Doina este o opera literara lirica n versuri, specifica folclorului romnesc, n care se exprima o varietate de sentimente deosebit de puternice.

Este o creatie cu un caracter anonim, autorul fiind necunoscut. S-a transmis din generatie n generatie, pe cale orala. Scriitorii romni au fost culegatori de folclor sau au preluat motive literare din creatia populara precum V. Alecsandri, M. Eminescu, M. Sadoveanu, Lucian Blaga si multi altii. Printre creatiile populare culese de V. Alecsandri n culegerea "Poezii populare ale romnilor" se numara si poezia "Doina". Aceasta poarta ca titlu numele speciei folclorice pe care o reprezinta. Ea sintetizeaza trasaturile specifice acestei creatii amintind de: doina de dor, de haiducie, de jale. Alte doine sunt de catanie sau de nstrainare. Doina apare personificata si poetul i se adreseaza n mod direct, ca unei fiinte dragi: "Doina, doina, cntic dulce." Repetitia "doina" si epitetul "dulce" sugereaza legatura afectiva dintre creatorul anonim si cntecul popular care i nfrumuseteaza viata. Epitetul "dulce" sugereaza si functia doinei de a-i alina suferintele. Omul din popor se doreste mereu n preajma ei: "cnd te-aud, nu m-as mai duce!". Doina este "viers cu foc", adica exprima durerea profunda: "Doina, doina, viers cu foc, / Cnd rasuni eu stau n loc!" Cntecul popular l-a nsotit pe omul simplu permanent. Cnd "bate vntul de primavara", el cnta doina "pe-afara", "ngnndu-se cu florile si privighetorile." Anotimpul primaverii i-a redat cntaretului optimismul, dorul libertatii. Dragostea de viata si speranta l-a sensibilizat n fata frumusetilor naturii. Verbul "a se ngna" sugereaza armonia doinei si exprima dorinta de nsotire cu celelalte elemente ale naturii. Venirea iernii genereaza sentimentul singuratatii. Cntaretul cnta doina "nchis n casa". Creatia spirituala i mngie existenta. Frumusetea primaverii este n antiteza cu "iarna viscoloasa", pe care plugarul o suporta greu, avnd o viata oropsita. Aceasta idee este sugerata de repetitia "zilele" din versurile : "De-mi mai mngi zilele,/ Zilele si noptile". Verbul "a mngia" are ntelesul "de a alina" suferintele. Haiducul traieste un sentiment de bucurie la revenirea primaverii. Codrul este spatiul securizant n care se ntoarce. Doina "de voinicie" este legata de sentimentul de ncredere pe care natura l insufla haiducului. Codrul l apara de dusmani si de poteri. Caderea frunzei vesteste venirea toamnei. Codrul nu-l mai poate ascunde si haiducul traieste un sentiment de jale. Supararea sa face continutul doinei de jale. Ultimele patru versuri pun accentul pe legatura dintre plugar si creatia sa: "Doina zic, doina suspin / Tot cu doina ma mai tin /Doina cnt , doina soptesc,/ Tot cu doina vietuiesc". Verbele "zic", "suspin", "cnt", "soptesc" sunt sugestii ale actului creator.

Verbele "ma tin", "vietuiesc" accentueaza permanenta doinei n viata omului. La fel si adverbul "tot". Folosirea repetitiilor si a simetriilor, ca procedee de sintaxa poetica, releva simplitatea si naturaletea stilului. Poezia are o muzicalitate deosebita realizata prin versificatie. Masura versurilor este de 7-8silabe si ritmul este trohaic. Rima versurilor este mperecheata. Doina este o creatie specifica literaturii populare romnesti, care impresioneaza prin frumusetea sa si sinceritatea omului din popor.

Dacia literar este o revist aprut pe 30 ianuarie 1840 la Iai, sub redacia lui Mihail Koglniceanu. n ciuda titlului, revista nu i-a propus s se axeze exclusiv pe literatur. Pe parcursul apariiei, ea a avut urmtoarea rubricaie, marcat prin supratitluri: Nr. 1: Scene istorice din cronicile Moldaviei (text: Constantin Negruzzi, Alexandru Lpuneanul), Scene pitoreti din obiceiurile poporului (M. Koglniceanu, Nou chip de a face curte), Alegeri din alte foi romneti (texte reproduse din Foaie pentru minte, inim i literatur, Curierul Romnesc i Albina romneasc), Telegraful Daciei (tiri culturale); Nr. 2: Scene pitoreti din obiceiurile Moldaviei (studiul lui C. Negruzzi, Cntece populare a Moldaviei), Literatur strin (fragmente din jurnalul de cltorie n Banat, Valahia i Moldova de D. A. Damidoff, ambelan al mpratului Rusiei, cu prezentare i comentarii de M. Koglniceanu), Poezie (Cavalerul C. Stamate, A. Donici), Alegere din alte foi romneti (Arhiva romneasc, Curierul romnesc), Critica, Telegraful Daciei; Nr. 3: Scene contimporane (C. Negruzzi, O alergare de cai), Suvenire din Italia (Vasile Alecsandri, Buchetiera de la Florena), Literatur strin (continuare Damidoff), Poezie (Grigore Alexandrescu), Alegeri din alte foi romneti (Mercur, Curierul romnesc, Albina romneasc), Telegraful Daciei. Din porunca domnitorului, dup primele trei numere, revista este suspendat i va mai aprea abia dup 1859, n ediia a doua.

Programul Daciei literare

n primul numr al revistei, sub titlul Introducie, M. Koglniceanu, ntemeietorul revistei, public un articol program care sintetizeaz n patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paoptiti: 1. Combaterea imitaiei scriitorilor strini i a traducerilor mediocre: ngrijorat de srcia literaturii romne, ale crei opere se puteau numra pe degete, Ion Heliade Rdulescu lansase un apel ncurajator ctre tinerii scriitori: Scriei, biei, orice, numai scriei! Interpretnd ndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaii ale epocii au ncurajat o literatur mediocr, adesea imitat dup creaii siropoase

occidentale, pervertind gustul public. M. Koglniceanu avertizeaz asupra pericolului unei astfel de literaturi, care elimin criteriul estetic; 2. Crearea unei literaturi de specific naional: n loc s imite scriitorii strini, romnii ar putea furi o literatur autohton, inspirat din istorie, natur i folclor. Preluat din estetica romantic european, aceast tripl recomandare se va regsi n operele paoptitilor: Folclorul va face obiectul preocuprilor teoretice, dar va deveni i surs important de inspiraie. Alecu Russo, n studiul Poezia poporal, definete folclorul ca pe o oglind realist a vieii poporului i ca pe un izvor nesecat de inspiraie pentru literatura cult. El l va ajuta pe Alecsandri s alctuiasc prima culegere de Poezii poporale ale romnilor (1852), urmat de Balade (Cntice btrneti). Multe dintre poeziile volumului Doine i lcrimioare, de V. Alecsandri sunt n metru popular. Gh. Asachi valorific mitologia popular ntr-o suit de balade i legende. Expresia cea mai profund inspiraiei folclorice se regsete ns n capodopera Zburtorul, de Ion Heliade Rdulescu; Natura va face obiectul unor ample relatri de cltorie, ca O primblare la muni sau Balta Alb, de Vasile Alecsandri, Memorial de cltorie, de Grigore Alexandrescu . a. Elogiul frumuseilor patriei apare de asemenea n volumul Pasteluri, de V. Alecsandri; Istoria este privit ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de eliberare i unitate naional, fie pentru a ilustra satiric realitile sociale. Alexandru Lpuneanul, de C. Negruzzi, face parte dintr-un ntreg ciclu de Fragmente istorice n proz, n timp ce Alecsandri creeaz ample poeme eroice, ca Dan, cpitan de plai, Dumbrava Roie sau drame istorice ca Despotvod. Foarte gustate n epoc sunt fiziologiile (echivalente n proz ale satirei sau ale fabulei), cum ar fi Cuconia Drgana, de Ion HeliadeRdulescu sau Fiziologia provinialului, de Constantin Negruzzi; 3. Lupta pentru unitatea limbii: lul nostru este realizaia dorinei ca romnii s aib o limb i o literatur comun pentru toi. Eforturile colii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paoptiti, care ncearc s formuleze normele limbii literare, respingnd exagerrile latiniste i plednd pentru introducerea alfabetului latin. Alecu Russo, ntr-o serie de Cugetri publicate n Romnia literar respinge curentele latiniste care prin sistemele lingvistice propuse nstrineaz motenirea naional. Ion HeliadeRdulescu scrie Gramatica romneasc, n care combate scrierea etimologic i are preri juste despre mbogirea limbii cu neologisme; 4. Dezvoltarea spiritului critic: spernd ca prin impunerea acestor reguli s creeze un sistem de valori pentru publicul romn, M. Koglniceanu introduce i conceptul de critic obiectiv, subliniind c analiza critic se va face numai asupra operei: Critica noastr va fi neprtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana

Ipostaze ale naturii in pastelurile lui Vasile Alecsandri

Pastelurile au fost publicate in Convorbiri literare intre 1868-1869, fiind apreciate de Titu Maiorescu ca un sir de poezii, cele mai multe

lirice, de regula descrieri, cateva idile toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturii, incat au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a literaturii romanesti indeobste. G. Calinescu considera Pastelurile ca o poezie noua, in care tehnica picturala predomina. Vasile Alecsandri realizeaza prin pastelurile sale o lirica a linistii, a fericirii rurale, un calendar al spatiului si al timpului iarna, toamna, primavara, vara, cu rezerve fata de frig. Corespondenta sentiment-natura este urmarita si subliniata de faptul ca tabloul este aproape intotdeauna insufletit de o prezenta umana. Pana la Alecsandri, intalnim doar elemente de pastel la Asachi, Heliade, Alexandrescu, in poezii de factura romantica, unde natura e zugravita in mod abstract, ca mijloc de a crea atmosfera de comunicare a unor anumite stari sufletesti. Alecsandri da individualitate peisajului, zugravindu-l cu farmecul lui specific. Din cele aproximativ treizeci de poezii care intra in definitia acceptata a pastelului, scrise de Alecsandri se pot desprinde toate fazele anotimpurilor in lunca Mircestilor. Alecsandri descria in pastelurile sale iarna in aspectul ei feeric, privind ninsoarea de la gura sobei. Tabloul unei nopti de iarna ii inspira poetului sentimente de admiratie in fata maretiei si nemiscarii naturii. Iarna este anotimpul amortirii si al incremenirii. Maiestria picturala se gaseste la apogeu in pastelurile de iarna. In poezia Iarna, Alecsandri deseneaza infiorat, obiectiv si precis, cu o paleta saraca in culori, stand la gura sobei si admirand jocul fulgilor: Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada / Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada; / Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi, / Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi. In Mezul iernei, datorita gerului, natura s-a transformat complet, inghetul a cuprins insesi astrele, orice urma a vegetalului a disparut, lasand totul prada regnului mineral, solidificandu-se sub aspectul otelului, cristalinului, diamantului. Joasa temperatura usuca padurea, prefacand totul in diamante. Gerul este amar, cumplit. Poetul are impresia ca se afla intr-un templu in care stelele sunt faclii, muntii sunt altare, iar codrii suna ca o orga atunci cand crivatul bate. Primavara este anotimpul florilor si al pasarilor calatoare. Ea este intampinata cu entuziasm in poezii cum sunt: Cucoarele, Dimineata, Tunetul. Bucuria primaverii este pictata cu seninatate. In poezia Dimineata, ne sunt prezentati taranii intr-o dimineata de primavara facand pregatiri pentru muncile campului: Zorii de ziua se revarsa peste vesela natura, / Prevestind un soare dulce cu lumina si caldura (.) / Muncitorii pe-a lor prispa dreg uneltele de munca / Pasarelele-si dreg glasul prin huceagul de sub lunca. / In gradini, pe campii, pe dealuri, prin poiene si prin vii / Ard movili buruienoase, scotand fumuri cenusi.

Primavara sunt ploi cu tunete. Sufletul poetului a vibrat la unison cu tunetul dintr-o zi de primavara, in poezia Tunetul: Vazduhul bubuieste! pamantul desmortit / Cu mii si mii de glasuri semnalului raspunde, / Si de asprimea iernei simtindu-se ferit, / De-o noua-ntinerire ferice se patrunde. Primavara lumina e mai calda, paraiele umflate curg iute sopotind, mugurii se vad imbobocind, iar coloritul este redus la un fir de iarba verde sau la un galben gandacel. Toamna este cantata de Alecsandri in poezia Sfarsit de toamna. Aici este zugravit tabloul dezolant al naturii despuiate de podoabele ei, o natura ce duce dorul pasarilor calatoare: Vesela verde campie acu-i trista, vestejita, / Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita; / Frunzelei cad, zbor in aer, si de crengi se deslipesc, / Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. In pastelul Plugurile sunt salutati taranii care ies sa are. Pentru intaia oara avem imaginea unui plugar destoinic, care apasa cu barbatie pe coarnele plugului. In timp ce taranii ara, poetul mosier cutreiera campurile. De remarcat faptul ca atitudinea poetului fata de natura nu este contemplativa. Natura in cuprinsul unui an, iar in chip simbolic in cuprinsul unei vieti, prezinta doua aspecte antitetice: unul stimulativ, al tineretii in poeziile inchinate primaverii, altul paralizant: iarna, batranetea. In luna florilor, poetul cauta magica placere de parfum si de cantare a luncii din satul natal in poezia Lunca din Mircesti: Caci in tine, lunca draga, tot ce are suflet, grai, / Tot sopteste de iubire in frumoasa luna mai!. Alecsandri este un iubitor al linistii rurale. Poezia Malul Siretului ni-l prezinta pe poet intr-o poza romantica, asezat pe malul raului, lasandu-si privirea furata de valuri. Poetul priveste in faptul zilei cum Siretul se inconvoaie pe sub salcii ca un balaur. Dornic de liniste, avand sentimentul trecerii iremediabile a timpului, Alecsandri priveste apa care se tot duce incet la vale, odata cu propria sa viata. Peisajul prezentat este odihnitor, lipsit de freamat, de zbucium launtric. Singurele elemente in miscare sunt salcia pletoasa, mreana, ratele salbatice. Ultima strofa a poeziei aduce sentimentul trecerii ireversibile a timpului, schimbarea permanenta din natura: Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale / Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale. Stilul pastelurilor prezinta mai multe trasaturi specifice, printre acestea ar trebui mentionata plasticitatea imaginilor artistice care alcatuiesc, impreuna, o viziune senina, calma si gratioasa asupra naturii. Contemplator al eternei naturi, situandu-se intre primii poeti ai Baraganului, Alecsandri a intuit imensitatea, frumusetea acestui spatiu infinit.

Vasile ALECSANDRI - biografie - (opera si scrierile)

n. 14 iun. 1818 (1819? 1821?), Bacau - m. 22 aug. 1890, Mircesti, jud, Iasi Poet, prozator si dramaturg. Provine dintr-o familie boiereasca de curand ridicata la o pozitie de oarecare insemnatate; fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri (ajuns mai tarziu vornic) si al Elenei (n. Cozoni). A studiat in casa parinteasca cu calugarul maramuresean Gherman Vida si la pensionul francez al lui Cu6nim, apoi, intre 1834 si 1839, la Paris, unde se consacra mai ales literaturii, dupa cateva incercari nereusite in domeniul medicinei, in cel juridic si cel ingineresc. Dupa inapoierea in Moldova, participa la toate initiativele tovarasilor sai de generatie: director al Teatrului din Iasi impreuna cu C. Negruzzi si M. Kogalniceanu (1840-1842), colaborator la Daria literara (1840) si Foaie stiintifica si literara (Propasirea, 1844, din al carei comitet de redactie face parte), redactor si proprietar al Romaniei literare (1855). A luat parte la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, redactand unul din documentele ei programatice (Protestatie in numele Moldovei, a omenirei si a lui Dumnezeu) si a petrecut un an de exil in Franta (i848-1849). inapoiat in tara, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor, se numara printre devotatii lui Al. I. Cuza si e trimis de acesta in Franta, Italia si Anglia, pentru a determina marile puteri sa recunoasca faptul dublei sale alegeri (1861). Deputat si ministru in mai multe randuri, e ministru al Romaniei la Paris intre 1885 si 1890. Ca scriitor, a debutat in 1840, cu nuvela Bucheti era de la Florenta, publicata in Dacia literara, si cu pieseta Farmazonul din Harlau, jucata pe scena sectiei romanesti a teatrului iesean (tiparita in 1841 in brosura). Dupa cateva incercari in limba franceza, ca poet de limba romana apare pentru prima data in 1843 in Calendar pentru poporul romanesc. Scrierile sale {Opere complete, I-XI, 1875-1890) - poezii lirice si epice, proza memorialistica si de fictiune, comedii, drame, monoloage comice - sunt in multiple sensuri reprezentative pentru timpul in care a trait. ALECSANDRI e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii si, in acelasi timp, un artist subtil, observand lumea inconjuratoare fara scepticism, dar si fara exagerate iluzii, tinzand in domeniul expresiei spre o senina clasicitate. Pastelurile, o parte din legende si proza memorialistica au rezistat cu succes trecerii timpului. Personalitatea umana si scriitoriceasca a lui ALECSANDRI domina etapa pasoptista a literaturii noastre, in ciuda eclipselor prin care a parut sa treaca in ultimii sai ani de viata. T. Maiores-cu, intr-un text din 1886, sintetizeaza intr-o formula pregnanta si acceptabila pana azi insemnatatea operei lui in ansamblu: In ALECSANDRI vibreaza toata inima, toata miscarea compatriotilor sai, cata s-a putut intrupa intr-o forma poetica in starea relativa a poporului nostru de astazi. Farmecul limbei romane in poezia populara, el ni 1-a deschis; iubirea omeneasca si dorul de patrie in limitele celor multi dintre noi el le-a intrupat; frumusetea proprie a pamantului nostru natal si a aerului nostru el a descris-o; [ ] cand societatea mai culta a putut avea un teatru in Iasi si Bucuresti, el a raspuns la aceasta dorinta, scriindu-i comedii si drame; cand a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma, el singur a incalzit ostasii nostri cu raza

poeziei. A lui lira multicorda a rasunat la orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru in mijlocia lui. In ce sta valoarea unica a lui Alecsandri? in aceasta totalitate a actiunii sale literare" {Poeti si critici). ALECSANDRI este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generatiei sale, exprimandu-i nu numai nazuintele patriotice, ci si descoperirile din continentul vietii intime si incerc andu-si puterile in aproape toate genurile si speciile literare fundamentale. El a legat creatia literara de cea culturala, contribuind atat la extinderea domeniului beletristicii romanesti, cat si la crearea si educarea publicului ce urma sa o recepteze. Anii directoratului la Teatrul din Iasi (1840-1842) sunt un exemplu al seriozitatii si puterii de munca a tanarului scriitor, care se ocupa, alaturi de colegii sai, atat de detaliile administrative si financiare ale intreprinderii, cat si de injghebarea repertoriului si de instruirea actorilor, de costumatie si recuzita, dar si de regia propriu-zisa. indrumarea realista in arta interpretativa schitata acum, ca si convingerea cu privire la responsabilitatea artei dramatice fata de destinele colective vor ramane constante ale miscarii noastre teatrale in deceniile urmatoare. Angajarea publicistica exprima si ea aceeasi atitudine fata de viata culturala. ALECSANDRI a colaborat la mai toate periodicele vremii, de la Dacia literara si Foaie pentru minte, inima si literatura, pana la Convorbiri literare, Revista contimporana, Familia, evitand polemicile personale si incercand sa le aplaneze si pe ale celorlalti. Posedand darul sociabilitatii, vocatia amicitiei (magistral ilustrata in corespondenta) si inzestrat cu modestia oricarui om intradevar sigur de onestitatea intentiilor si realitatea operei sale, el a stiut sa-si adapteze eforturile la exigentele impuse de fiecare moment al carierei publice, corespunzatoare unor etape fundamentale ale progresului tarii si neamului. In istoria interna a personalitatii lui ALECSANDRI cateva evenimente (care se vor inchega mai totdeauna in contacte omenesti) au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfarsita tragic in 1847), care 1-aincu-rajat in rolul de poet national, dar i-a deschis si sursele, chiar daca nu foarte profunde ale lirismului intim; prietenia cu C. Negri, M. Kogalniceanu, Al. Russo, N. Bal-cescu, I. Ghica, Al. Cantacuzino, ale caror personalitati, de o frumoasa tinuta morala si intelectuala, l-au influentat in mod subtil si convergent, contribuind la scoaterea la lumina a celor mai bune impulsuri ale sale; camaraderia si pretuirea pentru Matei Millo si mai apoi pentru Aristizza Romanescu, care i-au stimulat darurile de dramaturg. Alaturi de facultatea de a trezi increderea si de a lega prietenii, valorificata si in timpul revolutiei, in activitatea diplomatica sau in procesul culegerii poeziei populare, o a doua constanta a personalitatii sale este chemarea departarilor, gustul pentru calatorii, dorinta si placerea de a intalni indivizi si peisaje noi, receptivitatea si posibilitatea de a-si imbogati experienta prin cunoasterea unor realitati inedite sau abia banuite. ALECSANDRI calatoreste cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina si Transilvania, in partea europeana a Turciei, in Italia, Austria, Germania, Franta, Spania, Anglia, nordul Africii, din placere personala, pentru a o insoti pe Elena Negri, plecata in cautarea unei clime mai favorabile sanatatii sale zdruncinate, sau cu insarcinari oficiale. Fiecare din aceste calatorii, ca si cele numai imaginate, lasa urme in creatia sa in proza sau in versuri si se tipareste pe ecranul experientei omenesti ce-i defineste personalitatea publica si intima. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea calatorii, va marca profund destinul sau de scriitor si va avea consecinte incalculabile asupra intregii dezvoltari a literaturii noastre din secolul trecut si de mai tarziu. Pitorescul unei lumi si mentalitati pe langa care atunci carturarii trecusera mai mult sau mai putin indiferenti sau pe care nu-1 realizasera decat in treacat, valorile umane astfel aratate, realitatile sociale devenite constiente cu o acuitate sporita de instabilitatea si framantarile epocii, frumusetile de expresie, patosul sincer si gratia naiva, curgerea sprintara a unui vers fluid, toate acestea constituie o adevarata revelatie nu numai pentru A.,

care intreprinde de aici inainte o operatie sistematica de detectare, inregistrare si publicare a productiilor folclorice, ci si pentru ceilalti scriitori si carturari, care-i comenteaza elogios initiativa (de la G. Asachi la T. Maiorescu), o imita sau se inspira din literatura populara in propriile lor scrieri. Prin traducerile in limbile franceza, germana, engleza ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, ALECSANDRI se numara si printre primii nostri scriitori moderni a caror opera a devenit accesibila strainatatii, contribuind astfel, chiar daca la inceput intr-o masura mai modesta, la intrarea culturii si literaturii romane in circuitul european. Pe planul literaturii nationale aproape fiecare din compartimentele operei sale reprezinta una sau mai multe etape distinctive ale procesului istoric care conduce spre marile realizari ale sfarsitului de veac. Poeziile, carora autorul insusi le-a acordat, in conformitate cu gustul si cerintele epocii, calitatea principala in cuprinsul operei, au fost structurate, inca de la prima aparitie in volum, in cateva cicluri mai mult sau mai putin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice si al epocii in care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populara, Doinele (publicate mai intai in periodice, intre 1843 si 1849, apoi in volum in 1853), ale caror teme fundamentale sunt dragostea si voinicia si care au surprins de la inceput prin-trun timbru deosebit de cel romantic-lamartinean, obisnuit in poezia vremii. in Doine traieste o lume tanara, plina de elan vital si de optimism, sau manifestandu-si in forme energice si taioase nemultumirile; fluiditatea si limpezimea expresiei sunt remarcabile, iar versificatia, care o urmeaza indeaproape pe cea populara (masura de 7-8 silabe, ritm trohaic, rima plata, mai rar alternanta sau imbratisata), e perfect adecvata spiritului ce anima toate poeziile. Chiar daca la o analiza de amanunt putine piese rezista ca entitati aparte (fac totusi exceptie Hora, Strunga, Andrii Popa si mai ales, Baba Cloanta), valoarea ciclului nu e totusi mai putin reala: el defineste o estetica, adica manifesta un temperament poetic personal si reprezinta o anumita filosofie a vietii si o viziune artistica asupra lumii ce nu pot fi confundate in concertul literar al epocii. Al doilea grup de poezii, Lacramioare, aparute pentru prima data in volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui ALECSANDRI Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri (mai putin izbutit totusi decat jurnalul in proza nedestinat publicarii, in care e descrisa calatoria facuta impreuna in 1846 -1847), Lacramioarele demonstreaza mai curand muzicalitatea versului alecsandrinian (pozitiv inraurit de experienta franceza pe urmele lui Lamartine) decat aderenta lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stangace, poeziile par superficiale si nu lasa decat pe alocuri sa transpara sincera intensitate a emotiei. Ciclurile de poezii intitulate Suvenire (1853) si Margaritarele (1863) au mult mai putina unitate decat cele precedente. in ele, ALECSANDRI a reunit poezii din epoci si de inspiratie diversa (erotice, descriptive, legende, fabule, satire, versuri de album), dominante ramanand insa, cantitativ si calitativ, bucatile direct angajate, provocate de lupta politica a anului 1848 si de cea pentru Unirea Principatelor. Tot aici sunt cuprinse si cateva texte caracteristice pentru crezul sau de poet-cetatean, care-si facuse din expresia inspirat parafrazata talentul obliga" o adevarata deviza a creatiei (Cantice si sarutari, La poetii romani). Desteptarea Romaniei, manifest poetic al revolutiei pasoptiste, receptata si raspandita ca atare nu numai in Moldova, ci si in Transilvania, Anul 1855, Moldova in 1857, Noaptea Sfantului Andrii, Hora Unirii demonstreaza, toate, nu doar entuziasmul poetului pentru marile actiuni care au marcat veritabile rascruci in istoria poporului, ci si calitatea comunicativa a acestui entuziasm, nascator de poezie si rezistent la scurgerea timpului. Poeziile acestea dovedesc, pe de alta parte, capacitatea lui ALECSANDRI de a-si varia si innoi instrumentele expresive: scrise in tonalitate meditativa sau cu ritm vioi de

mars, apeland la sugestia fantasticului macabru sau dand glas direct indignarii scriitorului impotriva celor ce incearca sa stavileasca progresul. Deceniul al saptelea al secolului al XlX-lea reprezinta un moment de cotitura in viata si creatia lui ALECSANDRI Militantismul apare de aici inainte mai putin direct (cu exceptia poeziilor inspirate de razboiul pentru independenta), la fel conditionarea biografica a operei, ALECSANDRI se apropie tot mai mult de idealul clasic spre care tindea in strafunduri intregul sau scris. Pastelurile, Legendele si Ostasii nostri largesc si aprofundeaza, in acelasi timp, inspiratia folclorica, ce va ramane una din constantele creatiei sale. Pastelurile, poezii descriptive, aparute, in marea lor majoritate, mai intai in Convorbiri literare in 1868-1869, reconstituie in cheie poetica succesiunea anotimpurilor intr-un peisaj romanesc temperat (cadrul lor predilect fiind mosia de la Mircesti), animat de prezenta familiara a oamenilor surprinsi in ipostazele simbolice ale muncii campului si inseninat mereu de o unda de umor blajin. Munca si dragostea ca valori perene ale umanului armonios integrat naturii sunt, in acelasi timp, elementele unei morale superioare oferite ca model contemporaneitatii. Poeziile care alcatuiesc miezul ciclului au o anume uniformitate a structurii ce nu duce totusi la monotonie si dovedesc un ochi atent la contururi, dar si la amanunte, o sensibilitate de desenator mai mult decat de colorist si o ureche capabila sa inregistreze toate sunetele muzicale ale universului. Poet gratios si echilibrat, discret, dar vibrand in fata frumusetii, atent la armonia ansamblului si fin cizelator de imagini surprinse fugitiv in evanescenta anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar si la sugestiile rafinate ale unui obiect de arta (Pastel chinez), ALECSANDRI rezista cel mai bine trecerii timpului tocmai in asemenea poezii in care manifesta calitatea reala a talentului sau, raspunzand totodata unei nevoi de armonie innascuta sufletului omenesc. Legendele, scrise mai cu seama incepand cu anul 1872, pot fi grupate in doua mari categorii: cele istorice, prin care ALECSANDRI se inscrie si el in sirul poetilor care au intentionat sa inzestreze literatura noastra cu o epopee sau macar cu o serie epica deopotriva capabila sa-i valorifice trecutul si sa exalte patriotismul contemporanilor, si cele fantastice si naturiste, intim inrudite cu pastelurile si stilizand sugestii ale basmului popular. Legendele istorice (dintre care cele mai reusite sunt Dumbrava Rosie si Dan, capitan de plai) exalta vitejia stramosilor, puterea lor de sacrificiu, valorile morale ce-i insufleteau si recreeaza culoarea locala si feudala in versuri nu lipsite de virtuti sonore si sugestive. Cele fantastice si naturiste (intre care se disting Razbunarea lui Statu Palma si Legenda ciocarliei) demonstreaza, inca o data, dragostea lui ALECSANDRI pentru tot ceea ce este natural, pur, luminos si insufletit, fiind o noua dovada a stransei asemanari intre etic si estetic in arta sa, ca si in conceptia sa de viata. Ciclul Ostasii nostri, de o grandilocventa usor naiva si desueta azi, marturiseste totusi cu sinceritate dragostea de tara a poetului si a avut un incontestabil efect de epoca. Activitatea dramatica a lui A., inceputa in tinerete si continuata pana in ultimii ani ai vietii, a raspuns si ea, in forme specifice, necesitatilor fundamentale ale culturii noastre moderne incipiente. Scriitorul a debutat cu comedii usoare, bazate, mai ales, pe actiune si pe efecte lingvistice oarecum de suprafata, a continuat cu comedii de moravuri si piese inspirate din cea mai stringenta actualitate (Iorgu de la Sadagura, Iasii in carnaval, Chirita in lasi, Chirita in provintie, Nunta taraneasca, Concina, Rusaliile) in care, in forme nebatatoare la ochi, dar cu o remarcabila consecventa totusi, a ridiculizat unele dintre defectele societatii contemporane (parvenitismul, incultura, superficialitatea, politicianismul nascand, pierderea contactului cu poporul si traditiile, imitatia vana a Occidentului) si a promovat idealurile ei pozitive (respectul pentru munca si pentru taran, spiritul deschis innoirilor,

delicatetea sentimentelor, nazuinta spre unirea tuturor romanilor si spre o oranduire sociala echitabila). A ilustrat cu multa verva si specia monologului comic, influentat pana la un punct de fiziologie", salvand de la uitare cateva tipuri caracteristice epocii, intr-o suita de texte ce pot avea efect scenic si azi. In ultima parte a vietii, ALECSANDRI ambitioneaza sa atinga si teatrul mare", lasandu-ne o drama istorica de factura hugoliana, Despot Voda (1879), care are toate meritele si slabiciunile genului, cuprinzand pe langa unele stangacii, si multe versuri frumoase, si doua piese de inspiratie antica, Fantana Blanduziei (1884) si Ovidiu (1885), dintre care prima pune in lumina calitatile principale ale scrisului sau dintotdeauna: discretia confesiunii, masura si echilibrul constructiei, stapanirea fara ostentatie a limbii si versului, melancolia amintirii si capacitatea de a schita poetice decoruri stilizate. Proza, careia ALECSANDRI i-a acordat cea mai putina atentie constienta, desi a cultivat-o, de asemenea, toata viata, e partea cea mai viabila, azi, a creatiei sale. Avand un punct de plecare memorialistic, chiar atunci cand se deghizeaza in formele literaturii de fictiune (Buchetiera de la Florenta, Istoria unui galban, Dridri, Margarita), ea isi manifesta calitatile mai ales in relatia de calatorie directa (O primblare la munti, Calatorie in Africa) sau in parte mascata (Borsec, Balta Alba). ALECSANDRI e un fin observator al oamenilor si intamplarilor, sensibil la peisaj, dar cenzurandu-si cu grija entuziasmele, un excelent povestitor care stie sa-si diversifice materia si stilul, un umorist bonom, care nu dispretuieste pe alocuri nici ironia sau sarcasmul, un spirit mereu deschis, cuceritor prin autenticitatea experientelor, oroarea de ostentatie, prin sinceritatea cu care se indreapta spre ceilalti si lipsa totala de emfaza a comunicarii. Aceleasi calitati fundamentale, potentate de o deplina spontaneitate, le denota si corespondenta (mare parte scrisa in limba franceza) si jurnalul calatoriei cu Elena Negri. OPERA Farmazonul din Harlau, Iasi, 1841; Modista si cinovnicul, Iasi, 1841; lorgul de la Sadagura sau nepo-tu-i salba dracului. Iasi, 1844; Creditorii, Iasi, 1845; Un ramasag, Iasi, 1846; Piatra din casa, Iasi, 1847; Nunta taraneasca. Iasi, 1850; Teatru romanesc. Repertoriul dramatic al dlui~, I, Iasi, 1852; Poezii poporale. Balade (Cantece batranesti) adunate si indreptate, I-II, Iasi, 1852-1853; Doine si lacramioare 1842-1852, Paris, 1853 (ed. II, Iasi, 1863); Les doinas. Poesies moldaves de ~, trad. de I. E. Voinesco, Paris, 1853 (ed. II, 1855); Potpuri literar, Iasi, 1854 (in colab. cu M. Millo); Ba-llades et chants populaires de la Roumanie (Princi-pautes Danubiennes), Paris, 1855; Pacala si Tandala, Iasi, 1857; Cetatea Neamtului sau Sobietki si plaiesii romani, Iasi, 1857; Salba literara, Iasi, 1857; Zgarcitul risipitor, Iasi, 1863; Rusaliile in satul lui Cremene, Iasi 1863; Lipitorile satului. Ultrademagogul si ultraretro-gradul, Iasi, 1863; Poezii populare ale romanilor adunate si intocmite, Bucuresti, 1866; Millo director sau mania posturilor. Cernauti, 1867; Harta razasul. Iasi, 1871; Boieri si ciocoi, Bucuresti, 1874; Opere complete. Poezii, 1-I1I, Teatru, I-W, Proza, Bucuresti, 1875-1876; Ostasii nostri, Bucuresti, 1878; Despot Voda, Bucuresti, 1880; 1884; 1890; Les bonnets de la comtesse, Bucuresti, 1882; Grammaire de la langue roumaine par V. Mircesco, 1886; Opere complete: Poezii (1 voi.), Proza (1 voi.), Teatru (5 voi.), Bucuresti, 1903-1909; Scrisori, I, publicatie ingrijita de II. Chendi si E. Car-calechi, Bucuresti, 1904; Lettres inedites du poete roumain a Edouard Grenier publiees avec une intro-duction et des notes par Georges Cazier, Paris, 1911; Corespondenta, ed. ingrijita si note de Marta Anineanu, cu o pref. de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1960; Teatru, I-II, ed. ingrijita de G. Pienescu, pref. de Al. Piru, Bucuresti, 1961-1962 (ed. II, 1973); Scrisori. insemnari, ed. ingrijita, note si indici de Marta Anineanu, Bucuresti, 1964; Opere, I, Poezii, text stabilit si variante

de G. C. Nicolescu si Georgeta Radulescu-Dulgheru, studiu introductiv, note si comentarii de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1965; III, Poezii populare, text stabilit de Georgeta Radulescu-Dulgheru, studiu introductiv, note si comentarii, variante de Gh. Vrabie, Bucuresti, 1978; Opere, I-VI, text ales si stabilit, note si comentarii de G. C. Nicolescu si Georgeta Radulescu-Dulgheru, studiu introductiv de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1966-1979; VII, text ales si stabilit, note si comentarii de Georgeta Radulescu-Dulgheru, indice si glosar de Gh. Chivu, Bucuresti, 1981; VIIIX, ed. ingrijita, trad., note si indici de Marta Anineanu, Bucuresti, 1981-1985. Proza, Bucuresti, 1983; Comedii, Bucuresti, 1984; Doine. Lacramioare. Suvenire. Margaritarele, Bucuresti, 1984; Miorita, Iasi, 1984; Pasteluri, Bucuresti, 1984; Proza, I-II, Bucuresti, 1984; Teatru, Bucuresti, 1984; Poezii, Bucuresti, 1985; Comedii si drame, Cluj-Napoca, 1986; Dridri, Bucuresti, 1987; Poezii, Bucuresti, 1987;/mii in Carnaval, Bucuresti, 1988; Poezii alese, antologie si repere istoricoliterare de Georgeta Radulescu-Dulgheru, Bucuresti, 1990; Poezii, antologie, pref. si repere critice de N. Manolescu, Bucuresti, 1993; Proza, voi. I-II, pref. de Sanda Radian, tabel cronologic de C. Regman, ed. ingrijita de Georgeta RadulescuDulgheru, Bucuresti, 1994; Poezii. Despot Voda, antologie si tablou sinoptic de I. Nistor, Bucuresti, 1995; Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca. Chirita in provincie. Despot Voda, postfata de Al. Piru, antologie, tabel cronologic si aprecieri critice de C. Mohanu, Bucuresti, 1996; Muntele de foc, dramaturgie si proza, Chisinau, 1996; Poezii, postfata, tabel cronologic si referinte critice de ALECSANDRI Goci, Bucuresti, 1997; Proza, ed. ingrijita si selectata de H. Gramescu, Craiova, 1998; Poezii, ed. ingrijita si selectata de H. Gramescu, Craiova, 1998. REFERINTE CRITICE D. C. Ollanescu, Vasile Alee-sandri, 1894; N. Petrascu, Vasile Alecsandri, 1894; N. Iorga, Istoria, II-III; G. Bogdan-Duica, Vasile Alecsandri, admiratori si detractori, 1924; Ch. Drouhet, Vasile Alecsandri si scriitorii francezi, 1924; G. Bogdan-Duica, Vasile Alecsandri, povestea unei vieti, 1926; E. Radulescu-Pogoneanu, Viata lui Vasile Alecsandri, 1940; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; S. Ciocules-cu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; Marta Anineanu, Catalogul corespondentei lui Vasile Alecsandri, 1957; P. Cornea, Studii de literatura romana moderna, 1962; G. C. Nicolescu, Viata lui Vasile Alecsandri, 1962 (ed. II, 1966; ed. III, 1975); G. Calinescu, Vasile Alecsandri, 1965; M. Ruffini, V. Alecsandri e Venezia, 1966; /. L. R., II, G. Ivascu, Istoria; I. Rotaru, O istorie, I; Al. San-dulescu, Literatura epistolara, 1972; Al. Cioranescu, Vasile Alecsandri, 1973; I. Roman, Vasile Alecsandri. Orientari si repere, 1973; M. Anghelescu, Literatura romana si Orientul, 1975; I. Negoitescu, Engrame, 1975; Doina Curticapeanu, Vasile Alecsandri prozator (portretul memorialistului), 1977; Al. Piru, Introducere in opera lui Vasile Alecsandri, 1978; E. Ghitulescu, Vasile Alecsandri, 1979; P. Cornea, Regula jocului, 1980; M. Ghitulescu, Alecsandri si dublul sau, 1980; M. Platon, Vasile Alecsandri, poetii felibri si Cantecul gintei latine", 1980; Studii si articole despre opera lui Vasile Alecsandri, 1980; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, I, 1982; Al. Dima, Viziunea; Al. Sandulescu, Portrete; ALECSANDRI Densusianu, Cercetari literare, 1983; Ch. Drouhet, Studii de literatura romana si comparata, 1983; Sara Iercosan, Junimismul in Transilvania, 1983; M. Zaciu, Viaticum, 1983; S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984; P. Cornea, Itinerar printre clasici, 1984; N. Manolescu, Teme 5, 1984; I. Zamfirescu, Teatrul romantic european, 1984; V. Mandra, Istoria, I; M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; Gh. Bulgar, Cultura si limbaj, 1986; G. Ivascu, Confruntari literare, 1986; Perpessicius, Scriitori, II, M. Dragan, Clasici si moderni, 1987; Zoe Dumitrescu Busulenga, Iosif Sava, Muzica si literatura, II, 1987; D. Caracostea, Scrieri alese,

II, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic V, 1989; E. Papu, Lumini perene, 1989; Al. Piru, Surazatorul Alecsandri, 1991; Elena Dunareanu, Vasile Alecsandri. Bibliografie sibiana, 1991; Vasile Alecsandri comentat de Gh. Mitrache, 1995; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 19, 1995; Florentina Costache, in Romania literara, nr. 24, 1999.

Miorita Capodopera incontestabila a literaturii noastre populare, Miorita este rezultatul unui proces de existenta seculara. Balada este de-o varsta cu poporul insusi, ea cristalizandu-se in timp in circa 1000 de variante, dintre care mai cunoscuta este cea publicata de V. Alecsandri in 1852. Miorita imbina perfect mitul vietii pastoresti (al transhumanteI) cu cel al marii treceri, spre a sustine inalta conceptie traditional-romaneasca despre viata si moarte. Fluxul baladesc evolueaza intre epic, liric si dramatic, parcurgand cateva esentiale trepte motivice":

Motivul transhumantei se realizeaza intr-o atmosfera calma, luminoasa, de maxim echilibru natural (relatia picior de plai" - gura de rai" incluzand coborarea celor trei ciobaneI). Complotul strica echilibrul, caci pe l-apus de soare" (la moment sacrU) se pune la cale o crima impotriva esentei umane insesi. Motivul oitei nazdravane aduce cu sine fabulosul si dramatismul spre a epuiza partea epica a baladei. Dialogul dintre cioban si oita sustin o comuniune ades intalnita in folclorul nostru, cat si o culminatie prevestind explozia". Testamentul ciobanului moldovean este, cu siguranta, primul testament cultural al romanilor. Acesta afirma dorinta omului de a se mentine si dincolo de moarte in fluxul natural, in spatiul atat de drag al ocupatiei pastoresti. Plansul cu lacrimi de sange" - al oiior consemneaza dramatismul suprem care insoteste ceremonialul mortii la romani. Alegoria moarte-nunta prelungeste testamentul, dar nu in sens tragic, ci cu deosebire la nivel optimist, caci motivul contine sensurile filosofice cele mai profunde ale cugetarii noastre nationale. Prin moarte, omul nu dispare in nefiinta, ci se contopeste cu fiinta cea mare a naturii, devenind chiar un nucleu al acesteia. Motivul final - cel al maicutei batrane - sustine insa un tumultuos protest impotriva mortii premature, nedrepte. in acest sens, portretul ciobanului moldovean propune cel mai frumos chip barbatesc din intreaga literatura nationala, iar succinta prezentare a maicutei batrane completeaza comuniunea sentimentala profund specifica poporului nostru. Se poate spune ca, pornita din motivul transhumantei (mitic in timp si spatiuj, balada construieste spectacolul fantastic al unei morti sublime si al unei vieti de perpetua cautare dramatica.

Eminescu definea balada Miorita ca acea inspiratiune fara seaman, acel suspin al brazilor si al izvoarelor din Carpati", iar Sadoveanu o considera, in infinita sa admiratie, o capodopera. Cugeta: intre toate aceste ramasite ale trecutului insa este una care se ridica, prin arta ei fina si prin simtamantul ei patrunzator, asa de sus -incat - cu drept cuvant, ne putem intreba daca i se poate gasi pereche in alte literaturi populare, si daca chiar literatura culta, in infinitele variatii, a realizat vreodata un mic poem asa de armonic si asa de artistic. E vorba de acel minunat cantec batranesc, publicat in veacul trecut de V. Alecsandri si care se cheama Miorita, in toata structura ei, aceasta balada unica este asa de artistica, plina de simtire, asa de inalta pentru natura eterna, incat eu o socotesc drept cea mai nobila manifestare poetica a neamului nostru" in Miorita, universul tot este transfigurat. Suntem chemati intr-un cosmos liturgic, in care se savarsesc mistere. Mesajul cel mai profund al baladei il constituie vointa pastorului de a schimba sensul destinului sau, de a preface nefericirea intr-un moment al liturghiei cosmice, transfigurandu-si moartea in nunta mistica" (Mircea EliadE) Prin varietatea tematica si proportionalitate, prin calitatile sale narative si valoarea artistica, prin unele capodopere - balada populara romaneasca se situeaza in cadrul cantecului epic european, pe locurile de frunte" (ChitimiA)

VASILE ALECSANDRI - Baba Cloanta - balada

(21.07.1821-22.08.1890) m5q7916mp58ufh Vasile Alecsandri s-a nascut la 21 iulie sau poate la 14 iunie, in anul 1818 ori in 1821, la Bacau, in Moldova, intr-o familie de boieri, avand parte de o educatie aleasa. El ia ca reper in formarea sa intelectuala cultura franceza (isi da bacalaureatul la Paris, unde urmeaza apoi studii de literatura clasica) si folclorul romanesc. in 1840, impreuna cu Negruzzi Kogalniceanu, devine director al Teatrului National din Iasi, contribuind astfel la fundamentarea teatrului in limba romana. Participa cu entuziasm si implicare la mai toate evenimentele mari ale veacului sau, cu precadere la revolutia de la 1848, la Unirea Principatelor Romane, din 1859, si la Razboiul pentru Independenta (1877). inzestrat cu inteligenta si rafinament spiritual, beneficiind si de educatia sa, dar si de pozitia sociala de boier cu ranguri numeroase, Alecsandri a avut si o intensa activitate diplomatica, prin care a contribuit decisiv la situarea politica a Principatelor in plan european. A scris poezii, multe inspirate din folclor, precum volumele Doine si Lacramioare, sau din situatia sociala (volumul Margaritarele) si istorica (Ostasii nostri). Totodata este initiatorul pastelului romanesc printr-un volum de versuri dedicate naturii. in domeniul dramaturgiei a dat una dintre primele drame ale literaturii noastre (Despot-Voda), comedii (Chirita in provincie, Iesii in carnaval), numeroase vodeviluri si canticele vesele", prin aceasta contribuind la inceputurile teatrului romanesc. De asemenea, a scris si proza: Istoria unui galban si-a unei parale, Balta Alba, romanul Dridri etc. S-a stins din viata la 22 august 1890, la conacul sau de la Mircesti.

Baba Cloanta 1844 (balada) Baba Cloanta este o balada inspirata dintr-un mit romanesc si sintetizeaza mai multe motive folclorice. 2. Tema principala urmareste pactul cu diavolul. 3. De asemenea, poezia abordeaza tema trecerii necrutatoare a timpului. Tema Vasile Alecsandri porneste aici de la mitul recuperarii tineretii apuse, dar abordeaza si mitul pactului cu diavolul. Subiectul Baba Cloanta este nefericita pentru ca este batrana si singura. indragostita, ea isi doreste cu ardoare sa fie iubita. Prin vraji si descantece incearca sa dobandeasca iubirea unui tanar pe care il auzise cantand o doina de dragoste. Deznadajduita, in cele din urma hotaraste sa-si vanda sufletul lui Satan in schimbul tineretii. Dupa ce accepta pactul, diavolul o pacaleste; conform intelegerii, Baba Cloanta trebuie sa-1 duca in spate, inconjurand o balta de trei ori. Dar inainte ca ea sa-si implineasca datoria fata de Satan, canta cocosul si diavolul o azvarle in balta peste care este stapan. Cantecul tanguios al Cloantei se aude adeseori din ape. Comentariul Poezia Baba Cloanta, creata in anul 1842, a aparut pentru prima oara in revista Propasirea, la 23 ianuarie 1844, si a fost cuprinsa in volumul Doine si lacramioare. Mitul pactului cu diavolul se situeaza intre cele mai vehiculate mituri ale omenirii. Cea mai cunoscuta legenda europeana este cea despre Faust, dar si in folclorul romanesc apare acest mit. Povestea pe care o prelucreaza Alecsandri porneste de la o legenda populara si se sustine pe sinteza mai multor motive mitice (intre care ritualul toarcerii, varcolacul, steaua cazatoare, cantecul cocosului, ipocrizia diavolului etc). Subiectul baladei este tensionat si in mod evident construit pe categoria estetica a dramaticului, intr-o formula epica insa: Sede baba pe calcaie /in tufarul cel uscat,/ Si tot cata nencetat / Cand la luna cea balaie / Cand la focul cel din sat. Desfasurarea narativa nu estompeaza discursul liric, convertit in doua voci lirice: Baba Cloanta si Satan. Cu deosebire descantecul babei, intemeiat pe elemente ale oralitatii, accentueaza nota lirica: in cap ochii sa-i se-ntoarca / Si sa-i fie graiul prins,/Iar Satan, c-unfier aprins,/Din piept inima sa-i stoarca /Si s-o ardanfoc nestins! Discursul babei alterneaza, este cand descantec, cand blestem, cand invocatie diabolica, ceea ce ii confera diversitate si compenseaza lipsa de evenimente. Monologul Babei Cloanta este insotit de un ritual stravechi: torsul. Derularea firului imita simbolic trecerea timpului si consfintit printr-un descantec impulsioneaza desfasurarea unei actiuni invocate. Aici, ritualul se dovedeste zadarnic in esenta, dar are totusi capacitatea de a bulversa timpul; luna este amenintata de varcolaci, duhurile necurate se lasa peste sat, iar o stea cazatoare anunta moartea cuiva: Toarce baba, mai turbata!/ Fusu-i zboara nevazut,/ Caci o stea lunga-au cazut,/ Pe luna s-au pus o pata / S-in sat focul au scazut. De altfel, imaginile care transfigureaza spatiul artistic contribuie, in nota romantica, 1.

la sugestia dramatica. Elementele naturii, personificate, subliniaza sperantele, nefericirea si invocatia Babei Cloanta: Codrul suna, clocoteste / De-un lung hohot pana-n fund, pentru ca sunt chemate fortele magice ale naturii: Feara-Verde, Sange-Ros si Hraconit. Personajele, preluate din folclor, ca si povestea Babei Cloanta, intruchipeaza forte vegetale, protectoare ale padurilor si inversunate adversare ale omului, care li se opune. in aceasta atmosfera de ravasire a ordinii, dupa ce corbii croncanesc premonitoriu, isi face aparitia Satan, reprezentat initial printr-o imagine, sustinuta stilistic prin sinecdoca: Abie zice, si deodata / Valea, muntele vuiesc,/ In nori corbii croncanesc,/ Si pe-o creanga ridicata /Doi ochi dusmani stralucesc] Interventia eului liric, desi discreta (prin denotativul dusmani), dirijeaza mesajul operei. Situat in ipostaza de constructor al unei secvente care se deruleaza epic, eul poetic isi deconspira adeseori atitudinea la nivel denotativ, intocmai ca un povestitor; astfel, baba este turbata, iar Satan afurisit. Aceasta permanenta subliniere auctoriala, specifica lui Alecsandri, intretine tensiunea artistica, dar totodata estompeaza deznodamantul nefericit, caci finalul include o usoara ironie auctoriala. Cloanta intra intr-o stare primejdioasa, recurge la vraji, cheama duhurile naturii si, in cele din urma, isi vinde sufletul diavolului; insistenta ei este expusa ca o anomalie persiflata usor prin registrul denotativ; astfel, Baba toarce clantanind masele, geme, plange, isi frange mainile, alearga ca o buha, nu aude si nu vede, pentru ca este nebuna. Toate aceste sublinieri auctoriale se subordoneaza semantic secventei esentiale, care defineste intreaga experienta a personajului: incercarea de a invinge limita omeneasca prin pactul diabolic esueaza, pentru ca Baba Cloanta este fara grija de pacat. Balada transmite un sentiment de tristete existentiala, venit din gandul ca, in fond, dorinta Babei exprima nemultumirea generala a fiintei fata de conditia umana. insasi atitudinea eului liric se indreapta spre aceasta traire, sugerata in special prin finalul poeziei, in care dorinta Cloantei supravietuieste in aeternum; epitetele triste (soapte) si (glas) jalnic individualizeaza experienta si o situeaza in sfera intamplarilor dramatice: Cand pe malu-i trece noaptea / Calatorul suierand/ Pintre papuri cand si cand / El aude triste soapte / S-un glas jalnic suspinand: // Vin la mine, voinicele,/Ca eu noaptea ti-oi canta... Aceasta chemare venita din adancul apelor instituie teza ca, dincolo de nebunia Babei Cloanta, ramane sentimentul ei neimplinit, convertit in ispita eterna indreptata spre sufletele ratacite.

Dan, capitan de plai - comentariu

"Incepand din preajma anului 1840, vreme de jumatate de veac, V. Alecsandri a intrupat in sufletu-i generos si a exteriorizat cu marele-i talent toate aspiratiile neamului nostru. Alecsandri a fost primul, din elita romanismului, luptator, interpret si cantarei. A fost unul din creatorii Romaniei moderne si, prin prestigiul si stralucirea talentului sau, a simbolizat intreaga opera." Mihai I Sadoveanu Personalitate marcanta a epocii de la 1848, prin "totalitatea actiunii sale

literare" (Titu Maiorescu), Vasile Alec-sandri a contribuit la fundarea si dezvoltarea a numeroase specii literare si a publicat prima mare culegere de poezie populara romaneasca (Poezii poporale. Balade (Cantice batranesti) adunate si indreptate de... partea I. Iasi 1852 si Balade adunate si indreptate de... partea a Ii-a, Iasi, i853. Aceste Balade au fost reeditate in 1855, 1862, iar la 1866 apare colectia completa, sub titlul: Poezii populare ale romanilor coordonate de...) j6k4510jd85htb Influentat de folclor, a publicat ciclurile Doine si Lacramioare; a evocat in poeme ample trecutul eroic si mitologia nationala in ciclul Legende; a cantat momente de seama din istoria contemporana a tarii in Ostasii nostri; a celebrat viata rustica si miscarea ciclica a anotimpurilor in Pasteluri. Creatia dramatica insumeaza monologuri (Canticele comice), comedii satirizand atmosfera si moravurile epocii (Iasii in carnaval, ciclul Chiritelor), drame cu subiecte din istoria natianla sau din antichitate (Despot-Voda, Fantana Blanduziei, Ovidiu) si o feerie (Sanziana si Pepelea) Proza sa cuprinde jurnale de calatorie (O primblare la munti, Calatorie in Africa) si scrieri romantice (Buche-tiera de la Florenta, Istoria unui galban si a unei parale). Pasoptist prin convingeri si inima, Alecsandri era incredintat ca arta trebuie sa slujeasca luptei pentru independenta nationala si modernizarea structrurilor anacronice societatii romanesti; el a simpatizat deschis ca miscarea de emancipare a claselor asuprite si a categoriilor dezmostenite. Poeziile compuse in momente de incordare nationala suni patrunse de caracter mobilizator si de spontaneitatea unei emotii reale. Lirismul e exaltat, versurile se organizeaza ca un manifest, comunicand tensiunea participarii la marile framantari ale istoriei (cum o dovedesc poeziile Desteptarea Romaniei, Dezrobirea tiganilor. Hora Unirei, Moldova in 1857). Vasile Alecsandri a fost poetul vitejiei, al barbatiei militare romanesti; ilustrativ este ciclul Ostasilor nostri - inspirat de crancena inclestare a Razboiului de Independenta - in care poetul canta bravura din unghiul omului de rand, dar si volumul Legende (continand doua cicluri de versuri, din 1875 si 1880, ce cuprind 32 de piese), care infasoara samburele epic in faldurile istoriei si ale fanteziei, aruncand mereu punti intre real si fantastic. Sub raport tematic, se pot distinge trei categorii: legende pe motive folclorice, legende istorice si legende orientale. in prima categorie intra poeziile pe care "bardul de la Mircesti" le dedica pasarilor, florilor si anotimpurilor (Legenda ciocarliei, Legenda randunicai, Legenda lacramioarei, Prier si fata iernii, Zilele Babii); in cea de-a doua vom gasi compuneri in care se evoca lupta poporului pentru libertate, precum si chipurile unor eroi legenedari: Dumbrava Rosie (1872), Dan, capitan de plai (1874) si Grui-sanger (1875); in categoria "orientalelor" intra: Murad Gazi sultanul si Becri Mustafa, Garda seraiului, care ne transpun intr-un tablou al strazii musulmane, surprinzand lovituri de teatru, situatii incordate la limita sau personaje teribile prin fanatism. Imboldul de a face incursiune in istorie pare sa i-1 fi dat poetului nostru V, Hugo, dar el trebuie cautat si-n propriile predilectii, ca si in asaltul dat de pasoptisti trecutului, in scopul inaltarii prezentului Doua realizari memorabile a obtinut V,

Alecsandri (dupa 1870): Dumbrava Rosie (1872), care prezinta infruntarea lui Stefan cel Mare cu Albert, craiul Lehiei, soldata cu supliciul injugarii prizonierilor pe campul victoriei (aproape 900 de versuri). Sunt aici momente admirabile, ca tabloul salbatic al luptei ce "pare zugravit cu penelul unui Delacroix senzual, imbatat de frenezia sangelui" sau finalul poemei, "cu flacai adunati in jurul focului, care-si povestesc intamplarile de demult", cand, printr-o miscare brusca, "trecutul e azvarlit in departari de legenda1 si devine tulburator" (Paul Cornea).

Dan, capitan de plai (1874) e si mai reusit, findca scriitorul combina mai liber istoria cu fabula; eroii, Ean si Ursan, se plaseaza la granita .dintre realitate si mit. Poemul (epic) a aparut in revista Convorbiri literare, in ianuarie 1875, si evoca un episod din trecutul de lupta al poporului impotriva cotropitorilor care incalcau hoiarele patriei (ale Moldovei), in epoca de dupa Stefan cel Mare (in secolul al XVI-lea), amenintand insasi fiinta natbnala a neamului. Poemul este alcatuit din sapte parti, precedate de un motto, un fragment dintrun "cantic poporal": "Frunza verde de malai, Cine merge sus la rai? Merge Dan, soiman de plai, C-a ucis el multi dusmani, Un vizir si patru hani" si urmareste reliefarea luptei darze a celor doi razbcinici, Dan si Ursan, impotriva navalitorilor tatari, pe care reusesc sa-i opreasca si sa-i tina in loc pana la sosirea orheienilor. Compozitia si subiectul Dan, capitan de plai este impartit in sapte capitole -tablouri (numerotate de autor cu cifre latine), fiecare cuprinzand relatarea uneia din intamplarile care contribuie la conturarea subiectului, in expozitie (I-II) este prezentat eroul Dan, care traieste "pe-un* munte paduratic", afla, ascultand ce vorbesc "(foi vechi stejari", ca-i "sabie in tara", c-au navalit tatarii si "tara-i in foc". Vulturii si ulii (simbolizand pe tatari) ii confirma spusele stejarilor. El hotaraste sa plece de indata impotriva cotropitorilor (intriga), zicandu-si: "O, Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai Pan ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai". Capitolele III-VI (desfasurarea, subiectului) prezinta intalnirea lui Dan cu Ursan, ca si descrierea luptei celor doi viteji cu oastea tatarasca.Cei doi sunt inzestrati de autor cu puteri supranaturale ca ale eroilor din basme: ei reusesc sa-si taie drum prin "neagra tatarime", pana ce se intalnesc fata in fata si isi incruciseaza armele, fericiti de victorie. in acel moment insa, Ursan este ranit, iar Dan isi apara cu strasnicie tovarasul de arme. incercand sa-1 scoata de pe campul de lupta, este el insusi lovit de o alta sageata tatarasca. Aparitia fulgeratoare a Fulgai (stapanind, ca o amazoana, cei mai focosi cai si galopand salbatic prin spatii pustii), care reuseste sa scoata trupul tatalui ei din incaierare, sosirea arcasilor moldoveni, "ce vin c-o falca-n ceruri aprinsi ca niste zmei", ca si luarea lui Dan prizonier, constituie un moment emotionant In ultima parte, poemul ajunge la punctul culminant - acela al aducerii lui Dan in fata hanului Ghirai (capitolul VII). Demn, eroul nu-si leapada credinta strabuna. EI isi exprima ultima dorinta: de-a mai putea saruta o data pamantul Moldovei. Este magistral realizat episodul reintoarcerii lui Dan, grav ranit, in cortul hanu-,lui, incheiat cu moartea eroului - deznodamantul. Poemul se remarca printr-o desavarsita constructie epica, evidenta din felul in

care este condusa actiunea, cum sunt inlantuite diferitele episoade. Actiunea se desfasoara intr-o gradatie continua si logica, din momentul in care Dan afla de navalirea tatarilor si pana la stingerea lui in cortul hanului Ghirai. Combinand liber istoria cu fabula, autorul "isi plaseaza eroii la granita dintre realitate si mit. Dan si Ursan cunosc limba copacilor, chipul de a porunci raurilor sa-si o-preasca apele si de a tine piept, cu ghioaga si securea, invaziei tatarilor" (Paul Cornea). Naratiunea faptelor se impleteste strans cu dialoguri concise, care dau dinamism, cu portretele eroilor, cu descrieri plastice (cum este tabloul zguduitor al arderii satelor in flacari). Scenele de mase, privelistile de ansamblu sunt zugravite cu aceeasi maiestrie, in culori si linii viguroase; eroii dau dovada de o exemplarabarbatie in fata dusmanului, ei capatand proportii legendare; portretele lor sunt ilustrative pentru curajul, spiritul de sacrificiu si pentru patriotismul romanilor. Personajul principal al poemului este Dan. "intrupare simbolica a patriotismului si a eroismului anonim popular". Realizat cu mijloacele cele mari ale artei portretul lui Dan reprezinta simbolic, vitejia poporului roman in lupta pentru libertate si independenta, pentru pastrarea specificului stramosesc. Dan, capitan de plai este un poem eroic (adica nareaza o actiune mai complicata decat a baladei, cuprinzand mai multe episoade in care se povestesc fapte marete, savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile). V. Alecsandri" creeaza un erou miraculos de puternic in lupta (Dan); dusmanii se ingrozesc la aparitia sa, el cunoaste glasurile tainice ale naturii (afla de la niste stejari de prapadul din vale); vulturii il calauzesc in drumul sau, iar raul isi micsoreaza undele ca el sa poata trece. Printr-o varietate de procedee artistice (directe si indirecte), autorul realizeaza portretul complex al acestui erou, un portret fizic si moral. Astfel, in prima secventa, V. Alecsandri prezinta aspectul exterior al personajului si mediul in care traieste: "Batranul Dan traieste ca soimul singuratic in pestera de stanca, pe-un munte paduratic". Batranul ostean, cu toate ca a implinit un secol de viata ("Vechi pustnic, ramas singur din timpul sau afara") si zadarniciile ii amintesc mereu de batranete: "Timpul rece apasa-umarul meu Si cat m-afund in zile lot simt ca e mai greu", continua sa stea de straja tarii, asa cum 1-a "deprins Stefan, usoara tarna-i fie". Momentele de suprema fericire (amintirile din tinerete), cand tara-i striga "La lupta, Dane!", alterneaza cu meditatiile batranului solitar, legate de eterna tema a mortii: "O! lege-a nimicirei! o! lege nemiloasa! Cand, cand sa toci oare a vremei lunga eca-a!" Este de retinut metafora sugestiva ("a vremei lunga coasa") pentru ilustrarea ideii de trecere ireversibila a timpului, ca si interogatia retorica (punctand demnitatea celui care incepe sa constate ca batranetea este varsta neputintei). Regretul dupa anii tineretii este impresionam subliniat de alte doua (sugestive) metafore: Dan priveste: "Fantoma dragalasa a verdei tinereti Ce fuge de rasuflu! geroasei batraneti Dan traieste in comuniune totala cu natura, ceea oe configureaza semnificatia personajului - simbol al vitejiei. poporului nostru in lupta pentru libertate si independenta nationala - el este, asemenea haiducului din baladele noastre populare, o intruchipare a poporului care a trait in mediul ambiant al naturii ce i-a fost "casa". Prin introducerea unor sugestive epitete si comparatii in structura poetica, autorul sugereaza ideea de batranete a lui Dan: "Vechi pustnic ramas singur din timpul sau afara, Oi pe un gol de munte o

stanca solitara"; el e albit de ani si zile, ceea ce presupune si experienta de viata, dar si luarea in considerare a aspectului exterior: "Apoi el pleaca fruntea si cade iri visare, Iar muntii, albi ca dansul, se-nchina-n departare". Cu privire la titlul poemului, facem urmatoarele precizari: Dan este numele personajului principal, iar apozitia dezvoltata "capitan de plai" asociaza doj termeni din sfere ale vocabularului foarte indepartate: "capitan" este un termen militar, iar "plai" este un termen din sfera limbajului comun, denumind "partea superioara a unui munte sau deal, aproape plana, acoperita cu pajiste", locul specific al romanului, a carui imagine paradisiaca apare si-n balada populara Miorita. In viziunea artistica a lui Alecsandn. Dan este osteanul care sta de veghe la hotarele patriei, care supravegheaza, din porunca domneasca, plaiurile romanesti, avand constiinta datoriei, aceea de a le apara de invaziile straine. Portretul fizic al eroului se va intregi de-aici incolo cu o suma de trasaturi morale, proprii personajului romantic exceptional, pus in situatii exceptionale. Dan e un mare patriot: "Pe cand era el tanar" punea in slujba tarii cea mai frumoasa podoaba: "dalba-i vitejie", adesea pleca singur "prin codrii fiorosi" de la hotare, in care "tuna si fulgera" contra cotropitorilor; "ca trasnetul era" cand "vantura" ostirile dusmane Astfel "tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai": Deci ii placea sa-nfrunte cu dalba-i vitejie Pe cei care prin lume purtau bici de urgie, Si mult iubea cand tara striga: La lupta. Dane! Sa vanture ca pleava ostirile dusmane Atunci a lui manie ca trasnetul era, in patru mari hotare tuna si fulgera. Iar tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai Canii Dan veghea-n picioare la capataiul ei". Tara apare personificata, iar Dan devine un simbol al existentei milenare a poporului roman, un simbol al iuptei pentru apararea fiintei nationale, pentru inlaturarea cotropitorilor straini. Virtutile eroului sunt hiperbolica te si puse in evidenta printr-un stil retoric, colorat cu epitete, personificari, comparatii sau metafore ("dalba-i viiejie", bici de urgie", mania lui "ca trasnetul era", "tara dormea-n pace" cand Dan veghea "la capataiul ei", "codri fiorosi , "vulturi carpatici", "zborul indraznet", "cortegi Falnic") Ca in legendele populare (Dan si Ursan nu figureaza in documente istorice, de aceea se presupune ca sunt plasmuiri ale imaginatiei poporului), eroul vorbeste cu murgul sau, cand "sprinten da-n laturi sforaind", zicandu-i: "N-aibi grija, mai soimane! Eu am si duc, cu mine O vraja rea de dusmani si buna pentru tine". Vorbirea directa, marcata grafic prin folosirea ghilimelelor, invioreaza actiunea, iar metafora ("O vraja rea de dusmani") evidentiaza o trasatura morala esentiala a erou lui: curajul in primejdie. Totodata, se introduce in poem un motiv specific al comuniunii omnatura (vezi si versurile: "iar vulturii carpatici cu zborul indraznet/ Facea un cortegi falnic eroului drumet") care va capata o mai mare amploare in cel de-al doilea capitol. Folosind personificarea, dar si vorbirea directa, autorul ni-1 prezinta pe batranul Dan ca pe eroii-basmelor populare; el intelege glasul naturii, aude conversatia a doi stejari, "crescuti dintr-o tulpina", despre primejdia in care se afla patria, pentru ca au navalit tatarii. Acestia "ard satele romane", "ard holdele-n campii" si iau in robie "fete si copii": "Batranul Dan asculta graind doi vechi stejari Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte (. ) . O! frate, zice unul, un vant in miez de noapte

Adusu-mi-au din vale lung vaiet, triste soapte! E sabie in tara! Au navalit tatarii! (...) Asa! raspunde altul, colo in departare Zarit-am asta-noapte pe cer lumina mare! Ard satele romane! Ard holdele-n campii! Ard codrii!...sub robie cad fete si copii (...) Batranul Dan aude, suspina si nu crede!" Prezentarea personajului central se face acum prin verbe la prezentul istoric ("asculta", "ard", "zbor", aude".

suspina, "nu crede"), prin repetitia insistenta a verbului "ard", prin enumerare (satele, holdele, codrii ard) si inversiune ("adusu-mi-au din vale lung vaiet"). Propozitiile sunt scurte; loriul grav, marcat si de multimea exclamatiilor retorice ("Ard satele romane!"). Desi batran, Dan porneste la lupta, manat de un fierbinte patriotism: "Batranul Dan desprinde un palos vechi din cui Si palosul luceste voios in mana iui Batranul Dan pe sanu-i apasa a lui mana Si simte ca tot bate o inima romana". Aceasta importanta trasatura morala rezulta din faptele personajului, plecarea lui la lupta. Un rol important il joaca aici epitetul. Dan e "batranul", palosul e "vechi" deci sugestia vechimii se impune de la sine. Foarte expresiv devine epitetul verbului, "luceste voios", in care intentia personificatoare a autorului e clara, Batranul ostean al lui Stefan cel Mare uraste de moarte pe toti dusmanii tarii, el si-a pastrat vigoarea sufleteasca, fapt ce rezulta din autocaracterizarea din versurile: "Pe inima si palos rugina nu s-au pus. O! Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai Pan ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai! Fa tu sa-mi para numai atunci palosul greu Cand inima-nceta-va sa bata-n pieptul meu, Satunci inima numai de-a bate sa incete Cand voi culca sub tarna a dusmanilor cete! Vedem "ca maretul om de munte" invoca divinitatea cerandu-i zile de trai pentru a putea strivi pe toti dusmanii tarii. Metafora e, in acest pasaj, de esenta populara (rezultatul unor comparatii): "lupii" si "serpii" sunt invadatorii, simbolizandu-i pe tatarii veniti "in cete", care-si "joaca armasarii" in "balti de sange" si pe care viteazul doreste sa-i culce "sub tarna". Observam ca verbele sunt la modul imperativ, iar repetitiile abunda. Tonul avantat, specific epocii .pasoptiste, si deci romanticului poet V, Alecsandri. (se realizeaza prin folosirea invocatiei retorice, dar si a exclamatiilor), era tonul potrivit pentru aceasta impresionanta ruga. In capitolul al treilea, folosind hiperbolizarea. autorul il prezinta pe "maretul om de munte" infratit cu natura si primind sprijinul ei atunci cand porneste la lupta; "Asa apare-n sesun maretul om de munte, Calcand cu pasi gigantici pe urme mai marunte! Nu stiu de el copacii tineri, crescuti pe maluri, Dar raul il cunoaste si scade-a sale valuri Sa treaca inainte Viteazul Dan la lupta". Epitetul care-1 insoteste pe erou s-a schimbat, ei nu mai e "batranul", ci "viteazul", iar personificarea naturii aminteste de o lupta dreapta, de aparare a fiintei nationale (ca-n Eminescu: "raul, ramul mi-e prieten numai mie") El "soseste-n seara" la casa lui Ursan, prietenul si tovarasul sau de lupta, alt viteaz de-al lui Stefan cel Vlare, om aspru, ca si Dan, care "sta de paza in mijlocul campiei", ingrijind de hergheliile domnesti. Afland ca tara-i in mare primejdie, "Ursan tresare, geme, saprinde-n gandul sau", priveste cu drag la "grozavu-i buzdugan", apoi, incalecarid un cal neimblanzit, adus in graba de fiica sa, Fulga, porneste la lupta,

insotit de Dan, "ca vantul si ca gandul". Cei doi fac adevarate minuni de vitejie. Merita semnalat, in aceasta secventa, dialogul incordat si dinamic al celor doi frati de arme, care face actiunea mai palpitanta. Apelul autorului la vorbirea directa - transcrisa grafic prin folosirea ghilimelelor - e un alt mijloc de caracterizare indirecta a personajelor: "Ce vant te-aduse-aice? , Vant rau si de jalire! Ne calc paganii, frate, si tara-i la pieire! (...) Sa mergem. Dar! Sa mergem! adauge Ursan." Tot in mod indirect, prin faptele sale de arme, il prezinta Alecsandri pe eroul sau si in secventa a Via Dan este capitanul viteaz, credincios inaltei porunci date de Stefan, de-a fi devotat tarii, fericit ca "pe. inima si palos rugina nu s-au pus" si deci poate lovi "naprasnic" pe dusmani: "El intra si se-ndeasa in gloata tremuranda Ca giunghiul cel de moarte in inima plapanda, Si palosu-i ce luce ca fulger de urgie Tot cade-n dreapta,-n stanga, si taie-n carne vie... Fug toti si per din cale-i!"; comparatiile au darul de-a sublinia curajul eroului, iar multimea verbelor la prezentul istoric ("taie", "se-ndeasa", "cade", "luce", "taie") imprima dinamism sau vizualizeaza imaginea ("palosu-i ce luce ca fulger de urgie"). Dar eroul este nu numai un patriot inflacarat, ci si un bun prieten, un om bogat sufleteste. Cand Ursan cade ranit, Dan nu-1 paraseste la ceas de grea cumpana, ci sta "de paza" la capul lui: "Cu calu-n mana stanga, cu pala-n mana dreapta Amenintand cu ochii tatarii, mii asteapta Precum asteapta zimbrul de lupi incungiurat". Imaginea vizuala este mareata, virtutile eroului aparand mereu, hiperbolizate (ca in Pasa Hassan de G. Cosbuc). Paganii nu vor sa se-nfrunte cu el, "caci palosul naprasnic e vultur de otel" (metafora). Tatarii sunt infranti, tiar cu pretul jertfei celor doi viteji: Ursan, ranii, e salvat de fiica sa, Fulga, iar Dan, ranit si el, este luat prizonier de tatari Punctul culminant, aflat in finalul poemului, in tabloul al Vlll-lea, este si mai emotionant. Aici sunt reliefate alte calitati ale eroului: demnitatea, dragostea de patrie, de credinta strabuna, intelepciunea si maretia. Ghirai, hanul, infrant atat de rusinos de romani, si "umilit/ Precum un lup din codri.ce-au fost de cani gonit", nutreste ganduri de crunta razbunare contra lui Dan. Cu inima "haina", dupa trei zile si trei nopti de framantari, il cheama pe viteaz la el in cort; prin ochii lui trec "fulgeri" si amenintari ingrozitoare. Urmeaza o secventa de mare dramatism: "Desi cuprins de lanturi, maret intra romanul!" Dialogul lor incordat are valente simbolice profunde si dezvaluie, tot indirect, alte trasaturi morale iesite din comun: intelepciunea, demnitatea, inteligenta, inaltul patriotism. La intrebarea lui Ghirai "Ce simte firul ierbei cand coasa e vecina?", eroul da raspunsul cuvenit: "Ea pleaca fruntea-n pace(...) Caci are sa rodeasca mai frageda la anul!" Se subliniaza deci atat inteligenta batranului ostean, cat si experienta de viata, demnitatea si intelepciunea. Sensurile incorporate de autor sunt acestea: "firul ierbei" -simbol al vietii amenintate cu moartea, care "are sa renasca mai frageda" - reprezinta o sugestie pentru intreg poporul roman, harazit sa reziste la marile furtuni ale istoriei vitrege, sa renasca mereu, ca pasarea Phoenix, prin puterea de sacrificiu a vitejilor ei. Dan e plin de optimism, isi exprima increderea in virtutile urmasilor sai, capabili si ei sa lupte si sa invinga. Hanul, care cunoaste renumele eroului din "graiul plin de lacrimi orfanilor din lume", cat si inteligenta sa vie si intelepciunea, ii propune un targ rusinos:

iertarea de moarte in schimbul lepadarii de legea stramoseasca (deci si de calitatea de crestin ortodox si de apartenenta etnica, cea de roman): "Dar imi fac mila, de ani si de-a ta minte, Gandind la batranetea ce-apasa-al meu pariate, Si vreu, cu daruri multe, pe tine-a te ierta De vrei tu sa te lepezi acum de legea ta!" Raspunsul demn al lui Dan il uimeste pe hanul tatarilor, impunandu-i, totodata, respect: "Ceahlaul sub furtuna nu scade mosunoi! Eu, Daa, sub vantul soartei sa scad pagan, nu voi Deci nu-mi convine viata miselnic castigata, Nici pata fardelegii in fruntea mea sapata. Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz, Un verme ce mananca albeata din obraz. Cui place sa roseasca, roseasca... eu nu vreu Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu. Alb am trait un secul pe plaiul stramosesc Si vreu cu fata alba senin sa ma sfarsesc, Ca dup-o viata lunga, ferita de rusine, Mormantul meu sa fie curat si alb ca mine!" Sa subliniem, mai intai, semnificatiile simbolice ale acestui pasaj. in raspunsul dat lui Ghirai se vorbeste despre faptul ca "Ceahlaul... nu scade mosunoi". Este aici un simbol poetic, poate cel mai indragit de poporul roman, muntele, loc de refugiu, in restriste, dar si de inaltare sufleteasca (e lacasul zeilor, in antichitate), simbolul rezistentei in timp la cele mai grele incercari, prin care a trecut acest popor. Sa observam apoi ca apozitia simpla "Dan" determina pronumele personal "eu" si ca imbinarea celor doua cuvinte aminteste de formula voivodala "Io, Mircea" si confera exprimarii o anumita maretie si solemnitate, in felul acesta, moartea eroului din final - simbolul luptei pentru. apararea fiintei nationale - apare, sub pana lui Alecsandri, ca o moarte tragica, sublima. Abundenta figurilor de stil: epitete, comparatii, meta fore ("rusinea-i o rugina", "...un verme", "fata alba 1, "viata lunga", mormantul " curat si alb" "ca mine") confera versurilor citate mai sus un puternic continut emotional. Fragmentele, comentate pana acum, dar in special capitolul al Vll-lea, sunt dominate de cele doua sentimente cardinale: onoarea si dezonoarea, in jurul carora se tes metaforele si alegoriile. Punerea discreta in antiteza a celor doua sentimente amplifica expresivitatea poetica. Autorul recurge la cuvintele "pata", "rusine", "rugina pe-o arma de viteaz", "verme" - pentru a sugera dezonoarea - si, in opozitie cu acestea, la expresiile "albeata din obraz", "fata alba", "trai fara mustrare si fara prihanie", mormantul "curat si alb" - pentru a sugera onoarea si cinstea. Viteazul respinge deci "mila" si "darurile" dusmanului, cerandu-i doar: "Ghirai, ma lasa, lasa in ora mortii grele, Sa mai sarut o data pamantul tarii mele!" Uimit, Hanul desface cu propria mana "cumplitul lant", "unealta de robie" sub care "leul zace", zicandu-i grabnic: "Tata, ia calul meu si du-te!" Si poemul se incheie magistral cu episodul reintoarcerii lui Dan, de pe pamantul patriei, unde, in "aerul Moldovei", de care-i fusese "dor" in ceasul din urma al vietii, "inima lui creste", ochii-i plini de jale "privesc prin lacrimi podoaba tarii sale". in locul acela, de dincolo de Nistru, " Sarmanu-nghenuncheaza pe iarba ce straluce, isi pleaca fruntea alba, smerit isi face cruce Si pentru totdeauna saruta ca pe-o moaste Pamantul ce tresare si care-1 recunoaste... Apoi el se intoarce la Hanul, intra-n cort, Suspina, sovaieste si, palid, cade mort!" Pasajul intreg respira un aer de maretie caracteristic tragediilor antice/ Este impresionant faptul ca eroul adauga inca o virtute in paleta inaltelor sale insusiri morale: credincios cuvantului dat lui Ghirai, el se intoarce si aici se sfarseste. Remarcabila este si imaginea vizuala creata de poet: Dan, ingenuncheat "pe iarba ce straluce", isi pleaca "fruntea alba" si saruta pamantul tarii ce "tresare si care-1 recunoaste" (deznodamantul). Personificarea pamantului este, de asemenea, superba. Sa mai precizam un fapt: Alecsandri se arata si aici preocupat (ca si in poezia

Sergentul) de a sublinia o idee scumpa lui: recunoasterea eroismului poporului nostru de catre reprezentantii altor natiuni. De aceea, in final, hanul rosteste, "cu durere", un epitaf, la capataiul viteazului cazut la datorie: "O! Dan viteaz, ferice ca tine care pere, Avand o viata verde in timpul tineretii Si alba ca zapada in iarna batranetii!..." Eroul smulge deci admiratia dusmanului pentru inaltele sale virtuti morale: eroism, devotament, demnitate si puritate sufleteasca. imbinarea fericita a comparatiei cu metafora si alegoria confera fragmentului un inalt continut emotional. Un procedeu stilistic de remarcat, in aceste versuri finale (capitolul VII), este repetitia, prin care Alecsandri obtine o subliniere si o intensificare deosebite ale actiunilor si un plus de expresivitate ("nu scade"..."sa scad"; "ma lasa"..."lasa" etc). Repetitia dintai realizeaza o analogie intre imposibilitatea ca Ceahlaul sa ajunga un musuroi sub furtuna si imposibilitatea ca Dan sa-si lepede credinta "sub vantul soartei". Mai poate fi remarcata si staruinta, aproape obsesiva, cu care Alecsandri, bun cunoscator al limbii populare, marcheaza persoana I in raspunsurile date de Dan. Poetul respecta acum exprimarea populara, care nu arata (in mod obisnuit) pe autorul actiunii prin pronumele personal in nominativ, ci se multumeste cu indicatia data de desinenta verbului; in schimb apar pronume personale in dativ si acuzativ. Persoana I este insa indicata si prin pronumele posesiv, folosit cu valoare adjectivala: "fruntea mea", "a mea arma", "obrazul meu", "mormantul meu", "al meu dor", "pamantul tarii mele". Valoarea stilistica a pronumelui se datoreaza si intentiei* de a sublinia tonul de. confesiune, rostit la persoana I, mai ales ca verbele singure n-ar fi reusit sa marcheze aceasta intentie. Daca in conturarea personajului principal, Dan, am putut urmari varietatea procedeelor de caracterizare folosite de autor, concomitent cu reliefarea unor procedee artistice, in portretizarea lui Ursan vom schita doar cateva aspecte. Alecsandri il prezinta pe Ursan (in mod direct) ca fiind prietenul si tovarasul de lupta al lui Dan; el este conturat numai din linii colturoase si din umbre: "Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan, Ursan, pletos ca zimbrul, cu peptul gros si lat, Ou bratul de barbat, cu pumnul apasat, E scurt la grai, naprasnic, la chip intunecos, El e de peste Milcov pribeag misterios". Si el intra-n dusmani "ca vieru-n stuhu tare", pe vremea marelui Stfefan, iar acum ingrijeste de "sirepe herghelii" (ca Simion, comisul, din Fratii Jderi) si "sta de paza in mijlocul campiei", adica la hotarele tarii. Prin ocupatia lui pasnica, prin faptul ca are avere si o fata viteaza, Fulga, se sugereaza discret dragostea de pace a poporului roman. El e de "peste Milcov", un fel de Hercule misterios, fapt ce ne duce cu gandul la ideea de unitate in lupta a romanilor de pretutindeni. Viteaz, hotarat, imprevizibil, priveste "grozavu-i buzdugan" cu mult drag si-1 insoteste pe Dan in lupta cu tatarii, unde face adevarate minuni de vitejie, pana la sosirea ostasilor din Orhei (cand este ranit si salvat de fiica sa, Fulga). Se impune o scurta observatie cu privire la personajul Chirai, simbol al dusmanului, al invadatorului - cum era si Bakzid, din Scrisoarea III; dar personajul lui V. Alecsandri, desi are cruzime si pofta de jaf, desi doreste sa-1 ucida, din razbunare, pe viteazul Dan, se pleaca in fata demnitatii si a patriotismului profund al acestuia, inga-duindu-i sa-si ia ramas bun de la pamantul tarii. Sentimentul lui este de respect filial: "Tata, ia calul meu si du-te!" Vorbele de lauda pe care le rosteste Ghirai in final, ca si sentimentul cu care le insoteste, cel de durere, pun mai bine in evidenta deosebitele insusiri ale eroului principal, Dan.

Sub raportul versificatiei, observam ca V. Alecsandri cultiva versul lung, de 13-14 silabe, ritmul este iambic, iar rima imperecheata: ("straluce" - "cruce"; "moaste" - "recunoaste; "tineretii" - "batranetii"). Poemul Dan, capitan de plai impleteste istoria cu folclorul realitatea cu fantasticul, iar deasupra tuturor sentimentelor predomina dragostea de tara a celor doi eroi: Dan si Ursari, Vasile Alecsandri e considerat "rege al poeziei", de catre Mihai Eminescu. in poemul sau Epigonii si pentru maiestria cu care a infatisat ochilor si sensibilitatii noastre istoria: "El desteapta-n sanul nostru dorul tarii cei strabune, El revoaca-n dulci icoane a istoriei minune Vremea lui Stefan cel Mare, zimbrul sornbru si regal"

Vasile Alecsandri: DAN, CAPITAN DE PLAI

Vasile Alecsandri acopera prin opera sa o mare suprafata a literaturii romane, marcind un timp de rascruce in evolutia scrisului artistic romanesc. Operele lui in versuri, in proza sau dramatice au intemeiat noi drumuri literare, au deschis portile celei mai inalte literaturi clasice. Este cunoscut ca poet mai ales prin ciclul de Pasteluri. Alecsandri a excelat in poezia patriotica, ocazionala sau nu, deoarece sentimentele lui aainci si firesti de iubire de tara s-au dezvoltat in climatul fierbinte al evenimentelor de la 1848 si 1859. r1z7924rr66crx Dan, capitan de plai este un poem eroic dintre cele mai definitorii pentru jhijloacele expresive si viziunea poetica a artistului. Poemul eroic intruneste, ca orice poem, mai multe episoade, si se inrudeste cu balada, desi aceasta are o naratiune mai restrinsa, prin exemplaritatea personajelor insufletite de sentimente inalte si printr-o expansiune spre fantastic, manifestat in stilul hiperbolic si in preferinta pentru personificare. Poemul eroic evoca in chip firesc momente glorioase din istorie, exaltind sentimente nationale. Dan, capitan de plai este inspirat dintr-un cintec popular, ce ,figureaza ca moto. Chiar din acest fragment anonim detasam confruntarea dintre Bine si Rau, asezata in plan moral: rai-iad, atit de proprie poporului, care a transfigurat-o artistic in basme si ba- Iade, mai ales sub ipostaza luptei dintre aparatorii tarii si dusmanii ei. In poem acesti aparatori au statura legendara, baladesca si se aseamana chiar cu eroii din basme. Sint portretizati, prin urmare, la modul ideal, intr-o mare risipa de procese retorice. Stilul retoric este foarte familiar lui Alec-sandri. El se caracterizeaza prin bogatia argumentatiei, prin podoabele exprimarii poetice, toate puse in slujba transmiterii unui mesaj inflacarat si solemn, in cazul de fata patriotic. Eroii sint batrinul Dan si Ursan, tovarasul sau de lupta pentru apararea gliei strabune. Dusmanul este cel stiut al Evului Mediu - tatarii. Ne aflam, aparent, in epoca urmatoare domniei lui Stefan (secolul al XVI-lea), dar, de fapt, mai curind intr-un timp anistoric, intr-un timp legendar, indepartat si eroic. In rezumat, Dan imbatrinit si singur, vegheaza hotarele tarii, regretind timpul tineretii, al faptelor de arme, cind afla din convorbirea a doi vechi stejari ca tara dste calcata de tatari. Viteazul fs,i ia armele si-1 cheama pe Ursan sa curme impreuna prapadul

abatut asupra Moldovei. Dupa o lupta vitejeasca, Ursan este ranit, iar Dan, care nu-si paraseste prietenul, desi lovit si dinsul, cade in miinile dusmanului. Ghirai, patruns de admiratie fata de ghiaur", il lasa sa sarute pentru ultima oara pamintul tarii ce tresare si care-1 recunoaste... .Un alt personaj, care contureaza vitejia vechilor aparatori ai Moldovei este Fulga, fiica lui Ursan, care isi salveaza parintele ranit. Naratiunea care constituie substanta poemului este intretaiata de descriere si dialog, ceea ce da profunzime cadrelor eroice ale evocarii. Prima parte a poemului are rol de expozitiune, prezentindu-1 pe batrinul viteaz in solitudinea lui mindra si meditativa. Dan este comparat cu soimul, cu stinca, ceea ce reflecta in metafora caracterul maret si nobil, inaltimea calitatilor vitejesti, taria de a rezista neclintit in faja oricarei urgii. Este asociat cu natura salbatica a muntelui, a padurii neumblate si cu soarele. Prin urmare, statura lui are o maretie cosmica. Privirea batrinului se misca in ritm astral. Singuratatea acestui viteaz se explica printr-un destin exceptional. El nu poate avea in,pfeirjma decit maretia naturii, singura in masura sa cuprinda maretia lui umana. Dan dezvaluie insa si un dureros regret al anilor traiti cu fala, cind veghea in picioare" la capatiiul" tarii. Nu este un regret banal pentru tineretea pierduta, fiindca Dan este un vechi pustnic", in sens figurat, adica un om intelept si dezlegat de cele trecatoare. El regreta numai vremea cind minia ii semana cu traznetul, tunetul, fulgerul - cu descatusarea fortelor napraznice ale naturii. Drumurile lui prin codrii intunecati, sub vulturii carpatici", in tovarasia murgului cu care vorbea ca in basme, rasar in mintea treaza a eroului. Capitolul doi sustine intriga poemului: navalirea tatarilor si insingerarea tarii. Important este modul in care poetul introduce aceasta intriga. Vestea cea rea o afla Dan ascultind doi vechi stejari". Se stabileste astfel corespondenta dintre senectutea mindra a osteanului si falnicii stejari, la fel de batrini, sugestia ca eroul trece prin timp ca si natura. Stejarul este un vechi simbol literar al marejiei si biruintei, al demnitatii si al nobletii. Stejarul este, totodata, o emblema vegetala a plaiului romanesc. Dialogul stejarilor se desfasoara in cadentele vechi ale limbii populare, plina de miresme poetice: O! frate, zice unul, un vint in miez de noapte / Adusu-mi-au din vale lung vaiet, triste soapte!... / E sabie in tara! au navalit tatarii! / S-acum in balti de singe isi joaca armasarii!" Dan intelege glasul naturii ca eroii din povesti, pentru ca este contopit cu ea de atita vreme. Tot ca in basme viteazul isi pregateste palps vechi" si pleaca plin de fala. In partea a treia a poemului, in care e schitat portretul lui Ursan, e surprinzatoare arta cu care Vasile Alecsandri izbuteste sa-1 individualizeze, asezindu-1 totodata in aceeasi spita rara a Strabunilor viteji, ca si pe Dan. Daca Dan privea din insingurarea lui spre soare, spre lumina verdei tinereti", Ursan este invaluit parca de umbre, la chip intunecos", pletos ca zimbrul", pribeag misterios". El fusese asezat in tara de insusi domnul Stefan care-1 numea frate". Portretul lui Ursan atinge, de asemenea, o dimensiune fantastica, maretul om dormind culcat pe-un buzdugan" si pazind o herghelie de cai, am zice, nazdravani: zmeii hergheliei . Incaleeind pe un armasar salbatic adus de fiica sa, Fulga, Ursan porneste impreuna cu Dan la lupta. Cei doi tovarasi luptind unul dintr-o parte si celalalt din alta evoca stravechiul motiv de balada, din

yersurile: bate tu marginile, / eu sa bat mijloacele". in episodul al saselea, poetul descrie lupta celor doi giganti cu tatarii. Este un episod central al poemului eroic, in care hiperbola desavirseste impresia de vitejie incomparabila, cu atit mai convingatoare, cu cit e conturata si prin contraste: El intra si se-ndeasa m gloata tremurinda / Ca giunghiul cel de moarte in inima pla-pinda, / Si palosu-i ce luce ca fulger de urgie / Tot cade-n dreap-ta-n stinga, si taie-n carne vie... Poetul pare a anticipa celebra imagine a lui Cosbuc din Pasa Hassan. Comparatiile hiperbolice introduc termeni care amplifica senzatia de razvratire a naturii im-potrjva unei umanitati decazute (fulger", zimbrul"). In ultimul episod il aflam pe Dan, ranit, prizonier la tatari. Poetul sugereaza ca uriasul Dan, cel care calca cu pasi gigantici", si in fata caruia riul isi scadea valurile, se afla intr-un loc prea ingust pentru grandoarea Iu; Ghirai se simte strivit de maretia pradei sale. isi pierde pacea, zace" ca un cadavru", este palid" si de la inceput invins m confruntarea cu maretul roman inlantuit. Se cere eroului sa-si lase legea in schimbul iertarii. Ne aflam in fata unui cunoscut motiv de balada (cea mai faimoasa fiind Constantin BrancoveanuY La baza acestei transfigurari literare se afla o realitate istorica. Dar crestinii nostri nu si-au lepadat legea nici in realitate, nici in fictiune. Naratiunea atinge punctul culminant acum, cind triumful moral al eroului devine apoteotic. Expresiv, impresioneaza cel mai mult analogia dintre Dan si Ceahlau, muntele sfint al Moldovei; Ceahlaul sub furtuna nu scade mosunoi! / Eu, Dan, sub vintul soartei sa scad pagin, nu voi." Expresia este sententioasa, cum se intimpla de multe ori in poezia patriotica a lui Alecsandri si a altor poeti de la 1848, cind versul era si o arma de lupta si se puteau rupe din texte asemenea maxime" pe^tema iubirii de tara* cu care poti sa formezi un Decalog al romanilor liberi: Alb am trait un secul pe plaiul stramosesc / Si vreu cu fata alba senin sa ma sflrsesc"; Asa m-au deprins Stefan, usoara tar-na-i fie! / La trai fara mustrare si fara pnhanire."

1. Alecsandri si poezia populara.

Patima lui folclorica i-a fost stimulata de A. Russo si o descopera plimbandu-se prin munti, la Piatra, unde aude: cantecul cel mai frumos, cei mai jalnic, cel mai de suflet... pe lume: doina de la munte, acea melodie curat romaneasca, in care odata inima omului se talmaceste prin suspine puternice si prin note dulci si duioase, doina jalnica, care face pe roman sa ofteze fara voie si care cuprinde in sanul ei un dor tainic dupa o fericire pierduta". Sub influenta poeziei populare paraseste compunerile in limba franceza si improvizeaza poezii de inspiratie populara, numite in saloanele iesene poezii de coliba (dupa S. Cioculescu). In aceasta directie este incurajat si de Elena Negri: Continua cum ai inceput; cel mai frumos titlu de glorie la care trebuie sa ravneasca un poet e acela de poet national si popular, ii scria aceasta. Un astfel de ideal venea si din redactia Daciei literare". Acest important compartiment al artei sale debuteaza cu poezia Doina (1842) scrisa impreuna cu Strunga si Baba Cloanta si pe care le va aseza, in 1853, in fruntea volumului Doine si lacramioare. considerate cele mai bune poezii ale mele". In 1849 Alecsandri va publica un studiu, Romanii si poezia lor, pentru ca in 1852 sa faca sa apara volumul Balade Adunate si indreptate de V. Alecsandri, partea I, Iasi.

Poeziile populare erai adunate si indreptate de V. Alecsandri deci indreptarile fiind esentiale si-i confera drept de proprietate literara. Proprietatea" priveste mai ales forma, nu si continutul. Prin gestul sau Alecsandri a generat in literatura de specialitate o intreaga discutie. Daca nu a intentionat opera stiintifica, folcloristica, nu a insemnat nici interventie grosolana, ceea ce a determinat ca ulterior acestea sa circule in popor tocmai cu haina data de Alecsandri: Miorita, Mesterul Manole, Toma Alimos, Miu Copilul. Corect cu ceilalti, autorul mentioneaza fragmentele ce-i apartin in intregime, compuse de el in stilul cantecelor batranesti": Dragos, Hora Unirii. Multe din poeziile acestei tinereti sufera de o abundenta a diminutivelor: doinita, pusculita, mandrulita, copilita etc. Aglomerarea diminutivelor, credea S. Cioculescu, nu poate fi privita numai ca o eroare estetica, ci trebuie inteleasa si ca un indiciu asupra viziunii limitative si optimiste a poetului. Daca doina, cantec de jale si vitejie, e redusa la "doinita", nu e de mirare ca si pusca voinicului se preface-n pusculita si barda in bardita, termeni prin care Alecsandri crede a fi gasit expresia cea mai justa o atasamentului dintre om si unealta de lupta".

Ataat idealurilor paoptiste, Vasile Alecsandri a fost l i d e r u l m i c r i i literare a epocii, fiind un deschiztor de drumuri pentru diferite specii i genuriliterare.C o n t r i b u i a s a l a f o r m a r e a i d e z v o l t a r e a t e a t r u l u i n a i o n a l a f o s t hotrtoare n crearea unui repertoriu romnesc, dar i n construcia o p e r e i dramatice i a limbajului specific. Mare parte din piesele lui Alecsandri (comedii, vodeviluri, farse, cntecelecomice") au caracter satiric i critic mpotriva moravurilor sociale i politice alevremii, mpotriva strii pe loc, dar i a falsului progres, ridiculiznd demagogia,snobismul i parvenitismul: Iorgu de la Sadagura. Iaii n carnaval, Peatra din cas, ciclul Chirielor .a.Chiria este un personaj feminin comic reprezentativ pentru epoca de dup1 8 4 8 , e s t e i r i d i c o l c e p r i n v r e a c o n t r a s t u l s n t r e c e e a c e c e e a p a r . Comportamentul Chiriei

ocazioneaz critica unor moravuri din epoc: falsa cultur,imitarea cu orice pre a modei occidentale, cosmopolitismul, parvenitismul, sno-bismul, negarea tradiiei.n Chiria n provinie,

 c o m e d i e c u c n t i c e , n 2 a c t e " , r e p r e z e n t a t p e scen n 1852, conflictul dramatic opune concepia conservatoare reprezentat deB r z o i , s a u d e f a l s progres, reprezentat de Chiria, personaje z u g r v i t e caricatural, i ideile noi, progresiste, reprezentate de Leona, un tnr iste ic i n s t i t , n d r g o s t i t d e L u l u a . D e m a s c n d c o r u p i a l u i B r z o i , L e o n a d e v i n e ispravnic n locul acestuia i se cstorete cu Lulua. Deznodmntul aduce victoriareprezentantului ideilor noi, Leona, adic a onestitii i a sentimentelor sincere,asupra moravurilor satirizate: parvenitismul, snobismul i corupia.Unele piese de teatru abordeaz teme folclorice, dar au i note de criticsocial: Crai nou, feeria Snziana i Pepelea. n 1 8 6 3 s e r e t r a g e d i n a r e n a p o l i t i c . D e z g u s t u l c a u z a t d e p e r v e r t i r e a idealului se reflect n drame cu tematic social, de o virulen polemic, precumZgrcitul risipitor, Lipitorile satului.Spre apusul creaiei, Alecsandri realizeaz un surprinztor reviriment spredrama istoric n versuri - Despot-vod (1879) i de inspiraie clasic - FntnaBlanduziei (1883), Ovidiu (1884).M a i r e d u s n r a p o r t c u p o e z i a i c u t e a t r u l , p r o z a l u i V . A l e c s a n d r i e s t e apreciat de G. Clinescu drept cea mai durabil parte a operei" lui. De asemenea,criticul observ c n substan toate naraiunile sale sunt jurnale de cltorie",gen la mod pe atunci, n care i revars toate darurile: umor, pictur, nlesnireo r i e n t a l d e p o v e s t i t o r " , s u b i e c t i v i t a t e , g u s t u l p e n t r u s e n z a i o n a l i a n e c d o t , pentru pitoresc i exotic.P r o z a l u i V . A l e c s a n d r i c u p r i n d e j u r n a l e s a u m e m o r i i d e c l t o r i e ( O primblare la muni, Cltorie n A f r i c a ) , s c r i s o r i ( V a s i l e P o r o j a n ) i p r o z d e ficiune cu un punct de plecare memorialistic (nuvela romantic Buchetiera de laFlorena, prozele realiste Borsec, Iaii n 1844, Balta-Alb, nceputul de roman Dridri etc). n povestirea Balta-Alb (publicat n 1848), tema c i v i l i z a i e i h i b r i d e , ntlnit n diverse opere ale lui Vasile Alecsandri i ale scriitorilor paoptiti, esterealizat magistral: Sinteza ntre Occident i Orient, ce forma nsi structuraintim a fiinei sale, o face Alecsandri n spiritualul tablou al civilizaiei romne, aacum o vede un francez la Balta-Alb."(G. Clinescu)Dac din perspectiva cititorului de azi, lirismul lui Vasile Alecsandri nu i-apstrat prospeimea, din punct de vedere istoric al dezvoltrii genului, el a fost pebun dreptate numit

cap al poeziei noastre''' (Titu Maiorescu).Dup 1863, n etapa Junimii, poetul d adevrata msur a talentului su princ i c l u l P a s t e l u r i i p r i n L e g e n d e c u u n c o n i n u t v a r i a t : d e i n s p i r a i e f o l c l o r i c , istorice (Dumbrava Roie, Dan, cpitan de plai .a.) i orientale.Prin ciclul Pasteluri, publicat n 1868-1869, n revista Convorbiri literare,Vasile Alecsandri impune o nou specie n literatura romn i realizeaz o oper dematuritate artistic. Cu aceste poezii ale senzorialitii i ale relaiei nemijlocitec u n a t u r a ( P a u l C o r n e a ) , s e n t o a r c e s p r e c l a s i c i s m p r i n v i z i u n e a a s u p r a n a t u r i i , expresie (renun la complicaiile prozodice, utilizeaz troheul lung) i echilibru compoziional (alternana staticdinamic n cele patru catrene), prin impersonalitate i o p t i m i s m c o s m i c . Diferena fa de precursori n abordarea temei n a t u r i i reflect diferena ntre romantism i clasicism, ntre p r o i e c i a s e n s i b i l i t i i n exterioritatea lumii i nregistrarea obiectiv a universului, cu armoniile, ritmurilei dinamismul lui.M i l i t a n t a c t i v a l v i e i i sociale i politice din perioada paoptist i postpaoptist, Vasile Alecsandri i desfoar activitatea l i t e r a r t i m p d e o jumtate de veac, ntre anii 1840-1890. Opera este legat de epoca sa pentru c seafl la ntretierea romantismului cu clasicismul i oglindete artistic principalele evenimente sociale. In ce st valoarea unic a lui Alecsandri? In aceast totalitatea aciunii sale literare." (Titu Maiorescu, Poei i critici)

Alecsandri i poezia popular.

Patima lui folcloric i-a fost stimulat de A. Russo i o descoper plimbndu-se prin muni, la Piatra, unde aude: cntecul cel mai frumos, cei mai jalnic, cel mai de suflet... pe lume: doina de la munte, acea melodie curat romneasc, n care odat inima omului se tlmcete prin suspine puternice i prin note dulci i duioase, doina jalnic, care face pe romn s ofteze fr voie i care cuprinde n snul ei un dor tainic dup o fericire pierdut". Sub influena poeziei populare prsete compunerile n limba francez i improvizeaz poezii de inspiraie popular, numite n saloanele ieene poezii de colib (dup S. Cioculescu). In aceast direcie este ncurajat i de Elena Negri: Continu cum ai nceput; cel mai frumos titlu de glorie la care trebuie s rvneasc un poet e acela de poet naional i popular, i scria aceasta. Un astfel de ideal venea i din redacia Daciei literare". Acest important compartiment al artei sale debuteaz cu poezia Doina (1842) scris mpreun cu Strunga i Baba Cloana i pe care le va aeza, n 1853, n fruntea volumului Doine i lcrmioare. considerate cele mai bune poezii ale mele". n 1849 Alecsandri va publica un

studiu, Romnii i poezia lor, pentru ca n 1852 s fac s apar volumul Balade - Adunate i ndreptate de V. Alecsandri, partea I, Iai. Poeziile populare erai adunate i ndreptate de V. Alecsandri deci ndreptrile fiind eseniale i-i confer drept de proprietate literar. Proprietatea" privete mai ales forma, nu i coninutul. Prin gestul su Alecsandri a generat n literatura de specialitate o ntreag discuie. Dac nu a intenionat opera tiinific, folcloristic, nu a nsemnat nici intervenie grosolan, ceea ce a determinat ca ulterior acestea s circule n popor tocmai cu haina dat de Alecsandri: Mioria, Meterul Manole, Toma Alimo, Miu Copilul. Corect cu ceilali, autorul menioneaz fragmentele ce-i aparin n ntregime, compuse de el n stilul cntecelor btrneti": Drago, Hora Unirii. Multe din poeziile acestei tinerei sufer de o abunden a diminutivelor: doini, puculi, mndruli, copili etc. Aglomerarea diminutivelor, credea S. Cioculescu, nu poate fi privit numai ca o eroare estetic, ci trebuie neleas i ca un indiciu asupra viziunii limitative i optimiste a poetului. Dac doina, cntec de jale i vitejie, e redus la "doini", nu e de mirare c i puca voinicului se preface-n puculi i barda n brdi, termeni prin care Alecsandri crede a fi gsit expresia

VASILE ALECSANDRI (1821-1890) -viata si activitatea literara- Vasile Alecsandri s-a nascut la 21 iulie 1821 la Bacau. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o in casa parinteasca. Intre 1828-1834 Alecsandri isi face studiile la pensionul lui Chenim. La sfirsitul lui iulie inceputul lui august 1834 Vasile Alecsandri "in virsta de zece ani trecuti" merge la scolile din Paris a "Craiei Frantei". La 27 octombrie 1835 trece cu succes bacalaureatul. Indata dupa bacalaureat incepe sa se pregateasca, intru indeplinirea dorintei tatalui sau, pentru studiul medicinii. Din noiembrie 1836 pina in aprilie 1837 Alecsandri urmeaza cursurile de drept roman la facultatea de drept. In 1839, probabil, pe la inceputul verii, intreprinde o calatorie prin Italia. Calatoria a durat cateva luni, insa in acel scurt timp Vasile Alecsandri viziteaza Livorno, Siena, Roma, Bolonia, Florenta, Venetia. Italia cu natura fermecatoare si cu imensele-i traditii si bogatii culturale au produs asupra tinarului scriitor o impresie profunda si de nesters. Prima sa scriere publicata- Buchetiera de la Florenta(1840, Dacia literara)- a fost scrisa la indemnul lui Mihail Kogalniceanu si isi datoreste aparitia intimplarilor din timpul acestei calatorii. Alaturi de "Buchetiera de la Florenta" in 1841 Vasile Alecsandri publica in revista "Spicuitorul moldo-roman" a lui G.Asachi poeziile "Catre d. De Lamartin(Oda unui tinar moldovean)", "Cazacul" si "Fiica cea tinara". La 11 noiembrie 1840 vede lumina tiparului prima sa opera dramatica-"Farmazonul din Hirlau". Incepind cu anul 1843, in diferite "Calendare", iar apoi in paginile "Propasirii" (1844), coredactor al careia era, precum si in alte publicatii, una dupa alta apar

numeroase scrieri in versuri si proza cum sint cunoscutele sale poezii "Baba Cloanta", "Hora", "Sora si Hotul", "Andrii Popa", "Strigoiul" s.a. scrise sub influienta nemijlocita a creatiei populare. Pe scena teatrului apar comediile satirice si farsele "Iorgu de la Sadagura"(1844), "Iasii in carnaval"(1845). A participat activ la actiunile revolutionare din anul 1848. Atunci apare si renumita sa poezie "Desteptarea Romaniei". In ianuarie 1885 Vasile Alecsandri este ministru plenepotential la Paris, post pe care l-a ocupat pina la sfirsitul vietii. Incepind cu anul 1888 pe scriitor tot mai des il incearca simptomele unei boli grave, care va deveni fatala pentru el. La 4 iunie 1890 in cautarea linistii mult rivnite si pentru ingrijirea sanatatii ruinate, poetul se intoarce la Mircesti. In seara zilei de 22 august 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata, mistuit de nemiloasa-i boala: cancer la ficat si plamini. Alecsandri pleca lasind, in urma-i o uriasa truda, desfasurata timp de jumatate de secol, cu o rara darnicie si abnegatie. "Si-acel rege-al poeziei, vesnic tinar si ferice, Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice Ce cu basmul povesteste-veselul Alecsandri, Ce-nsirind margaritare pe a stelei blonda raza, Acum secolii strabate, o minune luminoasa, Acum ride printre lacrimi cind o cinta pe Dridri ... " (M.Eminescu) Personalitate marcanta a epocii de la 1848, prin "totalitatea actiunii sale literare"(Titu Maiorescu), Vasile Alecsandri a contribuit la fondarea si dezvoltarea a numeroase specii literare si a publicat prima mare culegere de poezie populara romaneasca. Vasile Alecsandri, in prefata la editia de "Poezii poporale ale romanilor", din 1852, defineste astfel creatiile populare "Comori nepretuite de simtiri duioase, de idei inalte, de notite istorice, de crezuri superstitioase, de datini stramosesti si mai cu seama de frumuseti poetice pline de originalitate si fara seaman in literaturi straine, poeziile noastre populare compun o avere nationala, demna de a fi scoasa la lumina ca un titlu de glorie pentru natia romana". Influientat de folclor a publicat ciclurile "Doine" si "Lacramioare"; a evocat in poeme ample trecutul eroic si mitologia nationala in ciclul "Legende"; a cintat momente de seama din istoria contemporana a tarii in "Ostasii nostri"; a celebrat viata rustica si miscarea ciclica a anotimpurilor in Pasteluri. Alecsandri a creat si a dus la celebritate pastelul - o specie a genului liric cunoscuta numai in literatura romana. Pastelul preia de la poezia discriptiva a vechilor romantici corespondenta dintre sentiment, natura, anotimp, apropiindu-l de arta plastica. Din pasteluri putem desprinde originalitatea poetului care se evidentiaza pe fonul poeziilor folclorice. Un rol important in activitatea lui Vasile Alecsandri l-a jucat teatrul. Teatrului i-a consacrat cea mai mare parte din activitatea sa. "Nu stiu daca am creat teatrul national, dar stiu ca i-am adus un mare concurs". Insa Vasile

Alecsandri chiar a creat Teatrul National, deoarece il vedem in 1840 director al Teatrului National impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Costache Negruzzi. Creatia dramatica insumeaza monologuri (Cintecele comice), comedii satirizind atmosfera si moravurile epocii (Iasii in carnaval, ciclul Chiritelor), drame cu subiecte din istoria nationala sau din antichitate (Despot Voda, Fintina Blanduzei, Ovidiu) si o feerie (Sinzeana si Pepelea). Proza sa cuprinde jurnale de calatorie (O plimbare la munti, Calatorie in Africa) si scrieri romantice (Buchetiera de la Florenta, Istoria unui galban si a unei parale). Pasoptist prin convingeri si inima Alecsandri era incredintat ca arta trebuie sa slujeasca luptei pentru independenta nationala si modernizarea structurilor anacronice ale societatii romanesti; el a simpatizat deschis cu miscarea de emancipare a claselor asuprite si a categoriilor dezmostenite. Poeziile compuse in momentele de incordare nationala sint patrunse de caracter mobilizator si de spontanietatea unei emotii reale. Lirismul a exaltat, versurile se organizeaza ca un manifest, comunicind tensiunea participarii la marile framintari ale istoriei (cum o dovedesc poeziile Desteptarea Romaniei, Dezrobirea tiganilor, Hora unirii, Moldova in 1857 si altele). Opera, dar in special arta poetica creata de Vasile Alecsandri a fost apreciata pina la Eminescu si dupa el. Titu Maiorescu a apreciat si el talentul poetului spunind ca "in Alecsandri vibreaza toata inima", iar meritul mare al poeziei lui consta in aceea ca "cind a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei, a lui lira multicolora a rasunat la orice adiere ce s-a putut destepta in miscarea poporului nostru in mijlocia lui". Alecsandri nu este numai un deschizator de drumuri ci primul nostru scriitor complet, cu o opera demna de a fi mentinuta real si nu doar ipotetic, in toate cele trei compartimente ale ei: poezie, teatru si proza. PASTELURILE-prezentare generala In "muzeul" literaturii romane, V. Alecsandri isi are locul sau, un loc insemnat in toata dezvoltarea culturii romane, fiind "un om nascut in ceas bun" (Slavici), "un noroc al istoriei noastre" (P.Zarifopol), cu reale si importante contributii la unificarea constiintei nationale. Scriitor cetatean, Alecsandri a considerat ca radacinile adevaratei literaturi stau in folclor, in realitatea sociala si cea istorica. Marturisea: "daca imprejurarile m-au facut poet, aceasta am s-o multumesc poporului roman din care m-am nascut si care cuprinde in sanul sau comoara nesecata de cea mai sublima poezie." Alecsandri este cel mai important poet roman de pana la Eminescu. A daruit contemporanilor si urmasilor sai o uriasa opera cu larga deschidere catre poezie, proza si dramaturgie, cu innoiri remarcabile pentru fiecare gen si specie literara. El a daltuit si modernizat limba literara. Un contemporan al sau, Hasdeu, aprecia pe Vasile Alecsandri: "El este

reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gandirii si al simtirii romanesti. El a cantat toate dorintele, el a plans toate nevoile si necazurile romanimii... El este gloria nediscutabila a literaturii romane." Geneza pastelurilor Alecsandri, din 1880 is creeaza un climat linistitor la Mircesti, eliberandu-se de corvezile politice si oferindusi indelungate ore de meditatie critica asupra propiei creatii. Intuind si exigentele timpului sau, ii scrie lui Hurmuzachi in 1865: "Am scris bucati mai mult sau mai putin usoare, a venit timpul ca sa scriu ceva mai serios, mai literar." Peste trei ani, ii marturiseste aceluiasi: "Am inceput o galerie de pasteluri ce va cuprinde diferite tablouri de frumuseti ale naturii si de munca campului." "Pastelurile" au aparut in "Convorbiri literare" intre 1868-1869, iar in 1875, au aparut in "Opere complete", intro selectie unitara, propusa chiar de poet, si cuprinzand 30 de poezii, carora le adauga 10 piese, nelegate organic de acestea. In fruntea ciclului de "poeme sublime"(Hasdeu), autorul a asezat "Serile de la Mircesti", o idila de interior, si pastel ce exprima personalitatea creatorului sau, fiind si intaia poezie ce introduce la noi motivul meditatiei la masa de scris, cu somnolarea in fata sobei. Mircesti devine astfel "resedinta poeziei", un spatiu unic, cu "un bogat si tare aer spiritual, cu o atmosfera de o puritate aproape metafizica, fara povara."(V. Voiculescu) Pastelurile compuse acum, sunt expresia temperamentului sau clasic, inclinat spre soare. Ele constituie " intr-o lirica a linistii si a fericirii rurale", "un calendar al spiritului rural si al muncilor campenesti"(G. Calinescu). Poeziile, compuse numai din catrene, au puncte de plecare hesiodice, horatiene si vergiliene, carora le adauga puternice valente de sensibilitate moderna. In vesnica rotire a anotimpurilor, Toamna, cea mai rasfatata de poetii romani, are la V. Alecsandri un singur pastel:"Sfarsit de toamna". Imaginile ei constracteaza cu cele ale verii, avand corespondente cu pictura lui Andreescu "Padurea desfrunzita". Anotimpul ramane bogat reprezentat in lirica romaneasca, prin Eminescu, Pillat "In vie", Goga "Coboara toamna", Voiculescu "Faurirea toamnei",Bacovia "In gradina", Blaga "Bunatatea toamnei", demonstrand tot atitea valente ale anotimpului si reprezentari estetice. Astfel, preludiu poate fi sugerat de poezia lui Alecsandri si Goga, un crescendo al anotimpului se afla in creatiile celor trei siluete masive ale poeziei - Voiculescu, Blaga, Bacovia, ultimul declansand spectacolul tragic shakesperean, Blaga propunand-o ca pe un catarsis. Iarna,desi neiubita de fiinta meridionala a lui Alecsandri, populeaza universul sau poetic, oferind un spectacol fascinant,presarat uneori cu amintirea unor intamplari parca uitate, cu zboruri fantastice, cu vise. "Iarna", "Viscolul", "Sania", "Miezul iernii", "Sfarsitul iernii", infatiseaza acest anotimp cu notele lui caracteristice ; zapada , crivatul , gerul , ce

inunda vazduhul, campul, dealurile, apele, casele, padurea si vietuitoarele, ce fug spaimantate. Vara e la Alecsandri anotimp ce aminteste de iarna, prin acea liniste deplina, dar diferit de aceasta prin miscare, flora si fauna, ca si prin verdele, ce apare atat de rar in cromatica pastelului."Lunca din Mircesti", "Concertul in lunca", "Rodica", "Balta", "Secerisul", "Cositul" si "Baraganul" compun un scenariu original al anotimpului, simtit ca o simbioza a omului cu natura.Vara lui Alecsandri o anticipeaza pe cea a lui Cosbuc din "Vara" si "Noapte de vara", pe Blaga din "Vara", St.O.Iosif din "Pasteluri", V.Eftimiu "Seceta", ori pe O.Cazimir"Iulie". De asemenea "Cosasi odihnindu-se" si "Tarancuta",cunoscutele picturi ale lui Grigorescu se pot asocia celebrarii acestui anotimp nuntit cu soarele. Doua serii de tablouri constante sunt definite in pastelurile verii: pe de o parte seceta, (la V.Eftimiu si O.Cazimir), pe de alta, rodnicia (la Blaga, G.Dumitrescu). La Alecsandri apare cel de-al-II-lea aspect, asociat cu prezenta campului. In cartea anotimpurilor, Primavara ocupa in pastelul romanesc o suprafata redusa, fiind infatisata in doua registre; unul de suprafata, ca anotimp al copilariei, al izbucnirii la viata, ca revansa la amorteala iernii, si celalalt, de adincime, de meditatie lirica. La mircesteanul Alecsandri se gasesc ambele aspecte. Strigatul triumfator al victoriei vietii izbucneste din cele mai mici glasuri: paraie, muguri, fluturi, firul de iarba si gandacul, copilasii veseli, ca in "Oaspetii primaverii", "Cucoarele", "Dimineata", "Tunetul", "Pastele",.Alte versuri sugereaza un vadit potential emotiv si meditativ al poetului care observa: " lumina e mai calda si-n inima patrunde". Unele poezii ale lui Pillat, Voiculescu si Blaga vor adanci aceste aspecte in viziuni proprii. In pastelurile romanesti, ca reper intermediar intre cosmic si uman, se concretizeaza diferite elemente caracteristice cum ar fi: marea, muntele, sesul, balta. Din acestea Minulescu, Baconski, Maniu au facut semnificatii mai adanci, simboliste. Alecsandri le-a transformat in efigii ale naturii, devenite la el insusi obiect al admiratiei. De exemplu, Baraganul lui Alecsandri, aflat in vecinatatea lui Odobescu din "Pseudokinegeticos", ocupa un loc important,impresionand prin lipsa semnelor de viata,prin tristetea sesului.Balta ce a debutat in literatura prin Alecsandri: in"Malul Siretului", si"Balta", creeaza un univers activ colcaind de viata incipienta, o expresie originala a fertilitatii spontane.In acelasi timp, in pastelurile lui Alecsandri lipsesc elementele extremitatii naturii, cum ar fi: marea si muntele. Ca aspect general, in pastel, umanizarea naturii este privita ca o infrangere, pierzind raporturile directe sau indirecte cu cosmicul, prin intrarea sub imperiul legii umane. Naturii i se amputeaza dimensiunile infinite, mai ales in poezia moderna, prin ingradirea ei de perceptii limitate ale unui spatiu ca: targul, gradina, casa (prezentate miniatural, ori umoristic

sau malefic). "Pastelurile" lui Alecsandri contribuie la cunoasterea culturi romanesti cu inefabilul ei, cu farmecul vietii rurale."Pastelurile" au reprezentat"Una din insulele cele mai izolate de furtuni din arhipelagul...poeziei noastre descriptive.Sunt Georgicele noastre ajustate la meridianul nostrul moldav"(Perpessicius). Nu numai clasic sau numai romantic, Alecsandri este mai curand "un tip autohton de simtire gratioasa, de un lirism senin, de o anume contemplativitate etnica" ( P. Constantinescu). Valorificand exprisivitatea limbii noastre, poetul "Legendelor", al"Doinelor" dar mai ales al"Pastelurilor" a facut sa sune intr-un mod nou "graiul cel mai dulce din tarile romane", parcurgand un drum de cautari fericite si impliniri.Pentru Alecsandri, limba "e cartea de noblete, testimoniul de nationalitate al unui neam, altarul imprejurului caruia toti se aduna, cu inima iubitoare si cu simtire de devotament unii catre altii". Limba si stilul o culme a artei sale poetice in "Pasteluri", ca o expresie a asimilarii superioare a folclorului, a limbii vechi, careia i-a adaugat elemente carturaresti si romantice.Astfel, poetul a depasit perioada copilariei estetismului, "pastelurile" fiind "Cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste", dupa cum observa marele critic literar Titu Maiorescu. Stilul sau se caracterizeaza prin: claritate, simplitate, expresivitate, naturalete, conciziune, in mare masura datorate influentei folclorului. In destule pasteluri, poetul porneste de la contemplarea unui fapt real, de la care ajunge la un element fantastic sau invers: luna ploaia, zapada, focul il introduc in lumea mirifica a tineretii, a iubirii. Pastelul e construit pe o structura binara: debuteaza cu o imagine a naturii in generalitatea ei sau in detaliu (vazduhul in "IARNA", cerul albastru in "Oaspetii primaverii", zorile in "Dimineata") si se incheie cu un element concret, foarte apropiat poetului("O sopirla de smarald,/ cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald" in "Malul Siretului" sau "Iat-o gingasa mladita cu sirag de martisor.../Tu o rupi?...Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori"). Poate fi aceasta optica si o expresie a cerintei lui Maiorescu de a avea un sfirsit brusc in poezie. Se observa in aceasta poezie ca poetul se foloseste de fraze alcatuite mai ales din propozitii principale, ca in creatile folclorice (ex. Oaspetii primaverii etc.) sau si cu o subordonata, de regula, atributiva( ex.: "Iarna", "Dimineata" etc.). Propozitiile pe care se sprijina aceste tablouri descriptive, sunt todeauna dezvoltate, cu parti multiple de propozitie. Infuzia folclorului confera oralitatea stilului, confirmata de versuri ce contin interjectii ("iata", in "Serile la Mircesti", "Iarna", in"Sania", "Plugurile") ori expresii populare ("dar ce vad", in " Miezul iernei"), exclamatii ce dau o nota de subectivitate tabloului ("Ah! iata primavara cu sinu-i de verdeata"/In lume-i veselie, amor sperare, viata, /Si cerul si

pamantul preschimba sarutari/Prin raze aurite si vesele cantari/"-"Oaspetii Primaverii"). Cromatica pastelurilor (comentata de Calinescu, Piru, Cazacu) este monocroma. Paleta e saraca: alb, negru, rar: galben, verde, culori intunecate sau sumbre. Notatiile auditive sunt mai rare decat cele vizuale; "Alecsandri nu ne ofera un tablou de natura in care sa se simta farmecul ei muzical" (Vianu). In privinta figurilor de stil, de asemenea, se poate observa optiunea poetului, inraurita de modelele epocii. Alecsandri valorifica resursele lexicale (cu masura foloseste arhaismele si neologismele, avand aria lexicala cea mai intinsa si mai variata din literatura romana de pana la Eminescu). Lexicul, morfologia si sintaxa sunt folosite, creator, cu diferite valente stilistice. Mai frecvente sunt epitetele, indeosebi cele fizice, in structuri nominale dar si verbale. "Alecsandri este un pictor impresionist, mai inainte ca impresionismul sa fie reprezentat in tanara scoala romaneasca" (Vianu). Se remarca si epitetele morale, personificatoare ("Toamna, mandra harnica", "Tacutul miez de noapte"), epitete cu caracter enumerativ ("Vesela campie acu-i trista, vestejita"). Analiza epitetelor evidentiaza tehnica picturala a poetului. Un rol deosebit il joaca si comparatiile mono si polisemantice, statice ori dinamice, simple sau complexe, obiective si subiective ("Fulgii zbor plutesc in aer ca un roi de fluturi albi"). Personificarile folosite in poezii, ofera dinamism ("Siretul se-nconvoaie, adoarme la bulboace" balta care " se ascunde sub un val misterios"). Metafora este la Alecsandri o sinteza a influentei populare, culte, pe de o parte, pe de alta, o influenta a clasicismului si romantismului ("Saniuta, cuib de iarna e cam stramta pentru doi"). Se intalneste si alegoria ("Concertul in lunca" are la baza o alegorie, natura cu privighetori este sala de concerte). Versificatia contribuie alaturi de celelalte elemente, la dezvaluirea sufletului poetului. Poezii ca "Sfarsit de toamna", "Iarna", "Sania", "Dimineata", "Plugurile", "Noapte" au in primele doua versuri rima feminina, iar in ultimile doua, rima masculina. Predomina rimele luminoase: ca de ex."calare"/"infiorare", "randunele"/"pasarele", "Zbor/"dor" etc. Cele mentionate au relevat cateva contributii ale poetului Vasile Alecsandri la dezvoltarea patrimoniului nostru national, creatia sa confirmand caracterul apolinic al culturii romane, ca o izbanda asupra dionisiacului uman. Personalitatea lui a acoperit o epoca de raspantii in istoria noastra. Usa pantheonului ramane deschisa de acel "rege - al poeziei". " MIEZUL IERNEI" Desi trecusera 28 de ani de la celebra "Introductie" la "Dacia literara", ecourile acesteia sunt percutante in epoca. Alecsandri a preluat stralucit impulsul de innoire tematica, natura sa scrriitoriceasca fiind sustinuta de formatia culturala si politica a luptatorului pasoptist. Poetul a cladit, pornind de la aceste idei

generoase ale acestui program al romantismului romanesc, pe un teren esentialmente clasic, o opera bogata. Daca intre 1848 si 1859 si mereu dupa aceea, pana in 1890 chiar, a fost in Franta, fie " infasurata in haina serioasa a diplomatiei", fie pentru motive de sanatate, ori din dorinta de a face calatorii de primenire si delectare sufleteasca, fericitul detinator al premiului de la Montpellier pentru "Cantecul gintei latine" a ramas todeauna o stralucita demonstratie de europenism romanesc, legat ca un Anteu de pamantul natal. "In mintea lui intreaga - nota Hasdeu in 1897 - n-ar fi fost loc pentru nimic ce n-ar fi fost specific romanesc si in talentul lui nici o pornire care sa nu fie specific romaneasca. Alecsandri e gloria nediscutabila a literaturii romane din secolul acesta". Calatorul perpetuu care s-a simtit inmormantat in pantecele unui portofoliu ministerial ca Iona in acel al balenei sau culcat in patul lui Procust ori de cate ori trebuia sa faca politica, a fost totdeauna dominat de propensiunea spre natura. Marea Calatorie a lui Alecsandri a fost din toate, "voiajul in jalt" sau " lunga admirare a privelistei" prin fereastra de la Mircesti. "Pestele in apa si pasarea in aer nu pot fi mai fericiti de cumu-s eu la Mircesti - scria si in 1885 poetul Poti sa cutreieri mult si bine si sa te minunezi de progresele civilizatiei, nimic nu pretuieste cat farmecul coltului de pamant unde te-ai nascut". Totul ii creaza o atmosfera prielnica, in care plutesc strofe poetice "Pastelurile" nascute intre 18681869 imbucheteaza privelistile din todeauna ,adunate in sufletul sau, demonstrand acea "vis discriptiva" nascuta din contractul poetic cu realitatea.Vorbind despre o clasificare a pastelului romanesc din perspectiva raportului om-natura, Mircea Tomus remarca doua tipuri: traditionalism si modern.Primul exprima oarmonie sau regretul dupa o armonie distrusa imtre cele doua elemente: om - natura, cel de-al II-lea exprima tensiunea nascuta din dezacordul acestora.Criticul propune ca punctele de referinta ale primului tip intre altii pe Alecsandri, de factura clasica si pe Blaga, prin viziunea magica. Poezia "Miezul iernei" apartine ciclului "Pasteluri" si infatiseaza un aspect al acestui anotimp ce produce poetului un sentiment de admiratie. In cele patru catrene, se desfasoara un univers hibernal, alcatuit din tablouri dominat vizuale, impletite cu elemente auditive, pe care el le contempla cu uimire. Salbaticia scitica a iernii e amplificata de oroarea lui Alecsandri de orizonturile boreale. Strofa intai debuteaza cu doua propozitii principale, exclamative: "In paduri trosnesc stejarii! E un ger amar cumplit!", care contureaza cadrul-padurea-insotindu-se cu unul din motivele iernii: gerul. Privirea se roteste si inbratiseaza un spatiu larg, de la pamant la stele, pe care il contempla subiectiv, asa cum sugereaza si verbul "a parea" la indicativ prezent, folosit in cateva comparatii gratioase: "Stelele par inghetate, cerul

pare otelit/In zapada cristalina pe campii stralucitoare/ Pare-un lan de diamanturi ce scartie sub picioare". Solitar, poetul filtreaza spectacolul printr-o viziune poetica interesanta, de unde apare ca un "templu maiestos" ale carui coloane de sustinere sunt fumurile albe ce sprijina bolta cerului. Compararea cu un templu maiestos aminteste de celebrul sonet a lui Baudelaire, "Correspondances": " La nature este un temple ou de vivants piliers Laisent parfois sorti de confuse paroles". La Alecsandri, observa L.Galdi, insa, nu constituie alteceva decat o variatie asupra temei din "Miorita". Grandoarea data de spectacolul lunii, care ca un strajer al unui vechi castel " aprinde farul tainic de lumina", dand omenirii farmecul si linistea de care are nevoie. Solitudinea poetului, ce consemneaza aceste detalii nu este expresia mizantropiei unui romantic, ci viziunea unui clasic cu dor de tihna necesara rememorarilor in fantezie a unor imagini fericit traite. "Este la Alecsandri un frumos accent de sociabilitate ... caracteristic pentru felul in care el percepe spectacolul naturii" sublinia Vianu. De aici poate si explozia marturisita in strofa a treia, printr-o propozitie exclamativa, brodata cu doua epitete: "O! Tablou maret, fantastic!"... Pasim cu aceeasi emotie poetica in interiorul templului, in nemarginitul templu, cu atat mai mult, cu cat timpul verbelor e invariabil (prezentul), implicandu-ne deci ca spectatori, avand privilegiul simultaneitatii... "Mii de stele argintii" vor arde ca-n mirificul plai mioritic. In fata noastra se construieste o catredala cu altare, catapepteasma cu faclii vesnice si o orga ce rasuna: "Muntii sunt ai lui altare, codrii organe sonore, Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare". Singurul element discordant ameninta parca, aceasta liniste e crivatul. El este privit cu o oarecare ostilitate ovidiana de "poetul tacerii absolute" si "al neclintirii totale". Inzestrat cu intuitia caracterului grandios al anotimpului" - cum observa Stefan Cioculescu - Poetul reface echilibru amenintat o clipa, in strofa a patra: "Totul e in neclintire, fara viata, fara glas, Nici un zbor in atmosfera, pe zapada - nici un pas". Astfel staticul e confirmat acustic si vizual, pe verticala si orizontala necuprinsului, printr-o serie de sinonime semantice, ca "neclintire", "fara glas", "fara viata", "nici un zbor", " nici un pas". Iarna este proclamata un anotimp al impietririi. Friguros din fire, Alecsandri gusta iarna estetic, simtind in necontenita zapada o teama de disparitie, sentiment acutizat de Bacovia, mai tarziu, in iernile sale. Poate de aceea, poetul simte in final nevoia unei fiinte... "In raza lunei o fantasma se arata ...".Aceasta nu este receptata ca un simbol al vreunei posibile ameliorari a comunicarii, pentru ca" E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata". De fapt "iarna"lui Alecsandri e un alter-ego al asteptarii, al nazuintei spre un alt anotimp, al iubirii: "O! tu gerule naprasnic, viu indeamna calul meu Sa ma

poarte ca sageata, unde el stie si eu". ("Gerul") "Pana-n ziua stau pe ganduri si la ea privesc uimit Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce - am iubit". ("La gura sobei") Tablourile de iarna au aici scene de eroi, eroine pe care insusi Alecsandri le gaseste comparabile cu cele din fantastica epopee "Orlando" a lui Ariosto, de exemplu: semn comun al infuziei revelatorii a poeziei popoarelor, concentrata in opera culta. Intr-un alt pastel "Sania" izbucneste chiar in plina iarna o euforie vitala.Voluptatea lui Aalecsandri a atins pragul de sus, cand, dupa ce a impietrit iarna pe tronul ei regesc, el o contempla viu si nevatamat, ca-n versurile: "In zadar ingheti pamantul, Ucizi florile si stupii Si trimiti moartea ca vantul Si trimiti foamea ca lupii. Fie iarna, fie vara, Eu pazesc a mea verdeata". Aici, Iorga, judecator aspru a lui Alecsandri gaseste"o intrupare sprintena a iernii, pe care frunza vesnic innoita cuteaza a o infrunta", iar pastelul o izbanda intre creatiile"bardul de la Mircesti". Daca vara si-a gasit in Cosbuc inegalabilul cantaret, iarna urca pe piedestal prin pana lui Alecsandri. G Calinescu remarca: "Teroarea fenomenului boreal a prilejuit lui Alecsandri cateva strofe ce sunt mici caopodopere".Aprecierea este demonstrata si prin "Miezul iernei", unde, de fapt, poetul cu un arsenal simplu de mijloace - lexicale, morfologice, sintactice, stilistice realizeza o capodopera. Citindu-i "pastelurile" auzim acordurile "anotimpurilor"lui Vivaldi, vibrand ca in fata picturilor lui Grigorescu.

Valeriu Rpeanu , Noi i cei dinaintea noastr,Editura pentru Literatur,Bucureti,1966,p.137 :

,,O dat cu Alecsandri dramaturgia romneasc a cptat contiina existenei sale ca gen cu trsturi specifice i autonome.O dat cu Alecsandri i-a definit nsi raiunea existenei sale : repertoriul naional.Odat cu Alecsandri dramaturgia i teatrul nostru i-au statornicit menirea ,i-au jalonat cile ce aveau s le urmeze.Odat cu Alecsandri, deci, dramaturgia i teatrul romnesc au ctigat ,n ansamblul culturii romneti moderne ,pe atunci n epoca formaiei i constituirii ei ,un rol proeminent.La izvoarele teatrului romnesc l aflm deci pe Alecsandri i,oricare ar fi domeniul nostru de cercetare pe acest trm ,numele lui l citim ca pe acele al marilor ctitori.''

Posted by stefanik at 11:42 PM 0 comments

Wednesday, May 9, 2007

I.Negoiescu,"Istoria literaturii romne" ,Editura Minerva ,Bucureti ,1991,p.89-90:
"Proza lui Alecsandri trece drept partea cea mai viabil a literaturii sale ,n sensul c se deschide cititorilor de astzi chiar peste cosiderentele istorice care pot oferi anumitor texte un interes ce amestec preocuprile de tiin cu bunvoina estetic specioas .i cumva este drept s fie aa dac ne gndim c proza aceasta suport att lecturile pariale ,ca poezia ,,bardului de la Mirceti ",ct i una global ,ca dramele i comediile.Se ascunde ceva n mprejurarea c nuvelele hiperromantice sunt incontiente i lipsite de seriozitate epic ,precum Buchetiera de la Florena (1840).Deoarece Alecsandri este un povestitor ce-i ctig lectorii prin degajarea aristocratic,picant superficial ,lsnd pe cititorul de profesie discret ascuns n frazele corect elegante,integrate unui discurs de o acuratee diletantic,neltore cu folos.Lui i place s fie ascultat,fr s abuzeze de artificii preteniose ale oralitii: pitorescul material,tematic se acoper de o fin pnz transparent de ironie care nu e dect humor blnd,ncntare la aspectele lumii i ale vieii. " Posted by stefanik at 11:37 PM 0 comments

Mihail Sadovenu ,"Mrturisiri ",Editura de stat pentru Literatur i Art ,Bucureti ,1960,p.158:
"Alecsandri a fost un clasic ,o natur reflexiv ,observatoare i echilibrat.Epoca sa ns a fost romantismul .n poezia ntregului continent se simeau rezonane ale marilor romantici francezi .Se vdete suflarea epocii i n poezia lui ,dar combinaia aceasta n-a fost menit s-i elibereze deplin puteriile .Avem ns n opera aa de divers i de mare a lui Alecsandri pri care au rezistat i vor rezista timpului i sunt menite s ie totdeauna n admiraia noastr pe acest naina.Din acest punct de vedere nu se poate vorbi despre Alecsandri ca despre acei scriitori pe care toat lumea i preamrete i nimeni nu-i citete .Alecsandri poate rezista victorios lecturii atunci cnd tim s alegem din opera lui ceea ce a dat mai spontan ,mai puternic i mai complet n armonie cu versurile-i clasice .n primul rnd trebuie s punem comediile lui .i,mai presus de ele ,minunata lui proz ,aa de luminoas i de fin .Impresiile lui de cltorie a putea zice c sunt pagini necunoscute ,pentru c moda vrea s asocieze numai versuri la numele lui Alecsandri ,ns cine le descoper intr n ele cu surprindere i cu uimire ,ca ntr-un vechi palat ncnttor ." Posted by stefanik at 11:35 PM 0 comments

Ilarie Chendi,"Pagini de critic",Editura pentru Literatur,Bucureti,1969,p.197:

"O instituie cultural att de mare ca teatrul,natural,nu poate fi opera unui singur scriitor;aici societatea,statul,autorii i forele artistice i dau mna i toi mpreun produc rezultatele .Nu mai puin adevrat ns este c o jumtate ntreag de veac Alecsandri cu operele sale ,mai presus de toi ,a stat n mijlocul vieii teatrale i c mrturisirile contemporailor ,critici i scriitori ,vorbesc de el ca de un stpnitor absolut al spiritelor .n semiorientala capital a Moldovei el a deschis drumul prin marele su amic Millo.n Cernui a nsufleit ,prin Vldicescu i Fani Tardini ,societatea n aa fel , nct la venirea lui pe acolo a fost ncoronat ca un Mesia .Prin Ardeal i Banat alte trupe duceau pe Mama Anghelua i pe Coana Chiria din ora la Bucureti ,n fine ,Fnna Blanduziei ,opera lui de btrnee ,scris cu aceeai frgezime spiritual ca i micile farse de la 1840,a provocat 16 reprezentaiuni consecutive .Iat deci schiat n cteva pilde ,concursul puternic ce l-a dat scenei romne de pretutindeni . Posted by stefanik at 11:34 PM 0 comments

Perpessicius,"Alte meniuni de literar i folclor"(III),963116,Editura pentru Litratura,Bucureti,1967,,pp.222:

"Aa cum n poezia liric apariia lui Eminescu a trecut n planul al doilea poezia de iubire a lui Alecsandri,comediile de satir politic ale lui Caragiale au umbrit,cum era i firesc,teatrul comic al lui Alecsandri .Nu ns att de mult nct s-l anuleze,cum au socotit,ntr-o vreme unii istoriografi.Cci ncepnd cu Iorgu de la Sadagura,amuzanta satir la adresa intelectualilor dezrdcinai,i cu cntecelele comic ,n care,alturi de figuri pitoreti ale trecutului, precum un lutar ca Barbu Lutarul sau un surugiu tonitruant al vechii pote,i iau loc i tipuri politice ,retrograde,ca Sandu Napoil , un fanfarone ,ca Clevetici ,ultrademagogul,i pn la o comedie ca Boieri i ciocoi sau Snziana i Pepelea,n care satira social alterneaz cu furia folcloric,teatrul lui Alecsandri i pstreaz intacte nu numai virtule documentare,dar i pe cele de art. " Posted by stefanik at 11:33 PM 0 comments

erban Cioculescu,"Varieti critice", Editura pentru Literatur, Bucureti, 1966, p. 191:

Nu se poate tgdui printelui lui Iorgu de la Sadagura i al Coanei Chiria, n succesivele ei ipostaze ,talentul creionrii bufe, verva i comicul.Ce au putut fi pentru romnii de pe ambele maluri ale Milcovului comediile i monologurile lui Alecsandri, jucate de Matei Millo, care le-a dat via i demonie, iar apoi imnurile i horele lui din martie 48 i din preajma Unirii,numai o imaginaie nutrit cu oarecare cunotine istorice i sociale i-o poate nchipui .Scenele

Teatrului Naional din Iai i din Bucureti au comunicat spectatorilor nu o dat un fior prerevoluionar,iar n hohotele de rs ale lor se nruia anticipativ o sistem politic perimat, care se credea sempitern.nc din momentul primelor lui njghebri dramatice,unele originale ,altele adaptri,teatrul a corespuns la noi,mai ales dorit lui Alecsandri ,funciei lui sociale.Prevzut cu o putere de lucru i de improvizaie neobinuit,tnrul poet a lucrat n teatru ct o ntreag echip de autori dramatici la un loc. Posted by stefanik at 11:31 PM 0 comments

Tudor Vianu,Arta prozatorilor romni,Chiinu,Editura Hzperion,1991,p.73:

Ceea ce dorete deseori s pun n lumin V.Alecsandri este felul fantastic n care i apar peisagiile i aspectele generale ale naturii.Cuvintele fantastic,fantasmetc. revin necontenit n scrisul su.Umbrele nopii se zresc ca fantasme de alt lume.n timpul cltoriei cu diligena tropotul cailor i sunetul zurglilor aveau ceva fantastic.Autorul are impresia c se gsete n mpria fantasmelor.n timpul apusului natura-ntreag se acoperea cu o hain fantastic.Ziua rspndete deasupra peisagiului un vl luminos i fantastic.Atrase de sunetul cornului,din care cnt tovarul de clrie Angel,fetele doamnei Ashton apar ntocmai ca fantasmele care ies din morminte n scena monastirii din opera lui Meyerbeer Robert Diavolul.Petera Borsecului,cu slbatica ei frumusee,ntruchipeaz un tablou fantastic ce te face s te vezi ntr-o alt lume etc . Aceast stilizare n fantastic a attora din nfirile pe care le observ dovedete n ce msur simul de observaie colaborez cu fantazia n descrierile lui Alecsandri. Posted by stefanik at

Ordonarea metodelor de nvmnt, n funcie de un ansamblu de criterii, aduce un plus de claritate ntr-un cmp problematic foarte bogat, nelipsit de controverse. Dei contribuiile semnificative n problem, att romneti ct i strine, sunt numeroase ( I. Cerghit, 1980; G. Palmade, 1975; C. Moise, 1993; I. Cerghit, L. Vlsceanu, 1988; I. Nicola, 1994; E. Macavei, 1997; C. Cuco, 1996, O. Oprea, 1979 .a.), prezentm sumativ ( i nu analitic, fapt pe care l va realiza cursul de Metodica specialitii) tabloul sintetic elaborat de pedagogul ieean C. Cuco ( 1996, 85-86) i clasificarea propus de I. Cerghit ( 1980, p. 89): a). Din punct de vedere istoric:

metode tradiionale, clasice: expunerea, conversaia, exerciiul etc ; metode moderne, de dat mai recent: utilizarea calculatorului, algoritmizarea, problematizarea, brainstormingul, instruirea programat etc. ;

b). n funcie de extensiunea sferei de aplicabilitate:

metode generale ( valabile tuturor disciplinelor de nvmnt): expunerea, prelegerea, cursul magistral etc. metode particulare sau speciale ( valabile numai pentru unele discipline, trepte ale instruciei i educaiei, laturi ale educaiei sau situaii formative ) ; spre exemplu, pentru educaia moral este aplicat metoda exerciiului moral.

c). Pornind de la modalitatea principal de prezentare a cunotinelor:

metode verbale ( utilizeaz cuvntul scris sau rostit); metode intuitive ( bazate pe contactul concret-senzorial cu realitatea sau substitutele acesteia).

d). Dup gradul de angajare a elevilor din punctul de vedere al eforturilor de nelegere, gndire, memorare:

metode expozitive sau pasive ( centrate pe memoria reproductiv i pe ascultarea pasiv); metode active ( bazate pe activitatea de explorare personal a realitii).

e). Dup funcia didactic principal:

metode de predare i comunicare; metode de fixare i consolidare; metode de verificare i apreciere a rezultatelor activitii.

f). Dup modul de administrare a experienei ce urmeaz a fi nsuit:

metode algoritmice ( bazate pe secvene operaionale stabile, construite dinainte); metode euristice ( centrate pe descoperire proprie i rezolvare de probleme).

g). Dup forma de organizare a muncii:

metode individuale ( care mobilizeaz elevul n mod individual); metode de grup (omogen sau eterogen); metode frontale ( pentru ntreaga clas); metode combinate (prin alternri ntre variantele precedente n cadrul aceleiai lecii).

h). n funcie de axa de nvare mecanic ( prin receptare) nvare contient ( prin descoperire):

metode bazate pe nvarea prin receptare (expunerea, demonstraia cu caracter expozitiv); metode care aparin preponderent descoperirii dirijate (conversaia euristic, observaia dirijat, instruirea programat, studiul de caz etc.); metode de descoperire propriu-zis ( Moise, 1993) : observarea independent, exerciiul euristic, rezolvarea de probleme, brainstorming-ul.

i). Dup sorgintea schimbrii produse la elevi ( Landsheere, 1992): 1. metode heterostructurante (schimbarea se produce prin altul) : expunerea, conversaia, studiul de caz , problematizarea etc.; 2. metode autostructurante (individul se transform prin sine) : descoperirea, observaia, exerciiul etc. Din punctul de vedere al lui Ioan Cerghit (1980, p. 89, I.Cerghit, L.Vlsceanu, 1988), metodele didactice se grupeaz n categoriile urmtoare:

Metode bazate pe cuvnt: a) cnd suportul-cuvnt este rostit se constituie metodele de comunicare oral; b) cnd comunicarea se bazeaz pe limbajul intern, se instituie reflecia personal; c) cnd cuvntul este scris / tiprit, metodele sunt de tip livresc sau metode de comunicare scris.
1. Metode bazate pe observarea direct a realitii sau a substitutelor obiectelor reale, respectiv metodele intuitive ( obiective sau demonstrative). 2. Metode bazate pe aciune ( metode practice operaionale; I. Cerghit, L. Vlsceanu, 1988). Integrarea unei metode didactice n una sau alta dintre categoriile de mai sus nu exclude apartenena ei simultan i la alte grupuri de clasificare. Evoluia metodelor de nvmnt n teoria i practica instruirii a reprezentat i reprezint un proces extrem de dinamic, cu repercusiuni importante asupra creterii eficienei procesului instructiv-educativ. n decursul anilor au fost propuse mai multe clasificri ale metodelor de nvmnt, care aveau la baz

criterii diferite. n prezent, am descoperit dou clasificri cu tent operaional n practica instruirii (M. Ionescu, 2000 i C. Moise, 1996 i 2000). M. Ionescu, 2000 (apud. lucr. cit., 2001, p.124), propune urmtoarea grupare a metodelor didactice: Categoria metode deSubcategorii Metode

A1. Metode de comunicareexpunerea, expunerea cu oponent, oral: povestirea, descrierea, explicaia, informarea, prelegerea colar, prelegereaa. expozitiv dezbatere, conferina-dezbatere, cursul magistral. A. Metode de conversaia, discuia, dezbaterea, asaltul de transmitere ib. conversativ idei, colocviul. nsuire a cunotinelor c. problematizarea problematizarea A2 Metode de comunicarelectura (explicativ, dirijat), scris activitatea/munca cu manualul i alte cri. A3. Metode de comunicare lareflecia personal, introspecia. nivelul limbajului intern B1. Metode de cercetareobservaia sistematic i independent, direct a realitii experimentul, abordarea euristic (n plan material), nvarea prin descoperire (n B. Metode de plan material), munca n grup. cercetare a realitii B2. Metode de cercetareabordarea euristic (n plan mental), indirect a realitii nvarea prin descoperire (n plan mental), demonstraia, modelarea C1. Metode de aciune real exerciiul, rezolvrile de probleme, algoritmizarea, lucrrile practice, studiul C. Metode bazate de caz, proiectul/tema de cercetare. pe aciunea practic C2. Metode de aciune simulatnvarea pe simulatoare didactice, jocurile de simulare, jocurile didactice. D. Instruirea i Instruirea i autoinstruirea asistate de autoinstruirea calculator asistate de calculator. Dup C. Moise (1996, apud. Curs IDD 2000), metodele primesc o nou structurare: Categoria metode deSubcategorii Tradiionale: Metode expunerea didactic, conversaia didactic, demonstraia, observarea, lucrul cu manualul, exerciiul; algoritmizarea, modelarea, problematizarea,

Metode

de preda re- De dat mai recent

asimil

instruirea programat, studiul de caz, metode de simulare (jocurile, nvarea pe simulator); dup unii autori, i nvarea prin descoperire De Tradiionale verificare: verificarea oral curent; verificarea scris curent; verificarea practic curent; verificarea periodic (prin tez sau practic); verificarea cu caracter global (examenul), fie n form scris, fie oral, fie practic maiverificare la sfrit de capitol (scris sau oral), verificare prin teste docimologice (curente sau periodice). apreciere verbal apreciere prin not

Metode de evaluar e

De dat recent

De apreciere:

METODE MODERNE DE PREDARE A LITERATURII ROMNE LA CLASELE DE GIMNAZIU

profesor Torctoru Elena Cristina

Se tie c la ora actual se citete din ce n ce mai puin. Condiiile care au determinat ndeprtarea tinerilor de lectur sunt cunoscute tuturor. Trim ntr-un secol al vitezei, deci accesul la internet i la informaii este la ndemna oricui. E mult mai util s dai un click i s obii informaiile necesare n locul unei lecturi cronofage. n asemenea situaii, profesorul de literatur romn nu poate face abstracie de schimbrile majore. Acesta trebuie s se adapteze la noile situaii i s joace un rol n fiecare or. Va fi pentru elevii si un regizor care va ncerca s-i atrag spre lumea lecturii. Procesul instructiv-educativ este, prin excelen, un act teleologic care urmrete, n mod contient, atingerea unor finaliti anterior stabilite1, chiar dac nu exclude caracterul neprevzut, spontan pe alocuri. Iat motivul pentru care proiectarea didactic ne apare ca o condiie absolut necesar unei activiti didactice optime. Ea reprezint activitatea complex de anticipare (prefigurare, prognozare) a modului de desfurare a procesului instructiv-educativ i, mai ales, a componentelor sale. Sensul modern al termenului de proiectare devine sinonim cu sintagma design educaional, neles ca act de

Cojocariu, Venera Mihaela, Teoria i metodologia instruirii, Ed. Did. i Ped., Bucureti, 2002, p. 98.

anticipare, prefigurare a demersului didactic, n termeni care s-l fac intraductibil n practic.2 Nu mai trebuie de mult demonstrat faptul c eficiena pedagogic, att desfurarea, ct i rezultatele procesului de nvmnt, depind mai ales de metodele alese de cadrul didactic. Dup cum o arat etimologia termenului, metodele de nvmnt reprezint cile, modalitile, procedeele, tehnicile i mijloacele adecvate pentru desfurarea procesului instructiv-educativ: mai mult dect att cile folosite n coal de ctre profesori pentru a-i sprijini pe elevi s descopere viaa, natura, lumea, lucrurile, tiina, ele sunt mijloace prin care se formeaz i se dezvolt priceperile i desprinderile elevilor, dar i capacitatea acestora de a utiliza roadele cunoaterii n aa fel nct s-i formeze i s-i dezvolte personalitatea. Metodele moderne utilizate la clas sunt: Metoda Piramidei sau metoda bulgrelui de zpad presupune acumularea treptat a opiniilor individuale ale participanilor. Are ca principiu de baz mpletirea activitii individuale cu cea de grup. Profesorul expune elevilor datele problemei n cauz. Elevii o rezolv mai nti individual, n aproximativ 5 minute. Elevii formeaz apoi diade, pentru a discuta rezultatele la care a ajuns fiecare. Se vor forma 2 grupe mari, egale ca numr, n care se dialoghez asupra soluiilor pentru care s-a optat. ntreaga clas, reunit, discut sarcina de lucru aleas de profesor, analizeaz att soluiile la care au ajuns pn n aceast etap, ct i problemele la care trebuie gsite rspunsuri. Se opteaz pentru soluia cea mai bun i se stabilesc concluziile ntregului colectiv. Acest metod poate fi utilizat cu succes la orele de literatur. Sarcina de lucru ar suna astfel: Cum ai reaciona n locul ciobnaului avertizat de mioara nzdrvan? Cum ai fi preferat s utilizai scrisoarea adversarului politic, dac ai fi fost n postura lui Nae Caavencu? Braistormingul (metoda asaltului de idei) este o metod interactiv iniiat de Alex Osborne. Acesta i-a descoperit i valorizat funcia distinct, aceea de a nlesni cutarea i gsirea celei mai adecvate soluii a unei probleme de rezolvat, printr-o intens mobilizare a ideilor tuturor participanilor la discuie. Metoda asaltului de idei are drept scop emiterea unui numr ct mai mare de soluii privind modul de rezolvare a unei

Ionescu, M., Radu, I., Didactica modern, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p. 228.

probleme, ntr-un grup coordonat de un moderator ce ndeplinete rolul de animator i de mediator al discuiei. Metoda Starburst este similar celei prezentate mai sus, cu care totui nu se confund, dei presupune organizarea clasei de elevi ntr-un grup i stimuleaz crearea de ntrebri la ntrebri, aa cum brainstormingul dezvolt construcia de idei pe idei. Metoda stimuleaz att creativitatea individual, ct i cea de grup, spiritul de cooperare i cel de competiie. Se alege o problem de dezbtut apoi se nir, n jurul conceptului respectiv, mai multe ntrebri care au legtur cu el. ntrebrile de nceput sunt: cine?, ce?, unde?, cnd?, cum? i pot da natere la alte ntrebri.
Cum?

Cnd?

Ce?

Unde?

Cine?

Exemple: 1. Imaginai-v o serie de ntrebri care s aib legtur cu obrzniciile personajului copil din schia studiat. 2. Enumerai ntrebrile de care ar trebui s in seama autorul unei descrieri tiinifice. Tehnica 6 / 3 / 5 presupune mprirea clasei n grupe de cte 6 membri ns, spre deosebire de brainstorming, participanii noteaz pe o foaie de hrtie cte trei soluii la o problem dat, timp de 5 minute. Totalul obinut nsumeaz, aadar, 18 rspunsuri n 30 de minute, pentru fiecare grup. Exemple : Care sunt modalitile de caracterizare a personajului preferat din povestirea/nuvela studiat ? / Identificai, n textul liric studiat, trei figuri de sunet sau de construcie i analizai-le.

Tehnica acvariului (fishbowl) presupune o anumit aezare a scaunelor din cabinetul de literartur, ceea ce justific i denumirea ei: ele sunt dispuse n dou cercuri concentrice, unul din cercuri incluzndu-l pe cellalt. Elevii aezai n cercul interior primesc un timp de 8 10 minute pentru a discuta o problem controversat, anunat dinainte. n acest timp, cei aezai n cercul exterior fac observaii privind felul n care se relaioneaz n primul cerc, tipurile de srategii folosite de participanii la dialog pentru a-i susine poziia, reaciile lor i contribuia fiecruia la reuita dezbaterii. Urmeaz expunerea observaiilor de ctre cei din cercul exterior, apoi schimbarea locurilor : cei din cercul interior trec n cel exterior i invers. Dezbaterea continu cu un alt subiect controversat, pe care l analizeaz acum cei care n prima faz au fost observatori, urmnd ca la final s se concluzioneze asupra activitii. Reeaua de discuii este o metod ce presupune o condiie obigatorie, existena unui coninut al nvrii conflictual, deci care s suscite interpretri diferite, impunnd formularea unei ntrebri binare asupra acestuia. Dup ce profesorul formuleaz o ntrebare care s permit n egal msur rspunsuri afirmative i negative, pro i contra , elevii mediteaz la aceasta i i formuleaz, ntr-un timp dat, propriile rspunsuri. Elevii sunt grupai apoi cte patru, iar n interiorul fiecrui cvartet, n cte dou diade. n fiecare diad, apoi n fiecare cvartet, se discut rspunsul la ntrebare, dup care s noteaz argumentele care susin fiecare tp de rspuns, pe o foaie de caiet. Fiecare grup trebuie s i sintetizeze rspunsurile i s i exprime o concluzie privitoare la problema de dezbtut. Eventual, la sfritul discuiilor se apeleaz i la o metod evaluativparticipativ, gen unul st, ceilali circul sau turul galeriei, care permite elevilor vizualizarea i reflecia asupra rezultatelor muncii colegilor i, n replic, evaluarea i autoevaluarea propriilor rezultate ale muncii. Jocul este o aciune generatoare de distraie i de reconfortate.3 Jocul poate deveni un adevrat instrument educativ i didactic, o baz a metodelor de instruire i educaie, nu doar n nvmntul precolar i primar.

Bingo fiecare elev sau grup de 4-5 elevi primete cte un carton cu 6 careuri, n fiecare fiind trecut sarcina de lucru cerut. Ctig elevul sau grupa care rezolv corect i cel mai repede careul.

E.E. Geissler, Mijloace de educaie, Ed. Did. i Ped., Bucureti, 1977, p. 195.

Exemplu: Clin (File din poveste) poate avea urmtoarele sarcini de lucru: caracteristica naturii sugerat n prima parte, imagini predominante, determinantul pdurii descrise, sentimental sugerat al privitorului, numele figurii de stil din sintagma cuibar rotind, semnificaia termenului harnici.

arpele joc folosit n secvenele de fixare sau evaluare a nsuirii unor termeni de teorie literar. Presupune notarea pe o hrtie pliat (n form de arpe sau acordeon) a unui termen, constnd ntr-o noiune ce trebuie verificat; prima parte a hrtiei se pliaz, iar pe urmtoarea parte al doilea participant noteaz definiia noiunii respective. Fr a vedea noiunea iniial, al treilea participant citete doar definiia i scrie termenul-noiune care i corespunde, care va fi citit de urmtorul participant. La final se reface traseul i n cazul unuor erori, se depisteaz autorul i cauza greelii respective, operndu-se eventualele ameliorri.

Procesul literar este o form complicat de dramatizare a unor fragmente literare i chiar a unor opere ntregi, vzut n fond ca o dezbatere problematizat a universului unei opere literare, n care elevii se antreneaz ca inculpai, acuzatori sau aprtori ai destinelor personajelor respective.4 Procesul presupune distribuirea unor roluri specifice: preedintele tribunalului, grefieri, procurori, secretari, avocatul aprrii, pe lng rolurile personajelor din opera literar de aici, numrul mare de elevi care trebuie implicai n procesul literar.

Exemplu: Procesul greierului acuzat de lene i neglijen. Metoda cubului presupune analiza unui concept, a unei noiuni sau a unei teme prin proiectarea ei pe cele ase faete ale unui cub, fiecare dintre ele presupunnd o abordare distinct a subiectului respectiv. n cele ase faete ale cubului elevii trebuie s rspund la urmtoarele instruciuni: 1. Descrie Cum arat? 2. Compar Cu ce seamn i prin ce se difereniaz? 3. Asociaz La ce te face s te gndeti? 4. Analizeaz Din ce e fcut?
5. Aplic Cum poate fi folosit?
4

Parfene, Constantin, Literatura n coal, Ed. Universitii Al. I. Cuza, Iai, 1997, p. 126.

6. Argumenteaz pro sau contra E bun sau ru? De ce? Prin metoda cubului se pot nva noiuni de teorie literar la clasele mai mici, n ciclul curricular de dezvoltare (fibula, schia, povestirea, nuvela, imnul, comedia), se pot analiza categoriile estetice la clasele de liceu. Metoda horoscopului poate fi utilizat doar n cazul unor lecii de studiere a textelor epice i dramatice, mai exact n secvenele didactice n care se vizeaz caracterizarea unor personaje literare. Clasa se organizeaz n grupe de 4 elevi i se desfoar urmtorii pai: citirea individual a textului, alegerea personajului pentru discuie, citirea trsturilor fiecrui semn zodiacal, opiunea fiecrei echipe pentru ncadrarea personajului n sfera unui semn zodiacal, prezentarea n faa clasei a opiunilor i a argumentelor ce le justific, urmat de discuii, descoperirea unei alte soluii mai potrivite sau mbogirea argumentrii. Exemplu: Vitoria Lipan este identificat ca aparinnd Taurului (tenace, stoic, prudent, inflexibil, convenional, ncpnat, rigid). Schimb perechea (Share pair circles) este o metod interactiv, de lucru n diade. Profesorul mparte clasa n dou grupe egale ca numr; elevii din fiecare grup se aaz fa-n fa cu perechea, rezultatul fiind dou cercuri concentrice. Elevii i pot alege singuri prechea sau pot fi aezai n grupe de profesor. Elevii lucreaz doi cte doi timp de cteva minute. Apoi elevii din cercul exterior se mut n sensul acelor de ceasornic, pentru a-i schimba partenerii i pentru a realize noi perechi. Jocul continu pn cnd se epuizeaz problemele ce trebuie soluionate sau pn cnd fiecare elev i regsete partenerul iniial. n aceast etap, se analizeaz soluiile/ideile emise de toate perechile. Exemplu: La clasa a V-a, studierea basmului popular Prslea cel voinic i merele de aur poate debuta cu aceast metod; perechile de elevi pot primi urmtoarele sarcini de lucru, mai uoare, desigur, innd cont de faptul c sunt abia la nceputul analizei: 1. Ce sugereaz formula folosit la nceputul povetii? 2. Unde se desfoar ntmplrile povestite? Locurile respective se pot identifica pe hart? 3. Care personaje reprezint binele? dar rul? 4. Exist n basm personaje cu puteri miraculoase? Dai exemple! 5. Care sunt calitile eroului? 6. Cum le dovedete el?

7. Care cifr se repet cel mai des? n ce situaii? Plriile gnditoare (metoda thinking hats) este o metod interactiv, de gndire critic, ce presupune interpretarea de roluri de ctre participanii care i aleg una dintre ase plrii figurine decupate sau simple simboluri de diferite culori, crora le corespund semnificaii i implicit, modaliti diferite de interpretare. Culoarea plriei este cea care definete rolul: plria alb este neutr, participanii sunt nvai s gndeasc obiectiv, plria roie d fru liber sentimentelor, ofer o perspectiv emoional asupra evenimentelor. Plria neagr este perspective gndirii negativiste, pesimiste, plria galben este simbolul gndirii pozitive i constructive, al optimismului. Cel ce st sub plria verde trebuie s fie creativ. Gndirea lateral este specific acestui tip de plrie. Cere un efort de creaie. Plria albastr este dirijorul orchestrei i cere ajutorul celorlalte plrii. Gnditorul plriei albastre definete problema i conduce ntrebrile, reconcentreaz informaiile pe parcursul activitii i formuleaz ideile principale i concluziile la sfrit. Monitorizeaz jocul i are n vedere respectarea regulilor. Un
exemplu de ntrebri posibile n acest joc este:
Plria alb
Ce informaii avem? Ce informaii lipsesc? Ce informaii am vrea s avem?

Plria roie
Punndu-mi plria roie, uite

Plria galben
Pe ce se bazez aceste idei? Care sunt avantajele? Pe ce drum o lum? Dac ncepem aa sigur vom ajunge la rezultatul bun!

Plria neagr
Care sunt erorile? Ce ne mpiedic?

Plria albastr
Putem s rezumm? Care e urmtorul pas? Care sunt ideile principale? S nu pierdem timpul i s ne concentrm asupra, nu credei?

Plria verde
ansa succesului este dac Cum poate fi altfel atacat problema?

cum privesc
eu lucrurile Sentimentul meu e c Nu-mi place felul cum s-a procedat.

La ce riscuri
ne expunem? Ne permite regulamentul?

Cum

putem

Putem face
asta i n alt mod? Gsim i o alt explicaie?

obine informaiile?

Metoda Frisco seamn cu cea prezentat anterior, deoarece presupune, ca i aceasta, interpretarea unor roluri, de data aceasta n numr de patru: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul. Metoda are urmtoarele etape: etapa propunerii problemei de ctre profesor sau elevi; etapa organizrii colectivului, n care se explic rolurile i se stabilesc actorii care le vor interpreta; etapa dezbaterii colective n care sunt interpretate rolurile i susinute punctele de vedere; etapa sistematizrii ideilor emise i a concluzionrii. Metoda mozaicului (jigsaw) este bazat pe conceptual de team learning, deci pe nvarea n echip deloc ntmpltor, este denumit i metoda grupurilor independente.

Presupune mprirea clasei de elevi n grupe de lucru, n cadrul crora fiecare membru primete o sarcin de studiu n care trebuie s devin expert, n aa fel nct ulterior s i iniieze i colegii cu privire la subiectul respectiv. Etapele acestei metode sunt: pregtirea materialului de lucru, organizarea colectivului n echipe de nvare de cte 4-5 elevi, constituirea grupurilor de experi, rentoarcerea n echipa iniial de nvare i evaluarea. Exemplu: La clasa a VII-a Nuvela (definiie, trsturi, reprezentani). Gndii / lucrai n perechi / comunicai este o metod propus de F. Lyman n ultimul deceniu al secolului trecut i mizeaz pe participarea activ a elevilor la propria lor instruire. Procedura de lucru este foarte simpl: profesorul lanseaz o ntrebare legat de coninutu leciei respective, elevii reflect asupra ei ntr-un timp dat, apoi se grupeaz n diade pentru a discuta, n perechi, rspunsurile. n final fiecare diad ia pe rnd cuvntul i i mprtete concluziile cu privire la subiectul abordat. Metoda se utilizeaz cu precdere n faza de evocare, pentru a fixa ntr-o manier plcut coninutul predate anterior, a crui sistematizare este necesar pentru lecia n curs, dar i n alte faze ale demersului didactic, pentru a dirija atena elevilor spre un detaliu semnificativ: termenul-cheie sau toposul central dintr-o succesiune de versuri sau de paragrafe dintr-un text narativ/dramatic; semnificaia de profunzime a unor secvene sau scene, a apariiei unor pasaje episodice.

BIBLIOGRAFIE:
1. Cojocariu, Venera Mihaela, Teoria i metodologia instruirii, Ed. Didactic

i Pedagogic, Bucureti, 2002.

2. E.E. Geissler, Mijloace de educaie, Ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1977. 3. Goia, Vistian, Didactica limbii i literaturii romne pentru gimnaziu i

liceu, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002.

4. Ionescu, M., Radu, T., Didactica modern, Editura Dacia, Cluj Napoca,

2001.
5. Ilie, Emanuela, Didactica literaturii romne, Editura Polirom, Iai, 2008.

6. Parfene, Constantin, Literatura n coal, Editura Universitii din Iai,

1997.

ORIENTRI MODERNE N PREDAREA LIMBII I LITERATURII ROMNE Trim ntr-o societate aflat n continu micare i modernizare, n care viziunea contemporan impune schimbri n finalitatea educativ, vzut mai puin ca transmitere de cunotine i mai mult ca formare a personalitii. Elevul de azi trebuie s dea universului informaional ntlnit un sens critic, creativ i productiv. Copilul este nevoit s-i dezvolte capacitatea de a cere informaii i de a decide importana acestora. Pentru a se realiza acest deziderat, profesorul trebuie s-i ofere, n egal msur, un cadru de nvare i unul de gndire, pentru a da posibilitatea elevului s-i urmreasc i s-i monitorizeze propriile procese de gndire. Rolul profesorului este de nenlocuit, cci acesta este organizatorul condiiilor de nvare. Predarea literaturii romne reprezint, n primul rnd, o problem de educaie estetic. Preocuprile pentru frumos, pentru reflectarea expresiv a realitii, au existat dintotdeauna. Educaia modern, n general, i cea estetic, n special, trebuie s deplaseze accentul de la ipostaza reproductiv a nvrii la cea a cultivrii potenialului creativ al personalitii. Literatura favorizeaz formarea sentimentelor intelectuale, a convingerilor morale, fortificnd i echilibrnd ntreaga personalitate, permind realizarea idealului educaional. Aceste obiective pot fi atinse n predarea literaturii romne prin percepia direct, profund i creatoare asupra operei de art, prin observarea unitii form - coninut, prin interdependena dintre oper creator - condiii sociale i istorice de apariie. Ne aflm n secolul tehnologiei moderne, ntr-o epoc n care omenirea este asaltat de cinematograf, televizor, calculator i internet. Apare, astfel, pericolul scderii rolului crilor n viaa omului. Aceast tendin de abandonare a lecturii directe, innd o carte n mn, s-a observat att la noi,ct i n ntreaga lume. Profesorului de limba i literatura romn i revine o misisune grea: s atrag elevul spre carte. Ea trebuie privit ca element al devenirii umane. n legtur cu virtuile lecturii s-a scris mult i se va mai scrie. Miron Costin spunea c ,,Nu este alta mai plcut i mai folositoare zbav dect cetitul crilor. Filozoful i

poetul american Ralph Emerson zicea c ,,Sunt cri care ocup n viaa noastr acelai rol cu prinii, cu cei dragi i cu experienele mari. Cultivarea interesului pentru lectur, pentru lucrul cu cartea, rmne unul dintre principiile fundamentale ale muncii noastre. Datoria noastr este s-i orientm pe elevi spre cunoaterea importanei crii, spre folosirea acestor surse de nvare. Acest lucru se poate realiza i prin utilizarea unor metode i mijloace didactice moderne, atractive pentru elevi. Voi enumera cteva metode moderne de predare : metoda tiu - Vreau s tiu - Am nvat, Plriile gnditoare, Explozia solar, Turul galeriei, metoda Frisco, Brainstormingul, Studiul de caz, metoda cadranelor, a cubului, Tehnica 6-3-5 etc. in s exemplific rezultate aplicrii unor astfel de metode. Metoda Studiului de caz a fost introdus ca element obligatoriu la clasele a XI-a i a XII-a. Utilizarea ei prezint numeroase avantaje : elevii se confrunt direct cu problema pe care o au de cercetat gsesc elementele caracteristice cazului pe care l investighez selecteaz materiale, sintetizeaz i dezvolt capaciti de examinare critic a strategiilor de soluionare, de organizare, de cooperare n echip apropie procesul de viaa cotidian. Primul studiu din clasa a XII-a este Diversitate tematic i stilistic n poezia interbelic, un studiu vast care a necesitat o ndelung documentare. Echipa a fost format din ase membrii, alei de la nceputul anului colar. Ei s-au documentat, au fost la bibliotec, au navigat pe internet, au lucrat chiar i n timpul orelor de informatic. S-au alocat acestui studiu de caz dou ore. Echipa a utilizat laptopul i videoproiectorul, deoarece au realizat un material interesant n Power-Point, s-au citit referate i poezii reprezentative. Grupul celor ase a realizat i un test de verificare, cuprinznd ntrebri legate de tema prezentat i un exerciiu de ncadrare n modernism a poeziei ,, Lumina de Lucian Blaga. In timpul activitii s-au remarcat i cteva minusuri:

nu toi membrii grupului s-au implicat cu seriozitate; nu s-au cutat n dicionar cuvintele necunoscute; unele referate au fost inaccesibile colegilor din cauza limbajului academic; elevii nu au avut o atitudine natural n timpul prezentrilor; Dar, n amsamblu, studiul de caz a fost unul interesant, mai ales c li s-a cerut elevilor s aduc i elemente noi, neprezentate de profesor la ore.

Un alt exemplu este folosirea metodei cadranului, care stimuleaz atenia i gndirea, caut noi ci de acces spre cunotinele proprii. Clasa trebuie mprit n patru grupe ( se poate lucra i individual) i fiecare echip primete de rezolvat o cerin.S-a utilizat metoda la predarea elementelor de expresivitate, n cadrul leciei ,,Sara pe deal de M. Eminescu, la clasa a IX-a. S-a mprit clasa n 8 grupe ( cte dou grupe pentru fiecare cerin ), dup cum urmeaz :

I. Selectai din text imaginile auditive II. Selectai din text imagile vizuale. III. Extragei figurile de stil. IV. Ce sentimente v-a trezit poezia ?

A fost mprit tabla i dup ce elevii au rezolvat cerina au fost completate cadranele: Metoda a fost folosit i la alte opere literare, dar cu alte cerine. De asemenea s-a folosit i ca exerciiu individual pentru tema de cas. O alt metod modern este cea a horoscopului, care a fost utilizat n cadrul leciei de caracterizare a Vitoriei Lipan, la clasa a IX-a. S-a stabilit zodia personajului i elevii au avut de realizat fie de lectur care s cuprind citate ce argumenteaz ncadrarea eroinei n zodia respectiv. Leciile de literatura romn pot fi mai atractive i prin mijloacele didactice moderne folosite: pentru predarea lui Nichita Stnescu s-au audiat interpretrile muzicale ale lui Nicu Alifantis i Paula Seling; introducerea noiunilor teoretice despre realitate ficiune i fantastic au fost nsoite de fragmente din filme diferite: ,,Moromeii (Ficiune) i ,,Cronicile din Narnia pentru fantastic. Evident elevul nu este lsat singur n fa imaginii, ci i se ofer att imaginea, ct i comentariul verbal, care-i propune s-l conduc spre nelegerea ei. Mijloacele audio i audio-vizuale sunt instrumente interpuse ntre elev i profesor. Ele dau rezultate doar dac elevii valorific mesajul. Profesorului i revine rolul de a-l determina s acioneze, s opereze cu datele oferite de mesaj n cadrul unei situaii de descoperire, s generalizeze i s formuleze ei nii concluziile. Timpul pe care l ia profesorului pregtirea unei lecii cu mijloace tehnice este sensibil mai mare dect pentru o lecie obinuit. Activitatea profesorului trebuie s fie bazat ns pe activitile tradiionale, dar s se asocieze i cu metode i mijloace moderne, de care nu trebuie abuzat. i asta pentru c mijloacele moderne aduc un plus de atractivitate, dar valoarea lor formativ nu este elucidat pe deplin, urmnd ca timpul s-i spun cuvntul. Bibliografie: 1. Boco, Muata, (2002), Instruire interactiv. Repere pentru reflecie i aciune, Editura PresaUniversitar Clujean, Cluj-Napoca; 2. Bonta, I., (1997), Pedagogie, Editura All, Bucureti; 3. Bruner, Jerome, (1970), Procesul educaiei intelectuale, (trad.), Editura tiinific, Bucureti; 4. Cerghit, Ioan, (1997), Metode de nvmnt, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti; 5. Cozma, Teodor, (1997), Educaia formal, nonformal i informal, n Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iai; 6. Cristea C. Gabriela (2002), Pedagogie general, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti; 7. Cristea, Sorin, (2002), Dicionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera Educaional, Chiinu; 8. Fluera V., ( 2005),Tehnica nvrii prin cooperare, Casa Crii de tiin, Cluj- Napoca;

Interpretarea i valorificarea faptelor de cultur popular au fost determinate de interesul unor crturari (din epoca luminilor ndeosebi) pentru popor, conjugat cu descoperirea culturilor primitive (n perioada marilor descoperiri geografice) att de diferite de cele europene. Aceste preocupri s-au diversificat n romantism i au cptat, ulterior, un rol important n gndirea contemporan, cnd s-au creat forme instituionalizate (muzee, publicaii, societi). n revista Atheneum din 22 august 1846, arheologul englez William J. Thomas propunea folosirea termenului folclor (din engl. folk = popor, lore = nelepciune) pentru a denumi cultura popular, n timp ce cuvntul cptnd noi semnificaii, mai ales n ceea ce privete fenomenele subsumate. De aici i atitudinile care devin complementare - de entuziasm fa de faptele folclorice (n special n romantism) i de atitudine tiinific explicativ, ulterior. Precursor al ambelor direcii este socotit Giambattista Vico, acela care, nc din 1725 vorbea, n Scienza nuova, de poeticitatea limbii popoarelor slbatice, gsind originea metaforei n mentalitatea i n modul de gndire animist al unei faze poetice n dezvoltarea spiritului omenesc. Clasicul Michel de Montaigne prefera naivitatea i graia poeziei populare artificialitii creaiei de salon caracteristice epocii sale. Cel care a dat un imbold considerabil interesului pentru folclor a fost Johan Gottfried Herder, care a publicat coleciile Volkslieder i Stimmen der Vlker in Liedern (1778 - 1779); valoarea intrinsec a poeziei populare este reprezentat, pentru acesta, iar apoi i pentru romantici, de valoarea ei etno-istoric i artistic. Folclorul, arhiva vie a popoarelor, devine astfel un document prin care se reconstituie trecutul istoric naional i se pune baza culturii naionale moderne.

La noi, interesul pentru faptele de cultur popular, de literatur, se manifest de timpuriu, nc din perioada cronicarilor, care le acord un interes deosebit (Neculce i prefaeaz Letopiseul cu cele 42 de legende, n Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir gsim prezentate obiceiuri, credine, superstiii). Rolul major a revenit, ns, paoptitilor, care vd n poezia popular o adevrat oglind a sufletului popular. Dac lui Alecsandri i datorm cea dinti culegere de poezie popular (Poezii populare. Balade (cntice btrneti) adunate i ndreptate, 1852), lui Heliade Rdulescu, prelucrarea unui mit (Zburtorul), i intrarea literaturii populare ca izvor de inspiraie n sfera de interes a creatorilor (Pann, Asachi, Blcescu etc.), lui Alecu Russo i datorm sistematizarea, ntr-o viziune teoretic mai profund, a ideilor privitoare la creaia literar popular ca document istoric i spiritual, cu valoare artistic de excepie i drept nesecat izvor de inspiraie pentru creaia cult. n istoria spiritualitii un rol deosebit l joac mitul - surs a tuturor faptelor ce in de gndirea popular, filosofie, literatur. n accepia actual (considerat de Mircea Eliade) mitul nu mai este considerat o fabul, o ficiune, ci, ca i n lumea strvecje, arhaic, desemneaz o istorie adevrat i preioas, fiindc este sacr, exemplar i semnificativ sau o tradiie sacr, relevaie primordial, model exemplar. Dac n Grecia lui Homer mhytos-ul avea o valoare religioas i metafizic, opunndu-se logos-ului i lui historica, de la Xenofoc ncoace a nceput s desemneze tot ce nu poate exista cu adevrat. Aceasta este ns o interpretare simplist, fiindc mitul este viu, nfind modele pentru comportarea omeneasc i prin nsi aceasta confer existenei semnificaie i valoare. ncercnd s defineasc mitul, Eliade arat c acesta povestete o istorie sacr; el relateaz un eveniment care a avut loc n timpul primordial, timpul fabulos al nceputurilor. Altfel zis, mitul povestete cum, mulumit isprvilor fiinelor supranaturale, o realitate s-a nscut, fie c e vorba de realitatea total, Cosmosul, sau numai de un fragment: o insul, o specie vegetal, o comportare uman, o instituie. E aadar ntotdeauna povestea unei faceri: ni se povestete cum a fost produs ceva, cum a nceput s fie. Mitul nu vorbete dect despre ceea ce s-a ntmplat realmente, despre ceea ce s-a ntmplat pe deplin. Referindu-se la realiti, mitul este o istorie sacr, adic una adevrat. Personajele miturilor sunt fiine supranaturale. Ele sunt cunoscute mai ales prin ceea ce au fcut n timpul prestigios al nceputurilor. Rezult c miturile releveaz activitatea lor creatoare i dezvluie sacralitatea (sau numai caracterul supranatural) operelor lor. Funcia esenial a miturilor este de a nfia modelele exemplare ale tuturor riturilor i ale tuturor activitilor omeneti semnificative, att alimentaia sau cstoria, ct i munca, educaia, arta sau nelepciunea. Popoarele primitive deosebesc istorii adevrate (miturile), sacre, adresate doar celor care parcurg o traiectorie iniiatic i vizeaz probleme eseniale (cosmogonia, originea morii), avnd drept protagoniti fiine divine, supranaturale, cereti sau astrale, de istoriile fale (fabule, basme) care relateaz aventurile eroului naional (salvatorul poporului, eliberatorul, aductorul de bine) sau explic anumite caracteristici ale animalelor. Ele descriu nu numai

originea lumii, a plantelor, a omului, ci i toate evenimentele primordiale care au modificat condiia uman. Mitul l nva pe om istoriile primordiale care l-au construit din punct de vedere existenial i tot ce se refer la existen i la propriul mod de a exista. Aa cum arat astzi, omul este constituit de evenimentele mitice, petrecute n illo tempore. De aici rezult c ceea ce s-a petrecut ab origine se poate repeta prin fora riturilor, iar cunoaterea a ceea ce s-a petrecut odinioar nseamn a afla originea lucrurilor. Miturile se comunic neofiilor n timpul iniierii lor, ele fiind celebrate (reactualizate prin ritualuri ceremoniale. Istoria relatat de mit este o cunoatere de ordin ezoteric nu numai pentru c este secret, transmindu-se n cursul unei iniieri, ci i fiindc este nspit de o putere magic religioas (a cunoate originea unui obicei etc. nseamn a dobndi asupra acestuia o putere magic, mulumit creia l putem domina). S-ar putea spune c trind miturile ieim din timpul profan, cronologic, i ptrundem ntrun timp calitativ diferit, un timp sacru, deopotriv primordial i recuperabil la infinit. Religiozitatea acestei experiene de retrire a miturilor este justificat prin aceea c ea se deosebete de experiena obinuit a experienei cotidiene. Reactualiznd evenimentele fabuloase, exaltante, semnificative, ptrundem ntr-o alt lume, transfigurat, auroral n care sunt prezente fiine supranaturale. Iat ce afirma B. Malinovski n legtur cu miturile: Considerat din punct de vedere a ceea ce este viu ntr-nsul, mitul nu reprezint o explicaie menit s satisfac o curiozitate tiinific, ci o povestire care face din nou s triasc o realitate original i care corespunde unei profunde nevoi religioase, unor nzuinie morale, unor constrngeri i unor imperative de ordin social i chiar unor exigene practice. n civilizaiile primitive, mitul ndeplinete o funcie indispensabil: el exprim, scoate n relief, i codific credinele, salvagardeaz i impune principiile morale, garanteaz eficacitatea ceremoniilor rituale i ofer reguli practice care urmeaz s fie folosite de om. Mitul este (...) o realitate vie la care nu ncetm s recurgem, (...) o adevrat codificare a religiei primitive i a nelepciunii practice (...). Cunoaterea pe care omul o are despre aceast realitate i releveaz sensul riturilor i al sarcinilor de ordin moral, precum i modul n care trebuie s le ndeplineasc.

[modificare] Clasificarea miturilor

mituri cosmogonice -- facerea lumii, creaia prin excelent, cosmogonia e modelul exemplar al unei serii ntregi de faceri. Nu doar pentru c acest cosmos e arhetipul, ci i pentru c este o oper divin. mituri de origine -- prelungesc i completeaz mitul cosmogonic, povestind cum a fost lumea modificat (mbogit sau srcit). De aceea marea majoritate a acestora repet cosmogonia, istoria lumii i a comunitii (tribului) - o reactualizare ritual, prin cntece i dansuri, a evenimentelor mitice eseniale de la facerea lumii ncoace. Ele joac un rol i n vindecri, i n ceremonialele naterii, n ritualurile acestora implicndu-se i mitul cosmogonic, i acela al originii bolii.

miturile i riturile nnoirii -- sunt i ele legate de cel cosmogonic. n aceast categorie intr i ritualul Anului Nou - cnd se inaugureaz un nou ciclu temporal. Renovarea anual a lumii este un reflex al unei temporaliti nc neextinse, o nou creaie. n ceremoniile de Anul Nou, se presupune c nemuritorii sunt din nou prezeni pe pmnt, sanctificnd astfel lumea, care devine regenerat i stabil. Srbtorile periodice de regenerare reactualizeaz simbolic cosmogonia, opera creatoare a zeilor, nimicirea lumii vechi. Aceasta dispare n chip firesc, fiindc distana ce o separ de nceputuri a atins limita extrem. De aici deosebirea dintre aceste credine i cele privitoare la potop sau la alte catastrofe. miturile eshatologice (gr. eshaton = sfrit) -- sunt referitoare la sfritul lumii. Ele povestesc despre distrugerea lumii i a umanitii, cu excepia unui cuplu. Mitul Potopolui este general rspndit (dar foarte rar n Africa). Alte cataclisme de proporii cosmice ce pot produce distrugerea lumii sunt cutremure, incendii, prvliri de muni. Acestea nu sunt ns, totale, ci nseamn doar sfritul unei umaniti, urmat de venirea alteia noi. ns haosul ce urmeaz distrugerii, urmat de apariia unui nou teritoriu nu este altceva dect regresiune ctre haosul primordial, aadar ctre cosmogonie. Cauza cataclismului este mnia fiinei supreme, provocat de pcatele oamenilor i de decrepitudinea lumii. Majoritatea acestor mituri aduce i convingerea c lumii distruse (degradat progresit) i va urma o alta, paradisiac, graie unei noi creaii.

Multe mitologii (cele complexe, orientale) vorbesc despre crearea i distrugerea ciclic a lumii i de credina n perfeciunea nceputurilor. n cretinism, ns, sfritul lumii va fi unic, aa cum cosmogonia a fost unic. Cosmosul ce va urma catastrofei va fi cel iniial, dar purificat, regenerat i restaurat n gloria sa primordial. Acest paradis terestru va fi infinit, pentru c timpul nu mai este cel circular al venicei ntoarceri, ci unul linear, ireversibil. n acest context eshatologia reprezint triumful unei istorii sfinte, sfritul lumii revelnd valoarea religioas a faptelor umane; oamenii vor fi judecai dup faptele lor (o judecat selectiv, doar cei alei putnd avea parte de fericirea venic, pentru c n lupta cu puterile i ispitele lumii eu ai rmas credincioi mpriei cerurilor). Sfritul lumii face parte din misterul mesianic, fiindc aceast catastrof va fi urmat de o a doua venire a lui Iisus i de Judecata de apoi, apoi - pentru alei la restaurarea paradisului. Catastrofa va fi precedat de domnia Anticristului, cnd toate valorile - sociale, morale, religioase, vor fi rsturnate (adic o ntoarcere n haos). Credina ntr-un nou nceput, prezent n toate aceste mituri, implic att motivul perfeciunii nceputurilor n trecutul originat, ct i acela viitor, paradisiac, ce a avut loc ab origine (adic a cosmogoniei) confer ltiina a ceea ce se va mtmpla n viitor. ntoarcerea individual la origine este conceput ca o posibilitate de a nnoi i de a regenera existena celui care o ntreprinde. Este vorba, n primul rnd, de binecunoscutul simbolism al ritualurilor iniiatice renaterea novicelui are loc sub semnul unui regressus ad uterum. Prin iniiere, adolescentul devine, deopotriv, o fiin responsabil social i avizat cultural. ntoarcerea la matrice este figurat fie printr-o recluziune (ntr-o colib), fie prin nghiirea de ctre un monstru, fie prin ptrunderea n teren sacru (identificat cu uterul pmntului mum). Bezna

prenatal sau a locului de recluziune nu e altceva dect ntunericul nopii premergtoare creaiei. Dar adevrata semnificaie a miturilor i a riturilor de ntoarcere la origine este dat de intenia revelat contextual a fiecruia. Aa se explic de exemplu, idealul de obinere a beatitudinii (a tinereii i a longevitii), adic a nemuririi - prin unitatea primordial, starea care preceda, de fapt, nsi creaia. i astfel, prin ntoarcerea la origini, se pot anula efectele timpului - ale timpului scurs i se poate rencepe viaa. Filosofiile, tehnicile ascetice i contemplative indiene urmresc vindecarea omului de suferina vieii n timp, de legea Karmei adic, aceea care impune transmigraiunile - venica rentoarcere la via, la suferin. A iei de sub jugul legii Karmei nseamn, n fond, a te vindeca, a avea acces la nemurire. Pentru homo religiosus, esenialul, care preced existena, a avut loc anterior, ntr-o istorie primordial. Existena sa real ncepe atunci cnd primete comunicarea acestei istorii i i asum consecinele ei (n cretinism, de exemplu, esenialul este drama din paradis, care a pus temelia actualei condiii umane). Iar acest esenial difer de la o religie la alta, avnd drept punct de convergen doar prezena unor fiine supranaturale care au pierdut nemurirea. Prestigiul originii supravieuiete n contemporaneitate, prin idealul existenial propus unei colectiviti sau individului. Putem aminti, n aceast direcie, fascinaia exercitat de mitul originii superioare (arianismului), de mitul vrstei de aur al comunismului (societatea fr clase, fr tensiuni, fr istorie, triumfalist) sau, mai aproape, de mitul lui Superman (fiina fantastic, dedublat ns) dnd glas nostalgiilor secrete ale omului modern, care, avnd contiina decderii, a mrginirii sale, aspir s ajung el nsui un personaj excepional, un erou. De aici i rolul extrem de important al cinematografiei care propune asemenea mituri sau rolul mijloacelor de comunicare n mas (scrise, vizuale), la dirijarea opiniei publice, a atitudinii colectivitilor. M. Eliade descoper comportri mitice n chiar obsesia succesului caracteristic societii moderne, care traduce dorina obscur de a transcede limitele condiiei omeneti (mituri minore - starul, automobilul etc. sau mituri elitiste - care se cristalizeaz n jurul creaiei filosofice, artistice, experienele revoluionare ale artei moderne oglindind, de fapt, criza spiritual actual, faptul c elita gsete, n extravagana unor curente aristice, posibilitatea unei gnoze iniiatice). i tot aici se nscrie fascinaia lecturii - cci n literatur descoperim acea revolt mpotriva timpului istoric n care trim i muncim, mpotriva timpului mort, care strivete i ucide, prin recuperarea unui timp strin, extatic sau imagina, al beatitudinii.

Sub acest titlu generic ne-am obisnuit sa asezam toate productiile literare create, transmise si pastrate de masele populare, prin indivizi inzestrati iesiti din rindul acestora, din cele mai vechi timpuri pina astazi. Literatura populara este in fond o componenta a ansamblului de fapte de cultura pe care il numim cu un cuvint de circulatie internationala folclor (de la engl. folk-lore= intelepciune populara"). Considerat ca o secventa constitutiva a culturii populare, folclorul cuprinde literatura, muzica, dansul si teatrul popular, deci toate manifestarile artistice datorate creatorilor populari si destinate poporului. Spre deosebire de arta culta, de literatura, muzica, teatrul create de autori cunoscuti si pastrate in scris, in manuscrise sau carti tiparite - folclorul a fost creat, transmis si perpetuat timp de multe secole pe cale orala, prin viu erai, direct, de la interpret la ascultatori, fara mijlocirea paginii tiparite,-sau, mai recent, a discului ori a benzii de magnetofon. f3m7512fr72bzd Din aceasta trasatura fundamentala a sa, numita oralitate, decurg alte caracteristici, definitorii ale folclorului si, implicit, ale literaturii populare. Este vorba, mai intii, de caracterul colectiv, prin care intelegem ca la producerea unui bun folcloric au contribuit, in timp (mai rar si simultan) mai multi creatori; in circulatia lor orala textele folclorice sufera modificari, transformari, fiecare interpret adaugind ceva de la sine sau lasind ceva deoparte, contribuind dupa

puterile sale, dupa talent, la infrumusetarea piesei respective sau, dimpotriva, la degradarea ei. S-ar putea spune ca fiecare interpret este, intr-un fel, si creatorul bucatii respective, creatia unuia nesemanind niciodata perfect cu a altuia. Mai mult, acelasi cintec sau acelasi basm spus de mai multe ori, de acelasi interpret, va prezenta, de fiecare data, deosebiri rezultate din omisiuni, adaosuri, modificari etc. Fiecare noua creatie, deosebita intr-un grad mai mare sau mai mic de celelalte, poarta numele de varianta. Textele folclorice vietuiesc prin variante, a caror valoare este inegala, a caror soarta este greu previzibila: unele au sansa de a fi culese, transcrise si editate in colectii, altele dispar indata dupa ce au fost zise, cele mai multe se transforma, se innoiesc, devin cu totul altceva decit au fost mai inainte. in acest proces de creatie si transmitere orala, prin variante, a faptelor de folclor, numele creatorilor au fost rareori pastrate, mentionate in vreun fel. De aici rezulta caracterul anonim al creatiilor populare, faptul, deci, ca de cele mai multe ori nu putem sti cu certitudine (si nici nu intereseaza prea mult) cine a fost autoruj" unei doine, al unui basm sau al unei ghicitori. In transmiterea lor orala cele mai multe dintre productiile folclorice prezinta o impletire a mai multor moduri de expresie artistica, o simbioza a mai multor arte: versul se ingemaneaza cu melodia, itneori cu tactul jocului, cu gestica si cu mimica celui care il zice. insotirea aceasta a mai multor modalitati artistice in producerea unui singur bun folcloric poarta numele de sincretism. intelegerea naturii sincretice a faptelor de folclor este foarte importanta pentru aprecierea corecta a unor fenomene care altfel ar fi greu de explicat, ca de exemplu limitarea lungimii versului popular cintat la 5-6 sau 7-8 silabe, impartirea versului in picioare metrice bisilabice cu accentul pe prima silaba, absenta strofei, natura specifica a rimei, dispunerea acesteia in perechi (aa, bb, ce.) sau in lungi perioade monorimice (aaaa...) etc. Toate aceste particularitati ale versului popular cintat, datorate tocmai insotirii sale cu melodia, il fac de neconfundat, il diferentiaza net de versul poeziei culte, ne permit sa-1 recunoastem cu usurinta orieind. Desigur, in manualele scolare, in colectiile si antologiile de literatura populara textele sint publicate cel mai adesea fara partea lor muzicala si noi le studiem, le comentam si le apreciem ca opere literare* faeind abstractie de sincretismul lor firesc, desi chiar in denumirile unora dintre ele latura muzicala este implicata:

cintec liric", cintec de haiducie", cintece epice sau cintece batrinesti" etc. Sint productii folclorice carora le lipseste componenta muzicala, melodica (basme, legende, snoave etc), dar si aici textul literar propriu-zis este insotit in timpul spunerii de gestica, de mimica si de intonatia povestitorului. Fara indoiala, interpretarea literara a textelor folclorice nu pierde foarte mult daca nu se tine seama^in masura cuvenita de partea muzicala, gestuala etc. a acestora. in poezia populara, textul (spre a fi judecat esteticeste) - spunea G. Calinescu - nu numai ca se dispenseaza de melodie dar, eliberat de ea, apare in toata plenitudinea, cu o ritmica, cu o leganare proprie si pe masura ce prin mijlocirea cartii ne obisnuim a recita versuri populare, reconstituirea spectacolului muzical ni se pare de domeniul arheologiei, intr-atit folclorul depaseste .gustul unor anume grupuri umane spre a interesa pe toti iubitorii de literatura chiar refractari compromisurilor cu muzica." Este aici, desigur, opinia unui literat, a unui mare critic si istoric literar care a scris pagini admirabile despre folclorul romanesc; trebuie, totusi, sa aratam ca un plugusor" citit este mult mai putin exprexiv decit un plugusor" ascultat si vazut in desfasurarea vie a obiceiului. Ajungem, astfel, la alta particularitate a creatiilor folclorice: de cele mai multe ori ele nu au o existenta independenta, nu exista in sine si pentru sine, ci sint inglobate in obiceiuri si datini, sint zise in sezatori sau la claca, in ceasuri de tihna sau in clipe de tulburare. Unele sint legate de anumite date fixe, cum este Anul Nou (colinde, plugusor, sorcova), altele - de muncile de peste an (cintecele de seceris, Dragaica) sau de momentele cele mai importante ale existentei omului - nasterea, casatoria (oratia de nunta), moartea (cintecul bradului, cinteculzorilor, bocete). Chiar acetepro-ductii folclorice a caror zicere nu este intru totul dependenta sau conditionata de asemenea ocazii, de sarbatori sau evenimente deosebite, nu sint totusi spuse" orirind si oriunde, avind - toate -nevoie de un cadru adecvat, de un anumit public, de o imprejurare prielnica. Cintecele epice se ziceau la nunta, basmele se spuneau in serile lungi de iarna, strigaturile se zic la joc, ghicitonle - la seza|ori, snoavele - la petreceri etc. in afara acestei impartiri a productiilor folclorice in functie de ocazia sau imprejurarea zicerii lor, textele de literatura populara pot fi clasificate si dupa modalitatea lor specifica de realizare artistica, cea mai simpla si mai vizibtja diferenta fiind aceea dintre textele in versuri si textele in proza. intre cele dintii se poate opera distinctia dintre poezia cintata, insotita de melodie (colinde,

doine, balade) si poezia neeintata, zisa, spusa, recitata (plugusor, desein-tec, pratie de nunta). in sfirsit, in folclorul literar s-au cautat (si s-au gasit, intr-o masura) suprapuneri cu genurile literare invatate la scoala: genul liric, epic, dramatic. in mare, cintecul de leagan, doina, cinteculpro-priu-zts, strigatura prin caracterul lor individual, personal, alcatuiesc ceea ce se cheama lirica populara. La rindul lor, balada sau cintecul batrinesc din folclorul versificat, basmul, legenda, snoava in proza pun in prim plan povestirea, naratiunea, expunerea faptelor, alcatuind ceea ce se numeste epica populara. In sfirsit, unele manifestari precum Jienii, Irozii, Capra, furca, Brezaia au un pronuntat caracter spectacular, apartinind, deci, geniului dramatic si alcatuind ceea ce numim teatrul popular. Trebuie spus ca asemenea similitudini intre literatura populara si literatura culta au fost cautate si la nivelul speciilor, doina de jale din poezia populara co-respunzind elegiei din literatura culta, cintecele despre soarta si noroc - meditatiei, strigatura - epigramei etc; exista, pe de alta parte, balade, legende si basme culte, create de autori cunoscuti, dupa modelul speciilor populare respective. S-a conturat, din aceasta sumara discutie in legatura cu genurile si speciile (mai corect spus - categoriile) literaturii populare romanesti imaginea de ansamblu a extraodinarei sale bogatii si varietati. Fenomen vechi si nou, in acelasi timp, folclorul se schimba o data cu oamenii, in timp, si se diversifica m spatiu. Unele dintre temele si motivele lui vin din cele mai indepartate timpuri, aducind pina la noi ecouri ale unor stari de fapt si de mentalitate de mult trecute. Basmul, ca specie a prozei populare, trateaza teme de o extra-ordinata arhaicitate, cunoscute in mare masura tuturor pqparelor lumii. In ciuda vechimii sale considerabile, basmul a continuat sa fle povestit si ascultat cu interes de generatii si generatii de oameni. In linii generale, basmul este o naratiune ampla, pluri-episodica, infatisind, de regula, conflictul dintre bine, reprezentat dcFatFru-mos, Prislea cel voinic, Greuceanu, Tugulea, Dragan Cenusa etc. si rau reprezentat de zmei, balauri, uriasi, Muma Padurii si alte fiinte monstruoase. Obiectul disputei il constituie felele de imparat, Ileana Cosinzeana, merele de qur, Soarele si Luna furate de raufacatori si duse pe tarimul celalalt. In lupta lui, eroul este ajutat de tovarasii nazdravani (Gerila, Setila, Ochila, Fugila etc.), de vietatile (albine, furnici, pesti, pasari, pui de vulpe, de lup, de urs) tratate de el cu blindete si omenie. El este adesea insotit si sfatuit de calul sau nazdravan care il poarta in zbor ca vintul si ca gindul", dintr-o imparatie in alta, de pe un tarim

pe altul. Adesea eroul este tradat chiar de fratii sai, este prigonit de falsul erou (tigan, vizitiu, bucatar), dar impreuna cu ajutoarele sale, reuseste sa invinga toate piedicile, sa elibereze fetele de imparat, sa readuca Soarele si Luna pe cer, sa-i pedepseasca pe dusmani, fiind in cele din urma recompensat cum se cuvine. Finalul basmului este de regula optimist, aducind eroului fericirea: el se casatoreste cu fata cea mai frumoasa, este inscaunat imparat, dobindeste mari bogatii. Dupa cum se vede, lumea pe care o infatiseaza basmul este o lume deosebita, care iese din limitele realului: animale vorbitoare, metamorfoze spectaculoase^ viteze ametitoare, lumi subpamintene, palate care la o pocnitura de bici se transforma in nuci sau mere de aur, argint sau arama etc. Dupa G. Calinescu, basmul este o opera de creatie literara cu o geneza^ speciala, o oglindire in orice caz a viejii in moduri fabuloase". in ciuda numeroaselor elemente care tin de fantastic, de fabulos, de supranatural, basmului nu-i lipsesc notele realiste si sociale: saracia unora dintre personaje, dragostea fraterna sau materna, omenia eroului etc. In fond, basmul propune un model uman ideal, eroul intruchipind trasaturile fizice si morale celejnai pretuite de popor: frumusete, vitejie, generozitate. inrudita cu basmul prin epicitate, balada este o naratiune versificata in care se povestesc faptele de vitejie ale unor personaje emblematice pentru spiritualitatea romaneasca. Cel mai aproape de eroul din basme sta Toma Alimos, dar asemanatori cu el sint si Iovan Iorgovan, Doicin bolnavul, Badiul, Corbea, Miu haiducul, Radu Iu Anghel, Pintea si multi altii. Adversarii lor pot fi fiinte supranaturale, ca in basme (zmei, sau balauri, serpi), ai sau fiinte umane supradimensionate (arapul buzat) reprezentati claselor suprapuse

(domnitor, boieri, potera). Erou baladelor lupta singuri sau ajutati de tovarasi, de ceata de haiduci. Calul, tovaras nedespartit, il ajuta pe Corbea sa iasa din captivitate si il poarta pe Toma Alimos in urmarirea perfidului Manea, ducindu-i la indeplinire, Un alt dupa plin savirsirea de sa din viata, balada ultimele Mesterul dorinte. Manole. personaj semnificatie propune

Protagonistul nu mai este, de data aceasta, un luptator, d un creator, dar eroismul sau nu este mai putin emotionant dedt al altor eroi ai checului batrinesc. Manole nu ezita sasi sacrifice, in numele idealului sau de artist, sotia credindoasa, copilul abia nascut si, in final, sa se jertfeasca pe sine insusi. Lupta e aid mai mult o lupta interioara, intre sentimentul mesterului, intre dragostea lui

fata de sotie si copil, pe de o parte, si dorinta de a-si desavarsi creatia, pe de alta parte. In sfirsit, intre eroii baladelor romanesti se distinge efigia luminoasa a ciobanului mioritic. Nici el nu infrunta cruzimea, perfidia sau pofta de marire a adversarilor din baladele eroice, md egoismul domnului feudal, ca mesterul Manole, ci el se confrunta cu amenintarea mortii, cu iminenta sau cu posibilitatea de a fi ucis. Prevenit de mioara nazdravana ca tovarasii lui au hotarit sa1 omoare, tinarul cioban se gindeste, in primul rind la destinul sau, in eventualitatea mortii. El se ingrijeste ca, in cazul ca va fi omorit, , cei ramasi (oaia nazdravana, in primul rind) sa-i faca toate cele de cuvinta in astfel de cazuri, inclusiv nunta la care tinarul doban nu ajunsese inca. Moartea lui apare, astfel, in testamentul pe care il lasa mioritei, ca o nunta cosmica, in mijlocul naturii protectoare, sub forma acelei prea frumoase alegorii. Emotionanta este, de asemenea, dragostea lui pentru maicuta batrina, careia ar vrea sa i se ascunda adevarul mortii, spunindu-i-Se aceeasi poveste a casatoriei sale cu o fata de crai". Frumusetea fara de seaman a ,Mioritei eterne" il facea pe marele scriitor M. Sadoyeanu sa scrie: In toata. structura ei, aceasta balada este asa. de artistica, plina de o simtire asa de inalta pentru natura eterna, incit eu o socotesc drept cea mai nobila manifestare poetica a neamului nostru." Prin lirismul sau, Miorita are atingere eu bocetele si cu dnte-cele ceremoniale de inmormintare, precum si cu cintecele lirice propriu-zise. De o varietate extraedinara, universul liricii populare acopera .toate sferele vietii individuale si colective, prin cin tec oamenii dind glas sentimentelor de dragoste si de ura, de bucurie si tristete, de nadejde si de jale. Anumite ocupatii (agricultura, pastoritul), anumite evenimente (catania, razboiul), anumite stari soda-le (haiducia, rascoalele) au generat cintece speciale, multe dintre ele avind pentru noi astazi valoarea unor adevarate documente. Ce importanta au avut dntecele in viata oamenilor se vede chiar din asa-numitele dntece ^despre dntec": Doina, doina, dntic dulce/ Ond te-aud nu m-as mai duce! / /Doina, doina, viers cu foc / / Cind rasuni eu stau in loc!"; Cine-a zis dainu, daina / / Arsa i-a fost inima" etc. Desi in popor productiile lirice de acest tip sint cunoscute mai mult sub numele de dntec" sau cintare", in colectii si manuale scolare se foloseste adesea termenul doina", care a devenit sinonim cu dntec". Dar nu toate cintecele (lirice) sint, cel putin din punct de vedere muzical, dojne. Mai mult, acelasi text poetic se poate cinta in unele zone pe o melodie de doina, in altele pe o melodie de cintec propriu-zis, uneori chiar pe o melodie de joc.

Ca texte literare, cantecele lirice au dezvoltat imagini poetice de o mare frumusete, intre care metaforele pentru dor ocupa un loc principal. Dorul este provocat de dragoste, de despartire, de singuratate, de instrainare etc. Omul isi gaseste alinarea in mijlocul naturii protectoare, in codru, la izvor, pe cimp, in gradina. Sentimentul naturii il degaja cu o egala vigoare, cantecele de ciobanie si cintecele de haiducie. Primavara, mama noastra" este asteptata cu nerabdare de plugar si de pastor, ca si de haiduc. Nostalgia dupa locurile natale, dupa sat, dupa gradinile cu flori, dupa fetele din sezatori domina cintecele de instrainare zamislite de cei plecati in straini, fie prin casatoria in alte sate, fie prin plecarea la lucru prin oras, fie, mai ales, prin luarea la oaste, in catanie, cu precadere in Transilvania. Cintecul liric se afla, cum se vede, intr-o relatie directa cu realitatea imediata, cu starile de suflet generate de evenimentele si intimplarile vietir zilnice.. El se innoieste o data cu oa-menji care il creaza si il perpetueaza. In sfirsit, un loc aparte in literatura noastra orala il ocupa asa-numitele specii scurte" sau genul aforistic si enigmatic - proverbele si ghicitorile. In proverbe, creatorii populari concentreaza, intr-o formula lapidara, scurta, adesea metaforica, o expresie de viata, o cugetare cu valoare generalizatoare, din care se degaja o invatatura: Buturuga mica rastoarna carul mare"; Cine se scoala de dimineata departe ajunge";, Corb la corb nu^si scoate ochii"; Meseria e bratara de aur"; Nu iese fum fara foc" etc. Asemenea sentinte pot fi aplicate in varii imprejurari de viata, fie pentru a sintetiza situatia respectiva, fie pentru a comenta, fie pentru a-i da mai multa culoare, expresivitate. La rindul lor, ghicitorile inci-freaza in metafora obiecte, fiinte, fenomene ale naturii, stari sufletesti etc, prqpunind ascultatorilor un joc de inteligenta: descoperirea sensului care se afla in spatele unor matafore precum Curelusa unsa sub pamint ascunsa* (Sarpele), Servetel vargat peste mare aruncat" (Curcubeul), Caciula nrtatului in mijlocuFsatului" (Soarele), pentru a ne limita doar la citeva exemple simple. Ineditul combinatiilor, asocierilor sporesc dificultatea ghicitului, dar dau o satisfactie si mai mare celor care izbutesc sa patrunda sensul acestei poezii pe cit de simpla, pe atit de dificila. Scrutorii nostri au descoperit de la inceput acest izvor pururea reintineritor" (M. Emiriescu) care este literatura populara si au recurs adesea la undele lui cristaline pentru a-si improspata propria creatie, pentru a o innoi si a o invigora. Ce ar fi fost, astfel, povestile lui Creanga fara basmul popular, Luceafarul lui Eminescu fara Fata in emtina de aur, Nunta Zamfirei si Moartea lui Fulger de G.

Cosbuc fara obiceiurile populare ele la nunta si inmormintare? Toti marii nostri scriitori au casit in folclor un filon nepretuit pentru imbogatirea si innoirea propriilor lor creatii, de la cronicari la Alecsandri si Ne-gruzzi, de la acestia la Eminescu, Creanga si Cosbuc, sl mai departe, la Arghezi si Blaga, la Sadoveanu si Rebreanu, pina la cei mai reprezentativi poeti si prozatori contemporani. Literatura romana nu ar fi atins piscurile pe care a ajuns daca nu ar fi avut ca punct de plecare, ca model original, ca sursa inepuizabila de inspiratie creatia de veacuri a nestiutilor fauritori de frumos de pe aceasta gura de rai" care este pamintul romanesc.

Definirea

literarturii

populare

Literatura popular este cea dinti literatur a oricarui popor, ea nscndu-se concomitent cu poporul respectiv, care a crescut cntandu-si dorurile, suferintele si credintele n doine, balade, legende, basme. Se poate spune c literartura popular este folclorul literar. Literatura populara este o parte semnificativa a folclorului romnesc ,care nseamna totalitatea productiilor ntelepciunii unui popor (artistice, literare,muzicale,plastice, coregrafice, dramatice), create si transmise prin cuvnt si practici de catre popor. Folclorul face parte integrata din cultura nationala si defineste spiritul unui popor. La UNESCO, Romnia figureaza cu trei cuvinte: dor, doina si colind, care defineste, ntre Folclorul Etimologia cuvntului engl. Folk- popor si lore- stiinta , ntelepciune , deci ntelepciunea Definitie national si spiritual al acestuia, poporului. : individualizndu-l. popoarele lumii, specificul spiritual al romnilor.

Totalitatea manifestarilor si creatiilor culturale ale unui popor, ce definesc specificul Folclorul literar este o parte semnificativa ce cuprinde totalitatea creatiilor literare ce

se caracdterizeaza prin oralitate, sincretism, traditionalism, autor anonim si spirit colectiv, el constituind asa numita literatura nescrisa, produs al gndirii si simtirii oamenilor simpli. Acesta se poate defini prin trei cuvinte: dor, doina, colind, ce reprezinta specificul spiritual ntre popoarele lumii. Folclorul literar cuprinde specii ale genului epic(basme, povestiri, snoave, balade), liric(doine, cntece) strigaturi si chiar dramatic(teatrul popular, irozii, scenete). Acestora li se adauga creatiile cu caracter setentios(proverbe, zicatori) cele legate de magie (descntecul) si enigmistica (ghicitorile). Marile teme si motive ale literaturii culte si au sursa n folclor, deoarece aici apar pentru prima data motive, ca: transhumanta, testamentul, al dezradacinarii, motivul zidului parasit al adoratiei si blestemului si teme ca: jertfa pentru creatie, comunicarea om-natura, binele si raul, iubirea cu dorul si jalea, revolta, ireversibilitatea timpului, etc. De aceea, creatia populara orala face parte integrata din literatura nationala, ea reprezentnd un nesecat izvor de inspiratie, material de prelucrare si, mai ales, model de limba pentru scriitori. Textul literar nu descrie o lume preexistenta dar/ci, asumndu-si ntrebarile acesteia, construieste iluzia unei asemenea lumi se deschide totodata cai pentru sugestia irealitatii: (Dumitru Estetica lumea Irimianu este n dar/ci Polirom, pare Iasi, literar ca 1999 este: ,p.246) Introducerea stilistica,

folclorului

Trasaturile generale ale literaturii populare sunt : oralitate, caracter anonim si colectiv, specific national si sincretic, caracter tripulu rotativ (evolund din zon n zon, din timp n timp, din gur n gur), spirit spontan, dar totodat enciclopedic. Caracterul oral reprezinta trasatura specifica fundamentala a literaturii populare si consta n faptul ca aceasta este creata, pastrata prin viu grai, de la o generatie la alta, de catre rapsozi. Caracterul traditional are n vedere existenta, n cadrul literaturii folclorice, a unui sistem prestabilit de mijloace de expresie artistica, ntr-o diversitate nesfrsita de variante , tipuri de variante sau de opere folclorice noi. Caracterul colectiv reprezinta particularitatea operei literare folclorice de a fi produsul artistic al unei constiinte colective. Numai colectivitatea asigura drept de circulatie n mai multe arii geografice unui produs folcloric creat de un individ anonim. Caracterul anonim este direct determinat de oralitatea folclorului. Opera literara folclorica nu este marcata de identitatea vreunui autor individual, nsa poarta pecetea

talentelor

umane

care

au

participat

la

desavrsirea

ei.

Caracterul sincretic reprezinta contributia mai multor modalitati artistice(sau a mai multor arte) la realizarea unor opere folclorice: de pilda, poezia(doina, balada) se cnta sau se scandeaza n ritmul jocului (ca strigaturile); colindele se cnta dar se si reprezinta ntr-un spectacol n care mbracamintea, obiectele si instrumentele traditionale au semnificatii precise; formulele de inovatie sau tamaduitoare (descntece curative, vraji, blesteme) presupun nu numai un text, ci si un ritual, o gestica cu valoare magica. La rndul su, literatura populara a romnilor si impune originalitatea prin naltimea ideilor, finetea acestora si a exprimarilor, caracter ondulatoriu, unitate, nclinare spre nuant si discretie. Sentimentul cel mai nalt n literatura noastr popular este cel al dorului (o stare sufleteasc nvrtosat-spunea Lucian Blaga), cu incomensurabilele sale nuante : iubire, dragoste de neam si tar, legatura cu casa si satul, credint. Mihai Eminescu sustinea c n literatura popular gsim expresia cea mai scurt a simtmntului si a gndirii cci ea este limba semntimentului, folosind cuvantul cel mai

Mioria este un poem folcloric romnesc, rspndit n peste 1500 de variante[1] n toate regiunile Romniei. Este o creaie popular specific romneasc, nefiind cunoscut la alte popoare
[2]

. Cntecul a fost zmislit n Transilvania, avnd la baz un rit de iniiere i

[necesit citare]

interpretat sub forma de colind, n timpul srbtorilor de iarn

. S-a transformat n

balad (n regiunile din sudul i estul rii)[necesit citare], n aceast versiune fiind socotit[cine?] un text literar desvrit din punct de vedere compoziional i stilisticFormat:De cine. A fost analizat i comentat de cei mai de seam oameni de cultur romni. Motivul mioritic a constituit surs de inspiraie pentru scriitori, compozitori i artiti plastici romni i strini. A fost tradus n peste 20 de limbi strine [3]. Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii romneti [4], iar n prezent este un brand cultural naional[necesit citare].

Etimologie i semantic. Mioria - s.f., "oaie tnr, mial"; n general oaie; diminutiv de la mioar > mia (+ suf. -ioar), din lat. agnella (cf. Pucariu, 1054; Capidan; etim. acceptat de DEX i DAR), prin disimularea grupului gn > mn > m, cu o form intermediar (a)mnel (cf. Candrea-Densuianu) (n l. rom.) miel, mia, mior. Semnificaie mitologic. Oaia este primul animal domesticit de om[necesit citare], din raiuni economice, crescut i sacrificat pentru hran (carnea, laptele i derivatele sale) i mbrcminte (lna, pielea). Apare n mitologiile unor popoare, ca simbol religios (cretinism), animal totemic sau animal fantastic (mitologiile caucaziene); ca animal oracular e semnalat numai n mitologia romneasc (balada Mioria). Oaia

nzdrvan din balada Mioria denun unui cioban complotul urzit mpotriva lui de ali doi frtai. [5]

Semnificaie cultural. Cntecul mioritic este socotit una dintre cele mai reprezentative creaii folclorice romneti de factur pastoral i reprezint un simbol al perenitii poporului romn, pstoritul fiind o ndeletnicire strveche. "Reconstituirea" genezei cntecului permite incursiuni n cultura i realitile etnografice ale satului romnesc tradiional. Semnificaia i istoria titlului. n Transilvania, e numit generic Colinda pcurarului. Episodul Oaia nzdrvan a fost adugat numai dup ce cntecul a traversat Carpaii i s-a transformat n balad. Astfel, n sudul i estul rii, rapsozii l numeau generic Cntecul mioarei. [6] Titlul baladei, Mioria, a fost propus pentru prima dat de ctre Vasile Alecsandri (1850), n mod convenional i ulterior acceptat unanim (la vremea respectiv versiunea primar, Colinda pcurarului nu era cunoscut de ctre folcloriti). Definirea cntecului "mioritic". Exegeii Mioriei [7] au definit-o ca fiind un bocet, epopee pastoral, cntec de jale, legend, doin, cntec de nunt, incantaie ritual, cntec religios, mit, etnomit sau cntec din btrni. Adrian Fochi [8] a identificat dou versiuni: colind (versiunea primar), cu circulaie atestat n Transilvania, Banat, Criana i Maramure, respectiv balad - n Oltenia, Muntenia, Dobrogea i Moldova. Mioria (colind / balad) este o creaie folcloric muzical, n spaiul consacrat fiind interpretat vocal i instrumental (dup caz), respectndu-se caracterul sincretic (text - melos) specific creaiilor populare. Din punct de vedere al oralitii, Mioria este un text literar cu valene discursive. n plan exegetic, este cel mai controversat text folcloric romnesc, din cauza atitudinii aparent paradoxale a eroului principal (vezi Polemici despre fatalismul mioritic).

Nuclee tematice n cntecul mioritic

Versiunea colind
Cadrul epic iniial

Locul dramei (muntele; coborarea oilor la munte) Tema ciobanilor (tema marilor i a verilor primari; tema micului / a strinului) Hotrrea ciobanilor (soborul pcurarilor; decizia nemotivat de a-l omor pe cel mic)

Episodul testamentar

Locul ngroprii (n apropierea stnii) Obiectele ngroprii (fluierul, trmbia, tilinca, baltagul, toporul, lancea, bota) Plngerea oilor (bocetul)

Regim metric: 7/8 silabe; interpretare - grup de colindtori; Circulaie: Transilvania, Banat, Criana, Maramure;

Not: n unele variante, colinda se ncheie cu episodul micuei, compus din trei secvene (coborrea de la munte i ntlnirea cu micua; motivaiile oferite micuei pentru nentoarcerea sa; micua l ateapt pe fecior, cu masa pus); n zona Slaj - Nsud - Cluj, circul tipul "fata de maior" (regim metric 5/6 silabe). Episodul "oaia nzdrvan" este atipic pentru versiunea colind.

Versiunea balad
Cadrul epic iniial

Locul dramei (plaiul; coborrea oilor de la munte; transhumana) Tema ciobanilor Tema complotului (conflict economic)

Episodul "oaia nzdrvan"

Dialogul dintre miori i cioban (dezvluirea complotului)

Episodul testamentar

Locul ngroprii (n apropierea stnii) Obiectele ngroprii (fluierul) Bocetul oilor Tema nunii cu o fat de crai

Episodul micuei

Tema cutrii ciobanului Tema nunii cu o fat de crai (repetiie)

Regim metric: 5/6 silabe; interpretare - individual (rapsod); Circulaie: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova;

Epicul cntecului mioritic

Versiunea colind
Trei pcurari urc cu oile la munte ("Sus n vrfu muntelui, / Sub crucia bradului, / Mrgu-i trei pcurrei / Cu oile dup ei"), primvara, dup Ruptu Sterpelor (Smbra oilor, Msuri), pentru a constitui stna de var. Doi dintre pstori sunt mai mari i ntre ei exist o relaie de rudenie ("Cei mai mari s veri primari"). Al treilea este mai mic i este strin - de grupul profesional, de neamul celor doi ("Cel mai mic i strinic"). Cel mic este supus unor probe de iniiere prefesionale, potrivit cutumelor pastorale strvechi ("Pe cel mai mic l-o mnat / Cu gleata la izvor"). Cei mari fac sobor (judecat) i decid s-l omoare pe cel mai mic, fr a se preciza motivaia (proba morii iniiatice), lsandu-i libertatea s decid modalitatea prin care va fi omorat ("Ce morti tu pofteti? / Ori din puc mpucat, / Ori din sabie tiat?").

Replica celui mic (episodul "testamentar") indic: moartea prin decapitare ("Nici o moarte numi poftesc / Fr capu mi-l tiei"), dorina de a fi ngropat n preajma stnii ("Pe mine m ngropai / n strungua oilor"), cu meniunea de a nu fi nhumat n cimitirul din sat ("P mine nu m-astupai / Nici n verde intirim / C-acolo mi-oi fi strin"), nvelit doar n scoar de brad btrn, iar alturi de el s fie aezate trmbia, fluierul, tilinca, toporul etc.; este invocat plngerea oilor ("Oile cele cornute / Mndru m-or cnta p munte"). n unele variante, "testamentul" pcurarului continu cu prefigurarea sfritului anului pastoral ("i-a zini Ziua Crucii, / Voi la ar-i cobor"). Mama pstorului va ntreba de soarta fiului su ("Micua v-a ntreba / Coborsc i eu ori ba?"), ns aceasta trebuie s tie doar c a rmas mai napoi cu oile ("C-am rmas mai napoi / Cu cele chioape de oi") i va ntrzia la cin ("Cina-n mas s-a rci, / Apa-n vas s-a-nclzi, / Eu la mama n-oi zini / Batr ct m-ar agodi").

Versiunea balad
Trei ciobani coboar cu oile la vale ("Pe-un picior de plai, / Pe-o gur de rai") - tema transhumanei. Fiecare dintre ei este reprezentatul unei regiuni istorice romneti : "Unu-i moldovan, / Unu-i ungurean (transilvnean) / i unu-i vrncean (sau muntean)". Doi dintre ei se sftuiesc s l omoare pe al treilea (tema complotului) pentru a-i nsui averea acestuia ("C-i mai ortoman / -are oi mai multe, / Mndre i cornute"). Oaia nzdrvan i dezvluie ciobanului inteniile celor doi tovari, sftuindu-l totodat s i ia msuri de precauie ("Stpne, stpne, / i cheam -un cne / ... / C l-apus de soare / Vreau s mi te-omoare"). Replica ciobanului vizeaz indicaii testamentare: dorina de a fi ngropat "n dosul stnii", iar la cap s-i fie aezat un fluier. Intuind bocetul oilor ("-oile s-or strnge, / Pe mine m-or plnge / Cu lacrimi de snge") i durerea micuei ("Micu btrn, / Cu brul de ln, / Din ochi lcrimnd"), ciobanul i cere mioarei nzdrvane s le ascund faptul c a fost ucis ("Iar tu de omor / S nu le spui lor") i s le ofere drept pretext al dispariiei sale, cstoria sa cu o fat de crai (S le spui curat / C m-am nsurat / C-o mndr crias, / A lumii mireas") - tema alegoria nunt-moarte.

Teme i secvene evolutive (de la colind la balad)

Urcarea / coborrea oilor de la munte Numrul pstorilor Mioara nzdrvan Obiectele meseriei Locul nhumrii Bocetul. Micua btrn

Originea
Sursa tematic
Pentru detalii, vezi: Mioria ca reflectare a unui mit antic, Mioria ca reflectare a unor credine religioase i Mioria ca reflectare a unui fapt etnografic.

La baza cntecului mioritic (versiunea colind) st un ritual de iniiere a tinerilor, ritual specific societii arhaice. Raportul dintre personaje (tema marilor vs. tema micului), corvoada muncilor la care e supus cel mic i strinic, soborul pstorilor i simulacrul judecii (omor nemotivat, ipotetic), definesc episodul testamentar ca o prefigurare a probei supreme (moartea iniiatic), dup vechi cutume pastorale. De-a lungul istoriei exegetice, s-au distins trei filoane principale din care cercettorii au presupus c s-a zmislit Mioria: mitic, religios i etnografic.

Locul de origine
Pentru detalii, vezi: Obria Mioriei. Cntecul mioritic s-a zmislit n regiunea intracarpatic a Romniei, n Transilvania, fiind interpretat sub form de colind, pe parcursul srbtorilor de iarn (25 decembrie6 ianuarie). Contaminat cu alte motive folclorice, n regiunea central a Transilvaniei a dezvoltat tipul "fata de maior", iar n Muntenia i Moldova s-a transformat n balad. Abordrile despre localizarea obriei Mioriei au fost marcate de subiectivism i patriotism local. Cea mai longeviv teorie a impus obria vrncean, motiv pentru care a colectat cel mai mare numr de intervenii. Din a doua jumtate a secolului al XX-lea s-a vorbit tot mai insistent despre originea transilvnean. n cele din urm, toate aceste dispute s-au focalizat pe opoziia dintre colind i balad, pe ntietatea uneia n defavoarea celeilalte.

Momentul genezei
Pentru detalii, vezi: Momentul genezei Mioriei. Ritualul de iniiere care st la baza cntecului mioritic dateaz din perioada preistoric sau antic. n comunitile pastorale din Transilvania, tradiiile strvechi s-au pstrat nealterate pn n zorii mileniului III. O form rudimentar a cntecului mioritic putea s ia natere n primele secole ale mileniului II. Cristalizarea versiunii colind, conservate pn n zilele noastre, dateaz din perioada medieval. Versiunea balad dateaz de la sfritul secolului al XVIII-lea sau chiar nceputul secolului al XIX-lea.

Creatorul
Pentru detalii, vezi: Creatorul Mioriei. Mioria este o producie folcloric, succesiv, socotit, deci, o creaie anonim, transmis pe cale oral din generaie n generaie. Date fiind calitile excepionale ale acestei creaiiunicitatea, paradoxul i valenele artistice ale versiunii finaleproblema creatorului a trezit un interes aparte n rndul celor preocupai de subiect. S-a afirmat c Mioria, la fel ca toate creaiile literaturii populare, este opera colectiv a poporului. Aceast concepie a fost exemplar definit de Vasile Alecsandri, atunci cnd a gsit de cuviin s afirme, ntr-un elan de entuziasm facil, c romnul e nscut poet. n scurt timp a aprut o alt teorie, situat la extrema celei dinti: balada Mioria nu poate fi dect o creaie individual, opera unui ins nzestrat cu un talent nativ ieit din comun. n aceast categorie s-au grupat toi admiratorii baladei i susintorii obriei

extracarpatice. Dintre ei s-a desprins un grup de radicali care au mers pn la nominalizarea unor pseudo-creatori. Cea de-a patra direcie, dezvoltat din teoria evoluiei, a pledat pentru o creaie succesiv.

Circulaia cntecului mioritic

Spaiul romnesc nu a fost un centru de iradiere euroregional, balcanic sau continental a cntecului mioritic, dei se cunoate existena unui repertoriu destul de vast de creaii populare migratoare, care au penetrat barierele lingvistice i culturale. Era de ateptat o difuzare a prototipului mioritic cel puin la popoarele nvecinate, chiar i n forme uor alterate sau modificate, dar nu s-a semnalat circulaia cntecului n folclorul altor comuniti dect romneti. Folclorul romnesc e original, ntre altele, prin Mioria, care - se tie nu e cunoscut la alte popoare..." .[9] Explicaie se ntemeiaz pe teoria evoluiei i circulaiei textului, potrivit creia cea mai mare parte din istoria acestui cntec se identific cu versiunea-colind (n Transilvania), din vremuri (pre)medievale i pn prin secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea. n aceast perioad cntecul a fost prea puin cunoscut chiar i n provinciile istorice extracarpatice. Colindele, spre diferen de doine i balade, au un puternic caracter conservator, graie unor strvechi cutume i interdicii de interpretare n afara unui interval de timp consacrat (12 zile pe an). Dup svrirea procesului de metamorfoz (saltul n balad), a aprut un context istoric, prielnic aspiraiilor unioniste, care i-a transformat pe cei trei eroi n exponeni ai celor trei provincii. Din acest moment, specificitatea a ngrdit definitiv orice potenial evadare n spaii extraromneti. Studiul lui Adrian Fochi (Mioria, 1964) semnaleaz prezena Mioriei, n fragmente sau texte alterate, n unele zone ce depesc graniele administrative ale rii: zona macedonean, srbeasc, moldoveneasc, ucrainean i maghiar. Dar s-a meninut exclusiv n comunitile vechi romneti.

Cea mai veche variant

Cea mai veche variant cunoscut a Mioriei [10] este o colind din nord-estul Transilvaniei. Ea a fost consemnat, pe la 1792-1794, ntr-o garnizoan din Bistria Nsud, de ctre ofierul Ioan incai, fratele lui Gheorghe incai. Manuscrisul a fost descoperit abia la sfritul secolului al XX-lea n Arhivele din Trgu Mure i publicat n 1991, n revista Manuscriptum.[11] Dar cea mai cunoscut variant literar este varianta Alecsandri (versiunea balad).[12]

Mioria n circuitul literar

Descoperirea baladei
Prima variant publicat este o balad din zona Vrancea, culeas, se pare, de Alecu Russo (n Munii Sovejei) n perioada februarie - aprilie 1846. ntr-o scrisoare ctre A. Hurmuzachi, Vasile Alecsandri mrturisete c aceast balad mi-a fost adus din Munii Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise. Dar dup stingerea din via a lui A. Russo (1859), Vasile

Alecsandri i schimb opinia (vezi nota la balada "Dolca" din volumul Poesii populare ale romnilor (1866), unde l indic drept informator al baladelor Dolca i Mioria pe un anume Udrea, un baci de la o stn de pe Ceahlu). Subiectul a fost tratat pe larg n mai multe studii.[13][14][15]

Publicarea baladei
Balada a fost publicat pentru prima dat de ctre Vasile Alecsandri, n seciunea Cntece poporale romneti din gazeta "Bucovina" din Cernui (an III, nr. 11, smbt, 18 februarie 1850) cu titlul "Mieoara". Textul este republicat, n 28 august 1850, de Vasile Alecsandri, n bisptmnalul "Zimbrul" (Iai). n 1852, Vasile Alecsandri include balada Mioria i n volumul Poesii poporale. Balade (Cntece pstoreti). n anul 1854, Jules Michelet public prima traducere a baladei ntr-o limb strin, la Paris, n Lgendes dmocratique du Nord. n 1859, la Pesta, apare culegerea Poezia popular. Colinde, culese i corese de A. M. Marienescu. Una dintre aceste colinde poart titlul Judecata pstorilor[16], fiind o variant a Mioriei i se dovedete a fi similar cu textele care circul n partea de nord-vest a Transilvaniei (Nsud - Lpu).

Varianta Alecsandri a baladei

Varianta Alecsandri (versiunea balad) este socotit o variant virtual, deoarece n aceast formul i alctuire textul nu a fost niciodat ntlnit n spaiul consacrat al performrii; este reprezentativ pentru c este alctuit din fragmente autentice, tipice versiunii balad; conine aproape toate episoadele, temele, motivele i secvenele ce o definete din punct de vedere tipologic. Exist i o variant virtual a versiunii colind, de factura livreasc, specific tipului nord-maramureean. Este unanim acceptat ideea c Vasile Alecsandri a "ndreptat" aceast creaie folcloric, n spiritul ideilor care circulau, n a doua jumtate a secolului al XIX-lea, printre folcloritii romni (vezi cap. Creatorul Mioriei). Dumitru Caracostea, Ovid Densuianu, Ion Diaconu, Adrian Fochi, Gheorghe Vrabie s-au referit la aceast problem n studiile lor, analiznd textele din perspectiv comparatist i constatnd un proces succesiv de ndreptare a variantelor pe traseul 1850-1852-1866. Suspiciunea e ntemeiat, cu att mai mult cu ct se tie c Vasile Alecsandri a nscocit cntece ntregi, precum Movila lui Burcel i Cntecul lui Mihai Viteazul, determinndu-i pe unii s considere c varianta mioritic publicat de Vasile Alecsandri este o oper a acestuia (Duiliu Zamfirescu, 1909), iar pe alii s se ndoiasc de autenticitatea folcloric a primei versiuni a baladei.[17] n general s-a acreditat ideea c Vasile Alecsandri a extras din numeroasele variante ale Mioriei (..) forma perfect cristalizat,[18] cu att mai mult cu ct nu exist nici un tablou sau vers din Mioria lui Alecsandri care s nu se gseasc n una din numeroasele variante culese de atunci ncoace pe ntinsul rii, unele fiind prezente i n forma transilvnean de colind, care are probabil o vechime mai mare dect balada.[19]

Referine critice
Pentru detalii, vezi: Istoria exegetic a Mioriei.

Istoria exegetic a Mioriei a fost marcat de apariia unor culegeri, studii, cri sau publicaii (reviste) socotite decisive n impulsionarea cercetrilor din domeniu. Aceste lucrri au impus direcii noi de interpretare, au emis ipoteze i teorii privind istoria i geneza Mioriei, au tratat ntr-un mod original atitudinea paradoxal a pstorului n faa morii sau, n unele cazuri, au indus antologii ample ale variantelor mioritice - acestea devenind o baz solid pentru noi aseriuni.

Fatalismul mioritic
Pentru detalii, vezi: Fatalismul mioritic. Tema fatalismul mioritic se constituie ntr-un capitol decisiv al istoriei exegetice, nsumnd totodat rspunsurile semnificative la una dintre ntrebrile fundamentale: de ce pstorul i accept soarta cu atta senintate?; de ce, n aceste condiii, Mioria s-a bucurat de adeziunea fr precedent a romnilor practic din toate colurile rii? Cercettorii de pn acum s-au lsat fascinai n primul rnd de comportamentul ciobanului ameninat cu uciderea; ei au cutat rspunsuri la ntrebarea dac felul n care reacioneaz pstorul n faa morii iminente reprezint o dovad de optimism sau pesimism? Dac poporul romn e un spirit resemnat sau unul lupttor?. [20] Aceast istorie a interpretrilor, cu evidente conotaii filosofice, e marcat de cteva puseuri acuzatoare urmate de fiecare dat de replici justificative. Dup Al Doilea Rzboi Mondial, aceste excese i pierd din intensitate, remarcndu-se, n schimb, o ampl ofensiv a concepiei nonfataliste George Clinescu, Constantin Briloiu, Adrian Fochi i Mircea Eliade fiind repere solide ale acestui curent. Balada, este opera epica in versuri in care se povestesc fapte din trecut . Miorita a fost considerata ,,cea mai frumoasa epopee pastorala din lume " . George Calinescu, o considera ,,unul din cele patru mituri fundamentale ale poporului nostru, comuniunea om-natura, in existenta ei pastorala ."

In structura compozitionala a baladei se disting mai multe motive si teme fundamentale intr-o desavarsita constructie epico-lirico dramatica . Semn distinctiv al spiritualitatii romanesti, ea are la baza transhumanta, vechi obicei al ciobanilor de a cobora turmele la iernat si de a le urca din nou primavara .

Valoarea baladei nu sta in subiectul ei, ci in forma artistica exceptionala, incepand cu metafora si sfarsind cu alegoria .

,, Miorita ", incepe epic, expozitiunea fiind cadrul in spatiu ,, ondulat "al plaiului romanesc, prin metafora unica ,,Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai " . Cadrul natural in care se petrec intamplarile, e parte componenta a frumusetilor patriei

noastre, un admirabil tablou de natura insorit, inundat de lumina, frumusete si optimism, in comparatie cu gandurile sumbre de la ,, apus de soare ". Timpul este toamna, cand ciobanii coborau ,,la vale " dar actiunea este atemporala, fara a fi precizat in care toamna a transhumantei se petrece . Prin interjectia ,,iata", sunt introdusi in cadru cei trei ciobanei . Prezentul etern, sugereaza ca ciobanii vin si pleaca dintotdeauna, catre totdeauna . Remarcam repetitia in enumeratie si cifra fatidica ,, trei ".

Conflictul dintre ciobani declanseaza intriga : ,, o manifestare umana monstruoasa "-(G. Calinescu)- este hotararea ciobanului ungurean si a celui vrancean de a-l omori pe baciul moldovean, ,, C-are oi mai multe / Mandre si cornute . Urmatorul motiv are in centru oita nazdravana, personificata si inzestrata cu grai si cu puteri de prezicere . Dialogul dintre oita si cioban releva sentimente puternice de adanca afectiune . Apelativele ,, draguta mioara ", ,,dragutule bace ", diminutivul ,,bolnavioara" , arata participarea afectiva, dragostea reciproca dintre stapan si mioarele sale .

Testamentul este partea cea mai ampla, nucleul constructiei baladei . Lipsa deznodamantului a dat nastere interpretarilor .

Atitudinea baciului moldovean in fata mortii este demna, el o priveste cu barbatie, calm si echilibru. Testamentul are doua secvente : ingroparea si jelirea dupa datina, precum si alegoria Alegoria e principala sursa a echilibrului sufletesc al ciobanului . ,, Alegoria moarte - nunta este o metafora fara pereche "- (Sadoveanu). Ciobanul, pentru implinirea datinei, isi imagineaza o nunta cosmica, fantastica, reflectand dragostea de natura a omului din popor . La baza alegoriei sta atat frumusetea sufletului sau de a nu indurera pe cei dragi prin disparitia sa, cat si explicatia etnografica : mortilor tineri in ceremonialul de inmormantare le sunt introduse si elementele ceremonialului de nunta . Eroul transforma astfel un moment nefericit, in bucuria fuziunii cu natura, prezentand o nunta hiperbolica la care ia parte universul intreg : elementele cosmice

imbinate cu cele terestre . La nunta identificata cu moartea nu lipsesc obiectele rituale traditionale : cununa, lumanarile, mirii, preotii, mireasa este o metafora neobisnuita pentru moarte : ,,o mandra craiasa a lumii mireasa ".

Motivul maicutei batrane contine doua portrete cu rol de simbol : al dragostei materne si filiale . Portretul mamei are doar doua trasaturi de ordin fizic : ,, maicuta batrana / cu braul de lana " ce intruchipeaza iubirea materna, mama dintotdeauna ingrijorata pentru fiul ei . Repetitia si monorima creata de gerunzii , accentueaza intensitatea disperarii din sufletul ei . Prin ochii inlacrimati ai mamei se contureaza portretul celui disparut . E un model de frumusete barbateasca asemenea FatFrumosului din basme ,, mandru ciobanel / tras ca prin inel ".

Fiind o opera epica populara, de mare intindere, expresie a unui mit fundamental al poporului nostru, in care se explica semnificatia atitudinii in fata mortii, ,,Miorita"are toate caracteristicile unei balade .