MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT
„ION CREANGĂ”
DIN CHIŞINĂU
Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie specială
Catedra de Psihopedagogie și Psihopedagogie Specială
Programul de studii Psihopedagogie

ȘARBAN Svetlana

Unitatea de curs
TEHNOLOGII EDUCAȚIONALE

Referat științific

POVESTIREA -
METODĂ DIDACTICĂ VALORIFICATĂ ÎN EDUCAȚIE

A coordonat:
MÎSLIȚCHI Valentina,
dr., conf. univ.

CHIȘINĂU, 2023
 Lumea interioară a copiilor este una plină de mister şi complexitate. Deşi sunt mici, au şi
ei temeri, nevoi, emoţii, frustrări. Ne întrebăm de multe ori de ce oamenii mari nu reuşescsă să-i
înţeleagă pe copii. Poate pentru că nu au găsit un limbaj comun. Uneori un simplu desen îţi poate
dezvălui multe lucruri pe care nu le ştiai. Dacă pătrunzi în sufletul copilului poţi apoi, prin
intermediul poveştilor bine alese, să-i elimini temerile, să-i redai încrederea în sine, poţi corecta
ceea ce pare a fi greşit în comportamentul lui, sau poţi să-i readuci zâmbetul pe buze [2, p. 3].
Povestirea este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor,
întrucât le satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, le stimulează imaginația și constituie
cadrul optim de exersare a capacității de comunicare. În grădinița de copii povestirea este
folosită atât ca metoda de expunere și comunicare de cunoștințe, cât și ca forma de activitate
destinată cunoașterii mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor. În activitatea cu copiii
preșcolari sub termenul general de poveste se ascund: basmul, schița, povestea, romanul și sunt
prezentate copiilor prin metoda povestirii. Povestirea ca specie literară nu este folosită în
învățământul preşcolar, acest termen fiind folosit cu consecvență, doar în limbajul didactic.
Diferite lucrări de specialitate folosesc când termenul „poveste", când „povestire", de aceea
motivez confuzia terminologică prin vârsta publicului – copilul preşcolar. Datorită vârstei,
insuficientei dezvoltări a capacitaților psihice, educatoarea este nevoită să adapteze conținuturile.
Cu ajutorul povestirii, ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai variate
aspecte de viață și domenii de activitate, informează asupra unor fapte şi evenimente ce nu pot fi
cunoscute prin experienţa lor proprie. În același timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor
emoții și li se orientează atenția spre cele comunicate [1, pp. 494-495].
În grădinița de copii se desfășoară două tipuri de povestiri:
# Povestirile educatoarei
# Povestirile copiilor
Ch. Perrault spunea: ,,Oricât de simple și de ușoare ar părea aceste povești, ele nasc fără
îndoială, între copii dorința de a fi asemănător cu cei buni care ajung fericiti și în acelaș timp se
naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi
(...) este de necrezut cu câtă sete primesc aceste inimi pure și încă necoapte morala ascunsă în
haina basmului” [apud 1, p. 496].
De aceea, planificându-și activitatea de povestire în cadrul programului instructiv-
educativ, educătoarea trebue să se asigure că la data respectivă copiii au deja formate
reprezentările la care va face apel povestirea și au suficiente cunoștințe care să le permită
perceperea ei fără dificultăți. Pentru aceasta trebuie selectată cu grijă povestea, povestirea,
respectându-se principiul accesibilității, să se cunoască foarte bine textul înainte de a-l expune,
eventual de a-l prelucra și adapta posibilităților de înțelegere și asimilare ale copiilor [1, p. 496].
2
 Poveştile au mare efect asupra lumii copiilor, dar şi asupra dezvoltării cestora. Influenţele
poveştilor nu sunt valabile doar în rândul celor mici, ci şi asupra celor mari. Cine nu îşi aduce
aminte de o poveste anume pe care o îndrăgea când era mic? Oricare din noi ne amintim acele
basme care ne-au marcat într-un fel anume conştiinţa şi care puteau face referire cumva într-un
mod inconştient cu viaţa noastră de atunci, cu relaţiile pe care le aveam cu societatea sau familia,
şi fiecare din noi ne identificam undeva într-o poveste. Ne regăsim într-un personaj, iar faptul că
toate poveştile se termină frumos ne induce subtil puterea realizării de sine. Într-o poveste este
uşor ca micuţul să se identifice şi să-şi mărturisească trăirile sau să-şi le descarce prin
intermediul personajelor. El nu deţine metodele comunicării atât de bine ca un adult, lui îi este
greu să se exprime, recurgând adesea la limbajul trupului: gesturi, mimică, ton vocal, plâns etc.
El nu poate şti ce anume simte cu adevărat, nu conştientizează, dar puteţi afla punându-l pe el să
continue o povestioară, să o creeze. [2, p. 3].
Astfel, prin poveste, copilul învaţă că fiecare poate ajunge la cunoaşterea de sine,
culminând cu atingerea scopurilor personale. Poveştile urmează teme din realitate şi este
important ca ele să fie identificate de părinţi sau cadre didactice pentru a se urmări dezvoltarea
copilului sau hiarremedierea unor probleme ale acestuia. Se pot trata diferite disfuncţii sau
probleme psihologice, ca: timiditatea, dependenţa prea mare de părinţi, frica de întuneric, etc. De
aceea, alegerea poveştilor trebuie făcută cu atenţie, fiindcă ele influenţează copiii. Există cărţi
special destinate terapiei prin poveşti. Nu este neapărat vorba despre o terapie, poate este mult
spus, însă sunt poveşti care au un sens ascuns şi care influenţează pozitiv gândirea umană [2, pp.
3-4].
Povestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru a
transmite anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a înlătura anumite
comportamente indezirabile. Povestea terapeutică nu îl critică, etichetează, somează pe copil spre
schimbare, ci favorizează identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea
soluţiei din poveste şi în situaţia sa. Povestea este un altfel de limbaj [2, p. 4].
Toate poveştile sunt terapeutice? Trăsătura definitorie care face ca o poveste să fie
terapeutică (tămăduitoare) constă în faptul că aceasta reprezintă un model al împlinirii de sine, al
atingerii scopului (chiar al fericirii). Scopul poveștii terapeutice este să-i evidențieze copilului
anumite aspecte ale situaţiei problematice în care se află şi pe care îi este greu să le perceapă, şi
să ofere posibilităţi de rezolvare, creative. De aceea povestea, atent aleasă, îl poate ajuta să
găsească şi să recunoască formularea exactă a stării, experienţei lui şi să adopte soluțiile
personajelor din povestea respectivă. Acest lucru îl ajută să capete încredere în sine şi chiar să se
vindece de efectul anumitor experienţe neplăcute din prima copilărie [2, p. 4].

3
 Pentru a obține efectul maxim din compilarea unui basm, se recomandă să urmați o serie
de reguli simple:
1. Este de dorit ca personajul principal și copilul să aibă unele trăsături comune. Poate că
amândurora le place dulceața sau joacă același joc.
2. Când construiți un basm, este necesar să creați un spațiu magic sigur pentru personajul
principal. Prin urmare, se folosesc formule precum: „Cu mult timp în urmă, într-un anumit regat,
într-o anumită stare...”.
3. O mână de ajutor trebuie să fie prezentă. Un prieten dintr-un basm ajută la ameliorarea
stresului mental și la dezamorsarea emoțiilor.
4. În cursul unui basm, este necesar să rezolvi o problemă. Personajul principal rezolvă
problema, dobândește o anumită abilitate și se transformă.
5. Un anti-erou este introdus în poveste - un personaj care trebuie învins (sau poate
schimbat).
6. Sfârșitul poveștii ar trebui să fie pozitiv. Problema este rezolvată, după care eroul se
întoarce acasă, primește jumătate din regat și o soție frumoasă.
Un basm va ajuta la rezolvarea oricărei probleme psihologice. Dar numai sub condiția
muncii sistematice, consecvente și minuțioase rezultatul va fi vizibil [3].
În concluzie, precizăm faptul că terapia prin poveste este un tip de terapie relativ tânără
de educație și intervenție psihologică, cu un mare potențial de aplicare nu numai pentru copii, dar
și pentru adulți. Întrucât, după S. Freud, ,,noi toți venim din copilărie”, și toate temerile,
complexele și problemele cu care ne confruntăm în viața de adult au rădăcini adânci în copilăria
timpurie și adolescență.
Valorificarea respectivului tip de terapie puteți ajuta mulți oameni să facă față diverselor
dificultăți de ordin psiho-socio-pedagogic.

BIBLIOGRAFIE
1. CÎRLAN, F., CALANCEA, A. Povestirea ca metodă de învățare folosită în activitățile de
limbă și comunicare la preșcolari. Chișinău: Print-Caro SRL, 2019. 505 p. ISBN 978-9975-
3371-7-5.
2. Poveștile terapeutice – o poară câtre suflet: culegere de povești utile pentru diferite probleme
emoționale sau comportamentale: Simpozium naţional, Altfel de poveşti, ed. a III-a, 21 februarie
2015, Poiana Teiului, Neamț. Poiana Teiului, 2015. 575 p. ISBN 978-973-0-18655-0.
3. КУЧИНСКАЯ, Т. Сказкотерапия как метод коррекции агрессивного поведения у детей
дошкольного возраста [online]. 4 mai 2018. Альтернант-2018: Актуальные вопросы общей
педагогики. [citat 24.06.2023]. Disponibil: Кучинская Т.И. СКАЗКОТЕРАПИЯ КАК
4
МЕТОД КОРРЕКЦИИ АГРЕССИВНОГО ПОВЕДЕНИЯ У ДЕТЕЙ ДОШКОЛЬНОГО
ВОЗРАСТА | Альтернант-2018 (grsu.by).