REA

CTII
SI
SCH
IMB
ARI
REACTII SI SCHIMBARI DE
DE
COMPORTAMENT ALE COPIILOR
 Stim cu totii – specialisti si parinti – ca perioada de varsta cuprinsa intre 2 si 6 ani este plina
de provocari si griji legate de dezvoltarea fizica dar si psihologica a copiilor.
Este firesc sa te intrebi daca “totul este in regula” cu copilul tau, si daca dezvoltarea lui
corespunde standardelor de varsta. Nu de putine ori, odata cu integrarea la gradinita incep sa
apara din ce mai multe semne de intrebare legate de comportamentul copiilor.

Tipurile cele mai frecvente de probleme comportamentale de natura psihologica intalnite la

copiii de varsta prescolara sunt:
 Opozitionism fata de regulile de disciplina si cerintele educationale.
In majoritatea cazurilor, acest comportament este consecinta unor practici parentale
gresite si ineficiente sau a unui mediu familial tensionat, conflictual sau dezorganizat si sunt
usor de corectat odata cu “stabilirea ordinii” in mediul in care traieste copilul.
 Agresivitate fata de adulti sau copii si frecvent si fata de animale.
Acesti copii au in general un temperament dezinhibat, extrovertit, determinat genetic,
care ii predispune – in absenta unei modelari adecvate prin practici de disciplinare corecte –
catre astfel de comportamente extreme.
De multe ori, mediul insusi in care traiesc acesti copii este plin de exemple de
agresivitate, atat verbala cat si fizica, reprezentand “sursa de inspiratie” pentru cei mici.
Agresivitatea la varste mici este predictiva pentru probleme de comportament la
varste mai mari si in special la adolescenta, si de aceea in cazul acestor copii se impun
masuri urgente de identificare corecta a cauzelor si remediere.
 Crize de afect insotite uneori de manifestari comportamentale extreme: plans excesiv,
tipete, agresivitate fata de membrii familiei sau alti copii sau chiar autoagresivitate (spre
exemplu, copilul se loveste cu capul de patut, podea sau perete, cu manutele peste fata, sau se
musca de manute).
Cu toate ca si acest comportament este in general rezultat al unor practici de
disciplinare gresite si in special a lipsei de afectiune fata de copil, exista cazuri in care,
alaturi de alte manifestari comportamentale, reprezinta semnele prezentei unei tulburari de
dezvoltare cu origine neurologica (spre exemplu autism, sindrom Asperger sau ADHD –
chiar si in forme usoare).
Aceste manifestari comportamentale sunt tipice copiilor cu dificultati de autoreglare
emotionala si prezic aparitia unor tulburari comportamentale viitoare (tulburarea
opozitionismului provocator sau tulburarea de conduita), cu toate implicatiile dezastruoase
in plan social si educational.
 Timiditate, frica de separare de parinti (in special de mama), refuzul de a vorbi
cu alte persoane decat cele cunoscute, sensibilitate emotionala crescuta (plange usor, se
frustreaza usor), refuzul de a merge la gradinita.
Aceste comportamente sunt tipice copiilor cu temperament inhibat, in general
introvertit, a carui cauza este predominant genetica si mai putin determinata de stilul
parental.
Acesti copii sunt predispusi la tulburari afectiv-emotionale (anxietate generalizata,
sociala, scolara etc. sau chiar depresie) si necesita o urmarie foarte atenta si sprijin
psihologic adecvat.

C â n d a r t r e b u i s ă n e î n g r i j o r e z e c o m p o r t a m e n t u l c o p i l ul u i ?
Atunci când stabilim dacă un comportament este adecvat sau nu, trebuie să ţinem cont de
mai mulţi factori, excluzând situaţiile în care:
1) este vorba despre un comportament specific vârstei respective (asigurându-vă, în acelaşi timp, că
nu sunteţi tentat să îl consideraţi ca pe ceva care „trece cu vârsta”);
2) a apărut într-un anumit mediu care facilitează manifestarea comportamentului;
3) apare datorită caracteristicilor individuale ale copilului;
4) este un comportament acceptabil în alte familii, dar nu corespunde cu standardele
comportamentale ale familiei din care face parte copilul.

1. Caracteristicile de vârstă ale copilului

A.Vârsta preşcolară (3-6 ani)
 Convingerea că ceilalţi percep lumea ca şi el şi că nu există un alt punct de vedere
(„egocentrism”);
 Este important pentru el să spună „NU”, îi dă un sentiment al controlului (ex. refuză să facă
ceea ce i se spune);
 Are nevoie de ajutor pentru a-şi putea controla reacţiile emoţionale;
 Începe să înveţe ce este potrivit pentru anumite situaţii sociale (când trebuie să salute, să
mulţumească);
 Spune „minciuni” despre lucruri care s-au întâmplat sau ar dori să se întâmple (ex.
inventează o întreagă poveste despre cum s-a dus în drumeţie cu alţi copii şi s-au întâlnit cu
ursul) - acestea fiind mai degrabă rodul imaginaţiei decât minciuni autentice;
 Are crize de furie dacă lucrurile nu se întâmplă după placul lui, dar începe să se controleze
dacă i se explică de ce nu poate face sau avea anumite lucruri;
 Hiperactivitate (se apucă de multe activităţi pe care nu le termină şi îi este greu să stea mai
mult timp într-un loc);
 Nelinişte şi teamă legate de despărţirea mai îndelungată de părinţi, de pildă, când trebuie să
meargă la grădiniţă.

B.Vârsta şcolară mică (6-10 ani)

 Copilul preia de la părinţi comportamente sau percepţii legate de evenimente sau persoane;
 Relaţia cu copiii de aceeaşi vârstă devine tot mai importantă;
 Evaluarea propriei persoane în termeni de însuşiri pozitive sau negative se realizează prin
comparaţie cu alţi copii;
 Are multă energie, nu are răbdare să persiste în activităţi statice – ex. să îşi facă temele.

C.Preadolescenţa / pubertatea (10-14 ani)

 Prietenii devin grupul de referinţă pentru preadolescent, părinţii având o influenţă tot mai
mică;
 Se manifestă tot mai pregnant nevoia de independenţă;
 Vrea să fie competitiv, să exceleze într-un domeniu, acest lucru fiind important pentru a-şi
menţine statutul în grupul de prieteni;
 Petrece mai puţin timp cu părinţii;
 Începe să manifeste interes faţă de sexul opus;
 Realizează faptul că părinţii nu sunt perfecţi;
 Caută noi modele, în afară de părinţi;
 Începe să aibă interes pentru viitorul apropiat;
 Devine tentat să experimenteze fumatul, alcoolul şi alte droguri.

D.Adolescenţa (15-18 ani)

 Grupul de prieteni are un rol important în formarea unei păreri despre propria persoană;
 Este într-un proces de constituire a valorilor;
 Modificările hormonale la această vârstă determină fluctuaţii emoţionale exprimate prin:
sensibilitate excesivă, plâns, nevoia de activitate fizică sau reacţii emoţionale necontrolate
(spre exemplu - râde fără nici un motiv);
  Are nevoie de un „spaţiu privat” (spre exemplu - să aibă camera lui, să nu i se asculte
convorbirile telefonice, etc.);
 Poate avea sentimentul că este puternic şi „atotştiutor”, simultan cu cel de inadecvanţă sau
eşec;
 Are nevoie să se relaţioneze la adult de la egal la egal;
 Este tentat să experimenteze fumatul, consumul de alcool, alte droguri;
 Manifestă interes faţă de sexul opus.

2. Mediul în care apare comportamentul

Atunci când evaluăm dacă un comportament este adecvat sau inadecvat, pe lângă
caracteristicile de vârstă trebuie să ţinem cont şi de condiţiile în care se manifestă.
Comportamentul survine de multe ori doar într-un anumit context, apariţia lui fiind
facilitată de caracteristicile acestui mediu (spre exemplu - sunt prezente persoane semnificative
pentru copil) sau de modificările din mediul respectiv.
Astfel, pot fi amintiţi anumiţi factori externi: stresul familial, conflictele din familie, stilul
parental, mediul în care creşte copilul în familie şi în afara ei.

3. Diferenţele individuale dintre copii

De asemenea, trebuie să ţinem cont de diferenţele dintre copii. Fiecare este unic în ce
priveşte:
 Nivelul de activism (este mai activ sau mai inert);
 Sensibilitatea (unii reacţionează la orice modificare din mediu, în sens pozitiv sau negativ,
alţii, în schimb sunt mai indiferenţi);
 Ritmul biologic (unii copii au nevoie de un program, alţii pot să se adapteze mai uşor la
schimbări – spre exemplu, ora la care iau masa);
 Exprimarea emoţională (intensă sau mai interiorizată);
 Curiozitatea (unii explorează mai mult, asumându-şi riscuri, alţii sunt mai rezervaţi, luându-
şi măsuri de precauţie);
 Adaptabilitatea (diferă în funcţie de situaţiile în care se produc schimbări);
 Toleranţa la frustrare şi amânarea recompensei (unii persistă mai mult în sarcină, în pofida
dificultăţilor întâmpinate, alţii renunţă mai repede, având nevoie de încurajare pentru a
continua – spre exemplu, atunci când au de făcut teme);
 Concentrarea (unii se pot angaja în sarcini care presupun concentrare timp mai îndelungat,
alţii au nevoie de ceva dinamic, plictisindu-se uşor);
 Diferenţele dintre fetiţe şi băieţi.

4. Standardele comportamentale ale familiei

Pe lângă diferenţele individuale ale copilului există şi diferenţele specifice familiei.
Astfel, în unele familii ora de culcare nu este cea mai importantă, stilul de viaţă nu impune
stabilirea unui orar fix pentru orele de somn, dar dacă este vorba de o familie în care copiii trebuie
să meargă la şcoală, cel mai probabil se va impune respectarea orelor de culcare.
În primul caz, dacă copilul vrea să se joace după ora 21.00 nu va fi nici o problemă pentru
familie, dar în a doua situaţie, jocul după o anumită oră poate constitui o problemă
comportamentală.
După ce am observat comportamentul copilului ţinând cont de criteriile amintite, ne putem
pune problema dacă este necesară disciplinarea.

Tulburările de comportament la copii

Uneori, unele comportamente anormale pot reprezenta semnele unor tulburări de
comportament care necesită atenția unui medic specialist.
1. Tulburarea de opoziție afectează uneori copiii și are ca simptome:

 Furia, tantrumurile, izbucnirile frecvente și stima de sine scăzută.

 Copilul este ostil cu regulile
 Îi enervează pe alții în mod deliberat
 Dă vina pe alții pentru toate greșelile
 2. Tulburarea de conduită se manifestă astfel:
 Refuză să urmeze regulile impuse de părinți sau autoritățile de la școală
 Chiulește repetitiv de la școală
 Încearcă substanțe interzise foarte devreme
 Este întotdeauna pus pe ceartă
 Minte frecvent
 Fuge de acasă
 Are tendințe sinucigașe, dar acestea sunt foarte rare.

3.Deficitul de atenție  (ADHD) este o tulburare relaționată cu tulburarea de conduită, iar

principalele simptome sunt:

 Probleme de concentrare
 Copilul este dezorientat atunci când îi vorbești
 Dificultatea de a-și aminti lucruri, instrucțiuni, etc.
 Aplecarea spre detalii
 4. Tulburarea obsesiv compulsivă
 5. Tulburarea bipolară
 6.Ticurile
 7. Autismul

Cum să gestionezi tulburările de comportament ale copilului?

 Nu reacționa.Când răspunzi sau reacționezi la comportamentul negativ al copilului, îl

încurajezi.
 Rămâi pozitivă. Când consideri că e o problemă copilul tău, nu vei găsi soluții eficiente.
Concentrează-te pe corectarea comportamentului.
 Fii consecventă în reacții și răspunsuri, dar și în consecințele ce se aplică ulterior.
 4.Fii un părinte model. Schimbă-ți și tu comportamentul urât, înainte de a-i cere copilului să
o facă.
 Disciplina este necesară, însă este eficientă doar când este validă.
 Relaxează-te și nu-ți mai face atâtea griji legate de țipete, argumente și apărare. Uneori ai și
tu nevoie de o pauză.