UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Program Postuniversitar de formare și dezvoltare continuă:

Management educațional

BARIERE ÎN COMUNICARE

Absolvent:
TEAHA (PANTEA) ADELA-LARISA

- Oradea 2019 –

1
 Comunicarea este singura modalitate prin care oamenii interacționează între ei. Evident,
comunicarea nu este specifică doar omului. Și animalele interacționează între ele, prin urmare și ele
comunică. Există diferite modalități de a comunica însă orice formă de comunicare are la bază
transmiterea unui semnal, a unei informații.
Spre deosebire de animale, comunicarea interumană este axată, în primul rând, pe o relaţie între
parteneri, în context social. Comunicarea „interumană se bazează pe un ansamblu de procese
psihomotorii specific umane, limbajul, în care un loc deosebit de important revine componentei
conştiente, gândirii”.(P. Popescu-Neveanu, 1978). Noţiunea de comunicare implică o anumită
reciprocitate, fiind mai generală şi mai completă decât informarea, aceasta fiind doar o ipostază a
comunicării. Comunicarea presupune o procesualitate circulară care se înscrie într-o anumită
temporalitate de care ţine cont şi care la rândul ei o modelează.
Abilităţile de comunicare reprezintă o dovadă a respectului reciproc, deoarece fiecare persoană
ar trebui să fie capabilă să asculte o altă persoană şi în acelaşi timp să demonstreze că înţelege
mesajul transmis de aceasta. Există însă situaţii în care apar blocaje în comunicare, bariere care
împiedică buna desfăşurare a acesteia.

Unii autori din domeniul științelor comunicării grupează factorii care influențează negativ
comunicarea sub denumirea de ,,bariere de comunicare” (Samuel C. Certo, Niki Staton), alții sub
denumirea de ,,zgomot” (Denis McQuail).

O analiză extinsă a perturbărilor şi o sistematizare riguroasă a acestora este dată de Dorina

Sălăvăstru, care le clasifică astfel:

 Blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică

(profesorul pe de o parte, elevul pe de alta);

 Blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între participanţii la relaţia de

comunicare didactică;

 Blocaje determinate de canalul de transmisie;

 Blocaje determinate de particularităţile domeniului în care se realizează comunicarea

didactică (D. Sălăvăstru, 2004, p.210).

2
 Boroş. S. şi Petra. I. realizează o clasificare a barierelor ce pot să apară în comunicare:

a) Bariere la nivelul procesului de comunicare:

 Judecarea celuilalt: privire critică, etichetare, diagnosticare;

 Oferirea rapidă de soluţii: imperativele, ameninţarea, moralizarea, chestionarea

excesivă, oferirea de sfaturi;

 Lipsa de interes pentru nevoile şi preocupările celailalte persoane: diversiunile,

argumentul logic, asigurarea că totul va fi bine.

b) Bariere cognitive, care iau forma stereotipurilor şi prejudecăţilor afectând astfel întreg proces
de comunicare.

Ioan-Ovidiu Pânișoară împarte factorii care influențează negativ comunicarea în două mari
categorii: bariere care țin de sistem și bariere care țin de proces. În prima categorie sunt identificate
aspecte comune atât receptorului, cât și emițătorului. Sunt (Pânișoară, p. 47) enumerate câteva
posibilități ce duc la apariția unor astfel de bariere care țin de sistem:
a) deficiențele de transmisie și de recepționare a informației;
b) conceptualizarea mesajului în funcție de situație și de scop;
c) statutul social al comunicatorilor;
d) limbajul și normele grupului.
Aceste bariere se pot datora unor factori fizici permanenți sau situaționali cum ar fi:
 deficiențe înnăscute ale comunicatorilor;
 o acustică defectuoasă a încăperii unde are loc comunicarea;
 zgomote sau anumite interferențe.
În ceea ce privește a doua categorie de factori, aceștia sunt mai greu de surprins în ipostaza de
bariere de comunicare: unii autori vorbesc despre surse ale comunicării ineficiente, alții despre
repere ale comunicării eficiente.
Referindu-se la totalitatea barierelor care apar în comunicare, Torrington și Hall (Pânișoară, p.
51) identifică cinci tipuri de bariere:
- Bariere în trimiterea mesajului care apar doar la nivelul emițătorului;
- Bariere la nivelul receptării ce aparțin în egală măsură celui care primește mesajul și
mediului;

3
 - Bariere de înţelegere ce se situează atât la nivelul emițătorului (semnatică și jargon, abilități
de comunicare, durata comunicării și canalul acesteia) cât și la nivelul receptorului
(probleme semantice, concentrarea, abilitățile de ascultare, cunoștințe despre mesaj,
prejudecăți, receptivitatea la idei noi);
- Barierele acceptării acționează la nivelul tuturor indicatorilor implicați (emițător, receptor
și mediu)
- Barierele acțiunii se constituie atât la nivelul emițătorului cât și receptorului;
O altă clasificare a barierelor ce intervin în procesul de comunicare este făcută de A. Leonard
Saules. Acesta enumeră:

o bariere de limbaj (dificultăți de exprimare, idei preconcepute, starea emoțională a

receptorului ce poate deforma ceea ce aude, utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze);

o bariere de mediu (folosirea de suporturi informaționale neadecvate, poziția emițătorului și

receptorului), bariere de concepție (existența presupunerilor, exprimarea cu stângăcie a
mesajului către emițător).

B. Sidney Shore identifică trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme în realizarea
procesului de comunicare și anume:

- blocaje de ordin emoțional (teama de a nu comie greșeli, teama de a fi în minoritate,

neîncrederea față de superiori, colegi colaboratori, dificultatea de a schimba modelul de
gândire, dependența excesivă de opiniile altora, lipsa capacității de a depune un efort
susținut în rezolvarea unei probleme: de la identificarea ei până la soluționare);

- blocaje de ordin cultural (dorința de a se conforma modelelor sociale, dorința de

apartenență, conformism la idei vechi dar și la cele noi, slaba capacitate de a transforma sau
modifica ideile);

- blocaje de ordin perceptiv (incapacitatea de a se interoga asupra evidentului, incapacitatea

de a distinge între cauză și efect, dificultatea de a determina o problemă sau declinarea
capacității, refuzul de a sesiza, de a releva).

La nivelul relației comunicaționale specific educativă apar şi alte bariere. De la

comunicatorul-sursă la cel receptor se poate produce o pierdere smnifiativă în raport cu atitudinea
inițială. Pierderile din procesul de comunicare educativ se datorează mai multor diferențieri între

4
emițător și receptor: diferențe de sistem de cunoștințe, diferențe de cunoștințe, de rol, de stare
afectivă, de statut social, trăsături de personalitate. Aceste diferențe, dacă nu sunt luate în calcul de
către educator, se pot transforma și ele în bariere ce pot duce la perturbări serioase ale comunicării
educaționale.

Laurențiu Șoitu (1997, p. 57) împarte obstacolele în comunicarea educațională în obstacole ale
educatorului/profesorului și obstacole ale elevilor. Prima categorie de obstacole pot fi generate de
mai multe grupe de factori:

- elemente obiective, determinate de contextul și scopul urmărit;

- elemente specifice personalității profesorului, care vor lăsa amprente adânci în maniera de
prezentare, scoțând în evidență deprinderi depășite, prejudecățile de orice natură,
experinețele, opiniile, stereotipurile și ticurile sale;

- elemente psihosociologice, între care statutul social și rorul pe care și-l asumă, climatul
dialogului instituit, limbajul și normele grupului la care aparține;

Privite dinspre aceștia, dinspre clasă, obstacolele elevilor devin simetrice acelora existente la
emițător. În acest caz se pot distinge:

- elemente psihologice: atmosfera generală, starea conflictuală, de rumoare;

- elemente ale personalității pentru care orice dovadă devine relativă, orice mesaj poate suferi
modificări și interpretări conform propriilor cunoștințe, informații și interese;

- elemente obiective, date de inteligența și competența intelectuală a fiecăruia. În acest cadru

poate fi situat și fenomenul de saturație determinat de starea de oboseală a fiecăruia saui de
interferența mai multor mesaje convergente când, din punctul de vedere al elevilor, toți spun
același lucru.

O serie de perturbări ale comunicării didactice sunt determinate de nestăpânirea în suficientă

măsură a limbajului sau comunicării în contextul unor discipline şcolare: matematică, fizică,
biologie, filozofie etc, situaţie în care pentru a înţelege este necesar ca elevii să înţeleagă cuvintele
de specialitate din domeniul respectiv. Ei trebuie să fie posesorii unor competenţe cognitive (pentru
a înţelege informaţiile ştiinţifice) dar şi a unei competenţe lingvistice (să cunoască sistemul respectiv
de semne care exprimă conţinutul de idei specializat). Evident că elevii trebuie să înveţe treptat

5
limbajele respective, iar profesorii să folosească termenii pe care elevii îi cunosc, respectând astfel
regula de bază a oricărei comunicări, aceea ca interlocutorii să folosească acelaşi limbaj.

În ceea ce privește comunicarea educațională contează foarte mult crearea unui mediu și o
ambianță plăcută pentru acomodarea și pentru depășirea barierelor apărute în calea comunicării. Un
cadru didactic este apreciat, respectat, ascultat şi iubit chiar, doar dacă ştie să realizeze, prin
conversaţie, un climat propice studiului, în cadrul colectivului pe care îl conduce.

O comunicare eficientă presupune identificarea şi depăşirea blocajelor ce pot interveni în cadrul

acesteia la un anumit moment dat, prin asigurarea alternativelor de eficientizare. Realizarea acestui
deziderat presupune dezvoltarea unor deprinderi şi abilităţi comunicative interlocutorilor. Lipsa
deprinderilor sociale sau insuficienta lor dezvoltare sunt asociate cu probleme emoţionale şi
comportamentale, cu dificultăţi de adaptare socială. Dificultăţile de stabilire şi menţinere a relaţiilor
interpersonale reduc calitatea şi frecvenţa experienţelor de învăţare, ceea ce atrage scăderea
performanţelor şcolare. Rolul comunicării este acela de a favoriza experienţele de învăţare şi
totodată de a asigura o protecţie faţă de comportamentele de risc, de a preveni stările de afectivitate
negativă (timiditate, pierderea stimei de sine etc.).

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Abric, J., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iași, 2002;

2. Baban, A., Consiliere educațională, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001;

3. Pânișoară, I.O., Comunicarea eficientă, Metode de interacțiune educațională, Editura

Polirom, Iași, 2003;

4. Peretti, A. de, Legrand, J.A., Boniface, J., Tehnici de comunicare, Editura Polirom, Iași,
2001;

5. Sălăvăstru, D., Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, 2004;

6. Șoitu, L., Pedagogia comunicării, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997;

7. Orţan, F. (coordonator), Pedagogie şi elemente de psihologie, Cluj-Napoca, 2018