin mai
tarziu cu textul “De-as avea” in revista Familia de la Pesta.Sub influenta pasoptistilor
Heliade, Muresanu, Bolintineanu sau Alecsandri, scrie o lirica insufletita de idealuri
patriotice si umanitare si strabatuta de interogatii asupra misterelor existentei, dar si de
vise generoase de dragoste (romanul “Geniu pustiu” si textul dramatic “Muresanu”)
2. Etapa studiilor la Viena si Berlin – se configureaza din ce in ce mai pregnant revolta sa
impotriva celor marginiti si a unor intocmiri sociale gresite.Concepe acum “Epigonii”,
“Memento mori”, “Calin nebunul”, “Gemenii”, “Noaptea”, “Sara pe deal”, Floarea
albastra”, “Fat-Frumos din lacrima”, Sarmanul Dionis”
 3. Etapa ieseana si bucuresteana – este cea a deplinei maturitati si a desavarsirii artistice,
in sensul asperitatilor de expresie, a gasirii formei perfecte pe masura inaltimii gandului
poetic, a echilibrului si a armoniei propozitiilor de factura clasica : “Scrisorile”,
“Luceafarul”. “Glossa”, “Oda” etc

Temele creatiei eminesciene

Conceptia despre misiunea poetului si a poeziei
→ textele care surprind aceasta tema in care scriitorul incearca sa raspunda intrebarilor
“Cine este poetul?”. “Care este misiunea sa in lume?”, “Ce este arta (poezia)?”, “Ce
reprezinta procesul creator?”, se numesc arte poetice
→ cele mai cunoscute arte poetice eminesciene sunt: “Epigonii”, “Scrisoarea I”.
“Criticilor mei”. “Numai poetul”

Epigonii
→ este structurata in doua parti in care poetul plaseaza in antiteza trecutul literaturii
romane pe care il elogiaza si prezentul care il satisface.
→ il numeste “epigoni” (urmasi nedemni) pe artistii contemporani, pe care se include si
el cu modestie
→ trecutul este creionat prin metafora “zilele de aur a scripturilor romane”, deoarece
vechii poeti raman de admirat pentru ca au intemeiat limba romana literara:
 scriau punand suflet si minte in slujba actului artistic
 transfigurau artistic idealuri inalte
 erau intelepti
 erau sinceri si inocenti
 capabili sa viseze si sa transpuna visurile in cuvinte, sa transfigureze realitatea

→ contemporanilor sai le reproseaza:

 lipsa sentimentelor si a talentului

 viciile si ipocrizia
 lipsa credintei si a patriotismului
 superficialitatea
 → in finalul textului apare definitia poeziei care trebuie sa insemne:

 care trebuie sa insemne puritate si curatenie sufleteasca

 un joc in care se impletesc imaginile artistice vizuale si cele auditive
 o modalitate prin care realitatea este infrumusetata si imbracata in vesminte
regale
 o alta lume, cea a imaginatiei
 o alternativa la realitatea cruda si deseori frustranta
 o sansa eterna in fata vietii trecatoare

→ numai poetul ofera o imagine metaforica a artistului care, prin creatia sa, se ridica
deasupra conditiei umane limitate, devenind etern.Poezia se structureaza pe antiteza dintre omul
de geniu, poetul, care scapa conditiei pieritoare si oameni de rand care sunt inconstienti si plini
de zbateri inutile, precum valurile care inainteaza pe loc si nu lasa nimic in urma

Tema istoriei si meditatia sociala

→ atunci este vorba despre valorificarea temei istorice atitudinea lui Eminescu capata
doua tonalitati: una elegica si una satirica

→ tonalitatea elegica se remarca in texte precum “Memento mori”, “Muresanu”, sau

“Imparat si proletar” si se datoreaza unei viziuni romantice asupra zadarniciei zbaterilor
omenesti in raport cu Marele Timp

→ “Memento mori” subintitulata chiar “Panorama desertaciunilor” este un poem de

dimensiuni si de viziune gigantesti, ce reprezinta evolutia umanitatii de la epoca primitiva, la
Babilion, la Egipt, Palestina, Greci, Roma, Dacia, la Evul Mediu si pana la Revolutia Franceza,
evolutie plasata sub semnul cunoscutei cugetari din biblicul Ecleziast

→ toate aceste epoci si civilizatii remarcabile ale omenirii au fost la un moment dat sterse
de sinipurile timpului, ridicarea si decaderea lor succesiva sugerand ca nimic nu dureaza si ca
“eterna-I numai moartea, ce-i viata-i trecator”

→ ca o alternativa la uitare si la moarte, poetul alege sa “beau paharul poeziei infocate”,

sa rascumpere prin arta viata si sa-si castige clipa de nemurire