CARACTERISTICA DEZVOLTĂRII PSIHICE A ŞCOLARULUI MIC (7-11 ANI)

ŞI IMPLICAŢIILE EDUCAŢIONALE LA ACEASTĂ VÂRSTĂ

1. Particularităţile dezvoltării fizice

Vârsta şcolară mică include perioada de la 6/7 până la 10/11 ani. La 6/7 ani se întăreşte
sistemul osos muscular, continuă procesul de osificare a scheletului, are loc o schimbare bruscă
în dezvoltarea morfologică şi funcţională a encefalului. Greutatea creierului alcătuieşte acum
aproximativ 90% din greutatea creierului matur. Gradul de formare a diferitor regiuni ale
creierului copilului de 6/7 ani este aproape ca şi la adulţi. Se dezvoltă considerabil lobii frontali,
care au un rol foarte mare în evoluţia funcţiilor psihice superioare.
Destul de puternici devin muşchii inimii, ceea ce face ca ea să lucreze eficient şi să asigure
cu oxigen şi substanţe nutritive întregul organism. Datorită întăririi muşchilor inimii, lărgirii
vaselor sangvine şi intensificării activităţii plămânilor, creierul de asemenea este bine alimentat
cu oxigen ceea ce contribuie la sporirea capacităţilor de muncă a copilului. Legăturile nervoase
condiţionate se stabilesc în scoarţă rapid şi durabil. Se schimbă corelaţia dintre procesele de
excitaţie şi inhibiţie, se dezvoltă funcţia inhibatoare a scoarţei, funcţie care stă la baza reţinerii şi
autocontrolului.
În această perioadă e nevoie să se ţină cont că osificarea scheletului încă nu este terminată.
Datorită acestui fapt organismul elevului este mobil şi plastic. Aceste particularităţi pot avea,
însă, urmări atât pozitive cât si negative. Din cauza poziţiei incorecte în bancă la vârsta şcolară
mică apar schimbări nedorite în coloana vertebrală şi o ţinută incorectă. Nu mai puţin important
este şi alt moment, căruia trebuie să i se acorde o atenţie deosebită. E vorba de dezvoltarea
insuficientă a muşchilor palmei şi în primul rând a muşchilor palmei. Din această cauză elevilor
claselor primare le vine foarte greu să îndeplinească mişcări de precizie, însuşind cu greu scrisul.
De schimbările anatomo-fiziologice ale copilului ce păşeşte pragul şcolii sunt strâns legate şi
particularităţile lui psihologice
2. Reconstrucţia psihologică survenită odată cu frecventarea şcolii
Şcoala modifică radical regimul şi modul de viaţă al copilului; se schimbă statutul lui în
familie; se lărgeşte sfera lui de comunicare cu adulţii (în ea intră şi noul adult – învăţătorul);
elevul se încadrează într-un colectiv nou de semeni, unde va trăi, va învăţa, se va dezvolta.
Elevul de vârstă şcolară mică tot mai des e dator să facă ceea ce trebuie şi nu ceea ce doreşte. El
trebuie să fie disciplinat, organizat, să depună eforturi volitive şi intelectuale. Pentru asimilarea
cunoştinţelor elevul de vârstă şcolară mică are nevoie de un nivel relativ de dezvoltarea a
spiritului de observaţie, a memorării voluntare, a atenţiei organizate, de un grad mare al
capacităţii de a analiza, a generaliza, de a raţiona. Toate aceste cerinţe mereu crescânde vin în
contradicţie cu capacităţile şi posibilităţile copilului. Anume aceste contradicţii au un rol pozitiv
foarte mare, deoarece ele devin forţa motrice a dezvoltării psihice şi a formării personalităţii
şcolarului mic.
Însemnătatea vârstei şcolare mici constă în aceea, că anume în clasele primare se pun
bazele însuşirii cunoştinţelor generale despre lumea înconjurătoare, se formează deprinderile de
a citi, a scrie, a socoti, se însuşesc noţiunile morale. La această vârstă apar formaţiuni
psihologice noi ca: comportarea voluntară, autocontrolul, planul interior al acţiunilor,
reflexia.
Odată cu schimbarea modului de viaţă elevii claselor primare întâlnesc şi unele dificultăţi
care sunt legate de noul regim, care cere de la copil să se culce şi să se scoale la timp, să nu
lipsească şi să nu întârzie la lecţii, să pregătească regulat temele pentru acasă. De asemenea nu
putem să nu menţionăm şi dificultăţile legate de relaţiile elevului cu învăţătorul (care cât de
1
binevoitor n-ar fi, el totuşi înaintează cerinţe, condamnă orice încălcare a regulilor de comportare
în societate şi mereu apreciază copilul), cu colegii de clasă ce ţine de stabilirea relaţiilor
interpersonale, cu membrii familiei (copilul are deja regimul, programul său şi membrii familiei
trebuie să ţină cont de aceasta). Copilul capătă noi drepturi dar şi noi obligaţii.
3. Dezvoltarea proceselor cognitive
Senzorialitatea. Sensibilitatea vizuală creşte cu 60% faţă de stadiul anterior, se lărgeşte
câmpul vizual, mai ales cel periferic ceea ce duce la dezvoltarea capacităţii evaluativ
comparative a şcolarului mic. Progrese mari se observă şi în dezvoltarea senzaţiilor auditive care
le dă posibilitate să recepţioneze şi să aprecieze auditiv corect distanţa dintre obiecte după
sunetele şi zgomotele pe care le produc, de asemenea se dezvoltă şi auzul fonematic în strânsă
legătură cu scrisul şi cititul. Sub influenţa schierii, desenului, a lucrului manual se dezvoltă mult
senzaţiile chinestezice, precum şi creşterea coordonării generale.
Percepţiile. La vârsta şcolară mică se constată o creştere a caracterului intenţionat şi
voluntar al percepţiei. Datorită instruirii percepţia devine mai profundă, căpătând caracter de
observaţie. Are loc o orientare mai clară în spaţiu, o precizie mai mare în ceea ce priveşte
perceperea figurilor geometrice, distingerea formelor, volumului, a direcţiei (stânga, dreapta,
înainte, înapoi etc.) Avansează mult şi percepţia timpului ce ţine de succesiunea zilelor, orelor.
Dar totodată se observă şi erori în aprecierea microunităţilor de timp (minut, secundă).
Reprezentările se dezvoltă datorită cerinţelor pe care şcolarul mic le are din activităţile de
învăţare. Creşterea volumului şi varietăţii materiei de studiu duce la formarea reprezentărilor
speciale: fonetice, grafice, geometrice, topografice. Imaginile reflectate nu sunt numai statice dar
şi cinetice (pot reconstitui poziţiile intermediare pe care un obiect în mişcare le traversează).
Spre sfârşitul vârstei şcolare mici copilul reuşeşte să descompună întregul în elemente
componente şi să le folosească pe acestea independent în diferite activităţi.
Memoria. Copiii memorizează uşor ceea ce le trezeşte interes şi le provoacă emoţii
puternice. Specific vârstei este creşterea considerabilă a volumului memoriei. Comparativ cu
clasa întâi, în clasa a patra se memorează de 2-3 ori mai multe cuvinte. Tot în această perioadă
progresează mult trăinicia şi rapiditatea memorării. Şcolarul mic începe să facă legături de
sensuri între date, după anumite criterii logice. Poate transforma materialul memorizat, poate
reproduce esenţialul, foloseşte tehnici şi procedee speciale de memorare (structurarea planului,
idei principale etc.). Cu toate acestea mulţi din ei mai întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte ce
anume trebuie de memorizat, sau cum memorarea să fie mai rapidă, mai trainică, mai eficientă.
Dar totuşi tendinţa de bază este trecerea de la memorarea mecanică(„pe de rost”) la cea logică
(bazată pe înţelegere)
Gândirea. Progrese importante de-a lungul micii şcolarităţi realizează gândirea. În primul
rând se dezvoltă gândirea concret-acţională, care se menţine în deosebi la şcolarii din clasele
întâi şi a doua, bazându-se pe folosirea materialelor concrete (beţişoare, imagini, chiar a
degetelor). Iar în al doilea rând apar şi se dezvoltă elemente de gândire abstractă (clasa III, IV),
unde copii însuşesc diferite noţiuni ştiinţifice(de volum, greutate, suprafaţă, rădăcina şi
terminaţia cuvântului etc.) Copilul devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească
adevărul judecăţilor sale.
În procesul de instruire se dezvoltă operaţiile de gândire: analiza şi sinteza, comparaţia,
abstractizarea şi generalizarea, clasificarea şi concretizarea logică. Operaţiile se realizează prin
transformarea acţiunilor mintale prin intermediul schemelor care nu mai sunt dependente de un
conţinut informaţional, ci se poate întemeia pe noi şi noi date. Gândirea devine mai productivă,
ca rezultat al creşterii gradului de flexibilitate şi mobilitate. Se produce reversibilitatea prin

2
inversiune, adică capacitatea minţii de a se mişca simultan în două sensuri opuse (ex; adunare –
scădere, înmulţire – împărţire).
Este prezenţă şi invarianţa, ceea ce este constant şi identic în lucruri (ex; conservarea
materiei – la 7/8 ani, greutăţii – la 9 ani, volumului la 11/12 ani )
Limbajul înregistrează progrese datorită procesului de citit-scris. Volumul vocabularului
la întrarea în şcoală este de 2500-3000 cuvinte, iar spre sfârşitul stadiului 4000-4500 cuvinte.
Mesajele exprimate de copii au coerenţă şi expresivitate. Se folosesc adecvat mijloace
nonverbale pentru a comunica. Capătă cunoştinţe despre structura morfosemanticâ a cuvintelor,
despre categoriile gramaticale (substantiv, verb, pronume, etc.) La această vârstă se pot constata
şi unele erori de pronunţare şi scriere care se pot înlătura cu timpul în procesul instructiv-
educativ.
Atenţia dominantă la şcolarul mic este cea involuntară, sau spontană. Drept excitant
principal serveşte noutatea. Treptat şcolarul mic îşi mobilizează efortul voluntar de concentrare
în activitatea de învăţare. Continuă dezvoltarea calităţilor atenţiei în mod diferenţiat: volumul,
stabilitatea, distribuţia, concentrarea. Destul de des are loc distragerea atenţiei datorită oboselii şi
jocului la lecţie.
4. Dezvoltarea personalităţii. Statutul de şcolar, cu noile lui solicitări, cerinţe, sporeşte
importanţa socială a copilului la această vârstă. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică
asupra personalităţii lui, atât în plan interior, cât şi în ceea ce priveşte conduita sa externă.
Caracteristică este consolidarea componentelor personalităţii: caracterului, temperamentului,
aptitudinilor. Are loc amplificarea motivaţiei sociale a învăţării care devine subordonată
motivaţiei personale. Se observă fenomenul Pygmalion ceea ce înseamnă că motivaţia şcolarului
mic de a învăţa creşte datorită atitudinii învăţătoarei care stimulează încrederea în sine a copiilor,
le acordă atenţia cuvenită, antrenează şi valorifică capacităţile acestora.
Interesul pentru joc continuă să fie destul de puternic, dar se pot observa şi interesul pentru
grup, natură, lectură etc.
Educarea temperamentului se realizează prin însuşirea normelor de conduită socială:
colericii încep să-şi stăpânească comportamentul, flegmaticii încep să-şi reducă din inerţie şi
adoptă un ritm mai alert, melancolicii îşi activează conduita prin succesele pe care le obţin.
Aspectul valoric-moral, sau caracterul se manifestă prin formarea trăsăturilor de tipul:
sârguinţă, conştinciozitate, punctualitate, etc. Dar caracterul nu este încă suficient de elaborat sub
raportul unificării cuvântului cu fapta. Apare interesul pentru propria viaţă personală. Se
amplifică imaginea de sine în cele trei planuri: „eul corporal”- schema corporală clară,
identificarea sexuală clară, „eul spiritual”- consolidarea imaginii de sine, implicaţii în activitatea
de instruire, „eul social”- influenţat de viaţa de grup.