Conceptul de învățare.

Învățarea
școlară și socială

Marian Irina, grupa 201

Învățarea -  poate fi explicată ca fiind un proces esențialmente formativ, un proces de
acumulare de experiență si schimbare a comportamentului uman, ca urmare a interacțiunii
subiect – mediu socio-cultural; achiziție nouă / formare de cunoștințe, deprinderi, abilități,
schimbare de comportamente ce prezintă o relativă rezistență la o funcție anterioară a
comportamentului (M. Melvin).
 În înțelesul cel mai larg al cuvântului, învățarea constituie ,,procesul dobândirii experienței individuale
în comportare” (A.N.Leontiev), deci nu e vorba numai de formarea priceperilor și însușirea unor
cunoștinte, ci se cuprinde și formarea motivației, atitudinilor, sentimentelor, ca și a voinței. Tot ceea ce
nu este înnascut este învățat, se formează în experiența, prin contactul cu mediul social și cel natural. În
procesul de învățare este antrenat întreg psihicul, toate funcțiile, deși nu întotdeauna în aceeași măsură,
în unele cazuri predominând unele, in alte cazuri, altele.
Școlară – ÎNVĂȚAREA - socială
 Nucleul principal al învățării sistematice este învățarea școlară, cuprinzând procesul
de educare al copiilor și tinerilor ce are loc în școli și institute. În învățarea școlară,
accentul principal cade pe formarea intelectuală, ea poate fi definită ca fiind
însușirea de cunoștințe, priceperi, cât și formarea de numeroase și variate
capacități necesare adaptării la mediul natural si social.

 Învățarea spontană este îndeosebi o învățare socială, adică tânăra generație și

adulții se formează în condițiile interacțiunilor sociale, ale vieții sociale, în sens larg.
Ea se petrece în familie, în timpul liber, sub influența mass-mediei și în timpul
exercitării profesiunii. În cadrul acestei forme de învățare are loc în special
dezvoltarea afectivității, formarea sentimentelor și a voinței.
 Întreg ansamblul de capacități pe care-l posedă subiectul pentru R.Gagne reprezintă condițiile interne. Acestea se
deosebesc de condițiile externe a căror acțiune este independența de subiect. Având în vedere varietatea condițiilor
externe, R.Gagne considera că există tot atâtea forme sau tipuri de îvățare.

Principalele tipuri de invatare sunt:

 Învățarea de semnale;
 Învățarea stimul-
răspuns;
 Învățarea de tipul
înlănțuirilor;
 Învățarea asociativă-
verbală;
 Învățarea prin
discriminare;
 Învățarea noțiunilor;
 Învățarea de reguli sau
de principii;
 Învățarea socială.
Omul cât trăiește învață!!
 Bibliografie:
R.Gagne, 1975, Condițiile învățării(trad.), Ed.
Didactica și Pedagogică
Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iași, 1994
I.Radu, 1979, Procesul de învățământ,
Pedagogie, București