Modalități de stimulare și formare a capacității creatoare a elevilor

în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice

,,Există adesea, în prima copilărie, o prospeţime a imaginaţiei, o curiozitate neobosită, un fel de geniu
poetic, pe care savanţii sau artiştii ajunşi la maturitate nu le pot găsi decât cu mare greutate''.

Deoarece desenul îmi redă echilibrul, speranţa şi puterea, deoarece iubesc frumosul din natură şi din artă,
observând şi apropiindu-mă în permanenţă cu emoţie de spectacolul sublim al naturii şi încercând nu de puţine ori
să redau prin culori o parte infimă din acest spectacol, cred că prin conţinuturile ariilor ,,Arte'' şi ,,Tehnologii'',
stimulez disponibilităţile creatoare existente mai mult sau mai puţin în fiecare dintre elevii mei.

Copiii nu pot realiza la începutul drumului lor de mici artişti forme care să le întruchipeze cât mai
sugestiv ideile şi sentimentele. Cu atât mai puţin se vor orienta în structura spaţiului compoziţional. Privind atent
natura, ei vor observa nu numai frumuseţea ei, dar şi varietatea plantelor, forma şi culoarea lor. Materialele din
natură, uşor de procurat, se pot transforma în mâinile lor în jucării minunate. Este nevoie de puţină îndemânare,
fantezie, imaginaţie şi multă răbdare.

Din perspectivă psiho-pedagogică punctăm următorele:

- avem nevoie de copii care gândesc şi au capacitatea de a prelucra informaţia primită, nu doar de simpli
receptori ;

- se impune trecerea de la stocarea informaţiei la o prelucrare logică, astfel încât aceasta să-şi găsească
aplicabilitatea ;

- este necesară stimularea creativităţii, a imaginaţiei şi a gândirii flexibile pentru o structurare temeinică,
sistematică a informaţiei, a aptitudinilor, a capacităţilor ;

- se impune necesitatea de a forma capacitatea elevilor de a transfera logic de la o arie curriculară la alta
conţinuturile şi de a le structura, eventual de a le ierarhiza, în funcţie de trebuinţe, de necesităţi şi de contextele
situaţionale.

CREATIVITATEA –DIMENSIUNE PSIHOLOGICĂ A PERSONALITĂŢII UMANE

În prezent există diverse modalităţi prin care este definită creativitatea. În general, psihologii susţin că „a
fi creativ” înseamnă „a crea ceva nou, original şi adecvat realităţii”.

Iată câteva din definiţiile date creativităţii:

 „Prin creativitate se înţeleg adeseori factorii psihologici ai unei performanţe creatoare viitoare,
într-un domeniu sau altul al activităţii omeneşti”
(AL. Roşca – Creativitatea , Bucureşti , Ed. Enciclopedică Română, 1972, pag. 9)
 „Creativitatea presupune o dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o anumită organizare a
proceselor psihice în sistem de personalitate” ([Link] Neveanu )

1
  „Creativitatea – activitatea mintală de elaborare a ideilor noi şi originale pe plan mintal, iar
creaţia este activitatea de metamorfozare a ideilor noi în proiecte, planuri, schiţe şi în final în
obiecte tehnice sau artistice”
(D. Vrabie – Psihologia educaţiei , Ed. Geneze , Galaţi, 2002)

Al. Roşca apreciază că „datorită complexităţii fenomenului creaţiei este puţin probabil să se ajungă la o
definiţie unanim recunoscută, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni diferite”.

Problema formării prin educaţie a personalităţii autonome şi creative este complexă şi a primit soluţii
variate, fără a se putea spune că este rezolvată. Trecerea de la un învăţământ dominant informativ la unul
formativ-creativ, cu finalitate măsurabilă dinainte stabilită, trebuie să fie un obiectiv major pentru educatorul care
organizează situaţiile de învăţare .

Personalitatea este definită ca ansamblu integral şi unitar de însuşiri, procese şi structuri psiho-fiziologice
şi psiho-sociale care diferenţiază modul de conduită al unui om în raport cu alţii, asigurându-i o adaptare originală
la mediu.

Pe parcursul vieţii sale omenirea a acumulat o experienţă de viaţă pe care a condensat-o în codul limbii
prin: simboluri, noţiuni, categorii, legi, teze, concepţii, judecăţi de valoare, teorii, explicaţii numite cunoştinţe.

Omul se naşte cu posibilităţi virtual nelimitate de învăţare şi de dezvoltare bio-psihică.

Fără a prelua cunoştinţele esenţializate descoperite de generaţiile anterioare, tânăra generaţie nu numai că
n-ar putea să reproducă procesele de producţie, dar nici n-ar supravieţui. Pentru a reproduce procesele de
producţie existente trebuie să înveţe să preia de la înaintaşi experienţa socială, dar pentru a putea perfecţiona
procesele de producţie, pentru progres, omul are nevoie nu numai de cunoştinţe ci şi de capacităţi creative.
Copilul se naşte atât cu capacităţi de a învăţa reproductiv, cât şi cu posibilităţi de a-şi forma şi dezvolta o atitudine
activă, dominatoare şi transformatoare faţă de mediu, de a căpăta încredere în forţele proprii şi autonomie în
rezolvarea problemelor practice exersând şi dezvoltând capacităţile de inovaţie, invenţie şi creaţie, fără de care nu
există progres.

Creativitatea este o interacţiune constructiv–transformatoare între subiect şi lume, o formă specifică de

activitate din care rezultă un produs nou, original, şi cu valoare pentru societate .

Competenţa creativă este legată atât de motivaţie, adică de măsura în care subiectul se mobilizează pentru
invenţie, inovaţie, creaţie ,cât şi de nivelul atins în dezvoltarea unor procese psihice , între care un loc deosebit îl
ocupă :

 Spiritul de observaţie – capacitatea de a sesiza în obiecte, fenomene şi acţiuni, trăsături mai

puţin evidente, dar importante;
 Operativitatea gândirii – adică acea capacitate mintală de structurare şi restructurare continuă a
informaţiilor, de integrare a lor în sisteme din ce în ce mai complexe, capacitatea de a întrebuinţa
operaţiile gândirii (analiză, sinteză, comparare, asociere, disociere, abstractizare, generalizare), de
a sesiza relaţii între fenomene, de a deplasa gândirea de la cauză la efect şi invers;
 Imaginaţia creatoare , capacitatea de a elabora imagini noi pe baza prelucrării datelor anterioare
, ca rezultat al interacţiunii dintre percepţie , memorie , gândire , emoţie , atenţie , acte de voinţă
etc., rezultând un produs nou , inexistent până în momentul conceperii , dar posibil în viitor;

2
  Creativitatea gândirii ca valoare supremă a personalităţii umane, activitate şi competenţă din
care rezultă un produs nou, original, cu valoare pentru societate .

Creativitatea este legată de încrederea în forţele proprii, de comportamentul de căutare, de analogii

neaşteptate, de punere a vechilor concepte în contexte noi, de transformare a lumii, de capacitatea de acomodare
cu depăşire prin originalitate. Creativitatea se opune activităţii psihice convenţionaliste, reproductive, rutiniere,
conservatoare .

Creativitatea este legată de caracterul divergent al gândirii (care acceptă existenţa mai multor soluţii tinde
să le descopere şi să o identifice pe cea mai eficientă), de fluiditatea gândirii (ca factor al inteligenţei şi
creativităţii, care constă în uşurinţa şi rapiditatea asociaţiei între imagini şi idei) şi de flexibilitatea gândirii
(capacitatea de restructurare uşoară şi eficientă a mersului gândirii în raport cu noile situaţii).

Omul se naşte cu posibilitatea de a-şi dezvolta capacităţile intelectuale şi creative. Ele însă nu se dezvoltă
spontan, de la sine, prin simpla maturizare. Procesul se diferenţiază pe tipuri după gradul solicitării elevului în
actul conştient al învăţării şi după măsura în care învăţarea se transformă în cunoaştere, competenţă, factor al
dezvoltării psihice .

În autonomia intelectuală şi în creativitate sunt implicate şi afectivitatea (ca ansamblul proceselor psihice
prin care omul reflectă realitatea sub formă de trăiri, stări şi atitudini, pentru rezultatele creativităţii depind şi de
prezenţa curiozităţii, a sentimentului îndoielii, al noului, al certitudinii etc.) şi motivaţia (prin ansamblul
mobilurilor interne sau externe care orientează şi susţin energetic realizarea activităţii de creaţie ).

Fiecare temă care face obiectul învăţării şi fiecare problemă ce urmează să fie rezolvată de şcolari
provoacă îngrijorări, tensiuni cognitive care se pot constitui în praguri psihice inhibitive, cu tendinţe de
abandonare a efortului.

FACTORII CREATIVITĂŢII

Factori de natură intelectuală

- Imaginaţia - funcţia esenţială a procesului de creaţie originală. O vreme, imaginaţia a fost definită ca un
proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potriveşte imaginaţiei artistice. Dar orice proces creator implică noi
combinări, noi sinteze: şi în matematică, şi în fizică, în ştiinţe, în general. Iar sintezele noi nu se petrec doar în
domeniul ideilor şi imaginilor, ele au loc şi pe plan afectiv. Astfel, imaginaţia poate fi definită ca acel proces
psihic al cărui rezultat este obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Fiind
componenta cea mai importantă a creativităţii, însuşirile prin care ea se manifestă pot fi considerate drept
principalele caracteristici ale creativităţii. Ele sunt:

 Fluiditatea – posibilitatea de a-ţi imagina în scurt timp numeroase imagini sau idei, unele fără
utilitate, dar printre ele găsindu-se şi cele adecvate soluţiei căutate;
 Plasticitatea - uşurinţa de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme când
un procedeu se dovedeşte inoperant;
 Originalitatea - expresia noutăţii, a inovaţiei . Când vrem să testăm această capacitate a cuiva , ea
se poate constata prin raritatea statistică a unui răspuns, a unei idei ;
 Flexibilitatea - aptitudinea de a produce un număr de grafisme ce aparţin unor clase diferite.

3
 Fiecare dintre aceste patru caracteristici are însemnătatea ei, principală rămâne originalitatea, ea
garantând valoarea rezultatului muncii creatoare .

-Importanţa exerciţiului- realizează rolul altei funcţii în structura creativităţii( al memoriei). Volumul
experienţei are o mare influenţă asupra posibilităţilor de creaţie. Contează nu numai volumul de cunoştinţe însuşit,
ci şi varietatea acestor cunoştinţe. Soluţionarea unor probleme într-un domeniu se poate realiza prin analogie cu
fapte constatate la altă disciplină .

-Nivelul gândirii, inteligenţa – un alt factor ce poate influenţa creativitatea unei persoane. Gândirea este
menită să stabilească relaţii şi să verifice valabilitatea soluţiilor oferite de imaginaţie. Psihologul american P.
Guilford a reliefat existenţa unei ,,gândiri convergente’’, care ne poate duce la o singură soluţie , spre deosebire de
gândirea divergentă care ne oferă mai multe soluţii. Există diferenţe specifice: inteligenţa este mai importantă în
domeniul ştiinţific , având însă un rol mult mai mic în artă, de exemplu .

FACTORI CARACTERIALI

Predispoziţiile şi capacităţile intelectuale nu sunt suficiente pentru ca cineva să devină inventator ori
creator de artă. Pentru aceasta este nevoie să existe o motivaţie, o dorinţă, o aspiraţie creatoare. Artistul este
preocupat de valoarea estetică a unor peisaje, persoane, evenimente. Adevăraţii creatori devin animaţi de
sentimente trainice, chiar de veritabile pasiuni care le domină preocupările, aspiraţiile de fiecare zi . Succesele le
cauzează emoţii puternice, intensificând obsesiile lor creatoare . Totodată se cere o voinţă fermă , perseverenţă ,
o documentare foarte minuţioasă şi demonstraţii riguroase ce solicită mari şi îndelungi eforturi. Cine se
descurajează uşor şi nu e capabil să dea piept cu greutăţile nu poate ajunge la realizări notabile. Nimeni nu a creat
un lucru remarcabil fără o luptă îndârjită pentru îmbogăţirea mijloacelor de expresie (cuvântul, culoarea sau
armonia sunetelor).

FACTORI SOCIALI

Atât omul de ştiinţă, cât şi artistul se află sub puternica influenţă a mediului ambiant, în special al celui
social. Motivaţia, aspiraţia unei persoane depind extrem de mult de cerinţele societăţii în care s-a dezvoltat. Aşa se
explică avântul artelor plastice din Italia în secolele XV şi XVI. Atunci, negustorii italieni se îmbogăţiseră şi îşi
clădeau palate pe care le doreau împodobite cu picturi şi sculpturi alese. Ca urmare, s-au creat şcoli de pictură şi
sculptură, iar talentele, existând totdeauna în sânul unui popor, au avut condiţii optime de înflorire, ajungând pe
înalte culmi de perfecţiune artistică. O puternică influenţă exercită asupra elevilor predecesorii, profesorii lor.
Socrate l-a influenţat pe Platon, J. Haydn pe L. van Beethoven. Chiar dacă discipolul se îndepărtează de modelele
iniţiale, acestea au avut un rol deosebit în faza iniţială a pregătirii lor .

Societatea poate fi însă şi o frână în calea dezvoltării cunoaşterii (persecuţiile inchiziţiei din Spania şi
Italia, intoleranţa stalinistă împiedicând progresul ştiinţelor sociale şi ale biologiei).

PROCESELE FUNDAMENTALE ALE IMAGINAŢIEI

Imaginaţia, componenta principală a structurii mentale creative, are la bază două procese fundamentale:
analiza şi sinteza. Analiza realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o descompunere a unor reprezentări care apoi,

4
prin sinteză sunt reorganizate în alte structuri, deosebite de cele percepute sau gândite anterior. Sinteza are loc în
diferite modalităţi numite de obicei ,,procedeele imaginaţiei’’:

1. aglutinarea – părţi descompuse din anumite fiinţe sau obiecte sunt recombinate altfel, dând
naştere unor obiecte sau fiinţe cu aspect eterogen (Sfinxul , Centaurul);

2. modificarea dimensiunilor umane (uriaşi, pitici);

3. multiplicarea şerpilor (balaurul cu şapte capete);

4. schematizarea feţei umane (caricatura);

5. analogia (procedeu prezent în ştiinţă şi tehnică).

FAZELE PROCESULUI CREATIV

Procesul creativităţii artistice a elevilor poate să parcurgă următoarele faze:

• faza de pregătire - această fază constă în acumularea de informaţii, asimilarea şi relaţionarea lor,
integrarea lor în anumite sisteme de gândire;

• faza de incubare – este asemenea unei magazii de reprezentări vizuale estetice şi artistice.
Urmează mai multe încercări de combinarea acestora pe baza unor noi relaţii şi a găsirii unor configuraţii
originale cu o anumită expresie;

• faza de verificare – este o reluare pe plan mintal sau pe plan practic a procesului ultimei
combinări şi a ultimei soluţii. Aceasta se adaptează unor materiale de lucru, unor suporturi de diferite mărimi.

BLOCAJELE CREATIVITĂŢII

Constrângerea elevilor de a imita unele scheme prezentate, la conformism, reprezintă o piedică, un

blocaj pentru activităţile lor creatoare. Apariţia blocajului apare chiar la intrarea în clasă a unui învăţător cu o
atitudine autoritară, dispreţuitoare, obosit sau chiar plictisit. Toate acestea provoacă la elevi o atitudine de
respingere.

Frica de eşec este alt factor care produce blocajul creativităţii. Acest blocaj le slăbeşte încrederea în
forţele lor de a încerca cu îndrăzneală de a face noi asocieri şi combinări între elementele cunoscute şi să abordeze
noi tehnici de lucru sau să combine tehnicile de lucru ştiute. Frica de eșec distruge la elevi sentimentul valorii.

Alţi factori care blochează creativitatea elevilor sunt subaprecierea şi supraaprecierea lucrărilor elevilor.
Aceasta face să apară acea indiferenţă, suficienţă sau tensiune care le distruge curiozitatea de a încerca şi altceva,
de a face noi eforturi. Supraaprecierea rezultatelor sau produselor elevilor (prin laude exagerate, note mari
nemeritate) îi inhibă şi le înlătură relaxarea nervoasă necesară procesului de creaţie. Pentru elevi inovaţia artistică
cere un anumit interes, libertate în a face ,,jocuri” de combinări şi asocieri noi de imagini, de materiale, de tehnici
de lucru, cu scopul de a exprima o viziune, o idee, un sentiment, un adevăr .

Aceste blocaje trebuie evitate, combătute prin instaurarea unui climat afectiv pozitiv, de exigenţă, dar şi
de înţelegere, de responsabilitate, printr-o comunicare generoasă, între învăţător şi elevi, prin oferta prin care
învăţătorul iese în întâmpinarea copilului .

5
 Dacă educaţia intelectuală răspunde în mod esenţial trebuinţei de cunoaştere, educaţia morală – trebuinţei
de aduce o viaţă socială în armonie cu semenii, educaţia fizică – nevoii de mişcare şi de putere fizică iar educaţia
estetică – nevoii de a contempla şi de a genera frumosul, educaţia tehnologică răspunde nevoii de a acţiona
transformator. Această trebuinţă, resimţită întotdeauna de copii, este amplificată astăzi de facilităţile oferite de o
civilizaţie tehnologică şi care prin uneltele, materialele performante şi cunoştinţele pe care le pune la dispoziţie,
creează sentimentul unor noi disponibilităţi de a acţiona practic, creativ, cu utilitate socială (oricât de restrânsă),
în pofida unei capacităţi reduse de efort.

Contactul cu bogăţia de forme şi culori ale obiectelor pe care le confecţionează elevii, face ca ei să nu
rămână numai simpli admiratori pasivi, ci să aibă o atitudine creatoare faţă de frumos, ceea ce duce la educarea
gustului pentru frumos, la educarea simţului estetic.

Tot prin lecţiile de abilităţi practice, se formează şi o atitudine corectă faţă de muncă şi faţă de rezultatele
ei, învăţând să aprecieze atât obiectele lucrate de ei, cât şi pe cele lucrate de colegii de clasă sau de echipă.

Activităţile bazate pe explorare şi joc şi orientate spre lucrul independent, individual şi pe grupuri au
menirea de a încuraja iniţiativa şi de a stimula creativitatea elevilor. De asemenea, frecvent, se poate face
corelarea şi integrarea cu obiectele de studiu din celelalte arii curriculare (Arte).

METODE DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂŢII

În viziunea principiului didactic al participării conştiente şi active a elevilor la propria lor instruire,
metodele de învăţământ devin instrumente de lucru cu ajutorul cărora elevii dobândesc cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi fie sub îndrumarea directă a învăţătorului, fie în mod independent, dezvoltându-şi potenţialul creator.

Alegerea metodei sau îmbinarea mai multor metode pentru o lecţie sau un sistem de lecţii aparţine
învăţătorului, această îmbinare făcându-se în funcţie de scopul urmărit şi de nivelul clasei la care se predă.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, în procesul de predare - învăţare a elementelor de limbaj plastic cât
şi a conţinuturilor disciplinei Abilităţi practice putem folosi metode de dezvoltare a creativităţii individuale sau
de grup, precum: jocul didactic, metoda brainstorming, metoda sinectică, exerciţiul.

Unele dintre ele parcurg într-un fel sau altul aceeaşi succesiune de paşi, şi anume:

1. Prelucrarea problemei sau a cerinţei într-un sens foarte larg, pornind de la definirea acesteia,
continuând cu identificarea aspectelor critice pe care le conţine şi terminând cu obiectivele urmărite;

2. Culegerea de informaţii cu privire la elementele necunoscute, elementele noi, toate informaţiile

formând ulterior conţinutul unui material scris;

3. Ordonarea informaţiilor culese prin punerea lor, într-o formă inteligibilă, uşor detectabilă, de
tipul: sortare, grupare, notare;

6
 4. Rafinarea informaţiilor – stabilirea de relaţii dintre acestea, similitudini, analogii, diferenţe,
raporturi cauze – efect;

5. „Digerarea” informaţiilor ca fază de incubare deliberată prin renunţarea la abordarea conştientă

şi „punerea la lucru” a subconştientului, relaxare voită, discutarea altor probleme.

Folosirea metodelor de creativitate în grup stimulează creaţia de idei - ideile unora sunt generate sau
îmbogăţite de ideile celorlalţi, obţinându-se mai mult decât atunci când se lucrează individual.

Prin metodele şi procedeele folosite urmărim să antrenăm acele potenţe creative ale elevilor, potenţe care
duc la realizări artistice productive (şi nu reproductive), conştiente, personale şi imediate. În acelaşi timp, ele
asigură şi realizarea sarcinilor specifice instructiv – formative ale procesului de educaţie plastică la clasele
primare, fiind legate mai ales de dezvoltarea sensibilităţii şi creativităţii artistice.

JOCUL DIDACTIC

În orele de desen, jocul didactic are o mare valoare educativă, întrucât prin joc elevii îşi încearcă atât
abilităţile lor de desenare, cât şi cele de găsire a diferitelor soluţii posibile pentru realizarea unei teme plastice.
Jocul pune în faţa elevilor situaţii noi pe care ei trebuie să le rezolve dovedind spirit de iniţiativă, fantezie, voinţă,
spontaneitate. Prin organizarea de către învăţător a unor activităţi plastice – joc, se oferă elevilor posibilitatea ca
ei să-şi afirme personalitatea în ansamblu şi să se bucure atât de plăcerea jocului cât şi de o anumită stare
interioară de autoafirmare. Prin joc elevii sunt antrenaţi în lecţie, devin activi părăsind rolul de simpli spectatori.

Jocul poate fi organizat în forme atrăgătoare, surprinzătoare şi folosit în anumite scopuri şi în diferite faze
ale lecţiei:

• În scopul dezvoltării sensibilităţii artistico – plastice (acuitate vizuală, receptivitate faţă de

raporturile armonioase ale unor forme, ale unor culori, linii etc.)

• Ca mijloc de a dobândi experienţe plastice noi (tehnici de lucru noi);

• Ca mijloc de familiarizare a elevilor cu elemente de limbaj plastic;

• Ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi.

În titlul fiecărui joc este inclusă o anumită problemă de limbaj plastic: „Nu avem multe culori şi preparăm
noi altele”, „Picături însufleţite”, „ Provoacă, descoperă şi continuă”, „ Ghiceşte intenţiile vecinului şi continuă!”,
„De-a criticii într-o expoziţie!” .

Pentru educarea acuităţii vizuale putem organiza mai multe exerciţii – joc (cu anumite reguli, praguri şi
aspecte competitive). Dintr-un şir de obiecte asemănătoare, putem cere elevilor să selecteze obiectele egale ca
înălţime, apoi ca grosime şi să formeze perechi de obiecte cu forma cea mai contrastantă, dintr-un şir de obiecte
diferite.

Se pot organiza exerciţii - joc cerând elevilor să aşeze mai multe obiecte într-o anumită ordine: gradată ,
succesivă, după mărime, în ordine contrastantă, după criteriul mare – mic, după criteriul contrastului de formă , de

7
culoare etc.). Un alt exerciţiu este acela de juxtapunere pe o hârtie suport a unor pete de culori diferite după
criteriul culori calde – reci, închise – deschise, strălucitoare – tulburate (criteriul calităţii).

Aceste juxtapuneri se pot face şi după criteriul altor contraste cromatice, sau al degradeurilor, al culorilor
vecine etc. Este importantă dezvoltarea sensibilităţii cromatice vizuale a elevilor, dezvoltare care se realizează
odată cu îmbogăţirea vocabularului lor plastic precum şi cu dezvoltarea deprinderilor de a folosi diferite tehnici de
lucru. Exemplu: se cere elevilor să aşeze în marginea de sus a hârtiei – suport, de la stânga spre dreapta , pete de
mai multe culori (galben, roşu, verde, albastru) după care ei să găsească corespondenţele cromatice (nuanţe) ale
acestor culori (prin amestecuri fizice), să le denumească şi să le aşeze prin pete de culoare în jos, pe verticală , sub
culorile respective.

Un alt exerciţiu – joc este acela în care se poate face o sinteză morfologică a părţilor componente ale
obiectelor estetice. Astfel, pe baza analizei, elevii aleg şi apoi desenează una sau două părţi componente mai
importante ale unui obiect, despărţindu-le de acesta. Asamblându-le grafic în alt fel, ei obţin aspecte noi ale acelui
obiect. Prin această tehnică a gândirii creatoare, elevii operează mai întâi cu negaţia (separarea, selecţionarea),
apoi cu construcţia (asamblarea lor într-o altă ordine).

METODA BRAINSTORMING

Această metodă este una dintre cele mai răspândite metode în stimularea creativităţii. Etimologic,
cuvântul brainstorming provine din limba engleză, din cuvintele brain – creier şi storm – furtună, plus desinenţa -
ing specifică limbii engleze, ceea ce s-ar traduce prin expresia „furtună în creier”, sau prin efervescenţă, aflux de
idei, o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Un principiu al brainstormingului este: cantitatea
generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o
productivitate creativă cât mai mare. (Osborne, 1959).

Aplicată la clasele primare, această metodă poate educa şi capacitatea creatoare a elevilor. Se organizează
o situaţie problemă care permite elevilor să facă mai multe propuneri de rezolvare, excluzând orice formă de
critică sau de discuţie. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative, să conteste, să se mire, să aibă îndoieli
asupra valabilităţii ideilor propuse. Intervenţiile de acest gen sunt distructive pentru imaginaţia creatoare a
grupului. Imaginaţia trebuie să fie total liberă, iar ideile extravagante – acceptate pe loc. În brainstorming se spune
prima idee care îţi vine în minte, fără cenzură, chiar dacă ţi se pare absurdă sau imposibilă. Sunt încurajate
asociaţiile neobişnuite de idei, combinările soluţiilor găsite de ceilalţi. Un răspuns al unui coleg poate să genereze
celui de alături o asemănare şi o asociere neobişnuite.

Deci , regulile brainstormingului de grup ar fi:

1. Nu criticaţi ideile celorlalţi!

2. Daţi frâu liber imaginaţiei!

3. Produceţi o cantitatea cât mai mare de idei!

4. Preluaţi ideile celorlalţi şi le amelioraţi!

Esenţa acestei metode constă în separarea intenţionată a actului imaginaţiei de faza gândirii critice ,
obiective, raţionale. De aici şi-a dobândit denumirea de „evaluare amânată” (sau suspendarea evaluării).

8
METODA SINECTICĂ

Vizează dezvoltarea gândirii divergente. Este similară metodei brainstorming, însă foloseşte analogia sau
metafora pentru a permite ca problema să fie privită din alt unghi, în vederea rezolvării ei. O problemă greu de
rezolvat devine familiară răspunzând mai întâi la întrebarea: „Cu ce se aseamănă?”. O problemă extrem de banală
poate deveni interesantă dacă punem mai întâi întrebarea: „ Cum ar fi dacă s-ar asemăna cu…”. Se pot face unele
asociaţii ciudate care să conducă la idei noi. Rezolvarea este amânată până se constată că s-au emis soluţii
eficiente. Abia acum se anunţă în ce constă esenţa problemei.

EXERCIŢIUL

Exerciţiul este principala metodă care se poate folosi în orele de Ed. Plastică şi Abilităţi practice, dintre
metodele tradiţionale. Urmărind exerciţiul ca metodă de dezvoltare a creativităţii copiilor, voi descrie exerciţiul de
invenţie cu efecte plastice surpriză, exerciţiul de creaţie, exerciţiul de dezvoltare a memoriei vizuale şi a
imaginaţiei creatoare.

• Exerciţiile de invenţie cu efecte plastice surpriză – constau în împăturirea în două sau în patru a
unor coli de hârtie, după ce au fost aşezate mai întâi trei, patru pete (puncte) fluide de diferite culori , în apropiere
de mijlocul colii. Fiind presate cu mâna în diferite direcţii şi apoi despădurite , ele înfăţişează forme cromatice
noi, spontane , pe baza cărora elevii , fabulând, pot desena cu pensula diferite imagini.

• Exerciţii de dezvoltare a memoriei vizuale şi a imaginaţiei creatoare – sunt exerciţii de

asociere , prin analogie, corespondenţe, de disociere, de o combinare nouă a unor forme sau a altor elemente
plastice, descoperind noi modalităţi de exprimare artistică plastică a ideilor , sentimentelor, emoţiilor.

• Exerciţiile de dezvoltare a spiritului de invenţie şi creaţie - (exerciţii de metamorfozare a

formelor) . În urma cercetării şi analizei unor reproduceri reuşite după anumite opere de artă (Andreescu, Luchian,
Petraşcu), analiza referitoare la tipurile de linii folosite de autorii respectivi, la modul cum îşi aleg liniile, se cere
elevilor să deseneze prin linii şi se vor analiza lucrările terminate pe baza relaţiei dintre expresivitatea liniilor
folosite şi sentimentul pe care au vrut să-l redea.

În orele de Abilităţi practice elevii participă cu multă plăcere, întrecându-se în varietatea de lucrări
obţinute, dând frâu liber imaginaţiei, aducând elemente noi modelului propus. De fapt, activităţile propuse sunt
bazate pe explorare, exerciţiu şi joc, sunt orientate spre lucru independent, individual şi pe grupuri şi au menirea
de a încuraja iniţiativa, de a stimula creativitatea elevilor

CHINDOGU - o nouă metodă de creativitate , aplicabilă mai ales în orele de Abilităţi practice. Să cere
elevilor să creeze ( răspunzând la întrebările „Ce aş putea face cu…?”, „Care este cea mai bună cale pentru…” un
produs original care să îndeplinească obligatoriu două condiţii:

1. Să nu aibă nici o funcţionalitate practică;

2. Să poată fi confecţionat.

Meritul celor două condiţii este acela că elevul este eliberat de captivitatea unor tipare mintale apărute
datorită rutinei. Descătuşat astfel, el începe să gândească şi să lucreze liber, găsind cu mai multă uşurinţă drumuri
noi, ceea ce se va reflecta şi în activitatea sa cotidiană. Criteriile de evaluare în urma aplicării acestei metode , pot
fi: creativitatea ( neobişnuit, unic, plin de imaginaţie), design-ul plăcut etc.

9
 Toate aceste metode şi tehnici de creativitate provoacă spiritul elevului, obişnuinţele lui mintale.

În concluzie, prin aplicarea la clasă a unei învăţării creative, folosind metodele de dezvoltare a
creativităţii într-un climat afectiv favorabil, putem concluziona că :

-Noţiunile teoretice transmise din domeniul ariilor Arte şi Tehnologii îi ajute pe elevi să-şi dezvolte
conduita creativă;

-Cunosc şi practică suficient brainstormingul de grup şi individual şi pot aplica şi în alte domenii această
metodă;

-Elevii devin mai deschişi, mai comunicativi, mai inventivi;

-Elevii sunt mai încrezători (indicând mai multe domenii în care cred că ar putea obţine performanţe
creative); mai motivaţi pentru creativitate, au o atitudine mai creativă faţă de mediul înconjurător;

-Folosesc elementele de limbaj plastic în redarea trăirilor lor sufleteşti, cunoscând semnificaţiile culorilor
şi îmbinându-le în mod original;

-Sunt deprinşi a căuta soluţii în cele mai variate direcţii, trecând cu uşurinţă de la o cale la alta şi de la un
domeniu la altul atunci când au de rezolvat o problemă plastică.

Acţionând prin sine însuşi , independent atât pe plan mintal, cât şi în plan practic, ca o premisă şi ca un
prim pas pe calea obţinerii unor produse în care independenţa actului să garanteze originalitatea soluţiei,
imaginaţia se înarmează cu anumite instrumente, îndepărtându-se de blocajele subiective generale şi de cele
proprii. Elevii devin mai sensibili şi mai receptivi la indicaţiile primite. Sunt foarte atenţi atunci când le sunt
transmise informaţii noi legate de expresivitatea unor elemente de limbaj plastic sau legate de noi tehnici de lucru.
Ei observă şi lucrează cu o atenţie concentrată. Au o mare vioiciune corporală şi o participare fizică la ceea ce
realizează (mimează sau povestesc în timp ce desenează sau lucrează în ora de Abilităţi practice).

Crearea unui climat de învăţare neautoritar duce de asemenea, la stimularea activităţii artistice, creatoare a
elevilor. Ei sunt încredinţaţi că ideile lor sunt foarte importante atât pentru ei, cât şi pentru întreaga clasă. Aşa
capătă încredere în forţele lor pentru a putea lucra creator.

Imaginaţia îndrăzneaţă figurează printre cele mai de seamă calităţi ale omului modern. Cu ajutorul ei,
copilul găseşte forţă în a lupta pentru adaptarea unor mentalităţi existente la situaţii noi, într-un ritm accelerat.

Cu ajutorul imaginaţiei creatoare, elevii de azi și oamenii de mâine vor putea să vadă în viitor şi să-şi
aducă contribuţia reală la progresul societăţii.

Având în vedere variabila independentă introdusă în cazul acestei cercetări, consider că superioritatea
numărului de elevi care dovedesc flexibilitate, fluenţă, originalitate, se datorează folosirii metodelor de dezvoltare
a creativităţii în predarea – învăţarea conţinuturilor disciplinelor Educaţie plastică şi Abilităţi practice.

10