UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Program Postuniversitar de formare și dezvoltare continuă:

Management educațional

COMUNICAREA  LA COPILUL PREŞCOLAR

COMUNICAREA DIDACTICĂ -pasi spre succesul şcolar

Absolvent:
DEGĂU (PIRTEA) GABRIELA - MIRELA

- Oradea 2019 –

1
 Motto:,,Să nu-i educam pe copiii noştri pentru lumea de azi. Aceasta lume nu va mai exista
când ei vor fi mari;  si nimic nu ne permite   să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm
cum să se adapteze.  ( Maria Montessori)

Comunicarea a devenit în a doua jumatate a secolului XX acţiunea umana cea mai

vizibilă, cea mai valorizată şi cea mai studiată. Societatea în care trăim este o societate a
comunicării deoarece se insistă tot mai mult pe rafinarea şi multiplicarea mijloacelor de
comunicare; nu peste mult timp vom putea afirma că tăaim în era comunicării tehnologice .

A comunica înseamnă ,,a fi împreună'', a împartaşi şi a te împărtaşi, a realiza o

comunicare de gânduri, simţire, acţiune.

          În sens general, prin comunicare se întelege procesul interactiv de transmitere şi

recepţionare a mesajelor, proces care implică un emiţător, un mesaj, un canal de comunicare , un
receptor şi un raspuns.

          Prin definiţie comunicarea este modalitatea fundamentală de interacţiune psihosocială a

persoanelor, interacţiune ce presupune realizarea unor schimburi informaţionale prin
intermediul unor simboluri şi semnificaţii social generalizate în vederea conservării stabilităţii
sau, dupa caz, a obţinerii unor modificări atitudinal-comportamentale la nivelul unui individ sau
a unui grup.

          Comunicarea educaţională este cea care mijloceşte realizarea fenomenului educaţional în

asamblul său, iar comunicarea didactică apare ca o forma particulară, obligatorie în vehicularea
unor conţinuturi determinate, specifice unui act de învatare sistematică.

Comunicarea didactică se poate structura pe ideea că este o comunicare intrumentală,

direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învaţare în care nu apar reacţii de conţinut
(centraăa pe dobândire de cunoştinţe sau deprinderi, motivaţii, etc.) de cadru instituţional (poate
exista comunicare didactică în afara procesului de învătământ) sau privitoare la parteneri.

            Deci, comunicarea este procesul de transmitere a informaţiei de la emiţător la receptor,

este un proces informaţional. Dar pentru că procesul educaţional nu este unul simplist, pentru că
numeroase din componentele sale au structuri complexe, actul predării presupune o serie de
acţiuni specifice. După alegerea materialului faptic, profesorul trebuie să se concentreze asupra
modului în care va prezenta noţiunile, asupra comunicării, care în aceste condiţii nu este una
obişnuita, ci o forma specifică. Prin ea trebuie să atingă anumite obiective, să vehiculeze un
conţinut care să fie receptat de elevi, să producă modificări ale personalitatii elevilor la nivel
cognitiv, afectiv, atitudinal, acţional.

            Caracterul didactic al comunicării este dat de respectarea legităţilor presupuse de un act

sistematic de învatare cu o condiţie ca ,,personjul- resursă'' să depăşească statutul de informator.

2
            Schema oricărei comunicări cuprinde: factorii comunicării, distanţa dintre aceştia
şi dispoziţia aşezării lor (ambele importante pentru particularităţile canalului de transmitere a
mesajului), cadrul şi contextul instituţionalizat, tipul de cod, situaţia enunţiativă, repertoriile
active sau latente ale emiţătorului-receptor, retroacţiunile practicate, elementele de bruiaj.

Codurile comunicării didactice sunt verbal, nonverbal, paraverbal,  mixtă; dupa natura

partenerilor poate fi o comunicare interpersonală, în grupuri mici, publică; statutul poate fi
formal, informal, pe verticală, subiectivă, întâmplatoare; după natura conţinuturilor, comunicarea
didactică poate fi stiinţifică, atitudinală, operaţional-metodologică.

            În cadrul comunicării didactice au loc schimburi de mesaje semantice (informaţii,

cunoştinţe) şi ectosemantice (atitudini, convingeri); schimbul de mesaje se realizează între
educator şi elev, între personalitatea formată a educatorului şi personalitatea educatului. De
aceea,  comunicarea didactică stă la baza procesului de predare - asimilare a cunoştinţelor şi cere
o selecţie documentată şi justificată a conţinuturilor educaţionale. Emiţătorul şi receptorul sunt
elevul şi cadrul didactic, aflaţi în posibilitatea de schimbare a statutului; între ei se interpune
canalul de comunicare, pe care circulă un mesaj transpus într-un cod comun, interiorizat (limba)
la care se adaugă elementele paraverbale şi nonverbale. Mesajul este supus unor procese de
codare si decodare prin care se asigura înscrierea lui în vocabularul  elevului. Dificultatea consta
chiar în această traducere a mesajului în limbajul operaţiilor concrete, sau performale care-l
poate departa pe elev de profesor. Codul folosit (sistemul de semne lingvistice) cunoaşte o triplă
situare: prima la nivelul codului lingvistic, a doua la cel didactic, al treilea la nivelul codului
specific. Mesajul oral este purtat pe undele sonore, iar mesajul scris este textul tipărit, mesajul
afectiv este transmis de gestică, mimică, subtextul emotiv al vorbirii. Calea de comunicare este
multimodală: auditivă, vizuală, tactilă, olfactivă

Aşa cum am mai arătat, comunicarea didactică este un act informaţional. Transmiterea
informaţiei este un schimb simbolic. Comunicarea verbală conduce actul învăţării. Ea facilitează
achiziţionarea de cunoştinţe, informaţii din diferite domenii cu scopul dobândirii culturii
generale, de specialitate, a atitudinilor şi convingerilor intelectuale, morale, se formează şi se
consolidează trasături pozitive de caracter, are un finalism accentuat în scopuri şi obiective
educaţionale.

Structura comunicării didactice se face conform logicii pedagogice. Profesorul trebuie să

facă eforturi pentru ca prezentarea informaţiilor în actul comunicativ didactic să acorde prioritate
logicii pedagogice. Comunicarea didactică este dominată de profesor, în cea mai mare parte, la
care se asociază şi tutelarea de ansamblu a actului educativ. Profesorul trebuie să dea dovadă de
competenţă comunicativă aceasta constând în abilitatea acestuia de a utiliza codurile limbajului
educaţional (lingvistic, didactic, specific) în combinaţii adecvate situaţiilor de învăţare.
Profesorul trebuie să fie capabil să utilizeze limbajul ca mijloc principal al educaţiei.
Coordonatele unui limbaj corect ar fi: bogat, stil, vocabular, orientat la subiect, emoţional,
mobilizator, simplu, inteligent, închegat, placut auzului, nuanţat, curgător, plastic, scriere lizibilă.
Datorită exploziei de informaţii profesorul trebuie să fie capabil să le prelucreze, De aici ,o
variabilă importantă a succesului educaţiei fiind comunicarea, iar în cadrul ei, dialogul profesor-
elev.

3
 Perioada preşcolară este perioada care se caracterizează prin cele mai profunde, şi
productive însuşiri psihice ale individualităţii, este perioada unei intense
receptivităţi,  sensibilităţi şi flexibilităţi psihice divergente. De aici necesitatea de a exersa şi
fructifica potenţialul creativ al preşcolarului, de a-i forma şi dezvolta eul cognitiv, afectiv, socio-
acţional în devenire.

           De mic copilul este atras de poveşti. Aproape ca nu exista familie cu copii, care să nu aibă
în bibliotecă carţi de poveşti. De aceea, în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de lectură ale
educatoarei, trebuie respectate cerinţele pedagogice ce decurg din particularităţile de vârstă ale
preşcolarilor şi specificul lecturilor ca mijloc al comunicării.

          Cercetarea comunicării, inclusivă cea a copilului, a debutat cu cea mai pregnantă dintre
forme: limbajul. Faptul este, oarecum paradoxal faţă de drumul firesc al dezvoltării naturale a
copilului caracterizat de precocitatea manifestării competenţelor comunicative faţă de cele
lingvistice. Înainte de a fi o fiinţă vorbitoare, copilul este o fiinţă  ,,comunicatoare''.

          Limbajul în perioada  preşcolară, devine un instrument activ şi deosebit de complex al

relaţiilor copiilor cu cei din jurul său şi în acelaş timp, un instrument de organizare a activitatii
psihice

 Varietatea şi dificultatea sarcinilor, ilustrează problematica limbajului, cu care se confruntă

copiii. Aceştia trebuie să achiziţioneze şi să stăpânească toate nivelurile limbajului, nu numai
nivelul sunetelor vorbirii, ci trebuie să achiziţioneze şi să stăpânească şi modul de combinare a
cuvintelor în propoziţie pentru a-şi exprima gândurile.

          Comunicarea orală, dupa Paul Cornea-în cazul literaturii pentru preşcolari- lectura- aşază
în discuţie ,,trei eroi"- atacanţi:  autorul, opera, lectorul. Studiile din prezent,
analizează  profund  locul, rolul , valoarea şi interdependenţa celor trei factori din mai multe
puncte de vedere, genetic, istoric, sociologic etc. Genetic, opera literară este privită ca o
rezultantă a unui complex de factori raportaţi la autor, reductibili în ultimă instanţă la: mediul
socio-istoric, temperament, apartenenţă socio-culturală, formaţia intelectuală a autorului,
evenimentele majore ce i-au modelat personalitatea. Toţi aceşti factori condiţionează creaţia.

          Creaţia literară  pentru preşcolari este acea categorie a literaturii care se adresează copiilor
între 3-6 ani şi este accesiblă copiilor. De-a lungul timpului s-a creat un bogat tezaur, a carei
valorificare în muncă cu preşcolarii şi cu celelalte categorii de copii, aduce mari servicii operei
de educaţie.

          Copiii, trebuie să dispună încă de la vârsta preşcolară de capacitatea de a comunica cu cei

din jur, de a-şi exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile, ceea ce va constitui o bază
în activitatea scolară şi, apoi , în viaţa socială de mai târziu. De aici  decurgând necesitatea
însuşirii vorbirii în mod sistematic în cadrul grădiniţei de copii.

4
 Însuşindu-şi limba, copilul dobândeşte mijlocul prin care poate sa realize comunicarea cu
cei din jur în forme superioare, poate ajunge la cunoaşterea cât mai deplină a realităţii obiective.
Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar modifica relaţiile lui cu oamenii, cu realitatea
înconjuratoare, l-ar impiedica, în mare masură, să participe la o activitate sau alta, daca nu s-ar
organiza o muncă instructiv-educativă specială. Limbajul copilului preşcolar se dezvoltă masiv
sub influenţa adulţilor, cu care stabileşte relaţii de comunicare din cele mai complexe.
Vocabularul copilului creşte, numărând la vârsta de 6 ani circa 3500 de cuvinte, în condiţiile în
care există o preocupare  în aceasta direcţie din partea adulţilor. În mod spontan copilul îşi
însuşeşte concomitent şi structura gramaticală a limbii materne.

Atunci când nu au la îndemână cuvinte potrivite pentru diversele situaţii, preşcolarii şi le

construiesc, pornind de la cele însuşite de la adult. (Slama-Cazacu T,.1980).

Cuvintele sunt ca nişte tăciuni care mocnesc pe vatră, în cenuşă. Ca să se aprindă, au nevoie
de tensiunea noastra spirituală, de respiraţia noastră, de inima şi plămânii unui vorbitor care,
rostindu-le, le imprimă propria lui personalitate. Copilul preşcolar - receptorul - se află la un
anumit nivel de asimilare a textului literar, nivel condiţionat atât de particularităţile de vârstă cât
şi de factorii legaţi de nivelul socio-familial.

   De mic copilul este atras de povesti. Aproape ca nu exista familie cu copii care sa nu aiba în
biblioteca carti de povesti. De aceea, în organizarea si desfasurarea activitatilor de lectura ale
educatoarei, trebuie respectate cerintele pedagogice ce decurg din particularitatile de varsta ale
prescolarilor si specificul lecturilor ca mijloc al comunicarii.

Forma specifică a comunicării în perioada preşcolară este cea a limbajului oral, prin care se
realizează în primul rând comunicarea şi cunoaşterea. Vorbirea ca activitate comunicativă se
însuseşte treptat, prin numeroase exersări, experienţe ce au loc pe parcursul întregii vieţi
începând din copilărie, iar cunoaşterea se realizează din aproape în aproape, bazată pe suport
intuitiv, prin intermediul participării active a copiilor. Ca proces comunicaţional, limbajul
transmite un conţinut informaţional şi semantic, ştiut fiind  ca fiecare cuvânt are o semnificaţie
principală şi multe sensuri secundare atribuite de latura semantică a limbii.

          Pe de altă parte, limbajul este cel care ajută la evaluarea majorităţii activităţilor ce se
desfăşoară la nivel preşcolar.

Vârsta preşcolară este o etapă hotărâtoare în stimularea corectă a vorbirii. Acum se produc
modificări cantitative care vizeaza însuşirea pronunţiei corecte, constituirea lexicului de bază,
apariţia limbajului interior, diversificarea formelor de comunicare, intensificarea funcţiilor
cognitive ale limbajului, asimilarea în practica curentă a structurii gramaticale. Argumentele de
ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pe care îl au influenţele sistematice asupra dezvoltării
copiilor, cu atât mai mult cu cât acest proces este direct dependent de mediul social, de modelele
de exprimare oferite de adulţi (părinţi, educatoare).

5
 Bibliografie

 Cerghit, I. , Radu, T. I., Popescu,E., Vlasceanu, I., - Didactica, 1998, E.D.P., Bucuresti

Cerghit,I. -Metode de invatamînt,1976,E.D.P., Bucuresti

  Cornea, Paul - Introducere în teoria lecturii, Ed.Minerva, Bucuresti, 1988

 Slama-Cazacu,Tatiana - Lectura -diverse finalitati si niveluri de complexitate, Buletin de

informare stiintifica si documentare,3, Constanţa,1990

Şchiopu, Ursula, Verza, E., -Psihologia vârstelor,1991,E. D. P., Bucuresti

   * * * -Programa activitatilor instructiv-educative în gradinita de copii'', Bucuresti, 2005.