Opera marilor clasici ai Lit.

Romane

1. Mihai Eminescu

Mihai Eminescu este n literatura romna creator al unei opere ce strabate timpul, traind ntr-o
perpetua actualitate. Semnificatia lui a dobndit n constiinta poporului nostru caracterul unui mit.Poetul
"nepereche", cum avea sa-l numeasca G.Calinescu, reprezinta n literatura noastra un dublu reper de
valoare luata n absolut, nscriindu-se n contextul literaturii unversale, alaturi de Dante, Hugo, Goethe,
cum aprecia T.Vianu si de specific national, drept ipostaza unica a sufletului romnesc n concertul poetic
al lumii.
Opera lui Eminescu este variata, complexa, printre speciile lirice cultivate de poet situndu-se :
idila(Dorinta, Lacul, Sara pe deal), egloga (Floare albastra), satira (Junii corupti, Scrisorile, Criticilor
mei), epistola(Scrisorile), elegia (Revedere, Mai am un singur dor), glosa (Glossa), poemul (Calin file din
poveste, Luceafarul, Memento mori), doina (Ce te legeni..., Doina).
Eminescu a adus prin opera sa o limba noua si mereu proaspata. Extraordinar este faptul ca el nu a trebuit
sa se lupte pentru a stapani graiul romanesc, caci acesta i-a fost mereu la indemana, ajutandu-l chiar in
realizarea de imagini artistice deosebite. Secretul intregului sau farmec consta in substratul autohton al
culturii eminesciene.
Poetul se defineste singur: "Aspru, rece, suna cantul cel etern neispravit" - lasand astfel loc pentru alte
contributii atat de necesare spiritualitatii noastre nationale, in sincronizarea cu universalitatea. Universul
motivelor eminesciene este alcatuit din: timp si spatiu national, padure, mare, doina, vis,
melancolie. Legatura operei eminesciene cu devenirea noastra istorica nu poate fi contestata, Eminescu
fiind "modelul absolut spre care tind fara exceptie reprezentantii literaturii romanesti."
Articolele publicate in paginile "Timpului" nu numai ca au atras atentia contemporanilor, provocand mare
valva, dar impresioneaza si astazi prin vibratia lor patriotica, prin admiratia fata de barbatia si spiritul de
jertfa al ostasilor romani in Razboiul pentru independenta nationala din 1877, ca si prin luciditatea cu care
poetul judeca realitatile din actualitatea social-politica a acelor ani. Pilduitoare raman, astfel, cuvintele cu
care Mircea il intampina pe Baiazid ("Scrisoarea a III-a") ca o neindoielnica si directa manifestare poetica
a atitudinii si sentimentelor lui Eminescu.
In valorificarea creatoare a folclorului national, Eminescu se ridica, din nou, pe cele mai inalte trepte de
vraja, purtat de o efervescenta lirica fara asemanare, incepand cu "Fat-Frumos din lacrima" si ajungand la
"Revedere" si mai apoi la neasemuita poveste de dragoste din "Calin (file din poveste)" si
"Luceafarul". In cursiunile filozofice ale lui Eminescu sustin coordonatele complexitatii poeziei sale.
Abordand atatea probleme fundamentale ce tin de viata si moarte, natura si iubire, geneza si sfarsitul
lumii, sau civilizatii, poetul subliniaza zbaterile si nefericirile omului de geniu, intr-o societate total
straina de el.
Pornind de la stilul conventional pe care il cultivau poetii vremii, trecand printr-o faza de romantism
tumultuos, al afirmarii, efortul artistic l-a condus pe Eminescu, pe masura maturizarii catre o concentrare
din ce in ce mai densa a mijloacelor de expresie, din care dispar regionalismele, diminutivele, epitetele

ornante, facand loc stilului clasic de cea mai pura esenta. Sintagmele nascocite de poet: "dulce minune",
"somnul lin", "farmec dureros", "dureros de dulce", "limba ca un fagure de miere", "suna cu jale", etc.
asigura poeziei lui un farmec deosebit. Datele pe care ni le ofera opera lui Eminescu demonstreaza cu
prisosinta familiarizarea lui cu intreaga lume a ideilor si sistemelor filozofice si cu lirismul tuturor
timpurilor. Poetul a consacrat o mare parte din timpul studiilor sale in strainatate pentru asimilarea
cugetarilor si motivelor poetice ale celebrilor antici greci si latini: Platon, Aristotel, Homer, Plutarh,
Ovidiu, Horatiu, Catul, pentru ca apoi (dincolo de textele budiste) sa includa, pe rand, evul mediu,
renasterea, clasicismul, romantismul, naturalismul si materialismul filozofic al veacului trecut.
Discursul sau liric inregistreaza, astfel, ecoul tuturor lecturilor din Kant, Schopenhauer, Dante,
Shakespeare, Schiller, Novalis, Lamartine sau Victor Hugo - toate influentele din planul literaturii
europene, indiene (prin Rig-Veda) si universale fiind asimilate in complexitatea viziunii sale.
n opera lui Eminescu natura si dragostea sunt dou teme ce nu pot fi tratate separat,din mpletirea crora
s-au nscut cele mai fumoase texte eminesciene.
Poezia "Dorinta" a fost scris de Mihai Eminescu n perioada de maturitate.Aceast poezie apartine liricii
intime si dezvluie o tem romantic. Poezia este alctuit dintr-o succesiune de tablouri,fiecare ncadrat
ntr-o strof. Poetul si cheam iubita n codru,nu oriunde,ci n prejma unui izvor,unde ndrgostitul se
simte fericit:"Vino-n codru la izvoru/Care tremur pe prund".Izvorul tremur pe prund,cci prin
acordurile sale suave acompaniaz soaptele de iubire ale celor doi ndrgostiti.n urmtoarele strofe
poetul descrie ntlnirea,mbrtisarea si srutul.
Locul tainic este zugrvit de poet folosind un numr mare de substantive: "codru, izvoru, prund,
prisp,brazde",dup cum dorinta este sustinut de verbe la conjunctiv,cu valoare posibil,dar dinamic:"s
alergi,s desprind,s cazi".
Epitetul "singur"reluat n forma diminutival "singurei",iar la un interval de o strof,ntr-o alt form
derivat "singuratece" surprinde o trstur a sufletului eminescian si anume "singurtatea". Ultima parte
a poeziei dezvluie semnificatii mai adnci ale textului,ca si sentimentele ndrgostitilor concentrate n
secventele "somnul si visul"
Fericirea este deplin,coplesitoare si se consum n intimitatea naturii si sub adierea blnd a vntului. n
ultima strof a poeziei regsim dorinta de prelungire a iubirii."Florile de tei" care vor cdea "rndurirnduri"pot evoca dorul integrrii n circuitul cosmic.
Poezia este una din creatiile cheie ale eroticii eminesciene, oferind posibilitatea de intelegere a modului in
care poetul a asimilat influentele romantismului. "Floare albastra" depaseste tema dragostei, evocnd
conditia creatorului, absolutul. Ca specie literara, poezia este o egloga (idila cu dialog).
Limbajul este direct si familiar, conferind poeziei un ton intim.

2. Ion Creanga
Opera lui Creanga este epopeea poporului roman. Creanga este Homer al nostru. Asa il
caracterizeaza G. Ibraileanu pe marele povestitor.
Ion Creanga este unul din marii clasici ai literaturii romane care s-au afirmat in cercul literar Junimea,
in a II jum. a sec.al XIX-lea. E un scriitor realist, unul dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti. El a reusit sa
ridice proza romaneasca din secolul trecut pe aceleasi culmi pe care Eminescu propulsase limba literara in
poezie, valorificind vorbirea omului simplu si ridicind-o la un nivel neegalat pina astazi.

Despre cel mai mare povestitor al romanilor, Ion Creanga, care ii urmeaza lui Ion Neculce, s-a spus ca a
intrat in literatura cu un substantial fond sufletesc si intelectual de sorginte populara. In acest sens,
G.Calinescu afirma ca, scriitorul moldovean reprezinta poporul roman insusi, surprins intr-un moment
de geniala expansiune. In Creanga traiesc credintele, cresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia,
morala, filosofia poporului- scria G.Ibraileanu. Izvorul principal al operelor sale este folclorul
romanesc.
Ion Creanga creaza o opera extrem de unitara sub raportul continutului si al mijloacelor artistice, o opera
care este alcatuita din:
a) Povesti Punguta cu 2 bani, Soacra cu trei nurori, Povestea porcului, Harap-Alb, Capra cu trei iezi,
Danila Prepeleac, Fata babei si fata mosneagului, Ivan Turbinca, Povestea unui om lenes, Fat Frumos fiul
iepei etc.
b)Povestiri Inul si cinepa, Cinci piini, Mos Ion Roata si Unirea, Mos Ion Roata si Cuza-Voda, Acul si
barasul, Prostia omeneasca etc.
c)Nuvela Mos Nichifor Cotcariul
d)Romanul Amintiri din copilarie.
Indemnul de a scrie i-a venit din partea bunului sau prieten M.Eminescu.
In toamna anului 1875 Creanga citeste la Junimea povestirea Soacra cu trei nurori, care apare in revista
Convorbiri literare, din octombrie: Ce fericita achizitie pentru societatea noastra acea figura taraneasca
si primitiva a lui Creanga - exclama Iacob Negruzzi redactorul revistei.
Fiind toba de anecdote, el avea totdeauna pregatita cite o corsiva pentru junimistii care se amuzau
copios, hazul lor facind sa se cutremure peretii. Risul lui inveselea toata societatea, cind aducea cite o
poveste sau novela, sau cite un capitol din Amintirile sale
Cu cita placere si haz ascultam sanatoasele produceri ale acestui talent primitiv noteaza entuziasmat I.
Negruzzi, recunoscind in Ion Creanga un geniu naiv care a exercitat o mare putere de atractie asupra
spiretelor complicate ale scriitorilor vremii. Plecand de la folclor, Creanga a reusit sa ridice proza
romaneasca pe culmi nebanuite. Valorificind limba omului simplu, el o ridica la un nivel artistic neegalat,
dovedindu-se un artist profund original.

3. Ioan Slavici
Opera lui Slavici este remarcabila; ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Oamenii sunt
darzi, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si rele, asa cum trebuie sa fie o lume comuna. Daca
ar fi avut mai multa capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umana a satului. Limba
impiedicata si neaose e un instrument de observatie excelent in mediul taranesc. Scriitorul deschide
nuvelele printr-un fel de acord stilistic: Ierte-l Dumnezeu pe dascalul Pintilie!...Pe parintele Trandafir, sa-l
tina D-zeu! ...Strange, drege si culege ca sa aiba pentru sine si pentru altii.
Urmareste cu efecte de cadenta ticurile de vorbire ale eroilor: Dascalul Claita zice la tot pasul: "Pentru ca
sa vezi d-ta".Nuvela Popa Tanda ascunde o intentie de economie politica(aceea de a arata caile posibile de

inraurire asupra taranului).Intrupare a spiritului de colonizare, Popa Tanda e o figura de neuitat.

Tot asa de vii sunt Budulea Cimpoierul cu Hutu lui. Aici se trateaza misterul psihologic al unor fiinte cu
infatisare neinsemnata in copilarie si un caz de ambitie in clasa de jos. La indemnul invatatorului, Hutu
merge la scoala si prinde gust.Doreste sa devina invatator si pleaca la scoala la oras; aici vrea sa se faca
institutor intrand la gimnaziu de la care capata ispita de a se face profesor. Merge la seminar si poate fi
protopop dar ambitia creste si Hutu renunta la Livia, iubita lui, pentru ca vrea sa se calugareasca spre a
ajunge mitropolit.
Slavici putea sa faca din aceasta nuvela un mare roman balzacian, zugravind marile energii reci. Pentru a
da satisfactie etica cititorului intrerupand desfasurarea normala a personajului, ce inclina spre o ambitie
devoranta, el il pune sa se razgandeasca si sa se multumeasca cu protopopia, casatorindu-se din dragoste
cu sora acelei fete pe care, iubind-o, o sacrificase planurilor lui marete.
Mai putin compusa si de aceea trecuta cu vederea, Moara cu noroc e o nuvela solida, cu subiect de roman.
Marile crescatorii de porci in pusta aradeana si moravurile salbatice ale porcarilor au ceva din grandoarea
istoriilor americane cu imense prerii si cete de bizoni. Ca in toate mediile pastorale, ordinea sociala se
separa de civilizatia de stat si se bizuie pe pacte proprii.
Samadaul Lica este un hot si un ucigas, acoperit de persoane tari, interesate sa aiba un om cu experienta.
Carciumarul Ghita se aseaza in drumul porcarilor, unde se castiga bani multi si se pune la mijloc intre
ordinea juridica a statului si legislatia mutuala a hotilor. Drama lui complexa e analizata magistral.Ghita e
duplicitar: vrea sa stranga bani murdari dar ar voi si sa ramana om cinstit. Se intelege si cu samadaul dar
se pune in legatura, fara completa sinceritate, cu jandarmul Pintea.

4. Ion Luca Caragiale

I.L.Caragiale este, inainte de toate , marele dramaturg al literaturii noastre, autor al comediilor O
noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, Conu Leonida fata cu reactiunea si D-ale carnavalului, precum si
al dramei Napasta. Ceea ce da o neobisnuita vigoare creatiilor sale dramatice este in primul rand
continutul lor deosebit de valoros, prin ascutita lui actualitate in vremea autorului.
Dar fara indoiala ca genul dramatic al lui Caragiale si-a gasit expresia desavarsita in O scrisoare pierduta.
Ceea ce face ca aceasta piesa sa treaca inaintea tuturor celorlalte este, inainte de orice, continutul de indei.
De o factura cu totul deosebita este Napasta. De data aceasta rasul este convertit in compasiune, satira in
meditatie si profunzime psihologica. Dupa 1890 repertoriul lui Caragiale se imbogateste cu proza de
analiza si cu povestiri care ilustreaza si de asta data, bogatele resurse ale marelui scriitor.
Apar : Nuvele (O faclie de Pasti, Pacat si In vreme de razboi.), Povestiri (Kir Inulea, La hanul lui
Minjoala, Calul dracului, Abu Hassan.),Schite : (d-l Goe, Triumful talentului, Vizita, Lantul slabiciunilor)
Cu toate acestea am reusit sa creem opera Marilor Clasici ai Lit. Romane.