Tema E.7. Evaluarea in Educatia Timpurie

Erdeli Ionuţ & Erdeli Gh.
Educaţie timpurie şi elemente de pedagogie preşcolară
8.SPECIFICUL EVALUĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR
8.1. Evaluarea – Definirea conceptului
 Activităţile de bază ale procesului de învăţământ sunt : predarea, ca aspect logic,

învăţarea, ca aspect psihologic şi evaluarea, ca aspect cuantificabil şi reglator . Cele trei
activităţi, respectiv predarea, învăţarea şi evaluarea se află într-o strânsă relaţie de
interdependenţă, ele sunt inseparabile, alcătuind o unitate organică, contopindu-se într-un singur
act.
 „În perspectiva corelaţiilor sistemice dintre predare-învăţare-evaluare, evaluarea ne
informează despre eficienţa strategiilor şi metodelor de predare-învăţare, dar în acelaşi timp
asupra corectitudinii stabilirii obiectivelor operaţionale şi a măsurii în care acestea se regăsesc
în rezultatele şcolare”1. (Panţuru,S., Păcurar, D.,C.,1997)
 "Evaluarea pedagogică vizeazǎ eficienţa învăţământului prin prisma raportului dintre
obiectivele proiectate şi rezultatele obținute de către copii/elevi în activitatea de învăţare"
2
(Nicola, I., 2001).
Evaluarea didactică este o componentă esențială a procesului de învățământ, alături de
predare si învățare, având ca scop principal susținerea activităţii de învăţare a copiilor şi de
eficientizarea desfăşurării procesului de învățământ.
Ioan Jinga defineşte evaluarea ca fiind : „un proces complex de comparare a rezultatelor
activităţii instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea calităţii), cu resursele
utilizate (evaluarea eficienţei) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului)” 3 (Jinga,
I., Istrate, E., 2006).
În aceeaşi idee, I.T.Radu defineşte evaluarea ca fiind un „proces menit să măsoare şi să
aprecieze valoarea rezultatelor sistemului de educaţie sau a unei părţi a acestuia, eficacitatea
resurselor, a condiţiilor şi a operaţiilor folosite în desfăşurarea activităţilor, prin compararea
1
Stan Panţuru, Doina Cornelia Păcurar – Curs de pedagogie, partea a II-a, Universitatea Transilvania Braşov,
Braşov 1997.
2
Nicola, I., 2001; Tratat de pedagogie, Editura Aramis, București, 2001, p. 395.
3
Jinga, I., Istrate, E., (coord.), (2006), Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Manual de pedagogie, Editura BIC ALL,
Bucureşti, p.386.
Erdeli Ionuţ & Erdeli Gh. Educaţie timpurie şi elemente de pedagogie preşcolară
rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării deciziilor privind ameliorarea în etapele

următoare.” ( I.T.Radu, 2000).
 Evaluarea asigură obţinerea şi valorificarea de informaţii referitoare:
a) la copil, şi anume:
 prestaţia copiilor – implicarea acestora în învățare şi acumulările realizate de
aceştia(cunoştinţe, abilităţi cognitive, practice, socio-afective etc) din punct de
vedere cantitativ şi calitativ;
 eventualele lacune ce ar putea exista în pregătirea acestora;
 posibilităţile lor intelectuale susţinute de interesul pentru învăţare;
 ritmul propriu de învăţare a fiecărui preşcolar.
b) la prestaţia educatoarei, cu referire la:
 competenţa de proiectare a activităţii instructiv-educative;
 organizarea şi conducerea activităţilor din grădiniţă;
 alegerea strategiilor didactice potrivite în vederea realizării obiectivelor propuse;
 relațiilor educaţionale (de comunicare, de conducere a învăţării, socio-afective)
stabilite cu grupa de copii;
 stilului de instruire al educatoarei etc.
c) adoptarea unor decizii privind proiectarea, organizarea şi desfăşurarea viitoarelor
activităţi instructiv-educative organizate cu preşcolarii.
A evalua înseamnă a formula o judecată de valoare:
 asupra rezultatelor învăţării (rezultatele obţinute de elevi), precum şi
 asupra desfăşurării procesului instructiv-educativ care a permis atingerea acestor
rezultate obţinute. (Judecata de valoare vizează calitatea şi funcţionalitatea elementelor
componente ale procesului didactic – conţinutul, metodele şi mijloacele de învăţământ,
formele de organizare, sistemul relaţiilor educative etc.
Astfel, evaluarea este aplicabilă în două planuri:
a) cu referire la efectele învăţării; (evaluarea produsului)
b) cu referire la procesul instructiv-educativ (evaluarea procesului). În acest caz,
evaluarea va avea menirea da a ajuta la ameliorarea şi optimizarea procesului de
învăţământ. Ea va furniza informaţii necesare „reglării” şi „ameliorării” activităţii,
pentru ca aceasta să se desfăşoare în condiţiile unei perfecţionări continue.
Evaluarea joacă un rol deosebit de important în cadrul procesului de învăţământ, deoarece

prin relaţiile de interdeterminare cu predarea şi învăţarea, aceasta asigură unitate şi continuitate
acţiunilor educative, oferind un feedback constructiv atât copiilor cât şi educatoarei, susţinându-i
şi orientându-i în activitatea de predare şi învăţare.
Feedbackul constructiv se datorează faptului că activitatea de evaluare îi oferă copilului
posibilitatea cunoaşterii propriilor performanţe la sfârşitul fiecărei secvenţe de învăţare şi
posibilitatea autoreglării propriei activităţi de învăţare, prin conştientizarea atât a aspectelor
pozitive, cât şi a celor negative care impun ameliorarea activităţii de învăţare.
Un alt aspect este acela că evaluarea este motivaţională prin aprecierile pe care copiii le
primesc din partea educatoarei ( „întăririle pozitive”) aprecieri care îi conştientizează asupra
nivelului atins în învățare şi îi antrenează la o activitate susţinută (participarea conştientă şi
activă).
8.2. Tipuri de evaluare.
Formele evaluării
Există mai multe criterii de clasificare a formelor evaluării:
 După cantitatea de informaţie verificată:
 evaluare parţială
 evaluare globală
 După criteriul obiectivităţii în apreciere:
 evaluare obiectivă – se raportează la obiectivele operaţionale stabilite de
profesor la începutul unei activităţi de instruire;
 evaluare subiectivă - se realizează prin apelul la intuiţia cadrului didactic,
însă fără a se raporta la criterii (aprecieri generale, , imagine de ansamblu)
 După sistemul de referinţă privind emiterea judecăţilor de valoare asupra rezultatelor
evaluate: se apelează la o normă sau la un criteriu:
 Evaluare normativă – apelează la o normă. Performanţa este raportată la norma de grup,
la grupul de referinţă / de apartenenţă (media grupei); performanţa este relativă în funcţie de
media grupului; face comparaţie între cursanţi, îi ierarhizează (stabileşte poziţia unui individ în
cadru grupului). În concluzie, evaluarea normativă oferă informaţii despre poziţia preşcolarului
faţă de altul, într-un grup ( de exemplu : Ce poate să facă copilul A în comparaţie cu copilul B
în realizarea sarcinii date? ).
 Evaluare criterială – apelează la un criteriu. Performanţa este raportată la un criteriu
absolut, la un standard; performanţa este absolută, nu relativă şi se realizează judecând
performanţa unui copil în funcţie de gradul de realizare a criteriului stabilit, după anumite
obiective ( de exemplu: Ce a realizat A şi B din sarcina dată, faţă de pragul de reuşită? ).
 După agenţii evaluării:
 evaluarea internă - realizată de evaluator intern (cel care face acţiunea
este şi cel care o evaluează)
 evaluare externă - realizată de evaluator extern (cel care evaluează un
proces nu a fost implicat în realizarea sa)
 autoevaluarea – realizată de însuşi subiectul supus evaluării (copilul
preşcolar)
 După momentul în care se realizează se pot distinge trei forme de evaluarea:
 Evaluarea iniţială (parţială, predictivă) - se realizează atunci când o educatoare
preia pentru prima dată un colectiv de copii sau la începutul unei perioade de instruire: semestru,
an şcolar, ciclu de învăţământ, la începutul unui program de instruire, cu scopul de stabili nivelul
de dezvoltare al copiilor. Evaluarea iniţială este necesară în proiectarea activităţii viitoare şi
pentru stabilirea modalităţilor de intervenţie care se impun. Subliniind rolul şi importanţa
deosebită a acestui tip de evaluare, Ausubel susţine:„Dacă aş vrea să reduc toată psihopedagogia
la un singur principiu, eu spun: ceea ce influenţează mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe
care le posedă la plecare. Asiguraţi-vă de ceea ce el ştie şi instruiţi-l în consecinţă! ( R. Ausubel
, 1981)
Evaluarea continuă (formativă, pe parcurs, de progres) - se realizează pe parcursul
procesului de instruire şi are rolul de a indica unde se situează rezultatele parţiale faţă de cele
finale. Evaluarea continuă poate oferi educatoarei informaţii despre gradul în care preşcolarii
stăpânesc conţinuturile predate, despre dificultăţile întâmpinate, dar şi de a ajuta preşcolarul să
înveţe constant şi să se autoevalueze.
Evaluarea continuă facilitează şi motivează învăţarea, evidenţiază progresul unui copil
sau lacunele şi obstacolele în învăţare. Feedback-ul rapid furnizat de evaluarea formativă poate fi
utilizat imediat de către educatoare pentru ameliorarea rezultatelor învăţării.
Evaluarea finală (cumulativă, sumativă, de bilanţ) oferă informaţii despre nivelul de pregătire al
copiilor şi se realizează la finalul unei etape de instruire:
 finalul unei componente tematice (proiectul tematic) care se desfăşoară pe o
perioadă mai mare de timp
 semestru, - „ când se revizuiesc cunoştinţele, deprinderile, abilităţile dobândite
în acest interval „(Liliana Ezechil, 2006)
 ciclu de învăţământ - „ când se verifică parametrii generali ai dezvoltării şi
când se sintetizează cele mai înalte niveluri de performanţă în baza cărora
copilul este declarat apt pentru a fi şcolarizat” (L.Ezechil).
8.3. Funcţiile evaluării
Analiza relaţiilor dintre evaluarea rezultatelor preşcolarilor şi activitatea de predare-

învăţare evidenţiază funcţiile evaluării. Unele din aceste funcţii au caracter general, altele
sunt specifice şi decurg din particularităţile domeniului în care se realizează evaluarea.
În cadrul procesului instructiv-educativ, evaluarea îndeplineşte funcţii generale şi funcţii
specifice:
Evaluarea realizează următoarele funcţii generale; constatativă. diagnostică şi
prognostică.
A. Funcţii generale.
9. Funcţia socială – evaluarea evidenţiază eficienţa generală a procesului de învăţământ.
10. Funcţia constatativă – de apreciere a rezultatelor obţinute prin raportare la obiectivele
educaţionale propuse. Prin această funcţie se stabileşte dacă copiii şi-au însuşit informațiile,
noțiunile, cunoştinţele, dacă şi-au format abilităţile, capacitățile, competenţele propuse etc.
11. Funcţia diagnostică – evidenţiază factorii şi condiţiile care au dus la succesul sau insuccesul
şcolar (factori psihologici, de natura pedagogică, socială, factori stresanți), sugerând şi
modalităţile de optimizare/îmbunătăţire/ameliorare a acestora. Aşadar, această funcţie
evidenţiază atât punctele forte care au asigurat succesul, cât şi punctele critice ale activităţii
didactice, cauzele care au condus la o slabă pregătire şi o eficienţă scăzută a acţiunilor
educative şi care urmează să fie remediate.
12. Funcţia predictivă sau prognostică – evaluarea face predicţii referitoare la comportamentul şi
performanţele viitoare ale copiilor, posibile în diferite situaţii şi contexte pedagogice.
B. Funcţii specifice.
Evaluarea în activitatea didactică realizează şi multiple funcţii specifice, care privesc
participanţii la acest proces: copiii şi cadrele didactice.
13. Funcţia de informare - se realizează prin înştiinţarea copiilor în legătură cu propriile lor
rezultate, li se oferă acestora posibilitatea de a cunoaşte gradul de îndeplinire a sarcinilor de
instruire, de atingere a obiectivelor activităţii.
14. Funcţia de selecţie – se referă la faptul că, în funcţie de rezultatele obţinute, evaluarea oferă
posibilitatea selecţiei şi ierarhizării copiilor dintr-o grădiniţă/grupă, sau la diferite
întreceri/concursuri.
15. Funcţia de certificare – se referă la recunoaşterea statutului dobândit de către candidat în
urma susţinerii unei evaluări cu caracter normativ şi oferă o recunoaştere socială a meritelor,
putându-se concretiza în acordarea de diplome sau certificate oficiale.
16. Funcţia de feed-back – oferind informaţii despre nivelul de performanţă al celor evaluaţi,
evaluarea este fie o sursă de feed-back pozitiv (de întărire a aspectelor pozitive), fie o sursă de
feed-back negativ (de eliminare a aspectelor care au generat eşecul sau insuccesul activităţii
de instruire). Această funcţie mai este numită şi funcţia de reglare şi perfecţionare. Funcţia
de feedback continuu asigură îmbunătăţirea permanentă a instruirii, a predării (realizată de
profesor) şi a învăţării (realizată de copil, ca efect al predării);
17. Funcţia motivaţională. Prin feed-back-ul pozitiv oferit de evaluare, copiii devin conştienţi de
nivelul performanţelor realizate, ceea ce îi stimulează şi îi motivează în activitatea de
învăţare. Prin această funcţie, evaluarea activează şi stimulează autocunoaşterea,
autoaprecierea, valenţele metacognitive în raport cu obiectivele procesului educaţional
stabilite de la început sau în funcţie de obiectivele de evaluare comunicate anterior.
18. Funcţia de consiliere - Orientează decizia copiilor şi a părinţilor, în funcţie de nivelul
performanţelor obţinute, astfel încât orientarea copiilor spre o anumită şcoală, cu un anumit
profil, să fie optimă, în echilibru stimulativ între dorinţe şi posibilităţi.
19. Funcţia educativă - se referă la faptul că realizarea unei evaluări sistematice, obiective
şi formative are efecte pe plan educativ, prin sprijinirea evaluaţilor în demersurile lor de
autocunoaştere, autoapreciere şi autoevaluare.
8.4.1. Specificul evaluării în învăţământul preşcolar

Conform Curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, evaluarea
….” ar trebui să urmărească progresul copilului în raport cu el însuşi şi mai puţin raportarea
la norme de grup (relative)4. …. „ Evaluarea ar trebui să îndeplinească trei funcţii: măsurare (ce
a învăţat copilul?), predicţie (este nivelul de dezvoltare al copilului suficient pentru stadiul
următor, şi în special pentru intrarea în şcoală?) şi diagnoză (ce anume frânează dezvoltarea
copilului?).” (idem)
Referitor la specificul evaluării în învăţământul preşcolar, Gh. Tomşa afirmă că:„Acţiunile
evaluative nu vizează doar rezultatele pe care le obţin copiii la un moment dat, ci la ce pot
conduce aceste caracteristici în perspectivă, la aspecte neobservabile precum: înţelegerea şi
prelucrarea informaţiilor, traducerea lor în comportamente utile în adaptare, în modul de a
gândi şi de a simţi al copilului, transferul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, atitudinea faţă
de învăţătură, muncă, şcoală, semeni, faţă de sine, cât de durabile vor fi aceste achiziţii şi în ce
situaţii de viaţă le vor fi utile.” 5(Tomşa, G. 2006).
O evaluare eficientă este bazată pe observarea sistematică a comportamentului
copilului în timpul diferitelor momente ale programului zilnic deoarece oferă educatoarei
informaţii despre copii privind perspectiva capacităţilor de acţiune şi de relaţionare, despre
competenţele şi abilităţile de care dispun, în mod direct.
8.5. Metode, tehnici şi instrumente de evaluare a rezultatelor şi progreselor în învățare ale
preşcolarilor
La ora actuală, în domeniul evaluării educaţionale, încă nu dispunem de o suficientă

delimitare terminologică referitoare la strategiile, metodele, tehnicile, probele / instrumentele
şi procedurile de evaluare. Din multitudinea variantelor terminologice, ne-am oprit la
4
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, 2008, Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7
ani, 2008, Bucureşti.
5
Tomşa, G., (coord.), 2006, Psihopedagogie şcolară şi preşcolară, Bucureşti, p.181-182.
următoarele definiţii care , credem noi, surprind mai bine esenţa conceptelor pe care le
definesc.
 Metoda de evaluare este „calea de acţiune comună profesor-elevi/copii care conduce la
punerea în aplicare a oricărui demers evaluativ, în vederea colectării de informaţii privind
procesul şi produsul învăţării, prelucrării şi valorificării lor în diverse scopuri”6
Muşata Bocoş şi Dana Jucan definesc metodele de evaluare ca fiind „căi, instrumente,
modalităţi de acţiune, prin intermediul cărora, evaluatorul obţine informaţii în legătură cu
randamentul şcolar al elevilor, cu performanţele acestora, cu nivelul de stăpânire a
cunoştinţelor, de formare a abilităţilor etc., prin raportare la obiectivele propuse şi la
conţinuturile ştiinţifice.”7 (Bocoş, M., Jucan, D., 2008, p.176.)
 Tehnicile de evaluare. Aceleaşi autoare definesc tehnicile de evaluare ca fiind „formele
concrete pe care le îmbracă metodele, modalităţi concrete prin care se declanşează
obţinerea de răspunsuri la itemii formulaţi. Tehnicile de evaluare presupun utilizarea de
probe de evaluare / instrumente de evaluare care materializează tehnica de evaluare.
 Instrumentele de evaluare sunt considerate ca fiind totalitatea uneltelor concrete utilizate
pentru verificarea copiilor (fişe de evaluare, liste de scări, teste de evaluare etc.).
 Proba de evaluare este orice instrument de evaluare proiectat, administrat şi corectat de
către educatoare. Itemul este un element component al unei probe.
 Itemul reprezintă cea mai mică componentă identificabilă a unui instrument de evaluare şi care
cuprinde o sarcină de rezolvat în concordanţă cu un obiectiv operaţional (M. Stanciu, 2003,
p. 295).
Teoria şi practica pedagogică disting între metodele tradiţionale şi metodele
complementare / alternative de evaluare. La întrebarea pe care şi-o pune orice cadru didactic
referitor la eficienţa acestor două categorii de metode, tradiţionale, respectiv alternative,
răspunsul cel mai pertinent rămâne acesta : soluţia cea mai potrivită este îmbinarea cât mai
eficientă a acestora şi nu folosirea în exces a unor metode în detrimentul altora.
8.6. METODE TRADIŢIONALE DE EVALUARE
6
Potolea, D., Neacşu, I., Manolescu, M., 2011, Metodologia evaluării realizărilor şcolare ale elevilor. Ghid
metodologic general, Editura ERC PRESS, Bucureşti.
7
Bocoş, M., Jucan, D., 2008, Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi metodologia evaluării, Editura Paralela 45,
Piteşti.
Metodele tradiţionale de evaluare a rezultatelor şi progreselor în învățare ale preşcolarilor

sunt: probele orale, probele scrise şi probele practice.
8.6.1. Evaluarea prin probele orale.
Probele orale reprezintă o metodă tradiţională de evaluare a performanţelor copiilor,

bazată pe metoda conversaţiei catehetice (întrebări / răspunsuri) , prin care educatoarea identifică
cantitatea şi calitatea informaţiilor dobândite de copii în activităţile de învăţare. Este folosită, cu
precădere, ca verificare curentă, parţială şi pe parcursul programului de instruire.
În grădiniţă se utilizează fie o conversaţie frontală prin care este antrenată întreaga grupă,
fie o conversaţie cu un singur copil, în acest caz, conversaţia cu un copil solicitând mult tact
pedagogic din partea educatoarei, pentru a se preveni producerea unei conversaţii dezorganizate.
Evaluarea prin probe orale este specifică situaţiilor în care performanţa trebuie exprimată
prin comunicare orală şi implică o serie de abilităţi atât din partea educatoarei, cât şi din partea
copiilor:
Abilităţile educatoarei Abilităţi comune Abilităţile copiilor
Formularea clară a mesajelor Construirea şi Receptarea corectă şi completă a

întreţinerea dialogului mesajelor
Transmiterea verbală a
mesajelor Povestirea unor fapte Identificarea sensului cuvintelor
Formularea clară a întrebărilor Pronunţie corectă şi Integrarea cuvintelor noi în

clară enunţuri noi
Formularea clară a răspunsurilor
Evaluarea prin probe orale se realizează prin mai multe tehnici, dintre care amintim:
Tehnica utilizată Descrierea tehnicii
Conversaţia de verificare Se utilizează în cadrul unei activităţi, la etapa

de reactualizare a structurilor dobândite
anterior.
Interviul ( tehnica discuţiei) Cuprinde, alături de întrebări, şi punerea în

discuţie a unor probleme, ajungându-se la
discuţii libere. Se poate ajunge la divagarea de
la subiect, ceea ce îi oferă educatoarei mai
multe oportunităţi ce vizează cunoaşterea mai
complexă a preşcolarului:
- posibilitatea de a evalua o gamă largă din
curriculum-ul predat:
- nivelul de performanţe în raport cu
întrebările sau temele propuse,
- punctele tari şi punctele slabe ale pregătirii
preşcolarilor,
- cauzele unor erori, neclarităţi sau lacune;
- capacitatea de exprimare orală;
- abilitatea de a argumenta şi interpreta.
Verificarea realizată pe baza unui suport Presupune o discuţie, având un suport vizual
vizual (imagini, scheme, grafice sau pe baza căruia preşcolarul trebuie să le
fenomene) descrie, explice, comenteze, argumenteze etc.
Povestirea sau repovestirea unui conţinut Presupune prezentarea unui conţinut receptat
anterior prin diverse canale de
comunicare:oral/auditiv; scris/vizual; casete
audio-video.
Citirea unor dialoguri incomplete Copilul are sarcina de a completa replicile

care lipsesc, ceea ce necesită reflecţie,
spontaneitate şi creativitate din partea
copilului. Utilizarea acestei tehnici în
evaluarea orală a copilului „introduce o notă
de varietate, făcând mai agreabil actul

evaluativ”8 (I.T.Radu, 2000)
 Avantajele şi dezavantajele evaluării prin probe orale.

Evaluarea prin probe orale prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje, pe care le vom prezenta,
în continuare, sub formă tabelară.
Avantaje Dezavantaje
Prin dialogul educatoare-preşcolar, Consumatoare mare de timp.

educatoarea află nu numai ce ştie, dar şi Nivelul scăzut de obiectivitate
felul cum gândeşte, cum se exprimă Validitate scăzută.
preşcolarul. Dezavantajează copiii timizi şi pe
Prin faptul că se realizează o repetare cei care au dificultăți în formularea
şi o fixare a cunoştinţelor, evaluarea răspunsurilor, fapt pentru care
produce şi învăţare. evaluarea orală cere mult tact pedagogic
Posibilitatea ajutorării copilului în din partea educatoarei, care trebuie să
formularea răspunsului prin întrebări creeze în sala de grupă un climat
ajutătoare. optimizant, de încredere reciprocă.
Posibilitatea tratării diferenţiate a
Comportamentul evaluatorului poate fi
copilului, adaptarea şi individualizarea
unul variabil, în funcţie de prestaţiile
dialogului conform posibilităţilor
copiilor, ceea ce poate dezavantaja unii
copilului.
copii.
Exemplu de conversaţie de verificare.

Grupa: mare
Domeniul:”Limbă şi comunicare”- Educarea limbajului
Tema anuală:”Cum este/a fost şi va fi aici pe pământ?”
Tema săptămânii: „În lumea poveştilor”
Tema activităţii: „ Cel mai bun povestitor”
8
Radu, I.T. (2000), Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 207.
Mijloc de realizare: joc didactic

Modalitate de realizare/evaluare:Conversaţie de verificare puternic structurată.
La etapa de reactualizare a cunoştinţelor dobândite anterior, se pot adresa preşcolarilor
următoarele întrebări:
- Cine a scris povestea „Fata babei şi fata moşneagului”?
- Care sunt caracteristicile unei poveşti?
- Ce alte poveşti a mai scris I. Creangă?
- Care sunt personajele din povestea „Fata babei şi fata moşneagului”?
- Câte fete sunt în poveste?
- Cum era fata moşneagului? Dar a babei?
- Pe cine întâlnesc pe drum cele două fete?
- Care sunt personajele pozitive din această poveste? De ce?
- Dar cele negative? De ce? etc.
Exemplu de verificare pe baza unui suport vizual.
Grupa: mare
Domeniul: „Ştiinţe”
Tema anuală:”Cum este/a fost şi va fi aici pe pământ?”
Tema proiectului: „Lada bunicii”
Subtema proiectului:”Poziţii spaţiale”
Modalitatea de realizare a evaluării. Verificarea pe baza unui suport vizual.
Educatoarea poate formula următoarele întrebări, pornind de la imaginea de pe o planşă:
- Ce obiect se află la stânga?
- Ce obiect se află la dreapta?
- Ce se află sub măsuţă?
- Ce se află pe măsuţă?
- Ce se află în vază?
8.6.2. Evaluarea prin probe practice.
Prin probele practice se evaluează capacitatea copiilor de a aplica anumite cunoştinţe,

priceperi şi deprinderi practice.
Evaluarea prin probe practice se realizează prin metoda jocului şi a exerciţiului. Operarea în
plan obiectual este specifică învăţării la vârsta preşcolară şi se materializează prin exerciţii-joc
ce solicită o rezolvare acţional - practică.
Această modalitate de evaluare urmăreşte aprecierea stadiului de formare a deprinderilor şi
abilităţilor, materializate în modul în care copiii rezolvă sarcinile de lucru.
Modalitățile folosite pentru evaluarea prin probe practice sunt variate şi vizează activităţile de
pictură, desen, modelaj, construcţie, activităţi gospodăreşti, cunoaşterea mediului (efectuarea de
experimente pentru observarea unor fenomene, activităţi de evaluare a proiectului desfăşurat la
grupă.
Modalităţile de concretizare a evaluării prin probe practice ar putea fi: confecţionarea unor
obiecte, confecţionarea unor cărţi sau albume, întocmirea de desene, schiţe, efectuarea unor
experimente, susţinerea unei probe sportive, interpretarea unui cântec, interpretarea unui rol,
etc.
Este indicat ca rezultatele activităţilor practice să fie expuse în grădiniţă, putând fi apreciate şi
evaluate de către educatoare, copii şi părinţi.
Avantajele evaluării prin probe practice sunt multiple:
Copilul are posibilitatea de a demonstra gradul de stăpânire a priceperilor şi deprinderilor
practice;
Educatoarea
 observă nemijlocit modul de acţiune al copilului, precum şi rezultatul obţinut de
acesta;
 măsoară şi apreciază gradul de rezolvare a sarcinii de învăţare.
Exemplu de realizare a evaluării printr-o probă practică.
Grupa: mijlocie
Domeniul: „Estetic şi creativ”
Tema anuală: „Cum este/a fost şi va fi aici pe pământ?”
Tema proiectului: „Mijloace de transport”
Subtema proiectului: „Avionul colorat”
Modalitatea de realizare a evaluării: Confecţionarea unor obiecte
Obiectivul de evaluare: să construiască un avion cu ajutorul materialelor următoare:
clamă de rufe, beţişoare de la cafea sau de la înghețată pe băţ, acuarele, lipici.
Item de evaluare: Construieşte un avion, folosind materialele de pe măsuţă
8.6.3. Evaluarea prin probe scrise
La nivel preşcolar, probele scrise întâlnite sunt sub forma a două tehnici:
1) tehnica fişelor;
2) tehnica testelor.
1. Tehnica fişelor.
În cadrul tuturor activităţilor desfăşurate în grădiniţă, fişa devine un instrument de
evaluare important prin care putem verifica:
 ritmul de lucru al copiilor,
 calitatea lucrării lor,
 nivelul lor de pregătire,
 gradul de independenţă în gândire şi acţiune al copiilor,
 posibilităţile de transfer al cunoştinţelor în situaţii noi,
 eficienţa modului de lucru al educatoarei în activitatea respectivă.
Prin folosirea fişelor, educatoarea poate îmbina în mod firesc şi eficient munca frontală cu
munca individuală.
În cazul probelor de evaluare continuă, fişele de evaluare au o singură sarcină de rezolvat,
corespunzător unui singur obiectiv operaţional stabilit, ceea ce-i oferă educatoarei posibilitatea
de a realiza diferenţierea şi individualizarea învăţării.
Ca o completare şi o corecţie adus învăţământului colectiv, Robert Dottrens a conceput 4
tipuri de fişe care n-au întârziat să-şi demonstreze eficienţa în ameliorarea actului didactic
desfăşurat în cadrul învăţământului colectiv. Este vorba despre următoarele tipuri de fişe:de
recuperare, de dezvoltare, de exerciţii şi de autoinstruire.
În învăţământul preşcolar se folosesc doar primele 3 tipuri de fişe: de recuperare, de
dezvoltare şi de exerciţii.
Fişele de recuperare se folosesc în scopul corectării unor cunoștințe şi completării unor lacune
constatate în evaluările anterioare ale unor copii. Este vorba, mai ales, despre copiii care nu
frecventează în mod curent grădiniţa, urmând să fie incluşi într-un program de activităţi
recuperatorii;
Fişele de dezvoltare, de extindere sunt destinate copiilor care posedă capacităţi ce le permit să
depăşească standardele prevăzute de programa comună pentru toţi copiii, urmând un program de
extinderi de activităţi.
Fişe de exerciţii, cuprinzând aplicaţii cu dificultăţi crescânde şi se folosesc în mod curent în
activităţile organizate cu grupa de copii la unele categorii de activităţi (educarea limbajului,
activităţi matematice, cunoaşterea mediului, educaţie pentru societate)
Dorim să atragem atenţia asupra a trei aspecte pe care educatoarea trebuie să le aibă în
vedere:
Educatoarea va avea în vedere:
 la redactarea fişei, va preciza obiectivul de evaluare, sarcina/cerinţa, timpul
destinat rezolvării;
 după rezolvarea fişei va consemna aprecierile şi măsurile ameliorative pentru
fiecare copil evaluat (dacă e cazul).
 pregătirea copiilor pentru a putea rezolva sarcinile de pe fişă, respectând
următoarele etape:
 rezolvarea sarcinii cu ajutorul materialului demonstrativ în faţă întregii grupe;
(rezolvarea aceleiaşi sarcini în mod individual de către fiecare copil)
 rezolvarea simbolică a sarcinii (verbalizarea rezolvării sarcinii) de către educatoare şi 1-2
copii;
 rezolvarea independentă pe fişă.
Concluzionăm, relevând faptul că „ în cadrul tuturor activităţilor desfăşurate în grădiniţă,

fişa devine un mijloc important prin care putem verifica ritmul de lucru al copiilor, calitatea
lucrării lor, nivelul lor de pregătire, gradul de independenţă în gândire şi acţiune al copiilor,
posibilităţile de transfer al cunoştinţelor în situaţii noi, eficienţa modului de lucru al educatoarei
în activitatea respectivă.”9(Tomşa, G., 2005)
8.6.3.2. Tehnica testelor.
9
Tomşa, G., (coord.), 2005, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, volum editat de Revista Învăţământului preşcolar,
Bucureşti, p.183.
În literatura de specialitate se foloseşte conceptul de instrument de evaluare care poate fi

standardizat (testul de evaluare) sau nestandardizat, creat de cadrul didactic (proba de
evaluare). Instrumentul de evaluare nestandardizat (proba de evaluare) este conceput de
educatoare pe structura instrumentului de evaluare standardizat.
Accepţiuni ale noțiunii de TEST . În literatura de specialitate sunt folosiţi mai mulţi termeni
pentru a denumi instrumentul şi metoda de evaluare care:
 este caracterizat de o obiectivitate mai mare în aprecierea rezultatelor şcolare în raport
cu alte metode de evaluare didactică;
 are itemul ca element specific în alcătuirea testului.
Test de cunoştinţe –denumire incompletă, deoarece s-ar referi strict la conţinuturile de
învățat.
Test docimologic – îndeplinește o funcţie docimologică, adică de examinare şi notare şi
se foloseşte la concursuri (evaluare națională, bacalaureat, titularizare în învăţământ)
Test pedagogic – test de cunoştinţe care evaluează cunoştinţele dobândite în şcoala, în
contexte educaţionale formale, în secvenţe specifice de predare-învăţare.
Test grilă – testul care conţine itemi obiectivi, cu răspunsuri la alegere.
Test de evaluare didactică (T.E.D.) este testul care are o formulare atotcuprinzătoare şi
exprimă toate funcţiile evaluării.
Calităţile testului.
Principalele calităţi ale testului sunt considerate următoarele:
 Validitatea se referă la faptul dacă acesta măsoară ce „este destinat” să măsoare.
 Fidelitatea se referă la stabilirea sau constanţa rezultatelor când se realizează două
măsurări succesive, iar condiţiile de aplicare nu se schimbă.
 Obiectivitatea exprimă gradul de concordanţă între aprecierile făcute de evaluatori
independenţi.
 Aplicabilitatea este calitatea unui test de a fi aplicat şi interpretat cu uşurinţă.
Itemii – definiţie, tipuri de itemi, exemple

Probă = orice instrument de evaluare proiectat, administrat şi corectat de către

educatoare. Itemul este un element component al unei probe.
Itemul reprezintă cea mai mică componentă identificabilă a unui instrument de evaluare şi
care cuprinde o sarcină de rezolvat în concordanţă cu un obiectiv operaţional (M. Stanciu,
2003, p. 295).
Între obiectivele de evaluare şi itemi există o legătură foarte strânsă. De aceea,
 prima etapă va consta în formularea obiectivului pe care îl testează itemul, iar
 a doua etapă va fi construirea itemului.
Orice item trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:
 să fie formulat clar, fără ambiguităţi;
 să nu sugereze răspunsul;
 să existe un singur răspuns corect, iar în cazul în care există varianta mai multor
răspunsuri corecte trebuie precizat;
 să fie independent faţă de ceilalţi itemi (răspunsul unui item să nu depindă de
altul).
Tipuri de itemi.
1. Itemi obiectivi 2. Itemi semiobiectivi 3. Itemi subiectivi
 Itemi cu alegere duală  Itemi cu răspuns scurt  Itemi de tip rezolvare de

 Itemi cu alegere multiplă  Itemi cu răspuns de probleme
 Itemi de tip pereche completare
 Itemi de tip eseu:
 Itemi de tip întrebări
 Structurat/semistructurat
structurate
 Nestructurat (liber)
8.7.1. Itemi obiectivi
 Itemii cu alegere duală pun copiii în situaţia de a selecta răspunsul corect, din două variante
posibile: da/nu, adevărat/fals, corect/incorect.
Exemple de itemi cu alegere duală:
 Domeniul ştiinţă – grupa mijlocie

Legume de toamnă
Obiective de evaluare:
- să recunoască legumele specifice toamnei;
- să precizeze părţile componente ale unei legume,
- să indice părţile componente ale acestora pe care le putem consuma.
Item de evaluare: Coloraţi cu verde dacă este adevărat sau cu roşu dacă este fals, în pătratul din
dreptul fiecărui enunţ:
Para este o legumă.
Ceapa, morcovul, varza, gogoşarul sunt legume de toamnă.
De la morcov consumăm frunzele.
Putem consuma rădăcina de la următoarele legume: morcov, ţelină, păstârnac.
 Itemii de tip pereche evaluează capacitatea preşcolarului de a identifica relaţia existentă între
două elemente. Pentru a se micşora posibilitatea de ghicire a răspunsurilor, cele două coloane pot
avea un număr diferit de elemente ( diferenţa să nu fie, însă prea mare).
Exemple de itemi pereche
 DŞ - grupa mică
Animale domestice
Obiectiv de evaluare: să precizeze hrana animalelor domestice.
Item de evaluare: uneşte imaginea fiecărui animal cu hrana corespunzătoare. Copiii au
desenate pe fişă următoarele elemente:
câine vas cu lapte
pisică fân
porc os
oaie
 DŞ - grupa mare
Activităţi matematice
Numere naturale
Obiectiv de evaluare: să asocieze cifra corespunzătoare numărului de elemente,
Item de evaluare: Uneşte fiecare mulţime de obiecte cu cifra corespunzătoare numărului de
elemente:
Pe fişă vor fi desenate:

2 mingi cifra 1
3 ciupercuţe cifra 2
5 clopoţei cifra 3
4 steluţe cifra 4
cifra 5
 Itemii cu alegere multiplă oferă preşcolarului mai multe variante de răspuns, dintre care una
este corectă. Sunt alcătuiţi dintr-o premisă şi o listă de variante. Lista de variante conţine
răspunsul corect care trebuie identificat şi un număr de distractori ( variante de răspuns
incorecte, dar plauzibile).
Exemplu de itemi cu alegere multiplă.
 DEC- grupa mare
Culori secundare
Obiectiv de evaluare: să precizeze modul de obţinere a culorilor secundare,
Item de evaluare: Încercuieşte răspunsul corect:
1. Dacă vom amesteca roşu cu galben vom obţine:
a) verde
b) maro
c) orange
2. Prin amestecul culorii galben cu albastru vom obţine:
a) mov
b) verde
c) orange
d) violet,
Variantele de răspuns vor fi realizate desenând culorile de mai sus.
 DLC – Grupa mijlocie
„Personaje din poveşti”
Obiectiv de evaluare: să recunoască personajele din poveștile cunoscute,
Item de evaluare: Încercuieşte răspunsul corect:
Care dintre personajele de mai jos apar în următoarele poveşti: „ Capra cu trei iezi”, „Scufiţa
Roşie”, „Iedul cu trei capre”, „Cei trei purceluşi”
a) iezii
b) purceluşii
c) lupul
d) capra
e) vulpea
8.7.2. Itemii semiobiectivi
Sunt întâlniţi sub forma de:

- itemi cu răspuns scurt
- itemi de tip întrebări structurate
- itemi de completare (lacunari)
 Itemii cu răspuns scurt solicită copilului să formuleze răspunsul sub formă de: propoziţii,
cuvânt/sintagmă, număr, simbol.
Exemple de itemi cu răspuns scurt.
 DŞ - grupa mijlocie
Animale domestice
- să specifice foloasele animalelor domestice,
- să redea prin desen cuvintele potrivite,
Item de evaluare: Completează prin desen ce lipseşte:
De la găină putem mânca: carne şi………………………….
Pisica prinde …………………………
……………………….. ne trezeşte dis-de-dimineaţă.
Numere naturale
Obiectiv de evaluare: să completeze corect cifrele lipsă, cunoscând locul fiecăreia în scara
numerică,
Item de evaluare: Completează cifrele lipsă, în ordine crescătoare / descrescătoare:
__ , 1, 2, __, 4; 6, 5, __, 3, __, 1; 8, 7, __, 5, 4, __; 5, 6, __, __, 9.
Plantele
- să denumească părţile componente ale unei plante,
- să identifice o parte componentă a plantei, în funcţie de caracteristicile acesteia,
Item de evaluare: Completează , folosind simbolul potrivit:
Orice plantă este alcătuită din: rădăcină, tulpină,________ , __________, fructe şi seminţe.
( frunze, flori).
________ se mai numeşte bucătăria plantei. ( frunza)
________ absoarbe apa,substanţele hrănitoare şi fixează planta în pământ. ( rădăcina)
 Itemii de completare (lacunari) solicită câteva cuvinte care să se înscrie în textul lacunar,
bunăoară, textul unei poezii.
Exemplu de item de completare
 DLC – grupa mare
Poezia „Toamna”
Obiectiv de evaluare: să redea (prin desen) termenii lipsă pentru a întregi poezia
Item de evaluare: Completează ceea ce lipseşte.
(Soarele) a pus în pomi
Şi dulceaţă şi (culori)
În (livadă) acum găseşti
Tot ce vrei, tor ce pofteşti
(mere) roşioare, (pere) aurii,
gutui gălbioare, (prune) brumării.
În livada toamnei, toate îşi zâmbesc
şi parcă te-ndeamnă să vii la cules.
 Itemi de tipul întrebări structurate.
Întrebările structurate conţin mai multe sarcini de lucru, punând copilul în situaţia de a-şi
construi singur răspunsurile. Ele realizează trecerea de la itemii obiectivi la cei subiectivi.
O întrebare structurată este formată dintr-un număr variabil de secvenţe ( subîntrebări,
care pot avea forma unor itemi obiectivi, semiobiectivi, sau chiar subiectivi), a căror coerenţă şi
succesiune derivă dintr-un element comun ( idee, fapt, principiu).
Exemplu de întrebare structurată:

Povestea „Punguţa cu doi bani”
- să definească, prin note caracteristice, povestea, pe baza cunoştinţelor dobândite anterior;
- să precizeze trăsăturile caracteristice ale poveştii, să identifice personajele poveştii.
Item de evaluare : Rezolvaţi următoarele sarcini/ întrebări:
Textul suport / materialul-stimul este povestea „Punguţa cu doi bani”.
Întrebări referitoare la textul suport.
 Cum se numeşte povestea pe care aţi ascultat-o?
 …………………………………………………
 Cine este autorul poveştii „Punguţa cu doi bani” ?
 …………………………………………………..
 Care sunt personajele din poveste?
 ……………………………………………………………………………………
Date suplimentare. Orice poveste conţine elemente fantastice.
 Enumeraţi 2-3 elemente ce ţin de domeniul fantasticului.
 ……………………………………………………………………………………
Date suplimentare. În poveşti, lucrurile, plantele şi animalele vorbesc şi se comportă ca şi cum ar
fi nişte persoane.
 Cum se numeşte acest procedeu?
a) personaj; b) personificare; c) persoană.
Date suplimentare. În poveste, autorul îl personifică:
a) pe moşneag;
b) pe cocoş;
c) pe babă.
 Cum personifică autorul cocoşul?
………………………………………………………………………………………
8.7.3. Itemii subiectivi

Itemii subiectivi reprezintă forma tradiţională de evaluare. Prin itemii subiectivi
educatoarea verifică creativitatea şi originalitatea copiilor., capacitatea acestora de personalizare a
cunoștințelor (caracterul personal al răspunsurilor). Preşcolarului i se oferă posibilitatea de a
formula, prezenta, descrie, explica diferite noţiuni, relaţii, argumente, prin care să demonstreze
nivelul capacităţilor, competenţelor, performanţelor formate prin activităţile de învățare
organizate şi realizate în grădiniţă.
Din categoria itemilor subiectivi fac parte: rezolvarea de probleme şi itemii de tip eseu.
 Itemii de tipul Rezolvarea de probleme presupun implicarea copiilor într-o activitate nouă,
diferită de cele de învăţare curentă, menită să rezolve o situaţie - problemă. Prin acest tip de itemi,
educatoarea poate evalua elemente de gândire divergentă şi convergentă, dezvoltarea operaţiilor
ale gândirii (analiza, sinteza, comparaţia generalizarea etc.), a creativităţii, a imaginaţiei, a
capacităţii de generalizare.
Desigur, educatoarea va avea permanent în vedere respectarea nivelului de vârstă, al
experienţei de viaţă a preşcolarilor, al puterii lor de concentrare şi al posibilităţilor lor de
formulare a răspunsurilor
Exemplu de item de tipul rezolvare de probleme:
 DOS – grupa mare
„ Invidie”
- să-şi exprime propriile păreri, pe baza conţinutului textului, argumentându-le;
- să identifice mesajul textului;
Item de evaluare: Ascultaţi cu atenţie textul:
La activitatea de educaţie artistico-plastică toţi copiii privesc încântaţi spre desenul lui
Ionuţ, care este un mic pictor talentat. Colegul său, Victor îl priveşte cu invidie.
„- Ce-ar fi dacă i-aş strica desenul? Nu ar mai fi cel mai frumos” - gândi Victor. Aşa că
băiatul răsturnă paharul cu apă peste lucrarea lui Ionuţ, astfel încât să pară un accident.
Dar ghiciţi ce s-a întâmplat! Paharul a căzut peste desenele ambilor băieţi. Victor nu mai putea de
supărare!
Ionuţ, însă, nu s-a supărat de „neatenţia” lui Victor, i-a spus acestuia:
- Stai liniştit! Nu mai fi supărat! Te ajut eu să faci altă lucrare. Dacă vom lucra împreună
vom termina mai repede.
Victor s-a ruşinat de fapta sa şi a realizat că într-o prietenie adevărată nu există loc de invidie.
- De ce era Victor invidios?
- De ce nu trebuie să fim invidioşi?
- Ce înţelegeţi prin expresia „fiecare e unic, în felul său”?
- A procedat Victor corect?
- Cum a reacţionat Ionuţ?
- Voi cum aţi fi reacţionat?
- Cum s-a simţit Victor?
- De ce?
- Cum trebuie să fie pentru voi un adevărat prieten?”
 Itemii de tip eseu presupun elaborarea răspunsului de către copil şi îl pun în situaţia de a
construi un răspuns liber în conformitate cu un set dat de cerinţe
După tipul răspunsului aşteptat, există două subcategorii de eseuri:
A. Eseu structurat sau semistructurat – în care, prin cerinţe explicite, indicii sau sugestii,
răspunsul copilului este organizat, structurat, orientat, ordonat.
Exemplu de eseu structurat.
Povestea „Punguţa cu doi bani”
Obiectiv de evaluare.
- Să ordoneze logic imaginile cu momentele desfăşurării acţiunii.
- Să povestească conţinutul poveştii, pe baza imaginilor.
Itemi de evaluare.
- Aranjaţi în ordinea corectă imaginile cu scene din povestea „Punguţa cu doi bani”
- Spuneţi povestea, ajutându-vă de imagile prezentate.
B. Eseu liber – în care răspunsul este elaborat în mod creativ şi original de către copil, fără a
primi explicaţii sau indicaţii din partea educatoarei.
Povestire creată de copii
Obiectiv de evaluare.
- Să alcătuiască o scurtă povestire pe o temă dată.

Item de evaluare.
- Prezintă bunicilor, într-o scrisoare imaginară, prima zi de grădiniţă din acest an.
Poveste creată
Obiectiv de evaluare:
- să creeze, cu propriile cuvinte şi expresii, o poveste pe tema dată.
Item de evaluare: Alcătuiţi o poveste despre primăvară şi despre frumuseţile acestui
anotimp. Daţi un titlu potrivit poveştii.
Sursa exemplelor pentru itemii prezentaţi.
 Pentru exemplificări, o parte din exemplele de itemi au fost preluate din lucrarea
Evaluarea – ghid al activității din grădiniță, studiu ştiinţific realizat de Maria Chiriac,
referent ştiinţific: Conf. univ. dr. Aurel Cazacu.
 Unele exemple au fost adaptate de către autori, iar alte au fost create de aceştia.(exemplu
itemi semiobiectivi –întrebări structurate)
8.8. Aprecierea rezultatelor obţinute de copii la probele de evaluare

Este bine cunoscut faptul că educatoarea trebuie să înregistreze mereu progresele pe care le
realizează preşcolarii în procesul de învăţare. În învăţământul preşcolar nu se acordă note sau
calificative, însă trebuie să se ţină cont de faptul că evaluarea trebuie gândită ca un instrument
pentru îmbunătăţirea activităţii la grupă, şi nu ca o „probă” a ceea ce ştiu sau nu ştiu să facă
preşcolarii la un anumit moment dat.
În Ghidul de bune practici pentru educaţia timpurie acopiilor de la 3 la 6/7 ani (p.94)este
specificat că educatoarea poate realiza o evidenţă a lacunelor înregistrate în dezvoltarea fiecărui
copil, pe domenii de dezvoltare ca „premisă pentru o diferenţiere şi individualizare a învăţării
cu focalizare pe ameliorarea acelor aspecte care necesită mai mare atenţie.” Rezultatele obţinute
de copii la probele de evaluare evidenţiază nivelul atins al comportamentului. Înregistrarea
rezultatelor se realizează prin coduri specifice, stabilite în funcţie de descriptorii de performanţă.
Codul folosit pentru specificarea nivelului Semnificaţia codului
comportamentului atins la proba de evaluare
A Comportament atins
D Comportament în dezvoltare
S Necesită sprijin
8.8.1. Descriptorii de performanţă. Descriptorii de performanţă reprezintă reperele evaluării

rezultatelor efective, concrete. Educatoarea elaborează descriptorii de performanţă în funcţie de
cele trei tipuri de comportamente S (necesită sprijin); D (comportament în dezvoltare) şi A
(comportament atins)
La fiecare domeniu experienţial trebuie ales un număr de capacităţi şi subcapacităţi
esenţiale pe care preşcolarii trebuie să le demonstreze după anumite secvenţe de învăţare. Aceste
capacităţi corespund obiectivelor cadru sau obiectivelor de referinţă descrise în curriculum.
Pentru fiecare capacitate şi subcapacitate sunt elaboraţi descriptorii de performanţă pentru
3 tipuri de comportamente: S, D, A.
Descriptorul de performanţă concretizat în formula unei scale de apreciere are
avantajul practic de a argumenta judecata de valoare, întemeind-o în mod sistematic.
Acest lucru poate fi util în evaluarea curentă internă, realizată de educatoare la grupă.
Exemple de descriptori de performanţă.
 Domeniul Limbă şi Comunicare
Obiectiv cadru: Dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor
structurilor verbale orale.
Obiectiv de referinţă: să participe la activităţile de grup, inclusiv la cele de joc, atât în calitate de
vorbitor, cât şi de auditor.
Descriptori de performanţă pentru cele trei tipuri de comportamente
A D S
Manifestă în mod frecvent Participă uneori la activităţile Participă uneori la activităţile

iniţiativă în comunicarea de grup în calitate de vorbitor. de grup în calitate de auditor.
orală, folosindu-şi
deprinderile de exprimare în
formularea răspunsurilor.
Obiectiv de referinţă: Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple; să reacţioneze la acestea.

Descriptori de performanţă pentru cele trei tipuri de comportamente
A D S
Înţelege cu rapiditate Înţelege semnificaţia globală a Înţelege semnificaţia globală a

şi precizie semnificaţia unui mesaj,uneori după unui mesaj după ascultarea
globală a unui mesaj ascultarea repetată a acestuia. repetată a acestuia sau după
ascultat. lămuriri suplimentare.
Formulează enunţuri complete la
Formulează răspunsuri întrebările adresate, cu mici Formulează deseori
logice, complete la ezitări sau imprecizii. răspunsuri incomplete.
întrebări adresate
8.9. Metode complementare (alternative) de evaluare
Datorită complexităţii tipurilor de rezultate şcolare (în domeniul cognitiv, dar şi afectiv,
atitudinal, comportamental), alături de metodele clasice de evaluare a rezultatelor şi progreselor
în învăţare a preşcolarilor, se folosesc din ce în ce mai frecvent metode
alternative/complementare de evaluare (observarea sistematică a activităţii şi comportamentului,
investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea). Aceste metode urmăresc să ofere copiilor
posibilităţi sporite de a demonstra că pe lângă cunoştinţe dispun şi de priceperi,
deprinderi,abilităţi de a opera cu respectivele cunoştinţe.
Metodele complementare prezintă câteva valenţe formative, dintre care amintim câteva:
(Stoica, 2001)
 Realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute pe o perioadă mai îndelungată de timp.
 Realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legătură cu instruirea/învăţarea.
 Permit evaluarea produsului, dar şi a procesului care a dus la obţinerea acelui produs.
 Evaluează gradul de realizare a obiectivelor ce vizează aptitudinile, atitudinile,
capacităţile şi competenţele copilului.
 Consolidează deprinderile şi abilităţile de comunicare socială, de cooperare, de
autoevaluare
 Realizează o evaluare holistă/globală a progresului copilului.
8.9.1.Observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului.
Este o metodă de cunoaştere a evoluţiei copilului, a progreselor realizate, a intereselor şi
aptitudinilor, a atitudinii faţă de activitatea zilnică în grupă (Stoica, 2001). Această metodă oferă
informaţii relevante asupra performanţelor copiilor din perspectiva capacităţii lor de acţiune, a
competenţelor şi abilităţilor de care dispun, a trăsăturilor de personalitate.
Informaţiile pe care trebuie să le obţinem despre copil se referă la:
 modul de acţiune cu obiectele:
- cum le mânuieşte,
- dacă inventează moduri noi de a le folosi,
- dacă se joacă cu materialele din toate centrele de activitate,
- dacă foloseşte toate materiale sau optează doar pentru unele;
 modul de interacţiune cu ceilalţi - educator, copii, alţi adulţi;
 modul de comunicare verbală/nonverbală, iniţiativa în comunicare;

 capacitatea de autocontrol,
 capacitatea de exprimare a emoţiilor şi de a înţelege emoţiile celorlaţi;
 relaţiile în cadrul grupului social al grupei :
- dacă se joacă cu copiii;
- ce roluri preferă;
- dacă iniţiază jocuri;
- cu ce copii preferă să se joace.
Eficacitatea , respectiv reuşita metodei, calitatea şi gradul ei de obiectivitate creşte
considerabil dacă educatoarea realizează observarea, ţinând cont de anumite cerinţe (reguli):
 să stabilească exact obiectivele observaţiei pentru o perioadă de timp: ce cunoştinţe au
acumulat copiii, ce comportamente interesează (atitudinile faţă de colegi, atitudinile faţă
de sarcinile de lucru, gradul de implicare în activităţile grupei);
 să aloce un timp special realizării observării (de exemplu, 10-15 minute la jocuri şi
activităţi didactice alese);
 să noteze comportamentele cu mare exactitate, dar să nu opereze cu etichetări subiective;
 să noteze ceea ce i se pare important, nou pentru dezvoltarea copilului;
 să utilizeze mijloace simple de înregistrare (grile, liste de control, scară de clasificare, fişă
de observare/evaluare cu rubrici pe care doar să se bifeze;
 să observe copilul în condiţii/contexte cât mai variate, locuri diferite şi momente diferite,
deoarece un comportament constant în situaţii diferite, e important pentru interpretare;
 să efectueze un număr optim de observaţii
 să înregistreze observaţiile în caietul de observaţii/în protocolul de observaţie;
 să interpreteze datele înregistrate pentru a diferenţia aspectele caracteristice
 de cele aparente.

Instrumente de înregistrare a informaţiilor
Pentru înregistrarea şi sistematizarea informaţiilor, educatoarea poate folosi mai multe
instrumente:
 fişa de observare;
 fişa de evaluare;
 scara de clasificare;
 lista de control /verificare.
1. Fişa de observare este un instrument prin care educatoarea consemnează dare factuale (fapte)
cu privire la comportamentul copilului în anumite situaţii sau la modul de acţiune al copilului
Fişa prezintă avantaje şi dezavantaje.
Avantaje:
 educatoarea decide asupra comportamentului sau performanţelor pe
care le consideră relevante, semnificative pentru a fi reţinute şi
 nu presupune implicarea copilului în completarea fişei.
Dezavantaje:
 solicită un timp considerabil pentru notarea datelor factuale;
 nu întotdeauna interpretarea acestora are gradul de obiectivitate dorit.
Model de fişă de observare
Data Locul Prezentarea Interpretarea evenimentului
evenimentului
(concluzii de natură
/faptei
psihopedagogică)
2. Fişa de evaluare. Oprea C.L., în Pedagogie. Alternative metodologice alternative (2003)

propune un model de fişă de evaluare ca instrument ce poate fi folosit în observarea sistematică
a activităţii şi comportamentului, asemănătoare cu fişa de observaţie, însă aceasta este
structurată pe două categorii de abilităţi: intelectuale (comportamentul cognitiv) şi sociale
(comportamentul social).
Prezentăm, în continuare, un model de fişă de evaluare adaptat după modelul elaborat de
Oprea (2003).
Model de fişă de evaluare – Exemplu de utilizare a fişei de evaluare în grădiniţă.
Tipuri de abilităţi observate Bifare
Exprimare orală - pronunţia corectă

Abilităţi Vocabular potrivit vârstei
intelectuale Deprinderi de conversaţie: formulează întrebări şi răspunsuri
Capacitatea de comparare după mărime, grosime, formă
Capacitatea de grupare şi clasificare
Capacitatea de ordonare după lungime, mărime, grosime
Colaborarea cu ceilalţi copii
Abilităţi Stabilirea de relaţii pozitive în grupa de copii

sociale
Participarea la descoperirea soluţiilor
Interes pentru menţinerea unui climat stimulativ şi plăcut
Implicarea în luarea unor decizii
Acceptarea punctelor de vedere diferite ale celorlalţi copii
Capacitatea de a asculta cu atenţie
Rezolvarea nonviolentă a conflictelor
3. Scara de clasificare cuprinde un set de enunţuri (este vorba de comportamente ale

copiilor pe care aceştia le manifestă în cadrul activităţilor organizate de educatoare) ce sunt
supuse evaluării, cu participarea directă a copilului, şi presupun manifestarea
acordului/dezacordului acestuia faţă de aceste enunţuri, având la dispoziţie o scară cu 5 trepte (de
obicei se foloseşte scara lui Likert): dezacord puternic, dezacord, indecis (neutru/îmi este
indiferent), acord, acord puternic. Datorită faptului că copiii nu ştiu să citească enunţurile,
acestea vor fi citite de educatoare, iar copiii vor trebui să aleagă nivelul pe care îl consideră real
pentru comportamentul evaluat.(Am întâlnit în practica pedagogică cazuri în care educatoarea a
folosit semnul „+” pentru exprimarea diferitelor trepte acord/dezacord)
Simbolul Semnificația
+ Dezacord puternic
++ Dezacord
+++ Îmi este indiferent
++++ Acord
+++++ Acord puternic
 Exemplu de folosire a scării de clasificare (Fiecare enunţ este citit de educatoare)

1. La centrul de ştiinţă am colaborat cu ceilalţi copii din grupă.
2. Mi-a plăcut jocul la care am participat.
3. Vin cu plăcere la grădiniţă în fiecare zi.
Nr. Enunţul Scara de clasificare
enunţ + ++ +++ ++++ +++++
1. La centrul de ştiinţă am colaborat cu ceilalţi +

copii din grupă
2. Mi-a plăcut jocul la care am participat. +
3. Vin cu plăcere la grădiniţă în fiecare zi. +
4. Îmi asum cu plăcere responsabilităţile ce-mi sunt

încredinţate în cadrul echipei
Un alt model de folosire a scării de clasificare ar putea fi următorul:

Exemplu:
1. Îmi asum cu plăcere responsabilităţile ce-mi sunt încredinţate în cadrul echipei.

 Puternic dezacord  dezacord  neutru  acord  puternic acord.
2. Mi-a plăcut jocul la care am participat.
 Puternic dezacord  dezacord  neutru  acord  puternic acord.
3. Vin cu plăcere la grădiniţă în fiecare zi.
Puternic dezacord  dezacord  neutru  acord  puternic acord.
4. Lista de control/verificare. Acest instrument cuprinde „un set de enunţuri privind

caracteristicile comportamentale ale subiectului într-o situaţie dată”10 (Oprea, 2003)
Exemplu de utilizare a listei de control/verificare, la o activitate de activităţi practice.
Copilul (numele copilului)

 a urmat instrucţiunile de lucru date înaintea activităţii?  DA  NU
 a respectat etapele ce trebuiau parcurse în elaborarea lucrării?  DA  NU
 a folosit corect instrumentele de lucru?  DA  NU
 a lucrat independent, neavând nevoie de ajutor?  DA  NU
 a împărţit materialele cu ceilalţi?  DA  NU
 a finalizat lucrarea?  DA  NU
Avantajele şi dezavantajele folosirii metodei. Folosirea metodei Observarea sistematică a

activităţii şi comportamentului prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje.
 Permite educatoarei să constate la copiii ei prezenţa sau absenţa unor comportamente.
 Nu impune formularea pe loc a judecăţilor de valoare asupra celor înregistrate.
 Educatoarea poate descoperi contribuţiile spontane ale copiilor, calitatea prestaţiilor
copiilor în munca independentă sau unele dificultăţi şi greşeli semnificative în realizarea
sarcinii de lucru.
 Se elaborează uşor şi se completează repede.
Dezavantajele metodei.
 Este în bună măsură subiectivă.
10
Oprea C.L., (2003), Pedagogie. Alternative metodologice alternative, Editura Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti
 Gradul scăzut de obiectivitate poate avea repercusiuni asupra fidelităţii datelor

înregistrate.
 Necesită un consum mare de timp.
8.9.2. Portofoliul.
Portofoliul reprezintă atât o metodă, cât şi un instrument de evaluare,complex, integrator,
flexibil prin care cadrul didactic urmăreşte progresul global realizat de copil în plan cognitiv,
atitudinal, comportamental de-a lungul unui semestru sau an şcolar. Complexitatea acestui
instrument de evaluare a dat ocazia specialiştilor să formuleze o mulţime de definiţii ale
conceptului:
Portofoliul este:
 un „instrument de evaluare complex, care include experienţa şi rezultatele
relevante obţinute prin celelalte forme de evaluare, oferind posibilitatea de a emite o
judecată de valoare pe baza unui ansamblu de rezultate ale unui elev/copil 11”
(Dulamă, M.E., 2002, p. 223);
 o „colecţie formată din produse ale activităţii de învăţare”12 a copilului (Ionescu &
Radu, 1995);
 „cartea de vizită a elevului/copilului, urmărindu-i progresul de la un semestru la
altul, de la un an şcolar la altul şi chiar de la un ciclu de învăţământ la altul” 13(Stoica,
2001, p.64)
Ce conţine sau trebuie să conţină un portofoliu în învăţământul preşcolar? Conform Ghidului de
bune practici pentru educaţia timpurie de la 3 la 6/7 ani, un portofoliu poate conţine:
„lista conţinutului acestuia (sumarul, care include titlul fiecărei lucrări/fişe); argumentaţia, care
explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu, importanţă fiecăreia; lucrările pe care le face copilul,
individual sau în grup, notate cu numele celui care le-a realizat şi data când au fost realizate;
chestionare, înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de copil, date obţinute în
urma realizării unor observaţii, reflecțiile proprii ale copilului asupra a ceea ce a lucrat,
11
Dulamă, M.E., 2002, Metode, strategii şi tehnici didactice activizante cu aplicaţii în geografie, Editura Clusium,
Cluj-Napoca, p. 223
12
Ionescu, M., Radu, I., (1995), Didactica modernă, Editurs Dacia, Cluj-Napoca
13
Stoica, A., (coord.), 2001, Evaluarea curentă şi examenele. Ghid pentru profesori. Editura Prognosis, Bucureşti,
p.64.
comentarii ale educatoarei după o anumită perioadă de timp… etc.”(Ghidul de bune practici …,
2008, p.94-95)
Am mai adăuga: desene, picturi, fişe cu sarcini, poveşti dictate educatoarei, aplicaţii
practice, cărţi făcute de copii, informaţii despre activitatea copilului în afara grupei (participarea
la concursuri, materiale din care rezultă preocuparea pentru dans, pictură,
gimnastică etc.).
La sfârşitul anului şcolar, copiii primesc aceste portofolii într-un cadru festiv, cu aprecieri şi
laude în prezenţa părinţilor, motivându-i astfel pentru învăţare.
Avantajele şi dezavantajele folosirii metodei portofoliului
Avantajele utilizării portofoliului sunt variate:
 Ajută la urmărirea progresului copilului pe o perioadă mai lungă de timp.
 Contribuie la formarea unor capacităţi (de sistematizare, de organizare şi ordonare a
produselor elaborate, de creaţie).
 Formează capacitatea de adaptare la specificul grupei şi la condiţiile create la activităţi).
 Motivează copilul în avansarea în învăţare (creşterea motivaţiei pentru activităţile de
învățare).
 Contribuie la formarea competențelor de autoevaluare prin participarea la propria lui
evaluare.
Printre dezavantaje amintim:
 Evaluarea portofoliul nu se poate face nici repede, nici uşor, în lipsa unui barem strict de
evaluare;
 Aprecierea se realizează destul de dificil, deoarece este vorba de materiale create de copil
care reflectă creativitatea şi originalitatea acestuia.
8.9.3. Autoevaluarea.
Autoevaluarea este considerată, în acelaşi timp, atât o metodă de evaluare, cât şi o metodă
prin care se urmăreşte construirea imaginii de sine a copilului, care astfel nu se mai reduce la
judecăţile de evaluare emise de către cadrul didactic.
Prin autoevaluare, copilul îşi formează capacitatea „de a elabora şi emite aprecieri
valorizatoare referitoare la competenţele şi performanţele şcolare proprii, la propria sa
persoană în general”14 (Stan, C. 2001, p.15).
Copilul este ajutat să-şi cunoască dimensiunile propriei personalităţi şi manifestările
comportamentale, cu numeroase implicaţii în plan atitudinal, motivațional şi afectiv.
Autoevaluarea ajută copilul să conştientizeze progresele şi achiziţiile, să-ş raporteze
performanţele la exigenţele şi sarcinile învăţării, chiar să-şi elaboreze un stil propriu de muncă.
Modalitatea prin care se formează capacitatea de autoevaluare este
autocorectarea/corectarea reciprocă, copilul fiind solicitat să-şi depisteze lacunele sau greşelile
proprii sau ale colegilor.
Autoevaluarea prezintă mai multe avantaje:
 Oferă un feed-back scurt şi eficient, ca urmare a interpretării rezultatelor autoevaluării.
 Formează capacitatea autoreflecţiei asupra eficacităţii propriei activităţi.
 Dezvoltă motivaţia pentru învăţare şi responsabilitatea pentru propria prestaţie.
Metodele complementare de evaluare asigură o alternativă la metodele tradiţionale,
reprezentând instrumentale care îmbogăţesc practica evaluării.
Valenţele formative pe care le deţin le recomandă în mod susţinut, ele contribuind eficient la
realizarea învăţării euristice. Utilizarea lor imprimă un pronunţat caracter interactiv actului de
predare-învăţare, favorizează individualizarea sarcinilor de lucru, valorifică şi stimulează întregul
potenţial creativ al copiilor şi creează cel mai potrivit cadru pentru exersarea abilităţilor
intelectuale şi practic-aplicative ale acestora.
Practica evaluativă a demonstrat faptul că prin îmbinarea metodelor tradiţionale de evaluare
cu metodele complementare asigură obiectivitatea optimă în evaluarea copiilor.
14
Stan, C., 2001, Autoevaluarea şi evaluarea didactică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.15.
Referinţe bibliografice
1.Ausubel ,D.P., Robinson, F.G., 1981, Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi pedagogică,
Bucureşti.
2. Bocoş, M., Jucan, D., 2008, Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi metodologia evaluării,
Editura Paralela 45, Piteşti.
3. Ezechil, L.,Păişi, Lăzărescu, M., 2006, Laborator Preşcolar, Ghid metodologic, ediţa III-a,
Editura V&Integral, Bucureşti.
4. Jinga, I., Istrate, E., (coord.), 2006, Manual de pedagogie, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită,
Editura BIC ALL, Bucureşti..
5. MECT, 2008, Curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, Bucureşti.
6. MECT, 2008, Ghidul de bune practici pentru educaţia timpurie de la 3 la 6/7 ani, Bucureşti.
7. XXX, 2001, Ghid de evaluare şi examinare, Editura Aramis, Bucureşti.
8. Nicola, I., 2001; Tratat de pedagogie, Editura Aramis, București.
9. Oprea C.L., 2003, Pedagogie. Alternative metodologice alternative, Editura Universităţii din
Bucureşti, Bucureşti .
10. Panţuru, S., Doina Cornelia Păcurar – Curs de pedagogie, partea a II-a, Universitatea
Transilvania Braşov, Braşov 1997.
11. Potolea, D., Neacşu, I., Manolescu, M., 2011, Metodologia evaluării realizărilor şcolare ale
elevilor. Ghid metodologic general, Editura ERC PRESS, Bucureşti.
12. Radu, I.T., 2000, Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
13. Stan, C., 2001, Autoevaluarea şi evaluarea didactică, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, p.15.
14. Stoica, A., 2001, Evaluarea curentă şi examenele. Ghid pentru profesori, Editura Prognosis,
Bucureşti.
15. Tomşa, G., (coord.), 2006, Psihopedagogie şcolară şi preşcolară, Bucureşti, p.181-182.

Tema E.7. Evaluarea in Educatia Timpurie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema E.7. Evaluarea in Educatia Timpurie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Erdeli Ionuţ & Erdeli Gh.

Educaţie timpurie şi elemente de pedagogie preşcolară

8.SPECIFICUL EVALUĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

8.1. Evaluarea – Definirea conceptului

 Activităţile de bază ale procesului de învăţământ sunt : predarea, ca aspect logic,

rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării deciziilor privind ameliorarea în etapele

Evaluarea joacă un rol deosebit de important în cadrul procesului de învăţământ, deoarece

8.2. Tipuri de evaluare.

8.3. Funcţiile evaluării

Analiza relaţiilor dintre evaluarea rezultatelor preşcolarilor şi activitatea de predare-

8.4.1. Specificul evaluării în învăţământul preşcolar

La ora actuală, în domeniul evaluării educaţionale, încă nu dispunem de o suficientă

8.6. METODE TRADIŢIONALE DE EVALUARE

Metodele tradiţionale de evaluare a rezultatelor şi progreselor în învățare ale preşcolarilor

Probele orale reprezintă o metodă tradiţională de evaluare a performanţelor copiilor,

Formularea clară a mesajelor Construirea şi Receptarea corectă şi completă a

Formularea clară a întrebărilor Pronunţie corectă şi Integrarea cuvintelor noi în

Formularea clară a răspunsurilor

Conversaţia de verificare Se utilizează în cadrul unei activităţi, la etapa

Interviul ( tehnica discuţiei) Cuprinde, alături de întrebări, şi punerea în

Citirea unor dialoguri incomplete Copilul are sarcina de a completa replicile

de varietate, făcând mai agreabil actul

 Avantajele şi dezavantajele evaluării prin probe orale.

Prin dialogul educatoare-preşcolar, Consumatoare mare de timp.

Exemplu de conversaţie de verificare.

Mijloc de realizare: joc didactic

Prin probele practice se evaluează capacitatea copiilor de a aplica anumite cunoştinţe,

Item de evaluare: Construieşte un avion, folosind materialele de pe măsuţă

8.6.3. Evaluarea prin probe scrise

Concluzionăm, relevând faptul că „ în cadrul tuturor activităţilor desfăşurate în grădiniţă,

8.6.3.2. Tehnica testelor.

În literatura de specialitate se foloseşte conceptul de instrument de evaluare care poate fi

Itemii – definiţie, tipuri de itemi, exemple

Probă = orice instrument de evaluare proiectat, administrat şi corectat de către

1. Itemi obiectivi 2. Itemi semiobiectivi 3. Itemi subiectivi

 Itemi cu alegere duală  Itemi cu răspuns scurt  Itemi de tip rezolvare de

8.7.1. Itemi obiectivi

 Domeniul ştiinţă – grupa mijlocie

Pe fişă vor fi desenate:

Sunt întâlniţi sub forma de:

Exemplu de întrebare structurată:

8.7.3. Itemii subiectivi

- Să alcătuiască o scurtă povestire pe o temă dată.

8.8. Aprecierea rezultatelor obţinute de copii la probele de evaluare

8.8.1. Descriptorii de performanţă. Descriptorii de performanţă reprezintă reperele evaluării

Descriptori de performanţă pentru cele trei tipuri de comportamente

Manifestă în mod frecvent Participă uneori la activităţile Participă uneori la activităţile

Obiectiv de referinţă: Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple; să reacţioneze la acestea.

Înţelege cu rapiditate Înţelege semnificaţia globală a Înţelege semnificaţia globală a

8.9. Metode complementare (alternative) de evaluare

 modul de comunicare verbală/nonverbală, iniţiativa în comunicare;

2. Fişa de evaluare. Oprea C.L., în Pedagogie. Alternative metodologice alternative (2003)

Exprimare orală - pronunţia corectă

Abilităţi Vocabular potrivit vârstei

intelectuale Deprinderi de conversaţie: formulează întrebări şi răspunsuri

Capacitatea de comparare după mărime, grosime, formă

Capacitatea de grupare şi clasificare

Capacitatea de ordonare după lungime, mărime, grosime

Colaborarea cu ceilalţi copii

Abilităţi Stabilirea de relaţii pozitive în grupa de copii

Interes pentru menţinerea unui climat stimulativ şi plăcut

Implicarea în luarea unor decizii

Acceptarea punctelor de vedere diferite ale celorlalţi copii