MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ”
DIN CHIŞINĂU
Facultatea Psihologie și Psihopedagogie specială
Catedra Psihologie
Programul de studii Psihopedagogie

Svetlana Șarban

TEHNOLOGII EDUCAȚIONALE
POVESTIRE CA METODĂ DIDACTICĂ DE EDUCAȚIE
 
Referat științific

A coordonat:

Mîslițchi, Valentina, dr., conf. univ.

Chișinău, 2023
 to d ă d e
ca m e
i t e re ş i
v e sti re a tran s m
a
Po ins u ş i re
ţ el o r
n
că cunoşti
di d a cti
Lumea interioară a copiilor este una plină de mister şi
complexitate. Deşi sunt mici, auşi ei temeri, nevoi,
emoţii, frustrări. Ne întrebăm de multe ori de ce
oamenii mari nu reuşescsă să-i înţeleagă pe copii.
Poate pentru că nu au găsit un limbaj comun. Uneori
un simplu desen îţi poate dezvălui multe lucruri pe care
nu le ştiai. Dacă pătrunzi în sufletul copilului poţi apoi,
prin intermediul poveştilor bine alese, să-i elimini
temerile, să-i redai încrederea în sine, poţicorecta ceea
ce pare a fi greşit în comportamentul lui, sau poţi să-i
readuci zâmbetul pe buze [2, p. 3].
 Povestirea este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor, întrucât le
satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, le stimulează imaginația și constituie cadrul optim de exersare a
capacității de comunicare. În grădinița de copii povestirea este folosită atât ca metoda de expunere și comunicare
de cunoștințe, cât și ca forma de activitate destinată cunoașterii mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor. În
activitatea cu copiii preșcolari sub termenul general de poveste se ascund: basmul, schița, povestea, romanul și
sunt prezentate copiilor prin metoda povestirii. Povestirea ca specie literară nu este folosită în învățământul
preşcolar, acest termen fiind folosit cu consecvență, doar în limbajul didactic. Diferite lucrări de specialitate
folosesc când termenul „poveste", când „povestire", de aceea motivez confuzia terminologică prin vârsta
publicului – copilul preşcolar. Datorită vârstei, insuficientei dezvoltări a capacitaților psihice, educatoarea este
nevoită să adapteze conținuturile. Cu ajutorul povestirii, ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de
cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, informează asupra unor fapte şi evenimente ce nu pot fi
cunoscute prin experienţa lor proprie. În același timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoții și li se
orientează atenția spre cele comunicate [1, pp. 494-495].
 În grădinița de copii se desfășoară două tipuri de povestiri:
# Povestirile educatoarei
# Povestirile copiilor

Ch. Perrault spunea: ,,Oricât de simple și de ușoare ar părea

aceste povești, ele nasc fără îndoială, între copii dorința de a fi
asemănător cu cei buni care ajung fericitiși în acelaș timp se naște
în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla
dacă i-ar urma pe cei răi (...) este de necrezut cu câtă sete primesc
aceste inimi pure și încă necoapte morala ascunsă în haina
basmului” [apud 1, p. 496].
 De aceea, planificându-și activitatea de povestire în cadrul
programului instructiv-educativ, educătoarea trebue să se că la
data respectivă copiii au deja formate reprezentările la care va
face apel povestirea și au suficiente cunoștințe care să le
permită perceperea ei fără dificultăți. Pentru aceasta trebuie
selectată cu grijă povestea, povestirea, respectându-se
principiul accesibilității, să se cunoască foarte bine textul
înainte de a-l expune, eventual de a-l prelucta și adapta
posibilităților de înțelegere și asimilare ale copiilor [1, p.
496].
 c t a s upra
u m a re efe
o ve ş tile a a s upra
P da r ş i
il o r,
m i i c op i
f l u e n ţe le
lu
c e s t ora . In r în
l t ă r i i e d o a
dezvo n t v a l a bi l
t i l o r nu s u up ra c el o r
poveş c i , c i şi as
c e lo r mi i n te de o
l m
rându ş i a d u ce a
C i n e nu î î n d ră g ea
mari. p e c are o
t e a n um e
pove s
r a m i c?
cân d e
Oricare din noi ne amintim acele
basme care ne-au marcat într-un fel
anume conştiinţa şi care puteau face
referire cumva într-un mod inconştient
cu viaţa noastră de atunci, cu relaţiile
pe care le aveam cu societatea sau
familia, şi fiecare din noi ne
identificam undeva într-o poveste.
Ne regăsim într-un personaj, iar faptul că toate poveştile se
termină frumos ne induce subtil puterea realizării de sine.

Într-o poveste este uşor ca micuţul să se identifice şi să-şi mărturisească

trăirile sau să-şi le descarce prin intermediul personajelor.

El nu deţine metodele comunicării atât de bine ca un adult,

lui îi este greu să se exprime, recurgând adesea la limbajul
trupului: gesturi, mimică, ton vocal, plâns etc. El nu poate şti
ce anume simte cu adevărat, nu conştientizează, dar puteţi
afla punându-l pe el să continue o povestioară, să o creeze.
[2, p. 3].
Astfel, prin poveste, copilul învaţă că fiecare poate ajunge la unoaşterea
de sine, culminând cu atingerea scopurilor personale. Poveştile urmează
teme din realitate şi este important ca ele să fie identificate de părinţi
sau cadre didactice pentru a se urmări dezvoltarea copilului sau
hiarremedierea unor probleme ale acestuia. Se pot trata diferite
disfuncţii sau probleme psihologice, ca: timiditatea, dependenţa prea
mare de părinţi, frica de întuneric,etc. De aceea, alegerea poveştilor
trebuie făcută cu atenţie, fiindcă ele influenţează copiii. Există cărţi
special destinate terapiei prin poveşti. Nu este neapărat vorba despre o
terapie, poate este mult spus, însă sunt poveşti care au un sens ascuns şi
care influenţează pozitiv gândirea umană [2, pp. 3-4].
Povestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru
a transmite anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a
înlătura anumite comportamente indezirabile. Povestea terapeutică nu îl
critică, etichetează, somează pe copil spre schimbare, ci favorizează
identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea soluţiei
din poveste şi în situaţia sa. Povestea este un altfel de limbaj [2, p. 4].
Dar oare toate poveştile sunt terapeutice?
Trăsătura definitorie care face ca o povestesă
fie terapeutică (tămăduitoare) constă în
faptul că aceasta reprezintă un model al
împlinirii de sine, al atingerii scopului (chiar
al fericirii). Scopul poveştii terapeutice este
să-i videnţieze copilului anumite aspecte ale
situaţiei problematice în care se află şi pe
care îi este greu să le perceapă, şi să ofere
posibilităţi de rezolvare, creative.
 De aceea povestea, atent
aleasă, îl poate ajuta să
găsească şi să recunoască
formularea exactă a stării,
experienţei lui şi să adopte
soluţiile personajelor din
povestea respectivă.

Acest lucru îl ajută să capete încredere

în sine şi chiar să se vindece de efectul
anumitor experienţe neplăcute din
prima copilărie [2, p. 4].
 Pentru a obține efectul maxim din compilarea unui basm, se recomandă să urmați o serie de
reguli simple:

1. Este de dorit ca personajul principal și copilul să aibă unele trăsături comune. Poate că amândurora
le place dulceața sau joacă același joc.
2. Când construiți un basm, este necesar să creați un spațiu magic sigur gat, într-o anumită stare...”.
pentru personajul principal. Prin urmare, se folosesc formule precum: „Cu mult timp în urmă, într-
un anumit re

3. O mână de ajutor trebuie să fie prezentă. Un prieten dintr-un basm

ajută la ameliorarea stresului mental și la dezamorsarea emoțiilor.
4. În cursul unui basm, este necesar să rezolvi o problemă.
Personajul principal rezolvă problema, dobândește o anumită
abilitate și se transformă.
5. Un anti-erou este introdus în poveste - un personaj care trebuie învins (sau poate
schimbat).
6. Sfârșitul poveștii ar trebui să fie pozitiv. Problema este rezolvată, după care eroul
se întoarce acasă, primește jumătate din regat și o soție frumoasă.

Un basm va ajuta la rezolvarea oricărei probleme psihologice. Dar numai

sub condiția muncii sistematice, consecvente și minuțioase rezultatul va fi vizibil
[3].
 CONCLUZII PRINCIPALE

Terapia cu basm este o metodă didactică relativ tânără de

educație și intervenție psihologică, dar cu un mare potențial de aplicare
nu numai pentru copii, ci și pentru adulți. Întrucât, după Freud, ,,noi
toți venim din copilărie”. Și toate temerile, complexele și problemele
cu care ne confruntăm în viața de adult au rădăcini adânci în copilăria
timpurie și adolescență. Și studiind această metodă, puteți ajuta mulți
oameni să facă față anumitor dificultăți psihologice.
 BIBLIOGRAFIE
1. CÎRLAN, F., CALANCEA, A. Povestirea ca metodă de învățare
folosită în activitățile de limbă și comunicare la preșcolari. Chișinău:
Print-Caro SRL, 2019. 505 p. ISBN 978-9975-3371-7-5.
2. Poveștile terapeutice – o poară câtre suflet: culegere de povești utile
pentru diferite probleme emoționale sau comportamentale: simp. naţ.,
Altfel de poveşti, ed. a III-a, 21 februarie 2015, Poiana Teiului, Neamț.
Poiana Teiului, 2015. 575 p. ISBN 978-973-0-18655-0.
3. КУЧИНСКАЯ, Т. Сказкотерапия как метод коррекции
агрессивного поведения у детей дошкольного возраста [online]. 4 mai
2018. Альтернант-2018: Актуальные вопросы общей педагогики.
[citat 24.06.2023]. Disponibil:
Кучинская Т.И. СКАЗКОТЕРАПИЯ КАК МЕТОД КОРРЕКЦИИ АГР
ЕССИВНОГО ПОВЕДЕНИЯ У ДЕТЕЙ ДОШКОЛЬНОГО ВОЗРАСТ
А | Альтернант-2018 (grsu.by
).