MET.PIPP_C.

2_2020_JOC DIDACTIC

JOCURI DIDACTICE ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI LA PREŞCOLARI. JOCURI FONETICE, JOCURI LEXICALE, JOCURI GRAMATICALE
(*** CURRICULUM EXTINS – MATERIAL FACULTATIV)

1. Jocul – mijloc de realizare a educaţiei preşcolare;

2. Jocul – dominantă a vârstei preşcolare;
3. Rolul educatoarei în valorificarea valenţelor formative ale jocului didactic;
4. Metoda jocului de rol;
5. Importanţa utilizării jocurilor didactice în dezvoltarea proceselor cognitive ale preşcolarilor;
6. Formarea unui model propriu de valorificare în plan educativ a conţinutului jocului didactic;
7. Jocuri didactice specifice realizării procesului de educare a limbajului;
8. Jocuri didactice care vizează latura fonetică a limbajului (JOCURI FONETICE);
9. Jocuri didactice pentru îmbogăţirea şi activizarea vocabularului (JOCURI LEXICALE);
10. Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere gramatical (JOCURI GRAMATICALE);
11. Probe de evaluare sumativă – jocuri didactice.

ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI LA PREŞCOLARI

1. JOCUL- MIJLOC DE REALIZARE A EDUCAŢIEI PREŞCOLARE

Potrivit definiției, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici din pură plăcere. Specific vârstelor copilăriei, el are importanță
hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului. Pentru copil, totul este joc: în primele luni de viață acesta se joacă cu corpul său; mai apoi copilului îi face plăcere să reproducă elemente
din ambianța lui apropiată; într-o următoare etapă, copilul începe să imite adultul (mama, medicul, educatoarea). Ulterior, copilul schimbă prin joc realitatea lui imediată, se deprinde „să fie
cu ceilalți”, învaţă lucruri noi, toate acestea într-o stare de relaxare și plăcere. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realității. Prin joc, el reproduce, reconstruiește secvențe din viață
sau creează o lume nouă, o altă realitate. Prin activitatea de joc, copiii îşi dezvoltă aşadar întreaga ființă, îşi conturează şi îşi dezvoltă personalitatea, respectiv:
 învaţă să comunice, să interacţioneze, raportându-se, prin intermediul limbajului, la sine, la ceilalţi şi la lume;
 îşi formează identitatea şi stima de sine, îşi dezvoltă autonomia personală, iniţiativa, inventivitatea;
 învaţă acte, acţiuni, operaţii, conduite interactive care îi ajută să rezolve probleme din mediul lor;
 învaţă să fie mai flexibili în gândire, să caute alternative, să creeze soluţii diferite;
 se emancipează cognafectiv: îşi dezvoltă atenția, motivaţia, imaginaţia, abilităţile sociale.

Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Psihopedagogia şi cultura secolului
trecut au recunoscut faptul că jocul nu este doar apanajul vârstelor mici, ci și modul prin care adulții își manifestă liber „copilul din ei”. Proliferarea jocurilor de calculator, a filmelor de
desene animate, a benzilor desenate sau a literaturii fantastice, SF&F reprezintă doar c[teva manifestări sau aspecte de marketing ale reîntoarcerii jocului în aten ția tuturor.
În psihopedagogie, jocul este folosit ca mijloc de investigație, dar și ca procedeu terapeutic, atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți. Psihodrama și ludoterapia (jocurile
terapeutice) sunt doar două direcții de succes, fundamentate pe importanța jocului în viața oamenilor și pe valențele pozitive ale practicării acestora (Benga, 2012).

2. JOCUL DIDACTIC – DOMINANTĂ A VÂRSTEI PREŞCOLARE

Învăţământul preşcolar are în vedere asigurarea acelor experienţe care să ţină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală – jocul.
 În grădiniţă, jocul didactic îmbracă mai multe forme, fiind specia de joc care îmbină armonios elementul instructiv şi educativ cu latura distractivă, fiind apreciat drept unul dintre
cele mai accesibile şi mai eficiente mijloace instructiv-educative, folosite la vârsta preşcolară. Jocul didactic realizează în practică dezideratul învăţării prin joc, prin organizarea unor activităţi,
special create de adulţi în acest scop.
Jocul nu este numai ocupaţia principală copiilor sau forma fundamentală specifică acestei vârste. Regăsim ludicul în fiecare din cele trei forme: învăţarea, munca şi creaţia. „Jocul
este legat nemijlocit de imaginaţie, acesta fiind o componentă obligatorie la nivelul fiecărei personalităţi în parte” (Răduţ-Taciu, 2007).
Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire şi educare a copilului de vârstă preşcolară, deoarece rezolvă intr-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructive
complexe, programate în grădiniţa de copii. Termenul „didactic”, asociat celui de joc, îi indică latura instructivă, care devine parte integrantă şi se concretizează, la nivelul fiecărui joc
didactic, printr-un anumit volum de cunoştinţe, de acţiuni obiectuale şi mintale, pe care le solicită. Acţiunea de joc cu cea instructivă sunt corelate după o formulă originală: învăţarea prin
intermediul jocului, pe căi specifice lui. Deci prin joc didactic nu se înţelege ”simpla alăturare a unor acţiuni ludice cu acţiuni instructive ori desfăşurarea lor prin alternare, ci o formă de joc
închegată în care cele două elemente sunt structurate organic, motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe baza unor reguli riguros stabilite” (Ghiorghian, E., Taiban, M.,
1991: 80-81).
Jocul este activitatea care dă specific preşcolarităţii. El îşi găseşte motivaţia şi împlinirea în sine însuşi. Spre deosebire de muncă, jocul nu are ca finalitate obţinerea unor bunuri
materiale, iar spre deosebire de învăţătură, nu vizează în mod explicit obţinerea de noi cunoştinţe sau alte produse ale învăţării. Jocul este un minunat mijloc de cunoaştere şi
autocunoaştere, de exersare a unor capacităţi, de socializare primară, de antrenare a capacităţilor cognitive şi a exteriorizării emoţiilor şi sentimentelor.
Jocul apare la toţi copiii şi, cu o frecvenţă mai mică şi o semnificaţie întrucâtva diferită, este prezent şi la adulţi. Dar, dacă pentru aceştia din urmă jocul constituie cel mai adesea o
formă de divertisment, pentru copil el nu este nicidecum o distracţie, ci este în esenţă o modalitate de investigaţie şi cunoaştere a lumii reale, „o pre-învăţare” (L.S. Vâgotski, J.Piaget, H.
Wallon), „un spaţiu de satisfacere a dorinţei fireşti de manifestare şi independenţă” (S. Freud). Implicarea în joc a preşcolarului este totală. El îşi antrenează spontan şi voluntar în joc toate
posibilităţile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel, un mijloc de realizare de sine şi de formare a eului.
Dincolo de aceste caracteristici, jocul este o sursă de plăcere, deoarece el presupune eliberare de realitatea constrângătoare şi libertate de reflectare şi transformare în manieră
personală a cesteia. Jocul începe şi se încheie, el este limitat în timp şi spaţiu, ceea ce conferă celui implicat un sentiment de securitate. Pentru Johan Huizinga (2012), jocul creează o ordine
în realitatea dezordonată, are înclinaţia spre frumos şi presupune plăcerea dată de succes.
Prin intermediul jocului didactic se formează sau se consolidează unele cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu cel distractiv, fiecare
dintre acestea având o pondere mai mică sau mai mare în joc, în funcţie de vârsta copilului şi de stadiul în care el se află în trecerea de la joc la învăţare, duce la apariţia unor stări emotive
complexe, care stimulează procesele de reflectare directă şi mijlocită a realităţii.
Prin jocul didactic, copilul imaginează, re-joacă o lume reală în scopul de a o cunoaşte mai bine, de a-şi lărgi orizontul de cunoaştere, de a-şi forma anumite deprinderi. Educatoarea
trebuie să creeze condiţii favorabile plăcute şi atractive. Jocul didactic trebuie să conţină elemente de aşteptare, de întrecere, de surpriză, elemente de comunicare reciprocă între copii.
Jocul didactic trebuie să rămână totuşi un joc: activitatea pe care o desfăşoară copilul trebuie să îi trezească dorinţa de a se juca.
În strânsă legătură cu procesele de cunoaştere, prin joc se dezvoltă şi limbajul preşcolarului , se formează o pronunţare şi o exprimare corectă. După cum există jocuri fără mişcare
şi acţiune, tot aşa nu există nici jocuri lipsite de reacţii verbale. Un colectiv nu poate fi conceput fără comunicare verbală între copii. Jocul didactic contribuie direct la rezolvarea sarcinilor
intelectuale, creând o atmosferă specifică, ce se remarcă printr-o participare afectivă a copiilor, datorită caracterului ludic. În cadrul jocului didactic, copiii sunt puşi în situaţia de a compara
şi scoate în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre obiecte, de a analiza, sintetiza şi generaliza, ţinând seama de elementele specifice ale obiectului. Copiii învaţă să raţioneze, îşi
perfecţionează şi exersează memoria, atenţia, spiritul de observaţie. De modul în care este organizat şi condus jocul depinde stimularea curiozităţii, interesului pentru rezolvarea
problemelor de joc.
În concluzie, jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică si
acţiunea de joc. Această îmbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfăşurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe care declanşează,
stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficienţa acesteia şi contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalităţii celor antrenaţi in joc.

3. ROLUL EDUCATOAREI ÎN VALORIFICAREA VALENŢELOR FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat si are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a
identificării cu modele sociale mai complexe şi mai socializate. Deoarece în grădiniţă există tutela educatoarei şi a grupului de educatoare şi un regim de viaţă şi de instruire ce se adresează
tuturor la fel, deci egal, sistemul de adaptare a copilului la viaţa de grădiniţă trebuie să se modifice, fapt ce depinde mult şi de tactul pedagogic al educatoarei.
 Perioada de adaptare, de trecere a copilului de la atmosfera de familie la cea din grădiniţă şi apoi din şcoală nu se petrece la fel pentru fiecare copil. Educatoarea este o mijlocitoare
nu numai între copil si familie, ci şi între copil si copil sau între copil şi mediul înconjurător. În timp, în grupul de grădiniţă se vor forma treptat interrelaţii sociale de vecinătate şi de simpatie.
În munca educatoarei se întâlnesc două realităţi de care trebuie să ţină tot timpul seama: trăsăturile comune ale copilăriei, diversitatea lor si unicitatea fiecărui copil cu care va lucra. În
activitatea de zi cu zi, regulile nu pot lipsi, dar nici nu pot fi introduse arbitrar. Programul zilei trebuie conceput în mod ştiinţific, bine structurat, încât să permită exercitarea influenţei
educative în ce priveşte relaţionarea cu colegii în activităţile liber-creative, participarea activă, dar disciplinată la activităţile frontal-dirijate, cooperarea cu grupa.
Rolul fiecărei educatoare este de a şi-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să susţină şi să consolideze dezvoltarea şi comportamentul copilului, raporturile cu
sine şi cu ceilalţi, astfel încât acesta să poată atinge momentul când îşi formulează singur reguli şi principii. Atât educatoarea, cât şi copilul pot iniţia sau conduce activităţi. Copiii sunt
încurajaţi să aibă cât mai multe iniţiative în cadrul procesului de învăţare. Adaptarea preşcolarului la cerinţele scolii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări care să îl facă apt
pentru activitatea de învăţare de tip şcolar din ciclul primar.
Educatoarea trebuie să respecte ideile copiilor şi să le utilizeze pentru a modela reguli. Ea trebuie să interacţioneze cu copiii pe măsură ce aceştia se joacă şi lucrează. De ea depinde
atmosfera şi tonusul grupei. Exemplul său personifică acele calităţi pe care doreşte să le regăsească la copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală. Educatoarele pot să profite de
interesul şi jocul copiilor şi să le folosească pentru a stimula gândirea şi învăţarea. Educatoarea nu trebuie să intervină atunci când observă că un copil se străduieşte şi doreşte să realizeze
ceva singur. Cei care ştiu să-si asume responsabilităţi încă din anii copilăriei o fac cu uşurinţă şi atunci când sunt adulţi. Un obiectiv major în cadrul educaţiei copiilor preşcolari este să-i
învăţăm să se autocontroleze, explicându-le consecinţele unui comportament greşit, ajutându-i să recunoască şi să găsească soluţii pentru comportamentele-problemă.
Educatoarea trebuie să le ofere copiilor aflaţi la vârsta preşcolară condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală. Ea trebuie să asigure acele condiţii care să ţină seama de ritmul
propriu al copilului, de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală – jocul. Jocul este activitatea de bază a copilului, modalitatea de iniţiere treptată în procesul complex al
învăţării. El are o putere imensă în viaţa copiilor, este „munca” lor. Ca activitate fundamentală, jocul poate contribui la formarea unei atitudini pozitive faţă de muncă. Prin joc, copilul este un
iniţiator al lumii sale proprii, îşi foloseşte imaginaţia, pune în practică abilităţile si priceperile dobândite, îşi îmbogăţeşte bagajul de cultură şi dezvoltă creativitatea şi sensibilitatea. În
realizarea unor jocuri şi exerciţii, educatoarea caută să antreneze toţi analizatorii: vizual, auditiv, tactil-termic, olfactiv, gustativ, pentru a ajunge la formarea unor deprinderi intelectuale (de
a asculta indicaţiile educatoarei, de a observa, de a analiza şi descrie, de a stabili asemănări şi deosebiri, de a sesiza unele legături între obiecte şi fenomene ale naturii, de a compara, de a
generaliza, de a se orienta în spaţiu). La vârsta preşcolarităţii, pe primul plan se situează interesul cognitiv, dorinţa copilului de a cunoaşte tot ce-l înconjoară, de a afla cât mai multe despre
viaţă, despre mediul înconjurător, despre ceea ce se petrece sub ochii lui. Curiozitatea spontană a copiilor, manifestată prin întrebări, se transformă treptat într-o activitate intelectuală
intensă. Educatoarea provoacă copiii să verbalizeze, să reproducă prin intermediul cuvintelor esenţialul obţinut prin observare, să descrie fenomenele şi în absenţa acestora.
Efortul educatoarei trebuie să se orienteze în câteva direcţii prioritare ca:
 orientarea şi desfăşurarea variatelor activităţi instructiv-educative în funcţie de obiectivele prevăzute de noul curriculum pentru învăţământul preşcolar;
 folosirea jocului ca formă de activitate conducătoare în dezvoltarea psihică a copilului şi îmbinarea raţională a jocului cu elementele care trebuie învăţate;
 tratarea diferenţiată a copiilor în cadrul activităţilor;
 promovarea consecventă a metodelor active (participarea efectivă şi conştientă a copiilor la activităţi): jocurile de rol.

4. JOCUL DE ROL

JOCUL DE ROL reprezintă o formă de aplicare şi utilizare în învăţământ, care face parte din categoria metodelor active de predare-învăţare bazate pe simularea unor funcţii, relaţii,
activităţi, fenomene, sisteme etc.
Prin aplicarea acestei metode, copiii devin „actori” ai vieţii sociale pentru care, de altfel, se pregătesc, întrucât ei vor ocupa în societate poziţii sau statusuri profesionale, culturale,
ştiinţifice etc.
Prin urmare, este util ca aceştia „să joace” de timpuriu rolurile corespunzătoare acestor poziţii, formându-şi astfel anumite competenţe, abilităţi, atitudini, convingeri,
comportamente sau conduite etc.
Întrucât în utilizarea jocului de rol este stimulată interacţiunea verbală şi umană în general, acesta poate fi utilizat pentru atingerea unuia sau a mai multor obiective, precum:
 facilitarea inserţiei socio-psiholingvistice a copiilor, graţie interpretării şi învăţării rolurilor interacţionale necesare ocupării ulterioare a unor statusuri sociale;
 formarea si modelarea comportamentului uman, pe baza simulării interacţiunii ce caracterizează o structură, o relaţie sau o situaţie socială de grup, prin distribuirea în
rândul participanţilor la joc a unor statusuri foarte bine precizate si relaţionate între ele;
  familiarizarea cu modurile de gândire, trăire şi acţiune specifice anumitor statusuri ficţionale: reprezentarea imaginii unor personaje din operele literare prezentate de
educatoare;
 dezvoltarea capacităţii de empatie şi înţelegere a opiniilor, trăirilor şi aspiraţiilor celor din jur;
 formarea capacităţii de a rezolva situaţii problematice, dificile, acumularea de experienţă în ordine reală sau ficţională;
 verificarea corectitudinii comportamentelor formate, validarea celor învăţate corect şi invalidarea celor învăţate greşit;
 formarea şi perfecţionarea aptitudinilor de cooperare, muncă în echipă şi de conducere colectivă.

VALENŢELE INSTRUCTIV-EDUCATIVE ALE JOCULUI DE ROL:

 punerea copiilor în situaţia de a relaţiona între ei îi activizează din punct de vedere cognitiv, afectiv si acţional-motric;
 interacţiunile dintre participanţi permit autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor şi achiziţiilor;
 dramatizarea generează situaţii problematice, sprijinind înţelegerea complexă a situaţiei şi determină participarea activă a copiilor;
 evidenţiază modul corect sau incorect de comportare în anumite situaţii;
 reprezintă o metodă eficientă de formare rapidă şi corectă a convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor.

PROCEDEE DE CONŞTIENTIZARE FONOLOGICĂ, LEXICALĂ ŞI (NON-PARA)LINGVISTICĂ TIMPURIE:

Pentru a le dezvolta copiilor capacitatea de achiziţionare a unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, pentru a le stimula interesul faţă de activităţi legate de viaţa reală sau ficţională,
pentru a face posibilă trăirea unor sentimente, valori şi atitudini, este indicată folosirea unor procedee de conştientizare timpurie, între care:
 exploatarea de către educatoare a diferitelor mărci nonlingvistice sau paralingvistice, pentru trezirea si menţinerea interesului copiilor (mimică, limbaj corporal, gesturi,
modelarea vocii, schimbarea tonului, a ritmului debitului verbal etc.);
 participarea directă a educatoarei la activităţile/dramatizările organizate;
 asocierea unei lecturi cu onomatopee, când textul presupune asemenea interpretări;
 încercarea de a-i determina pe copii să descopere sensuri pentru sine ale celor ascultate sau jucate (interpretate, dramatizate);
 crearea unei atmosfere libere, de participare afectivă, care să le ofere tuturor copiilor posibilitatea de a juca un anumit rol, de a ocupa o anumită poziţie, de a exersa o
anumită conduită etc.

5. IMPORTANŢA UTILIZĂRII JOCURILOR DIDACTICE ÎN DEZVOLTAREA PROCESELOR COGNITIVE ALE PREŞCOLARILOR

FUNCŢII ALE JOCULUI DIDACTIC

Vârsta simbolică, vârsta de aur a copilăriei, vârsta micului demiurg, toate acestea sunt etichete sugestive, ataşate în literatura de specialitate perioadei de vârsta preşcolară. Este
vârsta unor achiziţii psiho-comportamentale fundamentale a căror calitate va influenţa în mare măsura nivelul de adaptare şi integrare a copilului în fazele următoare ale evoluţiei şi
dezvoltării lui. Prin joc, copilul îşi antrenează spontan şi voluntar în joc toate posibilităţile fizice, intelectuale, afective.
Vârsta preşcolară este o perioadă a descoperirii. Depăşind poate pentru prima dată spaţiul restrâns, familiar, al casei şi al familiei, copilul învaţă că există o lume interesantă dincolo
de toate acestea, doreşte să se implice în cunoaşterea şi transformarea ei, se descoperă pe sine ca o persoană care are abilitatea de a face să se întâmple anumite lucruri, câştigă autonomie
în cunoaştere şi iniţiativă. Este perioada conturării primelor elemente ale conştiinţei de sine şi ale socializării. Procesul devenirii ca persoană unică, independentă şi funcţională îşi are
rădăcinile în copilăria timpurie. Lărgirea câmpului relaţional şi diversificarea tipurilor de relaţii cu co-vârstnicii, cu rudele şi cu alţi adulţi îi permit copilului descoperirea de sine, cunoaşterea
propriilor capacităţi şi limite, conturarea unor capacităţi de reflecţie intrapersonală, dezvoltarea unui comportament social care să respecte cerinţele impuse din exterior, dar şi nevoile şi
caracteristicile individuale. Este perioada apariţiei competenţelor, şi acestea ţin de implicarea în explorarea, explicarea, procesarea realităţii, dar şi acţiunea asupra ei.
Potrivit definiţiei, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică (gratuită) şi căreia i te dedici din pură plăcere. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a
ne întreba de ce este copil. Copilul este o fiinţă care se joacă şi nimic altceva. Specific vârstelor copilăriei, jocul are o importanţă hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului. Jocul este
singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă poate să acţioneze. O înţelegere greşită sau o neînţelegere a rolului jocului în viaţa copilului poate avea
consecinţe iremediabile asupra dezvoltării acestuia.
 Implicaţiile psihopedagogice ale jocului impun analiza lui ca activitate condiţionată de dezvoltarea psiho-fizică a celor care îl practică şi ca mijloc de satisfacere a unor trebuinţe
caracteristice dezvoltării psihofizice şi vârstei respective. Preşcolaritatea, ca etapă a copilăriei, este dominantă de joc, aceasta fiind activitatea sa centrală. În joc, copilul se exprimă pe sine
plenar, el se dăruieşte jocului integral. Perioada preşcolară se caracterizează prin dezvoltarea de noi caracteristici şi trăsături care se formează: abilităţi, îndemânări, aptitudini, trăsături de
caracter şi comportament creativ. Toate acestea formează bazele personalităţii, structura ei principală.
Pentru copii, jocurile constituie stimulentul principal al dezvoltării psihice, având un rol important în pregătirea acestora pentru integrarea socială. Ele implică activitatea senzorială,
intelectuală, afectivă, dezvoltă atenţia, spiritul de observaţie, imaginaţia, gândirea, exprimarea verbală. Prin joc copilul ghiceşte şi anticipează conduitele superioare de mai târziu.
Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice şi, indiscutabil, jocul este un principal stimulator al dezvoltării psihice, fapt care îi acordă locul fundamental în viaţa preşcolarului.
Este evidentă importanţa jocului la nivelul formării operaţiilor mentale, fiecare mecanism cognitiv pregătind şi oferind materialul de prelucrare pentru dezvoltarea mecanismelor mentale
ulterioare. Astfel, dezvoltarea iniţială la nivelul senzaţiilor şi percepţiilor va pregăti apariţia reprezentărilor şi a gândirii. Atât în cazul copilului, cât şi în acela al adultului, imaginaţia îşi găseşte
în joc mediul propice pentru manifestare şi dezvoltare. Etapa iniţială de imitare a unei situaţii concrete este succedată de recombinarea reprezentărilor, care, la rândul ei, este urmată de
completarea creatoare personală a copilului. Memorarea involuntară realizată în timpul jocului reprezintă şi ea doar o etapă de trecere pentru memorarea voluntară (regulile jocului).
Generalizarea şi clasificarea, ca cerinţe ale jocului didactic, implică operaţii ale gândirii şi sunt mai uşor de realizat atunci când ele sunt motivate de cerinţele jocului. Procesele psihice nu
doar se manifestă în joc, ci se şi formează prin joc.
Cel mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea, înţeleg evenimentele din jur şi învaţă din ele este, fără îndoiala, jocul. Utilizarea şi dezvoltarea limbajului fac parte
integrantă din acest proces. Jucându-se, copilul exersează înţelegerea prin comunicare, îşi dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează şi formulează verbal atât realul, cât
şi imaginarul.
Fundamentală în dezvoltarea copilului este achiziţionarea limbajului, care se află în strânsă interacţiune cu gândirea şi totodată, îndeplineşte o importantă funcţie reglatoare şi
socială. Dacă avem în vedere aspectul dezvoltării verbale, în grădiniţă, jocul, în special cel didactic, urmăreşte corectarea şi îmbunătăţirea pronunţiei, cristalizarea anumitor structuri
gramaticale, precum şi fixarea unor achiziţii lexicale fundamentale referitoare la fiinţe, obiecte, stări sau fenomene din mediul apropiat, la acţiuni sau la calităţi ale acestora.

PRINCIPALELE FUNCŢII ALE JOCULUI DIDACTIC:

a. Funcţia adaptativă, care se manifestă prin asimilarea realităţii fizice şi sociale şi prin acomodarea eului în realitate. În joc, copilul preşcolar transpune impresii dobândite în mediul
extern, fizic şi social, reuşind astfel să interiorizeze realitatea şi să se adapteze la un nivel primar cerinţelor acesteia.
b. Funcţia formativă. Jocul este un vector al dezvoltării cognitive, afectiv-emoţionale, psihomotorii şi de modelare a personalităţii. Cunoaşterea prin experienţă directă, pe care o
asigură jocul, presupune implicarea capacităţilor perceptive, a abilităţilor de reacţie, a capacităţilor de raţionare, şi a posibilităţilor de comunicare, ce sunt exersate şi îmbogăţite în plan
calitativ şi cantitativ.
c. Funcţia informativă. Prin intermediul jocului, copilul achiziţionează informaţii, noţiuni, concepte necesare înţelegerii şi integrării lumii reale. Investigând realităţi fizice diverse,
copilul manipulează, alege, ordonează, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietăţile diverselor lucruri şi dobândesc cunoştinţe despre greutate, duritate, înălţime volum, textură,
categorii, serii şi familii de obiecte, legile lumii fizice.
d. Funcţia de socializare este concretizată în exersarea prin joc şi asimilarea în plan comportamental şi comunicativ a exigenţelor interacţiunii din viaţa socială. Un aspect important
al socializării prin activitatea ludică este tendinţa copilului de a-şi apăra şi a-şi afirma individualitatea, alături de nevoia sa de a se integra social. Obligat de contextul ludic să se dedubleze şi
să interpreteze roluri diverse, preşcolarul mare ajunge să-şi formeze un sens al identităţii proprii şi să acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile, oferite de
joc, de analiză a sinelui din perspective variate.
e. Funcţia de relevare a psihicului. Copilul transpune în joc trăiri, sentimente, intenţii neîmplinite în real, impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau inter-
relaţionale. Jocul este un generator excelent de autocunoaştere a capacităţilor proprii şi de construire a încrederii în sine şi forţele proprii. Pentru a putea aprecia pe deplin valenţele
formative ale jocului, este important ca educatorii, cadre didactice şi părinţi să conştientizeze faptul că în general copiii învaţă altfel decât adulţii. Cea mai eficientă modalitate de învăţare în
preşcolaritate este învăţarea prin experienţă directă (percepţie senzorială, manipulare, căutare, experimentare, interacţiune). Învăţarea la această vârstă este caracterizată prin acţiune,
interacţiune şi mişcare, iar jocul didactic oferă multiple prilejuri în acest sens. Jocurile didactice exercită o influenţă multilaterală asupra dezvoltării psihice a copilului, contribuind mai întâi la
dezvoltarea lui intelectuală, la formarea percepţiilor, la educarea spiritului de observaţie, a imaginaţiei creatoare, a gândirii şi a limbajului. Jocurile didactice organizează procesul perceperii
analitico-sintetice a însuşirilor caracteristice ale obiectelor. Prin sarcina lor, jocurile didactice activează importante operaţii ale gândirii: analiza, sinteza, comparaţia şi generalizarea.

6. FORMAREA UNUI MODEL PROPRIU DE VALORIFICARE ÎN PLAN EDUCATIV A CONŢINUTULJUI JOCULUI DIDACTIC
 (Norel, Bota, 2012: 218-232)

I. Jocul didactic: un ansamblu de acțiuni și operații care vizează atingerea unor obiective educaționale specifice domeniului cognitiv, afectiv-motivațional sau psiho-motor și relațional.
II. Scopul jocului – o finalitate educativă formulată în raport cu obiectivele educaționale.
III. Sarcina didactică – componenta instructiv-formativă formulată în raport de conținutul activității
Condiţii ale formulării sarcinii didactice:
o operaţionalizare referitoare la anumite conținuturi și comportamente vizate
o formularea unei probleme a cărei rezolvare implică toți copiii din grupă;
o antrenarea întregii personalități a copilului;
o valorificarea prin diferite moduri a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.
IV. Mijloacele de realizare a jocului didactic – elemente de joc;
V. Conținutul jocului – cunoștințe, priceperi, deprinderi
VI. Reguli de joc – reglementează conduita și acțiunea copiilor în funcție de tipul jocului.
VII. Materialul didactic aferent.

 Detalieri metodologice:

1. Scopul didactic al jocului este dat de finalitatea instructiv-formativă urmărită. Acesta trebuie formulat, făcându-se referire directă la obiectivele specifice ariei de conţinut în care
se înscrie conţinutul jocului.
2. Sarcina didactică a jocului se regăseşte în formularea cerinţei jocului şi trebuie indicată clar, în termeni operaţionali.
Sarcina didactică reprezintă problema de gândire şi/sau acţiune pusă în faţa copilului (a compara, a descrie, a ghici, a indica, a măsura, a parcurge un traseu). Cuprinzând la vârstele
mai mici un singur aspect de conţinut sau un singur element de acţiune, pentru preşcolarii mari, sarcina jocului poate fi mai cuprinzătoare, indicând acţiuni complexe, pentru îndeplinirea
cărora copiii să fie puşi în situaţia de a decide o strategie de rezolvare. În oricare dintre situaţii, însă, sarcina jocului trebuie astfel formulată încât să antreneze întreaga personalitate a
copilului (nu doar posibilităţile intelectuale, ci şi cele afectiv-emoţionale), iar acest lucru se poate face prin preocuparea educatoarei de a păstra şi spori caracterul ludic al activităţii.
Elementele de joc ale activităţii trebuie să fie prezente nu doar ca momente de relaxare sau recompensă finală (aplauze, festivitate de premiere, recompense), ci ca mijloc de rezolvare a
sarcinii de joc: întrecere, momente de tensiune, momente de decizie etc.
3. Conţinutul jocului este alcătuit din ansamblul cunoştinţelor şi al capacităţilor obţinute în diversele activităţi instructiv-formative, care sunt activate în funcţie de sarcina jocului şi
care presupun reactualizarea, completarea, aplicarea lor practică. Sarcina educatoarei este aceea de a solicita în cadrul jocului nu doar activităţi de recunoaştere sau reproducere a
informaţiei pe care copiii au achiziţionat-o, ci şi activităţi de reorganizare a cunoştinţelor pentru sarcini de rezolvare de probleme sau aplicative. Oricum, la un conţinut identic, educatoarea
poate gândi sarcini diferenţiate şi chiar individualizate. Gradul de complexitate a sarcinii de joc trebuie să fie optim, astfel încât cerinţa jocului să motiveze şi să susţină desfăşurarea acţiunii.
În ceea ce priveşte asigurarea materialului de joc, educatoarea are sarcina de a gândi şi elabora materialele necesare îndeplinirii sarcinii jocului (jetoane, fişe, jucării, echipamente),
care să fie adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor şi în acelaşi timp stimulative şi diferite de materialele folosite în activităţile de învăţare comune. Succesul jocului
didactic este asigurat şi de stabilirea prealabilă a grupelor de joc şi a succesiunii acţiunilor de joc, dar şi de crearea unui climat favorabil, de stimularea interesului și a curiozității pentru
activitatea următoare (introducerea în joc), precum şi de organizarea spaţiului de activitate, respectiv prezentarea materialului suport necesar desfășurării jocului.
Sarcinile educatoarei în ceea ce priveşte conducerea jocului didactic se continuă şi pe parcursul derulării acestuia. Ele merg în sensul creării atmosferei propice jocului în faza iniţială
şi pe parcursul acestuia, prin observarea comportamentului copiilor şi asigurarea respectării regulilor, prin încurajarea participării tuturor copiilor la joc, a manifestării entuziasmului şi a
susţinerii în jocurile-competiţie, dar şi prin temperarea unor tendinţe negative şi prin oferirea de feed-back şi aprecieri permanente.
În prezentarea jocului, educatoarei îi revine rolul de prezentare a materialelor de joc, a caracteristicilor şi a funcţionării acestora sau a unor exemple de conţinut (de exemplu, o
ghicitoare, propoziţie, o pereche de cuvinte de tipul celor ce vor fi utilizate). Anunţarea titlului şi scopului jocului, care are rolul de a sintetiza esența jocului, se va face concis şi pe înţelesul
copiilor. Denumirea jocului trebuie să fie suficient de sugestivă, pentru a se putea face referire la ea pentru reglarea acţiunii de joc. De asemenea, explicarea şi demonstrarea jocului îi revine
tot educatoarei, care poate să antreneze şi câţiva copii pentru ilustrarea activităţii. Acum educatoarea indică sarcina didactică, regulile jocului şi se asigură că toţi copiii le-au înţeles,
precizează conţinutul jocului şi principalele momente ale acestuia, arată cum se va folosi materialul pe parcursul jocului, distribuie roluri şi responsabilităţi, formulează cerinţele ce trebuie
satisfăcute pentru a câştiga şi, eventual, variantele de complicare a jocului sau criteriile de eliminare din joc. Apoi organizează executarea jocului de probă, pentru a se asigura că elementele
jocului au fost clar înţelese. În funcţie de reuşita probei, face recomandări ulterioare şi corectează greşelile tipice întâlnite în executarea jocului de către copii. Se trece la complicarea jocului
numai în momentul în care educatoarea s-a asigurat că toți copiii au îndeplinit corect sarcinile anterioare. La încheierea jocului se fac aprecieri generale, individuale și colective cu privire la
gradul de îndeplinire al sarcinilor de lucru din cadrul jocului. Dincolo de sarcinile de organizare şi desfăşurare a jocului, educatoarea va face o evaluare riguroasă a reuşitei jocului din
perspectiva didactică şi va integra noile achiziţii ale copiilor în contexte mai largi sau aplicative, în cadrul altor tipuri de activităţi.

VIII. Design metodologic (sinteza etapelor jocului didactic):

1. organizarea locului de desfăşurare a jocului;

2. introducerea în joc;
3. prezentarea materialului;
4. anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia;
5. explicarea și demonstrarea jocului (sarcina jocului, regulile de joc, conținutul jocului, materialele ajutătoare pentru efectuarea jocului, criterii de eliminare din joc, variante de complicare a jocului);
6. executarea jocului de probă;
7. executarea jocului de către copii;
8. complicarea jocului;
9. încheierea jocului.

IX. Criterii de clasificare a jocurilor didactice pentru educarea limbajului şi dezvoltarea comunicării

a. după scopul urmărit:

 jocuri didactice de dezvoltare şi stimulare a gândirii: pentru tema „Anotimpuri, plante, animale”: Săculeţul fermecat, A venit toamna, În coşuleţul toamnei, La piaţă, Anotimpurile, Roata
anotimpurilor, Cuvântul interzis, Ce fel de flori ai tu?, Roata animalelor, A cui hrană este? etc.; pentru tema „Mediul ambiant, omul şi activitatea sa”: Cine sunt? Cu ce lucrez?, Ce face?, Fă ordine!,
Găseşte perechea!, Cu ce călătorim?, Povestiţi ceva despre ... , De-a librăria, Cine ce are?, Ce facem cu ... ? etc.; pentru tema „Însuşirile obiectelor”: Ce culoare are?, Care este culoarea ta?, Fii
atent!, Este mare, este mic?, Stop etc.; pentru tema „Orientarea în timp şi spaţiu”: Unde se află?, Spune unde stă?, Tic-tac, tic-tac!, Tu ce faci?, Ce zi eşti? etc.;
 jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii, gândirii, puterii de observaţie: Găseşte una la fel!, Arătaţi obiectul denumit, Ce s-a schimbat?, Poştaşul, Ghicitoare, Cine dezleagă şi spune mai multe
ghicitori?, Întrebări şi răspunsuri, Proverbul ascuns etc.;
 jocuri didactice pentru dezvoltarea imaginaţiei şi vorbirii: Spune cine este!, Spune ce este!, Portretul, Mă cunoşti?, Traista cu poveşti, Spune o poveste!, Cine povesteşte mai frumos?, Cine dezleagă
vraja? etc.;
 jocuri didactice pentru dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului: De-a diminutivele, Cum se mai poate spune?, Dacă nu-i aşa, cum e?, Ce mai înseamnă cuvântul?, Cine enumeră mai mult?, Loto,
Ghiceşte ce am scris!, Lipseşte ceva (Completează cuvântul!), Schimbă silaba!, Unde se găseşte sunetul? etc.;
 jocuri didactice pentru însuşirea structurii gramaticale a limbii: Eu spun una, tu spui mai multe, Al (a) cui este?, Ce fel de?, Ce ştii despre mine?, Când faci (ai făcut, vei face) aşa?, Roata vremii,
Spune mai pe scurt, Ce fac şi cum fac?, Ce e şi cum strigă?, Ce face/Ce fac?, Cutia cu surprize, Mai spune ceva!, Cine spune mai multe propoziţii?, Completează propoziţia!, Jocul semnelor, Caută
greşeala! etc.;

b. după materialul didactic utilizat:

 jocuri didactice cu material didactic;
 jocuri didactice orale, fără material didactic, realizate mai ales la nivelul II.

7. JOCURI DIDACTICE SPECIFICE REALIZĂRII PROCESULUI DE EDUCARE A LIMBAJULUI

Jocul didactic, îmbinând elementul instructiv cu procedeele de joc, asigură o participare activă, atractivă şi deconectantă a copiilor. Multe dintre conţinuturile prevăzute de
programă pentru activităţile de educare a limbajului sunt un mijloc de activare şi dezvoltare a potenţialului creativ al preşcolarului:
 Deprinderea de formare a cuvintelor, pe baza unor sunete şi a unor silabe date ;
 Deprinderea de formulare a propoziţiilor, pornind de la cuvinte sau imagini date;
  Îmbogăţirea vocabularului cu verbe, substantive comune şi proprii, adjective, adverbe, numerale, pronume personale, posesive şi demonstrative, prepoziţii, conjuncţii;
 Deprinderea de a formula întrebări;
 Deprinderea de formulare nuanţată a răspunsurilor la întrebări.
Gama variată de jocuri didactice specifice activităţilor de educare a limbajului desfăşurate cu preşcolarii mari formează abilităţi de comunicare ce facilitează învăţarea citit-
scrisului în clasa întâi.

I. Jocuri didactice care vizează latura fonetică a limbajului

 Auzul fonematic reprezintă o particularitate a auzului uman prin care sunetele vorbirii sunt percepute ca elemente semantice sau foneme. Conţinutul lingvistic al jocurilor care
vizează latura fonetică se poate constitui din diferitele operaţii lingvistice cu sunete, grupuri de sunete, silabe, prin care se urmăreşte pronunţarea clară, corectă şi expresivă a
sunetelor mai dificile, precum: consoanele explozive c, t, v; cele şuierătoare ş, j; siflantele s, z; aglomerările de consoane explozive c, t, v; diftongi monofonematici oa, ua, iu.
 În scopul familiarizării copiilor cu sunetul şi a pronunţiei corecte a vocalelor şi consoanelor, se pot organiza jocuri ca: Cine face aşa? Cum face? Spune repede şi bine! (frământări
de limbă), Sunetul pleacă la plimbare ( sunetul cerut să fie la începutul, mijlocul, sfârşitul cuvântului).

II. Jocuri didactice pentru formarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere gramatical
 Toate cunoştinţele de limbă sunt date într-o organizare concentric cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiaşi probleme se reiau şi se
aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare şi abstractizare a cunoştinţelor.
Fără a folosi terminologie de specialitate, fiecare parte de vorbire este reluată şi însoţită de precizări şi recomandări clare, cu privire la cunoştinţele şi jocurile adecvate, pe
grupe de vârstă.

III. Jocuri didactice pentru activizarea şi îmbogăţirea vocabularului

 „Limba este instrumentul gândirii şi cuvântul este chipul gândului” (Lucian Blaga). Dezvoltarea capacităţii de exprimare presupune şi limbajul nuanţat, care aduce un plus de
expresivitate, în contextul comunicării orale, solicitând din partea copiilor alegerea cuvântului potrivit, atât ideii pe care vrea să o exprime, cât şi stării lui sufleteşti.

Obiective ale jocurilor didactice de educare a limbajului:

 să pronunţe corect toate sunetele limbii române;
 să folosească în vorbire cuvinte care denumesc obiecte şi fenomene din mediul înconjurător (substantive), cuvinte care ţin locul unor nume (pronume), cuvinte care exprimă un
număr, o determinare numerică sau ordinea obiectelor prin numărare (numerale, cuvinte care denumesc acţiuni (verbe), cuvinte de legătură;
 să folosească formele articulate şi nearticulate ale substantivelor la singular şi la plural şi terminaţiile cazurilor substantivelor, mai ales la genitiv şi dativ;
 să folosească în contexte diferite numeralele cardinale şi ordinale;
 să schimbe formele verbului după persoană şi număr şi să deosebească timpurile verbului (prezent,trecut,viitor);
 să exprime corect acordurile gramaticale;
 să intuiască analize fonetice, prin metoda fonetică, analitico-sintetică.

Procedee de formare a unor comportamente verbale corecte la copiii preşcolari:

 repetarea într-o formă corectă a răspunsului copilului;
 repetarea formei corecte de către copil;
 adresarea cererii de a-şi reformula singur răspunsul într-o formă corectă;
 corectarea ori de câte ori a fost nevoie a copilului care a greşit;
 activizarea tuturor copiilor;
 tratarea diferenţiată a copiilor;
 prezentarea în toate împrejurările a unor modele de exprimare corectă, sub aspect gramatical.
Condiţii didactice ale stimulării abilităţile comunicative ale copiilor:
 crearea oportunităţilor de comunicare orală şi scrisă (prin intermediul simbolurilor grafice diverse, al artelor plastice, al simbolurilor muzicale) în situaţii cât mai variate, cu scopuri
diverse, atât în domeniul experienţial Limbă şi comunicare, cât şi în toate celelalte domenii experienţiale;
 integrarea jocurilor didactice în activităţi intra, inter şi transdisciplinare, în vederea lărgirii posibilităţilor de investigare, de cunoaştere şi comunicare ale copiilor, a extinderii
capacităţii de interpretare semantică, de exersare a abilităţilor de comunicare în structuri gramaticale tot mai ample, cu accent pe cultivarea unei exprimări corecte, fluente şi
nuanţate, în vederea utilizării şi aplicării cunoştinţelor dobândite şi a deprinderilor formate, a abilităţilor comunicative şi în celelalte categorii de activităţi, în proiecte tematice,
asigurându-se transferul cunoştinţelor, exersarea abilităţilor în situaţii variate;
 integrarea activităţilor de vorbire, lectură şi scriere în situaţii de învăţare şi exersare cât mai naturale şi apropiate de experienţa de viaţă a copiilor , avându-se în vedere: selectarea
cu atenţie a temei, definirea strategiei de lucru, selecţionarea mijloacelor de învăţământ şi formei de organizare adecvate, care să favorizeze aşezarea copiilor care exersează
limbajul în situaţii de succes, pentru a le crea o atitudine pozitivă faţă de actul de comunicare orală şi scrisă;
 folosirea metodelor activ-participative, promovând învăţarea prin acţiune, prin joc, activizând şi tratând fiecare copil individualizat, după capacităţile sale psiho-fizice , deoarece
fiecare copil are ritmul său propriu în achiziţia componentelor limbajului, iar momentul optim pentru însuşirea unor cunoştinţe, formarea unor abilităţi, deprinderi, diferă şi el de la
un copil la altul, în funcţie de nivelul de maturizare, experienţa culturală, mediul de provenienţă social-familial.
 utilizarea datelor feed-back-ului în diversificarea procedeelor de transmitere, exersare, fixare şi evaluare, care să menţină treaz interesul copiilor.

8. JOCURI DIDACTICE CARE VIZEAZĂ LATURA FONETICĂ A LIMBAJULUI

JOCURI FONETICE COMBINATE ÎN VARIANTE SUCCESIUNE:

a. „ ORI ÎNTREB, ORI RĂSPUND, TOT DOUĂ CUVINTE SUNT” (SAU „MEREU TREI CUVINTE SUNT”),
b. „DIN DOUĂ, TREI SAU DOUĂ DIN TREI” („DOUĂ DIN TREI SAU DIN DOUĂ, TREI”)
c. „ CÂND PRIMUL, CÂND AL DOILEA, CÂND AL TREILEA”
„ UNDE ESTE LOCUL MEU?”
Obiective: exprimare corectă în propoziţii, dezvoltarea capacităţii de alcătuire a propoziţiilor simple şi dezvoltate, de analiză şi sinteză fonetică a propoziţiei, de exprimare corectă în
propoziţii.
Sarcina didactică: alcătuirea de propoziţii simple şi dezvoltate, precizarea numărului de cuvinte dintr-o propoziţie şi a locului acestora, reprezentarea grafică a propoziţiilor şi a cuvintelor
Desfăşurarea jocului:
a. „Ori întreb, ori răspund, tot două cuvinte sunt” (sau „mereu trei cuvinte sunt”),
După familiarizarea copiilor cu propoziţiile alcătuite din două, trei cuvinte, se poate organiza jocul „Din două, trei sau Două din trei”. Jocul poate avea mai multe etape-variante.

b. Varianta I (JOCUL „DIN DOUĂ, TREI”)

Elementele de joc pot fi competiţia, recompensele şi „elementele surpriză”.
Grupa este împărţită în două echipe. Pentru fiecare echipă, pe o măsuţă se află câte un bol cu jetoane cu imagini, puse fiecare în „ouă” de plastic.
Copiilor li se spune că în fiecare ou se află câte două jetoane „surpriză”, care trebuie „citite” de către doi copii din aceeaşi echipă. Primul copil formulează propoziţia sugerată de prima
imagine, iar al doilea, o propoziţie” mai lungă” cu un cuvânt (din două, trei). Astfel, prima imagine sugera „Fetiţa desenează”, iar a doua „Fetiţa desenează mere”.
Fiecare copil a precizat cuvintele din propoziţie şi numărul lor. Dacă au răspuns corect vor primi câte o bulină roşie.
La sfârşitul jocului este declarată câştigătoare echipa cu cele mai multe buline.

Varianta a II-a (JOCUL „DOUĂ DIN TREI”)

Jocul se poate continua schimbând regula jocului, cerând copiilor să desprindă din propoziţia alcătuită din trei cuvinte (imaginea sugera „ Băiatul stropeşte florile”), propoziţia alcătuită din
două cuvinte (imaginea sugera „Băiatul stropeşte”).
Jocul poate continua cu reprezentarea grafică a propoziţiilor şi a cuvintelor pe tablă. Pentru „Iepuraşul prinde fluturi”:_____________________________ şi pentru „Iepuraşul
prinde”:_________________.
c. „CÂND PRIMUL, CÂND AL DOILEA, CÂND AL TREILEA”,
„UNDE ESTE LOCUL MEU?”
În ultima parte a jocului, copiii trebuie să marcheze prin desen locul unui cuvânt în propoziţie. Pentru propoziţia „Fetiţa culege flori” copilul solicitat a desenat flori pe locul unde se află acest
cuvânt în propoziţie: şi a precizat locul lui: „Este al treilea cuvânt”.

 „JOCUL SILABELOR”, „JOCUL RIMELOR”, „CINE CU CINE SE POTRIVEŞTE?”, „LA CE CUVÂNT M-AM GÂNDIT?”, „CÂTE CUVINTE ARE PROPOZIŢIA?”

 „CÂTE CUVINTE ARE PROPOZIŢIA?”

Scop: discriminare fonetică, conştientizare fonologică;
Obiective: dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză fonetică a cuvintelor, de despărţire a cuvintelor în silabe, de pronunţare corectă şi articulată a cuvintelor şi silabelor
Sarcina didactică:
Întrucât copiii învaţă vorbirea global, direct în propoziţii, prin imitare-învăţare-asimilare de la ceilalţi, se poate observa că o parte din copii nu sesizează toate cuvintele propoziţiei. De
exemplu, în „Copilul merge în oraş”, unii copii susţin că propoziţia are trei cuvinte, deci aceşti copii nu sesizează cuvintele scurte, de legătură, prepoziţiile sau conjuncţiile. De aceea, se pot
efectua cu copiii exerciţii de pronunţare, cu mici pauze între cuvinte, la început propoziţii simple din două cuvinte apoi din trei cuvinte şi chiar patru, cinci cuvinte.
Desfăşurarea jocului:
Le sunt prezentate copiilor jetoane cu imagini şi li se cere să denumească imaginile şi să alcătuiască propoziţii. În exersarea pronunţiei se marchează prin intonaţie fiecare cuvânt, apoi se
trece la vorbirea normală în propoziţii, cu mici pauze între cuvinte. Pentru a-i ajuta pe copii să sesizeze cuvintele, se folosesc diferite procedee, bătaia din palme sau tobă, pentru fiecare
cuvânt din propoziţie, reprezentându-le grafic la tabla magnetică. Treptat, se folosesc propoziţii, care au câte un cuvânt mai greu sesizabil, de exemplu: Copilul se joacă, Peştele înoată în
apă, Băiatul joacă fotbal în curte, Maria merge la mare.

 „JOCUL SILABELOR”, „JOCUL RIMELOR”, „CINE CU CINE SE POTRIVEŞTE?”, „LA CE CUVÂNT M-AM GÂNDIT?”
Sarcina didactică:
În jocurile de familiarizare cu silabele, copiii trebuie să reprezinte grafic cuvântul şi silabele.

Astfel, cuvântul castel a fost reprezentat prin desen în felul următor, cuvântul fiind reprezentat de o linie albastră şi silabele de linii negre. Acest mod de lucru a fost foarte agreat de copii,
mai ales că, după fiecare analiză a unui cuvânt urma colorarea imaginii corespunzătoare.

Tot pentru înţelegerea noţiunii de silabă, în activităţile liber-alese, se pot organiza exerciţii-joc practice: tăierea în două a unui cartof ( car-tof ), pară (pa-ră) , nucă (nu-că).

 JOCUL „SPUNE MAI DEPARTE!” a avut drept scop, completarea de către copii a silabei date cu o altă silabă, pentru a forma un cuvânt cu sens.
Se spune silaba nu-, ridicând jumătatea din silueta unei nuci, iar copilul numit a continuat nu-că.
Ceilalţi copii au căutat repede cele două jumătăţi pe măsuţe, le ridică şi pronunţă, despărţind în silabe cuvântul: nu-că, reconstruind şi nuca, apoi pronunţă legat: nucă.
Se continuă cu imagini, folosind versuri spuse de educatoare împreună cu prima silabă, copiii pronunţând a doua silabă şi apoi cuvântul întreg:
 Floarea e cu rouă, s-o desparţi în două: floa-re, floare;
 Masa e a mea, o desparţi aşa: ma-să, masă;
 Carte cu poveşti, să o răsfoieşti: car-te, carte;
 Covor fermecat, eu te-am scuturat: co-vor, covor;
 Un copilaş plânge, c-a pierdut o minge: min-ge, minge.

 JOCUL „GHICEŞTE LA CE M-AM GÂNDIT?”

După ce copiii au înţeles noţiunea de silabă, se poate desfăşura jocul oral „Ghiceşte la ce m-am gândit?”
Obiectiv: fixarea noţiunilor de cuvânt şi silabă;
Sarcina didactică: completarea cuvântului început, cu o silabă, astfel încât întregul să aibă sens.
Elemente de joc: mişcarea copiilor, asociată cu cântecul, surpriza, aplauzele.
Regulile jocului: copilul „prins” sub pod la terminarea cântecului pronunţă silaba enunţată de educatoare, adăugând o silabă, pentru a alcătui un cuvânt. Copiii din grupă vor căuta şi alte
cuvinte care încep cu silaba dată.
Desfăşurarea jocului: copiii, aranjaţi în coloană câte unul, trec pe sub un pod, format din doi copii cu braţele ridicate. Se cântă melodia:
Pe sub pod v-aţi învârtit/ Noi pe tine te-am oprit.
Spune, la ce m-am gândit?/ Să vedem dac-ai ghicit?
Se spune prima silabă a unui cuvânt alcătuit din două silabe: ban- (că). Copilul care a fost oprit a completat cuvântul, pronunţându-l în întregime.
Jocul se repetă, cu reluarea versurilor. Uneori copiii au găsit şi alte cuvinte: de la silaba ma-: ma-să; ma-pă; ma-re etc.; de la silaba ca-: ca-să; ca-pră, ca-nar etc.

9. JOCURI DIDACTICE PENTRU ACTIVIZAREA ŞI ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI

1. JOCURI DIDACTICE DE ÎMBOGĂŢIRE A LEXICULUI CU SUBSTANTIVE COMUNE ŞI PROPRII:

Substantive comune: „SCRISOARE CĂTRE UN PRIETEN”, „EU SPUN UNA, TU SPUI MULTE”, „CU CE CĂLĂTORIM?”, „POŞTAŞUL”
Substantive proprii: „LA CINE S-A OPRIT JUCĂRIA?”, „FAMILIA MEA”, „UNDE A SOSIT SCRISOAREA?”

 JOCUL DIDACTIC „CU CE CĂLĂTORIM?” a urmărit activizarea vocabularului copiilor cu cuvinte referitoare la mijloacele de transport şi locomoţie.
Sarcina didactică: descrierea după un plan dat al unui mijloc de locomoţie.
Regulile jocului: plicul pornea din mână în mână, la indicaţia dată prin culoarea verde a semaforului şi se oprea atunci când semaforul arăta culoarea roşie. Copilul la care s-a oprit plicul
prezenta grupei imaginea şi o descria după criteriile stabilite.
Material didactic: jetoane cu imaginea mijloacelor de locomoţie, cunoscute de copii: căruţă cu cai, bicicletă, automobil, autobuz, troleibuz, tramvai, vapor, barcă, avion, elicopter etc. ;
siluete cu mijloace de transport ; planşă ce reprezenta un drum, o cale ferată, un lac; fişe de evaluare, creioane colorate .
Desfăşurarea jocului: copiii au fost aşezaţi în semicerc. S-a prezentat copiilor planşa şi li s-a explicat că, din imagine lipsesc mijloacele de locomoţie şi transport, ei trebuind să le aşeze pe
fiecare la locul potrivit ( după mediul de deplasare). Într-un plic au fost aşezate siluete ale unor mijloace de locomoţie. Când s-a aprins culoarea verde a semaforului, copiii au dat din mână
în mână plicul, iar când s-a aprins culoarea roşie a semaforului, plicul s-a oprit. Copilul la care s-a oprit plicul l-a deschis şi a scos o siluetă. Un copil a pus întrebarea: ,, Cu ce călătorim?”, iar
copilul care avea silueta, a răspuns: ,,Noi călătorim cu avionul”; ,,Pe unde călătorim cu avionul?”; ,,Prin aer”. Silueta cu avionul a fost apoi aşezată pe planşă, la locul corespunzător. S-a
procedat la fel şi pentru celelalte mijloace de locomoţie.

Varianta I: pe o măsuţă au fost aşezate jetoane ce reprezentau mijloace de transport şi locomoţie. S-a spus o ghicitoare, iar copilul care a ghicit-o, a ales jetonul potrivit şi l-a prezentat p
grupei (cine conduce, câte roţi are, pe unde circulă).
Jetoanele au fost grupate după trei criterii: mijloace de transport pe uscat, pe apă şi prin aer.
Exemple de ghicitori:
 Înghit foc,  Sus fire,  Pe valuri  Numai două roţi
Alerg pe drum, Jos şine, Pluteşte uşor Ea are,
Las în urmă Haide în oraş Şi se numeşte … Motor n-are,
Nori de fum. Cu mine! (Vapor) Dar te duce
(Trenul) (Tramvaiul)  Cine zboară La plimbare.
 Are motor  O casă Pe sub nori (Bicicleta)
Şi două roţi, Pe patru roate Şi-i condus  Ară pe ogor
Hai, ghiceşte Te duce de casă, De-aviatori? Şi duduie
Dacă poţi! Departe. (Avionul) Cu mult zor
 (Motocicleta) (Automobilul) Şi se numeşte…
(Tractor)

Varianta a II-a:
Copiii au primit fişe de evaluare, pe care erau desenate mijloace de transport, în mediul în care circulă şi creioane colorate.
Ei aveau sarcina să încercuiască doar mijloacele de locomoţie care circulă pe pământ :

2. JOCURI DIDACTICE DE ÎMBOGĂŢIRE A LEXICULUI CU ADJECTIVE: „CARE ESTE CULOAREA TA?”, „CUTIUŢA CU SURPRIZE”

 JOCUL ,,CUTIUŢA CU SURPRIZE”

Sarcina didactică: copiii au avut sarcina didactică de a formula propoziţii despre obiecte şi însuşirile lor, în scopul de a-i deprinde cu utilizarea corectă a adjectivului şi a acordului acestuia cu
substantivul.
Regulile jocului: copilul chemat a scos din cutiuţă un obiect, despre care a formulat o propoziţie, referitoare la însuşirile obiectului.
Material didactic: o cutie în care s-au aflat diverse obiecte: o păpuşă, o minge, un ursuleţ, un creion etc.; siluete ale personajelor din poveşti.
Desfăşurarea jocului: copilul chemat a scos din cutia cu surprize un obiect despre care a formulat o propoziţie. De exemplu: „ Rochiţa păpuşii este roşie, frumoasă şi curată.”, ,,Creionul este
lung şi subţire.” etc.

Varianta I:
Copiii au închis ochii, a fost ales un copil căruia i s-a arătat în cutie un obiect, fără ca ceilalţi copii să-l vadă.
Copiii au deschis ochii, copilul ales a formulat o propoziţie, descriind obiectul, prin cât mai multe însuşiri, fără a spune numele obiectului, acesta fiind un cuvânt ,,interzis”. De exemplu: ,,Este
un fruct, rotund, mare, roşu, dulce. ”(Mărul).

Varianta a II-a:
În cutiuţa cu surprize s-au pus siluete ale unor personaje din poveşti: fata babei, fata moşneagului, iedul cu trei capre etc., copiii având sarcina de a recunoaşte personajul, povestea din care
face parte şi de a-l caracteriza. De exemplu:
 ,,Fata moşneagului era cuminte, ascultătoare, harnică, curată, frumoasă”.
 ,,Fata babei era rea, leneşă, urâtă”.
 ,,Iedul era neascultător, leneş şi mofturos”.
  JOCUL „ŞI CUVINTELOR LE PLACE SĂ FIE ALINTATE”
Sarcina didactică: stimularea copiilor ,,să alinte cuvintele“, făcând apel la sufixele diminutivale, procedeu foarte utilizat în îmbogăţirea limbii române.
Desfăşurarea jocului: intuitiv, prin joc, copiii au înţeles că, folosind sufixele diminutivale, obiectul denumit este mai mic decât de obicei, pare astfel sau aşa îl consideră vorbitorul:
 Băieţel, copăcel, ghiozdănel, scăunel, bucheţel, motănel etc.;
 Copilaş, balonaş, băieţaş, fluturaş, fluieraş etc.;
 Fetiţă, cizmuliţă, grădiniţă, codiţă, frunzuliţă, perniţă etc.;
 Măsuţă, crenguţă, vrăbiuţă, pisicuţă, punguţă, micuţă etc.;
 Aripioară, căprioară, inimioară, plăpumioară etc.
Copiii intuiesc faptul că unele dintre acestea exprimă şi o stare afectivă de simpatie. După ce şi-au însuşit sensul şi semnificaţia noilor cuvinte, copiii le-au introdus în propoziţii simple sau
dezvoltate; înţelegându-le pe deplin sensul, cuvintele au devenit achiziţii proprii.
 Fişă de muncă independentă:
Instructaj verbal:
Denumeşte desenele din partea de sus a imaginii. Compară-le! Cum le numim? ( cal-căluţ).
Desparte în silabe şi reprezintă grafic, în spaţiul de sub imagine, numărul de silabe pentru fiecare cuvânt. Ce observi?
În spaţiile următoare, desenează în căsuţa liberă perechea obiectului, după exemplul cal-căluţ!
  JOCUL „CUVINTELE CRESC MARI”
Sarcina didactică: mărirea dimensiunilor în denumirea unor fiinţe şi obiecte, prin folosirea sufixelor augmentative, procedeu de asemenea foarte utilizat în îmbogăţirea limbii române.
Desfăşurarea jocului: intuitiv, prin joc, copiii au înţeles că, folosind sufixele augmentative, obiectul denumit este mai mare decât de obicei, pare astfel sau aşa îl consideră vorbitorul:
Copiii intuiesc faptul că unele dintre acestea exprimă şi o stare afectivă de antipatie. După ce şi-au însuşit sensul şi semnificaţia noilor cuvinte, copiii le-au introdus în propoziţii simple sau
dezvoltate, cuvintele devenind de asemenea achiziţii proprii:
 Băieţoi, iepuroi, maimuţoi, măturoi etc.;
 Băieţandru, copilandru, căţelandru etc.

3. JOCURI LEXICALE DE CREAŢIE LINGVISTICĂ SIMPLĂ

„CINE A TRIMIS SCRISOAREA?”, „CINE A VENIT?”, „CINE LUCREAZĂ CU ACESTE OBIECTE?”, „CE FACE?”, „CU CE FACE?”
Scop: activizarea vocabularului, prin dezvoltarea deprinderii de a povesti întâmplări, evenimente, de a le expune cu uşurinţă, coerent şi logic, folosind un limbaj adecvat; îmbogăţirea
vocabularului cu cuvinte noi despre meserii, unelte şi produse specifice, dezvoltarea capacităţii de a formula întrebări şi de a folosi cuvintele în contexte adecvate, îmbogăţirea vocabularului
cu derivate precum: strecurătoare, răzătoare, stropitoare, ascuţitoare, râşniţă etc.
Sarcina didactică: copiii trebuie să povestească întâmplări, evenimente referitoare la meserii, unelte şi produse specifice:
 Cine conduce locomotiva?… mecanicul;
 Cine coase hainele ?… croitorul-croitoreasa;
 Cine vinde medicamente?… farmacista-farmacistul.
Desfăşurarea jocului: acţiunile unor meserii au fost mimate, s-a făcut mişcare, s-au ales jetoanele ce ilustrau diferite meserii, „uneltele” folosite în aceste meserii:

4. JOCURI LEXICALE DE SIMULARE

Jocuri de simulare desfăşurate în cadrul activităţilor alese şi recreative:
„LA MAGAZIN”, „TELEFONUL”, „LA DOCTOR”, „ÎN VIZITĂ”, „LA MASĂ”, „BAIA PĂPUŞII”, „DE-A FAMILIA”, „DE-A GOSPODINELE”, „LA TEATRU”, „OGLINDA FERMECATĂ”

Scop: pentru dezvoltarea capacităţii de comunicare în diferite situaţii, se folosesc jocuri de simulare prin care se operează transferul unor activităţi specifice muncii adultului în lumea creată
de copii prin joc.
În acest mod, în funcţie de aria de preocupări, de acţiunile imitate şi de instrumentele de lucru folosite, diferite procedee şi tehnici de lucru au fost „transferate” de la o activitate de un
anumit tip la alta. Este facilitată însuşirea unor priceperi şi deprinderi, precum şi acoperirea lor verbală, ceea ce duce la îmbogăţirea cu sensuri noi a vocabularului copiilor, cărora le sunt
atribuite roluri de vânzătoare, medic, mamă etc.
Acţionând conform rolului primit, copiii au denumit diferitele acţiuni, au purtat dialoguri adecvate, folosind un vocabular specific.

 JOCUL „LA TEATRU”

Scop: se urmăreşte exprimarea corectă, concisă, folosirea unor expresii frumoase din povestea respectivă.
Sarcina didactică: copiii trebuie să recunoască personajul dintr-o poveste cunoscută, să redea dialogul dintre două personaje
Material didactic: paravan, păpuşi pentru teatru de păpuşi, casetofon.
Desfăşurarea jocului: se exersează dialogul liber, la început interpretarea fiind însoţită de jocul cu păpuşi, folosindu-se apoi imagini.
Desfăşurarea jocului:
- copiii urmăresc ce personaj apare, au sarcina să-l recunoască şi să reproducă dialogul purtat de acesta, cu alt personaj din povestea respectivă.;
- copiii numesc personajul care a apărut de după paravan, îl recunosc după replici, îmbrăcăminte, voce etc.
- personajele dau câteva indicii sau detalii pentru a fi recunoscute. De exemplu, Scufiţa Roşie a spus:
,,- Ce fetiţă sunt eu oare,
Cu hăinuţe roşioare,
Rochia şi boneţica,
Pe care mi le-a dat bunica?”
Grupa de copii a trebuit să o recunoască pe Scufiţa Roşie.
Recunoaşterea personajelor
,,Personaje”………………,,Sunt o mamă grijulie, am trei copii, merg să le aduc mâncare. Cine sunt?”
,,Sunt o fetiţă care nu a ascultat sfatul mamei şi mi s-a întâmplat ceva foarte rău. Cine sunt?
Personajele respective au formulat apoi una sau mai multe cerinţe:
 Scufiţa Roşie…………,,Alege un partener şi redă dialogul dintre lup şi Scufiţa Roşie, când acesta se afla în patul bunicii. ”
 Punguţa cu doi bani……. ,,Ce a făcut cocoşul când a fost alungat de acasă?”
 Ursul păcălit de vulpe….. ,,Cum l-a păcălit vulpea pe urs?”
 Capra cu trei iezi………. . ,,Cântă cântecul după care iezii îşi cunoşteau mama. ”
 Albă ca Zăpada………,,Ce întreba mama vitregă pe oglindă şi ce răspuns primea?”

Variantă:
Au fost înregistrate din timp câteva scene din poveşti, pe bandă, la casetofon.
Copiii au ascultat, pe rând, câte un fragment, după care li s-a cerut să recunoască personajele şi să redea dialogul dintre ele.

 JOCUL „OGLINDA FERMECATĂ”

Scop: mijloc de evaluare a gradului de însuşire a conţinutului unor poveşti, pentru formarea unei exprimări nuanţate
Desfăşurarea jocului: cu „oglinda fermecată“ trimisă de Zâna cea Bună o să „călătorim” în lumea poveştilor.

Varianta I:
după recitarea formulei „Oglindă fermecată, du-ne în poveşti îndată! “, în oglindă a apărut personajul Albă ca Zăpada.
Desfăşurarea jocului:
 Cine a apărut în oglindă ?
 Din ce poveste a venit ?
  Ce ştiţi despre ea? etc.
Jocul continuă până la epuizarea personajelor.

Varianta II:
Se citeşte un fragment dintr-o poveste cunoscută de către copii (Lebedele, Punguţa cu doi bani, Iedul cu trei capre, Trei iezi şi lupul ). Copiii au sarcina de a identifica povestea şi personajul
descris.

Varianta III:
Blazonul personajelor: grupaţi în echipe, în funcţie de numărul poveştilor evaluate, copiii selectează imaginile fiecărei poveşti, grupează personajele fiecărei poveşti în pozitive şi negative,
compun blazonul poveştii respective.
Fiecare echipă, pe rând, îşi aduceblazonul în faţa grupului, îl prezintă, se fac aprecieri asupra comportării personajelor, se emit idei personale şi se prezintă un scurt moment artistic, ales de
către fiecare, de exemplu:
- cântecul Scufiţei Roşii,
- dialogul dintre Albă ca Zăpada şi mama vitregă
- cântecul cocoşului

5. JOCURILE LEXICO-SEMANTICE (SINONIME, ANTONIME, OMONIME, CUVINTE POLISEMANTICE)

 JOCUL DIDACTIC „CUM MAI POŢI SPUNE?”

Scop: Îmbogăţirea vocabularului copiilor cu diferite cuvinte cu sens asemănător se poate realiza prin intermediul jocurilor didactice şi a exerciţiilor joc. Deoarece cuvintele cu sens
asemănător şi cuvintele polisemantice sunt foarte numeroase şi sunt mai greu de sesizat pentru preşcolari, în activităţi se foloseşte un bogat material intuitiv.
Sarcina didactică: în jocul didactic Cum mai poţi spune?, pe lângă achiziţionarea de noi cuvinte, copiii descoperă noi sensuri şi semnificaţii, pe care le pot avea cuvintele, în contexte diferite,
care denumesc acelaşi obiect. De exemplu:
 Curte-ogradă- bătătură;
 Dovleac-bostan;
 Zăpadă- nea- omăt;
Desfăşurarea jocului:
Se solicită copiii să găsească şi alte cuvinte, care să denumească acelaşi obiect.
Având la dispoziţie material intuitiv şi urmărind indicaţiile educatoarei, copiii vor găsi şi alte cuvinte cu sens asemănător ale cuvintelor cunoscute: copac (pom), leu ( ban, monedă), pisică
( mâţă), cameră ( încăpere, odaie).
Se explică copiilor că uneori aceeaşi acţiune (ceea ce facem) poate fi denumită prin mai multe cuvinte: a alerga ( a fugi), a mânca ( a înfuleca), a pleca (a se duce).
Formulând propoziţii în care predicatul este schimbat cu un cuvânt cu sens asemănător, copiii observă că propoziţia nu-şi schimbă înţelesul.

 JOCUL „CE ÎNSEAMNĂ CUVÂNTUL?”

Scop: activizarea vocabularului copiilor, prin descoperirea de sensuri şi semnificaţii noi pe care le pot avea cuvintele în anumite contexte.
Sarcina didactică: copiii realizează că, în diferite contexte de întrebuinţare, aceleaşi cuvinte au înţelesuri diferite.
Material didactic folosit: jetoane cu imagini: căţel (animal – usturoi); broască (de la uşă – batracian); boboc (floare – răţuşcă); coş (de fum – de nuiele)
Desfăşurarea jocului: un copil numit de educatoare spune ce reprezintă jetonul, se denumeşte obiectul de pe jeton, se caută imagini cu aceeaşi denumire, se formulează propoziţii.
Exemplu: „Aceasta este o broască”. Educatoarea recită versurile: „Ziua-ntreagă stă pe lac şi tot strigă oac, oac, oac.”
Se repetă cu toţi copiii.
Un alt copil va căuta imaginea cu aceeaşi denumire, dar altă semnificaţie şi va preciza la ce foloseşte.
Exemplu:
 „Eu am ales acest jeton. Pe el este desenată o broască.” “Broasca se foloseşte la uşă”
În cazul în care copiii întâmpină greutăţi, aceştia sunt ajutaţi de către educatoare cu următoarele versuri:
„Una-i broasca de pe lac
Care face oac, oac, oac!
Alta-i broasca de la uşă
Care ţine cheia-n uşă.”
Cu fiecare dintre omonimele respective, copiii vor formula propoziţii, pentru a se verifica dacă au înţeles sensul şi semnificaţia lor. Exemplu:
 „Căţelul păzeşte casa omului.”
 „Eu am curăţat căţelul de usturoi.”
 „Bunicul are o capră de tăiat lemne .”
Pentru celelalte omonime s-au folosit următoarele versuri:
 „căţel”: Azorel e un căţel/ Tare creţ şi mititel
Din căţei de usturoi/ Fac ostropel pentru voi.
 „coş”: Coşul casei scoate fum/ semn că iarna e pe drum.
Vine un moş cu un coş/ Iar în coş un cocoş.
Variantă: după cunoaşterea sensurilor acestor cuvinte, copiii pot formula propoziţii folosindu-se de diferite contexte.
Exemplu:
 „Ioana are păr lung.”
 „Bunicul a cules perele din păr.”
 „Măriuca îngrijeşte bobocii de raţă.”

Obţinerea performanţei
Pentru obţinerea performanţei, se va rezolva următoarea fişă de lucru:

Sarcina fişei – „Formează perechi între obiectele diferite, dar care se denumesc cu acelaşi cuvânt.”

 JOCURILE „GHICEŞTE, LA CE M-AM GÂNDIT?”, „SPUNE MAI DEPARTE!”, ,,CAUTĂ PERECHEA!”, ,,GĂSEŞTE CUVÂNTUL POTRIVIT!”
Obiective: aprofundarea sensului şi a semnificaţiilor unor cuvinte care denumesc obiecte, acţiuni aflate în raport de antonimie, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea de propoziţii cu
acestea.

JOCUL LEXICAL ,,CE SPUN EU ŞI CE SPUI TU?”

Sarcina didactică: copiii au avut drept sarcină găsirea antonimelor, astfel încât să se realizeze corect acordul gramatical pentru substantive, la numărul singular şi plural, genul feminin şi
masculin.

Varianta I:
Pe un panou s-au expus mai multe imagini.
Se alege o imagine, se denumeşte şi se cere copiilor să găsească perechea opusă a acesteia. De exemplu:
 Eu spun pom scund. Tu ce spui ?
 Eu spun pom înalt. Tu ce spui ?
Desfăşurarea jocului:
După ce copiii au înţeles, s-a împărţit grupa în două echipe, prima a adresat, pe rând, întrebări legate de imaginile de pe panou, iar copiii din cealaltă echipă au răspuns, formulând propoziţii
cu opusul obiectului denumit şi invers.
A fost folosit material didactic variat, pentru a se asigura înţelegerea noţiunii de antonime (sens contrar, opus).

Varianta a II-a:
Conducătorul de joc a spus un cuvânt, iar copiii au găsit opusul cuvântului dat. Pornind de la aspecte concrete, se ajunge la găsirea unor antonime care denumesc însuşiri sau antonime care
denumesc acţiuni:

Eu spun: Tu spui: Eu spun: Tu spui:

Slab Bun
Moale Harnic
Lung Vesel
Gros Curajos
Aspru Corect
Plin Ascultător
Cald Merg
Zi Închid
Frumos Intru

Dacă jocurile şi exerciţiile-joc de acest tip le plac copiilor, li se poate oferi, în sectorul Bibliotecă, lectura unor fragmente din texte literare, copiii trebuind să recunoască antonimele:
,,Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă. Fata moşneagului era însă frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă.‘’ (Ion Creangă, Fata babei şi fata moşneagului).

Fişă de muncă independentă:

Instructaj verbal:
Denumeşte fiecare obiect!
Compară cele două fuste, stabileşte asemănările şi deosebirile!
Grupează desenele două câte două, astfel încât ele să exprime însuşiri opuse (exemplu: tânăr-bătrân)

10. JOCURI DIDACTICE PENTRU FORMAREA DEPRINDERI DE EXPRIMARE VERBALĂ CORECTĂ, DIN PUNCT DE VEDERE GRAMATICAL
 Dezvoltarea limbajului la preşcolari nu se reduce numai la aspectele fonetice, la creşterea cantitativă şi calitativă a vocabularului ci, în acelaşi timp cu asimilarea fondului lexical,
copilul îşi însuşeşte semnificaţia cuvintelor şi structura gramaticală, în mod practic, în procesul viu al comunicării, ascultând şi imitând vorbirea celor din jur, participând la activităţile
organizate în grădiniţă. Preşcolarul nu „învaţă”, propriu-zis regulile gramaticale, nu cunoaşte definiţii, nu ştie ce este substantivul, verbul etc., dar respectă în vorbire regulile pentru care are
în jur modelul de vorbire, este antrenat să le cunoască prin jocuri şi exerciţii, este corectat atunci când greşeşte. De aceea, modelul de vorbire trebuie să fie corect, iar educatoarea trebuie să
aibă o exprimare îngrijită, să respecte regulile gramaticale după care este structurată vorbirea.
Câteva exemple:
 Pentru familiarizarea cu vorbirea corectă şi pentru intuirea unor noţiuni gramaticale (fără a le defini!), pot fi folosite jocuri ca: „Eu spun una, tu spui multe”, „Cine face
aşa?”, „Băiat-fată” etc. Prin aceste jocuri se urmăreşte familiarizarea copiilor cu numărul substantivelor, timpurile verbului, genurile substantivelor, subiectul şi predicatul
propoziţiei, adjectivul, pronumele etc.
 Jocul „Băiat-fată” are ca scop familiarizarea cu genurile feminin şi masculin ale substantivelor. Copiii participă la acest joc câte doi, concurând până când unul iese din joc.
Jocul constă în numirea unei fiinţe de către un copil, celălalt copil trebuind să denumească fiinţa de sex opus (lup – lupoaică). Atunci când un copil nu ştie răspunsul sau
greşeşte, el iese din joc. Fiecare copil rămas în joc formează pereche cu un alt coleg. Pot fi folosite cuvinte care denumesc păsări, animale, dar şi meserii ca „vânzător-
vânzătoare”. Copiii observă că unele cuvinte au aceeaşi formă şi pentru masculin, şi pentru feminin (de exemplu: „ cuc”, „ viespe” etc.) , iar altele au forme total diferite
(„vacă-bou”, „capră-ţap” etc.).
 Prin jocul didactic „Spune mai departe!” se urmăreşte respectarea acordului între subiect şi predicat, activizarea gândirii logice, prin găsirea cuvintelor corespunzătoare şi
stimularea rapidităţii în gândire. În acest joc se poate folosi, spre exemplu, textele pluriepisodice ale poveştilor Fata babei şi fata moşneagului, Albă ca Zăpada şi cei şapte
pitici sau Scufiţa Roşie, din care se omis intenţionat anumite cuvinte. În timpul jocului, copiilor li se solicită atenţia, ei ascultă poveştile, pentru a găsi rapid cuvintele omise
pe parcursul expunerii. Prin participarea activă a copiilor, ne dăm seama dacă ei cunosc foarte bine conţinutul poveştii: copiii completează „omisiunile”, cu o rapiditate mai
mare sau mai mică, folosind în marea majoritate chiar cuvintele din textele propuse.

 JOCUL „CINE, UNDE, CE FACE?”

Obiective: înţelegerea noţiunii de propoziţie, formarea deprinderii de a formula propoziţii, verificarea pe baza unor imagini a gradului de cunoaştere a poveştilor învăţate;
Desfăşurarea jocului:
Sunt folosite ilustraţiile care îi ajute să înţeleagă că, pentru a alcătui o propoziţie este necesară o înlanţuire, o relaţie logică între cuvinte. Am pornit, pe baza imaginii, cu propoziţia alcătuită
numai din subiect şi predicat, utilizând întrebările: ”Ce?” ; „Unde?”; ”Pe ce?” etc. De exemplu, am arătat copiilor imaginea unui iepure:
- „Cine?” – Iepuraşul.
- „Ce face?” – Fuge.
- Propoziţia: Iepuraşul fuge.
- „Unde?” – În pădure.
- Propoziţia: Iepuraşul fuge în pădure.
Se folosesc la început imagini ce reprezintă aspecte dintr-o poezia cunoscută de către copii (Ex.: Zdreanţă), cerându-li-se copiilor să formuleze propoziţii privind ilustraţiile respective. Sunt
folosite ulterior ilustraţii care trimit la aspecte (relativ) mai puţin familiare copiilor (Peisaj de primăvară), solicitându-le copiilor să folosească cuvinte cunoscute referitoare la mediul
înconjurător, pentru a alcătui verbal, liber, serii de propoziţii.

 JOCUL „UN TĂCIUNE ŞI-UN CĂRBUNE”

Obiective: înţelegerea noţiunii de propoziţie, formarea deprinderii de a formula propoziţii, verificarea pe baza unor imagini a gradului de cunoaştere a poveştilor învăţate.
Sarcina didactică: recunoaşterea şi raportarea la povestea respectivă a elementelor din poveştile reprezentate în imaginile primite; formularea de propoziţii corecte din punct de vedere
gramatical.
Desfăşurarea jocului:
Le sunt arătate copiilor imagini, folosindu-mă de versurile cunoscute din poveşti: „Un tăciune şi-un cărbune/ Spune tu, băiete (fetiţo) spune!”.
Copilul la care se termină numărătoarea primeşte imaginea, denumeşte obiectul reprezentat, indică povestea din care face parte, formulând propoziţia corespunzătoare.
De exemplu, copilul care a primit imaginea „soarele” a alcătuit propoziţia: „Soarele este din povestea Soarele şi omuleţii de zăpadă . În cazul în care copilul a răspuns bine, întreaga grupă
scandează versurile: „Un tăciune şi-un cărbune/ Toate cele spuse-s bune”.
Dacă însă copilul greşeşte, întreaga grupă scandează versurile: „Un tăciune şi-un cărbune/ Taci, copile, nu mai spune!”.

 JOCUL „GĂSEŞTE CUVINTELE POTRIVITE”

Obiective: exersarea exprimării corecte, prin completarea cu cuvinte potrivite a propoziţiilor începute de către educatoare (substantiv, verb, adverb, pronume, adjectiv).
Sarcina didactică: pentru a stimula răspunsurile copiilor, se folosesc în prima parte a jocului ilustraţii; ulterior, fără material ilustrativ, copilul atins cu bagheta completează cuvântul care
lipseşte din propoziţie, reluând întreaga propoziţie.
Pot fi folosite propoziţii de tipul:
 Toamna se culeg...
 Vara, copiii merg la.....

 „JOCUL ÎNSUŞIRILOR”
Obiective: familiarizarea copiilor cu folosirea adjectivelor;
Desfăşurarea jocului:
Copiii au fost împărţiţi în două echipe, trebuind să găsească cât mai multe însuşiri pentru obiectul reprezentat în imagine.
Fiecare însuşire se notează pe tablă printr-un punct.
Copiii răspund pe rând, din fiecare echipă, iar la sfârşit, prin numărarea punctelor, se stabileşte echipa câştigătoare.
De exemplu, pentru „carte” au fost găsite următoarele însuşiri: mare, groasă, frumoasă, interesantă, mică, roşie, colorată, curată.

 JOCUL „AL (A, AI, ALE) CUI ESTE (SUNT)?”

Scop: formarea deprinderii de folosire corectă a substantivelor în cazul genitiv;
Sarcina didactică: copiii au avut ca sarcină recunoaşterea unor părţi componente caracteristice anumitor animale şi denumirea acestora.
Desfăşurarea jocului:
Se expun pe tabla magnetică siluetele unor animale cărora le lipsesc o anumite părţi ale corpului.
La întrebarea „A cui este coada?”, copilul numit va răspunde corect „Coada este a vulpii” şi o va aşeza la locul potrivit, pentru a întregi imaginea.
La fel se procedează şi pentru alte imagini reprezentând un urs, câine, pisică, iepuraş, cocoş, raţă, cal etc.

Variantă:
JOCUL-EXERCIŢIU „AL CUI GLAS ESTE?”
Scop: conştientizare gramaticală şi conştientizarea fonologică;
Obiective: folosirea corectă a genitivului substantivelor proprii;
Sarcina didactică: copiii au ca sarcini recunoaşterea colegilor de grupă după glas şi formarea corectă a propoziţiei cu substantivul propriu în cazul genitiv.
Se insistă ca răspunsul copiilor să fie formulat într-o propoziţie corectă, de genul: „Este glasul lui Mihai?” sau „Este glasul Ioanei?”. Trebuie să se acorde o mare atenţie în special folosirii
corecte a genitivului substantivelor proprii feminine, ţinând seama de tendinţa copiilor de a extinde forma masculină.

 JOCUL „CINE ŢI-A DAT JUCĂRIA?”

Scop: folosirea corectă a pronumelui personal propriu-zis şi de politeţe;
Sarcina didactică: copiii au ca sarcină formularea răspunsului, în funcţie de situaţia creată în joc, de relaţia care se stabileşte între partenerii de joc.
Desfăşurarea jocului:
Copiii care răspund nu au voie să folosească numele copiilor care oferă jucăria, ci trebuie să răspundă prin utilizarea pronumelui personal (de politeţe), în funcţie de situaţia creată în joc:
„Voi mi-aţi dat balonul”, „El mi-a dat morişca”, „Dumneavoastră mi-aţi dat jucăria”, „Dumnealui/ dumneaei n-a fost cuminte”, „Dumnealor n-au fost politicoşi”.

 JOCUL „CINE ESTE, CINE SUNT?”

Scop: folosirea corectă a pronumelor personale şi demonstrative, la singular şi plural.
Sarcina didactică: sarcina didactică a constituit-o denumirea persoanelor cu ajutorul pronumelui personal şi demonstrativ, la singular şi la plural, în propoziţii corect formulate gramatical.
Desfăşurarea jocului:
Copiii stau jos pe covor, în cerc, iar eu rostogolesc mingea spre un copil. Acesta ia mingea şi întreabă grupa: „Cine sunt?”. Copiii răspund: „Tu eşti Marius”.

Variantă: copiii închid ochii, în timp ce se pune pe tablă o imagine cu un personaj din poveştile cunoscute.
La bătaia din palme, copiii deschid ochii, iar educatoarea îi întreabă, arătând imaginea:
„Cine este aceasta?”; „ Aceasta este Albă ca Zăpada”.
Copilul denumeşte personajul şi povesteşte pe scurt o scenă din povestea respectivă.

 JOCUL DE COMPLETARE „MAI SPUNE CEVA!”

Scop: intuirea unor raporturi gramaticale, sub aspect morfologic şi sintactic;
Obiective: dirijarea atenţiei copiilor spre legăturile care se stabilesc între cuvintele unei comunicări, insistându-se asupra legăturii dintre acela care săvârşeşte acţiunea şi acţiunea propriu-
zisă (despre cine vorbim şi ce face), asupra obiectului sau fiinţei (cineva, ceva), asupra cuvintelor care-i lărgesc înţelesul (să arate cum e obiectul, care obiect, împrejurările în care se face
ceva, timpul în care se întâmplă etc.);
Desfăşurarea jocului:
Jocul se desfăşoară fără suport ilustrativ, făcându-se uz doar de un cuvânt-stimul.
Conducătorul jocului pronunţă un cuvânt, care, în propoziţie, putea fi subiect sau predicat.
Fiecare copil, când îi vine rândul, trebuie să adauge la acest cuvânt ceva care să aibă legătură cu ceea ce s-a spus anterior.
De exemplu:
„Păpuşa…
Păpuşa s-a trezit…
Păpuşa s-a trezit din somn…
Păpuşa s-a trezit din somn veselă.”

Completarea trebuie oprită la nivel de propoziţie, nu de frază. Propoziţiile se repetă de mai multe ori cu copiii, trecându-se apoi la alt cuvânt.
Acest joc este reluat în etapa activităţilor alese, sub forma jocurilor: „Telefonul fără fir” (însă cu glas tare, cel puţin la început), „Televizorul”, „Citeşte în cărticică”, „Zum-zum”,
„Completează scrisoarea”.

Variante:
 Jocuri-exerciţiu de tip „puzzle” pentru alcătuirea propoziţiilor
Scop: cultivarea fluenţei şi a originalităţii în exprimarea orală;
Desfăşurarea jocului: sferturile unei imagini erau amestecate, copilul trebuie sa le sorteze şi să reconstituie imaginea corectă, formulând apoi, pe baza acestei imagini, o propoziţie.
 „Mămăliga de cuvinte“
Scop: cultivarea fluenţei şi a originalităţii în exprimarea orală;
Desfăşurarea jocului:
Copiilor le place să se amuze jucându-se cu vorbele, schimbând cuvintele între ele ori sunetele şi silabele din interiorul cuvântului.
Un astfel de mijloc de „amuzament” lingvistic este furnizat de „Mămăliga de cuvinte“ (amestecătura de cuvinte).
Se scriu pe cartonaşe diferite cuvinte (nu numai substantive, ci şi adjective, verbe, prepoziţii, conjuncţii etc.). Pentru a obţine o mai mare varietate, cartonaşele au fost de diferite culori, iar
cuvintele au fost scrise diferit (unele cu litere de tipar, altele cu litere de mână ). În acest fel copiii s-au familiarizat cu diferite tipuri de scriere. Jetoanele au fost puse într-o pălărie, s-au
amestecat, iar fiecare copil scoate câte unul. Se citeşte separat fiecărui copil cuvântul de pe carton, apoi grupul de copii se aşază în şir, şirul fiind propoziţia în care fiecare copil reprezintă un
cuvânt. Începe primul copil cu cuvântul pe care l-a tras, al doilea copil îşi spune cuvântul şi aşa mai departe până la ultimul. Evident, rezultă o „ propoziţie“ absurdă care stârneşte hazul. Copiii
îşi schimbă apoi locurile în şir, încercând să alcătuiască o propoziţie cu sens deplin, care să exprime o idee completă.
 „Galaxia propoziţiilor”
Scop: evaluarea productivităţii şi a originalităţii în exprimarea orală, după parcurgerea unui proiect tematic;
Desfăşurarea jocului: se porneşte de la o propoziţie, fiecare copil formulând o altă propoziţie, legată prin înţeles de cea dată.
Fiecare copil poate să intervină ori de câte ori doreşte, fără a împiedica, însă, participarea celorlalţi.
Au fost acceptate şi propoziţiile care se bazau (dar nu le reproduceau) pe cele exprimate anterior.
În exerciţiile următoare, după ce copiii s-au familiarizat cu regulile jocului, s-a pornit şi de la o propoziţii formulate de către copii.

JOCURI DIDACTICE – Domeniul LIMBĂ ȘI COMUNICARE

1. JOCUL DIDACTIC „PE TĂRÂMUL FERMECAT AL CULORILOR”
SCOPUL ACTIVITĂŢII:
 Stimularea creativităţii şi expresivităţii limbajului;
 Dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor structurilor verbale orale;
 Îmbogăţirea şi aprofundarea cunoştinţelor despre culori;

SARCINA DIDACTICĂ:
Copiii vor răspunde la ghicitori, vor denumi imagini, vor alcătui propoziții, vor despărți cuvinte în silabe, vor recunoaște sunetul corespunzător literei, vor adresa întrebări.

REGULI DE JOC:
Copiii vor fi împărțiți în două grupuri: „Culori calde” și „Culori reci”.
Copiii trebuie să respecte ordinea de intrare în joc și să soluționeze cerințele corect. Răspunsurile corecte se vor evidenția prin aplauze și acordarea de buline. Recompensa: se vor picta
năsucurile copiilor, folosind culoarea roşie de către Colorici.
Copiii trebuie să coopereze în grupuri şi în echipă şi să asculte sfaturile lui Colorici.
ELEMENTE DE JOC: aplauze, surprize, mânuirea materialelor, jocul atingerea.

VARIANTA I – „CULORI ŞI CUVINTE”

Copiii se vor împărţi în două grupuri, echipa culorilor calde şi echipa culorilor reci, în funcţie de culorile panglicilor.
Îşi vor alege liderii cu ajutorul unei bile de culoarea roşie care va trece pe sub genunchi copiilor, ca prin tunel şi se va opri la semnalul piticului: „Roşu stop, stai pe loc!”, care se va pronunţa
de două ori.
Prin procedeul Mâna oarbă, cei doi lideri vor extrage dintr-un bol două litere colorate. Aceştia vor avea ca sarcină să spună cât mai multe cuvinte (procedeul Ping-pongul verbal), care încep
cu sunetul corespunzător literei.
Echipele vor primi două cărţi (Cartea silabelor, respectiv Cartea sunetelor), copiii vor despărţi cuvintele în silabe şi le vor reprezenta grafic, iar apoi vor numi imaginile şi vor spune cu ce
sunet încep cuvintele).
Drept recompensă pentru rezolvarea sarcinii, li se vor înroşi (picta) obrajii cu culoarea roşie.
VARIANTA II – „PĂŢANIA LUI COLORICI”
Colorici le va spune copiilor povestea Pe Tărâmul fermecat al culorilor
Se descoperă panoul metodei Explozia stelară, pe mijlocul acestuia fiind aşezată o stea mare cu imaginea poveştii expuse anterior de către Colorici. Sarcina copiilor va fi să îşi adreseze
întrebări, pe baza steluţelor. Colorici va numi câte 5 copii, câte unul pentru fiecare întrebare. Cei 5 copii îşi vor alege colegii de grup. Se va discuta 3-4 minute în grup, după care se vor
prezenta întrebările în plen, de către fiecare grup. Culoarea galbenă va fi salvată, în cele din urmă. Aceasta le mulţumeşte copiilor, pictându-le năsucurile în galben.

Explozia UNDE?

CINE?
stelară

Pe
tărâmul
fermecat

CE?

DE CE?
CUM
?
2. „ DE VORBĂ CU PRIMĂVARA” – JOC DIDACTIC

OBIECTIV DE REFERINŢĂ
Să-şi îmbogățească vocabularul activ şi pasiv, pe baza experienței personale și a relațiilor cu ceilalţi și simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical;
Să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunțe corect.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE
Să despartă cuvinte în silabe, precizând numărul de silabe din care este format fiecare cuvânt;
Să alcătuiască propoziții corecte din punct de vedere gramatical, precizând numărul de cuvinte din propoziție;
Să enumere cuvinte şi să recunoască cu ce sunet încep;
Să aleagă imagini pe baza unui criteriu dat (denumite de cuvinte cu 1/ 2/ 3 silabe, care conțin un anumit sunet);
Să coopereze pentru îndeplinirea sarcinii pe echipă.

SARCINA DIDACTICĂ:
* Copiii vor răspunde la ghicitori, vor denumi imagini, vor alcătui propoziții, vor despărți cuvinte în silabe, vor recunoaște litere.

DESFĂŞURAREA JOCULUI:
Copiii vor fi împărţiţi în două echipe: „Păsările” și „Fluturaşii”.
Copiii trebuie să respecte ordinea de intrare în joc și să soluționeze cerinţele corect.
Răspunsurile corecte se vor evidenţia prin aplauze şi prin acordarea de puncte (sub forma unor floricele, care se vor aşeza pe copăcelul fiecărei echipe).
Câştigă echipa care acumulează cele mai multe floricele pe copăcel.

ELEMENTE DE JOC:
*aplauze, utilizarea de recitative pentru desemnarea copilului care răspunde, baghetă, manipularea materialului, întrecerea pe echipe, clopoţel pentru marcarea auditivă a timpului de
lucru.
3. „ÎN LUMEA POVEŞTILOR” – JOC DIDACTIC

SCOPUL ACTIVITĂŢII:
 dezvoltarea exprimării orale,înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor structurilor verbale orale;
 educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical;
 dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral;
 verificarea însuşirii conţinutului unor poveşti învăţate.

EXPLICAREA ŞI DEMONSTRAREA JOCULUI ŞI A REGULILOR DE DESFĂŞURARE A JOCULUI.

Copiii se împart în 4 echipe. Fiecare echipă va trebui să recunoască câte o poveste de pe planşe, să indice personajele pozitive şi negative, respectiv însuşirile acestora.
Reguli: echipele nu se ajută, nu se şopteşte, toţi copiii trebuie să răspundă pe rând, pentru răspuns corect copiii primesc un ou roşu.

JOC DE PROBĂ:
Se execută un joc de probă cu o altă poveste pentru a vedea dacă toţi copiii au înţeles cerinţele.

VARIANTE DE JOC:
Varianta 1:
Se solicită copiilor să aleagă câte o planşă reprezentând o scenă dintr-o poveste (Albă ca zăpada, Cadoul iepuraşilor, Capra cu trei iezi, Fata babei şi fata moşneagului), să identifice
personajele pozitive şi negative şi însuşirile acestora.
Li se cere copiilor să aşeze pe panou jetoanele reprezentând personajele pozitive şi negative, iar educatoarea arată însuşirile acestora.

Varianta 2:
Se desenează pe panou două cercuri care se intersectează. În primul cerc, li se solicită copiilor să aşeze personajele din povestea Capra cu trei iezi, iar în al doilea personajele din Cadoul
iepuraşilor.
În intersecţia celor două cercuri se aşază elementele comune celor două poveşti (lupul, pădurea).
Se subliniază numărul mare de personaje pozitive şi numărul mic de personaje negative,evidenţiindu-se câştigul binelui asupra răului.

Varianta 3:
Li se vor adresa copiilor ghicitori despre poveşti.

Varianta 4:
Membrii echipelor trebuie să improvizeze un dialog în care să povestească o scenă din:
 Albă ca Zăpada: piticii şi Albă ca Zăpada
 Fata babei şi fata moşneagului: fata babei şi fata moşneagului
 Cadoul iepuraşilor: iepuraşii între ei
 Capra cu trei iezi: lupul şi capra (la sfârşit)
Varianta 1
Albă ca zăpada şi cei şapte pitici Capra cu trei iezi

Cadoul iepuraşilor Fata babei şi fata moşneagului

Personaje pozitive – Personaje negative

Varianta 2. Diagrama Venn:

4. „RĂSPUNDE REPEDE ŞI BINE!” – JOC DIDACTIC

SCOPUL ACTIVITĂŢII:
 Dezvoltarea auzului fonematic;
 Consolidarea deprinderii de a despărţi corect cuvintele în silabe;
 Consolidarea deprinderii copiilor de a formula propoziţii corecte din punct de vedere gramatical;

MIJLOACE DIDACTICE: panou cu buzunare, cifre, clopoţel, trei imagini mari, plicuri cu imaginea unor animale, creioane colorate, fişe de lucru

DESFĂŞURAREA JOCULUI:
Se extrage din plic imaginea. Se denumeşte animalul din imagine, se desparte în silabe, se precizează numărul silabelor.
Copilul va aşeza la panou imaginea a cărei denumire este un cuvânt corespunzător numărului de silabe şi se reprezintă grafic la tabla magnetică numărul de silabe.
Varianta 1.
Se dau exemple de cuvinte formate dintr-o singură silabă, copiii vor ridica jetoanele cu imagini de animale a căror denumire este un cuvânt alcătuit dintr-o singură silabă.
Li se poate cere copiilor să transforme prin articulare cuvintele monosilabice în cuvinte cu bisilabice.

Varianta 2.
Vom descoperi cuvinte în care prima silabă se repetă, de ex. veveriţă.
Copiii vor tăia cu o linie imaginea animalelor denumite de cuvinte în care prima silabă se repetă.
Realizăm evaluarea prin interacţiune dialogată, folosind ca metodă exerciţiul: copiii vor trebuie să dea exemple de cuvinte monosilabice pe care să le transforme ulterior în cuvinte
bisilabice, prin articulare şi să formuleze o propoziţie cu aceste cuvinte.

5. „ FLUTURAŞUL MULTICOLOR!” – JOC DIDACTIC

SCOPUL ACTIVITĂŢII:
 Formarea deprinderii de a despărţi cuvintele în silabe.

MIJLOACE DIDACTICE: fluturaş, jetoane cu imagini, coşuleţ, plic cu imagini, instrumente de scris, fişe cu imagini, instrumente de scris, fişe de lucru, stimulente( fluturaşi).

SARCINA DIDACTICĂ: despărţirea cuvintelor în silabe şi asocierea cu simboluri grafice.

DESFĂŞURAREA ŞI REGULILE JOCULUI: Fluturaşul alege, pe rând, câte un copil. Acesta ia un jeton din coşuleţ, îl denumeşte şi apoi desparte cuvântul în silabe, precizând numărul silabelor.
Se alcătuiesc propoziţii cu cuvântul respectiv. Se reprezintă grafic silabele.
Se aplaudă răspunsurile corecte.

ELEMENTE DE JOC: personajul Fluturaşul multicolor, coşuleţul-surpriză, mânuirea materialului, aplauzele, recompense.

Varianta 1.
Fluturaşul dă unui copil un plic în care se află jetoane reprezentând diferite imagini. Copiii vor da plicul din mână în mână până când educatoarea va spune STOP.
Copilul la care se află plicul în acel moment va scoate o imagine din plic, denumeşte cuvântul din imagine, îl desparte în silabe şi cere vecinului să alcătuiască o propoziţie cu acel cuvânt.
Apoi educatoarea spune START şi plicul din nou va fi dat mână în mână.
Răspunsurile corecte vor fi aplaudate.

Varianta 2.
Reprezentarea grafică a cuvintelor şi silabelor.
Se explică şi se demonstrează modul în care se reprezintă grafic cuvintele şi silabele. Cuvântul este reprezentat cu culoarea albastru, iar silabele cu culoarea verde.
Răspunsurile vor fi aplaudate.

Evaluarea se realizează prin rezolvarea unei fişe de lucru.

Pe fişă sunt desenate diferite imagini.
Copiii au ca sarcină să despartă cuvintele corespunzătoare imaginilor în silabe, să coloreze cifra corespunzătoare numărului de silabe şi să reprezinte grafic cuvintele şi silabele.

6. „CINE SPUNE MAI REPEDE?” – JOC DIDACTIC

SCOPUL ACTIVITĂŢII:
 consolidarea deprinderii de a alcătui propoziţii simple şi dezvoltate, realizând acordul dintre părţile de propoziţie.

MIJLOACE DIDACTICE: coşuleţ cu jetoane ce reprezintă obiecte specifice anotimpului iarna; ilustraţii care redau jocuri şi sporturi de iarnă; căciuliţă cu surprize (ecusoane reprezentând fulgi
de zăpadă); fişe, creioane; flanelograf; fişă de evaluare.

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII:
Captarea atenţiei se face prin prezentarea baghetei fermecate pe care „Zâna Iarna” le-a trimis-o copiilor, prin intermediul educatoarei. Le sunt prezentate copiilor un coşuleţ şi o căciulă plină
cu surprize, lăsate de zână copiilor din grupa pregătitoare.
Copiii sunt anunţaţi că vor participa la jocul care se numeşte „Cine spune mai repede?”.
Sunt enunţate obiectivele urmărite, într-un limbaj accesibil copiilor.

REGULILE JOCULUI
Sunt prezentate regulile jocului: după ce se recită câteva versuri, educatoarea atinge cu bagheta pe umăr un copil. Copilul atins de baghetă va extrage din coşuleţ un jeton, va denumi
obiectul reprezentat pe jeton şi va formula cu acesta o propoziţie în care va folosi cunoştinţele pe care le are despre acel obiect.

Varianta 1.
Copiii vor formula propoziţii pe baza unor ilustraţii care reprezintă acţiuni desfăşurate de copii (jocuri ale copiilor, iarna). Un alt copil va relua propoziţia, asociind fiecărui cuvânt o bătaie din
palme şi precizând apoi numărul de cuvinte din care este alcătuită propoziţia.

Varianta 2.
Copiii vor formula propoziţii fără suport material. Copiii primesc un număr de ordine de la 1 la 5. Acei copii care au ca număr de ordine numărul corespunzător al cuvintelor din propoziţie
trebuie să realizeze un joc de mişcare (reverenţă, întoarcere) sau să producă onomatopee la alegere.

Evaluarea se realizează prin rezolvarea unei fişe de lucru.

Fişa de evaluare conţine trei ilustraţii reprezentând diferite acţiuni. Copiii au ca sarcină să reprezinte grafic propoziţia şi cuvintele.

11. PROBE DE EVALUARE SUMATIVĂ

 PROBA DE EVALUARE
*Fişă de lucru
O1 – să formuleze propoziţii adecvate conţinutului imaginilor;
O2 – să asocieze reprezentarea grafică cu numărul de cuvinte cerut pentru fiecare propoziţie.

Cocoşul cântă.

Raluca şterge tabla.

Maşina este roşie.

*Fisa de lucru 1- Silaba
Desenează tot atâtea liniuţe cate silabe au cuvintele date.

PROBA DE EVALUARE
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea comunicării şi dezvoltarea limbajului
UNITATEA DE CONŢINUT: Propoziţia, cuvântul, silaba, sunetul
SCOPUL: verificarea capacităţii de diferenţiere perceptiv - fonematică a sunetelor şi a grupurilor de sunete situate în poziţii diferite în structura cuvântului; exprimarea corectă în propoziţii şi
fraze.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
 Să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe corect;
 Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple;
 să reacţioneze la transmiterea acestor mesaje simple.

1.a. PROPOZIŢIA
OBIECTIVE CONŢINUTUL ITEMILOR
OPERAŢIONALE
O.1. Să decodifice I.1. Stabileşte vorbitorul şi ascultătorul şi spune ce fac!
conţinutul imaginilor,
formulând enunţuri
logice

O.2. Să construiască I.2.Descrie fiecare imagine printr-o propoziţie din trei cuvinte. Reprezintă
propoziţii corecte propoziţia printr-o linie continuă, iar cuvintele prin dreptunghiuri.
gramatical, din trei
cuvinte, reprezentând
grafic propoziţia şi
cuvintele cu
simbolurile adecvate

O.3. Să formuleze I.3. Alcătuieşte câte o propoziţie din două cuvinte pentru fiecare imagine!
propoziţii din două
cuvinte, pe baza
imaginilor,
reprezentând grafic
propoziţia şi cuvintele

1.b. CUVÂNTUL

OBIECTIVE OPERAŢIONALE CONŢINUTUL ITEMILOR

O.4. să denumească obiectele din imagini, precizând noţiunea gen I.4. Taie cu o linie roşie obiectul care nu se potriveşte cu celelalte din rând!
Numeşte-le pe celelalte cu un singur cuvânt!
O.5.să transforme o propoziţia I.5. Din trei, două! Formează o propoziţie alcătuită din trei cuvinte, „citind”conţinutul imaginii marcate cu un X. Transformă
din 3 cuvinte într-una de 2 propoziţia din 3 cuvinte într-o propoziţie din 2 cuvinte observând ce lipseşte din a doua imagine faţă de prima!
cuvinte, prin sesizarea
diferenţei dintre cele două
imagini

1.c. SILABA

OBIECTIVE OPERAŢIONALE CONŢINUTUL ITEMILOR

O.7. Să despartă corect în silabe cuvintele care denumesc imaginile I.7. Desenează atâtea cerculeţe sub fiecare imagine de câte ori „respiră”
cuvântul care o denumeşte!

O.8. Să identifice numărul de silabe al cuvintelor care denumesc imaginile I.8. Colorează imaginile corespunzătoare cuvintelor care conţin două silabe!

1.d. SUNETUL
 OBIECTIVE OPERAŢIONALE
O.9. Să pronunţe corect şi clar sunetele/grupurile de
sunete, aflate în poziţii diferite în structura
cuvintelor
O.10. Să discrimineze sunetul iniţial al cuvintelor
care încep cu o vocală
CONŢINUTUL ITEMILOR
I.9. Să „citim” albumul cu poze frumoase!
Pentru sunetul r:
creangă–pernă –curte–veveriţă–rachetă–ţânţar;
Pentru sunetul ş:
Şarpe– covoraş –vişine–şopteşte–peşte –copilaş;
Pentru sunetul j:
Jucărie– jar– bandaj–bujie– vâjâie–vârtej–bagaj;
Pentru sunetul ţ:
Ţintă–lanţ–ţară–col–coţofană–ţurţuri–ţiglă ;
Pentru diftongi:
Oana–oală–moară–moaşă–soare–boabă–roabă–
fierbe–iepure–deal–meargă;
Pentru triftongi:
vreau– beau–iau–trăiau–leoaică–lupoaică;
Grup de consoane:
Pumn, castravete, altfel, celălalt
I.10. Spune, cu ce sunet începe cuvântul?

DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ
Itemi Suficient Bine Foarte bine
 PROPOZIŢIA
I.1. Decodifică conţinutul imaginii,
dar nu formulează propoziţii
I.2. Formulează propoziţii, dar nu
respectă numărul de cuvinte
I.3. Formulează enunţurile sugerate
de imagini
CUVÂNTUL
I.4. Denumeşte corect obiectele din
imagini şi sesizează “intrusul”
I.5. Formulează enunţuri care
ilustrează conţinutul celor 2
imagini, nu restrânge propoziţia
de 3 cuvinte
I.6. Distinge doar primul cuvânt din
ambele enunţuri
SILABA
I.7. Recunoaşte obiectele desenate,
asociind cuvintele
corespunzătoare
I.8. Colorează încă o imagine pe
lângă cele corespunzătoare
cuvintelor bisilabice
SUNETUL
I.9. Nu pronunţă corect sunetele
limbii separat sau în cuvinte ce
conţin diftongi, triftongi, grupuri
de consoane (omisiuni).
I.10. Identifică primul sunet doar
dacă acesta este pronunţat
prelungit
PROBA DE EVALUARE
Formulează propoziţii corecte,
cu sprijin
Formulează propoziţii din trei
cuvinte, reprezintă grafic
corect doar propoziţia
Formulează propoziţii şi
stabileşte unităţile
componente
Identifică doar o noţiune gen
Formulează enunţuri care
reflectă conţinutul celor două
imagini, restrânge cu ajutor
propoziţia de 3 cuvinte
Distinge cuvintele ambelor
enunţuri
Identifică numărul de silabe,
asociindu-l cu numărul de
respiraţii
Colorează numai imaginile
corespunzătoare cuvintelor
bisilabice
Pronunţă majoritatea
sunetelor limbii separat sau în
cuvinte ce conţin diftongi,
triftongi, grupuri de consoane,
cu mici ezitări.
Identifică primul sunet, cu
sprijin
Formulează propoziţii corecte,
fără sprijin
Formulează propoziţii din trei
cuvinte, corelându-le cu
reprezentarea grafică adecvată
Corelează structura enunţului
cu reprezentarea grafică
Identifică toate cele trei noţiuni
gen
Formulează enunţuri care
reflectă conţinutul celor două
imagini, restrânge fără ajutor
propoziţia de 3 cuvinte
Distinge cuvintele ambelor
enunţuri şi le corelează cu
reprezentarea grafic
Corelează numărul de silabe cu
reprezentarea grafică
Asociază cuvintele bisilabice cu
reprezentarea grafică
corespunzătoare
Pronunţă corect toate sunetele
limbii, separat sau în cuvinte ce
conţin diftongi, triftongi,
grupuri de consoane.
Identifică cu uşurinţă primul
sunet
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea comunicării şi dezvoltarea limbajului
UNITATEA DE CONŢINUT: Propoziţia, cuvântul, silaba, sunetul
Capacitatea: înţelegerea după auz;
Sub-capacitatea:
 analiza şi sinteza fonetică a propoziţiei, a cuvântului, a silabei;
 identificarea mesajului, prin citirea imaginii;
Obiectiv cadru: dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris sau redactat prin imagini.
Obiective de referinţă:
 să distingă cuvintele dintr-o propoziţie;
 să distingă silabele şi sunetele dintr-un cuvânt;
 să scrie corect elementele grafice care reprezintă componentele fonetice.
Mijloc de realizare: joc didactic

OBIECTIVE OPERAŢIONALE
CONŢINUTUL ITEMILOR
O.1. Să identifice vizual conţinutul mesajului, formulând propoziţii din două şi trei cuvinte
I.1. „Citeşte” imaginile şi formulează propoziţii din două şi trei cuvinte, după cum îţi arată imaginea!

O.2. Să distingă după auz silabele care intră în alcătuirea

cuvântului, precizând numărul acestora, asociindu-i cifra
corespunzătoare numărului de silabe
I. 2. Desparte în silabe cuvintele care denumesc obiectele din
imagini. Alege din “căsuţa” de sub fiecare imagine cifra care-ţi
arată câte silabe are cuvântul şi încercuieşte-o cu culoarea
roşie!

1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5

O.3. Să despartă în silabe cuvintele ce denumesc imaginile, identificând sunetul iniţial fiecărui cuvânt;
I.3. Desparte în silabe şi precizează sunetul iniţial corespunzător fiecărui cuvânt:

O.4. Să distingă, după auz, sunetele în ansamblul cuvântului.

I.4. Colorează căsuţa din dreptul imaginilor ce conţin sunetul „R”

ITEMI SUFICIENT
I.1. Formulează 1-2 propoziţii cu
număr de cuvinte adecvat
conţinutului imaginilor
I.2. Distinge silabele, care intră
în alcătuirea cuvântului, prin
numărarea fiecărei
deschideri a gurii şi
DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ
BINE
Formulează trei propoziţii cu
număr de cuvinte adecvat
conţinutului imaginilor
Distinge după auz silabele
care intră în alcătuirea
cuvântului şi precizează
numărul silabelor din cuvânt
FOARTE BINE
Formulează patru propoziţii
cu număr de cuvinte adecvat
conţinutului imaginilor
Distinge după auz silabele
care intră în alcătuirea
cuvântului şi precizează
numărul silabelor din cuvânt,
 precizează numărul silabelor
din cuvânt, cu 1-2 erori
I.3. Desparte în silabe corect 3-4
cuvinte şi precizează corect
sunetul iniţial al cuvântului
pentru un exemplu
I.4. Marchează cuvintele ce
conţin sunetul R: 1-2 cuvinte,
precum şi alte cuvinte
pentru 5 exemple, cu sprijin
(prin tactare)
Desparte în silabe corect 4
cuvinte şi precizează corect
sunetul iniţial al cuvântului,
pentru cel puţin două
exemple
Marchează doar cuvintele ce
conţin sunetul R: 2 cuvinte
pentru 5 exemple
Desparte în silabe corect
toate cele 5 cuvinte şi
precizează corect sunetul
iniţial al cuvântului dat
Marchează doar cuvintele ce
conţin sunetul R: 3 cuvinte

PROBA DE EVALUARE

UNITATEA DE CONŢINUT: exprimarea gramaticală corectă.

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
 să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei personale şi /sau a relaţiilor cu ceilalţi;
 să formuleze propoziţii corecte, integrând cuvintele în contexte adecvate.

Obiective operaţionale Conţinutul itemilor

O.1. Să asocieze cuvintele I.1. Arată obiectul pe care l-am numit! Spune unul /mai multe!
pronunţate oral cu imaginea la
care se referă, sesizând
diferenţa singural-plural.
O.2. Să formuleze propoziţii
corecte, realizând intuitiv
acordul dintre subiect şi
predicat.
I.2. Citeşte imaginea şi spune: Ce face? Ce fac?

O.3. Să construiască propoziţii I.3. La întrebarea educatoarei, încercuieşte imaginile pentru care ai folosit
cu ajutorul imaginilor, folosind cuvântul „ale”, asociind imaginile perechi!
corect formele genitivale care
indică apartenenţa (posesia)
O.4. Să denumească obiectele
reprezentate şi să despartă în
silabe cuvintele I.4. Scrie în dreptul fiecărui imagini tot atâtea liniuţe câte silabe are cuvântul
care o denumeşte!

Descriptori de performanţă
ITEM SUFICIENT BINE FOARTE BINE
I
 I.1. Numeşte corect obiectele din
imagini, asociind cuvântul adecvat
formei de singular/plural; comite
două greşeli în construirea formei
cerute
Numeşte corect obiectele din
imagini, asociind cuvântul adecvat
formei de singular/plural; comite o
greşeală în construirea formei
cerute
Numeşte corect obiectele din
imagini, asociind cuvântul
adecvat formei de
singular/plural, construind
corect forma cerută

I.2. Construieşte propoziţii care redau
conţinutul imaginilor, frecvent face
dezacorduri (foloseşte aceeaşi
formă a verbului în ambele
propoziţii)
I.3. Construieşte corect, realizând
potrivirea de formă dintre subiect şi
atributul genitival în 2 propoziţii
I.4. Desparte corect în silabe cele 4
cuvinte
Decodifică conţinutul imaginilor, se
exprimă cu mici ezitări în
propoziţii, greşeşte o singură dată
la acordul dintre subiect şi predicat
Construieşte corect, realizând
potrivirea de formă dintre subiect
şi atributul genitival în 3 propoziţii
Desparte corect în silabe 2-3
cuvinte
Formulează propoziţii care
redau conţinutul imaginilor,
foloseşte intuitiv acordul
dintre subiect şi predicat
Construieşte corect, realizând
potrivirea de formă dintre
subiect şi atributul genitival în
4 propoziţii
Desparte corect în silabe doar
1 cuvânt

BIBLIOGRAFIE

Antonovici, Şt., Micu, G. (2003), Jocuri interdisciplinare – material auxiliar pentru educatoare, Editura Aramis, Bucureşti.
Antonovici, Şt., Ciubotaru M. (2005), Educarea limbajului- extindere: Îndrumător pentru educatoare, Editura Aramis, Bucureşti.
Bârsan, N. (1995), Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului si comunicării orale a preşcolarilor, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti.
Benga, O. (coord.) (2012), Jocuri terapeutice, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
Bizdună, M., Neagu, A. (1999), Texte pentru educaţia limbajului la preşcolari, Editura PRO Gnosis, Bucureşti.
Boca-Miron, E., Chichişan, E.( 2001) Documentar metodic pentru activităţile de educare a limbajului la preşcolari, Editura V&I Integral, Bucureşti.
Bocoş, M., Avram I., Catalano H., Someşan E. (2009), Pedagogia învăţământului preşcolar. Instrumente didactice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Bocoş, M. (2005), Teoria şi practica cercetării pedagogice, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Bocoş, M., Chiş, V. (2012), Abordarea integrată a conţinuturilor curriculare, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M. (2002), Metode interactive de grup – ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Bucureşti.
Chateau, J. (1980), Copilul şi jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Chiru, I. (2003), Comunicarea interpersonală, Editura Tritonic.
Corniţă, G. (2006), Comunicare şi semnificare: studiul mimicii: perspective interdisciplinare, Editura Umbria, Baia Mare.
Damşa, Toma-Damşa, Ivănuş (1996), Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi clasele I şi a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Dogaru, Z. (2002), Evaluarea cunoştinţelor copiilor preşcolari, Editura Aramis, Bucureşti.
Dumitrana, M. (1999), Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, vol.1- Comunicarea orală, Editura Compania, Bucureşti.
Dumitru, A., Dumitru, G. (2009), Activităţi transdisciplinare pentru grădiniţă şi ciclul primar, ediţia a IV-a, Editura Paralela 45, Piteşti.
Dumitru, G. (coord.) (2008), Metodica activităţilor instructiv-educative în învăţământul preprimar, vol. II, Editura Didactica Nova, Craiova.
Ezechil, L., Lăzărescu P. M. (2002), Laborator preşcolar – ghid metodologic, ediţia a II-a revizuită, Editura V&I Integral, Bucureşti.
Ghiorghian, E., Taiban, M. (1999), Metodica jocului şi a altor activităţi cu copiii preşcolari, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Glava, A., Glava, C. (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Glava, A., Pocol, M., Tătaru, L. (2009), Educaţia timpurie - ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preşcolar, Editura Paralela 45, Piteşti.
Golu, F. (2009), Joc şi învăţare la copilul preşcolar. Ghid pentru educatori, părinţi şi psihologi, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti.
Gorgan, R., Tuduce, D. (1999), Culegere de jocuri didactice pentru educarea limbajului, Editura Marysan, Zalau.
Huizinga, J. (2012). Homo ludens. Ediţia a treia. Editura Humanitas, Bucureşti.
Lespezanu, M. ( 2007), Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar, Editura Omfal Esenţial, Bucureşti;
Mitu F., Antonovici Şt. (2005), Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar,ediţia a II-a, revizuită, Editura Humanitas Educaţional.
Mitu, F., Antonovici Şt. (2005), Jocuri didactice integrate pentru învăţământul preşcolar, material auxiliar, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti.
Norel M., Bota O.A. (2012), Didactica domeniului experienţial Limbă şi comunicare, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
Pânişoară O.I., (2004) Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi.
Postelnicu, C. (2000) Fundamente ale didacticii şcolare, Editura Aramis, Bucureşti.
Preda, V. (2009), Copilul şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti.
Puia, M. (1996), Culegere de exerciţii pentru educaţia limbajului, proverbe, ghicitori şi poezii pentru preşcolari şi şcolarii mici, Editura Scorpion 7, Bucureşti.
Răduţ-Taciu, R. (2007), Pedagogia jocului de la teorie la aplicaţii, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Schaffer, H. R. (2010), Introducere în psihologia copilului, ediţia a III-a, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
Şchiopu, U. (1997), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Zlate, Ş. (2003), Metodica activităţilor de dezvoltare a limbajului şi contribuţia jocului didactic la îmbogăţirea vocabularului, Editura Bren, Bucureşti.