Caracteristicile limbajului la preșcolari

CARACTERISTICI ALE DEZVOLTĂRII LIMBAJULUI LA

PREȘCOLARI
CARACTERISTICI PENTRU FIECARE NIVEL AL LIMBII

Consider că termenul de limbaj se referă la modul de exprimare a gândurilor, ideilor și

sentimentelor către cei din jur, pentru a dezvolta relații și nu în ultimul rând pentru a supraviețui în
comunitatea din care facem parte. O caracteristică în primii ani de viață este reprezentată de ,,vorbirea cu
sine’’, care îi ajută pe cei mici să se ghideze spre acțiunile dorite. Copiii de dezvoltă în mod treptat, la
început prin gesturi apoi prin vorbire cu cei din jur, deoarece aceștia au dezvoltat simțul cunoașterii către
orice obiect.
,,Domeniul Dezvoltarea limbajului și a comunicării – vizează dezvoltarea limbajului (sub
aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar și a înțelegerii semnificației mesajelor), a
comunicării (cuprinzând abilități de ascultare, comunicare orală și scrisă, nonverbală și verbală) și
preachizițiile pentru scris-citit și însoțește dezvoltarea în fiecare dintre celelalte
domenii.’’(Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2009)
,,Însuşirea limbajului este o activitate, un proces, care presupune un efort îndelungat din
partea individului. Aceasta pentru că tehnica de recepţionare (limbajul impresiv) şi de exprimare
(limbajul expresiv) a comunicării este una din priceperile omeneşti cele mai complicate, pentru
însuşirea căreia este nevoie de un şir întreg de ani.’’ (Jurcău, E., Jurcău, N,1999)
Dezvoltarea limbajului copilului în primii ani de viaţă
Preșcolarilor le place foarte mult să povestească, să pună întrebări, să-și
imagineze tot felul de întâmplări pe care noi le numim ,,ciudate’’, ei își creează o lume
fictivă, această caracteristică îi ajută pe educatori în activitățile de dezvoltare a
vocabularului. Prin dezvoltarea limbajului ei înaintează în planul fonetic, lexical,
gramatical și semantic.
,,La început, preşcolarul are un vocabular format din până la 1. 000 de cuvinte,
iar la sfârşitul acestei perioade, preşcolarul mare are un vocabular format din până la 4.
000 de cuvinte. Limbajul este o activitate deosebit de complexă, iar deprinderea sa este
dificilă şi de lungă durată. De la un copil la altul se observă deosebiri importante în ceea
ce priveşte vârsta de debut a limbajului, claritatea cuvintelor şi bogăţia vocabularului.’’
  ,,Dezvoltarea limbajului în perioada preşcolară se caracterizează prin evoluţia
pronunţiei şi a structurilor gramaticale, trecerea de la limbajul situativ la cel contextual;
vorbirea este tot mai clară. Fiind principalul mijloc de comunicare interumană, limbajul
este în același timp și factor de dezvoltare spirirtuală și de progres social. Prin urmare,
limbajul are un rol determinant în dezvoltarea personalității umane.’’ (Balint Mihail,
2008)
,,Un copil căruia i se vorbeşte sau citeşte frecvent dobândeşte mai rapid
competențele lingvistice, aceste două acţiuni având un mare impact asupra modului în
care copilul va fi capabil să se exprime mai târziu. Un copil căruia i se vorbeşte sau
citeşte foarte rar va învăţa să vorbească mai târziu decât alţi copii de aceeaşi vârstă,
deoarece copilul are nevoie de a fi stimulat pentru a se dezvolta
corespunzător.’’ (Raikes, H., Pan, B.A., 2006)
,,Un studiu recent, a evidențiat efectele citirii de către mame în primii ani de viață
a copiilor. Părinții au fost încurajați să citească povești copiilor pentru a favoriza
dezvoltarea limbajului și abilităților cognitive. Rezultatul cel mai important a fost că
practica cititului de către mamă a influențat limbajul copilului creând un efect reciproc de
,,bulgăre de zăpadă’’ și dovedind în acest fel că expunerea timpurie la lectură dezvoltă
abilități de vorbire. Prin urmare, bebelușii expuși cititului de la o vârstă fragedă au
început să vorbească mai devremeși au arătat interes față de cărți.’’(Raikes, H., Pan,
B.A., 2006)
Din punctul meu de vedere  adulții sunt datori ca, pe măsura înțelegerii copilului, să-i
răspundă în cuvinte simple. În timpul plimbărilor să li se prezinte aproape tot ce se găsește în jur
îmbogățindu-i vocabularul, puțin câte puțin, copilul devine capabil să-și exprime prin vorbe
gândurile și impresiile sale.

Plasat între autocomunicare și comunicare, limbajul copilului preșcolar se caracterizează

printr-o serie de elemente specifice, dispuse pe două coordonate succesive:
a)   limbajul egocentric
b)   limbajul socializat

Limbaj egocentric:
·   preșcolarii utilizează acest limbaj transmițând totul prin prisma intereselor proprii și a
sentimentelor personale ;
·   J. Piaget, precizează că, desenând sau jucându-se, copilul vorbește fără să-i pese de interlocutor
și fără să verifice dacă acesta a înțeles sau nu, „Interlocutorul este acolo cu titlul de existență”.
Pedagogul, îl numește limbaj egocentric, deoarece preșcolarul nu caută să comunice, nu se
plasează pe punctul de vedere al interlocutorului;
·   acest tip de limbaj este reprezentat prin:
-    repetiție: copiii repetă anumite silabe sau cuvinte fără o anumită finalitate, doar din plăcere;
-    monolog :”Copilul vorbește pentru el ca și cum ar gândi cu voce tare, el nu se adresează
nimănui” (Piaget: 1923)
 -    monologul în doi sau colectiv: „Fiecare asociază celuilalt acțiunea sa sau gândirea sa la un
moment dat, însă fără grija de a fi auzit sau înțeles realmente; punctul de vedere al
interlocutorului nu intervine niciodată: interlocutorul nu este decât excitant”

Limbaj socializat:
·   în această etapă, copiii sunt implicați comportamental, afectiv în conversațiile cu ceilalți
·   acest limbaj implică:
- informație adaptată: copilul comunică, informează, poate influența comportamentul
interlocutorului prin ceea ce transmite. Se vorbește despre informația adaptată în cazul în care
copilul se plasează în postura de interlocutor
- critica: implică remarcile (de cele mai multe ori afective decât intelectuale) ale copilului asupra
celuilalt, asupra comportamentului, acțiunii acestuia
- ordine, rugăminți și amenințări: presupun acțiunea unui copil asupra altui      copil
- întrebări: acestea sunt incluse în această categorie de limbaj prin prisma faptului că se așteaptă
răspuns la aceste întrebări formulate de copii
- răspunsuri: apar doar ca urmare a unor întrebări formulate clar, direct sau a unor ordine (nu și în
cadrul dialogurilor) ca replică la enunțuri care nu sunt formulate interogativ
Așadar, prezența acestor forme de limbaj nu anulează posibilitățile tot mai crescute ale
copilului de a comunica cu ceilalți în mod real. Pe lângă continua îmbogățire a vocabularului și
corectitudinea frazării, vorbirea copilului capătă expresivitate
“Preşcolarul ţine seama de auditor – în special de cel adult - , nu numai că i se adresează
şi că îl interesează reacţia acestuia, dar copilul vrea, adesea, şi să placă auditoriului.” (Slama-
Cazacu 1999:295 Hobjilǎ)
Valorificarea limbajului generează, alături de gândire, şi influenţarea acţiunii.
Se consideră că există trei “stadii de dezvoltare la nivelul abilităţii copiilor de a utiliza
limbajul pentru direcţionarea comportamentului lor”:
(1) până la 3 ani – ceea ce spune o altă persoană poate declanşa o acţiune, dar nu o poate inhiba;
(2) între 3 şi 4-5 ani – răspunsul la instrucţiuni este impulsiv;
(3) după 5 ani – copiii declanşează sau îşi inhibă acţiuni prin prisma instrucţiunilor verbale primite.
(A. R. Luria, Hobjilǎ, A. 2008)
În viziunea lui Erikson această perioadǎ se încadrează în stadiul personalismului (3-6
ani). Aceast stadiu este o etapǎ central în stadialitatea wallonianǎ, fiind la intersecția a douǎ faze
importante în devenirea personalǎ: construcția persoanei şi dimensiunea sa instrumentalǎ. Este
marcat de exprimarea conştiinței de sine a copilului, rezultatǎ din parcurgerea conştientizǎrii
corporalitǎții proprii şi a diferenței sale sociale fațǎ de alții. Raportul sine-alții este complex şi
multifazi când acest stadiu. Se disting trei faze:
*3-4 ani: Perioada de opoziţie: afirmarea autonomiei ca premisǎ a personalităţii (ex.: "EU FAC!"; "EU
SPUN!"; "NU VREAU!")
*4-5 ani: Perioada graţiei, a seducţiei: căutarea aprobării, a validării sociale. Ca urmare copilul caută să
seducă, să fie în centrul atenţiei, narcisismul îl domină.
*5-6 ani: Perioada imitativă a rolurilor de tip adult, de pe poziţii de "adultism" (un amestec de rivalitate şi
admiraţie faţă de adult).
În relaţie cu adultul se manifestă potenţialul de opozabilitate (vârsta negativismului, criză
de încăpăţânare), în raport cu covârstnicii cooperarea apare abia după 5-6 ani, moment în care
copilul celălalt începe să fie perceput ca partener.
 Sincretismul - gândire global amestecată nediferenţiat în măsura în care la această vârstă
copilul amestecă realul cu imaginarul (n-ai găsit ceva să cumperi vine Zâna Bună şi aduce),
raţionalul cu afectivul, generalul cu parţialul (bicicleta este ceva cu roți şi pedale şi cineva a
stricat-o când a căzut cu ea),temporalitatea (Te-a bătut tata?- M-a bătut mâine.).
Se remarcă, de asemenea, o gradare în utilizarea limbajului şi din perspective raportării la
ceilalţi, care sunt descrişi de copii ”de la atributele externe la cele interne, de la general la
specific, de la simplu la complex, de la global la diferenţiat, de la egocentric la sociocentric”.
Abia la vârsta de 10-11 ani se ajunge la comparaţia socială, la organizare şi o anumită stabilitate
a procesului/actului descriptiv.( Schaffer 2005 ; 259-160 Hobjilǎ, A., 2008)
De la 3 ani până spre 7 ani apare universul “de ce-urilor” ce caracterizează aşa  -numită
“a doua vârstă a întrebărilor la copil”, prima vârstă vizează numele şi loculiar a doua vârstă
cauza şi timpul, apar diferite tipuri de construcţii interogative formulate de copii:

*după Jean Piaget: “de ce-urile”:

    -de explicare cauzală (inclusive finală) – ,,răspunsul aşteptat implică ideea de cauzǎ sau de cauzǎ
finală” (ex. De ce e aşa de grea?), vizând explicarea unui element material;
   -de motivare – implică o acţiune sau o stare psihică; ,,copilul caută  aici   nu o cauzǎ materială, ci
intenţia, motivul care a ghidat acţiunea, uneori şi cauza psihologică” (ex. Plecaţi? De ce?);
-dejustificare (cealogicăapare de la 7-8 ani) – implică ,,un motiv de ordin particular, motivul nu al
unei acţiuni oarecare, ci al unei reguli” (ex. De ce se spune…?);
* întrebările de explicare cauzală (La ce serveşte… un anumit obiect?; Ce face să
meargă…?);
 * întrebările vizând realitatea sau istoria (Peste cât timp e Crăciunul? Iaşi este în România?);
 * întrebările privind acţiunile şi intenţiile umane (Pot să mănânc această pară? Vă place mai
mult să … sau să…?);
* întrebările referitoare la reguli sau la utilizări (Cum se scrie… un nume?);
* întrebările privind calculul (3+4 cât face?);
* întrebările de clasificare şi evaluare (Este o albina?, Ce e o farfurie?, E drăguţ, nu-i aşa?) –
(Piaget 1923: 260-263 Hobjilǎ, A. 2008 , p.33)
Grădiniţa este instituţia căreia îi revine rolul decisiv în educarea şi instruirea copiilor
preşcolari, iar entuziasmul şi profesionalismul educatoarelor li se transmite şi copiilor. Această
primǎ instituţie de educare, prin cadrele didactice calificate, asigurǎ condiţii necesare dezvoltării
normale, valorificând potenţialul fizic şi psihic al copiilor de 3-6/7. Educatoarea  trebuie să
creeze un mediu cultural activ şi stimulativ pentru a încuraja şi dezvolta iniţiativa copilului
pentru învăţare.
Exemplu: centrul Bibliotecǎ trebuie să conţină următoarele materiale sugerate chiar în
Ghidul de bune practici: covor, pernuţe, scaunul povestitorului, raft pentru cărţi , instrumente de
scris, coli, caiete, imagini din poveşti, cuburi cu poveşti,  cărţi de colorat,  scene din poveştile
cunoscute pictate de copii, fişe de lectură, tablă magnetică, televizor, video, computer,
imprimantă, cd-uri cu muzică şi poveşti.
În acest centru se exersează în deosebi limbajul, contactul cu mesajul scris în diversele
sale forme (imagini, simboluri, cuvinte), dar şi deprinderi de exprimare în scris. O cerințǎ
importantă este a ceea de a deprinde copiii să utilizeze cu grijǎ materialele puse la dispoziţie, de
a li se cultiva sentimente de preţuire fațǎ de carte şi de autorul acesteia. Tot aici se vor desfăşura
unele jocuri - dramatizări, aceasta urmând în mod firesc lecturii, repovestirilor. Cu ajutorul unor
măşti, ecusoane reprezentând diferite personaje sau costume simple ( pelerine divers colorate),
copiii pot interpreta roluri din basmele şi poveştile îndrăgite. Prin această bibliotecǎ copiii sunt
 puşi în situaţia de a se angaja în forme de limbaj diverse, pentru a-şi exersa capacitatea de
comunicare. Pentru o dezvoltare corespunzătoare a limbajului copilul trebuie să audă cuvintele
clar, pronunţate expresiv atât în familie, cât mai cu seama în grădiniţă.
Vârsta copilului influenţează conţinutul limbajului şi corectitudinea exprimării prin
schimbări de expresii, de cuvinte sau sunete. Pentru cei mici sunt foarte importante numărătorile,
frământările de limbǎ, repetiţiile, pentru a cauta şi mai ales a găsi plăcerea în exprimare. La 6-
7ani copilul va stăpâni limba maternă, exceptând situaţiile în care acesta are defecte de
pronunţie.
”Eu un brad îţi desenez/Şi cu verde-l colorez...
Tu o floare-mi desenezi/ Şi cu roz mi-o colorezi.”
Mediul educaţional trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului şi să pună în evidenţă
dimensiunea interculturală şi pe cea a incluziunii sociale. Mediul trebuie astfel pregătit încât să
permită copiilor o explorare activă şi interacţiuni variate cu materialele, cu ceilalţi copii şi cu
adultul (adulţii).

„Planul extralinvistic reprezintă pe lângă mimica expresivă, se remarcă valorificarea gesturilor:

·   substitutive - prin care copilul descrie ceea ce nu numeşte;
Exemplu: o acţiune, o stare etc.: ,,vântul [+ gest: mişcarea crengilor]”;
·   afective - exteriorizare a unor trăiri, stări de spirit;
Exemplu:îmbrăţişarea mamei, a unei jucării, aruncarea unui obiect etc.;
·   indicative - cel mai frecvent asociate deicticelor verbale;
Exemplu: „aici [+ gest de indicare cu degetul]”, ,,băiatul acela [+ gest de indicare cu degetul].”  (Hobjilă,
2008, p.171).
„Însușirea limbajului este determinată de progresele funcționale ale aparatului fonator , care urmează un
program ereditar, dar și de „baia de limbă” pe care i-o oferă societatea. În același timp procesul este condiționat de
relația afectivă cu mama, cea mai puternică din existența fiecăruia. P. Osterrieth (1976, p.67) consemnează că
absența relațiilor afective cu mama explică întârzierile în dezvoltarea verbală a copiilor instituționalizați. Prin
urmare,  activitatea directă cu obiectele și comunicarea directă cu mama constituie sursa conținutului semantic al
cuvintelor asimilate de antepreșcolar.
Structura gramaticală este cu preponderență asimilată în dialogul cu adultul. De la circa un an și șase luni
copilul intră într-o altă etapă cea a prefazei sau după cum o numește Osterrieth, a limbajului telegrafic, adică
antepreșcolarul folosește două, trei cuvinte, dar care nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepozițiile,
conjuncțiile lipsesc.  Acestea din urmă nu au pentru copil încă  nici o semnificație și, deși sunt simple ca structură
sonoră, el nu le poate pronunța. Cele care sunt folosite au o pronunție cu totul specifică pentru acest stadiu. De aceea
persoanele străine nu-l înțeleg pe copil, iar cei apropiați acestuia, părinții sau frății și surorile, devin un fel de
translator. Cei din afara familiei întreabă frecvent: „Ce spune?”. Acest fel de comunicare a copilului a fost numit
limbajul mic. Se face adesea o greșeală în legătură cu acest limbaj mic. Părinții și cei apropiați copilului cred că se
fac mai bine înțeleși de acesta dacă îi vorbesc în maniera lui. În aceste condiții poate apărea pericolul stabilizării
pentru un timp nejustificat de mare al unor structuri verbale greșite, întârziind procesul vorbirii. De aceea se
recomandă, în mod special, ca să se vorbească mult cu copilul, însă corect, rar și clar.
În al doilea an de viață, copilul dobândește în legătură cu limbajul două tipuri de experiențe:
a)   tot ceea ce îl înconjoară poartă un nume și el va dori să-l afle și va pune frecvent întrebarea: „ Asta ce este?”;
b)   dacă se exprimă în cuvinte, dorințele lui sunt mai repede îndeplinite, iar cei din jur îl iubesc mai mult.
 În fața limbajului telegrafic, se pare că tind să domine cuvintele care desemnează acțiuni, pentru că, în
general, obiectele pot fi arătate sau pot fi direct utilizate. Referirea la propria persoană este, de asemenea,
caracteristică acestei faze. Copilul își spune numele când își manifestă o dorință, preluând felul în care i se adresează
adultul. De exemplu: „Mihai, nani!”
După doi ani apare faza gramaticală, iar copilul treptat, treptat, utilizează mai corect modelele adulților,
copilul face efortul de a se adapta verbal situațiilor diverse.
Ca structură, propozițiile încep să nu mai conțină doar subiect și predicat, ci și alte părți de vorbire. Sunt în
general preferate și însușite mai ușor cuvinte care denumesc elementele realului și acțiunile celor din jur și apoi cele
referitoare la însușiri precum: ușor, greu, mare, mic, dulce, acru, rece, cald, verde, galben, alb etc.

După vârsta de doi ani el depinde de limbajul situativ, caracterizat prin faptul că:
a)   cuvintele folosite, deși au formă sonoră proprie limbii în care se comunică în anturajul copilului, pentru el au
semnificații restrânse la propria experiență cu obiectele din jur. Cuvântul cățel semnifică, de fapt,  singurul animal
pe care îl cunoaște din curtea sa.
b)   deseori, în loc să folosească denumirea verbală a obiectelor cu care intenționează să comunice, le arată dacă sunt în
preajma sa.
c)   Dacă trebuie să spună că păpușa e pusă într-un loc, ia păpușa și o plimbă spre acel loc.
Oprindu-ne mai mult asupra pronunției, care este o particularitate a antepreșcolarului, trebuie să subliniem
ca în vorbirea copilului apar frecvent două tendințe:
a)   economicitatea mijloacelor de exprimare manifestată ca prescurtare a cuvintelor, omiterea silabelor mai dificile,
înlocuirea cuvintelor lungi cu cele scurte.
b)   repetare silabelor accentuate, care au mare relevanță în recunoașterea cuvintelor.
Cele mai frecvente dificultăți în pronunție sunt următoarele:
a)   Eliziuni, adică omiterea silabelor dificile; exemplu: „busu” pentru „autobuzul”.
b)   Simplificarea articulărilor cuvintelor; uneori cu o abatere foarte mare de la cuvântul propriu-zis;
exemplu: „titi” pentru „frumos”.
c)   Înlocuirea unor sunete greu de pronunțat cu altele, cel mai frecvent fiind înlocuit „r”cu „l”.
d)   Metateza, adică inversarea locului unor silabe; exemplu: „cotoferie” în loc de „cofetărie”.”(Crețu, 2016, p.111)
„Este de asemenea remarcabil un fenomen referitor la faptul că, atunci când nu au la îndemână cuvintele
potrivite pentru diversele situații, preșcolarii și le construiesc, pornind de la cele însușite de la  adult. De
exemplu:”clonțesc” pentru ceva urât, „urlăreț” pentru cel ce plânge tare etc..
La grădiniță însă se cultivă un limbaj elevat la care preșcolarii mari aderă tot mai mult și încep să-i
corecteze apoi pe cei de acasă. Tot sub influența grădiniței, ei folosesc din ce în ce mai bine timpurile verbelor,
acordurile după număr și gen, dar mai au dificultăți la cele după caz. Abaterile sunt mai frecvente la genitiv și dativ.
Astfel se poate întâlni des o expresie ca aceasta:”A dat lu’ mama”sau „E ziua lu’ Ramona”.
Către 6 ani se realizează și o adaptare la vârsta partenerului. Astfel, față de cei mici, preșcolarul mare
reduce lungimea propozițiilor, evită cuvintele dificile, folosește gestica și chiar limbajul mic. Dacă dialoghiază cu
alții mai mari, manifestă o grijă specială pentru a fi înțeles. Cu educatoarea comunică în propoziții și fraze complete.
În dialogul cu mama este mai relaxat și mai liber.”(Crețu, 2016, p.154)

Bibliografie:
1.      Balint, Mihail, (2008), Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar.
Didactica limbii și literaturii române, Editura Syllabus;
2.      Crețu, T. (2016), Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași.
3.      Curriculum pentru învățământul preșcolar, (2009), București;
4.      Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7 ani, (2008),  Ministerul
Educației, Cercetǎrii și Tineretului;
5.      Hobjilǎ, A.(2008), Elemente de didacticǎ a activitǎților de educare a limbajului (etapa
preşcolaritǎții), Editura Institutul European, Iaşi;
6.      Jurcău, E., Jurcău, N.,(1999), Învăţăm să vorbim corect, Editura Printek ;
7.      Ezechil, Liliana, Păiși, Lăzărescu, Mihaela, (2004), Laboratorul preșcolarului – ghid
metodologic, Editura V&I Integral, București;
8.      M.E.C.T, (2008) Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3 – 6/7 ani,  septembrie, Bucureşti.
9.      Raikes, H., Pan, B.A., Luze, G., Tamis-LeMonda, C.S., Brooks-Gunn, J., Constantine, J.,
Tarullo, L. B., Raikes, H.A., & Rodriguez, E.T.(2006), ,,Mother-child bookreading in low-
income families: Correlates and outcome during the first three years of life. Child Development’’
(http://www.asociatia-profesorilor.ro/dezvoltarea-limbajului-la-copilul-prescolar.htmlaccesatîn
data de 09.10.2016)
10.  Slama-Cazacu, T.,(1999), Psiholingvistica – o ştiinţă a comunicării, Editura All Educaţional,
Bucureşti;
11.  Sturza, Ș.(2002), Document armetodic pentru activitǎțile de educare a limbajului la preşcolari,
Editura V&I Integral, Bucureşti;
12.  Suport de curs,  Psihologia vârstelor, anul I, semestrul II, Facultatea de Psihologie și Știinte ale
educației, Pedagogia Învățământului primar și preșcolar;

http://informatiipenoulmeublog.blogspot.com/2017/01/limbajul-la-copii-plasat-intre.html