5.

Jocul didactic

5.1. Caracterizare generală

Numeroși specialiști din domenii cum ar fi psihologia dezvoltării, pedagogie

preşcolară şi şcolară, psihosociologie, au abordat problematica jocului din perspective variate
şi au adus contribuţii valoroase pentru înţelegerea valenţelor complexe ale conduitei
ludice. Astfel, concluzia acestora este că în copilăria mică şi mijlocie jocul constituie
tipul fundamental de activitate, adică forma de activitate care susţine în cel mai înalt grad
dezvoltarea psihică, prin antrenarea psihomotorie, senzorială, intelectuală şi afectivă.
(Claparede, E., 1975; Piaget, J., 1973; Roşca, Al., Chircev, A., 1970; Schiopu, U., 1970;
Chateau, J., 1980)
Jocul didactic, ocupă un loc central în cadrul procesului instructiv-educativ, fapt dovedit de
numeroasele cercetări din domeniul psihologiei și pedagogiei. Putem considera că un joc este din
categoria celor didactice, atunci când prin formularea sarcinii, solicitării jocului, copilului îi este
stimulat potențialul fizico-psihic, în direcția dezvoltării psihice în anasamblu.
Când se discută de jocul de tip didactic, este vorba de jocul care implică o dimensiune
instructivă a activității prin care se face apel la un volum de cunoștințe și care favorizează
aspectul formativ, dar și pe cel informativ al procesului de învățământ.
Principala caracteristică a jocului didactic utilizat în activitatile școlare este aceea că
îmbină elementul instructiv-educativ și exercițiul cu elemente distractive, care să-l atragă, sa-l
binedispună pe copil, dar sa-l și stimuleze, sa-l motiveze să participe.
Prin intermediul jocurilor didactice pot fi atinse numeroase obiective, în toate tipurile de
activități didactice, în toate etapele procesului de învățământ: sensibilizarea copiilor pentru o
anumită activitate, predarea unor noțiuni, asimilarea, fixarea, feed-back-ul, evaluarea,
consolidarea, recapitularea.
O condiție esențială pentru organizarea jocurilor didactice este asigurarea unei ambianțe
de lucru destinse, relaxante, de bună dispoziție, în care sunt prezente elementele: surpriza,
ghicirea, întrecerea, aplauzele).

1
 5.2. Structura jocului didactic

Jocul reprezintă o cale formativă de antrenare a creativității, deoarece orice strategie de

joc presupune o inițiativă de tip euristic, în care se dezvoltă flexibilitatea, fluiditatea, inițiativa
personală, capacitatea de a susține efortul pentru finalizarea sarcinii. Procesul instructiv-educativ
devine mai accesibil și mai atractiv prin intermediul jocului didactic, acesta îmbogățind sistemul
de cunoaștere și afectiv al copilului.
Principalele componente ale jocului educativ sunt următoarele:
- conținuturile jocului;
- sarcina didactică urmărită;
- regulile jocului respectiv;
- acțiunea propriu-zisă de joc.
Continuturile jocului se referă la cunoștintele pe care copiii le-au asimilat anterior și care
sunt folosite în jocul respectiv.
Sarcina didactică urmărită este evidentă sub forma unei probleme de gândire, de
recunoaștere, denumire, descriere, reconstituire, comparație, analiză etc.
Pentru ca jocurile să fie cât mai atractive pentru copii, acestea pot avea același conținut,
și să difere prin sarcina didactică pe care o are de rezolvat copilul preșcolar sau școlar.
Regulile jocului stabilesc modul de rezolvare a problemei respective sau modul de
interacțiune între copii în joc. Astfel, putem spune că regulile au un rol reglatoriu pentru acțiunile
și relațiile reciproce dintre copii, fiind condiționate de conținutul și sarcinile didactice ale jocului.
Exemple de reguli: cele reglementează repartizarea rolurilor pentru copii (profesorul, elevul);
regulile care arată copiilor cum se rezolvă problema intelectuală; regulile care stabilesc
succesiunea acțiunilor în joc; reguli referitoare la conduita copiilor în joc, cu referire la drepturi
și interdicții.
Acțiunea de joc este componenta de bază a jocului, prin care rezolvarea sarcinii
didactice să devină plăcută și atractivă. Acțiunea de joc presupune momente de așteptare, ghicire,
desen, mișcare sau întrecere.
Jocul didactic se finalizează cu un anumit rezultat care reflectă măsura în care copilul și-
a format abilitatea de a identifica răspunsul corect, de a face descrieri, reconstituiri, comparații,
de a memora.

2
 5.3. Tipuri de jocuri didactice

O clasificare generală, des utilizată în literatura de specialitate, pentru jocurile didactice,

în mod special este cea conform căreia, putem folosi două criterii fundamentale: conțintul
jocurilor și prezența sau absența materialului didactic.
Astfel, după continutul lor, jocurile didactice pot fi grupate în:
a. jocuri didactice, care au ca scop cunoașterea mediului înconjurător;
b. jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprind aspecte fonetice, lexical-semantice și
gramaticale);
c. jocuri didactice ce vizează formarea noțiunilor din matematică (capacitatea de formare a
unor mulțimi, consolidarea și verificarea numerației, elaborarea judecăților de valoare
prin jocurile logico-matematice);
d. jocuri didactice pentru însușirea unor norme de conduită în societate.
Al doilea criteriu, care se referă la prezența sau absenta materialului didactic, permite
clasificarea jocurilor în:
a. jocuri didactice care se desfășoară oral, fără a se folosi vreun material didactic;
b. jocuri didactice cu ajutor material, care pot fi, de asemenea, clasificate astfel: cu material
didactic (jucării, corpuri geometrice); cu material ajutător (obiecte și jucării cu rol
auxiliar); jocuri de interpretare a unor povești, lectura, prezentate pe un suport material
(imagini, diapozitive, CD-uri).
Clasificarea prezentată de M.D. Bocoș este una din cele mai complexe, fiind luate în
considerare criteriile: scopul urmărit, materialul utilizat, modul de organizare a copiilor
(2013).
După scopul urmărit, putem identifica următoarele jocuri didactice:
- de sensibilizare;
- de pregătire pentru înțelegerea unor noțiuni;
- de exersare a achizițiilor;
- de explicare a achizițiilor;
- de memorie;
- simbolice;

3
- de îndemânare;
- de creație;
- de construcții tehnice;
- de cunoaștere a realității înconjurătoare;
- pentru dezvoltarea limbajului și a comunicării orale;
- pentru formarea reprezentărilor matematice și a gândirii logice;
- pentru însușirea normelor de comportament civilizat etc;
După materialul utilizat, jocurile pot fi:
- bazate pe modele naturale;
- bazate pe modele materiale construite special;
- bazate pe modele grafice;
- bazate pe completare de rebusuri;
- bazate pe utilizare de software etc.
În funcție de modul de organizare al copiilor care participă la joc, avem:
- jocuri colective;
- jocuri în perechi;
- jocuri organizate pe grupe;
- jocuri organizate pe echipe.

Dacă este bine conceput, jocul jocul poate fi un instrument de lucru foarte util cu copiii
preșcolari și scolari mici, cu valențe formative semnificative.

5.4. Aspecte metodologice ale organizării și desfășurării jocurilor didactice

În desfășurarea jocurilor didactice pot fi definite trei etape principale:

1. pregătirea jocului didactic;
2. organizarea jocului didactic (inclusiv pregătirea casei pentru joc);
3. desfășurarea jocului didactic.
1.Pregătirea jocului didactic presupune demersuri riguroase utile pentru a putea fi atins
obiectivul propus. Aceste demersuri presupun următoarele:

4
 - pregătirea în vederea cunoașterii jocului sub toate aspectele, alegerea materialului
necesar;
- asigurarea legăturii și a continuității cu activitatea care este vizată în joc și care
constituie sursă de cunoștințe necesare jocului didactic.
2. Organizarea jocului didactic cuprinde un ansamblu de acțiuni, cum ar fi: amenajarea
cadrului de desfășurare a jocului; distribuirea materialului necesar, pregătirea copiilor pentru joc;
3. Desfășurarea jocului didactic presupune prezentarea și familiarizarea cu jocul didactic
și antrenarea copiilor la participarea cât mai eficientă în joc. Această etapă include: anunțarea
titlului și a scopului jocului, explicarea regulilor jocului, executarea jocului, încheierea jocului,
formularea concluziilor, evaluărilor și autoevaluărilor.
Putem considera că un joc didactic își atinge obiectivele instructiv-educative, atunci când
educatoarea/învățătoarea face uz de elemente de joc atractive și adecvate pentru mentinerea
atenției și interesului copiilor și când la sfârșit obține un plus de intensitate pe planul participării
active, și dă satisfacție copiilor participanți.

5.5. Rolul instructiv-educativ al jocului didactic

În general, când se vorbește de eficiența procesului instructiv-educativ aceasta se stabilește

în funcție de precizarea adecvată a conținutului cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, dar și
în funcție de modalitățile prin care acestea sunt asimilate de copii.
Jocul, ca mijloc de educare și instruire a copiilor, stă la baza conceperii activității
educative, fiind un mijloc de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul
de învățământ și, de asemenea, ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare
a capacitățiilor psihofizice pe toate planurile. Este considerat una din cele mai eficiente
modalități de educare utilizate în vederea consolidării anumitor cunoștințe sau deprinderi.
Este evident că, o dată cu înaintarea în vârstă a copilului, ca urmare a dezvoltării fizice și
psihice, se schimbă ponderea celorlalte activități specifice procesului de învățământ, în
defavoarea jocurilor. Astfel, copiii sunt antrenați în activități cum sunt: observarea unor obiecte
sau fenomene, concentrarea atenției mai mult timp pe anumiți stimuli.
Dar, jocul didactic are un rol bine stabilit în planul de învățământ, deoarece se urmărește
facilitarea acumulării de cunoștințe, deprinderi, priceperi.

5
 În esență, putem spune că jocul didactic presupune îmbinarea, într-un ansamblu unitar, a
sarcinilor specifice jocului și pe cele specifice procesului de învățare.
În concluzie, se desprind următoarele funcții principale ale jocului didactic:
- instruirea copiilor într-un domeniu al cunoașterii;
- sporirea interesului copiilor pentru activitățile didactice, prin utilizarea unor elemente
distractive;
- facilitarea atingerii scopului formativ-educativ stabilit și pregătirea copiilor pentru școală și
pentru celelalte etape de școlarizare;

Importanța jocului didactic pentru dezvoltarea dimensiunilor psihice ale copiilor

Creativitatea poate fi influențată de conținutul activității, de tipurile de metode utilizate,
de pregătirea și gradul de angajare al cadrelor didactice participante la acțiunile educative. În
jocurile didactice sunt implicați atât factori intelectuali (gândirea divergentă, gândirea
convergentă) cât și nonintelectuali (motivația, aptitudinile, atitudinile) specifici creativității, ca
dimensiune complexă de personalitate.
În ciclul primar, metodele activ-participative, cunoscute și ca metode de rezolvare
creativă a problemelor (brainstorming-ul, metoda celor șase pălării gânditoare) sunt foarte
eficiente și facilitează procesele de învățare.
Jocurile didactice își aduc contribuția la obiectivele legate de formarea personalității
copilului. Astfel, prin participarea la toate activitățile din cadrul școlii/grădiniței, inclusiv cele
ludice, preșcolarul/școlarul mic simte că este acceptat așa cum este, prin cooperarea cu ceilalți
copii sau cu cadrul didactic.
Capacitățile intelectuale și dimensiunile afectiv-motivaționale sunt stimulate în joc
deoarece jocurile didactice au un conținut specific obiectelor de studiu, au ca punct de plecare
noțiunile dobândite de elevi, aceștia fiind încurajați să identifice diverse soluții de rezolvare,
diferite de cele cunoscute.
Efortul voluntar este mai ușor declanșat și susținut atunci când se stabilesc conexiuni între
învățare și joc, când se face apel la activitatea ludică, prin care se stabilesc conexiuni între acestea.
În concluzie, prin modul de desfășurare și scopul propus, jocul didactic oferă oportunitatea
pentru: asimilarea de noi informații, consolidarea unor cunoștințe, priceperi si deprinderi,
dezvoltarea unor capacități cognitive, afective și volitive ale copiilor, educarea unor trăsături ale

6
personalității creatoare, asimilarea unor modele de relații interpersonale, formarea unor atitudini
și convingeri. În plus, întrecerile din cadrul jocurilor, fac apel la cunoștințele elevilor, la spiritul
de disciplină, la coeziunea de grup.
Din perspectiva învățătorului/educatorului, jocul didactic este un tip specific de activitate
prin care acesta consolidează, precizează sau verifică nivelul de cunoștințe al elevilor, dar și
antrenează capacitățile creatoare ale acestora. Utilizat în procesul de învățământ, jocul didactic
deține funcții psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la procesul
de învățământ, stimulând interesul de cunoaștere față de conținutul lecției.
Elkonin preciza că jocul didactic în învățământul preșcolar și primar îi permite cadrului
didactic să valorifice principalelor cinci direcții de dezvoltare: de la grupurile mici spre grupurile
tot mai numeroase; de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile; de la jocurile fără
subiect spre cele cu subiect; de la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și cu
desfășurare sistematică; de la reflectarea vieții personale și a ambianței apropiate, la reflectarea
evenimentelor vieții sociale.
În funcție de obiectivele urmărite, jocul este folosit în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar
în funcție de tipul lectiei, jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare,
sistematizare, recuperare a cunostintelor. Jocul didactic îl ajuta pe elev să-și mobilizeze întregul
potențial psihic, să-și stimuleze inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea, spiritul de cooperare și de
echipă.
În aplicarea jocului didactic, este recomandat ca educatorul sau învățătorul să asigure
următoarele condiții:
1. jocul să fie conceput pe fondul activității dominante urmărindu-se scopul și sarcinile
lecției;
2. să fie pregatit de învățător în direcția dozării timpului și a materialului folosit;
3. să fie variat, atractiv, să îmbine forma de divertisment cu cea de învățare;
4. să creeze momente de relaxare, de odihnă;
5. să antreneze toți copiii în activitatea de joc;
6. să fie raportat la activitatea prevazută de programa școlară și cu tipul desfășurare;
7. să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă;
8. sarcinile didactice ale jocului pot fi date diferențiat, în funcție de caz;
9. să stimuleze gândirea creatoare și să valorifice posibilitățile intelectuale ale elevilor;

7
 10. să fie repartizate, după caz, în diferite secvențe, sarcinile didactice cu caracter caracter
progresiv;
11. indicațiile privind desfăușrarea activității să fie clare, corecte, precise, și motivante pentru
elevi;
12. activitățile de joc să se desfășoare într-un cadru activ, stimulator și dinamic;
Studiile de psihopedagogie au demonstrat că folosirea jocului didactic în cadrul procesului de
învățare are următoarele efecte:
a. randamentul orei este crescut, întrucât verificarea cunoștințelor se realizează într-un mod
agreabil și activ;
b. gândirea de tip convergent și cea de tip divergent este stimulată la nivelul elevilor;
c. este stimulată independența în gândire, inițiativa personală și creativitatea;
d. prin categoriile diferite de jocuri implicate în procesul instructiv-educativ, se dezvoltă spiritul
de observație, de analiză, de judecată, și în același timp, anulează monotonia, rutina, stereotipia;
e. oferă posibilitatea elevilor să-și dezvolte vocabularul;
Ursula Șchiopu a sintetizat cercetările de specialitate, stabilind următoarele funcții ale
jocului didactic, funcții care se află într-o relație de determinare socială:
a. funcția psihomotrică - evidentă chiar din primii ani de viață și fundamentală pentru
dezvoltarea personalității copilului.
b. funcția de socializare - se manifestă în cadrul activităților din grupurile de copii, din
clasele de elevi; socializarea este esențială pentru adaptarea copilului la grădiniță și
școală;
c. funcția cognitivă – relevă faptul că jocul dezvoltă diferite tipuri de învățare
perceptivă, motrică;
d. funcția terapeutică – copilul are posibilitatea, în cadrul jocului, să declanșeze un
catharsis, o descărcare a tensiunii acumulate anterior, prin intermediul unor situații de
dramatizare; prin aceste manifestări, verbale sau atitudinale, copiii realizează o
proiecție a dorințelor sau conflictelor;
e. funcția simbolică – în joc simbolismul poate juca un rol major, întrucât copilul
folosește simboluri care să înlocuiască diferite obiecte reale.