GÂNDIREA ȘI MEMORIA

Relațiile dintre gândire și memorie

Psihologia este știința care cercetează condițiile și legile manifestării vieții phisice
umane. Ca și alte științe, obiectul de cercetare al psihologiei, constă în ansamblul legilor care
cercetează fenomenele psihice umane.
Psihologia generală studiază și procesele cognitive complexe (gândire, memorie, imaginație).
Gândirea  : ,,este un proces cognitiv complex, care coordonează acțiuni mintale și
prelucrează informații necesare și necesare fenomenelor și obiectelor, în forma concepției, a
judecăților și a raționamentelor'' (Tinca Crețu ,,Psihologie generală'').Datorită gândirii, omul
poate stabili anumite lucruri cu caracter informațional, pentru a-și însuși anumite obiecte,
fenomene, astfel putând să își manifeste nevoile sale la un nivel ridicat. De aceea, gândirea
omului are un caracter eficient, rațional, specific doar lui și nu și altor viețuitoare.
Sistemul cognitiv al omului este complex și cuprinde două subsisteme : un sistem
senzorial care este asemănător cu cel al animalelor și un sistem complex, care este logic,
rațional, care este specific doar omului și care se numește intelect.
Acest sistem complex cuprinde în asamblul său :gândirea,memoria,limbajul - acestea fiind
pentru om aptitudini valoroase,imaginația, inteligența.
Fiind pentru om cea mai complexă și mai valoroasă componentă a intelectului său,
gândirea poate atinge nivele înalte de manifestare, ea putând influența și celelalte componente
ale intelectului uman, cum ar fi memoria.
Memoria ,,este tot un proces cognitiv de păstrare, întipărire și reactualizare a experienței
anterioare a omului''. (Tinca Crețu, Fundamentele Psihologiei).Memoria condiționează în
desfășurarea proceselor psihice și stă la baza tuturor felurilor de activități umane.
Sub influența gândirii, memoria poate deveni logică și poate ajunge prin intermediul
imaginației la atingerea unor rezultate superioare, duce la creșterea limbajului în comunicare,
iar gândirea devine pentru inteligența componentă de bază.
Deoarece gândirea acționează în procesele senzoriale, influența sa asupra perceperi spontane
se poate transforma prin intermediul memorie, în observație, iar informațiile se pot păstra,
întipări și reactualiza, ele fiind importante în comportamentul omului, îmbogățindu-i întreaga
viață psihică și asigurându-i eficiența și orientare.
Dacă nu are exista memoria în gândirea umană, omul nu ar putea să își realizeze activitățile
sale, rămânându-i doar procesele psihice de bază - precepții și senzații - pe baza acestora
omul s-ar manifesta doar spontan, el ar deveni orientat, instabil, și nu și-ar putea aminti nimic
din trecutul său, iar atunci nu și-ar putea desfășura nici unul din procesele psihice complexe.
Fără aceste procese complexe, omul nu și-ar putea realiza activitățile sale zilnice, cum ar fi
cele de : învățare,muncă și creație.
În gândirea umană, memoria are un loc important prin intermediul proceselor sale care
sunt : întipărirea,păstrarea, reactualizarea.
Îmbogățirea memoriei este rezultatul unei îmbunătățiri a mijloacelor și al proceselor de
memorare pe care le folosește o persoană de-a lungul vieții sale.
Memoria se bazează pe un proces de sistematizare (stereotip dynamic), atunci înseamnă
că omul memorează cu atât mai bine, cu cât are o minte mai bine organizată, iar fiecare
cunostință găsindu-și locul în gândirea sa, în corelație cu celelalte cunoștiințe anterioare. Deci,
datorită memoriei omul capătă o experiență individuală, care îi lărgește și îi îmbogățește sfera
sa de cunoaștere.
Cum spunea și marele psiholog (Hering 1920) ,,se poate ca datoram memoriei aproape
tot ceea ce avem sau suntem  : ideile și concepțiile noastre reprezintă activitățiile ei, iar
percepția, gândirea și activitatea de zi cu zi sunt derivate din aceasta sursă. Memoria
colectează nenumărate fenomene într-un tot unitar''. (Atkinson Smith, ,,Introducerea în
Psihologie'').
Astfel, unii psihologi au considerat ca fiind foarte util și necesar să se facă anumite
distincții referitoare la memorie și la tipurile de memorie.
Unele din aceste tipuri fac referire la cele trei stadii de memorie, care duc la desfășurarea
proceselor psihice presupunând o activitate cerebrală specifică în general ființei umane.Astfel,
cele trei studii ale memoriei sunt :
 memorarea sau întipărirea informațiilor,
 păstrarea sau stocarea cunoștiințelor sau a informațiilor acumulate,
 recuperarea și reactualizarea informațiilor acumulate din memorie.
Memoria sau întipărirea poate fi realizată sau formată în mai multe feluri:
 prezența intenției și a efortului de a memora
 legătura strânsă cu gândirea care se diferențiază prin :
 memorarea mecanică și
 memorarea logică.
Astfel, memorarea mecanică este într-o strânsă legătură cu gândirea , dar nu este foarte
eficientă în activitatea școlară, deoarece pare productive, dar întipărirea mecanică se uită
foarte repede. Poate fi folosită doar în anumite denumiri sau cifre ce trebuie reținute prin
repetare (definiții, teoreme, expresii matematice) etc.
Memorarea logică este într-o stransă legătură cu gândirea, deoarece duce la înțelegerea
materialului. Aceasta se poate realiza după sisteme logice și după anumite criterii care pot fi
memorate cu o mare ușurință, astfel ducând la un consum mai mic de energie, timp, iar
materialul memorat nu se uită el putând fi usor actualizat.Acest tip de memorie logică este
necesară și trebuie să devină prioritară în activitatea școlară prin selectarea esențială și prin
sintetizarea logică a materialului memorat cât și prin semnificația sa.
În gândire, memoria are un rol important și bine definit și prin păstrarea noțiunilor
memorate, aceste noțiuni fiind păstrate un timp mai scurt sau lung.
Procesul păstrării și stocării informațiilor constă în menținerea în minte a celor memorate
anterior cu ajutorul unor procedee de conservare a informațiilor accumulate,înțelegerea și
inteligibilitatea materialului memorat și stocat poate menține și asigură o păstrare mai
îndelungată decât a celui care nu are nici un sens; unele idei pot fi mai bine păstrate și
interpretate, decât imaginile, mai ales la începutul adolescenței.Aceștia sunt cei mai
importanți factori care ajută la păstrarea memoriei și stocarea de informații.
Deoarece nu a ținut cont de durata păstrării informațiilor în gândirea umană, s-a facut
diferența între memoria de scurtă durată si memoria de lungă durată. Între aceste tipuri de
memorie, există o stransă legătură, deoarece sunt într-o completere reciprocă și continuă, la
finalul căreia vom întâlni informația necesară.

Memoria de scurtă durată

Acest tip de memorie conține informații imediate recente, care folosesc și sunt
semnificative un timp relativ scurt, de 10-20 secunde până la 10 minute, formându-se la nivel
neuronal. Acest tip de memorie poate asigura o continuitate între actele pe care le realizăm.

 Memoria de lungă durată

Acest tip de memorie conservă informații, trăirii necesare omului chiar și pe tot parcursul
vieții.Este cea mai importantă formă de memorie care ne ajută la asimilarea și prelucrarea
unui volum mare de cunoștiințe, care pot fi utilizate în rezolvarea unor probleme, sarcini și
chiar în adaptarea omului la mediul în care trăiește și se dezvoltă.
Așadar, cele două tipuri de memorie fac transferul de informatii, completându-se reciproc în
procesul gândirii umane. Acest transfer de informații din memoria de scurtă durată în
memoria de lungă durată se numește modelul memoriei duale.
Modelul memoriei duale a fost elaborat de psihologul (Alkimson si Shiffrin, 1968, 1971) și
este folosit și astăzi la dirijarea cercetărilor asupra memoriei.
Memoria duală ne ajută să înțelegem faptul că o dată ce informația pătrunde în memoria
de scurtă durată, ea poate fi păstrată și menținută prin repetare, ea putându-se pierde prin
deteriorarea informației sau prin pierderea acesteia, dar informația poate fi copiată sau
transferată în memoria de lungă durată. Unul din numeroasele forme de transfer a informației
este repetarea materialului, care are ca efect menținerea și stocarea lui în memoria de scurtă
durată, dar va contribui și la transferul acestuia în memoria de lungă durată.
Un alt proces al memoriei este cel al reactualizării, care cuprinde recunoașterea
informațiilor și reproducerea acestora.
Ca factor important al reactualizării este recunoașterea- o formă elementară care se
întâlnește la vârstele mici. Informațiile pot fi recuperate numai cu ajutorul și în prezența
materialului care a fost memorat. Recunoașterea poate fi ușor de realizat, chiar și involuntar.
Poate fi împlinită în desfășurarea multor activități zilnice, dar nu este indicată în activitatea
școlară.
Forma de reactualizare complexă și foarte eficientă în activitățiile școlare este
reproducerea.Ea folosește procedee, pentru a ajunge la materialul păstrat putându-se realiza
selectiv.Astfel, materialele memorate pot fi reactualizate într-o altă formă verbală.
Deci, cele două forme de reactualizare se deosebesc între ele, doar în activitățile de învățare,
ele se împletesc și se sprijină una pe alta, dar cea care trebuie să domine este reproducerea
informațiilor.
Memoria devine componentă principală a gândirii, importantă și necesară pentru
întreaga viață psihică, ajutând la realizarea stării de conștiință a omului.
Totodată, memoria ajută în gândirea omului la formarea înțelegerii fenomenelor, rezolvarea
problemelor și formarea conceptelor.
Deoarece și înțelegerea este tot un factor principal al gândirii, memoria are un rol
important în acumularea prin înțelegere a unui volum anterior de cunoștințe în care vor trebui
integrate noi informații necesare în activitatea psihică umană. Deci, memoria, ca și factor
principal al gândirii umane, ca și proces cognitiv complex care are un rol bine definit în
realizarea celorlalte procese psihice, devine în gândire un factor principal în rezolvarea
problemelor cu care omul intră și se confruntă pe parcursul vieții sale.
Astfel, caracteristicile de bază și cele mai importante ale gândirii umane sunt faptul că,reflectă
esențialul și necesarul, folosește simboluri verbale, se desfășoară în timp fiind conștientă și
voluntară, are produse specifice (noțiuni, judecăți, raționamente).Deoarece, gândirea este cel
mai complex și important proces informațional, care prelucrează un volum mare de date
pentru a se ajunge la esențial, ea nu are o legatură directă cu obiectele și fenomenele
informaționale. Pentru prelucrarea informațiilor acumulate de om gândirea se folosește de
memorie prin intermediul căreia aduce în câmpul mental informațiile acumulate anterior și
stocate, iar prin intermediul limbajului sub forma verbală sunt prezentate în formă de rezultate
finale. Prelucrarea informațiilor în gândirea umană se face cu ajutorul unor operații specifice
gândirii cum ar fi :analiza,sinteza, comparația,
clasificarea,abstractizarea,generalizarea,concretizarea. Aceste operații specifice găîndirii sunt
fundamentale și prezente în orce act de gândire, guvernate de o serie de reguli care conduc
aceste operații ale gîndirii.
Există anumiti factori care intervin și favorizează rezolvarea problemelor, factori care
ajută la gândirea creatoare. Acest proces al gândirii este guvernat de o serie de reguli, care
conduce aceste operații și au fost numite logică naturală.
Aceste laturi ale gândirii nu devin independente una de alta și se suprapun, dând naștere la
structuri cognitive ale gîndirii. Gândirea are două componente de bază :
- o latură informațională ;
- o latură operațională.
Latura informațională a gândirii ne ajută la formarea și constituirea noțiunilor și
conceptelor, la însușirea obiectelor și fenomenelor. ,,Conceptele sunt produse ale
raționamentelor și o dată dezvoltate joacă un rol important în gândirea ulterioară.
conceptele sunt condensări de experiențe trecute'' (Munn 1965 p237).
Astfel, memoria ca și proces cognitiv al gândirii, are un rol important în formarea
conceptelor, prin reactualizarea informațiilor memorate și stocate, pentru clasificarea
noțiunilor asimilate anterior și formarea altor noțiuni noi.
Aceste noțiuni sunt procese complexe ale gândirii, ele reprezentând nu obiecte singulare,
ci clase de obiecte, pe care gândirea le poate pune în relație unele cu altele pentru a descoperi
aspecte importante.
Există factori foarte importanți care ajută și favorizează rezolvarea problemelor, bazându-
se pe cunostiințe temeinice și bine organizate, pe însușiri ale strategiilor de cercetare pe care
le cer anumite categorii de probleme, chiar pe inteligența generală. În aceste acțiuni ale
gândiri, memoria are un rol bine stabilit asupra fiecărei strategii de rezolvare a problemei,
bazându-se pe experiența anterioară a fiecăruia dintre mecanismele sale informaționale, cu
care memoria operează în gândirea umană.
 Pe baza acestor acțiuni și roluri ale gândiri și a funcțiilor importante pe care le are a putut
fi posibilă cunoașterea esențialului și necesarului de obiecte și fenomene, având un rol
important în luarea deciziilor și realizarea conștiinței caracteristice doar ființelor umane.
Memoria și gândirea lucrează acționându-se una pe alta prelucrând informațiile inițiale în
vederea obținerii și asimilării altor informații noi, care duc la formarea conceptelor a
operațiunilor și a unor scheme mentale care favorizează desfășurarea gândirii și a memoriei în
vederea realizării unor rezultate finale sau chiar parțiale, pe care apoi le sintetizează în
concept. Prelucrarea acestor informații este și devine direct dependentă de nivelul
operațiunilor gândiri și de stadiul de dezvoltare a acestora asupra psihicului uman.
Deci,în consecința memoria și gândirea sunt procese cognitive bine sistematizate și prelucrate
în psihicul uman ele devenind operații de baza în activitatea altor procese cognitive
(imaginație, înțelegere).
Aceste procese cognitive complexe sunt importante și necesare pentru o viață psihică optimă
în ceea ce privește omul ca ființă.

Bibliografie
Crețu T, Fundamentele psihologiei, Note de curs, 2005
Crețu T, Psihologie Generală, Note de curs, 2007