UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Program Postuniversitar de formare și dezvoltare continuă:

Management educațional

STIMULAREA CREATIVITĂŢII LA
ELEVI

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
PROF. UNIV. DR. FLORICA ORŢAN

ABSOLVENT:
PROF. BORZ (căs. FLONTA) ILEANA - VIOLETA

ORADEA

2017
CUPRINS

ARGUMENT .................................................................................................................. 2

Capitolul 1 CONSIDERAŢII TEORETICE ................................................................... 4

1.1. Particularităţile dezvoltării psihologice ale vârstei şcolare mici ...................................... 4

1.2 Managementul învăţării creative........................................................................................ 6
1.2.1. Metode de stimulare a creatităţiii....................................................................... 9
1.3. Artele plastice şi abilităţi practice în învăţământul primar................................................ 12
1.3.1.Elemente de limbaj plastic................................................................................ 13
1.3.2. Abordarea integrată a artelor vizuale și abilităților practice............................. 16

Capitolul 2 METODOLOGIA CERCETĂRII................................................................ 18

2.1. Obiectivele şi ipoteza cercetării....................................................................................... 18

2.2. Culegerea, analiza şi interpretarea datelor....................................................................... 20
2.2.1. Descrierea experimentului didactic................................................................... 20
2.2.2. Prezentarea şi interpretarea rezultatelor............................................................. 25

Capitolul 3 CONCLUZII...................................................................................................... 34

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................. 37
ANEXE.................................................................................................................................. 39

1
 ARGUMENT

Lumea în care trăim este caracterizată prin schimbare. Şcoala este pusă în situaţia de a
se autodepăşi, de a trece la o strategie nouă, prin care iasă din rutină şi conformism. În locul
unui învăţământ centrat pe acumularea de informaţii, didactica modernă promovează ideea de
a-l pune pe copil în contact direct cu sursa de informare şi cu obiectul învăţării, îndemnându-l
la căutări, explorări, cercetări, care să-l conducă la descoperirea noţiunilor şi cunoştintelor, pe
cât posibil, prin forţe proprii. Copilul este aşezat în centrul activităţii de învăţare, iar cadrului
didactic îi revine sarcina de a organiza, stimula şi îndruma experienţele de învăţare ale
copiilor, încurajându-i să acţioneze şi sprijinindu-le iniţiativele.
În vederea realizării unui învăţământ modern, s-a impus o reorganizare a
managementului instructiv-educativ, care propune strategii didactice prin care copiii devin
participanţi conştienţi şi activi ai propriei formări. A şti cu adevărat înseamnă a înţelege, fără
a fi înţelese cunoştinţele nu sunt durabile, iar pentru a fi întelese cunoştinţele trebuie aplicate
în practică. Copiilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a eperimenta, de a găsi singuri
soluţii la anumite probleme, de a aplica crativ cunoştinţele acumulate.
Ţinând cont de acest lucru, managementul educaşional are ca prioritate pregătirea
copilului pentru viaţă, pentru cerinţele concrete, reale, existente şi viitoare, legate de
activitatea profesională, de viaţa socială şi culturală. În acest context accentul cade pe
cultivarea receptivităţii şi formarea unor abilităţi care să le permită să asimileze rapid şi
eficient informaţiile noi, pe facilitarea accesului direct la informaţii, preocuparea pentru
performanţele individuale, stimularea creativităţii şi activităţii în echipă.
Pe măsură ce învăţământul este orientat în direcţia învăţării active, care pune accentul
pe achiziţia de competenţe, pe asimilarea şi utilizarea de cunoştinţe, stimularea creativităţii
devine o necesitate a învăţământului în vederea formării personalităţii complexe a elevilor.
Cadrul didactic trebuie să fie receptiv la aspectele care îi preocupă pe copii şi care le stârnesc
curiozitatea, oferindu-le posibilitatea de a găsi raspunsuri la întrebări, de a îşi exprima şi
argumenta opiniile, dar şi de a le stârni interesul, de a găsi pretexte şi motive pentru
antrenarea elevilor în alte situaţii de învăţare.
Ca dascăl, îmi revine sarcina de a manifesta deschidere faţă de interacţiunea şi
comunicarea cu elevii, aşezându-i pe locul întâi în preocupările mele. Un prim pas în acest
sens este asigurarea unui climat educativ stimulativ, a unor relaţii destinse, de colaborare, a
unui mod de predare care să solicite participarea, iniţiativa copiilor, fantezia acestora. Astfel,
am considerat necesar să acord o mai mare atenţie stimulării şi dezvoltării creativităţii, care

2
presupune valorificarea şi eficientizarea impulsurilor naturale ale copiilor pe care le posedă la
intrarea în şcoală şi transformarea lor în competenţe.
Luând în considerare aceste aspecte consider că stimularea creativităţii este un obiectiv
ce trebuie urmărit începând cu cele mai fragede vârste şi continuîndu-se pe parcursul tuturor
ciclurilor de învăţământ. Pe aceste considerente îmi motivez alegerea temei pe care o voi
aborda în această lucrare, şi anume: ,,Stimularea creativităţii la elevi”.
Aprofundând această temă destul de complexă de altfel, este firesc să-mi adresez unele
întrebări: ”dacă?”, “în ce măsură?”, “prin ce strategii?” poate fi dezvoltată creativitatea la
elevii.
Pe parcursul activităţii mele am observat că în momentul în care elevilor li se dă
posibilitatea şi siguranţa de a acţiona, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-o
perspectivă nouă, atunci ei vor învăţa să utilizeze bine informaţiile şi materialele puse la
dispoziţie, li se dezvoltă spiritul de observaţie, capacitatea de a anticipa şi de a se orienta într-
o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea optimă, de a
interpreta şi evalua anumite experienţe sau situaţii concrete.
Subliniez că nici un conţinut nu conduce prin el însuşi la valorificarea şi stimularea
creativităţii. Strategia didactică adoptată de cadrul didactic, metodele şi mijloacele didactice,
formele de grupare, modalităţile de evaluare, modalităţile de motivare, creează premisele
valorificării conţinutului în această direcţie. Creativitatea poate fi stimulată şi dezvoltată întro
anumită masură la nivelul tuturor ariilor curriculare ale ciclului primar, însă artele vizuale şi
abilităţile practice constituie, în opinia mea, cel mai potrivit cadru pentru stimularea
creativităţii. Artele plastice pot şi trebuie să contribuie la formarea personalităţii elevilor, la
stimularea potentialului creator al acestora. Metodele prin care se realizează acest lucru,
obiectivele care se urmăresc în acest sens, conţinuturile acestor activităţi urmează a fi
prezentate în cadrul lucrării.
Un cadru didactic care va reuşi să deschidă odată cu copiii poarta cunoaşterii, ieşind
din tiparele învăţământului formal, va avea cea mai mare satisfacţie sufletească atunci când,
peste ani, va vedea generaţiile la a căror formare a contribuit, că sunt oameni echilibraţi,
oameni cu gândire independentă şi creativă, pregătiţi să acţioneze în diverse situaţii, să facă
faţă tuturor provocărilor. De aceea voi avea în vedere ca elevii mei să ştie nu pentru că le-am
spus, ci pentru că au înţeles noţiunile, dându-le prilejul să le descopere.

3
Capitolul 1
CONSIDERAŢII TEORETICE

1.1. Particularităţile dezvoltării psihologice ale vârstei şcolare mici

Perioada şcolară mică prezintă caracteristici importante şi progrese în dezvoltarea

psihică. Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, mai ales datorită modificărilor
oarecum radicale de condiţionarea a dezvoltării psihice în ansamblul său pe care le provoacă
şi ca urmare a dificultăţilor pe care copilul le poate întâmpina şi depăşi în mod independent.
Activitatea şcolară va solicita intens activitatea intelectuală, procesul de însuşire gradată de
cunoştinţe cuprinse în programele şcolare, copilului i se vor organiza şi dezvolta strategii de
învăţare, i se va conştientiza rolul atenţiei şi repetiţiei, îşi va forma deprinderi de scris-citit şi
calcul. Învăţarea şi alfabetizarea constituie condiţiile majore implicate în viaţa de fiecare zi a
copilului de după 6 ani. Această condiţie nouă de existenţă acţionează profund asupra
personalităţii lui. Efectele directe asupra dezvoltării psihice sunt secundate de numeroase
efecte indirecte ale vieţii şcolare. Prin alfabetizarea copilului, acesta câştigă potenţial
instrumente valide de apropiere de toate domeniile culturii şi ştiinţei contemporane şi a celei
ce s-a dezvoltat în decursul timpului.
Şcoala creează capacităţi şi strategii de învăţare pentru toată viaţa şi contribuie la
dezvoltarea planului deliberativ avertizat al vieţii interioare, la structurarea independenţei şi a
capacităţilor proprii, la dezvoltare de aspiraţi, la descoperirea vieţii sociale. Volumul mare de
cunoştinţe pe care le vehiculează şcoala permite să se formeze o continuitate socială prin
integrarea culturală a copilului în orbita cerinţelor şi intereselor sociale privind nivelul
minimal de cultură, nivelul cerut de conceptele implicate în continuarea dezvoltării
economiilor naţionale moderne şi în exercitarea de roluri profesionale şi sociale. Şcoala se
aproprie în zilele noastre de economie, ca instituţie, şi devine implicit un fel de instruire a
viitorului societăţii.
În cea ce priveşte tipul de relaţii, şcoala ca instituţie socială include în clasele sale
colective egale de vârstă, tutelate, care parcurg programe de instruire determinate într-un
spirit competitiv, relaţiile grupate fiind supuse aceloraşi reguli şi regulamente. Datorită
acestor condiţii de socializare a conduitei se conturează rolul de elev din clasele mici şi
statutul social legat de randamentul şcolar şi de participarea copilului la sarcinile implicate în
viaţa şcolară. Şcoala impune modelele de viaţă, dar şi modelele sociale de a gândi şi acţiona.
Ea creează sentimente sociale şi lărgeşte viaţa interioară, cât şi condiţia de exprimare a

4
acesteia (mai ales exprimarea verbală şi comportamentală). Şcoala formează capacităţi de
activitate, respectul faţă de muncă, disciplină şi responsabilitate ca trăsături psihice active.
Primii ani de şcoală, chiar dacă au fost pregătiţi prin frecventarea grădiniţei, modifică
regimul, tensiunea şi planul de evenimente ce domină în viaţa copilului. Adaptarea copilului
se precipită şi se centrează pe atenţia faţă de un alt adult decât cel din familie. Acest adult
(învăţătoarea sau învăţătorul) începe să joace un rol important în viaţa copilului.
O trăsătură a vârstei şcolare mici care se evidenţiază este latura de orientare generală.
Pe acest plan se face o părăsire a intereselor evidente în perioada preşcolară, ca desenul,
modelajul. Din acest motiv, produsele şcolarului mic în aceste domenii devin mai puţin
spontane, pline de ştersături. O altă caracteristică pregnantă a acestei perioade este aceea a
unei mai mari atenţii acordate jocului cu reguli în colectiv. Regula devine fenomen central, un
fel de certitudine ce-l ajută în adaptare şi pe care o consideră reper ca atare. Regula se
detaşează însă condiţionarea singulară a jocului. Ea se manifestă extrem de organizatoare
pentru conduita de colectiv a copilului.
În jurul vârstei de 8 ani şi după, interesele devin multilaterale şi diferenţiate. Studiul
aritmeticii trece printre preocupările de prim ordin. Cresc evident capacităţile mnezice,
exprimarea discursivă. Competiţia colectivă începe să devină de asemenea deosebit de activă
şi se evidenţiază în jocurile de echipă. Copilul a început să treacă într-o fază de mai mult
echilibru şi mai mare stăpânire de condiţiile de activitate şcolară pe care le traversează.
Tot la acest nivel de dezvoltare, copiii organizează jocuri cu subiecte prelungite, ce se
perpetuează săptămâni întregi în zilele însorite pe terenuri virane sau părăsite, apropiate de
casă sau pe terenurile apropiate de şcoală. Organizarea de serbări şcolare devine atractivă. Îi
place să construiască mici cotloane, colibe.
După 9 ani, copiii de sex diferit încep să se separe în mod spontan în jocuri. Copilul
devine ceva mai meditativ, se atenuează caracterul pregnant al expansivităţii în conduite. Este
o perioadă de încercări numeroase de a rezolva activităţi mai dificile. Evidentă este dorinţa
copilului de autoperfecţionare, de îmbogăţire a cunoştinţelor. Copilul devine dintr-o dată mai
ordonat, mai perseverent în diferite feluri de activităţi. Nu mai trece cu plăcere de la o
activitate la alta. El simte nevoia de a planifica timpul şi activităţile. Desenele, lucrările scrise
se îmbunătăţesc, devine adesea de performanţă şi activitatea la orele de matematică.
Progresele în dezvoltarea intelectuală sunt de asemenea evidente. Între 9 şi 10 ani are
loc o creştere evidentă a spiritului de evaluare a copilului, spiritul critic se dezvoltă la fel.
Capacitatea copilului de a aprecia ce anume a omis în răspunsul la lecţie creşte. În acelaşi sens
îşi dă seama relativ clar ce a greşit la lucrarea de control.

5
1.2.Managementul învăţării creative

Sistemul de învățământ are un pronunțat caracter inerțial și poartă înlăuntrul său

premizele unei atitudini conformiste și rutiniere. Cadrul didactic poate foarte ușor staționa
într-o abordare de rutină a demersului didactic, reluând an de an teme, modalități de învățare,
fără să țină cont de faptul că sunt alți copii, că sunt posibile abordări mai incitante mai
stimulative, mai creative.
Învățătorul poate deveni factorul esnțial în stimularea creativității elevilor dacă
abordează la clasă un management bazat pe anumite repere:
- Pornește în demersul didactic de la o viziune pozitivă asupra naturii umane;
- Consideră că este perfect normal ca cineva să se simtă implicat într-o decizie la
formularea căreia a luat parte;
- Crede în capacitatea de autorealizare a elevilor și îi încurajează în acest sens;
- Apreciază individualitatea, personalitatea fiecăruia;
- Încurajează, promovează și recompensează creativitatea;
- Este angajat într-un proces de schimbare permanentă și are competențe necesare pentru a
gestiona schimbarea;
- Pune accentul mai mult pe motivația internă decît pe cea externă;
- Pune accentul pe proces și nu pe produs.
Dar ce se poate face efectiv pentru stimularea creativității la ciclul primar prin
activitățile artistico-plastice? Este o întrebare la care încercăm găsirea câtorva răspunsuri.
Se constată că orele de arte vizuale și abilități practice ne permit să valorificăm mai
intens potențialul creativ al copiilor prin caracterul lor ludic accentuat. Copilul vine la școală
cu o mare experiență vizuală, știut fiind faptul că cea mai mare cantitate de informație vine pe
canalul vizual; de altfel copiii au numeroase experiențe plastice încercate acasă sau la
grădiniță, aceștia având în marea lor majoritate încă nestinsă plăcerea de a „mâzgăli”, de a
reprezenta plastic lumea, senzațiile, trăirile, uimirile proprii, spontan, direct.
Un alt motiv este faptul că activitățile plastice oferă copiilor posibilitatea de a explora
lumea vizual și tactil, implicând și mișcarea mâinilor, nu numai a ochilor, mișcare care se
încarcă de stările interne în care se află aceștia în timp ce pictează, desenează sau modelează.
Elementele de limbaj plastic și tehnicile plastice devin „instrumentele”cele mai
accesibile copiilor pentru a se exprima și a realiza imagini plastice expresive. De la
familiarizarea cu elementele de limbaj plastic se poate ajunge prin intermediul unor
ingenioase explorări vizual-plastice la descoperirea virtuților expresive ale acestora. Aici intră
în joc creativitatea pedagogică a învățătorului.
6
 Creativitatea devine educabilă în condiţiile abordării unui management modern în care
cadrul didactic este preocupat pentru crearea unui climat corespunzător, propunându-şi să
utilizeze metode active, să realizeze corelaţii inter-disciplinare, să promoveze manifestarea
liberă a copiilor în învăţare, dar în primul rând să cunoască şi să stimuleze potenţialul creator
al fiecărui copil, recurgând la creativitatea în grup, cel mai eficient procedeu susţinut de
specialişti.
Prin procesul de creaţie copilul caută forme noi, îşi lărgeşte universul, capacitatea de
cunoaştere. Sarcinile educatoarei privitoare la formarea creativităţii consider că ar putea fi
orientate în trei direcţii principale:
1. Depistarea potenţialului creativ al şcolarilor,
2. Încurajarea manifestărilor creative ale acestora
3. Organizarea de activităţi instructiv-educative stimulative din punct de vedere creativ
Desfăşurând un management creativ la clasă, programa rămâne neschimbată privind
volumul de cunoştinţe prevăzut, dar aplicând metode de creativitate pentru realizarea
obiectivelor generale şi operaţionale modificăm sistemul operaţional mental al elevului,
amplificând astfel latura formativă a procesului de învăţământ. Cu cât vom solicita mai mult
efortul creativ al copiilor în procesul didactic, cu atât va creşte spiritul de independenţă al
acestora şi astfel şansa dezvoltării personalităţii creatoare a şcolarului.
Analizând creativitatea, J . Dewey1 porneşte de la semnificaţia sa de arbitru al gândirii;
G. Allport2 evidenţiază faptul că în actul creaţiei sunt implicate aptitudinile şi chiar toate
procesele psihice, propunând astfel o altă viziune asupra creativităţii - omul dispune de un
potenţial creativ, iar datoria educaţiei este să-l descopere şi să-l dezvolte.
Creativitatea este o valoare social-umană şi educaţională de prim rang. Activizarea şi
educarea creativităţii corespunde exigenţelor sociale actuale, celor mai profunde necesităţi
umane şi, de asemenea, cerinţelor definitorii pentru învăţământul modern.
Creativitatea ar putea fi definită ca disponibilitate generală a personalităţii orientată
către nou. Real, ea este o disponibilitate complexă de ordin psihologic ce cuprinde o
multitudine de procese, stări şi capacităţi care coparticipă la realizarea unor produse noi şi
valoroase pentru individ şi societate. Concret, avem în vedere aptitudinile şi atitudinile
creative, ca şi planul supraordonat acestora, respectiv sistemul de aspiraţii şi valori, cu rol de
orientare şi autoreglaj emergent, şi mai ales acea trebuinţă interioară pentru autorealizarea şi
autoexprimarea valorică a propriei personalităţi.
Consider creativitatea ca activitate sau proces care conduce la un produs caracterizat
prin noutate sau originalitate şi valoare pentru societate. Creativitatea se referă însă şi la
1
Dewey, J., Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei, Editura didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972
2
Allport, G., W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
7
găsirea unor soluţii, idei, probleme, metode, care , chiar dacă nu sunt noi pentru societate, ele
sunt obţinute de subiect pe o cale independentă.
Creativitatea presupune şi procesul de elaborare a noi semnificaţii sau soluţii prin
generarea de noi combinaţii şi restructurări a câmpului informaţional. Sub aspectul
desfăşurării sale creativitatea a fost caracteri- zată ca procesul prin care omul resimte
lacunele sau dezechilibrul posibil în anumite sisteme de date, în anumite zone ale experienţei
umane, şi pe care le depăşeşte prin capacitatea de a formula idei şi ipoteze noi, de a le verifica
şi retesta, de a percepe şi exprima, în forme originale relaţii noi şi neaşteptate sau de a ordona
în sisteme unice, perfecţionate, datele ce aparent nu sunt direct legate între ele.
Creativitatea este o dimensiune complexă a personalităţii; ea angajează diferite tipuri
de resurse psihologice, cum ar fi: fluiditatea, flexibilitatea, capacitatea de elaborare,
sensibilitatea pentru probleme, capacitatea de definire a problemelor, etc. Totodată,
creativitatea solicită anumite potenţialităţi şi caracteristici de personalitate: spirit de indepen-
denţă, preferinţa pentru complexitate, autonomie în elaborarea judecăţilor, conştiinţa de sine
puternică, opoziţia în raport cu dominaţia şi îngrădirile de orice fel.
Putem întelege creativitatea şi ca potenţial creativ, definit ca sistemul capacităţilor
latente, apte de proiectare şi obiectivare în manifestări novatoare. În acest înţeles putem vorbi
despre potenţialul creativ la vârstele copilăriei şi de stimularea lui în vederea afirmării
ulterioare prin acte creatoare efective.
Cadrul didactic sugerează iluzia deplinei libertăţi. E vorba de o „libertate înţeleasă”,
cum spunea marele gânditor J. J. Rousseau; „Nu e supunere mai perfectă decât aceea care
păstrează aparenţa libertăţii”, spunea el. Apoi adaugă: „Copilul nu trebuie să facă decât ceea
ce vrea el, dar el nu trebuie să voiască decât ceea ce voieşti tu să facă; nu trebuie să facă un
pas fără ca tu să-l fi prevăzut, nu trebuie să deschidă gura fără ca tu să ştii ce va spune1.
Atitudinea cadrului didactic determină din optica potrivit căreia ea are menirea să
creeze un bogat şi sugestiv mediu copiilor, să lase posibilităţi de încercare şi iniţiativă
copiilor, să-i ajute prin informaţii corecte, să exploateze erorile şi eşecurile unor experienţe
ale copiilor; ea urmăreşte, îndrumă, sfătuieşte, dar nu comandă niciodată.
Pentru formarea şi dezvoltarea spiritului creativ la elevi este necesară şi dezvoltarea
încrederii în forţele proprii. Aceasta poate fi stimulată prin atitudinea atentă a învăţătorului
faţă de dorinţele, sugestiile sau propunerile copiilor, prin importanţa pe care o acordă
iniţiativei lor pozitive şi acţiunilor îndeplinite fără ajutor din afară.
A forma gândirea creatoare a unui copil nu înseamnă a-l face artist, ci numai a-i da
posibilitatea să-şi dezvolte originalitatea gândirii. Este foarte important să nu descurajăm

1
Rousseau, J., J., Emil sau Despre educaţie, E.D.P. , Bucureşti, 1973
8
încercările copilului prin aprecieri critice asupra a ceea ce a produs el. Un motiv important
este și faptul că desenul este iubit de copii, aceștia simțind nevoia de a desena, picta, tot așa
cum simt nevoia de a se juca. Între desenul copiilor și joc există multe trăsături comune care
au fost evidențiate în sens creator de mulți pedagogi, profesori de desen, artiști, psihologi.
Lucrările plastice ale copiilor constituie un mesaj sincer, autentic, care vorbește despre lumea
exterioară și cea interioară, despre felul în care ei văd, simt și interpretează aceste lumi și
relațiile dintre ele.

1.2.1 . Metode de stimulare a creativității

De-a lungul timpului psihologii au arătat că, atât în ştiinţă, tehnică, cât şi în artă,
creativitatea nu se produce instantaneu, ci are o anumită dinamică, parcurge etape şi
momente, presupune anumite mecanisme şi condiţii. După E. P. Torrance creativitatea
reprezintă “procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei şi al comunicării
rezultatelor obţinute”.1
M.I. Stein defineşte creativitatea ca :” procesul care duce la făurirea unui nou, acceptat
de un grup de oameni ca fiind util, adecvat şi satisfăcător” 2. P. Constantinescu Stoleru
defineşte creativitatea ca fiind “procesul prin care subiectul sesizând o disfuncţionalitate într-
un anumit domeniu teoretic sau practic, modelează şi testează idei sau ipoteze, le obiectivează
în produse noi, adecvate, utile şi recunoscute de ceilalţi.”3
Nevoia de inovare este esenţială pentru bunul mers al şcolii, al vieţii, al vremurilor în
care trăim. Creativitatea presupune oameni creativi, iar aceştia nu sunt chiar aşa de uşor de
găsit. Doar 2% dintre oameni sunt foarte creativi şi, cu greu, atingem 15% pentru oamenii cu
creativitate ceva mai mare decât media.
Talentul reprezintă o formă calitativ superioară de evidenţiere a aptitudinilor
complexe, ceea ce face posibilă creaţia de valori noi, originale. Această zestre nativă este
necesar a fi cultivată cu tact şi pricepere, în sensul dezvoltării potenţialităţilor creative ale
elevilor.
Practica didactică a demonstrat că nu este suficient să-i faci pe elevi să observe
frumosul din natură sau din viaţă, că nu este de ajuns să prezinţi în faţa lor lucruri artistice, ci
trebuie urmărită dobândirea de către elevi a unor aspecte esenţiale ale cunoaşterii plastice.
Acesta este obiectivul general al orelor de arte vizuale și abilități practice, cuprinzând două

1
Torrance, E.P., Education and the creative potential, Miniapolis University of Minessota Press, 1963
2
Stein, M. I., Creativity as an intra and interpersonal process, 1962
3
Constantinescu, P., De la psihodiagnoza creativităţii la stimularea şi dezvoltarea ei în învăţarea de tip creativ, în
Analele Universităţii Bucureşti, seria psihologie, 1970
9
aspecte principale, şi anume: dezvoltarea la elevi a gândirii artistico-plastice, precum şi
dezvoltarea sensibilităţii şi gustului  artistic şi estetic.
Pentru realizarea acestor obiective, am considerat necesară introducerea unor căi de
acţiune care să releve următoarele aspecte: familiarizarea elevilor cu limbajul plastic, iniţierea
în problemele actului de creaţie (culoare, armonie, compoziţie, crearea spaţiului plastic),
precum şi contactul cu frumuseţea mediului înconjurător şi cu opera de artă. Pe lângă
cunoaşterea unor noţiuni plastice, este necesar ca elevii să fie familiarizaţi şi cu materialele şi
instrumentele folosite în cadrul activităţilor plastice, astfel că pentru familiarizarea elevilor,
atât cu tehnicile tradiţionale, cât şi cu cele noi, am folosit ca materiale şi instrumente variate:
tempera, acuarela, carioca, plastilina, tuşuri colorate, pânză, griş, pensule, vase pentru apă,
plăcuţe pentru culori, etc.
Pentru a stimula creativitatea, specialiştii au pus la punct diverse metode şi tehnici
care să permită şi să incite elevii în găsirea unor soluţii optime pentru compoziţiile la liberă
alegere, având drept finalitate dezvoltarea gândirii vizuale a acestora, metode pe care le voi
evidenţia în continuare.
1. Metoda punctelor unite cu linii
Poartă denumirea acţiunii în sine. Se aplică după ce elevii sunt deprinşi să observe
formele întâmplătoare, în plan dimensional, apoi formele naturale, spontane, create de natură,
dar şi cele elaborate. Se distribuie întâmplător puncte pe foaia de lucru (cu creionul, carioca),
pe un fond muzical, într-o anumită cadenţă, ritm. Acestea se vor uni apoi întâmplător. Reţeau
de linii poate să fie una ordonată sau nu. Dacă una dintre aceste forme se aseamănă cu ceva
din realitatea înconjurătoare, aceasta trebuie conturată, colorată şi evidenţiată prin folosirea
detaliului – exploatarea zonei descoperite.
2. Metoda petelor întâmplătoare
Compoziţii realizate prin prelucrarea unor pete spontane de culoare obţinute şi prin
fuzionarea pe suport umed şi / sau uscat – acuarelă, dar şi prin pete picturale, obţinute prin
stropirea suprafeţei de hârtie uscată. Se dispun întâmplător pe foaia de lucru pete / stropi
(culori umede pentru întrepătrunderea / fuzionarea acestora), pe un fond muzical, în vederea
descătuşării spiritului. Elevii descoperă pete, forme din realitatea înconjurătoare.
3. Metoda umanizării sau a metamorfozării antropomorfe
Această metodă constă în transformarea lucrurilor, obiectelor înspre trăsături umane.
Exemplu: „Bucătăria veselă”.Prin natura unei forţe superioare, un magician, oamenii pot fi
transformaţi în veselă şi, de aici, crearea unei întregi poveşti despre vesela ce capătă însuşiri
omeneşti, a fructelor unite în lumea lor miraculoasă sau a obiectelor ce prind viaţă.
4. Metoda animalului fantastic

10
 Este de fapt animalul ce nu există în realitate, dar pe care elevii au prilejul să-l creeze
prin combinarea părţilor componente ale animalelor (aripi de fluture, coarne de cerb, etc.).
5. Metoda modulării
Metoda constă în folosirea unui element-modul care să se repete în spaţiul plastic după
o anumită regulă. Acesta îşi poate păstra identitatea, dar modificându-şi: dimensiunea, poziţia,
culoarea, valoarea tonală. Ex.: modularea cercului în obţinerea „Omului de zăpadă”, o pasăre–
folosind ca element modul pasărea, trasmiţându-se astfel starea de bine în astfel de ore.
6. Metoda maşinăriei
Elevul e solicitat să inventeze un mecanism, o maşinărie care să producă ceva.
Exemplu: „Maşina de creat comori ale naturii din ţara noastră” – în mecanismul de intrare
apare substanţa explozivă a insectei numită „Bombardierul”, iar în cel de ieşire „Dreţa”, floare
de tău, plantă tropicală ce trăieşte în apropierea oraşului Oradea, plantă ce nu se mai găseşte
nicăieri altundeva pe continentul european – planta seamănă cu nufărul.
7. Metoda configurării şi reconfigurării (a compunerii şi descompunerii)
Metoda se bazează pe folosirea pătratului Tangram. Compunerea unui element nou,
repetitiv sau nu, e necesar să se realizeze utilizându-se cele 7 piese componente.
Meritul acestor metode este acela că elevul este eliberat de captivitatea unor tipare
apărute datorită rutinei. Descătuşat astfel, el începe să gândească şi să lucreze liber, găsind cu
mai multă uşurinţă drumuri noi, ceea ce se va reflecta şi în activitatea sa cotidiană. Elevul este
stimulat astfel să încerce, să descopere şi să devină conştient de toate posibilităţile
constructive şi de expresie pe care le oferă fiecare instrument şi fiecare material utilizat în
raport cu celelalte. Numai aşa are dreptul de a alege ceea ce este mai potrivit pentru a aborda
o compoziţie cu un anumit subiect, devine singura cale de stimulare a disponibilităţilor de un
tip sau altul de viziune.
Capacitatea elevilor de a se exprima artistico-plastic poate fi considerată ca un prim
pas spre manifestarea fiinţei lor, care înlesneşte o comunicare vie, directă, impresionantă şi
personală cu viaţa. Dacă un copil pictează o floare, el pune în ea ceva din sufletul său.
Arătând-o celorlalţi el trezeşte admiraţia şi interesul celorlalţi, stabilind un dialog al imaginii,
al frumosului. În acest fel, elevul îşi individualizează sentimentele (faţă de floare),
personalizându-le, iar, pe de altă parte, realizează o comunicare cu ceilalţi, bazată pe emoţii,
descoperiri, trăiri.

1.3. Artele plastice şi abilităţi practice în învăţământul primar

11
 „Socotit ca formă de expresie a dinamismului interior, desenul, toate formele sale,
(desen după natură, desen decorativ, artistic, tehnic) reprezintă principalul mijloc de
familiarizare a elevului cu limbajul artelor plastice, de stimulare a expresivităţii plastice.
Această componentă a educaţiei estetice îşi propune să dezvolte la elevi capacitatea de
a discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de nonfigurativ, să le formeze
abilităţi vizuale şi manuale, gustul şi imaginaţia, dar şi elemente de gândire şi comunicare
plastică (a trasa şi a înţelege un plan, o schiţă, un proiect, a comunica în limbaj plastic ceea
ce sunt, gândesc şi trăiesc).1
Disciplina Arte vizuale și abilități practice are un caracter de noutate în raport cu
disciplinele studiate până în prezent în învățământul primar, fiind o disciplină inegrată situată
la intersecția ariilor curriculare Arte şi Tehnologii. În Planul-cadru de învăţământ, disciplina
Arte vizuale şi abilități practice are alocate 2 ore pe săptămână clasa pregătitoare.
Cunoaşterea limbajului plastic formează capacităţi de înţelegere a valorilor plastice,
evitând utilizarea kitch-ului în activitatea artistică şi în viaţa cotidiană. Accentul se va deplasa
de la formarea unor deprinderi de a mânui instrumentele şi a poseda materialele la
sensibilitatea elevilor faţă de cultura plastică naţională şi universală, dezvoltarea sentimentelor
estetice, formarea capacităţilor de percepere, trăire, înţelegere şi exprimare a mesajului
artistic. Stimularea creativităţii plastice şi capacităţii de exprimare a elevului în cadrul
activităţilor artistico-plastice - realizarea tendinţei către libertatea cugetului şi sentimentelor,
formarea imaginaţiei creative şi încrederii în forţele proprii. Constituirea Eul-ui propriu ca
parte integră a societăţii şi ca valoare inedită a mediului social, dinamizează procesele de
formare a personalităţii creative.
Educaţia plastică intră în sfera cunoaşterii şi creativităţii realizând educaţia acelor
simţuri pe care se bazează inteligenţa şi gândirea creatoare a elevilor. Atingerea unor
perspective în domeniul creativităţii plastice implică o cunoaştere temeinică a elevului, al
universului spiritual al acestuia, a particularităţilor şi a dinamicii vieţii lui sufleteşti.
Obiectivele generale, tematica plastică şi obiectivele de referinţă permit şi încurajează în
acelaşi timp, stimularea resurselor proprii fiecărui elev, lăsându-le sentimentul unei depline
libertăţi. Crearea unui climat afectiv pozitiv, precum şi folosirea unor metode şi procedee
menite să le dezvolte personalitatea creativă vor permite realizarea acestor obiective.
Analizând obiectivele predării Artelor plastice la clasele primare, putem spune că se
urmăreşte iniţierea elevilor în convenţiile gramaticii formelor şi culorilor, componente

1
A. Barna, G. Antohe – Curs de pedagogie - „Introducere în pedagogie, teoria educaţiei şi teoria curriculum-
ului”, Ed. Logos, Galaţi, 2002

12
specifice ale limbajului plastic. Se impune cu obligativitate descoperirea şi exersarea
predispoziţiilor artistice care sunt aproape generale:
- simţul culorii, actualizat treptat în prezenţa atributelor cromatice ale naturii (culori
calde, culori reci, pete fuzionate, pete vibrate, pete plate) se manifestă la toţi copiii; la cei real
dotaţi se manifestă printr-o voluptate ieşită din comun pentru culori în acorduri strălucitoare,
neaşteptate;
- simţul formei se manifestă prin pornirea lăuntrică de a aprecia mental sau cercetând
cu mâna înainte de a o fixa pe hârtie;
- simţul ritmului are o nuanţă de echilibru fizico-comportamentală, dar şi de armonie; se
manifestă prin respingerea energică a uniformităţii, ritmul liniilor, culorilor, formelor va
deveni şi reflecta ritmul demersurilor psihice.
Deşi nu este artist, şcolarul elaborează plastic cu o plăcere imensă. Lucrând cu
pensula, creionul sau cu creioane colorate, manifestă o atitudine de uimire în faţa propriilor
produse. Este preludiul viitoarei conduite creative. Adultul îl va instrumenta pe copil cu
principalele elemente de limbaj plastic şi îl va stimula să le reproducă, să le transforme (prin
modificări, disocieri, omisiuni, deformări, alungiri, exagerări), să le asocieze (prin
juxtapunere, multiplicări, asamblări, suprapuneri).Cunoaşterea elementelor de limbaj plastic
nu determină talentul, dar ignorarea acestora îl poate compromite.

1.3.1. Elemente de limbaj plastic

Culoarea
Deosebim şi recunoaştem obiectele înconjurătoare după formele şi după culorile lor.
Copiii se simt atraşi de culori care prin strălucirea lor încântă privirea, creează o stare
sufletească agreabilă şi o bună stare fizică în acelaşi timp, ca rezultat al influenţei lor asupra
circulaţiei sângelui. Culoarea dezvoltă primele forme ale personalităţii şi emotivităţii omului,
îi stimulează spiritul creator şi exercită o deosebită influenţă asupra sa.
a)Culori fundamentale (primare)
Armoniile cromatice se constituie din culori numeroase şi diferite. Între acestea, roşu,
albastru şi galben sunt culori fundamentale (se mai numesc şi primare), fiecare culoare din cele
trei are sursă proprie de provenienţă, deci nu pot fi obţinute din amestecul altor culori.
b) Culori binare (secundare)
Fiecare dintre culori poate fi combinată cu o altă culoare primară, obţinându-se astfel
alte culori.
c) Culori semene
Sunt cele care transmit senzaţia de cald sau rece şi au un element comun: roşu. Culorile

13
care nu îndeplinesc ambele condiţii menţionate anterior, nu sunt culori semene.
c) Culori complementare
Anumite culori aflate într-un raport de vecinătate se completează reciproc. Astfel, în
raportul de culori roşu-verde, roşu este culoarea primară, (ca sursă proprie de provenienţă), iar
verde este culoarea secundară compusă din albastru şi galben. Tocmai din această cauză,
culorile roşu şi verde se completează reciproc, pentru că fiecare conţine ceea ce-i lipseşte
celeilalte, întregind împreună trinomul culorilor fundamentale: roşu, albastru, galben.
d) Culori calde şi reci
Culorile roşu, galben, orange sunt numite culori calde pentru că evocă senzaţia de
căldură, spre deosebire de alte culori care nu au acest atribut şi de aceea se numesc culori reci
(albastru, verde, violet). Ele dau senzaţia de temperatură scăzută şi ,,depărtează” obiectul de
ochiul privitorului.
e) Valori. Gri valoric.
Alb şi negru nu sunt culori, ele sunt nonculori şi se mai numesc şi valori. Din amestecul alb-
negru rezultă gri valoric. Rolul nonculorilor este acela de a mări sau de a micşora
luminozitatea unei culori, determinând astfel valoarea culorii. Luminozitatea culorilor este
mărită prin amestecul cu alb şi este micşorată prin amestecul cu negru. Gradul de luminozitate
al unei culori reprezintă valoarea acesteia.
Din amestecul alb-negru rezultă gri. Cu cât se foloseşte mai mult alb, cu atât griul este mai
deschis şi cu cât se foloseşte mai mult negru, griul devine mai închis. Griurile alăturate unei
culori care se află în contrast (culorile primare) atenuează contrastul dintre astfel de culori,
care în acest mod se armonizează.
Contrastul culorilor
În relaţia de vecinătate a culorilor apar anumite contraste. Acestea sunt următoarele:
Contrastul culorii în sine – apare între două culori, astfel încât acestea se deosebesc între ele.
Contrastul complementarelor (roşu-verde;albastru–orange;galben–violet);
Contrastul cald–rece (roşu–verde;galben–violet;roşu–albastru) Cel mai puternic contrast
cald–rece este dintre albastru şi orange (în acelaşi timp şi contrast de complementare);
Contrastul închis–deschis. Fiecare culoare are un grad diferit de luminozitate. De exemplu,
galben este mai luminos decât albastru. În general, culorile calde sunt mai luminoase decât cele
reci. Alăturând alb şi negru, obţinem cel mai puternic contrast închis–deschis.
Contrastul de calitate - se stabileşte între tonul pur şi tonurile rupte ale aceleiaşi culori. Tonul
de roşu pur este în contrast cu tonul de roşu amestecat cu alb sau negru (ton rupte).
Contrastul de cantitate – se stabileşte între două culori care ocupă suprafeţe diferite ca
mărime. Culoarea care ocupă o suprafaţă mai mare devine o dominantă cromatică;

14
Contrastul simultan - se stabileşte între o culoare pură şi gri valoric sau între o culoare pură şi
nonculori, precum şi între culori pure care nu sunt complementare.
Contrastul clar–obscur – albul şi negrul ajută la obţinerea celor mai expresive efecte de clar –
obscur, pentru a sugera formele precise (clarul) ce trebuie să atragă atenţia privitorului.
Punctul
Punctul reprezintă cea mai mică suprafaţă din ansamblul elementelor de limbaj
plastic. Cu ajutorul punctului se poate realiza o linie, o suprafaţă.
Folosirea punctului în exerciţii conferă elevilor:
a) Deprinderea de a folosi vârful pensulei;
b) Concretizarea relaţiilor mare-mic, aglomerat-aerat, ordonat-dezordonat;
c) Priceperea de a organiza o suprafaţă cu ajutorul punctului;
d) Dezvoltarea viziunii spaţiale.

Metodele de obţinere a diferitelor puncte: pulverizarea, stropirea, colajul,

amprenta.
Punctul poate avea semnificaţii diverse: început, sfârşit, limită, germinaţii,
concentrare etc. Ca element independent, în lucrările de artă plastică, punctul are o
prezenţă diversă: element singular, element de construcţie, element constructiv.
Linia
Linia, definită ca punct în mişcare, posedă, ca şi punctul plastic, aceleaşi stări
potenţiale şi dinamice. Ea este mijloc de materializare a simţurilor, mijloc de
comunicare a inteligenţei şi a fectivităţii. Când un desen este redat liber, spontan, linia
reflectă starea sufletească, sentimentele. Implicarea fiind personală, semnul, linia vor fi
unice.
Liniile pot fi clasificate astfel:
a) după formă: linii drepte, linii curbe, linii frânte
b) după orientare: linii orizontale, verticale şi oblice
c) după grosime: linii subţiri, groase
Linia mai poate fi continuă (duct continuu) – conturează forma dintr-o singură
mişcare, fără să ridicăm instrumentul de lucru de pe hârtie şi discontinuă.

1.3.2. Abordarea integrată a artelor vizuale și abilităților practice

15
 Noul curriculum a adus numeroase schimbări în sistemul învățământului primar, care
vizează crearea unui mediu educaţional adecvat, în vederea stimulării continue a învăţării
spontane a copilului şi accentuează ideea de folosire a contextului ludic şi a învăţării active,
fapt pentru care propune o abordare educaţională diferită. Se constată astfel necesitatea unei
schimbări şi la nivelul managementului şcolar. Adoptarea unui „manageriat creativ dezvoltă
gradul de recepivitate la nou şi vizează creşterea eficienţei prin modul de abordare a
problemelor organizaţionale şi gestionarea resurselor.”1
Integrarea conţinuturilor disciplinelor de studiu, precum şi a ariilor curriculare este o
abordare ce presupune înlăturarea barierelor diferitelor categorii de activităţi, obiectivele
învăţării au ca referinţă nu o categorie de activitate ci o tematică unitară, comună mai multor
categorii. Acest lucru îi permite copilului explorarea în mod global a mai multor domenii de
cunoaştere, îl stimulează să participe, să se implice cât mai mult să descopere noţiunile, să
experimenteze, să interpreteze date, să-şi exprime ideile.
Reuşita predării integrate a conţinuturilor depinde în mare măsură de gradul de
structurare a conţinutului proiectat, într-o viziune unitară, vizând anumite finalităţi. Tematica
acestora este aleasă în aşa fel încât să înlesnească contactul cu lumea înconjurătoare, astfel
învăţarea va avea loc într-o manieră cât mai firescă, naturală. Principalele motive care au
determinat abordarea integrată a artelor vizuale şi a abilităților practice în cadrul aceleiaşi
discipline de studiu sunt următoarele:
1. Domeniul artelor vizuale acoperă: pictură, desen, grafică, artă decorativă (tapiserie,
scenografie, ceramică, vestimentaţie, design, arta bijuteriilor etc.), fotografie artistică, arta
tiparului, sculptură, arhitectură, artă monumentală, artele spectacolului etc. Toate acestea sunt
prezente în cotidian şi omul contemporan se raportează la ele. Abordarea doar a artelor
plastice limitează sfera preocupărilor şi intereselor copiilor.
2. Expunerea copilului la o mare varietate de domenii artistice şi culturale, precum şi
îmbinarea acestora cu experienţa concretă a realizării unor produse, au drept consecinţă
creşterea sensibilităţii pentru frumos, sporirea îndemânării şi încrederii în variate posibilităţi
de exprimare a sinelui, consolidând respectul pentru valori, tradiţii şi semeni.
3. Activităţile de învăţare propuse pentru fiecare domeniu al acestei discipline integrate
ajută la dezvoltarea muşchilor mici ai mâini, având implicaţii importante în formarea
deprinderilor corecte de scris şi de executare a diverselor tehnici specifice artelor vizuale.
4. Integrarea acestor domenii ajută la înţelegerea concomitentă a două realităţi esenţiale
pentru dezvoltarea la elevi a spiritului estetic şi practic: utilitatea produsului artistic şi
valoarea estetică a lucrurilor utile.

1
Orţan Florica – Management educaţional, Editura Universităţii din Oradea, 2003
16
 Studiul disciplinei Arte vizuale şi abilități practice urmăreşte dezvoltarea progresivă a
competenţelor specifice, prin valorificarea experienţelor de învăţare ale elevilor şi prin
accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale şi acţionale ale formării personalităţii acestora.
Mai mult decât orice activităţi, activităţile incluse în domeniul “Arte” , constituie
cadrul şi mijlocul cel mai generos de stimulare a potenţialului creativ. Arta îl învaţă pe copil
să trăiască în frumuseţe, în armonie, să respecte frumosul şi să vibreze în faţa lui. Cadrul
didactic îl va instrumenta pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic şi îl va stimula să
le reproducă, să le transforme şi să le asocieze.
Aceste elemente sunt:
- punctul plastic, static sau dinamic,
- forma plastică spontană,
- culorile sunt supuse operaţiilor de amestecare, juxtapunere, contrastare,
- linia
- spaţiul plastic rezultat din ordonarea unitară şi expresivă a elementelor plastice.
Elementele de limbaj plastic vor fi îmbinate cu cele de tehnică:
- dactilopictura conferă flexibilitate, abilitate în folosirea degetelor şi favorizează
armonizarea culorilor prin combinarea lor;
- tehnica tamponării îi conferă copilului libertate în alegerea materialelor şi mijloceşte
fuzionarea culorilor;
- tehnica ştampilei poate fi aplicată şi în lucrările colective; suportul ştampilei este
variat, ceea ce generează receptivitatea copilului la posibilităţile oferite de natură;
- tehnica conturului permite ordonarea elementelor compoziţionale, echilibrarea
compoziţiei; conturul şi culoarea se susţin reciproc;
- tehnica pieptenelui implică un studiu despre linii orizontale, verticale, oblice, ondulate,
totul conducând la efecte deosebite;
- tehnica scurgeri şi suflării dezvoltă sensibilitate pentru armonia cromatică.
Imaginaţia creatoare are ca punct de plecare întrebarea-problemă care odată formulată,
devine o cale deschisă spre acţiune, incitând curiozitatea şi contribuind la dezvoltarea
independenţei în gândire şi acţiune a elevului. Se deschide posibilitatea de a gândi imaginativ.
Concluzionez, afirmând cu convingere că educaţia plastică intră în sfera cunoaşterii şi
a creativităţii, ea fiind educaţia acelor simţuri pe care se bazează inteligenţa şi gândirea
creatoare a elevilor, stimulând, aşadar, flexibilitatea şi spiritul critic – funcţii importante ale
creativităţii.

Capitolul 2
17
 METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Obiectivele şi ipoteza cercetării

Descrierea condiţiilor didactice
În studiul nostru am pornit de la ideea că activitatea educativă trebuie adaptată
continuu, astfel încât să-i asigurăm copilului, de la cea mai fragedă vârstă, un volum de
cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi, o orientare activă, creatoare, un spirit întreprinzător.
Adoptarea unui management creativ are ca şi consecinţă sporirea gradului de recepivitate la
nou şi creşterea eficienţei prin modul de abordare a procesului educativ.
În activitatea mea la clasă, am pus pe primul loc calitatea actului educativ desfăşurat,
ţinând cont de necesitatea asigurării unei participări cât mai active a copiilor în procesul de
predare-învăţare, în vederea stimulării creativităţii. Perioada şcolară mică este o perioadă în
care elevul manifestă aptitudini, astfel rolul artelor vizuale şi a abilităţilor practice este de a
îndruma pe fiecare copil în parte spre manifestarea activă a fiecăruia de a gândi, simţi, şi
acţiona potrivit nevoilor, înclinaţiilor, intereselor, capacităţilor şi posibilităţilor individuale ale
fiecăruia. Acest lucru va avea, inevitabil, o influenţă asupra creativităţii elevilor.
Am refelectat asupra selecţionării şi folosirii a acelor tehnologii didactice care să
trezească interesul copiilor pentru activităţile propuse, să le dezvolt spiritul de observaţie,
independenţa în activitate, atenţia şi plăcerea de a participa la activităţi. Astfel, pe lângă
metodele specifice activităţilor artistice şi practice, am utilizat metodele: jocul şi „Schimbă
perechea” îmbinâdu-le cu metodele specifice activităţilor practice.
Tema cercetării: Stimularea creativităţii la elevii
Tipul cercetării: cercetare constatativă combinată cu experimentală
Obiectivele cercetării pedagogice reprezintă acele schimbări, achiziţii pe care îl
aşteptăm în urma aplicării demersului investigativ.
Obiectivele cercetării:
 analiza surselor bibliografice din perspectiva stimulării creativităţii
 identificarea creativităţii elevilor
 identificarea unor metode şi tehnici de stimulare a creativităţii
 realizarea unor lucrări, produse creative
 identificarea utilităţii produselor executate
 analizarea şi interpretarea rezultatelor

Ipoteza cercetării:

18
 Dacă la vârsta şcolară se aplică metode didactice ca: jocul, demonstraţia, explicaţia,
exerciţiul şi tehnici specifice artelor vizuale şi abilităţilor practice, atunci se stimulează
creativitatea elevilor.
Variabilele cercetării:
Variabila independentă:
- forma de organizare a lecţiilor, subînţelegând: activităţile de învăţare în care au fost
implicaţi copiii, metodele didactice utilizate şi tehnicile de lucru propuse
Variabila dependentă:
- creativitatea copiilor pusă în valoarea în lucrările lor
Coordonatele cercetării
Locul de desfăşurare al cercetării:
Demersul experimental întreprins în această lucrare s-a desfăşurat la Liceul
Tehnologic Nr. 1 Sîg, din localitatea Sîg, judeţul Sălaj, pe parcursul anului şcolar 2017.
Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg este situată în mediu rural. În anul şcolar 2016-2017, la
Liceul Tehnologic nr.1 Sîg în ciclul primar au fost înscrişi 199 de elevi.
Dotarea școlii poate fi apreciată ca medie, raportându-mă la numărul de copii, dar şi la
faptul că de multe ori părinții elevilor au fost şi sunt solicitaţi să-şi aducă contribuția şi
susţinerea pentru diferite activităţi.
Eşantionul de participanţi
În selectarea eşantionului de participanţi am apelat la un model practic de eşantionare,
operant în educaţie şi învăţământ şi anume dimensionarea calitativa, respectiv utilizarea
eşantioanelor-clasă, care presupun operarea cu clase şcolare considerate eşantioane
preexistente cercetarii, constituite dupa criteriul vârstei şi pe baza unor factori aleatorii.
Acest tip de alegere permite generalizarea conluziilor investigaţiei realizate.
Eşantionul este reprezentativ pentru colectivitatea copiilor preşcolari deoarece aceleaşi
caracteristici le regăsim la majoritatea grădiniţelor din ţară.
Eşantionul de participanţi a fost constituit de 20 de elevi de clasa pregătitoare, cu
vârsta de 6 ani. Copiii sunt dezvoltaţi normal din punct de vedere fizic şi prezintă trăsături
fizice şi acţionale caracteristice vârstei lor. Este o grupă eterogenă deoarece nu prezintă
diferenţe mari în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare a capacităţilor intelectuale ale copiilor.
Fiecare acţiune educativă pe care o desfăşurăm, fie că este o cercetare ştiinţifică, un
proiect sau o activitate oarecare, punctul de plecare în derularea acesteia va fi cunoaşterea
individualităţii copiilor, a stadiului lor de dezvoltare în plan intelectual, socio-afectiv.

Tabel nr. 1

19
 Eşantionul de participanţi cuprinşi în investigaţie
Nr.crt. Numele/ iniţialele copiilor Vârsta în ani împliniţi Sexul Clasa

1. C.G. 6 ani F pregătitoare

2. H.A. 6 ani F pregătitoare
3. L.D. 6 ani M pregătitoare
4. R.D. 6 ani M pregătitoare
5. R.A. 6 ani M pregătitoare
6. R.D. 6 ani M pregătitoare
7. R.D.E. 6 ani F pregătitoare
8. R.D.I. 6 ani M pregătitoare
9. R.A. 6 ani M pregătitoare
10. R.L.A. 6 ani F pregătitoare
11. R.R.A. 6 ani M pregătitoare
12. R.M. 6 ani M pregătitoare
13. R.D.I. 6 ani M pregătitoare
14. R.L.L. 6 ani F pregătitoare
15. R.M. 6 ani F pregătitoare
16. V.A. 6 ani M pregătitoare
17. R.D. 6 ani F pregătitoare
18. C.L. 6 ani F pregătitoare
19. H.C. 6 ani M pregătitoare
20. R.R.D. 6 ani M pregătitoare

Eşantionul de conţinut
Investigaţia ştiinţifică a constat în organizarea şi derularea unui set de activităţi
artistico-plastice şi practice care să stimuleze creativitatea, în cadrul următoarelor tipuri de
activităţi specifice:
- orele de arte vizuale și abilități practice
- activitățile interdisciplinare
- activităţilor extracurriculare
Astfel, am propus următoarele teme de activităţi : ,,Felicitări”, ,,Masca”, ,,Copacul
toamnei”, ,,Chipuri hazlii”, ,,Mărţişoare”, ,,Grădina cu flori”, ,,Câmpul cu flori”, ,,Ce
mănâncă împăratul?”, „Tablouri vesele”.
Pentru realizarea sarcinilor de lucru au fost selectate metodele: jocul, „Schimbă
perchea”, explicaţia, demonstraţia, modelarea şi tehnici de lucru specifice orelor de arte
vizuale și abilități practice, care să faciliteze atingerea obiectivelor propuse, materiale de lucru
diverse şi cât mai interesante pentru a capta interesul elevilorlor.

2.2.Prezentarea studiului.
20
 2.2.1. Descrierea experimentului didactic
În condiţiile unei clase de elevi cu vărsta de 6 ani, am urmărit în proiectarea,
organizarea şi desfăşurarea activităţilor artistico-plastice, respectarea particularităţilor de
vârstă şi individuale ale copiilor, propunând sarcini de lucru diferenţiate, individuale şi
colective, cu grad de dificultate potrivit nivelului elevilor din clasă. Prin activităţile propuse
am încercat să aduc elemente de noutate, să încurajez căutarea de idei prin diferite metode,
fiecare activitate să fie o aventură a cunoaşterii în care copilul este participant activ pentru că
el întâlneşte probleme, situaţii complexe pentru mintea lui de copil, dar prin analize, discuţii
descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcini de învăţare, se simte responsabil şi
mulţumit în finalul activităţii. Astfel efortul copiilor este unul intelectual de exersare a
proceselor psihice şi de cunoaştere a mediului concret, în care copiii îşi asumă
responsabilităţi, verifică soluţii, elaborează idei în acivităţi de grup sau individual.
Etapele cercetării:
A. Etapa constatativă s-a derulat la începutul anului şcolar şi s-a suprapus cu
evaluarea iniţială a copiilor. În acestă etapă s-au aplicat probe pentru a constata nivelul
derpinderilor şi priceperilor elevilor, capacitatea de a opera cu diferite materiale şi
instrumente de lucru, capacitatea de a combina unele elemente decorative în redarea unui
produs final.
Pentru realizarea măsurătorilor s-au constituit descriptori de performanţă, care au
constat în anumiţi indicatori observabili, şi anume:
- fluenţa: numărul de culori şi de modele folosite
- flexibilitatea: capacitatea de a modifica, restructura, de a găsi soluţii cât mai
variate de rezolvare a problemelor
- originalitatea: capacitatea de a emite idei noi, soluţii ingenioase
- elaborarea: capacitatea de a dezvolta şi finaliza o idee, gradul până la care o
lucrare este bine construită, realizată
- sinteza lucrării: combinarea diferitelor elemente formează un întreg coerent,
aspectul final al lucrării
- soluţia: gradul în care lucrarea răspunde unei situaţii problematice, utilitatea şi
valoarea lucrării
În această etapă s-a propus următoarea sarcină de lucru:
,,Felicitare”
Tipul activităţii: Activitate practică realizată în orei de arte vizuale și abilități practice.
Materiale utilizate: Fiecare elev a primit o coală de hârtie cartonată de culoare albastră,
care va fi suportul felicitării, şi elementele decorative decupate (diferite floricele, fluturaşi,

21
frunze, fiecare în mai multe variante de culori, forme şi mărimi) pentru a le lipi pe suportul de
lucru.
Forma de realizare: individual
Metode utilizate: demonstraţia practică îmbinată cu explicaţia, exerciţiul, conversaţia,
modelarea
Elemente caracteristice ale activităţii: sarcina de lucru a permis diferite modalităţi de
realizare, copiii au lucrat individual în realizarea lucrării, timpul de lucru a fost de 20 minute
pentru toţi copii, posibilitate alegerii elementelor decorative ce vor fi folosite, produsul
realizat are utilitate.
B. Etapa experimentală
Această etapă s-a desfăşurat pe o perioadă mai mare de timp şi a fost concepută ca o
serie de activităţi didactice. Copiii au fost implicaţi în mai multe situaţii de învăţare, care
prezintă următoarele caracteristici:
 activităţile au fost realizate prin metode diferite,
 tehnicile de lucru au fost diverse,
 produsul realizat de copii să aibă utilitate, nu doar funcţie estetică,
 copiii au lucrat individual, dar şi pe grupe sau pe echipe la realizarea
produselor,
 sarcina de lucru a permis o realizare în diferite moduri, nu s-a impus realizarea
unui anumit model,
 timpul de lucru să fie egal pentru elaborarea lucrării,
 materiale utilizate să fie diverse (hârtie glasată, fire, frunze, hârtie creponată,
materiale din natură).
Am conceput opt activităţi descrise succint mai jos, ale căror aspecte pot fi regăsite în
materialele anexe (Anexa 1).
Tema nr. 1, ,,Masca” – realizarea unei măşti.
Tipul activităţii: Activitate practică ( Anexa 2 – proiect didactic)
Materiale utilizate: șabloane din carton pentru măștile animalelor, acuarele, pahar cu
apă, pensule, foarfece, elastic, panou pentru expoziție
Forma de realizare: individual
Metode utilizate: conversaţia, explicaţia îmbinată cu demonstraţia, exerciţiul,
modelarea, turul galeriei
Indicaţii primite de copii: ordinea etapelor de lucru, decuparea pe contur a măştii,
legarea elasticului.
Tema nr. 2, ,,Copacul toamnei” - realizarea unui copac cu aspect de toamnă.

22
 Tipul activităţii: Activitate artistico-plastică - pictură
Forma de realizare: individual
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul
Materiale utilizate: acuarele, pensule, coli de hârtie.
Caracteristici ale activităţii: diversitatea culorilor ce pot fi utilizate.
Tema nr. 3, ,,Chipuri hazlii” – realizarea unor produse din fructe şi legume naturale.
Tipul activităţii: Activitate practică
Forma de realizare: pe grupe
Metode utilizate: explicaţia îmbinată cu demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul,
modelarea
Materiale utilizate: diferite fructe şi legume de toamnă, scobitori, lipici, hârtie
creponată, fire de aţă
Caracteristici ale activităţii: prezentarea modelului realizat de educatoare, explicarea şi
demonstrarea modului de realizare, sugerarea unor idei, a unor posibile abordări, prezentarea
produsului realizat de fiecare echipă.
Tema nr. 4, ,,Mărţişoare” - realizarea unor mărţişoare
Tema săptămânală: ,,Mărţişoare, mărţişoare”,
Tipul activităţii: Activitate practică - extraşcolară
Forma de realizare: individual
Materiale utilizate: carton colorat, diferite decupaje, fire pentru mărţişoare
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, exerciţiul, conversaţia, modelarea
Caracteristici ale activităţii: diversitatea materialelor utilizate, utilitatea produselor
realizate, finalizarea activităţii prin realizarea unei expoziţii.
Tema nr. 5, ,,Grădina cu flori” – realizarea unei lucrări cu temă dată.
Tipul activităţii: - activitate interdisciplinară
Forma de realizare: lucrare individuală
Materiale utilizate: acuarele, pensule, coli de hârtie.
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul
Caracteristici ale activităţii: aplicarea în practică cunoştinţele lor despre plante/ flori,
acumulate în timpul desfăşurării orei integrate Ştiinţe şi Arte vizuale .
Tema nr. 6, ,,Câmpul cu flori”- lipire
Tipul activităţii: Activitate practică
Forma de realizare: pe grupe
Materiale utilizate: flori decupate, hărtie creponată, fluturi, carton de culoare verde
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, exerciţiul, conversaţia, modelarea

23
 Caracteristici ale activităţii: îmbinarea tehnicilor de lucru, explicarea modului de
realizare, posibilitatea utilizării suprapunerii, stimularea colaborării între membrii grupei.
Tema nr. 7, ,,Ce mănâcă împăratul?”
Tipul activităţii: Activitate practică realizată sub forma unui joc, a cărui motivaţie a
constituit-o o scurtă povestioară despre trei fete de împărat.
Forma de realizare: pe grupe
Materiale utilizate: diferite fructe şi legume naturale de culoare verde, roşie şi galbenă,
borcane, diverse codimente, hârtie creponată
Metode utilizate: jocul, explicaţia, demonstraţia practică, exerciţiul
Caracteristici ale activităţii: diversitatea materialelor utilizate, utilitatea produselor
realizate, îmbinarea metodelor de lucru, aplicarea în practică cunoştinţelor legate de fructe şi
legume, explicarea modului de realizare conservelor, produse realizate de copii.
Tema nr. 8,Tablouri vesele”
Tipul activităţii: Activitate artistico-plastică - pictură
Forma de realizare: individual
Materiale utilizate: acuarele, pensule, coli de hârtie.
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul
Caracteristici ale activităţii: modul de distribuire a elementelor decorative, posibilitatea
utilizării suprapunerii şi a simetriei
C. Etapa postexperimentală
În această etapă s-a aplicat o probă de verificare ce a constat, ca şi la proba iniţială, în
realizarea unei felicitări. Proba a avut ca scop observarea performanţelor la care au ajuns
copiii. În evaluarea lucrărilor vor fi aplicaţi aceiaşi indicatori ca şi la proba iniţială.
Forma de realizare: individual
Materiale utilizate: flori, fluturi, de diferite culori şi mărimi, suportul felicitării
Metode utilizate: explicaţia, demonstraţia practică, conversaţia, exerciţiul, modelarea
Elemente caracteristice ale activităţii: sarcina de lucru a permis diferite modalităţi de
realizare, utilizarea simetriei, suprapunerii, copiii au lucrat individual, timpul de lucru a fost
de 20 minute pentru toţi copii, posibilitate alegerii elementelor decorative ce vor fi folosite,
produsul realizat are utilitate.
Pe baza datelor obţinute în acestă probă, se poate face o comparare cu datele iniţiale,
în vederea analizei şi interpretării rezultatelor experimentului.

2.2.2. Prezentarea şi interpretarea rezultatelor

24
 Elevii au fost îndrumaţi să creeze cu îndemânare, dibăcie şi cu multă migală lucrări
artistico-plastice şi practice în care să îşi manifeste creativitatea. Li s-a oferit o multitudine de
materiale, li s-au explicat tehnicile de lucru, în condiţii de lucru individual sau în grup.
Toată activitatea copiilor a fost evaluată sistematic. S-a urmărit corectitudinea
opreaţiilor realizate, estetica lucrărilor, originalitatea, capacitatea de a găsi soluţii, modul de
organizare şi combinare a elementelor. Pentru a realiza măsurători am apalet la descriptori de
performanţă. O notă aparte, ceea ce nu a fost măsurabil dar mi-a dat satisfacţie, a fost
motivarea copiilor în efort, satisfacţia, încântarea.
Evaluarea a reprezentat şi un mijloc de reglare a activităţii didactice, aprecierea
atingerii obiectivelor şi în final, confirmarea ipotezei cercetării.
La proba iniţială elevii au realizat felicitările de la figura de mai jos.

Fig. 11 Probă iniţială ,,Felicitare”

Descriptorii de analiză sunt: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea,
sinteza lucrării şi soluţia. S-a acordat un punctaj de 1-3 puncte la fiecare indicator, în funţie de
nivelul în care acesta s-a regăsit în lucrările copiilor. Am luat în considerare numărul de
elemente decorative aplicate, modul de structurare al acestora, simetria şi suprapunerea
elementelor, aspectul general al lucrării, încadrarea în timpul de lucru, dacă au lucrat curat,
ordonat, soluţia dată problemei prin distribuirea elementelor în spaţiu cu scopul de a-l decora
într-un mod plăcut.
La proba iniţială au fost înregistrate următoarele rezultate:

Tabel nr. 2.

25
 Rezultatele copiilor la proba iniţială
Numele Fluenţa Flexibilitate Originalitate Elaborare Sinteza Soluţia Punctaj
copiilor 1-3 pct. 1-3 pct 1-3 pct 1-3 pct 1-3 pct 1-3 pct total
C.G. 1 2 1 2 2 2,5 10,5
H.A. 1 1.5 1,5 2 2 2 10
L.D. 2,5 2 2 2,5 2.5 2,5 14
R.D. 2 2,5 2 3 3 2,5 15
R.A. 1 2 2 2 2 2 11
R.D. 2 1 1,5 2 2 2 10,5
R.D.E. 1 1 2 2 2 2 10
R.D.I. 2,5 2 2,5 3 3 2,5 15,5
R.A. 1 2 1,5 2 2,5 2 11
R.L.A. 1 1,5 1 2,5 2 1,5 9,5
R.R.A. 2 1 2 2 2,5 2 11,5
R.M. 1.5 2 2,5 3 3 2,5 14,5
R.D.I. 1 1,5 1 2 2 2 9,5
R.L.L. 2 1 1,5 2 2,5 2,5 11,5
R.M. 2 2,5 2 3 2,5 3 15
V.A. 1 2 1,5 2 2 2,5 11
R.D. 2,5 2 2,5 2.5 3 3 15,5
C.L. 2 1 1,5 2 2 2 10,5
H.C. 2 2,5 3 2 2,5 2,5 14,5
R.R.D. 2 2 2,5 2 3 2,5 14

Am remarcat tendinţa copiilor de a lipi cât mai multe elemente, dacă se poate lipesc
toate elmentele pe care le au la dispoziţei, în mare parte într-un mod aleator, în unele lucrări
există suprapuneri bine realizate, în timp ce în altele elementele decorative au fost suprapuse
în mod inestetic, elementele de simetrie au fost utilizate doar în câteva lucrări.
Pe baza punctajului obţinut am grupat elevii în trei categorii în ce priveşte nivelulul
creativităţii: mare (18-16 puncte), mediu (15,5-12 puncte) şi mic (sub 12 puncte).
În urma rezultatelor obţinute se poate reamarca că 12 copii au un punctaj sub 12 punte
ce îi situează la un nivel mic de dezvoltare a creativităţii, iar ceilalţi 8 au obţinut între 14-15,5
puncte ceia ce îi situează la un nivel mediu de dezvoltare a creativităţii.
Transformate în procente aceste rezultate ne arată că: 40% dintre copii au un nivel
mediu de creativitate, iar 60% se situează la nivelul mic

26
 Nivelul creativităţii - proba iniţială

40%
NIVEL MINIM
NIVEL MEDIU
NIVEL MARE
60%

Fig. 12. Diagrama pe procente la proba iniţială

În faza de intervenţie, pe parcursul activităţilor la grupă lucrările realizate, în ce
priveşte spiritul practic lucrările au avut următoarele caracteristici :
Fluiditatea, exprimată prin numărul de elemente compoziţionale se află la un nivel
ridicat în compoziţiile în care copiii şi-au ales materialele utilizate, în timp ce în compoziţiile
în care copiii nu au avut la dispoziţie elemente foarte variate, indicii fluidităţii sunt mai
scăzuţi.
Flexibilitatea cea mai mare, dată de numărul de categorii de elemente compoziţionale,
este întâlnită în compoziţiile din activităţile practice a căror temă a fost realizată cu elemente
sugerate de învăţătoare. Activitatea practică cu temă impusă o depăşeşte ca flexibilitate pe cea
în care alegerea materialelor s-a realizat la libera alegere a copiilor. Chiar dacă au avut la
dispoziţie material divers unii copii au folosit în lucrările lor mai puţine categorii de elemente.
Originalitatea, apreciată după soluţia găsită pentru realizarea lucrării, se situează la un
nivel ridicat, deoarece am apreciat că soluţiile de imbinare, aranjare a elementelor
compoziţionale este diferită de la o lucrare la alta, copiii realizând modele diferite de ale
celorlalţi la cele mai multe activităţi. Lucrările realizate în activităţile „Chipuri hazlii”,
„Mărţişoare”, „Ce mănâncă împăratul?” le-am apreciat la un nivel mare de originalitate.
În ce priveşte elaborarea, care se referă la modul în care s-a realizat lucrarea, la modul
în care a fost dezvoltată ideea şi apoi fianalizată, am constatat că, în general, copiii au
respectat indicaţiile cu privire la modul de lucru, tehnicile de lucru au fost executate corect.
Sinteza de ansamblu lucrării realizate de copii este apreciată după calitatea lucrării,
aspectul general dat de complexitatea, expresivitatea şi detaliile care completează fiecare
lucrare în parte şi fac ca aceata să fie coerentă şi să aibă un caracter integral. Luând în

27
considerare aceste aspecte am apreciat că în elaborarea lucrărilor copiii au încercat să
distribuie elementele astfel încât să decoreze spaţiul în mod plăcut, s-a remarcat în unele
compoziţii elemente de simetrie.
La această vârstă, copiii aranjează obiecele de obicei în mod aleator sau după
preferinţele lor cu privire la culoare, formă, însă am observat şi apreciat efortul copiilor de a
realiza lucrări cât mai frumoase, plăcute şi utile.
Soluţia găsită de copii, prin care se apreciază gradul în care lucrarea răspunde unei
situaţii problematice, utilitatea şi valoarea lucrării, am apreciat pozitiv toate încercările şi
răspunsurile copiilor, am considerat de asemenea că fiecare este valoroasă şi reprezintă un
plus în dezvoltarea potenţialului practic al copilului. Lucrările realizate de copii demonstrează
că au capacitatea de a găsi soluţii diverse, iar valoarea lucrărilor este dată de contribuţia
acestora în formarea competenţelor copiilor, a progresului pe care l-au realizat în acest demers
experimental.
Toate activităţile realizate pe parcursul derulării proiectului de cercetare pedagogică,
au avut ca scop dezvolzarea creativităţii copiilor, iar pentru realizarea scopului propus am
selectat diferite strategii didactice, materiale didactice atractive, care să trezească curiozitatea
şi interesul copiilor, să le de-a prilejul de a avea iniţiativă în realizarea temelor.
În alegerea temelor propuse spre realizare în cadrul activităţilor am urmărit ca acestea
să aibă o motivaţie puternică prin utilitatea practică a produselor realizate, în acest fel
activităţile vor fi relevante pentru observarea dezvoltării spiritului practic la vârsta
preşcolarităţii.
Copiii au fost stimulaţi să exploreze, să facă mici experienţe, să identifice în jurul lor
materiale ce pot fi utilizate în activităţile practice, să-şi exprime părerile, să-şi manifeste
personalitatea în lucrările efectuate.
Copiii au fost încurajaţi să participe prin propunerea unor activităţi noi, modalităţi de
motivare personalizate. Au fost evidenţiate caracteristicile de originalitate pentru fiecare în
parte, punând în joc şi talentele comunicării cu aceştia.
Ceea ce îi difernţiază pe fiecare elevi este capacitatea de a raţiona, de a-şi pune mintea
şi îndemânarea în slujba scopurilor urmărite. Există însă în fiecare din ei un anumit potenţial
general, anumite abilităţi, aptitudini care trebuie dezvoltate şi valorificate la maximum.
Creativitatea se dezvoltă pe parcursul mai multor perioade de dezvoltare. În acest sens artele
vizuale şi abilităţile practicev oferă elevilor posibilitatea dezvoltării acesteia, punând accentul
pe generarea şi exprimarea de idei într-un cadru agreat de elevi.
La proba finală copiii au realizat felicitările din imaginea de mai jos:

28
 Fig. 13 Probă finală ,,Felicitare”
Lucrările au fost evaluate pe baza aceloraşi descriptori de performanţă ca şi la proba
iniţială, înregistrându-se următoarele rezultate.
Tabel nr 3
Rezultatele copiilor la proba finală
Numele Fluenţa Flexibilitate Originalitate Elaborare Sinteza Soluţia Punctaj
copiilor 1-3 pct. 1-3 pct 1-3 pct 1-3 pct 1-3 pct 1-3 pct final
C.G. 2 2,5 2,5 2,5 3 3 15,5
H.A. 1,5 2 2,5 2 2,5 2,5 13
L.D. 2,5 2,5 3 3 3 3 17
R.D. 2 2,5 3 3 3 3 16,5
R.A. 2 2 2,5 2,5 2,5 2,5 14
R.D. 2,5 2,5 2 2,5 2,5 2,5 14,5
R.D.E. 2 2 2,5 2 2,5 2,5 13,5
R.D.I. 2,5 3 3 3 3 3 17,5
R.A. 2 2,5 2 2,5 2,5 2,5 14
R.L.A. 1,5 2 2 2 2 2 11,5
R.R.A. 2,5 1,5 2,5 2 2,5 2 13
R.M. 2 2 3 3 3 2,5 15,5
R.D.I. 2 2 2,5 2,5 2,5 3 14,5
R.L.L. 2,5 1,5 2 2 2,5 2,5 13
R.M. 2 2,5 2 3 2,5 3 15
V.A. 2 2 2 2,5 2,5 2,5 13,5
R.D. 3 2,5 3 3 3 3 17,5
C.L. 2 2 2,5 2 2,5 2,5 13,5
H.C. 2,5 3 3 2,5 3 3 17
R.R.D. 3 2,5 3 2,5 3 3 17
Analizând lucrările realizate se poate observa că în timp ce în unele lucrări elementele
decorative sunt aplicate în mod aleator, unele lucrări au un aspect plăcut, elementele sunt bine
structurate. Unele lucrări se remarcă prin utilizarea simetriei.

29
 Materialul pe care l-au avut la dispoziţie a fost divers ca formă şi culoare şi a oferit
copiilor nenumărate posibilităţi de combinare. Se poate remarca acest lucru, de altfel, prin
soluţiile elaborate de copii, care sunt diferite între ele. Chiar dacă în unele lucrări nu au fost
folosite multe culori sau multe categorii de elemente decorative, s-a realizat o felicitare
frumoasă ca aspect dacă elementele au fost bine structurate, faţă de alte felicitări în care s-au
folosit mai multe tipuri de elemente şi culori, dar elmentele au fost aplicate în mod aleator
dând felicitării un aspect haotic.
Felicitările realizate la acestă probă se disting prin nota personală pe care majoritatea
copiilor au reuşit să o redea în elaborarea lucrării, fără a reproduce sau a fi influienţaţi în
vreun fel de ceea ce a realizat colegul lor. Acest aspect consider că este necesar a fi remarcat
şi apreciat ca un real progres pentru copii, în acest fel au reuşit să-şi pună fiecare în valoare
spiritul practic.
Luând în considerare datele prezentate în tabelul de mai sus ţi datele obţinute de copii
la proba iniţială, putem identifica nivelul creativităţii prin compararea datelor din cele două
tabele, deci a punctajelor iniţiale şi finale:

PUNCTAJ PROBĂ INIŢIALĂ PUNCTAJ PROBĂ FINALĂ

18
17
16
15
14
13
12
11
10
9
8
7
6
5
4
3
2
1
A.

R. .

.
G.
A.
D.
D.
A.

R. .

R. .
I.

R. .
R. .

R. I.
L.

A.
D.
L.

R. .
D.
D

A
A
E

C
D.

D.
D.

L.

C.
C.
H.

R.
R.
R.

L.
R.

R.
L.

R.

V.
R.

H.
R.

R.

Fig. 14. Punctaj total comparativ obţinut la proba iniţială şi cea finală
Vizualizând diagrama de comparaţie de mai sus este evidentă difernţa de date
existentă între cele două probe ale experimentului. La unii copii putem remarca o diferenţă
mare ceea ce înseamnă că aceştia au înregistrat un progres mare în privinţa dezvoltării
creativităţii, în timp ce, în aceleaşi condiţii, alţi copii au un progres mai scăzut al nivelului

30
creativităţii. Un singur copil a realizat acelaşi punctaj la ambele probe ceea ce înseamnă că
demersul experimental nu a avut influenţă în ce priveşte stimularea creativităţii, totuşi datele
îl situează la un nivel mediu. Acest lucru ar putea fi explicat prin manifestarea unui grad mai
mare de rigiditate în elaborarea lucrării.
Nu putem vorbi de rezultate finale fără a avea o privire de ansamblu a evoluţiei
descriptorilor de performanţă (indicatorii) la care m-am raportat în evaluarea lucrărilor
realizate de copii. Vom stabili valorile înregistrate ale descriptorilor de performaţă (fluenţa,
flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, sinteza şi soluţia), pe baza datelor concrete
înregistrate la proba iniţială şi cea finală, apoi putem compara aceste valori:

proba iniţială proba finală

59
53.5
50.5 50
48
46 45.5 46
44

37
35
32

Fluenţa Flexibilitatea Originalitatea Elaborarea Sinteza Soluţia

Fig. 15, Valori comparative ale indicatorilor la cele două probe

Observând aceste valori ale indicatorilor constatăm o creştere a valorii acestora la
proba finală. Cea mai mare diferenţă între valori se înregistreză la originalitate, acest fapt
demonstreză evoluţia copiilor, a capacităţi acestora de a găsi soluţii originale. Acest lucru
poate fi rearcat de altfel şi în lucrările copiilor, unde sunt vizibile diferenţele de aranjare,
combinare a elementelor.
Pornind de la datele obţinute în cercetare se poate determina tendinţa sau valoarea
centrală a datelor cercetării pentru a ne forma o imagine de ansamblu a rezultatelor. În acest
sens se va calcula raportul dintre suma valorilor individuale şi numărul lor, deci vom
determina media utilizând formula:
Σx
m = −−−−−
N

31
 Unde: m = media
∑ x = suma valorilor individuale
N = efectivul eşantionului de participanţi
Media punctajelor obţinute la proba iniţială se situează la valoarea:
244,5
m = −−−−− = 12,22
20
în timp ce la proba finală s-a obţinut media:
296,5
m = −−−−− = 14,82
20
Diferenţa acestor valori (2,6) evidenţiază progresul realizat de copii în direcţia
dezvoltării creativităţii.
Exprimarea rezultatelor în procentaje ar arăta în felul următor: nivel minim al
dezvoltării creativităţii 5%, nivel mediu 65% şi nivel mare 30% (fig.13).

NIVELUL CREATIVITĂŢII

30% 5%

MINIM
MEDIU
MARE

65%

Fig. 13. Diagrama rezultatelor pe procente la proba finală

La o privire atentă a diagramelor pe procente diferenţele sunt evidente. Nivelul mare a
înregistrat o evoluţie semnificativă de la 0% la 30%, nivelul mediu de la 40% la 65%, pe
fondul scăderii nivelului minim de la 60% la 5%.
Rezultatelor activităţilor practice desfăşurate în cadrul acestui demers experimental,
impun următoarele aprecieri calitative:
 În compoziţiile elevilor apar elemente noi, care se bazează pe cunoştinţele şi tehnicile
noi asimilate în cadrul activităţilor desfăşurate pe parcursul studiului.

32
  Lărgirea experienţei cognitive despre obiecte, fenomene, situaţii din mediul natural şi
social în care trăieşte, legate de viaţa cotidiană, îl face mai receptiv şi sensibil la aceste
experienţe, ceea ce are efect imediat în planul dezvoltării spiritului creator.
 Se poate constata o mai bună organizare a elementelor compoziţionale la proba finală.
 Progresele copiilor se bazează pe îndemânarea în mânuirea materialelor şi a
instrumentelor de lucru, însuşirea tehnicilor de lucru.
 Se amplifică spontaneitatea copiilor.
 Se remarcă modificări la nivel comportamental, elevii au devenit mai deschişi, mai
comunicativi, colaborează în cadrul grupului.
 Elevii şi-au însuşit deprinderea de a căuta soluţii originale, sunt mai inventivi, mai
motivaţi şi mai încrezători în forţele proprii.
Datele prezentate şi interpretate în acest capitol vor contitui fundamentul şi punctul de
plecare în formularea conluziilor acestei lucrări, ce vor fi prezentate în următorul capitol.

33
 Capitolul 3 Concluzii

Este cunoscut faptul că vârsta şcolară mică este etapa în care se pun bazele formării
personalităţii individului. Acum copilul traversează un stadiu de maximă fexibilitate şi
receptivitate la influenţele mediului. De aceea este important să adoptăm un management cât
mai eficient orele de arte vizuale și abilități practice, valorificând la maximum potenţialul de
dezvoltare al copiilor, mai ales acum când schimbările din viaţa socială sunt atât de rapide, iar
educaţia ar trebui să devină prioritară nu prin cât ştiu copiii, ci prin ce ştiu să facă şi cum pot
să aplice ceea ce au învăţat.
Necesitatea stimulării creativităţii devine astfel evidentă pentru realizarea unui
învăţământ orientat în direcţia învăţării active, care pune accentul pe achiziţia de competenţe,
pe pregătirea copiilor pentru viaţa profesională viitoare. Însă, creativitatea nu este o însuşire, o
caracteristică a personalităţii cu care ne naştem, creativitatea se dezvoltă prin acţiuni
întreprinse cu scopul de a-l stimula şi dezvolta.
Aceste considerente au stat la baza elaborării lucrării ştiinţifice cu tema: Stimularea
creativităţii la elevi. Problema majoră cu care m-am confruntat a fost cum pot să stimulez
creativitatea? Prin ce metode şi tehnici voi putea reaiza acest lucru? şi Ce caracteristici ar
trebui aibă activităţile de învăţare în care voi implica elevii pentru a stimula creativitatea
acestora? Găsirea celor mai bune soluţii la aceste întrebări a fost cu adevărat o provocare şi a
presupus o amplă documentare ştiinţifică.
Prin metodele pe care le-am selectat şi activităţile propuse am încercat să răspund
cerinţelor imediate ale cunoaşterii specifice acestei vârste. În realizarea acestei lucrări
ştiinţifice am ţinut seama de curiozitatea şi spontaneitatea caracteristice şcolarilor mici.
Astfel, activităţile propuse în această lucrare au abordat o tematică variată, material didactic
bogat şi atractiv, metode şi forme de organizare care să favorizeze creativitatea. Punând
accentul pe noutatea şi varietatea materialelor selectate pentru realizarea temelor propuse şi
încurajând modalităţi variate de exprimare practică a temelor, i-am determinat pe copii să
gândească, să combine, să analizaze, să găsească soluţii practice, creative.
Analizând datele obţinute în cadrul acestui demers experimental, se poate remarca un
progres, o evoluţie pozitivă a creativităţii elevilor. Acest lucru îmi confirmă faptul că
activităţile realizate, metodele şi tehnicile folosite au contribuit la dezvoltarea creativităţii, la
stimularea perspicacităţii în gândire şi acţiune a copiilor.
Rezultatele obţinute sunt explicate prin asigurarea condiţiilor favorabile pentru
stimularea creativităţii:

34
  copiii au fost implicaţi în situaţii de învăţare în care au avut posibilitatea să
realizeze lucruri noi şi originale
 s-au utilizat metode şi tehnici eficiente
 am asigurat un climat optim prin oferirea unui feed-back pozitiv pe parcursul
realizării lucrărilor, cât şi după realizarea lor
 copiii au învăţat şi exersat tehnici de lucru, au descoperit diferite materiale noi,
au eperimentat munca în echipă şi în grup
 s-a ţinut cont de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor în alegerea
activităţilor
 utilitatea produselor realizate de copii le-a sporit încrederea că pot realiza ceva
poate fi folosit.
În această lucrare am arătat că orele de arte vizuale și abilități practice susţin
dezvoltarea creativităţii, lucru ce poate fi demonstrat şi verificat de progresul fiecărui copil în
parte, însă nu trebuie neglijat faptul că pentru a-şi dezvolta şi manifesta acest potenţial creator
copilul are nevoie de libertate de exprimare a originalităţii, dar şi de îndrumare şi încurajare
pe tot parcursul activităţii sale. Se poate deduce importantul rol pe care îl are cadrul didactic,
comportamentul său, reacţiile faţă de răspunsurile originale, neobişnuite ale copiilor sunt
responsabile pentru manifestarea creativităţii lor în lucrările acestora.
Activitatea de la clasă a elevilor este valoroasă nu neaparat prin lucrările realizate, ci
prin procesele psihice care au stat la baza realizării acestora. Astfel, gândirea, imaginaţia,
investigaţiile, restructurările, descoperirile independente ale copiilor favorizaeză găsirea unor
soluţii originale, elaborarea unor lucrări şi produse într-o notă personală proprie.
Ceea ce ne face speciali pe fiecare din noi este capacitatea de a raţiona, de a ne pune
mintea şi îndemânarea în slujba scopurilor noastre. Există însă în fiecare din noi un potenţial
general, anumite abilităţi, aptitudini care trebuie dezvoltate şi valorificate la maximum.
Creativitatea nu este un dar cu care ne naştem, ci fiecare şi-l dezvoltă pe parcursul mai multor
perioade de dezvoltare. În acest sens artele vizuale şi abilităţile practice oferă elevilor
posibilitatea dezvoltării acesteia, punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei într-un
cadru non-evaluativ.
În concluzie, consider că copiii au progresat, şi-au dezvoltat creativitatea prin
integrarea în activităţile de învăţare prezentate în acest demers experimental.. Astfel,
rezultatele obţinute mă îndreptăţesc să afirm că ipoteza cercetării a fost confirmată.
Deschideri spre alte teme de cercetare
Conceptul de creativitate şi problematica stimulării acesteia încă de la vârsta
şcolarităţii mici este foarte vastă şi permite în continuare aprofundare, de aceea îmi propun să

35
continui studiul pentru a vedea cum evoluează creativitatea pe o perioadă mai mare de timp,
deoarece timpul desfăşurării acestui experiment a fost destul de redus. Acest studiu ar putea fi
realizat într-un proiect mai aplu împreună cu colegele, implicând un număr mai mare de copii.
În acelaşi timp deschide alte posibilităţi de abordare prin prisma altor domenii de
activitate, a altor metode şi tehnici de realizare a activităţilor. Ne propunem ca în viitor să
implicăm mai multe metode interactive. De asemenea ar fi interesant de realizat o abordare a
acestei teme la alte domenii de activitate de învăţământ sau poate constitui motivul unor
parteneriate cu alte unităţi de învăţământ sau a unui parteneriat cu părinţii.
Pentru mine întreaga activitate întreprinsă în realizarea acestei lucrări ştiinţifice o
consider foarte utilă, a fost o provocare dar, în acelaşi timp,o oportunitate de a învăţa cum se
fac studiile de cercetare. Nu voi ezita în efectuarea altor studii de cercetare pentru testarea
eficacităţii unor programe, metode, tehnici, procedee de lucru sau activităţi instructiv-
educative, la modul în care aplicarea acestora influenţează sau nu dezvoltarea unor anumite
laturi ale personalităţii copiilor.

36
 BIBLIOGRAFIE
1. Antonesei, L. (coord.), (2009), Ghid pentru cercetarea educaţiei, Editura Polirom,
Iaşi.
2. Apostol, V., Răfăială, E., Ţugui, L., Jurebie, S., (1999), Modele orientative de lucru
cu preşcolarii, Editura All Pedagogic, Bucureşti.
3. Allport, G., W.,( 1981) - Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
4. A. Barna, G. Antohe, (2002) – Curs de pedagogie - Introducere în pedagogie, teoria
educaţiei şi teoria curriculum-ului, Ed. Logos, Galaţi.
5. Bontaş, I., (2007), Pedagogie. Tratat, ediţia a VI-a, revizuită şi adăugită, Editura BIC
ALL, Bucureşti.
6. Cerghit, I., (2006), Metode de învăţământ, Ediţia a IV-a, revizuită şi adăugită,
Editura Polirom, Iaşi.
7. Constantinescu, L., (2006), Micii meşteri mari, Editura Erc Press, Bucureşti.
8. Constantinescu, P., (1970), - De la psihodiagnoza creativităţii la stimularea şi
dezvoltarea ei în învăţarea de tip creativ, în Analele Universităţii Bucureşti, seria
psihologie.
9. Dewey, J., (1972), - Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei, Editura didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
10. Ionescu, M., (2007), Instrucţie şi educaţie, Editura ,,Vasile Goldiş” University Press,
Arad.
11. Jinga, I.,(2001) – Manamegementul învăţământului, Ed. Aldin, Bucureşti
12. jinga, I., Istrate, E., (2001), - Manual pedagogic, Editura ALL, Bucureşti
13. Joiţa, E., (2010), Metodologia educaţiei. Schimbări de paradigme, Editura Institutul
Eurorean.
14. Joiţa, E., (2000), Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi.
15. Labar, A. V., Popa, N. L., Antonesei, L., (coord.), (2009), Ghid pentru cercetarea
educaţiei, Editura Polirom, Iaşi.
16. Marcu, Vasile, Filimon, Letiţia (2003) – Psihopedagogia pentru formarea
profesorilor, Editura Universităţii din Oradea
17. Marinescu, M., (2009), Tendinţe şi orientări în didactica modernă, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
18. Matei, N. (1983), Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

37
19. Muster, D., (1985), Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ, Editura Litera,
Bucureşti.
20. Nicola, I., (1995), Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomur, Tîrgu Mureş.
21. Nicola, I., (2002), Tratat de pedagogie şcolară, Ediţia a doua, revizuită, Editura
Aramis, Bucureşti.
22. Orţan, Florica, (2003) – Management educaţional, Editura Universităţii din Oradea
23. Oprea, C. L., (2010), Strategii didactice interactive, Editura Didactica Publishing
House, Bucureşti.
24. Păun, E., Potola, D., (coord.), (2002), Pedagogie. Funamentări teoritice şi demersuri
aplicative, Editura Polirom, Iaşi.
25. Radu, I, Ionescu, M., ( 1987), – Experienţa didactică şi creativitatea, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca
26. Rousseau, J., J., (1973), - Emil sau Despre educaţie, E.D.P. , Bucureşti.
27. Roşca, A., Marcu, V., (2007), Aplicaţii cu materiale din natură, Editura Aramis,
Bucureşti.
28. Roco, M. (2001), – Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom, Iaşi.
29. Stoicescu, D., (2013), Modele de activităţi practice, Editura Didactica Publishing
House, Bucureşti.
30. Torrance, E.P., (1963), - Education and the creative potential, Miniapolis University
of Minessota Press.
31. Verza, E., (2000), – Psihologia vârstelor, Ed. Prohumanitas, Bucureşti.
*** Curriculum pentru învăţământul primar, M.E.C.T.S., 2012.

38
ANEXE
Anexa 1 Poze cu lucrări realizate de copii în activităţile realizate

Fig. 1 Masca Fig 2 Copacul toamnei

Fig. 3 Chipuri hazlii

39
 Fig. 4 Mărţişoare, mărţişoare Fig. 5 Grădina cu flori

Fig 6 Câmpul cu flori Fig. 7 Ce mănâncă împăratul?

Fig. 8 Tablouri vesele

40
 Anexa 2

Data:
Şcoala: Liceul Tehnologic Nr.1 Sâg
Clasa: Pregătitoare A
Prof.Înv.Primar: Flonta Ileana - Violeta
Aria curriculară: Arte
Obiectul: Arte vizuale și Abilități practice
Unitatea de învăţare: Elemente de limbaj plastic
Subiectul: Elemente de limbaj plastic, „Masca”
Tipul lecției: formare de priceperi și deprinderi
Competenţe generale:
 Formarea deprinderii de a realiza o lucrare după o temă dată; formarea deprinderii
de a realiza un colaj respectând conturul;
 Dezvoltarea capacităţii de a mânui corect instrumentele şi materialele adecvate
(hârtie colorată, pensule, foarfece), de a adopta o poziţie corectă în timpul
lucrului; dezvoltarea atenţiei voluntare;
 Educarea interesului pentru frumos, a gustului estetic şi a simţului civic.
Obiective operaţionale:
 cognitive:
O1 – să picteze masca în culori corespunzătoare aspectului animalului pe care îl
reprezintă;
O2 – să selecteze diverse materiale (culori de apă, tuşuri, creioane, pensule, etc.), în
vederea utilizării acestora pentru realizarea lucrării propuse;
O3 – să imbine în mod creativ materialele puse la dispozitie, respectând etapele de lucru
O4– să decupeze corect pe contur șablonul măștii alese;
O5 – să interpreteze dramatizarea „ Căsuța din oală”;
 psihomotorii
O6 – să adopte o poziţie corectă în bancă pe tot parcursul orei;
 afective
O7 – să participe cu interes la lecţie.

41
Strategia didactică:
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, demonstraţia,turul galeriei,
dramatizarea
Forme de organizare: frontal şi individual
Mijloace de învătământ: șabloane din carton pentru măștile animalelor, invitație, acuarele,
pahar cu apă, pensule, foarfece, elastic, panou pentru expoziție
Resurse umane: 20 elevi
 *** Curriculum pentru învăţământul primar, M.E.C.T.S., 2012;
 *** Organizarea interdisciplinară a ofertelor de ȋnvăţare pentru formarea
competenţelor cheie la şcolarii mici, Suport de curs, 2012;
 Mihăescu, Mirela şi colectivul, Metode activ-participative aplicate ȋn
ȋnvăţământul primar, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti, 2010;
Durata lecţiei: 35 minute
Locul de desfăşurare: sala de clasă
Etapele
lecției Activități de învățare Strategii didactice Evaluare
1.Captarea Se va realiza printr-o invitație. Metode şi procedee Observarea
atenţiei Invitația este trimisă de către iepurașul Conversația comportame
Țup. Le citesc invitația. Mijloace didactice ntului
Elevii clasei pregătitoare A sunt Invitația elevilor
invitaţi la un concurs de teatru cu Forme de organizare
măști, însă condiţia de participare este Frontală
să aibă fiecare elev o mască și să
interpreteze un rol.
2.Enunţarea Astfel, aflăm că astăzi, la ora de Arte Metode şi procedee Evaluarea
temei și a vizuale și abilități practice, vom Conversația raspunsuri-
obiectivelor confectiona Măşti. M-am gândit că ar Forme de organizare lor elevilor
fi potrivit să participăm cu o scenetă Individuală
„Căsuța din oală” , despre care am
studiat-o la ora de comunicare în
limba română.
Vă veți alege un șablon, apoi
materialele necesare pentru
confecționarea măștii. Mai întâi veți
picta masca în culori corespunzătoare.
42
 După ce se usucă, veți decupa conturul
măștii, apoi veți perfora masca în
părțile laterale și veți prinde elasticul
prin cele două găuri.
3.Reactuali- Ne reamintim despre materialele și Metode şi procedee
zarea instrumentele pe care le folosim și Conversatia
cunoştinţelor despre cum trebuie să lucrăm, astfel Forme de organizare
încât produsul să aibă un aspect Frontală
îngrijit. Apoi discutăm despre faptul
că fiecare lucrare trebuie să fie unică,
punem puțin din sufletul și talentul
nostru, de aceea nu este indicat să ne
inspirăm din lucrările colegilor noștri.
4. Voi enumera etapele de lucru: - se Metode şi procedee Verificare
Demonstra- pictează masca în culori Exercițiul orală
rea modului corespunzătoare; - se decupeaza Demonstraţia
de lucru sablonul măștii după contur; - se Mijloace didactice
perforează masca în părțile laterale Masca model
pentru a obține două găuri; - se prinde Forme de organizare
elasticul prin cele două găuri. Apoi le Frontală
prezint șabloanele, le explic și le
demonstrez etapele, indicând pe planșa
model etapa demonstrată. Se
precizează criteriile de evaluare: 1)
corectitudinea execuţiei; 2) aspectul
îngrijit; 3) gradul de finalizare; 4)
originalitatea lucrării. Solicit 2-3 elevi
să repete etapele de lucru și se trece
apoi la realizarea lucrării.
5.Efectuarea Elevii aleg fiecare un şablon și îşi Metode şi procedee Aprecieri
lucrării de pregătesc cele necesare pentru Exercițiul verbale
către copii confecționarea măștii. Mijloace didactice individuale
Elevii încep activitatea după ce, mai Șabloane pentru măști
întâi, fac exerciţii de încălzire a Acuarele
muşchilor mici ai mâinilor. Pahare cu apă Pensule
Învățătoarea coordonează munca Foarfece Elastic
43
 elevilor, având în vedere întreaga Forme de organizare
clasă, intervenind cu explicaţii Individuală
individuale acolo unde este necesar.
6.Evaluarea La sfârșitul activității, elevii prezintă Metode şi procedee Aprecieri
lucrărilor și apreciază lucrările, argumentându-și Turul galeriei verbale
părerea despre lucrarea respectivă. Mijloace didactice individuale
Elevii își pun măștile pe față și Panou
interpretează dramatizarea „Căsuța din Forme de organizare
oală”. Apoi își așază măștile la panou Frontală
pentru expoziție.

44