Sunteți pe pagina 1din 112

ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

STELA CEMORTAN

DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI STELA CEMORTAN M O N O G

M O N O G R A F I E

Chişinău – 2015

CZU 373.2

C 34

Colecţia

ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI, coordonată

de Lilia POGOLŞA, doctor habilitat, conferenţiar universitar

Aprobată spre editare de Consiliul Ştiinţifico-Didactic al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei

Lucrarea a fost elaborată în cadrul proiectului:

Modele şi metode psihopedagogice de socializare a copiilor de vârstă preşcolară din perspectiva modernizării procesului educaţional.

Recenzenţi:

Nicolae Bucun dr. hab., prof. univ., IŞE

Liuba Mocanu dr., conf. univ., CNAA

Nelu Vicol dr., conf. univ., IŞE

Zinaida Stanciuc dr., IŞE

Redactor:

STELA LUCA

Redactor tehnic:

MARINA DARII

Corector:

NICOLETA OMBUN

ISBN 978-9975-48-073-4.

© Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2015

C U P R I N S

PREAMBUL

5

 

Capitolul I.

COORDONATELE SOCIALIZĂRII COPIILOR DE VÂRSTĂ TIMPURIE

1.1.

Modelul psihopedagogic al socializării copiilor de vârstă timpurie

7

1.2.

Valenţele dezvoltării psihosociale a copiilor preşcolari

11

1.3.

Dezvoltarea şi proiectarea procesului educativ-instructiv şi de socializare în instituţiile preşcolare

14

1.4.

Aspectele psihopedagogice ale socializării copiilor de vârstă timpurie 24

1.5.

Specificul metodologiei socializării copiilor preşcolari

26

Capitolul II.

CURRICULUMUL PREŞCOLAR:

PROBLEMA DEZVOLTĂRII ŞI RESTRUCTURĂRII

2.1.

Problema şi reperele dezvoltării Curriculumului Preşcolar …………

30

2.2.

Repere pentru modernizarea Curriculumului Preşcolar din perspectiva socializării copiilor

35

Capitolul III.

METODOLOGIA EDUCAŢIEI ŞI SOCIALIZĂRII COPIILOR DE VÂRSTĂ TIMPURIE

3.1.

Clasificarea metodelor psihopedagogice utilizate în preșcolaritate

40

3.2.

Metodele psihopedagogice utilizate în procesul de educaţie şi socializare a preşcolarilor

44

Capitolul IV.

GENEZA INDIVIDUALĂ A COPIILOR DE VÂRSTĂ TIMPURIE CA PRODUS AL SOCIALIZĂRII

4.1.

Dezvoltarea comportamentelor de bază în copilăria timpurie şi problema socializării

51

4.2.

Esenţa psihopedagogică a comportamentelor copiilor preşcolari

52

4.3.

Formarea comportamentului motivaţional şi a dorinţei de a învăţa

55

4.4.

Motivaţia pentru învăţare şi conceptul de învăţare

59

4.5.

Formarea competenţelor elementare la vârsta timpurie

62

4.6.

Evoluţia individuală a copilului ca produs al socializării

64

Capitolul V.

ASIGURAREA DIDACTICĂ – MODALITATE DE SOCIALIZARE, IMPLEMENTARE A CURRICULUMULUI PREŞCOLAR ŞI DE REALIZARE A OBIECTIVELOR EDUCAŢIONALE

5.1.

Auxiliarele didactice în procesul educativ-instructiv al copiilor de vârstă timpurie

68

5.2.

Asigurarea didactică în realizarea obiectivelor educaţionale

69

5.3.

Repere pentru un parteneriat eficient în socializarea şi pregătirea copiilor pentru şcoală

74

5.4.

Pregătirea copiilor pentru debutul şcolar prin setul de caiete didactice „Ne pregătim de şcoală”

79

Capitolul VI.

EVALUAREA NIVELULUI DE SOCIALIZARE A COPIILOR ŞI A PREGĂTIRII LOR PENTRU ŞCOALĂ

6.1.

Metodologia evaluării nivelului de pregătire a copiilor pentru şcoală 83

6.2.

Modelul aplicării probelor psihopedagogice în scopul relevării nivelului de dezvoltare comportamentală în preşcolaritate

92

ANEXE Anexa 1. Evaluarea nivelului formării comportamentelor

100

copilului în baza conţinuturilor propuse Anexa 2. Chestionar pentru evaluarea părinţilor copiilor de

102

vârstă preșcolară Anexa 3. Proces-verbal. Evaluarea activităţii educatorului

105

(Model). Anexa 4. Chestionar de evaluare a eficienţei parteneriatului

106

grădiniţă – familie (pentru educatori) Anexa 5. FIŞA DE OPINII (aprecierea activităţii)

107

BIBLIOGRAFIE

108

P R E A M B U L

Renovarea sistemului de învăţământ secundar general reprezintă un proces ce solicită o schimbare fundamentală la nivelul finalităţilor, menite să conducă la un nou model de formare a personalităţii. În această viziune, noţiunea de învăţământ preşcolar ar trebui revăzută astfel fiind recomandat să se utilizeze termenul de educaţie preşcolară, deoarece noţiunea de „învăţământ preşcolar” e doar o componentă a educaţiei preşcolare. Or, educaţia preşcolară ar trebui să acorde o atenţie mai mare procesului de socializare şi formării comportamentelor de bază a personalităţii copilului: social, afectiv, cognitiv, verbal, motor, motivaţional, volitiv.

Cadrele didactice din instituţiile preşcolare, de comun acord cu părinţii şi membrii comunităţii, pot aduce o contribuţie esenţială la îmbunătăţirea procesului de educaţie a preşcolarilor în aşa mod, ca ea să capete un caracter mai acţional, mai aproape de interesele şi posibilităţile copilului de vârstă timpurie.

E cert faptul că şcoala viitorului se va axa pe formarea la copii a unor competenţe integratoare necesare pentru a face faţă unor situaţii sociale noi, de aceea considerăm că în procesul educativ-instructiv general trebuie să existe o continuitate bine fundamentată între toate treptele lui: preşcolară, învăţământ primar, gimnazial, liceal, instituţiile preşcolare fiind prima verigă a acestui sistem.

Noi metodologii didactice se propun şi în cadrul procesului de socializare şi instruire a preşcolarilor. Astfel, se

pune un accent deosebit pe metodele activ-participative, care dezvoltă potenţialul intelectual al copiilor prin angajarea unui efort personal în actul învăţării. Această metodologie implică şi aplicarea unor noi tehnici educaţionale care valorifică procesele de cunoaştere, înţelegerea conţinuturilor propuse pentru însuşire, ele presupunând schimbarea accentului de la „ce trebuie de învăţat” la „cum trebuie de învăţat”. Prin intermediul acestora copilul va fi pus în situaţia de a descoperi lumea și nu doar de a însuşi/ asimila ceea ce i se propune, de-a gata.

Metodologia educaţiei copiilor preşcolari la etapa dată vizează o abordare multiaspectuală a oricărui subiect propus cadrului didactic sau solicitat de către copil, cu luarea în consideraţie a ideilor fundamentale:

orice judecată trebuie să se bazeze mai întâi pe probe;copil, cu luarea în consideraţie a ideilor fundamentale: în procesul didactic există mai multe puncte de

în procesul didactic există mai multe puncte de vedere care trebuie luate în consideraţie;orice judecată trebuie să se bazeze mai întâi pe probe; orice opinie necesi tă o argumentare

orice opinie necesită o argumentare judicioasă . tă o argumentare judicioasă.

Bazele acestor argumente, noţiuni şi cunoştinţe trebuie puse deja la vârsta preşcolară, formându-le treptat copiilor comportamentele necesare, precum cel social, afectiv, cognitiv, motor, motivaţional şi volitiv, ca repere în formarea competenţelor necesare personalităţii.

CAPITOLUL I.

1.1. Modelul psihopedagogic al socializării copiilor de vârstă timpurie
1.1. Modelul
psihopedagogic
al
socializării
copiilor
de
vârstă
timpurie

Problema socializării copiilor pe parcursul ultimilor decenii a fost studiată profund în psihologie şi pedagogie. Cercetătorii au dovedit că această problemă necesită crearea unui context social necesar copilului, deoarece socializarea este un proces bilateral, realizat, pe de o parte, de către adult, care-i atribuie copilului treptat experienţa socială umană, iar pe de altă parte, de către copil, care însuşeşte în mod independent un sistem de roluri sociale. Socializarea umană are două etape esenţiale:

sociale. Socializarea umană are două etape esenţiale: socializarea iniţială, primară, care începe în familie,

socializarea iniţială, primară, care începe în familie, în copilărie;

socializarea continuă, care se efectuează pe parcursul vieţii. În psihologie socializarea este tratată ca „un produs de însuşire (şi acumulare) a unui sistem de cunoştinţe, norme, valori, care îi permit persoanei să funcţioneze în calitate de membru cu drepturi depline ale societăţii”. Se consideră de asemenea că:primară, care începe în familie, în copilărie; - finalitatea procesului de socializare este reprezentată

- finalitatea procesului de socializare este reprezentată în adaptarea, integrarea individului în societate şi în lumea valorilor;

- factorul determinant al formării de identitate a personalităţii este mediul social. Socializarea calitativă a oricărei personalităţi se realizează prin îmbinarea proceselor de: adaptare, integrare, autodezvoltare, autoactualizare. Succesul acestui proces depinde de poziţia activă a individului şi de asimilarea de către acesta a experienţei sociale. Socializarea copilului de vârstă timpurie se efectuează treptat sub influenţa mediului social în care trăieşte el, or aici copilul se socializează în procesul educativ când asupra lui influenţează grupurile sociale în care trăieşte, persoanele cu care comunică. Obiectivele principale ale socializării copiilor în preşcolaritate prevăd formarea:

ale socializării copiilor în preşcolaritate prevăd formarea: priceperii de a stabili diverse contacte sociale; - 7

priceperii de a stabili diverse contacte sociale;

capacităţii de a acţiona împreună cu semenii;abilităţi de a se include într - un sistem corect de învăţământ. Procesul de socializare

abilităţi de a se include într- un sistem corect de învăţământ. Procesul de socializare a copilului prin educaţie trebuie să -un sistem corect de învăţământ. Procesul de socializare a copilului prin educaţie trebuie să includă:

- posedarea unei culturi comunicative (educaţia moral-spirituală);

- acumularea cunoştinţelor din domeniul culturii naţionale (educaţie civică şi patriotică);

- respectarea culturii etnice (educarea toleranţei);

- noţiuni şi posedarea unor aspecte din cultura juridică (educaţia pentru drept);

- cultura sano-igienică (educaţia sanitară);

- cultura ecologică (educaţia pentru mediu) etc. Direcţiile principale ale dezvoltării sociale a copilului de vârsta timpurie

sunt:

influenţa naturală a factorilor sociali;dezvoltării sociale a copilului de vârsta timpurie sunt: includerea sistemică a copiilor într -un proces corect

includerea sistemică a copiilor într-un proces corect organizat de educaţie şi instruire ordonată. Cadrul procesului educativ- instructiv e necesar -un proces corect organizat de educaţie şi instruire ordonată. Cadrul procesului educativ-instructiv e necesar să includă:

- familiarizarea copiilor cu lumea obiectelor şi a naturii;

- comunicarea de către adulţi a cunoştinţelor;

- familiarizarea copiilor cu lumea relaţiilor umane. Mecanismele socializării copiilor conform afirmaţiilor psihopedagogilor sunt:

imitarea;

identificarea emoţională;

orientarea socială;

reglementarea normativă şi inductivă;

experienţa socială şi culturală;

creativitatea;

monitorizarea;

evaluarea;

reglementarea prin reflex etc. În procesul socializării, odată cu dezvoltarea socială a copilului, cu

familiarizarea lui cu valorile sociale este necesar ca pedagogii să ia în

consideraţie

individualităţi (ale fiecărui copil). Pe de o parte, este necesar să se efectueze: „deschiderea” continuă a individului spre societate şi diversitatea lumii sociale din jur iar, pe de altă

să păstreze trăsăturile caracteristice ale fiecărei

şi

- 8 -

parte, este înţelegerea de către copil a diversităţii sociale a lumii din jur prin intermediul lumii sale interioare. Apariţia acestei „înţelegeri” va contribui la realizarea scopului viitoarei personalităţi de a se afirma ca un subiect de utilitate publică şi de cultură. În psihopedagogie este dovedit, de asemenea, că procesul de socializare a copilului preşcolar se realizează prin intermediul activităţilor de bază a copilăriei timpurii: de joc, practice cu obiecte şi de învăţare elementară. Prin intermediul acestor activităţi (şi în fond al celei de joc) copiii:

- se familiarizează cu lumea adulţilor;

- se cunosc cu valorile generale umane, cele naţionale (la nivel elementar), cultura;

- învaţă roluri sociale şi comportamentale;

- explorează şi însuşesc realitatea;

- însuşesc cele mai importante fapte şi evenimente semnificative;

- încep să obţină experienţa de interacţiune cu societatea. Evidenţierea nivelului de socializare a copiilor se poate face în baza Standardelor de Stat prin monitorizare şi evaluare. Important este ca să se evidenţieze cunoştinţele şi competenţele din diverse sfere ale culturii sociale: comunicativă, naţională, etnică, juridică, comportamentală etc. Eficacitatea dezvoltării sociale a fiecărui copil trebuie să se determine în rezultatul unei monitorizări adecvate. Nivelul de socializare poate fi determinat de către cadrele didactice şi caracterizat în baza termenilor de vârstă, sex şi a trăsăturilor comportamentale individuale, evidenţiind:

- prezenţa curiozităţii;

- nivelul de formare a valorilor;

- nivelul activităţii cognitive;

- calitatea relaţiilor cu semenii. Deci prin evaluare e necesar să se evidenţieze principalele componente de socializare a copiilor şi anume: componente axiologice, comunicative, cognitive valorice. Criteriile în baza cărora se determină nivelurile de formare sunt:

valorile însuşite, calităţile comunicative formate, activitatea cognitivă, capacităţile de relaţionare şi cele atitudinale. Susţinând ideea că aceștia sunt şi indicii de bază care caracterizează comportamentele de socializare putem face următoarele concluzii teoretico-aplicative:

- 9 -

1.

În ştiinţă este dovedit că socializarea constituie procesul de continuă transformare a individului din fiinţă biologică într-un subiect al unei culturi specifice.

2. Pentru a se socializa, pentru a se dezvolta corect copilul are nevoie de un context social care îi oferă situaţii multiple de comunicare socială şi afectivă.

3. În timpul socializării situaţiile concrete transmit şi structurează copilului:

modalităţile de comunicare (coduri lingvistice, coduri simbolice, expresive, nonverbale etc.);

modele sociale de comportament (cognitiv, afectiv, verbal, motor etc.);

modalităţi de cunoaştere, învăţare (seturi instrumentale);

posibilităţi de relaţionare (ca forme de comportament caracteristice vieţii de grup);

modelarea motivaţional-afectivă (manifestată prin formarea de atitudini);

formarea de aptitudini corecte etc.

1. Aptitudinea de socializare este o caracteristică esenţială a naturii umane. Ea cere dezvoltarea şi formarea facultăţilor acţionale, de

relaţionare, intelectuale, afective etc.

2. Socializarea umană are două stadii.

3. Finalitatea procesului de socializare a copilului este reprezentată de integrarea lui în societate şi în lumea valorilor.

4. Competenţele principale ale socializării, bazele cărora pot fi puse în preşcolaritate (în direcţia de educaţie socială) sunt:

formarea la copii a priceperilor de a stabili contacte sociale;

dezvoltarea capacităţii de a acţiona împreună cu semenii;

însuşirea treptată a deprinderilor de adaptare la viaţa societăţii;

educarea dorinţei de a se integra în mediul social.

1. Conţinutul procesului de socializare şi de educaţie socială al copiilor de vârstă timpurie trebuie prevăzut într-un Curriculum, într-o

programă specială, care va include:

modul de organizare a procesului pedagogic;

utilizarea unei diversităţi metodologice a tehnicilor educaţionale (a unei metodologii formative);

2.

diversitatea componentelor educativ-instructive: axiologice, culturale, umaniste, antropologice, sinergetice, structurale, complexe, de activitate, de mediu, centrare a activităţilor de bază pe copil etc.

Propunem ca principalele direcţii ale procesului de socializare a copilului preşcolar să se refere la:

Cunoaşterea de sine şi conştientizarea necesităţii respectării regulilor sano-igienice;

Formarea cunoştinţelor iniţiale şi a atitudinilor corecte pentru patrimoniul naţional şi universal;

Dezvoltarea sentimentelor elementare de patriotism.

Utilizând diverse metode şi procedee de lucru, adulţii vor structura

de evaluare în baza următoarelor

procesul instructiv-educativ şi

particularităţi psihopedagogice ale copiilor:

perceperea emotivă a mediului ambiant;

gândirea intuitiv-concretă;

profunzimea primelor sentimente;

perceperea elementară a evenimentelor sociale,

dorinţa de a se integra în societate.

sociale,  dorinţa de a se integra în societate. Dezvoltarea personalităţii se efectuează, î n fond,

Dezvoltarea personalităţii se efectuează, în fond, în trei direcţii: fizică (biologică), cognitivă (intelectuală), comportamentală (psihosocială). Fiecare dintre aceste direcţii aduc anumite achiziţii în structura organismului, intelectului şi în formarea comportamentului uman. Ele presupun şi anumite acumulări.

Dezvoltarea fizică presupune progrese în:

deprinderile motorii
deprinderile
motorii
posibilităţile senzoriale
posibilităţile
senzoriale
acumulările din structura creierului, tuturor organelor
acumulările din
structura creierului,
tuturor organelor

creşterea mărimii şi greutăţii corpului

Figura 1. Dezvoltarea fizică a copilului

Dezvoltarea fizică generează și schimbări esenţiale în dezvoltarea cognitivă (intelectuală) a individului, deoarece dezvoltarea cognitivă este dependentă de ritm, viteză şi limitele cronologice. Odată cu dezvoltarea biologia copilului se efectuează şi cea cognitivă. La pragul maturităţii, dezvoltarea cognitivă nu se mai subordonează celei biologice, ci intră tot mai mult în dependenţă de viaţa socioculturală. Dezvoltarea cognitivă are o influenţă hotărâtoare în procesul socializării copiilor şi, în special, în derularea procesului de relaţionare.

Dezvoltarea cognitivă presupune:

de relaţionare. Dezvoltarea cognitivă presupune: spori rea performanţelor în: nivelul gândirii

sporirea performanţelor în:

nivelul gândirii
nivelul
gândirii
presupune: spori rea performanţelor în: nivelul gândirii aptitudinile intelectuale procesele procesele cognitive
presupune: spori rea performanţelor în: nivelul gândirii aptitudinile intelectuale procesele procesele cognitive
aptitudinile intelectuale
aptitudinile
intelectuale
în: nivelul gândirii aptitudinile intelectuale procesele procesele cognitive reglatorii Progrese ale
procesele procesele cognitive reglatorii
procesele
procesele
cognitive
reglatorii

Progrese ale dezvoltării în:

cognitive reglatorii Progrese ale dezvoltării în :  gândire;  memorie;  judecată; 

gândire;

memorie;

judecată;

raţionament;

limbaj;

percepţie;

imaginaţie;

diverse calităţi sufleteşti.

Figura 2. Dezvoltarea cognitivă a copilului

- 12 -

A treia direcţie în procesul dezvoltării copiilor de vârstă preşcolară este dezvoltarea psihosocială, evidenţiată în scopul cercetării noastre ca dezvoltare comportamentală. Ea presupune atingerea anumitor performanţe în calitatea dezvoltării însuşirilor personale, deprinderilor de viaţă şi competenţelor de activitate socială. Procesul dat poate fi reprezentat astfel:

Dezvoltarea comportamentală (psihosocială) presupune:

Dezvoltarea comportamentală (psihosocială) presupune: deprinderile de viaţă - stilul individual de comportare;
Dezvoltarea comportamentală (psihosocială) presupune: deprinderile de viaţă - stilul individual de comportare;
Dezvoltarea comportamentală (psihosocială) presupune: deprinderile de viaţă - stilul individual de comportare;

deprinderile

de viaţă

(psihosocială) presupune: deprinderile de viaţă - stilul individual de comportare; - relaţiile

- stilul individual de comportare;

- relaţiile emoţionale;

- relaţiile cu alţi oameni şi semenii;

- perceperea realităţii;

- modul de a reacţiona la realitate;

- manifestările de personalitate;

- flexibilitatea în relaţii.

calitatea însuşirilor

personale

în relaţii. calitatea însuşirilor personale deprinderile de activitate socială Figura 3. Dezvoltarea

deprinderile de activitate socială

personale deprinderile de activitate socială Figura 3. Dezvoltarea comportamentală a copilului Procesul

Figura 3. Dezvoltarea comportamentală a copilului

Procesul educativ-instructiv realizat corect va aduce cu sine un lanţ continuu de transformări cantitative şi calitative atât de necesare socializării treptate a copiilor. Numai în cazul efectuării sistemice a măsurilor educative şi de instruire se vor obţine treceri progresive de la nivelurile cognitive, psihice primare slab diferenţiate şi slab specializate la niveluri psihice cognitive superioare. Spre sfârşitul perioadei preşcolare, la debutul şcolar, dezvoltarea psihosocială progresează evident, iar dezvoltarea cognitivă nu se mai subordonează atât de persistent celei biologice. Ea derulează tot mai mult sub influenţa vieţii socioculturale, devenind un instrument de susţinere a socialului. Copiii la această vârstă posedă deja o anumită dezvoltare sub aspect psihic, cognitiv. La această anume vârstă se dezvoltă psihicul copilului care presupune treceri de la simplu la complex, de la inferior la

superior. Se face o trecere de la o funcţie psihică inferioară la una superioară. Dezvoltarea comportamentală (psihosocială) la această vârstă presupune şi treceri evidente în cadrul unuia şi aceluiaşi fenomen psihic cognitiv: spre exemplu, saltul de la memorarea mecanică la cea logică; de la stările afective situative – la cele afective stabile; de la emoţie la sentiment etc. Astfel trecerile, schimbările care se realizează sistematic în psihicul copilului contribuie la formarea comportamentelor de bază: social, afectiv, cognitiv, motivaţional şi motor. Dezvoltarea comportamentală „este structurată pe formarea şi restructurarea continuă a unor însuşiri, funcţii şi structuri psihocomportamentale prin valorificarea subiectivă a experienţei socioculturale, în vederea amplificării posibilităţilor intelectuale şi psihosociale”, iar socializarea este un proces prin care individul, însuşind limba comunităţii şi interiorizând norme, valori, modele de comportament, devine membru al acelei comunităţi. Este evident în acest sens rolul familiei, grădiniţei, instituţiilor culturale pentru socializarea individului.

1.3. Dezvoltarea şi proiectarea procesului educativ-instructiv şi de socializare în instituţiile preşcolare
1.3. Dezvoltarea
şi
proiectarea
procesului
educativ-instructiv
şi de socializare în instituţiile preşcolare

Analiza literaturii teoretice şi metodologice ne-a condus spre concluzia că în sistemul de învăţământ educaţia preşcolară devine un element din ce în ce mai important şi strategia formativă trebuie să depăşească multe probleme. Una dintre cele mai importante este implementarea noului curriculum preșcolar „Curriculum educaţiei copiilor de vârstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în R. Moldova[8]. Pentru a realiza acest obiectiv specialiştii din domeniu şi cadrele didactice ce se ocupă de educaţia copiilor, trebuie să acorde o atenţie permanentă următorilor factori:

realizarea obiectivelor prevăzute în Curriculumul prin conţinuturi şi strategii didactice necesare procesului de educaţie şi instruire a copiilor de vârstă timpurie şi preşcolară;să acorde o atenţie permanentă următo rilor factori : crearea unei baze tehnico- materiale necesare asigurării

crearea unei baze tehnico-materiale necesare asigurării didactice p rocesului educaţional din instituţiile preşcolare; materiale necesare asigurării didactice procesului educaţional din instituţiile preşcolare;

stabilirea parteneriatului grădiniţă– familie –şcoală–comunitate şi elaborarea metodologiei conlucrării tabilirea parteneriatului grădiniţă–familie–şcoală–comunitate şi elaborarea metodologiei conlucrării cadrelor didactice cu părinţii şi comunitatea în vederea formării personalităţii copilului.

- 14 -

Implementarea Curriculumului cere respectarea unor principii vectoriale care prevăd:

atitudine faţă de copil ca faţă de o personalitate;

o perspectivă formativă (sub toate aspectele) a educaţiei copiilor de vârstă preşcolară cu diferite nivele şi deficienţe de dezvoltare;

realizarea obiectivelor curriculare în fond prin intermediul activităţii de joc;

formarea capacităţii de a comunica şi a colabora cu alţii;

înţelegerea interdependenţei dintre om şi natură şi educaţia pentru mediu;

conştientizarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce pe care le au;

înţelegerea necesităţii formării competenţelor de cooperare;

implementarea prevederilor teoriei noilor educaţii prin conţinuturile educative prevăzute în diverse arii curriculare;

formarea comportamentelor de bază: cognitiv, social, afectiv, motor, volitiv, motivaţional;

dorinţa de a contribui la rezolvarea problemelor comunităţii, societăţii

etc. În vederea realizării concepţiei, scopurilor şi obiectivelor generale ale educaţiei şi instruirii preşcolarilor stipulate, se vor utiliza următoarele

strategii educaţionale:

- realizarea caracterului formativ al tuturor activităţilor educativ- instructive;

- asigurarea didactică a procesului educaţional cu materiale didactice corespunzătoare particularităţilor de vârstă ale copiilor;

- valorificarea maximă a funcţiilor formative ale jocului ca activitate specifică vârstei, ca formă de desfăşurare a unor acţiuni educativ- instructive şi ca suport al activităţii de învăţare;

- îmbogăţirea cunoştinţelor, formarea atitudinilor şi dezvoltarea capacităţilor, pentru a pune bazele competenţelor necesare viitorului şcolar;

- cooptarea copilului în acţiune ca participant activ la formarea propriei personalităţi;

- trecerea lentă la activitatea de joc la cea de învăţare;

- formarea abilităţilor de experimentare, învingerea dificultăţilor, de găsire a soluţiilor originale la o anumită problemă;

- pregătirea pentru activitatea de învăţare şi astfel formarea maturităţii şcolare;

- dezvoltarea inteligenţei şi a creativităţii;

- formarea priceperilor elementare de autoanaliză şi autoapreciere etc. Procesul educativ-instructiv se va realiza într-o colaborare sistematică a cadrelor didactice cu familia, şcoala şi comunitatea. Acest proces se va racorda la obiectivele curriculare ale învăţământului primar în scopul asigurării continuităţii necesare în dezvoltarea personalităţii.

Activitatea de joc – activitate determinantă în vârsta preşcolară Activitatea de bază a preşcolarilor este cea de joc. În cadrul ei se realizează atât educaţia cât şi învăţarea. Selectarea conţinuturilor jocurilor pentru copii de către cadrele didactice se va realiza în baza următoarelor concepte-cheie:

s e va realiza în baza următoarelor concepte-cheie :  Jocul este determinant şi determinat de

Jocul este determinant şi determinat de particularităţile de vârstă;

Jocul stimulează interesul şi curiozitatea epistemică a copiilor, trebuie integrat în activitatea didactică pentru funcţiile formative pe care le conţine;

Prin joc copilul însuşeşte realitatea obiectivă, (nu printr-o reproducere identică, ci transfigurată), astfel jocul stimulează funcţiile intelectuale;

Jocul contribuie direct la dezvoltarea personalităţii şi la formarea comportamentelor de bază a preşcolarilor (social, afectiv, cognitiv, verbal, motivaţional, volitiv şi motor);

Copilul învaţă prin joc să se comporte, să-şi stăpânească emoţiile, să vorbească şi să comunice corect; să găsească prin participarea la joc o recompensă modelându-şi în acest mod procesele afective, emoţionale şi cognitive.

Jocul implică activ latura motivaţională şi cea volitivă (copilul înţelege că trebuie să contribuie personal la redarea, la întruchiparea unui „rol” pe care-l modelează cu maximă convingere şi astfel îşi educă voinţa);

Jocul cultivă în mod evident funcţia de comunicare: copilul învaţă să trăiască împreună cu ceilalţi, să comunice cu cei din jur, să acţioneze de comun acord (astfel are loc şi socializarea). Utilizarea jocurilor de diverse tipuri solicită cadrelor didactice respecte anumite condiţii şi criterii ce impun:

selectarea jocurilor conform particularităţilor de vârstă; ;

crearea condiţiilor necesare desfăşurării jocurilor copiilor;jocurilor conform particularităţilor de vârstă ; amenajarea respectivă a ariilor de stimulare; acumularea

amenajarea respectivă a ariilor de stimulare;condiţiilor necesare desfăşurării jocurilor copiilor; acumularea şi utilizarea diferitor materiale didactice;

acumularea şi utilizarea diferitor materiale didactice; şi utilizarea diferitor materiale didactice;

atenţie la formarea grupurilor de joc;acumularea şi utilizarea diferitor materiale didactice; explicarea clară şi precisă a regulilor de joc,

explicarea clară şi precisă a regulilor de joc, demonstrarea jocului;materiale didactice; atenţie la formarea grupurilor de joc; supravegherea atentă şi voalată a acţiunilor de joc

supravegherea atentă şi voalată a acţiunilor de joc ale copiilor;şi precisă a regulilor de joc, demonstrarea jocului; acordarea ajutorului necesar î n momentul decisiv;

acordarea ajutorului necesar î n momentul decisiv; în momentul decisiv;

evaluarea comportamentelor copiilor formate în procesul activităţii de joc (educativ-instructive). în procesul activităţii de joc (educativ-instructive).

Proiectarea procesului educaţional în baza „Curriculumului educaţiei copiilor de vârstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în R. MoldovaProiectarea procesului educativ-instructiv se va baza pe obiectivele şi conţinuturile propuse în Curriculum, punându-se în evidenţă obiectivele generale, de referinţă, conţinuturile eşalonate pe domeniile de activitate, caracterul formativ-dezvoltativ al activităţilor interdisciplinare. Obiectivele generale ce se vor urmări sunt: formarea personalităţii copilului; organizarea condiţiilor de personalizare şi socializare, care prevăd dezvoltarea lui în propria evoluţie şi devenire; valorificarea potenţialului intern şi crearea condiţiilor de manifestare a „Eu”-lui propriu, de autorealizare, atingere a nivelului de libertate internă. Eforturile cadrelor didactice vor fi orientate spre: dezvoltarea morală, estetică, fizică şi intelectuală, formarea abilităţilor de comunicare cultă şi vorbire literară, asigurarea dezvoltării optime, non-conflictuale a copilului; formarea priceperii de interacţionare, de stabilire a relaţiilor interpersonale pozitive în micromediul social existent.

În aspectul proiectării conţinutului se recomandă educatorilor să efectueze dezvoltarea şi renovarea acestuia prin prisma culturii naţionale, a valorificării potenţialului creativ, specific vârstei preşcolare, în cadrul unui sistem educativ-instructiv, unde copilului să-i fie asigurat dreptul de a-şi forma personalitatea prin propria experienţă, şi anume:

- integrarea conţinuturilor prin care să se poată realiza obiectivele generale şi cele de referinţă, trasate în Curriculum;

- stabilirea riguroasă a aspectelor educativ-instructive care se recomandă a fi evaluate şi a modalităţilor, tehnicilor şi structurilor

educativ -instructive care se re comandă a fi evaluate şi a modalităţilor, tehnicilor şi structurilor -

de evaluare a evoluţiei copiilor sub aspectele socializării şi realizării unor achiziţii cognitive, psihomotorii, comunicative, de autoservire etc.;

- asigurarea activităţilor diferenţiate, individuale cu copiii în prima şi a doua jumătate a zilei pentru a valorifica potenţialul fiecăruia în cadrul activităţilor independente (prin jocuri de diferite tipuri şi diverse activităţi opţionale);

- realizarea caracterului integrativ al activităţilor colective în vederea formării şi dezvoltării conştiinţei obiectuale a copiilor şi pregătirii lor pentru şcoală;

- stabilirea unor modalităţi de coordonare eficientă a activităţilor educativ-instructive din grădiniţă cu cele pe care le întreprinde familia, şcoala şi comunitatea.

Realizarea opţiunilor metodologice Selectarea formelor şi mijloacelor de realizare a procesului educaţional va permite structurarea liberă a conţinuturilor atât în funcţie

de nivelul achiziţiilor copilului, cât şi de logica demersului educativ- instructiv. Realizarea corectă a procesului educaţional solicită cadrelor didactice:

- cunoaşterea şi înţelegerea conţinutului fiecărui domeniu de cunoaştere propus în Curriculum;

fiecărui domeniu de cunoaştere propus î n Curriculum; - elaborarea tehnologiilor de realizare prin abordări

- elaborarea tehnologiilor de realizare prin abordări interdisciplinare;

- aplicarea metodelor active, centrate pe copil;

- acordarea unei priorităţi caracterului participativ-activ pentru interiorizarea valorilor;

- descoperirea şi însuşirea algoritmului de învăţare a fiecărui copil în funcţie de necesităţile şi posibilităţile sale;

- proiectarea activităţii manageriale în baza modelului SWOT;

- evaluarea periodică şi finală a rezultatelor la nivelul fiecărui copil şi la nivelul grupei;

- măsurarea şi aprecierea capacităţilor în funcţie de rezultate;

- autoevaluarea activităţii proprii şi proiectarea demersului de autoinstruire, formare continuă. Tactica educaţională, utilizată de cadrele didactice în domeniul educaţiei şi instruirii preşcolarilor, se va întemeia pe principiile stipulate în Curriculum.

Eficientizarea procesului educaţional Obiectivele educaţionale prevăzute de Curriculum se vor realiza în condiţii favorabile, determinate de specificul vârstei şi de potenţialul intelectual al fiecărui copil în parte şi a grupului de preşcolari. Finalităţile procesului managerial al educatorului vor fi asigurate de îmbinarea eficientă a tuturor formelor de activitate: proiectare/ organizare, orientare/ monitorizare, verificare/ evaluare. Restructurarea şi modernizarea procesului de educare–învăţare– evaluare în instituţia preşcolară nu poate avea loc decât prin susţinerea activităţii de joc şi promovarea ei, eficientizarea activităţilor educativ- instructive şi ridicarea calitativă a măiestriei pedagogice a celor care sunt chemaţi să contribuie activ şi creator la procesul complex şi important de educaţie a preşcolarilor. Pentru ca eficienţa activităţii cadrelor didactice să sporească, este necesară respectarea următoarelor condiţii:

democratizarea şi umanizarea procesului educativ-instructiv; -instructiv;

respectarea ritmului propriu de dezvoltare a copilului;şi umanizarea procesului educativ -instructiv; atitudinea individual- diferenţiată faţă de fiecare

atitudinea individual-diferenţiată faţă de fiecare copil; diferenţiată faţă de fiecare copil;

colaborarea cu părinţii, psihologii şi pedagogii claselor primare;individual- diferenţiată faţă de fiecare copil; utilizarea materialelor didactice, corespunzătoare vârstei

utilizarea materialelor didactice, corespunzătoare vârstei; ;

asigurarea cu tehnică audio - vizuală; ehnică audio-vizuală;

popularizarea experienţei avansate;vârstei ; asigurarea cu t ehnică audio - vizuală; prezentarea unor aspecte din realitatea grădiniţelor prin

prezentarea unor aspecte din realitatea grădiniţelor prin editare de buclete, pliante, broşuri, seturi de imagini, cărţi care reflectă experienţa de lucru a educatorilor;audio - vizuală; popularizarea experienţei avansate; existenţa unui cabinet metodic dotat cu lucrări

existenţa unui cabinet metodic dotat cu lucrări ştiinţifice, metodice şi didactice, cărţi de pedagogie, psihologie, reviste de specialitate şi ziare; ziare;

funcţionarea unei expoziţii permanente cu materiale didactice şi mijloace de învăţământ create şi confecţionate de educatori împreună cu părinţii; mijloace de învăţământ create şi confecţionate de educatori împreună cu părinţii;

popularizarea proiectelor didactice – model pentru fiecare categorie de activitate; model pentru fiecare categorie de activitate;

existenta programelor şi prezentarea rapoartelor de formare continuă;– model pentru fiecare categorie de activitate; autoinstruirea şi participarea la simpozioane, seminare,

autoinstruirea şi participarea la simpozioane, seminare, cursuri de perfecţionare, ce asigură o bază teoretică, cu actualizareapentru fiecare categorie de activitate; existenta programelor şi prezentarea rapoartelor de formare continuă; - 19 -

participarea la simpozioane, seminare, cursuri de perfecţionare, ce asigură o bază teoretică, cu actualizarea - 19

cunoştinţelor, constituind, în acelaşi timp, puncte de plecare în abordarea noului;

activitate de autoperfecţionare care prevede o investigaţie cu caracter practic- aplicativ a preocupărilor didactice în vederea pregătirii lucrărilor de grad; practic-aplicativ a preocupărilor didactice în vederea pregătirii lucrărilor de grad;

studiul individual şi implicarea personală în activitatea de cercetare știinţifico - pedagogică etc. n activitatea de cercetare știinţifico-pedagogică etc.

Asigurarea didactică a procesului educaţional În scopul asigurării didactice corecte şi a implementării în practică a „Curriculumului educaţiei copiilor de vârstă timpurie şi preşcolară” este necesar ca cadrele didactice să ştie că:

metodologia desfăşurării lucrului individual şi a activităţilor colective impune, pe lângă folosirea accentuată a jocului şi jucăriilor, observaţiei şi experimentului (ca metode active de educaţie) şi a materialelor didactice de diverse tipuri;

cu ajutorul cărţilor de colorat şi a mini-manualelor, a caietelor didactice copilul trebuie învăţat sistematic, prin intermediul activităţii de joc, -şi folosească cunoştinţele acumulate anterior pentru a putea dobândi altele noi;

accentul principal în procesul utilizării diferitor materiale didactice trebuie pus pe dezvoltarea priceperilor şi a deprinderilor, pe formarea abilităţilor a atitudinilor şi nu numai pe comunicare de cunoştinţe şi informatizare. Acţiunile managerilor trebuie să fie orientate spre crearea în grădiniţă şi în fiecare grupă a unor arii de stimulare şi a unei baze tehnico- materiale care ar corespunde următoarelor cerinţe:

să sprijine copiii în activitatea de cunoaştere orientată spre zona proximă de dezvoltare, spre însuşirea aspectelor copiii în activitatea de cunoaştere orientată spre zona proximă de dezvoltare, spre însuşirea aspectelor realităţii inaccesibile;

spre însuşirea aspectelor realităţii inaccesibile; să le ofere informaţii variate î n diverse forme; să

să le ofere informaţii variate în diverse forme; n diverse forme;

să servească ca resurse practice în realizarea mai eficientă a obiectivelor curriculare; obiectivelor curriculare;

să reflecte teme necesare dezvoltării comportamentelor de bază a copiilor (social, afectiv, cognitiv, verbal, volitiv şi motor);în realizarea mai eficientă a obiectivelor curriculare; să propună tehnici de învăţare activă, mijloace de

să propună tehnici de învăţare activă, mijloace de realizare a obiectivelor preconizate; obiectivelor preconizate;

să sporească cunoaşterea aspectelor realităţii ce-l înconjoară pe copil; -l înconjoară pe copil;

să contribuie la însuşirea calitativă a cunoştinţelor prevăzute de Curriculum (prin parteneriatul grădiniţă–familie –şcoală); familie–şcoală);

să ajute copiii în acumularea informaţiilor variate în diverse forme; n diverse forme;

să optimizeze activităţile practice orientate spre realizarea mai eficientă a obiectivelor curriculare;în acumularea informaţiilor variate î n diverse forme; să îmbogăţească cunoştinţele copiilor din diverse

să îmbogăţească cunoştinţele copiilor din diverse domenii de cunoaştere;spre realizarea mai eficientă a obiectivelor curriculare; să optimizeze procesul de formare a abilităţilor

să optimizeze procesul de formare a abilităţilor elementare necesare vârstei copiilor; copiilor;

să asigure realizarea obiectivelor propuse de Curriculum într-un mod captivant. ntr-un mod captivant.

obiectivelor propuse de Curriculum î ntr-un mod captivant. Organizarea procesului educativ pe parcursul zilei În

Organizarea procesului educativ pe parcursul zilei În cadrul programului vor fi realizate diverse tipuri de activităţi:

activităţi comune, activităţi la preferinţele copiilor, activităţi de relaxare, recuperatorii, de exersare a aptitudinilor individuale etc. Copii se vor juca la propria dorinţă, vor face băi de aer, de soare, apă, vor participa la activităţile propuse de pedagogi. Activităţile mai complicate vor fi urmate de unele mai simple, cele cu predominarea efortului intelectual de activităţi artistice, fizice. Totodată se vor aplica proporţional diverse forme de organizare: activităţi frontale, în grupuri mici, în perechi şi individuale, pentru a-i deprinde pe copii să acţioneze în grup, individual şi să se înveţe reciproc. În perioada de vară copiii se vor afla în aer liber. Aici vor fi create şi condiţii respective pentru activitatea de joc şi alte tipuri de activităţi. Cadrele didactice vor avea grijă să asigure copiilor în grădiniţă o activitate motorie suficientă, care să corespundă particularităţilor de vârstă şi să contribuie la fortificarea sănătăţii lor. În acest scop se vor crea şi condiţii pentru organizarea gimnasticii de dimineaţă, a jocurilor dinamice, a plimbărilor, excursiilor etc. Jocurile didactice şi dinamice, acţiunile active ale copiilor urmează să fie alternate cu jocuri mai liniştite. Pentru sporirea activităţii intelectuale, copiilor li se vor oferi spaţii necesare, jucării variate, obiecte, ce permit exersarea şi desfăşurarea unor activităţi interesante şi utile pe parcursul întregii zile (în funcţie de programul educativ).

O atenţie sporită se va acorda activităţii de joc şi formării deprinderilor cultural-igienice: îngrijirea corpului, a vestimentaţiei, poziţia la masă, utilizarea corectă a tacâmurilor, învăţarea şi respectarea regulilor de conduită civilizată etc. Cadrele didactice şi părinţii în activitatea lor pe parcursul anului de studii vor utiliza diverse lucrări metodice şi materiale didactice pentru preşcolari, elaborate în republică şi peste hotarele ei. Ca materiale pentru implementarea „Curriculumului educaţiei copiilor de vârstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în R. Moldova” propunem:

„Abecedarul preşcolarului” şi seturile de caiete didactice: „Caietul preşcolarului”, „Lumea care ne înconjoară”, „Ne jucăm, colorăm, matematica învăţăm”, „Creşte-n casă scump odor”, seturile „Ne pregătim de şcoală” şi „Să colorăm”. Proiectarea activităţii educaţionale de către cadrele didactice se va face în baza „Registrului pedagogului”, unde vor fi incluse şi date cu referire la managementul educaţional. În procesul de educaţie al preşcolarilor vor conlucra pedagogi, psihologi, defectologi, medicul, părinţii şi ajutorii de educatori, completându-se, ajutându-se şi consultându-se reciproc în momentul decisiv. Ei vor manifesta o atitudine grijulie, umană şi democratică faţă de fiecare copil în parte. În cadrul activităţilor independente şi colective cu copiii educatorii vor comunica, vor întreţine discuţii cu copiii, vor organiza plimbări; le vor stimula dorinţa de a se juca, a asculta poezii, povestiri, poveşti, muzică; de a experimenta, de a desena, a modela, a recita, a se distra.

Evidenţierea nivelului de dezvoltare a preşcolarului Aprecierea nivelului de educaţie, formare a comportamentelor, evaluarea cunoştinţelor şi a performanţelor de învăţare ale copiilor din instituţiile preşcolare se realizează prin modalităţi specifice acestui nivel de educare şi instruire, având în vedere faptul că numai acumularea de cunoştinţe nu reprezintă un scop în sine pentru vârsta preşcolară. La această etapă de vârstă este nespus de importantă şi formarea comportamentelor de bază: social, afectiv, cognitiv, verbal şi motor. Învăţământul preşcolar nu face din transmiterea de cunoştinţe un obiectiv expres de preocupări, ci se foloseşte de cunoştinţe pentru a uşura şi optimiza

de cunoştinţe un obiectiv expres de preocupări, ci se foloseşte de cunoştinţe pentru a uşura şi

procesul educativ şi al integrării copilului în mediul social, pentru a declanşa şi stimula dezvoltarea potenţialului biopsihic de care el dispune. Luând în considerare funcţiile pe care evaluarea le îndeplineşte în cadrul procesului stimulării potenţialului biopsihic al copilului şi al optimizării dezvoltării acestuia recomandăm diverse forme de evaluare a cunoştinţelor, capacităţilor şi atitudinilor copiilor. Considerăm obligatorii:

Evaluarea iniţială, care constă î n aprecierea nivelului general de dezvoltare a copilului la intrarea în grădiniţă care constă în aprecierea nivelului general de dezvoltare a copilului la intrarea în grădiniţă sau în momentul integrării lui în diferite grupe de vârstă (mică, medie, mare şi pregătitoare).

Evaluarea formativă sau continuă, care trebuie să persiste î n derularea tuturor activităţilor curente din cadrul grădiniţei şi care care trebuie să persiste în derularea tuturor activităţilor curente din cadrul grădiniţei şi care operează cu diverse forme:

o

observarea continuă a nivelului de dezvoltare cognitivă, psihomotorie şi comportamentală a copiilor;

o

semnalarea progreselor obţinute prin trecerea de la un obiectiv sau o sarcină la alta;

o

aprecierea succeselor pe care le obţin copiii (prin calificativele:

„Bravo!” „Foarte bine!” „Bine!” etc.);

o

exprimarea atitudinilor de sprijin, de încurajare pentru depăşirea anumitor obstacole: „Se poate şi mai bine!” „Mai încearcă o dată!” „Demonstrează că poţi fi foarte bun!etc.

Evaluarea sumativă se desfăşoară pe o durată mai mare de timp sau la sf ârşi t ă se desfăşoară pe o durată mai mare de timp sau la sfârşit de trimestru, când se revizuiesc cunoştinţele, deprinderile, abilităţile dobândite în acest interval;

Evaluarea finală. La această formă de evaluare se recurge î n mod expres în grupa pregătitoare, la La această formă de evaluare se recurge în mod expres în grupa pregătitoare, la sfârşitul anului de învăţământ, când se verifică parametrii generali ai dezvoltării, şi, când se sintetizează nivelurile de performanţă, în baza cărora copilul este declarat apt pentru a fi şcolarizat.

1.4. Aspectele psihopedagogice ale socializării copiilor de vârstă timpurie
1.4. Aspectele psihopedagogice ale socializării copiilor de vârstă
timpurie

Dovedit este că la baza procesului de socializare a copiilor stau principiile unităţii şi continuităţii. Considerăm la fel de importantă şi necesitatea de a lua în consideraţie specificul vârstei, fapt care aduce şi un principiu nespus de important, cel al specificităţii, care cere de la adulţi să acorde o atenţie aparte pregătirii psihologice a copiilor pentru viaţa socială şi, bineînţeles, viaţa de şcolar. Progresul social aduce cu sine un ritm mai accelerat al dezvoltării copilului. În consecinţă, survin schimbări evidente ale ritmului individual de dezvoltare psihică şi cel general de dezvoltare socială. Aceste schimbări sunt condiţionate de progresele în domeniul comunicării verbale, relaţiilor afective, a sociabilităţii. Profilul psihologic al copilului corespunde anumitor stadii de dezvoltare, iar adulţii trebuie să urmărească în procesul socializării lui câţiva indicatori: nivelul de dezvoltare, viteza și ritmul de dezvoltare. Un loc aparte în procesul dezvoltării copilului de vârstă preșcolară îi revine dezvoltării motivelor, care poate fi divizată în trei categorii. Primul grup de motive se obţine prin propria experienţă acumulată în rezultatul preluării ei de la adulţi, atunci când are loc acumularea valorilor sociale. Acest grup de motive acţionează asupra practicii individului şi reflectă cerinţele societăţii în care copilul trăieşte şi se dezvoltă. Ele constituie grupul primelor motive, cele social-morale. Al doilea grup de motive sunt cele care apar în cadrul activităţilor desfăşurate de copil în dependenţă de experienţa lui cognitiv-afectivă, constituind interesele, aspiraţiile, motivul reciprocităţii. Al treilea grup include dezvoltarea motivelor în cadrul activităţii de joc, în raport cu unele trebuinţe fundamentale:

trebuinţa de activitate perceptuală;

trebuinţa de explorare;

trebuinţa de manipulare a obiectivelor.

Ele se dezvoltă în cadrul jocurilor simple cu obiectele, jocurilor tematice (cu reguli), jocurilor didactice, a dramatizării, în timpul stabilirii relaţiilor cu partenerii de joc, a respectării regulilor. Dezvoltarea motivelor prin diverse activităţi, inclusiv în cadrul jocurilor de diferite tipuri, asigură: familiarizarea copiilor cu diversele

- 24 -

aspecte ale lumii înconjurătoare; formarea de deprinderi şi obişnuinţe; dezvoltarea socio-emoţională a copilului; formarea de atitudini; cultivarea trăsăturilor de caracter; formarea competitivităţii. Concomitent cu dezvoltarea motivelor la această vârstă se extinde şi sistemul relaţiilor copiilor cu cei din jur. În cadrul relaţiilor, a activităţii dominante a copiilor mici încep să se manifeste unele trebuinţe (necesităţi) specific umane: de comunicare, de cunoaştere, de apreciere a celor din jur. Aceste necesităţi creează cadrul realizării primelor acţiuni motivate. Astfel copilul doreşte să fie apreciat, să aibă satisfacţie, să fie iubit, agreat.

COPILUL ŞI LUMEA SA

satisfacţie, să fie iubit , agreat. COPILUL ŞI LUMEA SA Activitatea de joc Acţiuni practice cu

Activitatea

de joc

iubit , agreat. COPILUL ŞI LUMEA SA Activitatea de joc Acţiuni practice cu obiecte Însuşirea unor

Acţiuni practice

cu obiecte

LUMEA SA Activitatea de joc Acţiuni practice cu obiecte Însuşirea unor norme social-morale are loc extinderea

Însuşirea unor norme social-morale

practice cu obiecte Însuşirea unor norme social-morale are loc extinderea relaţiilor cu cei din jur  
practice cu obiecte Însuşirea unor norme social-morale are loc extinderea relaţiilor cu cei din jur  
are loc extinderea relaţiilor cu cei din jur

are loc extinderea relaţiilor cu cei din jur

social-morale are loc extinderea relaţiilor cu cei din jur   în conduita copiilor încep să se
social-morale are loc extinderea relaţiilor cu cei din jur   în conduita copiilor încep să se
 
în conduita copiilor încep să se manifeste trebuinţe specific umane

în conduita copiilor încep să se manifeste trebuinţe specific umane

 
 
       
   
       
 

de comunicare

 

de cunoaştere

 

de apreciere

   
 
   
 
   
se creează primele acţiuni motivate când copilul doreşte

se creează primele acţiuni motivate când copilul doreşte

se creează primele acţiuni motivate când copilul doreşte apreciere afecţiune (să primească satisfacţie)

apreciere

primele acţiuni motivate când copilul doreşte apreciere afecţiune (să primească satisfacţie) SOCIALIZAREA

afecţiune (să primească satisfacţie)

doreşte apreciere afecţiune (să primească satisfacţie) SOCIALIZAREA agreare (să fie iubit) Figura 4. Copilul

SOCIALIZAREA

afecţiune (să primească satisfacţie) SOCIALIZAREA agreare (să fie iubit) Figura 4. Copilul preșcolar şi

agreare (să fie iubit)

(să primească satisfacţie) SOCIALIZAREA agreare (să fie iubit) Figura 4. Copilul preșcolar şi lumea sa -
(să primească satisfacţie) SOCIALIZAREA agreare (să fie iubit) Figura 4. Copilul preșcolar şi lumea sa -

Figura 4. Copilul preșcolar şi lumea sa

- 25 -

Una din multiplele direcţii ale procesului socializării, care î ncepe î n preşcolaritate și va

Una din multiplele direcţii ale procesului socializării, care începe în preşcolaritate și va continua pe parcursul vieţii, este şi educaţia pentru viaţă în societate. Munca în această direcţie cere de la adulţi să realizeze treptat, pas cu pas, acţiuni concrete de socializare a copiilor, inclusiv modele concrete de educaţie pentru societate, pe care adulţii le pot prelua din textele din folclorul şi literatura pentru copii, prezentându-le sistematic copiilor. Cu ajutorul textelor literare copiii se vor încadra treptat în viaţa socială, conştientizând că pentru a exista oamenii trebuie să colaboreze, să convieţuiască şi să muncească împreună. Astfel ei înţeleg mai uşor că munca omului depinde de vârstă, preferinţe, aptitudini, posibilităţile sale. Chiar şi preşcolarii mici pot sesiza, la nivelul înţelegerii lor, ce înseamnă viaţa socială: că munca elevilor este învăţătura; că adulţii practică diferite munci în dependenţă de vocaţie, preferinţe, locul de trai etc.; că în societate sunt stabilite anumite relaţii între oameni şi anumite reguli de comportare, legi, care trebuie respectate. La vârsta timpurie, prin intermediul conţinuturilor educative, inclusiv diferite texte literare, ei însuşesc normele etice: învaţă ce e bine şi ce e rău, cum trebuie să comunice şi să se comporte cu cei din jur, cum trebuie să fie relaţiile lor interpersonale, ce atitudine trebuie să aibă faţă de adulţi şi unul faţă de altul. Ei învaţă a fi sinceri, modeşti, cinstiţi, politicoşi. Concomitent cu însuşirea normelor etice, în cadrul lucrului cu cartea, a activităţilor literare se dezvoltă şi sfera afectiv-volitivă a copiilor. Ei învaţă a aproba şi a dezaproba, a compătimi şi a condamna, a fi veseli sau trişti etc. La vârsta preşcolară copiii îşi exersează şi formează de asemenea calităţi volitive ca: independenţa, stăpânirea de sine, îndrăzneala, fermitatea, curajul, perseverenţa etc. Tot la această vârstă cu ajutorul textelor din literatura pentru copii se dezvoltă în continuare şi sfera intelectuală a copiilor: vorbirea, senzaţiile, percepţiile, reprezentările, imaginaţia, memoria, gândirea, atenţia, aptitudinile, creativitatea, talentul. Fără dezvoltarea corect dirijată a acestora e de neconceput dezvoltarea personalităţii, încadrarea copilului în societate. Conştiinţa de sine, orientarea, aprecierea, afectivitatea, sfera volitivă, sfera intelectuală – toate ele în interacţiunea şi integritatea lor, împreună cu particularităţile individuale condiţionate biologic, precum temperamentul, genul etc., formează ceea ce se numeşte personalitate. Deci, dacă

personalitatea nu e numai „măsura socialului din noi”, nu e numai „totalitatea relaţiilor sociale ale individului”, ci şi o fiinţă complexă, integrată biopsihosocial, ea trebuie formată şi dezvoltată în ansamblu şi nicidecum segregat. Direcţiile realizării acţiunilor educative în procesul socializării copiilor de vârstă preşcolară prevăd: educaţia simţurilor, dezvoltarea cognitivă, a imaginaţiei, a atitudinilor, a caracterului, formarea comportamentelor de bază. În acest proces se efectuează interiorizarea acţiunilor educative care include realizarea obiectivelor generale educaţionale:

- educaţia fizică: dezvoltarea armonioasă; coordonarea motrică; dezvoltarea motricităţii fine; alimentarea normală; ocrotirea sănătăţii; călirea organismului;

- educaţia morală: formarea reprezentărilor morale; formarea deprinderilor şi a obişnuinţelor elementare de muncă; educarea sentimentelor morale şi a convingerilor; dezvoltarea calităţilor de voinţă; formarea treptată a trăsăturilor pozitive de caracter;

- educaţia intelectuală: însuşirea unor cunoştinţe noi; formarea primelor elemente ale concepţiei materialist-dialectice despre lume; dezvoltarea proceselor de cunoaştere; deprinderea copiilor cu munca intelectuală (prin jocuri şi activităţi);

- educaţia estetică: dezvoltarea simţului estetic; sesizarea şi înţelegerea frumosului în natură, viaţă; formarea unui comportament social frumos; formarea deprinderilor de percepere şi înţelegere a operelor de artă; formarea unor deprinderi elementare de desen, construire, modelaj, dramatizare, muzică, dans, literatură; stimularea posibilităţilor creatoare şi a unor aptitudini artistice.

Metodologia utilizării modelelor de socializare a copiilor de vârstă preşcolară Dimensiunile personalităţii umane sunt edificate consecvent prin atingerea finalităţilor educaţionale ale fiecărui nivel din sistemul educaţional. Fiecare treaptă pe care o parcurge omul constituie un reper experienţial şi cognitiv pentru determinarea unor perspective de dezvoltare şi autorealizare. Analizând literatura psihopedagogică, constatăm că unul dintre accentele puse la nivel teoretic, metodologic şi praxiologic constă în

pedagogică, constatăm că unul dintre accentele puse la nivel teoretic, metodologic şi praxiologic constă î n

necesitatea asigurării socializării şi a principiului continuităţii în educaţia şi instruirea copiilor de vârstă timpurie. Socializarea copilului începe în familie. Aici el este îngrijit, îşi formează deprinderi igienice, de comportament, însuşeşte cunoştinţe elementare din domeniul culturii naţionale şi universale. Apoi procesul de socializare continuă în grădiniţe, unde are loc educarea, instruirea şi formarea personalităţii în scopul integrării ei în viaţa socială. În procesul socializării prin educaţie continuă, persoana devine conştientă de propria sa existenţă, de locul şi rolul său în societate, de drepturile şi îndatoririle sale, de potenţialul creator de care dispune, de necesitatea afirmării sale ca personalitate. Procesul de socializare, realizat prin intermediul instituţiei preşcolare, a fost denumit în ştiinţă socializare secundară, în comparaţie cu socializarea primară realizată în prima copilărie de către familie. Mediul grădiniţei, ca spaţiu instituţionalizat de socializare primară contribuie nu numai la realizarea activităţilor de dezvoltare cognitivă a copilului, ci şi la formarea proceselor ce prilejuiesc stabilirea de relaţii interpersonale. În psihopedagogie e dovedit că procesul de socializare este un proces social, prin care individul uman, membru activ al societăţii, parcurge transformări succesive. Acesta este un proces continuu de interacţiune, inegal ca intensitate, care dă unei fiinţe potenţial sociale posibilitatea să-şi dezvolte o identitate. Esenţa acestui proces constă în aceea că societatea încearcă, prin agenţii de socializare, să transforme individul astfel, încât el să corespundă normelor şi valorilor ei. Prin socializare copilul este condus spre:

înţelegerea regulilor vieţii;

însuşirea obişnuinţelor;

a modurilor de a gândi;

a credinţei şi a idealurilor impuse de mediul social în care creşte. Activităţile de diverse tipuri prin caracterul lor mijlocesc formarea comportamentelor, cunoaşterea directă a lumii, perceperea frumosului, educarea atitudinii corecte faţă de om şi obiecte; cultivă deprinderi de comportare în societate, formează trăsături complexe de caracter şi trezesc trăiri emoţionale puternice. Studiul lucrărilor teoretice şi metodologice arată că în procesul educativ-instructiv din grădiniţe chiar şi activităţile colective ale copiilor pot lua forma de joc, acesta fiind o modalitate interesantă de realizare a

- 28 -

diferitor obiective. Iată de ce în grădiniţă una din cele mai efective forme de lucru pe care o pot aplica cadrele didactice în vederea socializării copiilor şi a realizării obiectivelor curriculare este jocul. Dar realizarea cu succes a procesului educativ-instructiv din instituţiile preşcolare prin activitatea de joc cere o asigurare didactică respectivă. Actualmente, modernizarea sistemului educaţional din instituţiile preşcolare depinde de mai mulţi factori:

socializarea treptată a copiilor (începând cu vârsta de 3 ani); pregătirea corespunzătoare a cadrelor didactice; prezenţa unor programe educaţionale elaborate în conformitate cu cerinţele teoriei noilor educaţii; utilizarea în procesul educaţional al auxiliarelor didactice necesare. Auxiliarele (materialele) didactice de care au nevoie copiii şi pe care trebuie să le folosească educatorii la etapa dată sunt de două tipuri:

instructiv-educative; tehnice. Auxiliarele didactice şi cele tehnice orientate spre educaţia copiilor, dezvoltarea şi organizarea învăţământului preşcolar cer: jucării de tip nou, jocuri de masă cu noi conţinuturi, cărţi ilustrate de diferite tipuri (pliante, cărţi-teatru, mini, maxi-cărţi, cărţi de colorat, caiete didactice, mini manuale, manuale alternative). Sunt necesare de asemenea texte înregistrate pe casete pentru magnetofon, casete video, fişe pentru evaluare, dicţionare în imagini cu diferite conţinuturi, ghiduri pentru copii şi educatori etc. Cele expuse mai sus conturează cu certitudine actualitatea şi importanţa cercetării, necesitatea efectuării pe parcurs a unor investigaţii orientate spre elaborarea lucrărilor teoretice şi metodologice.

efectuării pe parcurs a unor investigaţii orientate spre elaborarea lucrărilor teoretice şi metodologice. - 29 -
efectuării pe parcurs a unor investigaţii orientate spre elaborarea lucrărilor teoretice şi metodologice. - 29 -
efectuării pe parcurs a unor investigaţii orientate spre elaborarea lucrărilor teoretice şi metodologice. - 29 -
efectuării pe parcurs a unor investigaţii orientate spre elaborarea lucrărilor teoretice şi metodologice. - 29 -
efectuării pe parcurs a unor investigaţii orientate spre elaborarea lucrărilor teoretice şi metodologice. - 29 -
efectuării pe parcurs a unor investigaţii orientate spre elaborarea lucrărilor teoretice şi metodologice. - 29 -

CAPITOLUL II.

CAPITOLUL II. La etapa contemporană în ţara noastră se reevaluează obiective le, conţinutul şi tehnologiile
CAPITOLUL II. La etapa contemporană în ţara noastră se reevaluează obiective le, conţinutul şi tehnologiile

La etapa contemporană în ţara noastră se reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologiile didactice ale învăţământului preşcolar din perspectiva noilor teorii educaţionale. În acest context considerăm necesară integrarea treptată şi fermă a educaţiei preşcolare în coordonatele educaţiei permanente. Or numai în atare situaţie putem vorbi despre o adevărată reformă în învăţământ. Această idee se impune atât cercetărilor teoretice cât şi celor aplicative de azi, datorită mutaţiilor profunde şi accelerate care au loc în societate. Considerăm că învăţământul preşcolar este o parte componentă a sistemului educaţional din ţară, este considerat tot mai frecvent nu numai ca o treaptă necesară a sistemului de învăţământ, ci şi ca parte integrantă a structurilor educative generale, ca prima fază a educaţiei permanente, care îşi are repercusiunile educaţiei din copilăria timpurie asupra acesteia. În cercetările realizate în acest domeniu se menţionează că pregătirea pentru şcoală este necesar să fie concepută şi realizată „ca un efort de a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui intelectuală, morală, estetică, fizică şi comportamentală” [3]. Dezvoltarea curricula la treapta educaţiei preșcolare este orientată, în mod special, spre pregătirea copiilor pentru viaţă şi şcoală, care se face în baza prevederilor Codului Educaţional [24] și al Curriculumului „Educaţia copiilor de vârstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în R. Moldova” [8]. Acest proces se fundamentează pe principiile:

Obiectivelor generale de dezvoltare a copiilor preşcolari; lari;

Structurării conţinuturilor educativ-instructive în concordanţa cu obiectivele generale ale educaţiei preşcolare; -instructive în concordanţa cu obiectivele generale ale educaţiei preşcolare;

Organizării procesului educaţional în cadrul diferitor categorii de activităţi; n cadrul diferitor categorii de activităţi;

Integrării conţinuturilor educaţionale; i conţinuturilor educaţionale;

Respectării particularităţilor de vârstă şi al ritmului propriu de dezvoltare al fiecăru i copil; propriu de dezvoltare al fiecărui copil;

Stimulării intensive a dezvoltării psihofizice a copiilor; Realizării continuităţii şi unităţii acţiunilor

Stimulării intensive a dezvoltării psihofizice a copiilor; Realizării continuităţii şi unităţii acţiunilor educativ-instructive; Ierarhizării obiectivelor socio-afective, cognitive, verbale şi psihomotorii (pe vârste); Formării comportamentelor de bază (social, afectiv, cognitiv, verbal, motor, motivaţional şi volitiv); Ordonării în sistem a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor pe durata celor 4 ani de preşcolaritate (celor patru grupe: mică, medie, mare, pregătitoare). Valoarea intrinsecă a conţinutului învăţământului preşcolar are ca argumente incontestabile corelarea intra şi interdisciplinară a conţinuturilor prevăzute de curricula care asigură nu numai dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolari, ci şi continuitatea, stabilirea unor relaţii dintre grădiniţă, familie şi școală. Diversitatea de activităţi în care se includ preşcolarii, începând cu grupa mică (de joc, verbal-artistică, practică cu obiecte şi de învăţare incipientă), este orientat nu numai spre educaţia civică, socio-afectivă, dar în fond, spre formarea comportamentului cognitiv, care are ca obiectiv de bază dezvoltarea cognitivă. Cercetările efectuate la acest capitol în pedagogia şi psihologia preşcolară au demonstrat că în ansamblul de structuri funcţionale de formare a maturităţii şcolare la vârsta preşcolară factorilor intelectuali le revine un rol deosebit. Specialiştii în domeniu, precum J. Piaget, L. Vâgotski, A. Zaporojeţ, I. Radu [32], susţin că circa 50% de reuşită şcolară a copiilor sunt rezultatul maturităţii intelectuale, formate prin efortul instituţiilor preşcolare şi a familiei. Celelalte 50% ale succesului şcolar se datorează unor factori nonintelectuali de personalitate, particularităţilor afective, motivaţionale, caracteriale şi volitive şi altor caracteristici: psihofizice, educaţionale şi sociale. În momentul şcolarizării copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofizice bine formate, ceea ce înseamnă „maturitate şcolară” sau altfel spus „stare de pregătire pentru şcoală”, „capacitate complexă de învăţare” [4]. Nivelul de maturitate şcolară, obţinut în preşcolaritate trebuie să „marcheze” acel nivel al dezvoltării copilului în care activitatea de tip şcolar (activitatea de învăţare) poate contribui la dezvoltarea în continuare a personalităţii sale. În Curriculumul Preşcolar se menţionează că în procesul de formare a maturităţii şcolare „rolul principal le revine cadrelor didactice ce

ea ză că î n procesul de formare a maturităţii şcolare „rolul principal le revine cadrelor
ea ză că î n procesul de formare a maturităţii şcolare „rolul principal le revine cadrelor
ea ză că î n procesul de formare a maturităţii şcolare „rolul principal le revine cadrelor
ea ză că î n procesul de formare a maturităţii şcolare „rolul principal le revine cadrelor

- 31 -

activează în instituţiile preşcolare, care sunt chemate să selecteze, să perfecţioneze şi să utilizeze cele mai contemporane şi mai potrivite tehnici educaţionale” [25]. El prevede ca utilizarea tehnologiilor didactice moderne în învăţământul preşcolar să se facă în corespundere cu obiectivele generale şi specifice acestui tip de învăţământ. Eforturile cadrelor didactice din grădiniţele de copii trebuie să se concentreze în câteva direcţii prioritare, care nu numai că vor îmbogăţi cunoştinţele, dar vor contribui și la formarea maturităţii şcolare, facilitând adaptarea copiilor la cerinţele clasei I şi la viaţa şcolară. Considerăm că direcţiile principale ale pregătirii preşcolarilor pentru şcoală prevăd:

Definirea cât mai concretă şi realizarea sistematică a obiectivelor generale şi de referinţă evidenţiate în Curriculumul cât mai concretă şi realizarea sistematică a obiectivelor generale şi de referinţă evidenţiate în Curriculumul Preşcolar;

Programarea corectă a metodologiei educaţiei şi instruirii copiilor (obiectivele operaţionale să servească drept puncte de sprijin în sel ectarea tehnologiilor şi mijloacelor educaţionale); n selectarea tehnologiilor şi mijloacelor educaţionale);

Promovarea consecventă a noilor tehnologii şi a metodelor active de educaţie şi instruire care să t rezeasc ă interesul copiilor pentru cunoaştere, metodelor active de educaţie şi instruire care să trezească interesul copiilor pentru cunoaştere, să le dezvolte gândirea, să antreneze capacităţile de investigare a realităţii, să stimuleze operaţionalizarea cunoştinţelor, favorizeze contactul nemijlocit al copiilor cu realitatea înconjurătoare (naturală şi socială), să asigure participarea activă şi independentă a copiilor pe planurile: obiectual, mintal şi verbal;

Utilizarea jocurilor ca formă de activitate conducătoare în dezvoltarea psihică a copilului (A. Chircev) [17]; n dezvoltarea psihică a copilului (A. Chircev) [17];

Îmbinarea activităţii de joc, ca tip de activitate dominantă la vârsta preşcolară, cu elementele de învăţare , pentru a înlesni apariţia unor schimbări considerabile î n , cu elementele de învăţare, pentru a înlesni apariţia unor schimbări considerabile în procesele psihice ale copiilor;

Tratarea diferenţiată a copiilor;considerabile î n procesele psihice ale copiilor; Valorificarea deplină a potenţialului psihic al fiecărui

Valorificarea deplină a potenţialului psihic al fiecărui copil;psihice ale copiilor; Tratarea diferenţiată a copiilor; Stimularea formării armonioase (multiaspectuale), a

Stimularea formării armonioase (multiaspectuale), a personalităţii fiecărui copil; formării armonioase (multiaspectuale), a personalităţii fiecărui copil;

Cunoaşterea particularităţilor individuale de vârstă a fiecărui copil, fapt ce va ajuta cadrele didactice să intervină î n procesul de formare a personalităţii; fapt ce va ajuta cadrele didactice să intervină în procesul de formare a personalităţii;

Stimularea trăsăturilor de caracter pozitive şi reorientarea celor negative; de caracter pozitive şi reorientarea celor negative;

- 32 -

Acordarea unei atenţii aparte potenţialului psihic al fiecărui copil, disponibilităţilor lui;Contribuirea la transformarea zonei imediate de dezvoltare î n zona dezvoltării actuale (L. Vâ gotski).

Contribuirea la transformarea zonei imediate de dezvoltare î n zona dezvoltării actuale (L. Vâ gotski). Curriculumul dezvoltat prevede, de asemenea, şi urmărirea în zona dezvoltării actuale (L. Vâgotski). Curriculumul dezvoltat prevede, de asemenea, şi urmărirea sistematică a demersului formării maturităţii şcolare. Ar fi util ca cadrele didactice -şi planifice activitatea într-un registru special numit „Registrul pedagogului”, în care se vor face și analize, generalizări, concluzii, iar la finele preşcolarităţii, în grupele pregătitoare, concluziile evaluării finale. Pentru a obţine un tablou amplu, cu date necesare despre dezvoltarea copiilor se poate completa un paşaport psihologic special „Preşcolarul la debutul şcolar”, în care ar fi bine de inclus: date concrete despre copil şi familia sa, date despre activitatea copilului în grădiniţă şi în afara ei, unele caracteristici ale personalităţii copilului cu referire la motricitate, capacităţile cognitive şi trăsăturile temperamentale şi de caracter. Analiza datelor obţinute prin evaluarea finală şi a celor fixate în „Paşaportul psihologic” al copilului va fi de un real folos învăţătorilor care pe viitor vor lucra cu copilul respectiv. Factorii de personalitate care trebuie să fie formaţi la debutul şcolar, (în vârsta preşcolară mare) por fi clasificaţi în trei categorii: factori intelectuali (analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, generalizarea şi abstractizarea), factorii nonintelectuali, ce ţin de dezvoltarea anumitor particularităţi (afective, motivaţionale, caracteriale şi volitive) şi factori care includ alte caracteristici (psihologice, sociale, educaţionale etc.). Pentru a obţine un nivel optim al maturităţii şcolare fiecărui copil îi este necesară, în mare măsură, anume exersarea factorilor intelectuali, care se obţine în procesul de însuşire a cunoştinţelor prin diverse acţiuni practice obiectuale nemijlocite. Exersările, adică acţiunile practice se fac în grădiniţă în cadrul şi prin intermediul activităţii de joc. Ele au un rol important, deoarece:

- Asigură interiorizarea operaţiilor gândirii (analiza, sinteza, compararea, generalizarea).

- Impulsionează trecerea copilului de la gândirea preoperatorie, (intuitiv – concretă la cea operatorie cu calităţile ei necesare pentru etapa de instruire şcolară);

- Dezvoltă calităţile gândirii operatorii (supleţe, organizare, obiectivare, independenţa, reversibilitate etc.)

- 33 -

Maturitatea şcolară include următoarele componente: socială, afectivă, cognitivă, verbală, fizică, volitivă şi pentru muncă (învăţare). Dacă ar fi să concretizăm care sunt obiectivele de referinţă ce se includ în formarea fiecărui tip de maturitate şcolară, am putea releva următoarele:

Maturitatea socială:

- Ataşament faţă de familie, ţară, tradiţii;

- Trebuinţa de apartenenţă la neam;

- Conduita socială adecvată în familie, grup, societate;

- Priceperea de a se integra într-o activitate comună;

- Necesitatea de relaţionare cu semenii, adulţii;

- Stăpânirea de sine, autocontrolul;

- Capacitatea de a primi poziţia altor persoane, de a executa sarcini verbale;

- Spirit de colaborare. Maturitate moral-afectivă:

- Stăpânirea emoţiilor;

- Sentimentul datoriei;

- Sentimentul responsabilităţii;

- Conştiinţa sarcinii.

Maturitate cognitivă:

- Capacitatea de comparare, analiză;

- Capacitatea de planificare (elementară);

- Înţelegerea regulii;

- Dezvoltarea percepţiei, reprezentărilor, atenţiei, memoriei, creativităţii.

Maturitate verbală:

- Posedă un vocabular corespunzător vârstei;

- Pronunţă corect toate sunetele limbii vorbite;

- Structurează corect propoziţiile simple;

- Încearcă să povestească independent;

- Posedă capacităţi de limbaj coerent.

Maturitate fizică:

- Rezistenţă la efort;

- Capacitate de a dirija (în mod elementar musculatura fină);

- Capacitatea de a-şi coordona mişcările. Maturitate volitivă:

- Capacitate de autoreglare;

- 34 -

- Capacitate de a-şi inhiba impulsurile;

- Capacitate de a-şi regla tendinţele;

- Capacitate de mobilizare a atenţiei.

Maturitate pentru muncă (învăţare)

- Capacitate de concentrare;

- Deprinderea de a fi atent;

- Perseverenţa;

- Trebuinţa de performanţă. Propunem cadrelor didactice să implementeze prevederile Curriculumului Preşcolar în baza coordonatelor educaţiei permanente, care includ obiective generale şi concrete ale pregătirii copiilor pentru şcoală, şi anume:

Dezvoltarea perceptiv motorie;ale pregătirii copiilor pentru şcoală, şi anume: Cultivarea inteligenţei ; Educarea spiritului de

Cultivarea inteligenţei; ;

Educarea spiritului de observaţie şi a dorinţei de a experimenta; ;

Dezvoltarea vorbirii şi a abilităţilor elementare de comunicare; ementare de comunicare;

Constituirea premiselor procesului cognitive, afective, voliţionale; ;

Dezvoltarea deprinderilor de integrare î n colectivitate; în colectivitate;

Formarea abilităţilor de adaptare la mediul social- înconjurător ; -înconjurător;

Independenţă în gândire şi acţiune ; n gândire şi acţiune;

Stimularea creativităţii ; larea creativităţii;

Formarea premiselor citirii şi scrierii; ;

Educaţia civică, ecologică, pentru comunicare şi cooperare, pentru ştiinţe şi învăţare, moral- spirituală, pentru arte şi timpul liber etc.; -spirituală, pentru arte şi timpul liber etc.;

Familiarizarea cu limbajul elementar: matematic, al ştiinţelor naturii, artelor (muzică, literatură, arte plastice, teatru) etc. etc.

perspectiva socializării copiilor

Actul educaţiei preşcolare ca şi al educaţiei la general este orientat spre formarea personalităţii. El presupune participarea părinţilor şi al educatorului în pregătirea copiilor pentru viaţă. Viziunea modernă asupra conceptului de educaţie timpurie presupune orientarea activităţii cadrelor didactice nu atât spre comunicarea cunoştinţelor, cât spre formarea competenţelor elementare şi a unui comportament corespunzător. Astfel se cer remanieri considerabile în problema Educaţiei Preşcolare la etapa dată.

- 35 -

Procesul educativ-instructiv din instituţiile preşcolare se cere reorientat spre Educaţie, accentele principale fiind puse pe dezvoltarea personalităţii copilului. Actualmente, pentru realizarea Curriculumului Preşcolar adulţii sunt chemaţi să utilizeze un ansamblu de metode şi procedee didactice moderne care vor include tehnici bazate pe memorare şi reproducere, axate pe clasificare şi enumerare. În aceeaşi ordine de idei, ei sunt obligaţi să aplice metode interactive, orientate spre cultivarea interesului, motivaţiei, activismului, colaborării sociale, spiritului de organizare, iniţiativă, inventivitate şi creativitate. Astfel, conform cercetărilor savanţilor G. Allport, A. Zaporojeţ, T. Slama-Cazacu, F. Sohin, S. Cristea, P. Golu, educatorii în parteneriat cu părinţii sunt chemaţi să utilizeze în procesul de educaţie şi instruire a copiilor atât strategii didactice tradiţionale ca: expunerea orală, conversaţia, demonstraţia intuitivă etc. cât şi strategiile moderne: dialogul, demonstraţia mijloacelor audio-vizuale, experimentul, descoperirea, problematizarea, cooperarea, asaltul de idei, studiul de caz, învăţarea reciprocă, jocul de rol, exerciţii de creativitate şi de dezvoltare a gândirii logice etc. Selectarea tehnologiilor educative va fi condiţionată de obiectivele, subiectul, conţinutul, mijloacele disponibile, specificul grupei de copii şi particularităţile de vârstă a preşcolarilor. În cadrul activităţilor educativ-instructive nu însuşirea cunoştinţelor va fi scopul final. Importantă pentru dezvoltarea copilului va fi dezvoltarea socială, afectivă, verbală, motorie şi formarea competenţelor de aplicare a priceperilor, deprinderilor şi cunoştinţelor însuşite în situaţii noi de viaţă. Studiul efectuat de noi în problema dezvoltării şi modernizării Curriculumului Preşcolar ne-a permis atât să evidenţiem unele suporturi ştiinţifice ale fenomenului dat. Procesul general de educaţie care include componentele de învăţare, instruire şi educaţie, în sens îngust, trebuie orientate spre formarea competenţelor necesare personalităţii:

1. Componenta învăţării, ce prevede activitatea independentă de acumulare a cunoştinţelor de către copil.

2. Componenta instruirii, care include organizarea activităţilor planificate a cadrelor didactice din instituţiile preşcolare şi activitatea realizată de părinţi şi societate în scopul formării la copii a priceperilor, deprinderilor şi abilităţilor necesare oricărei persoane pentru viaţă.

- 36 -

3. Componenta educaţiei, în sensul îngust al cuvântului, care conţine activitatea complexă a familiei, cadrelor didactice şi a actorilor sociali orientate spre formarea pe viitor a unor personalităţii culte. Structura Curriculumului Preşcolar trebuie să includă atât domeniile tradiţionale ce ţin de educaţia fizică, pentru limbaj, pentru arte şi muncă, cât şi un şir de domenii netradiţionale: educaţia pentru comunicare, cooperare, relaţionare; pentru ştiinţe; pentru autocunoaştere, şi securitate, bunăstarea personală şi socială etc. Planificarea realizării obiectivelor educaţionale se va face în baza activităţii de joc a copiilor şi va include jocurile cu subiect, jocurile dinamice şi cele didactice. Propunem ca Curriculumul Preşcolar să fie structurat pe activităţile caracteristice ale copilului:

O atenţie aparte, în această ordine de idei, se va acorda domeniului Activităţi de cunoaştere care va include, în mod obligatoriu, compartimentul Comunicarea. Acest compartiment e necesar să fie structurat în baza celui care se numea anterior Dezvoltarea limbajului. Scopul principal pe care sunt chemaţi să-l rezolve cadrele didactice şi părinţii, realizând obiectivele acestui compartiment, este formarea vorbirii orale a copiilor şi a abilităţilor de comunicare cu persoanele din mediul ambiant (în baza însuşirii calitative a limbii literare). Ca parte componentă a compartimentului Comunicare trebuie inclusă metodologia educaţiei pentru limbaj. Important este să se schimbe accentul primordial, astfel încât pe prim plan să fie puse competenţele de comunicare, capacitatea de a vorbi corect, literar. Pe lângă componentele dezvoltării vorbirii, precum vocabularul, pronunţia corectă, structura gramaticală şi limbajul coerent, trebuie să fie formate şi utilizate mijloace de cooperare cu alţi copii şi adulţi în vederea formării priceperilor de a se înţelege, de a face schimb de jucării, obiecte, de a face schimb de păreri în cadrul diferitor activităţi etc. Finalităţile procesului de realizare a obiectivelor de dezvoltare a vorbirii se vor prezenta nu atât ca priceperi şi deprinderi concrete, ci ca modalităţi de relaţionare a preşcolarului cu alte persoane, adică de competenţe elementare de comunicare. În acest sens sunt utile mai multe seturi didactice: Caietele preşcolarului, Ne jucăm, colorăm, învăţăm, Lumea care ne înconjoară, Ne pregătim de şcoală etc.

I. Activitatea productivă (orientarea spre educaţia practică)

Desenul
Desenul
Construire a
Construire
a
Modelarea (lipitul)
Modelarea
(lipitul)
Aplicarea Literatura
Aplicarea
Literatura
Munca
Munca

Muzica şi ritmica

Arta decorativă

aplicată

II. Activitatea artistică (educaţia pentru arte, cultură)

(Dezvoltarea vorbirii) Educaţie pentru comunicare
(Dezvoltarea
vorbirii)
Educaţie
pentru
comunicare
(Familiarizarea cu mediul) Educaţia ecologică
(Familiarizarea
cu mediul)
Educaţia
ecologică
(Familiarizarea cu viaţa socială) Educaţia civică
(Familiarizarea
cu viaţa socială)
Educaţia civică
Formarea premiselor învăţării Educaţie pentru ştiinţe
Formarea
premiselor
învăţării
Educaţie pentru
ştiinţe
premiselor învăţării Educaţie pentru ştiinţe Educaţie pentru ştiinţe Formarea cunoştinţelor

Educaţie pentru ştiinţe Formarea cunoştinţelor elementare din diverse domenii ale ştiinţelor

III. Activitatea de cunoaştere (educaţia pentru ştiinţe, învăţare)

IV. Activitatea de autocunoaştere (Educaţie pentru relaţionare ocrotire a sănătăţii, respectarea normelor şi legilor, bunăstarea personală şi socială)

Educaţia Educaţia pentru Educaţie pentru fizică sănătate securitate
Educaţia
Educaţia pentru
Educaţie pentru
fizică
sănătate
securitate

Figura 5. Activităţile incluse în Curriculumul Preșcolar

Socializarea ca direcţie de educaţie actualmente este inclusă în toate compartimentele Curriculumului Preşcolar dar, cu părere de rău, atât obiectivele înaintate, cât şi conţinuturile propuse sunt dispersate şi incluse într-un mod nesistematizat, fapt ce îngreuiază procesul de programare a activităţilor de educare şi instruire. E ştiut că acolo unde lipseşte o activitate bine structurată lipsesc şi rezultatele scontate. Noi ne-am propus să evidenţiem direcţiile, obiectivele şi conţinuturile fundamentale ale acestui compartiment şi să elaborăm o concepţie şi un curriculumul aparte sub genericul „Educaţia civică în preşcolaritate”. Ca și direcţii principale ale compartimentului sunt:

1. Dezvoltarea atitudinilor de relaţionare şi interacţiune;

2. Conştientizarea necesităţii de respectare a normelor şi legilor pentru bunăstarea personală şi socială;

3. Formarea concepţiei despre sănătate ca valoare socială şi securitate;

4. Formarea atitudinilor pozitive pentru patrimoniul naţional şi

universal etc. În baza acestor obiective generale au fost elaborate şi seturi speciale de obiective de referinţă, materiale didactico-metodice şi ghiduri metodologice. Dezvoltarea şi modernizarea Curriculumului Preşcolar va prevedea, în mod obligatoriu, centrarea pe copil şi formarea personalităţii în devenire. În parteneriat cu familia, grădiniţa își propune să formeze la copil la un nivel incipient următoarele competenţe concrete:

de exprimare şi comunicare corectă, expresivă şi cultă; şi comunicare corectă, expresivă şi cultă;

de comportare civilizată, relaţionare inteligentă şi respectare a normelor de conduită personală în societate; n societate;

de acumulare a cunoştinţelor elementare din diverse domenii de cunoaştere; n diverse domenii de cunoaştere;

de trecere treptată de la activitatea de joc la activitatea de învăţare; ctivitatea de joc la activitatea de învăţare;

de formare a atitudinilor corecte faţă de valori şi patrimoniul naţional şi universal; trimoniul naţional şi universal;

de tehnologii informaţionale;faţă de valori şi pa trimoniul naţional şi universal; de relaţionare (interpersonale); de respectare a normelor

de relaţionare (interpersonale);naţional şi universal; de tehnologii informaţionale; de respectare a normelor şi regulilor pentru bunăstarea

de respectare a normelor şi regulilor pentru bunăstarea personală şi socială;informaţionale; de relaţionare (interpersonale); de conştientizare a necesităţii respectării regulilor

de conştientizare a necesităţii respectării regulilor sano- igienice şi de securitate etc. -igienice şi de securitate etc.

- 39 -

CAPITOLUL III.

3.1. Clasificarea preșcolaritate metodelor psihopedagogice utilizate în
3.1. Clasificarea
preșcolaritate
metodelor
psihopedagogice
utilizate
în

Metodele didactice utilizate în învăţământul preşcolar şi primar sunt stabilite în funcţie de particularităţile de vârstă ale copiilor, de experienţa lor de viaţă şi de sarcinile instructiv-educative ale activităţilor obligatorii. Metodele activ-participative sunt cele care-i provoacă pe copii la explorarea realităţii. Ele fac apel la capacitatea de a gândi şi acţiona, de a-și imagina şi de a crea în acelaşi timp; ele sunt pentru gândire şi pentru acţiune deopotrivă, cu angajare proprie, trăire personală a acţiunii.

Metodele de comunicare orală Remarcând diversitatea metodelor de comunicare orală, constatăm următoarele. Metodele expozitive (afirmative) sunt metode structurate pe folosirea cuvântului rostit ca instrument de instruire: povestirea, descrierea, explicaţia. Deoarece transmit cunoştinţe într-o formă gata elaborată, sunt bazate pe reproducere şi centrate pe activitatea educatorului. Povestirea răspunde unei înclinaţii fireşti şi puternic resimţită la copii, aceea de miraculos, de fantastic, de istorisire. Asigură însuşirea unui fond de reprezentări vii şi clare, incită la analize şi comparaţii, înlesneşte înţelegerea lucrurilor şi desprinderea esenţialului, a unor învăţăminte. Devine mai activizantă când se folosesc materiale ilustrative. Folosirea ei este recomandată la începutul unor activităţi obligatorii (educaţie muzicală, observare în natură, convorbire), în cadrul programelor distractive sau în încheierea activităţilor. Povestirea trebuie să aibă o formă accesibilă preşcolarilor, să nu fie încărcată cu prea multe amănunte, să fie la obiect şi să emoţioneze. Ea contribuie la formarea imaginaţiei creatoare, dezvoltarea atenţiei, a dragostei pentru literatură. Metodele interogative (conversaţia, dialogul) sunt tehnici didactice în care procesul de predare-învăţare se realizează cu ajutorul întrebărilor, acestea având numeroase funcţii în cadrul procesului instructiv-educativ. Conversaţia euristică este o metodă dialogată, de activizare a

î n cadrul procesului instructiv-educativ. Conversa ţia euristică e ste o metodă dialogată, de activizare a

- 40 -

copiilor prin întrebări, având la bază arta aflării adevărurilor printr-un şir de întrebări oportun puse. Prin acest procedeu copiii sunt invitaţi să realizeze o incursiune în propriul univers cognitiv şi să facă o serie de conexiuni care să faciliteze dezvăluirea de noi aspecte ale realităţii. Metoda conversaţiei solicită inteligenţa productivă şi curiozitatea, lăsând copiilor mai multă libertate de căutare. Propoziţia interogativă se situează la graniţa dintre cunoaştere şi, de aceea, funcţionează activ în orice situaţie de învăţare. Metoda discuţiilor şi dezbaterilor are semnificaţia unui schimb reciproc şi organizat de informaţii şi idei, de impresii şi păreri, propuneri în jurul unei teme sau probleme determinate. Dezbaterea are înţelesul unor discuţii pe larg şi amănunţite a unor probleme, adeseori controversate şi rămase deschise, urmărindu-se influenţarea convingerilor, atitudinilor şi conduitei participanţilor. Brainstormingul (metoda asaltului de idei) este mai mult o metodă de stimulare a creativităţii decât o metodă didactică. Scopul central îl reprezintă enunţarea a cât mai multe puncte de vedere, fără admiterea criticilor. Metoda problematizării (instruirea prin problematizare), denumită şi predare prin rezolvare de probleme sau predare productivă de probleme, reprezintă una din cele mai utile metode, prin potenţialul ei euristic şi activizator. Metoda constă în crearea unor dificultăţi practice sau teoretice, a căror rezolvare să fie rezultatul activităţii proprii de cercetare, efectuată de subiect, este o predare şi o însuşire pe baza unor structuri cu date insuficiente, elevii fiind puşi în situaţia de căutare şi descoperire. Un alt grup de metode utilizate în procesul educaţional la treapta preșcolară îl constituie metodele de explorare a realităţii. Observaţia didactică constă în urmărirea atentă a unor obiecte şi fenomene, fie sub îndrumarea cadrului didactic (observaţia sistematică), fie în mod autonom (observaţia independentă), în scopul depistării unor noi aspecte ale realităţii şi al întregirii unor informaţii. Observaţia are o valoare euristică şi participativă mare, deoarece se bazează pe (şi dezvoltă) receptivitatea copiilor faţă de fenomenele vieţii. Experimentul este o observare provocată, o acţiune de căutare, de încercare, de găsire de dovezi şi de legităţii; este o provocare intenţionată, în condiţii determinate a unui fenomen, în scopul observării comportamentului lui, cercetării raporturilor de cauzalitate, descoperirii

- 41 -

esenţei acestuia şi verificării unor ipoteze. Dintre metodele de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii fac parte metodele demonstrative, de modelare. A demonstra înseamnă a arăta, a prezenta obiectele şi fenomenele reale sau substituante acestora, în scopul uşurării efortului de explorare a realităţii, al asigurării unui suport perceptiv (concret-senzorial) suficient de sugestiv pentru a face accesibilă predarea şi învăţarea unor cunoştinţe, al confirmării consistenţei unor adevăruri ori al facilitării execuţiei corecte a unor acţiuni şi al formării deprinderilor sau comportamentelor corespunzătoare. Metoda de modelare este metoda de predare-însuşire, în cadrul căreia mesajul ce urmează a fi transmis este cuprins într-un model. Modelul reprezintă o reproducere simplificată a unui original (obiect, fenomen, proces tehnologic, sistem de funcţionare etc.) în aşa fel încât să fie pus în evidenţă elementul care interesează. Modelarea poate fi realizată prin mai multe procedee bine definite: mărire sau reducere la scară a unor reproduceri similare, concretizare, abstractizare, analogie. Utilizarea modelului impune copilului nu numai recunoaşterea şi explicarea lui, ci şi operarea concretă cu acestea; construirea modelului, transpunerea unui model în altul de diferită dificultate; implică activizarea, impune copilul la un efort de căutare, îl iniţiază în raţionamentul analogic, îl familiarizează cu cercetarea ştiinţifică autentică.

Metodele bazate pe acţiune (operaţionale sau practice) se divizează în cele bazate pe acţiune reală și bazate pe acţiune (operaţionale sau practice) se divizează în cele bazate pe acţiune reală și fictivă. Din prima categorie menţionăm exerciţiul didactic, metoda studiului de caz, metoda lucrărilor practice.

Metode bazate pe acţiune reală (autentică) Exerciţiul didactic constituie o modalitate de efectuare a unor operaţii şi acţiuni mintale sau motrice. Î ctic constituie o modalitate de efectuare a unor operaţii şi acţiuni mintale sau motrice. Într-un mod conştient şi repetat, în vederea achiziţionării sau consolidării unor cunoştinţe şi abilităţi. Exerciţiul presupune o suită de acţiuni ce se reiau relativ identic şi care determină apariţia unor competenţe acţionale automatizate ale elevilor. Metoda studiului de caz constă în prezentarea unor situaţii tipice, reprezentative, semnificative, ale căror trăsături sunt cercetate profund, din mai multe puncte de vedere. Un caz poate servi atât pentru cunoaşterea inductivă cât şi pentru cunoaşterea deductivă, el fiind comentat în mod activ de copii sub îndrumarea cadrului didactic, cu rol de mediator.

Metoda lucrărilor practice rezidă în executarea de către copii, sub conducerea educatorului a diferitelor sarcini în scopul aplicării cunoştinţelor la soluţionarea unor probleme practice, tehnice, productive, al dobândirii unor deprinderi motorii, practice şi tehnice, necesare pentru viaţă, pentru activitatea profesională şi al însuşirii unor priceperi şi deprinderi de aplicare a teoriei în practică. Dintre metodele de simulare (bazate pe acţiunea fictivă) enumerăm jocurile didactice, stimulative, jocul de rol etc. Învăţarea prin joc poate fi realizată prin jocuri didactice (educative) şi simulative. Jocurile educative au caracter imitativ-empiric (de-a îngrijitul copiilor, de-a medicul etc.), fiind specifice vârstei şi educaţiei preşcolare. Odată intraţi în sfera educaţiei sistematice, fie preşcolare, fie şcolare, sunt adoptate alte feluri de jocuri didactice: de dezvoltare a vorbirii, de orientare, jocuri matematice, jocuri gramaticale. Jocurile simulative au un alt registru şi o altă semnificaţie, fiind veritabile ocazii de antrenament, pentru îndeplinirea unor roluri reale de viaţă. Ele capătă o mai mare densitate la vârste şcolare mai mari şi se prezintă mai ales sub forma jocurilor de rol. Jocul de rol este o metodă care constă în provocarea unei discuţii pornind de la un joc dramatic pe o problemă cu incidenţă directă asupra unui subiect ales. Subiectul de jucat” trebuie să fie cunoscut copiilor extras din cotidian. Scenariul va fi spontan şi nu premeditat, cerând premisa unei opinări sincere a copiilor. Întotdeauna va exista un „rol” şi un „contra-rol”, iar jocul respectiv nu va dura mai mult de 5-10 min., urmând apoi intervenţiile şi comentariile spectatorilor. Metoda dramatizării vizează utilizarea adecvată a mijloacelor şi procedeelor artei dramatice. Ea poate deveni variantă a jocului de roluri, constând, bunăoară, în dramatizarea unui fapt istoric, în care adevărata rezolvare a cazurilor nu este de la început dezvăluită, sfârşitul aparţinând ingeniozităţii elevilor sau studenţilor.

Metode de raţionalizare a învăţării şi predării Metoda activităţii cu fişele se utilizează şi în învăţământul preşcolar şi presupune organizarea sistematică a procesului de instruire pornindu-se de la analiza conţinuturilor şi a dificultăţilor pe care acesta le prezintă; împărţirea conţinutului pe secvenţe, fiecare secvenţă fiind jalonată de una

pe care acesta le prezintă; împărţirea conţinutului pe secvenţe, fiecare secvenţă fiind jalonată de una -

sau mai multe întrebări; secvenţele sunt prezentate pe fişe; fiecare fişă solicită răspunsuri corespunzătoare. Fişele pot fi clasificate pe categorii: fişe de cunoştinţe, fişe de exerciţii, fişe de recuperare, fişe de control, fişe de dezvoltare. Învăţarea prin descoperire se reflectă la o situaţie în care materialul de învăţat nu este prezentat într-o formă finală celui ce învaţă (aşa cum se petrece în învăţarea prin receptare), ci reclamă o anumită activitate mentală (reangajare, reorganizare sau transformare a materialului dat), anterioară. Învăţarea prin descoperire include: jocurile didactice, problematizarea, observările etc.

3.2. Metodele psihopedagogice utilizate în procesul de educaţie şi socializare a preşcolarilor
3.2. Metodele psihopedagogice utilizate în procesul de educaţie şi
socializare a preşcolarilor

Aria de aplicare a metodelor activ-participative în procesul formării personalităţii şi a bazelor competenţelor la preşcolari este destul de vastă. În opinia noastră, metodele activ-participative sunt acele modalităţi de lucru care îl fac pe copil vrea să înveţe, să poată să acţioneze şi să fie participant activ al propriei formări. Utilizarea metodelor date în practica de lucru cu preşcolarii s-a dovedit a fi deosebit de fructuoasă. Succesele aplicării acestor metode sunt explicabile: ele pun preponderent accentul pe:

cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, pe „manipu1area, în plan manual şi mintal, a obiectelor, acţiunilor”, ceea ce este în deplină concordanţă cu particularităţile de vârstă ale copiilor şi cu specificul învăţării la această vârstă. „Efectele benefice ale acestor metode sunt dependente nu numai de însuşirile lor, de virtuţile lor intrinseci ele, în însemnată măsură, depind şi de „nivelul de angajare şi participare individuală şi colectivă a copiilor în procesul de învăţământ” (I. Cerghit), precum şi „de priceperea educatorului de a le folosi judicios; de înţelegerea lor la această treaptă de învăţământ; de modul în care sunt conjugate cu alte tehnici de lucru şi cu materialul didactic folosit”. Aplicarea acestor metode de „învăţare prin acţiune” (J. Piaget) „este în deplină concordanţă cu specificul procesului de formare a reprezentărilor, cu posibilităţile copiilor preşcolari şi nivelul dezvoltării gândirii lor (concret-intuitivă, intuitiv-acţională), deoarece în gândirea copilului se reflectă mai întâi acţiunile practice cu obiectele sau imaginile lor”. Potrivit teoriei lui P.I. Galperin „acest proces se desfăşoară începând

- 44 -

cu acţiunile asupra obiectelor sau imaginilor, continuând cu reflectarea lor în vorbire, pentru ca în final să fie trecute în plan intern, în gândire”. Acţiunile practice sunt reflectate cu o profunzime diferită la toate etapele de vârstă. Metodele activ-participative aplicate în procesul instruirii preşcolarilor au efecte care se obiectivează în:

includerea mai accentuată a tuturor copiilor în procesul de instruire prin joc, ceea ce îi obişnuieşte să devină artizanii propriei lor formări; stimularea comunicării, cultivarea aptitudinii de cooperare, ajutor reciproc, care sporesc productivitatea acţiunilor întreprinse în direcţia realizării obiectivelor stabilite; dezvoltarea creativităţii în procesul căreia, copiii sunt conduşi spre găsirea de noi soluţii; facilitarea însuşirii de cunoştinţe noi, operaţii şi procedee mintale care permit operarea cu informaţiile însuşite; contribuirea la modificări considerabile în comportamentul copilului şi în dezvoltarea capacităţilor sale intelectuale. Dintre metodele activ-participative, cea mai frecvent folosită în procesul instruirii preşcolarilor este metoda exerciţiului, care presupune repetarea conştientă a unei acţiuni pentru a o perfecţiona în vederea dondirii unei îndemânări, a unei deprinderi. Exerciţiile pot fi propuse copiilor sub formă de joc sau sarcini de lucru. Exerciţiile pot fi aplicate ca exerciţii colective (toţi copiii îndeplinesc aceleaşi acţiuni) şi individuale (un copil îndeplineşte acţiunea la tablă sau la masa educatorului). Exerciţiile colective servesc la însuşirea, consolidarea şi controlul deprinderilor, iar cele individuale, îndeplinind aceleaşi funcţii, sunt efectuate pentru a servi drept model după care se orientează copiii în activitatea lor colectivă. Procesul de instruire în preşcolaritate cere folosirea exerciţiilor bazate pe reproducerea procedeului de acţiune. În cadrul acestuia acţiunile copiilor sunt reglate de modelul educatorului care îi determină ce să facă şi cum să facă. Aceste exerciţii asigură efectuarea corectă a acţiunilor şi evitarea erorilor. Desfăşurarea exerciţiului şi rezultatul obţinut în acest caz se află sub controlul direct al educatorului care corectează greşelile copiilor. Exerciţiile productive” sunt o altă varietate ce se caracterizează prin faptul că modul de acţiune trebuie să fie „descoperit” de către copii. Prin practicarea acestor exerciţii li se comunică copiilor ce trebuie să facă, modul de acţiune urnd, însă, să fie găsit independent. Făcând aceste exerciţii

trebuie să facă, modul de acţiune ur mâ nd, însă, să fie găsit independent. Făcând aceste
trebuie să facă, modul de acţiune ur mâ nd, însă, să fie găsit independent. Făcând aceste
trebuie să facă, modul de acţiune ur mâ nd, însă, să fie găsit independent. Făcând aceste
trebuie să facă, modul de acţiune ur mâ nd, însă, să fie găsit independent. Făcând aceste
trebuie să facă, modul de acţiune ur mâ nd, însă, să fie găsit independent. Făcând aceste

- 45 -

copilul este pus în faţa unor cerinţe practice şi / sau mintale. El face presupuneri şi le verifică, învaţă a utiliza cunoştinţele în situaţii noi. Aplicarea acestei metode în jocuri, activităţi contribuie la însuşirea procedeelor de clasificare, scriere, de stabilire a corespondenţei biunivoce – procedee foarte importante pentru însuşirea cunoştinţelor şi dezvoltarea gândirii, a operaţiilor ei (analiză, comparaţie, generalizare etc.). Valoarea formativ-educativă a utilizării exerciţiului este semnificativă:

randamentul exerciţiului este condiţionat de interesul şi atitudinea copiilor faţă de activitatea, precum şi de accesibilitatea modelului acţiunii; numărul exerciţiilor şi eşalonarea lor în timp urmează să fie apreciate de educator, în raport cu scopul urmărit, vârsta copiilor şi timpul activităţii; verificarea, controlul şi autocontrolul constituie o condiţie în obţinerea rezultatului scontat; varietatea exerciţiilor previne apariţia plictiselii şi oboselii, menţine atenţia şi provoacă interesul pentru acţiune; alternarea raţională a exerciţiilor obiectuale cu cele intelectuale facilitează restabilirea capacităţii de învăţare; motivul intrinsec, plăcerea de a lucra, atracţia pentru un anumit gen de activitate stimulează obţinerea performanţelor mai mult decât motivele exterioare (cerinţe ale educatorului); de asemenea aprecierile educatorului, mai ales atunci când acestea sunt diminuat pozitive şi încurajatoare, corelează pozitiv cu interesul şi angajarea copiilor în activitate; diversitatea materialului didactic, îndeosebi, a celui distributiv stimulează interesul şi dorinţa de participare activă în procesul învăţării; diferenţierea exerciţiilor în funcţie de interesele şi particularităţile individuale are o influenţă pozitivă asupra dezvoltării potenţialului fiecărui copil. În formarea reprezentărilor matematice îşi găseşte teren larg de aplicare şi metoda descoperirii, care aplicabiă în activităţile cu preşcolarii. Pornind de la afirmaţia lui J.J. Rousseau, conform căreia copilul ştie ceva nu pentru că i-a spus cineva, ci pentru că a înţeles el însuşi, de unde reiese principiul descoperirii știinţei, putem susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare.

susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare. - 46 -
susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare. - 46 -
susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare. - 46 -
susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare. - 46 -
susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare. - 46 -
susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare. - 46 -
susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare. - 46 -
susţine necesitatea şi posibilitatea folosirii acestei metode prin procedee adecvate vârstei preşcolare. - 46 -

- 46 -

Rezultatele obţinute prin experiment la grupa mare şi pregătitoare, şi corelarea lor cu psihologia învăţării ne-au demonstrat că descoperirea, în special cea dirijată, constituie o cale importantă de formare a capacităţilor intelectuale. Folosirea ei în forme variate şi relativ simple, este posibilă la

toate activităţile din grădiniţă, dar mai cu seamă la activităţile în care chiar materia de învăţământ solicită asemenea modalităţi de învăţare”. Un bun exemplu în acest sens ăl reprezintă formarea reprezentărilor despre număr, figuri geometrice, dimensiune etc. Cunoscând noţiunea de patrulater, copiii sunt puşi în situaţia să „descopere” patrulaterele dintr-un ansamblu de figuri sau patrulaterele cunoscute dintr-un set ce include şi patrulatere necunoscute și să explice de ce aceste figuri sunt „patrulatere”. La vârsta preşcolarităţii mai frecvent se foloseşte metoda descoperirii inductive, aceasta corespunzând particularităţilor gândirii preşcolarului. Având în vedere însă specificul unor activităţi (ca matematica) devine necesară, şi de multe ori posibilă, aplicarea descoperirii prin deducţie. Obţinerea succesului prin aplicarea acestor metode obligă cadrele didactice să respecte următoarele cerinţe psihopedagogice, din perspectiva cărora se poate obţine o eficienţă mai mare în procesul educativ-instructiv:

sarcina propusă să prevadă o activitate proprie, directă cu materiale variate (să găsească, să formuleze, să stabilească relaţii), sau invers, cunoscând unele relaţii să le aplice în condiţii noi, cu noi materiale în jocuri, activităţile libere;

mijloacele utilizate în corelaţie cu metodele activ-participative să fie adecvate posibilităţilor copiilor pentru a favoriza dezvoltarea gândirii, independenţei, creativităţii şi interesului faţă de activitatea propusă;

pentru a înlesni „descoperirea" soluţiei la sarcinile de lucru propuse este util să se pornească de la experienţa anterioară a copiilor;

în rezolvarea unor situaţii-problemă copiii pot să fie solicitaţi să

găsească mai multe procedee de acţiune, când aceasta este posibil. Metodele activ-participative pot fi aplicate: la începutul activităţii, la mijlocul sau finalul ei. În toate cazurile, eficienţa lor va spori dacă se va promova munca independentă a copiilor. Aplicarea lor comportă o oarecare dificultate, necesitând mai multe eforturi din partea educatorului la elaborarea şi desfăşurarea activităţilor. Metoda problematizării (asemănătoare „descoperirii”) solicită de la copil permanentă acţiune, căutare şi găsire de soluţii şi, în final, învăţarea

- 47 -

prin participare activă, conştientă şi independentă. Utilizarea ei este posibilă, pe scară mai largă, la grupa mare/pregătitoare, înregistrând succese atunci când problema pusă nu depăşeşte nivelul de dezvoltare al copiilor şi, mai ales, când situaţiile problemă sunt selectate din apropierea imediată, familiară copiilor. În faţa problemei, copiii trebuie să analizeze, să compare, să cerceteze, să caute, să găsească singuri soluţia de rezolvare a ei. În acest context, educatorului îi revine rolul de a crea condiţii pentru participarea activă în vederea căutării şi descoperirii soluţiilor şi de a le oferi repere, sugestii pentru aceste căutări, atunci când se simte nevoia. Probele experimentale ne-au permis să constatăm că rezolvarea unei probleme devine mai accesibilă în situaţia în care este prezent motivul extrinsec, de joc: „de a-1 ajuta pe Neştiilă”, „de a-i veni în ajutor” etc. Dar aplicarea acestei metode în activităţile comune prezintă şi unele limite prin faptul că o parte din copii nu participă efectiv la rezolvarea problemei; ei sunt pasivi, urmăresc ce fac ceilalţi, primind rezolvarea problemei de la colegii lor. De aceea, apreciem că eficienţa acestei metode este mai mare în condiţii de activitate individuală a copiilor. În activităţile de joc de o mare valoare formativ-educativă o denotă problemele de tipul: construieşte (formează) din 5 beţişoare două triunghiuri, sau un pătrat şi două triunghiuri etc. Aceeaşi importanţă o au imaginile-problemă în rezolvarea cărora copiilor li se oferă posibilitatea de a aplica cunoştinţele şi priceperile dobândite anterior. Aplicarea ultimului tip de probleme impune şi folosirea unor materiale didactice special pregătite. De exemplu: compune din 3 creioane litera “A” mare. Exercitările respective contribuie la dezvoltarea gândirii logice, sporesc activitatea intelectuală şi înviorează procesul de instruire. Ele se folosesc atât la activităţile de învăţare dirijată, cât şi la cele independente. La activităţile din grupele mari/pregătitoare ele se aplică în calitate de „gimnastică mintală" la începutul activităţii sau la îndeplinirea sarcinii concrete de instruire conform programei. Iată câteva exemple de probleme:

Ce obiect e de prisos şi de ce crezi aşa? ect e de prisos şi de ce crezi aşa?

Găseşte obiectul care nu trebuie să fie prezent în tabel şi argumentează - ţi părerea. n tabel şi argumentează-ţi părerea.

Din figurile reprezentate pe fişe, alegeţi- o pe aceea care poate fi amplasată î n locul semnului de interogare. -o pe aceea care poate fi amplasată în locul semnului de interogare.

Sunt date 3 rânduri de avioane, care se deosebesc după forma fuzelajului şi a aripilor, după culoare şi ânduri de avioane, care se deosebesc după forma fuzelajului şi a aripilor, după culoare şi numărul de iluminatoare. Din cele 6 figuri

- 48 -

plasate în dreapta găsește avionul care lipseşte. Argumentează şi indică figura care trebuie situată în pătratul liber. Pentru soluţionarea unor asemenea probleme trebuie dezvoltată iscusinţa copiilor de a generaliza criteriile rândului de imagini sau figuri, de a compara criteriile generale ale unui rând cu criteriile altui rând (când lucrează pe foi sau pe fişe). Formarea reprezentărilor şi însuşirea cunoştinţelor cere şi folosirea metodei modelarii. Prin intermediul acestei metode se realizează analiza, descifrarea structurii şi funcţionării unor modele. Modelul folosit în procesul de instruire nu este altceva decât “o materializare a activităţii mintale sau a unor laturi ale acesteia”. Modelele pot îndeplini funcţii diferite: unele reproduc relaţiile externe pe care copilul nu le poate observa, altele reproduc relaţiile interne care nu pot fi percepute. Or, ceea ce nu este accesibil cunoaşterii copilului într-o formă materială, reală, devine accesibil prin intermediul modelului. Necesitatea utilizării acestei metode sporeşte în cazurile în care obiectul cunoaşterii „se află dincolo de limitele cunoaşterii senzoriale”. Astfel, în formarea reprezentărilor despre timp, număr, figură geometrică, această metodă se dovedeşte a fi deosebit de eficientă. Utilizarea metodei modelării în procesul activităţilor de joc şi de

învăţare a preşcolarilor corespunde atât conţinuturilor acestor activităţi, cât şi particularităţilor de dezvoltare a proceselor cognitive în vârsta preşcolarităţii. Activităţile practice, organizate de noi conduc la mai multe idei cu funcţie de orientare metodologică:

- modelarea constituie o modalitate adecvată activităţilor copiilor şi este folosită în orice etapă de desfăşurare a acestora, fiind în concordanţă cu particularităţile activităţii de învăţare a preşcolarilor;

- modelele utilizate în instruire stimulează copiii la eforturi de căutare, de „descoperire”, de independenţă în achiziţionarea noilor cunoştinţe şi de aplicare a acestora în situaţii noi;

- antrenarea copiilor în crearea modelelor stimulează trecerea de la percepţie la gândire, de la analiză la sinteză, fapt care conduce spre obţinerea unor cunoştinţe profunde;

- îmbinarea modelării cu alte metode şi procedee de instruire influenţează rezultatele activităţii de învăţare. De exemplu, modelarea îmbinată cu exerciţiul şi cuvântul, folosită la consolidarea cunoştinţelor, oferă un cadru propice pentru activitatea de învăţare a copiilor. Ei sunt

la consolidarea cunoştinţelor, oferă un cadru propice pentru activitatea de învăţare a copiilor. Ei sunt -

- 49 -

puşi în situaţia să construiască pe un miniflanelograf din beţişoare sau din fire de aţă colorată modelul literei sau a cifrei, comentând acţiunile cu versuri din poezii sau prin cuvinte. În felul acesta, instruirea lor capătă un caracter atractiv, interesant. Copiii învaţă activ, manifestându-și dorinţa de a acţiona, de a compara, de a lucra independent - fără a fi constrânși. Aplicarea metodei modelării şi a modelelor, asigurând o temeinică însuşire a cunoştinţelor, contribuie şi la reducerea considerabilă a duratei timpului de însuşire a lor. Dar se cere remarcat şi faptul că eficacitatea

acestei metode este sensibil redusă în situaţiile în care modelele nu corespund cerinţelor didactice şi estetice, fiind executate cu stângăcie încât dăunează uneori înţelegerii corecte a obiectului studiat, sau atunci când copiilor le sunt propuse modele gata pregătite şi când ei însuşi sunt rar solicitaţi să le construiască.

O altă metodă cu un caracter activ-participativ este jocul. Această

metodă trebuie să aibă ponderea cea mai însemnată în procesul de formare a personalităţii copilului, deoarece anume jocul îl face pe copil să dorească şi să poată să înveţe. Abordarea activităţii de joc în activitatea de propedeutică a învăţării solicită un spaţiu mai larg și o atenţie deosebită. Sperăm să revenim la această temă în alte pagini unde vom reflecta şi alte

metode ca convorbirea, descrierea etc.

În baza rezultatelor obţinute în experimentul pedagogic şi activitatea

de cercetare vizând aplicarea metodelor activ-participative în procesul de formare a personalităţii preşcolarului, formulăm următoarele concluzii:

1. Utilizarea metodelor activ-participative este oportună în activitatea instructiv-educaţională la această treaptă a învăţământului.

2. Metodele activ-participative pot fi utilizate în procesul instructiv- educativ din instituţiile preşcolare având în vedere particularităţile de vârstă a preşcolarilor şi specificul activităţii de învăţare la această vârstă.

3. Îmbinarea reuşită a acestor metode constituie o garanţie a eficienţei lor, sporeşte considerabil valoarea lor formativ-educativă şi, îndeosebi, interesul pentru activitatea de învăţare.

4. Promovarea intensivă şi extensivă a metodelor activ-participative în activitatea de formare a preşcolarilor cere înzestrarea procesului instructiv-educativ cu diverse materiale didactice.

5. Procesul didactic din grădiniţe cere abilitarea cadrelor didactice în utilizarea corectă a metodologiei formării competenţelor necesare.

- 50 -

CAPITOLUL IV.

CAPITOLUL IV. 4.1. Dezvoltarea comportamentelor de bază în copilăria timpurie şi problema socializării Dezvoltarea
4.1. Dezvoltarea comportamentelor de bază în copilăria timpurie şi problema socializării
4.1. Dezvoltarea comportamentelor de bază în copilăria timpurie şi
problema socializării

Dezvoltarea societăţii şi progresul social contemporan presupune un ritm accelerat al dezvoltării omului ca fiinţă bio-psiho-socială. Cercetările din domeniul psihologiei dezvoltării, de rând cu cele din diferite domenii de activitate umană: sociologie, pedagogie, medicină, igienă etc. au misiunea de a dezvălui limitele optime între care se realizează schimbările şi se efectuează continuitatea între ritmul individual de dezvoltare psihică şi cel general de dezvoltare socială. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice ne demonstrează că roadele unui proces educativ-instructiv bine organizat în copilărie pot fi evidenţiate numai atunci când dezvoltarea copilului a început în vârsta timpurie. Stimularea dezvoltării copilului începând cu primii ani de viaţă a devenit un deziderat major al societăţii contemporane care duce cu sine şi socializarea treptată a copiilor. Presupunem ca condiţie principală de realizare a socializării copiilor unitatea de climat psiho-afectiv educaţional a câtorva colectivităţi institute social, în care trăieşte şi activează copilul:

familia, instituţia preşcolară şi comunitatea. Cercetările longitudinale realizate de R. Zazzo, J. Kagan, D. Elkonin, U. Şchiopu, J. Tanner etc. au demonstrat că odată cu maturizarea neurofiziologică a copilului este necesar să se realizeze şi maturizarea psihică, inclusiv dezvoltarea structurilor psihice comportamentale:

comunicarea verbală; relaţiile afective; dezvoltarea socia. Dezvoltarea acestor structuri solicită acţiuni educaţionale adecvate. Aceste tipuri fundamentale de comportament, după cum menţionează A. Gessel, trebuie să corespundă stadiilor de dezvoltare a copilului. Conform acestor opinii, fiecărui stadiu de dezvoltare îi este specific şi un anumit profil comportamental stadial, deci un anumit model de comportament care caracterizează fiecare stadiu de vârstă a copilăriei timpurii. Dar viaţa ne dovedeşte că nu întotdeauna fiecărei etape de dezvoltare îi este specific şi un anumit profil comportamental stadial.

O importanţă deosebită în asemenea situaţie o are urmărirea de către adult a formării profilului psihologic comportamental al fiecărui copil, după cum a constatat J. Piaget. Aici e necesar să se urmărească şi evoluţia socială a copilului, formarea comportamentelor de bază a personalităţii lui:

cognitiv, verbal, socio-afectiv, motor şi volitiv. Accelerarea procesului de socializare depinde de durata şi metodologia intensificării proceselor din societate, care facilitează procesul de maturitate psihică comportamentală a copilului (O. Bruner). Un rol aparte în acest proces le revine factorilor sociali, economici, culturali şi de educaţie (A. Leontiev). Influenţa corectă, dirijată de adulţi (părinţi şi educatori), contribuie direct la „nivelul psihologic” necesar integrării copilului în grupa respectivă a grădiniţei, sau în clasa a I-a a şcolii. De aceea, dacă în societate sunt create condiţiile necesare şi copilul posedă comportamentul psihic respectiv, el poate fi integrat în instituţia preşcolară la 3 ani sau în şcoală – la 6 ani. Important este ca pedagogii şi părinţii să cunoască copilul concret şi să ştie despre existenţa în copilăria timpurie a unor decalaje de dezvoltare (nivel, viteză, ritm) între diferite structuri psihice comportamentale şi între componentele acestora (de exemplu: între comportamentul cognitiv social sau motric-perceptiv şi cel verbal). Necesar este ca acest decalaj să poarte un caracter stimulativ de dezvoltare şi copilului să i se formeze, prin eforturile comune ale părinţilor şi cadrelor didactice, acel tip de comportament psihic care corespunde cerinţelor societăţii. În copilăria timpurie, tipurile de comportament, modelele comportamentale sunt în plin proces de formare şi de dezvoltare, or tempoul formării lor depinde de eforturile depuse de cei trei agenţi care sunt obligaţi să se preocupe de formarea personalităţii copilului: familia, grădiniţa şi comunitatea.

copilului: familia, gr ădiniţa şi comunitatea. Procesul socializării copilului este multidimensional,

Procesul socializării copilului este multidimensional, contradictoriu şi interdependent. El începe în familie încă la vârsta fragedă, continuă în grădiniţă, şcoală şi în alte instituţii sociale. Grădiniţa de copii rămâne un prim mediu de socializare şi umanizare a copilului preşcolar. Vârsta este considerată în psihopedagogie perioadă senzitivă, deosebit de eficientă în vederea acumulării cunoştinţelor, a interiorizării lor şi a însuşirii experienţei

comportamentale. Nu întâmplător se evidenţiază insistent cei şapte ani de acasă ca perioadă esenţială pentru formarea bazelor comportamentelor copilului. Or, aceste baze pot fi puse paralel cu însuşirea de către copil şi respectarea de către dânsul a normelor morale existente în familie, societate şi promovate de către cadrele didactice din grădiniţe. În sens psihopedagogic formarea comportamentelor presupune:

asimilarea regulilor de conduită; interiorizarea normelor morale; transferarea normelor în reprezentări morale; materializarea regulilor de conduită însuşite anterior în acţiuni, fapte. Dacă am încerca să urmărim procesul formării comportamentelor umane, am distinge diverse perioade şi diverse tipuri de comportamente. Considerăm că la vârsta timpurie este nespus de important să fie puse bazele celor mai necesare comportamente: social, afectiv, cognitiv, verbal, motor, volitiv şi motivaţional. Întru realizarea acestui obiectiv major (de formare a bazelor comportamentelor date) este necesar de a deprinde copiii să accepte şi să respecte normele şi regulile morale existente în societate. Astfel, este necesar ca grădiniţa în parteneriat cu familia să realizeze consecvent educaţia morală a copilului în direcţia formării reprezentărilor, sentimentelor, competenţelor, conştiinţei şi a conduitei morale. Formarea comportamentelor de bază la copil include trecerea treptată de la cele mai simple reprezentări la noţiunile morale, care poartă un caracter apreciativ evidenţiat de judecata morală. Această trecere se face treptat prin integrarea cunoştinţelor, emoţiilor şi sentimentelor. Deci, la baza comportamentelor trebuie puse: componenta cognitivă şi afectivă. Dar corelarea acestor două componente nu este suficientă, deoarece pentru declanşarea actului moral este necesar şi un efort volitiv, care ar permite învingerea obstacolelor, atât interne (dorinţele, intenţiile, interesele şi sentimentele negative), cât și externe (diverse atracţii bogate în satisfacţii momentane, unele împrejurări nefavorabile). Învingerea acestor obstacole solicită anumite eforturi volitive, care la această vârstă de abia se formează şi anume: spiritul de disciplină, perseverenţa, stăpânirea de sine, independenţa, curajul, bărbăţia etc. Aceste calităţi care se formează concomitent se vor integra treptat şi în structura caracterului copilului, implicându-se în reglarea conduitei şi căpătând o nuanţă morală. În acest proces apare şi necesitatea dezvoltării premiselor convingerii morale. Premisele apariţiei ei pot fi considerate ca necesităţi, trebuinţe spirituale de comportare morală, după cum susţin A. Chircev și I. Nicola.

- 53 -

MODELUL FORMĂRII COMPORTAMENTELOR
MODELUL FORMĂRII COMPORTAMENTELOR
Baza comportamentelor are: Componenta Componenta cognitivă afectivă
Baza comportamentelor are:
Componenta
Componenta
cognitivă
afectivă

Aceste componente necesită învingerea obstacolelor de ordin

INTERN - dorinţele; - intenţiile; - interesele; - sentimentele negative
INTERN
- dorinţele;
- intenţiile;
- interesele;
- sentimentele
negative
EXTERN - atracţii bogate în satisfacţii momentane; - unele împrejurări nefavorabile
EXTERN
- atracţii
bogate în
satisfacţii
momentane;
- unele
împrejurări
nefavorabile
Învingerea acestor obstacole cere de la copil anumite eforturi volitive (care abia se formează ca
Învingerea
acestor obstacole
cere
de la copil
anumite
eforturi volitive
(care abia se
formează
ca calităţi)

Spiritul de disciplină; Perseverenţă; Stăpânirea de sine; Independenţa; Curajul; Bărbăţia.

Figura 6. Modelul formării comportamentelor la preșcolari

Anume prin îmbinarea componentei cognitive, afective şi volitive la copil