Deficienta de auz afectează într-o măsură mai mare sau mai mică toate palierele vieţii

psihice a copilului, atât din punct de vedere cantitativ, cât si calitativ. Disfuncţia auditivă nu
are efect determinant asupra dezvoltării psihice, însă ea duce la instalarea mutităţii, care
stopează dezvoltarea limbajului
si restrânge activitatea psihică. Unele forme ale handicapului de auz pot determina si o
întârziere intelectuală, cauzată de modificarea raportului dintre gândire si limbaj
Gândirea copilului cu deficiență de auz se evidenţiază prin rigiditate,
îngustime si inerţie, deosebindu-
se astfel de gândirea persoanei auzitoare – care este predominant verbală. Comparativ cu
gândirea auzitorului, cea a surdomutului are un conţinut neevoluat.
Procesul gândirii poate evoluează odată cu demutizarea. În urma demutizării, copilul
cu deficiență de auz trece treptat de la gândirea în imagini și limbajul gestual, la un limbaj
verbal. Astfel, informaţiile senzoriale se completează cu cele intelectuale, iar
pentru a ajunge într-un asemenea stadiu, gândirea trece prin faze diferite:
1. gandirea vehiculeaza situatii concrete cu obiecte si imagini
2. gandirea incepe sa se foloseasca de notiuni verbale concrete
3. gandirea atinge stadiul de folosire a notiunilor si sistemelor de relatii abstracte
care permit elaborari de idei.
Ca urmare a dezvoltării gândirii si limbajului, se produc influente pozitive la nivelul
întregii activitati psihice, odată cu restructurarea personalităţii si comportamentului copilului
în vederea adaptării acţiunilor la situaţiile date.
La copiii surzi din naştere, însuşirea comunicării verbale este blocată, la fel si achiziţia
de experienţe sociale, fapt ce limitează dezvoltarea capacităţilor intelectuale, a gândirii si
a personalităţii copilului. Pe fondul surdităţii dobândite după achiziţionarea limbajului, apare
diminuarea capacităţilor intelectuale ale copilului, dacă nu se intervine compensator în mod
sistematic si organizat în direcţia stimulării proceselor psihice.
Limbajul deficienților de auz este puternic influenţat de deficienta senzorială
existentă, fiind afectate în planul vorbirii modul de exprimare si calitatea discursului,
neexistând feedback-ul sonor de corecţie sau fiind diminuat.
Gesturile folosite de copilul surd pot fi naturale (ce imită o acţiune sau ocaracteristică
existentă în realitate), artificiale (fiind simbol a unei idei), indicatoare (gestul de a arăta spre
ceva), evocatoare etc., între gesturi si mimică existând o concordantă puternică.
Personalitatea persoanelor cu deficienţă de auz poartă amprenta handicapului existent.
Astfel, sunt copii deficienţi de auz (mai mulţi ca număr), timizi, anxioși, neîncrezători,
dependenţi de anturaj, pesimiști, cu teamă crescută de eşec, fără de iniţiativă, cu frică de
respingere, aşa cum există si deficienţi de auz sociabili, degajaţi, optimişti.