Sunteți pe pagina 1din 2

MODELE DE SUBIECTE

1. Arată avantajele şi limitele probelor orale şi scrise.


2. Indică utilitatea portofoliului din perspectiva agenţilor educaţionali.
3. Indică importanţa şi rolul povestirilor elevilor în orele de Limba şi literatura română,
consacrate dezvoltării capacităţii de receptare a mesajului oral şi de dezvoltare a
exprimării orale.
4. Enumeră parametrii situaţiei de comunicare.
5. Indică importanţa combinării celor trei forme de comunicare în vederea realizării unei
comunicări eficiente.
6. Stabileşte un „top” al metodelor folosite pentru dezvoltarea capacităţii de comunicare
orală a elevilor. Motivează selecţia făcută pentru primele două locuri.
7. Exemplifică pe scurt pașii pentru proiectarea unei lecţii de predare-învăţare a citirii şi
scrierii literei „…”. Vei avea în vedere:
 respectarea cerinţelor programei şcolare în vigoare pentru clasa I;
 elaborarea unei strategii potrivite însuşirii şi folosirii corecte a literei
menţionate;
 introducerea unor jocuri sau jocuri-exerciţiu, potrivite însuşirii şi folosirii
corecte a literei menţionate;
8. Descrie o metodă care poate fi folosită cu succes în orele consacrate compunerii.
9. Prezintă paşii care trebuie parcurşi în abordarea unui text epic.
10. Alege din proiectarea unităţii de învăţare o secvenţă consacrată abordării noţiunilor de
limbă.
11. Clasificați compunerile după Vasile Molan şi Marcela Peneş (în Metodica desfăşurării
orelor de compunere-expunere la ciclul primar, EDP, Bucureşti, 1983, p.39-43):
12. Comparaţi, la alegere, două metode alternative de evaluare, prezentând avantajele şi
dezavantajele fiecăreia.
13. Enumeraţi ariile curriculare.
14. Ce conţine programa şcolară?
15. Descrieţi cu propriile cuvinte tipurile de comunicare.
16. Scrieţi funcţiile evaluării.
17. Care sunt etapele parcurgerii abecedarului?
18. Exemplificati cum se grupeaza continuturile invatarii.
19. Descrieti modelul ERR.
20. Scrieti etapele planificarii calendaristice.
21. Descrieti calificativele si ce presupun acestea.
22. Se dă textul:
-Ai văzut ce-ai făcut?… Nu ţi-am spus să te-astâmperi… Vezi? Ai supărat pe domnul!
… Altădată n-o să-ţi mai aducă nicio jucărie! Apoi, întorcându-se către mine, cu
multă bunătate:
-Nu e nimic! iese… Cafeaua nu pătează! Iese cu nițică apă caldă!… Dar n-apucă să
termine, şi deodată o văd schimbându-se la față ca de o adâncă groază. Apoi dă un
țipăt şi, ridicându-se de pe scaun:
-Ionel! Mamă! Ce ai?!
(Vizită de I.L.Caragiale)
MODELE DE SUBIECTE

 Detaliați o activitate de învățare care să contribuie la formarea competenței


pentru clasa a IV-a 4.1. Recunoaşterea şi remedierea greşelilor de
ortografie şi de punctuaţie în redactarea de text având ca suport conținutul
de mai sus (minim trei probleme de ortografie).
 Specificați trei obiective operaționale urmărite într-o lecție de fixare și
consolidare.
23. Se dă textul:
-Ai văzut ce-ai făcut?… Nu ţi-am spus să te-astâmperi… Vezi? Ai supărat pe domnul!
… Altădată n-o să-ţi mai aducă nicio jucărie! Apoi, întorcându-se către mine, cu
multă bunătate:
-Nu e nimic! iese… Cafeaua nu pătează! Iese cu nițică apă caldă!… Dar n-apucă să
termine, şi deodată o văd schimbându-se la față ca de o adâncă groază. Apoi dă un
țipăt şi, ridicându-se de pe scaun:
-Ionel! Mamă! Ce ai?!

 Detaliați o activitate de învățare care să contribuie la formarea competenței


pentru clasa pregătitoare: 3.1. Manifestarea curiozității pentru decodarea
unor mesaje scrise simple şi scurte din universul apropiat.
 Explicați care este corelația dintre un mijloc de învățământ și o
metodă/procedeu utilizate pentru activitatea detaliată la punctul A.
24. Ilustrați predarea-învățarea unui text nonliterar la clasa a II-a, la alegere: Biletul sau
Invitația. Se vor avea în vedere următoarele:
 Detaliați o activitate de învățare centrată pe elev (o secvență de lecție) care
vizează însușirea şi înțelegerea conținutului ales.
 Exemplificați o metodă de evaluare potrivită pentru conținutul utilizat.

S-ar putea să vă placă și