STUDENT: DUCULESCU V MELINDA LORENA

CONVERSIE PIPP, ANUL II, SEMESTRUL I

Activitatea de povestire-metodă didactică în activitățile de educare a

limbajului preșcolarilor
Povestirea este o metodă de învăţământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în
învăţământul preşcolar şi care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de naraţiune sau
descriere prin intermediul căreia sunt înfăţişate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în
spaţiu şi timp, fenomene ale naturii etc. pe care copiii nu le pot cunoaşte altfel. Scopul folosirii
acestei metode constă în asigurarea unui bagaj de imagini intuitive, reprezentări care pot ajuta la
anumite generalizări. Faptele, întâmplările alese în acest sens trebuie să fie edificatoare, cu
profunde semnificaţii, iar limbajul expresiv să contribuie la trezirea de emoţii, sentimente, să le
dezvolte imaginaţia, creativitatea.
Povestirile influenţează în mod indirect şi estetica comportării copiilor, contribuie la
lărgirea orizontului de cunoaştere prin multitudinea de aspecte din ambianţa înconjurătoare la
care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea
psihică a copilului. Copilul urmăreşte cu atenţie datele povestirii, memorează, compară,
analizează diferite situaţii, stabileşte pe plan mintal unele relaţii fapte, însuşiri ale personajelor .
Astfel, este antrenată şi gândirea copilului, devenind capabil de a înţelege faptele, gândurile şi
sentimentele personajelor.
Povestea este o deosebită modalitate de cunoaştere a lumii, este un mijloc de comunicare
şi o bună metodă de instruire. Ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. Poveştile depăşesc
hotarele spaţiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învaţă să judece; o
poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.
Prin intermediul povestirii, copilul se eliberează de egocentrism întrucât se identifică în
plan imaginar cu personajele în care găseşte ceva din el însuşi, şi ceva din personaje în el. Pentru
preşcolar, adultul care îi citeşte povestea este şi autorul, martorul întâmplărilor povestite,
magicianul care deschide uşa unei lumi nebănuite, actorul, şi mai ales modelul de vorbire şi
povestire.
Grădiniţa este unul dintre factori decisivi în educarea copiilor prin frumos pentru
valoare. Intrând „în lumea poveştilor”, copiii vor învăța sa deosebească binele de rău, adevarul
de minciună, faptele bune de cele rele; vor deveni mai atenţi , mai sensibili, încep să-si formeze
pereceptele morale.Este de dorit ca preşcolarii şi elevii să-şi facă din cărti, cei mai buni prieteni,
să le dezvolte discernământul în selecţia valorilor.
Poveştile îmbogăţesc deprinderile de a comunica, îmbogăţesc vocabularul, cultivă
sentimente frumoase, stimulează imaginaţia şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism,
solidaritate, dreptate. Pune astfel baza concepţiei despre lume şi viaţă.
Se înţelege că gustul pentru lectură se formează timpuriu si de aceea in gradiniţă
informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul
povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea reală.
Contactul cu poveştile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogăţirea
vocabularului, la creativitate.
 STUDENT: DUCULESCU V MELINDA LORENA
CONVERSIE PIPP, ANUL II, SEMESTRUL I

Povestirea este una dintre activităţile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor,
întrucât le satisface nevoia de cunoaştere şi de afectivitate, le stimulează imaginaţia şi constituie
cadrul optim de exersare a capacităţii de comunicare.
Ca activitate specifică învăţământului preşcolar, povestirea dezvoltă următoarele
procesee psihice :
- gândirea logică, datorită succesiunii întâmplărilor din conţinutul povestirilor şi poveştilor ;
- memoria voluntară, întrucât copiii trebuie să reţină desfăşurarea evenimentelor şi să le expună
pe baza unor procedee şi mijloace specifice, pe baza întrebărilor formulate de educatoare a unor
ilustraţii sau desene etc;
- imaginaţia, proces cognitiv complex, cu exersare prin crearea unor imagini noi pe baza
prelucrării reprezentărilor şi a experienţei cognitive formată anterior ;
- limbajul, ca mijloc fundamental de comunicare. Limbajul şi gândirea se intercondiţionează, se
constituie ca unitate între comunicaţional (transmitere de informaţie) şi cognitiv. Gândirea se
dezvoltă, având ca suport limbajul, iar limbajul este expresia nivelului de dezvoltare a gândirii.
- dezvoltarea atenţiei, datorită căreia copiii memorează numele personajelor, fragmente de
povestiri şi poveşti, reţin succesiunea întâmplărilor, trăsături şi comportamente ale personajului
etc.
În grădiniţa de copii se desfăşoară două tipuri de povestiri :
- povestirile educatoarei ;
- povestirile copiilor.

• Povestirile educatoarei
Povestirile educatoarei sunt expuneri orale ale unor opere literare (poveşti, povestiri),
realizate de către educatoare. Aceste activităţi se organizează cu întreaga grupă, ca activitate
obligatorie, sau în timpul jocurilor şi activităţilor opţionale, cu toată grupa sau pe grupe mici de
copii. Prin conţinutul ei, această activitate lărgeşte sfera de cunoştinţe ale copiilor. Aceştia
urmăresc cu atenţie întâmplările basmului sau ale povestirii, memorează, descoperă trăsături şi
comportamente ale personajelor, analizează şi compară, stabilesc anumite relaţii între fapte şi
personaje, ajungând la generalizări.
Receptarea atentă a povestirilor contribuie şi la familiarizarea copiilor cu structura limbii,
cu bogăţia şi expresivitatea limbajului. Eei îşi însuşesc cuvinte cu sensuri proprii şi figurate,
expresii poetice, formule specifice creaţiilor literare, construcţii ritmate şi rimate, zicale,
proverbe şi structuri gramaticale.
Poveştile au atât valoare formativă, cât şi etică, contribuind la formarea conştiinţei
morale. Copiii descoperă trăsături de caracter, îşi aleg modele de viaţă, cunosc întruchipări şi
manifestări ale binelui şi ale răului.
 STUDENT: DUCULESCU V MELINDA LORENA
CONVERSIE PIPP, ANUL II, SEMESTRUL I

Încă de la vârsta de trei ani, copiilor le sunt accesibile atât povestirile realiste, cât şi cele
fantastice, care corespund nevoii lor de cunoaştere şi de afectivitate şi care le pot influenţa
comportarea.
Poveştile şi povestirile adecvate vârstei preşcolare au teme variate :
- lumea copilăriei şi viaţa adulţilor ;
- povestiri despre vieţuitoare ;
- poveşti în care elementele realiste se îmbină cu cele fantastice;
- relaţia dintre copii şi părinţi (mama vitregă, împărăteasa rea din Albă – ca – Zăpada şi cei
şapte pitici, de Fraţii Grimm, baba din Fata babei şi fata moşneagului, de Ion Creangă ş.a.).
Tematica operelor literare expuse în activitatea de povestire se diferenţiază de la o grupă
de vârstă la alta. La grupa mică, povestirile trebuie să fie scurte, accesibile, atractive, să dezvolte
sentimente şi stări afective pozitive. La grupa mijlocie se pot folosi opere literare care să-i
familiarizeze pe copii cu diverse aspecte ale vieţii şi să le influenţeze comportamentul. La grupa
mare pregătitoare povestirile devin mai complexe, au ca scop sesizarea planului real şi al celui
fantastic, stimularea creativităţii copiilor şi exersarea capacităţii de comunicare.
• Structura activităţii de povestire
Aceste activităţi trebuie proiectate conform finalităţilor procesului instructiv – educativ
din învăţământul preşcolar. Educatoarea trebuie să planifice povestirile eşalonat, de-a lungul
întregului an de învăţământ, în strânsă relaţie cu celelalte activităţi de educare a limbajului.
Conţinuturile povestirilor trebuie selectate judicios, în funcţie de obiectivele cadru şi de referinţă.
Pregătirea activităţii, în afară de planificarea calendaristică, cuprinde :
- stabilirea obiectivelor;
- selectarea conţinuturilor;
- studierea atentă a textelor literare, adaptarea acestora la particularităţile de vârstă ale
copiilor;
- alcătuirea planului povestirii : succesiunea episoadelor, identificarea trăsăturilor
personajelor, stabilirea pasajelor şi a expresiilor literare de memorat;
- pregătirea materialului didactic.
o Etapele activităţii de povestire :
1. Organizarea activităţii cuprinde :
- asigurarea cadrului adecvat desfăşurării activităţi;
- pregătirea şi expunerea materialului didactic şi a mijloacelor audio – video;
2. Desfăşurarea activităţii presupune mai multe secvenţe :
 STUDENT: DUCULESCU V MELINDA LORENA
CONVERSIE PIPP, ANUL II, SEMESTRUL I

- Introducerea în activitate este o parte foarte importantă pentru succesul activităţii,

deoarece de modul în care este captat interesul copiilor pentru subiectul abordat depinde în mare
măsură realizarea obiectivelor propuse. Metodele şi procedeele alese de educatoare sunt diverse,
în funcţie de vârsta copiilor sau subiectul povestirii: se pot utiliza jucării, siluete de personaje,
marionete de la teatrul de păpuşi, un cadru din poveste sau se poate recurge la conversaţia liberă
sau pe bază de ilustraţii, mai ales atunci când este vorba despre pregătrea copiilor pentru
înţelegerea conţinutului.
- Expunerea poveştii sau povestirii de către educatoare, în cadrul căreia se anunţă titlul şi
autorul poveştii, povestirii sau basmului. Expunerea trebuie să fie clară, accesibilă şi expresivă
pentru a capta atenţia, pentru a trezi emoţii şi pentru a asigura motivaţia învăţării.Expresivitatea
expunerii se realizează prin :
- modularea vocii ;
- schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii ;
- pauzele logice, psihologice şi gramaticale;
- accentuări şi scăderi ale intensităţii vocii ;
- repetiţii ;
- mimică şi gesticulaţie;
- mijloace imitative şi intuitive: diafilm, casetă audio – video, siluete şi machete.
Expunerea poate alterna cu dialogul succint cu copiii sau cu întrebări retorice menite să le
întreţină atenţia, să creeze tensiune emoţională şi dinamism.
Educatoarea trebuie să verifice pe parcursul activităţii daca se menţine interesul copiilor
pentru poveste/povestire, dar şi să sublinieze înţelesul cuvintelor, propoziţiilor şi frazelor. Ea
trebuie să se transpună în rolul personajelor, să încerce să le transmită permanent emoţii copiilor.
Expunerea trebuie adaptată nivelului de înţelegere al copiilor, păstrându-se însă stilul
autorului, chiar dacă acesta include unele arhaisme sau regionalisme, care nu se utilizează în mod
curent, dar care dau farmec basmelor. Nu se recomandă atenţionarea copiilor prin formule ca fiţi
atenţi !, ascultaţi !, nu mai vorbiţi!, ci trebuie folosite metodele şi procedeele care să recapteze
interesul acestora pentru poveste saupovestire: ton, mimică, intonaţie, întrebări retorice, material
didactic adecvat şi formule de genul: Să vedem ce s-a mai întâmplat!
- Încheierea activităţii se axează pe fixarea conţinutului poveştii. Aceasta se poate realiza prin :
- reţinerea momentelor principale (pe bază de imagini şi întrebări). Există pericolul ca
educatoarea, dorind să consatate tot ce au reţinut copiii, să prelungească prea mult această etapă
punând prea multe întrebări, şi astfel să transforme încheierea într-o repovestire, ceea ce va
conduce la plictisirea copiilor, la scăderea interesului pentru activitate şi poate chiar anula efectul
mesajului transmis de conţinut;
 STUDENT: DUCULESCU V MELINDA LORENA
CONVERSIE PIPP, ANUL II, SEMESTRUL I

- precizarea personajelor principale cu trăsăturile lor reprezentative. Educatoarea poate

pune câteva întrebări, cum ar fi : Ce personaje v-au plăcut şi de ce?, Ce personaje nu v-au făcut
şi de ce ?, Care sunt personajele pozitive/negative?, Cu ce personaje doriţi să semănaţi şi de ce ?
- integrarea noilor cunoştinţe în sistemul celor însuşite anterior şi asigurarea
retenţiei şi a transferului. Educatoarea poate face permanent referire la poveşti care au acelaşi
mesaj, la personaje sau întâmplări asemănătoare. De exemplu: În ce poveste aţi mai întâlnit
personajul.....? sau Spuneţi titlul unei alte poveşti/povestiri în care este pedepsită minciuna,
lenea, îngâmfarea, egoismul etc.
- mimarea unor acţiuni ce definesc anumite personaje alese de copii. Aceasta este
o modalitate des întâlnită la grupele mai mici. De exemplu: Cum cântă lupul la uşa iezişorilor?
sau Arătaţi cum mergea cocoşul ţanţoş când se întorcea de la curtea boierului cu alaiul de păsări
după el.
- redarea prin desen, la alegere, a unor secvenţe din povestire care i-au
impresionat.

În cadrul activităţilor de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea

de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităţilor de exprimare corectă,
coerentă şi expresivă.
În concluzie, se poate reţine că rolul şi importanţa povestirilor – ca activităţi organizate –
constă în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra
întregii personalităţi a copiilor.

Bibliografie:
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de
copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987.
Revista, Învăţământul preşcolar, nr.1-2/1992.
Bocoş, M., Catalano, H.,Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Presa Universitară
Clujeană,2006.
Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977.
Bratu, B., Creativitatea copilului,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969.
Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003.
Rawlinson, G., Gândirea creativă şi brainstorming, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998.
Roşca, Al.şi colaboratorii, Creativitate, nivele, programare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.
 STUDENT: DUCULESCU V MELINDA LORENA
CONVERSIE PIPP, ANUL II, SEMESTRUL I

- Boca-Miron, E.; Chichişan, E.şi colaboratorii, Documentar metodic pentru activităţilede

educarea limbajului la preşcolari, Ed.V&I Integral, Bucureşti, 2001.