Importanţa interventiei timpurii în cazul deficienţelor

neuro-psiho-motorii

Profesor pentru învăţământul preşcolar :

Milă Paula Mădălina

Primele luni și primii ani de viață au o influență atât de importantă asupra dezvoltării
copilului, încât acest timp nu poate fi comparat cu nici o altă perioadă ulterioară de vârstă.”
(Shonkoff, 2000) Serviciile de intervenţie timpurie în copilărie ITC) sunt instituite pentru a
soluţiona nevoile de dezvoltare a copilului de la naştere până la vârsta de 3 ani, în cazul în care
acesta prezintă tulburări de dezvoltare fizică, cognitivă, neuro-psihică, a comunicării, sferei
emoţionale, sociale, de adaptare sau în cazul când el are o stare de sănătate cu un grad înalt de
risc de manifestare a acestor tulburări [American Academy of Pediatrics, Committee on Children
with Dizabilities, 2001; Bailey, D.B.,Hebbeler, K., Scarborough, A., 2004; Bailey, D.B., 2006;
Belkin, M, 2000; Blackman, J.A, 2003].
Intervenția timpurie se aplică copiilor (cu vârste cuprinse între 0-3 ani sau, în unele țări, 0 –
6/7 ani) care au dizabilităţi sau la care există riscul de a dezvolta o dizabilitate sau care prezintă
alte nevoi speciale care le pot afecta dezvoltarea. Intervenția timpurie constă în furnizarea de
servicii acestor copii și familiilor lor în scopul diminuarii efectelor acestor condiții.
Intervenția timpurie poate fi corectivă sau preventivă, adică remedierea problemelor de
dezvoltare existente sau prevenirea apariției lor.
Intervenţia timpurrie se poate concentra pe copil sau pe copil și familia lui împreună. Serviciile
variază identificarea, la diagnosticarea și furnizarea de programe directe de intervenție.
Există 3 motive principale pentru a realiza intervenția timpurie la un copil cu nevoi speciale:
• Impulsionarea dezvoltarii copilului, pentru recuperarea întârzierilor în dezvoltare;
• Oferirea de suport și asistența familiei, în vederea adaptării funcționării familiei la condiția
existenței unui copil cu dizabilități;
• Maximizarea beneficiilor aduse de copil și familie pentru societate.
Cercetările legate de dezvoltarea copilului au stabilit faptul că rata de învățare și dezvoltare
umană este cea mai rapidă în anii preșcolari. Perioada de intervenție devine extrem de importantă

1
atunci când la un copil apare riscul de a pierde o oportunitate de a învăța, în perioada în care el se
află într-o stare de pregatire maximă. În cazul în care momentele cele mai potrivite pentru
învățare sau etapele de pregatire maximă nu sunt luate în considerare, copilul poate avea
dificultați în învățarea unei abilități specifice la un moment ulterior. Cercetătorii au au constat ca
doar prin identificare timpurie și programe adecvate copii cu deficienţe pot sa-și dezvolte
potențialul maxim.
În situaţiile în care se intervine cât mai devreme, prin organizarea specifică a mediului -
îndeosebi a celui socio-familial şi socio-şcolar -instalarea deficienţelor poate fi, uneori, prevenită
sau, de cele mai multe ori - atunci, când instalarea lor s-a produs, totuşi - manifestarea acestor
tulburări poate fi estompată, consecinţele negative, în planul adaptării, putând fi diminuate.
După Luminiţa Iacob (1988): «deşi apare ca principal furnizor al materialului ce
stimulează potenţialul ereditar, acţiunea mediului, pe ansamblu aleatoare, poate fi în egală
măsură o şansă a dezvoltării (un mediu favorabil), dar şi o frână sau chiar un blocaj al
dezvoltării (un mediu substimulativ, ostil, insecurizant sau alienant)».

O asemenea situaţie, când mediul reprezintă o frână sau determină un blocaj în calea
dezvoltării, când un eventual potenţial ereditar pozitiv nu este valorificat la nivelul său real,
copilul rămânând mult în urma parametrilor obişnuiţi ai dezvoltării pentru vârsta dată, o
întâlnim, frecvent, în cazul copiilor cu pseudodeficienţă mintală, în astfel de situaţii, datorită
limitelor pe care le impune un mediu familial şi/sau instituţional viciat - generator de stres şi
frustări afective permanente -copiii respectivi nu-şi valorifică suficient un posibil genotip
favorabil, dezvoltarea lor fiind distorsionată şi evoluând într-o direcţie, mai mult sau mai puţin
apropiată cu cea pe care o determină o ereditate tarată şi/sau o afectare patologică a sistemului
nervos central.

Este foarte important de ştiut că o intervenţie timpurie, în sensul normalizării condiţiilor

de mediu, în primul rând ale mediului socio-familial, poate determina revenirea spre o stare
obişnuită şi spre o adaptare eficientă a copiilor cu abateri iniţiale de la traseul normal al acestui
proces.

2
Bibliografie: Coordonator: Marin Mic, Adela Cârcu, Intervenţia timpurie la copilul cu
dzabilităţi neuro-psiho-motorii. Ghid practic, ed Nosa Nostra, Bistriţa 2016

Prof. univ. dr. Gheorghe Radu ,Psihopedagogia deficientului de intelect - Curs