Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I. Taylor Creativitatea este capacitatea de a modela experienţa în forme noi şi diferite, capacitatea de a percepe
creativitate în desfăşurarea orelor (să pună elevii să abordeze o problemă din unghiuri
diferite, să o interpreteze, să caute independent o soluţie, învăţarea prin descoperire etc.),
Grupul este format din 5-7 persoane, durata unei şedinţe este de aproximativ o oră.
→a II-a etapă: grupul reformulează problema aşa cum a înţeles-o (transpunerea straniului
în familiar),
→a IV-a etapă: se referă la reconvertirea a ceea ce a fost straniu în familiar( soluţiile găsite
sunt evaluate şi se adoptă cea care corespunde cel mai bine unor criterii stabilite în prealabil).
De exemplu, dacă problema pusă în discuţie este de a găsi o nouă modalitate de parcare a
automobilelor într-un oraş aglomerat, se poate utiliza o analogie cu metodele de depozitare din
natură, dain casă sau din industrie( cum îşi depozitează albinele mierea, cum se aşază borcanele
în cămară).
METODA 6-3-5
Există 6 membri în grupul vostru. Fiecare membru al grupului are în faţă o
foaie de hârtie împărţită în 3 coloane. Alegeţi un lider. Liderul citeşte
sarcina de rezolvat, iar membrii grupului notează trei idei, câte una în
fiecare coloană (ideile pot fi scurte propoziţii sau cuvinte). Apoi, fiecare
participant trece foaia sa vecinului din dreapta şi preia, la rândul său, foaia
vecinului din stânga. Se lucrează pe cele trei idei ale vecinului din stânga:
se fac completări, îmbunătăţiri etc. Urmează o nouă deplasare a acestora.
Rotirea se face de 5 ori, până când ideile emise de fiecare membru al
grupului sunt văzute de toţi ceilalţi. Exerciţiul durează 5 min., după care
conducătorul va citi timp de 1 minut ideile tuturor şi va selecta în final şase
idei, propoziţii sau cuvinte care să răspundă la întrebarea „ce este
creativitatea?”. Liderul va gestiona timpul şi va citi tuturor grupelor,
informaţiile culese.
Metoda se numeşte 6-3-5 pentru că sunt 6 membri ai grupului care emit 3
idei, iar acestea sunt prelucrate fiecare de 5 persoane.
METODA DELPHI (1)
1. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii/studenţii sesizează o situaţieproblemă şi a propun spre
analiză;
3. Etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales şi-şi susţine punctul de
vedere în acord cu acesta. Cel care joacă rolul de este conservator are sarcina de a aprecia meritele
soluţiilor vechi, pronunţându-se pentru menţinerea lor, fără a exclude însă posibilitatea unor eventuale
îmbunătăţiri. Exuberantul priveşte către viitor şi emite idei aparent imposibil de aplicat în practică,
asigurând astfel un cadru imaginativ-creativ, inovator şi stimulându-i şi pe ceilalţi participanţi să
privească astfel lucrurile. Se bazează pe un fenomen de contagiune. Pesimistul este cel care nu are o
părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile şi soluţiile iniţiale propuse. El relevă aspectele nefaste
ale oricăror îmbunătăţiri. Optimistul luminează umbra lăsată de pesimist, îmbărbătând participanţii să
privească lucrurile dintr-o perspectivă reală, concretă şi realizabilă. El găseşte fundamentări realiste şi
posibilităţile de realizare a soluţiilor propuse de către exuberant, stimulând participanţii să gândească
pozitiv.
povestire despre oameni şi animale neobişnuite (de exemplu: „Cel care s-a vindecat de sida”
sau „Maimuţa care cântă”)
Compunerea unei poezii în grup, apelând la întregul efectiv de participanţi. Unul dintre membri,
scrie pe o coală, un vers cunoscut sau unul creat „ad hoc”, îndoaie foaia pentru a-i asigura
anonimatul, recopiind doar ultimul cuvânt, după care, plasează foaia următorului coechipier.
Acesta preia travaliul, procedând similar. După ce toţi participanţii şi-au adus contribuţia la
realizarea poeziei, hârtia se despătureşte pentru a savura împreună versurile obţinute astfel.
Îmbunătăţirea unui produs oarecare (un pix, un aragaz, o jucărie, o mobilă de dormitor etc.)
Consecinţe posibile la situaţii, evenimente cotidiene sau fanteziste (de exemplu: ce s-ar întâmpla dacă plantele şi animalele ne-
ar putea citi gândurile?, ce s-ar întâmpla dacă am depista supradotaţii din lumea animală?, ce s-ar întâmpla dacă Soarele s-ar
stinge?, ce s-ar întâmpla dacă într-o dimineaţă ne-am trezi cu sexul schimbat?)
Găsirea de soluţii pentru rezolvarea unei situaţii reale sau imaginare (ce ai face dacă azi ar fi ultima zi din viaţa ta; ai prins
peştişorul de aur şi el doreşte să-ţi îndeplinească trei dorinţe; cum poţi sta suspendat de tavan, ce ai face dacă ai fi Dumnezeu
pentru o zi, ce ai lua cu tine dacă ai naufragia pe o insulă pustie, ce ai face dacă ai câştiga la un concurs un milion de dolari, ce ar
afce un elev dacă ar fi , pentru o zi, directorul şcolii sale etc.)
Descoperiri utile neinventate încă (programator de vise, aparat antistres, pastile pentru regenerarea dinţilor, ţigări inofensive,
pantofi zburători, oglindă pentru sondarea inconştientului etc.) Variantă: invenţii inutile (pătură care să fie crescătorie pentru
purici, pictarea cartofilor înainte de a-i pune în ciorbă etc.)
Similitudini între fiinţe, obiecte, fenomene, însuşiri etc.(de exemplu: ceainic-vapor; pian-vioară etc.)
Jocul cuvintelor
-enumerări de cuvinte în condiţii restrictive (de exemplu: se precizează prima sau ultima literă etc.)
-găsirea de cuvinte care să aibă sens, indiferent din ce parte le citeşti (de exemplu: coc-coc, coş-şoc, cal-lac, doc-cod, car-rac, sar-ras etc.)
-elaborări de sinonime
-punţi de cuvinte. Se aleg două cuvinte, cât mai diferite semantic şi se cere găsirea altor cuvinte, care din aproape în aproape, să şteargă
distanţa iniţială dintre ele. De exemplu: între caşcaval şi mister, geantă şi sare, unghie şi stele, mărar şi extraterestru etc.
ALTE METODE DE
Construirea de propoziţii în anumite condiţii
STIMULARE A C.
-să aibă un anumit număr de cuvinte, iar fiecare cuvânt să înceapă sau să se termine cu o literă
indicată
Lanţul cuvintelor. Cineva rosteşte începutul unei fraze, aceasta este preluată şi continuată de
vecinul său, apoi de altcineva, până când sunt angrenaţi toţi cei de faţă.
Rezonanţa cuvintelor. Se audiază o piesă muzicală expresivă, timp de 4-5 minute. Fiecare
participant, notează trei cuvinte (în funcţie de starea pe care i-a generat-o muzica respectivă).
Pornind de la aceste cuvinte, sunt concepute trei fraze. Pe rând, fiecare membru al grupului dă
citire producţiilor sale şi alege o frază, din totalitatea celor emise de coechipierii săi- frază- care
în conexiune cu una din propriile lui creaţii, îi vor inspira o nouă construcţie metaforică. De
xemplu: se ascultă „Fugă”de J. S. Bach. În funcţie de cuvintele alese (sublim, forţă, iubire) se
elaborează trei reflexii („Muzica lui Bach este o poartă înconfundabilă spre sublim”, „Spiritul are
suficientă forţă pentru a domina trupul”, „Dragostea e perisabilă, dar este tot ce avem mai
bun”). Din producţiile celorlalţi se alege fraza: „Iubirea poate îmblânzi orice fiinţă, chiar şi pe
Satan”. Această construcţie va genera o nouă cugetare: „Muzica lui Bach emană atâta iubire că
poate îmblânzi orice fiinţă, chiar şi pe Satan”.
ALTE METODE DE STIMULARE A C.
Exerciţiul dialogului: dialog cu propria ta umbră, dialog umoristic. De exemplu: între
Adam şi Eva; între un om care sforăie şi perna lui; între un purice şi piele; între
Eminescu şi un extraterestru etc.
Jocul întrebărilor: elaborarea unor întrebări problemă, cu privire la aer, apă, foc, stele.
De exemplu: ce măsuri trebuie să ia omenirea pentru a stopa scăderea vertiginoasă a
stratului de ozon din atmosferă?
Întrebări cu diverse destinaţii: adresate lui Dumnezeu, unei nuci, unei muşte etc. Întrebări
„De ce?”: De ce crezi că omul râde iar animalele nu râd?; De ce trebuie să murim?; De ce
surâde „Gioconda”
Exerciţiul de mimă
Jocul desenelor: să se deseneze cât mai multe figuri, pornind de la un cerc sau
triunghi, pătrat etc.Interpretarea unor linii, figuri geometrice sau desene. Realizarea
unor desene complexe, prin asocierea de figuri geometrice, imagini etc.
Desenarea portretului propriu. Pe o parte a colii de hârtie îţi desenezi figura, aşa cum
te văd alţii, iar pe verso, aşa cum ştii că este chipul tău în realitate, înclusiv cu trăsături
inaccesibile altora. Planşele sunt adunate, se amestecă şi se redistribuie
participanţilor. Fiecare persoană empatizează cu chipul primit şi îl interpretează. În
final, „posesorul” obrazului respectiv se deconspiră, confirmând acurateţea
„diagnosticului” făcut de colegul său.
ALTE METODE DE STIMULARE A C.
Realizarea unei picturi, pe fondul unei partituri muzicale serene, liniştitoare, ce stimulează introspecţia.
Inventar al dorinţelor
Exerciţiul empatic. Toţi membrii grupului sunt invitaţi să empatizeze cu cele mai diferite lucruri
De ce ne naştem?
Ce este lumina?
Ce este un curcubeu?
Ar trebui să-şi dea personalitatea la „retopit”, pentru a scăpa de prejudecăţi, în privinţa servituţilor
care urmează
Ar trebui să se consoleze când soţia lucrează în prelungiri la serviciu sau iese la bere cu „fetele”
Pentru că bărbaţilor nu li se oferă flori drept cadou, florăriile din preajma maternităţilor ar intra în
colaps financiar
Bugetul portarilor ar scădea căci, soţia ar putea intra numai pe ochi dulci să-şi vadă „lehuzul” şi odrasla
C
G
F
B tema D
H
E
A
JIGSAW (MOZAIC) - 1
Jigsaw (în engleză jigsaw puzzle înseamnă mozaic) sau “metoda grupurilor
interdependente” este o strategie bazată pe învăţarea în echipă (team-
learning). Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină
expert. El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor
asimilate, celorlalţi colegi. Metoda presupune o pregătire temeinică a
materialului dat spre studiu elevilor. Educatorul propune o temă de studiu
pe care o împarte în patru sub-teme. Pentru fiecare temă în parte
educatorul trebuie să dea un titlul, sau pentru fiecare să pună o întrebare.
Fiecare membru al grupei va primi ca obiect de studiu materiale necesare
fiecărei sub-teme, pentru care va alcătui şi o schemă. La sfârşit elevii îşi
comunică ce au învăţat depre sub-tema respectivă. Aranjarea în clasă a
grupurilor trebuie însă să fie cât mai aerisită, astfel încât grupurile să nu se
deranjeze între ele. Obiectul de studiu poate constitui şi o temă pentru
acasă, urmând ca în momentul constituirii mozaicului fiecare “expert” să-şi
aducă propria contribuţie.
METODA PIRAMIDEI (METODA
BULGĂRELUI DE ZĂPADĂ)
Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă are la bază împletirea
activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor.
Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un
demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a
unei probleme date. Această metodă are mai multe faze: faza introductivă –
învăţătorul enunţă problema, faza lucrului individual – fiecare elev lucrează
individual timp de 5 minute la soluţionarea problemei, faza lucrului în perechi –
elevii se consultă cu colegul de bancă, sunt notate toate soluţiile apărute, faza
reuniunii în grupuri mai mari – elevii de consultă asupra soluţiilor în grupuri
alcătuite dintr-un număr egal de perechi, faza raportării soluţiilor în colectiv şi
faza decizională. Ca şi celelalte metode care se bazează pe lucrul în perechi şi în
colectiv, metoda piramidei are avantajele stimulării învăţării prin cooperare, al
sporirii încrederii în forţele proprii prin testarea ideilor emise individual, mai
întâi în grupuri mici şi apoi în colectiv. Dezavantajele sunt de ordin evaluativ,
deoarece se poate stabili mai greu care şi cât de însemnată a fost contribuţia
fiecărui participant.
STARBURSTING
(EXPLOZIA STELARĂ)
Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a
creativităţii, similară brainstormingului. Scopul metodei este de a obţine cât mai multe întrebări şi astfel
cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativităţii individuale şi de
grup. Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de
întrebări la întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltă construcţia de idei pe idei. Modul de procedure
este simplu.se scrie problema a cărei soluţie trebuie “descoperită” pe o foaie, apoi se înşiră cât mai
multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul ce?, când?,
cum?, de ce? – unele întrebări ducând la altele din ce în ce mai complexe care necesită o concentrare
tot mai mare.
Cum?
Unde? Cine?
„ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU /AM ÎNVĂŢAT”
Getzels şi Jackson (1963), în urma unui studiu realizat pe 449 de adolescenţi constată, în ceea ce
priveşte atitudinea profesorilor, că acestora le este mai simpatic grupul celor cu rezultate
şcolare bune, decât categoria medie a elevilor, iar pe cei „creativi” mai puţin simpatici decât
aceeaşi medie.
Cercetarea întreprinsă de M.A. Walach şi W. Kogan (1965) confirmă faptul că cea mai
dezavantajoasă categorie de elevi în şcoală este cea care posedă o creativitate ridicată pe un
fond de inteligenţă modestă.
M. Jigău (1994) consideră că învăţământul actual se adresează doar unui copil mediu statistic şi
nu variabilităţii reale a populaţiei şcolare.
Şcoala nu trebuie să se limiteze doar la a transmite cunoştinţe şi a-i face pe elevi să evite eşecul
şcolar, ci trebuie să-şi asume rolul de a-i ajuta pe elevi să-şi descopere propriile potenţialităţi,
adică „să-i înveţe să fie, să devină” (Bandura, 1978/2009).
Se impune ca şcoala să realizeze o mai accentuată articulare a practicului în teoretic şi invers (M.
Bejat, 1981).
CREATIVITATEA ÎN
ȘCOALĂ
Este necesară o restructurare a programelor şcolare,
atât pe orizontală, prin extinderea disciplinelor care
deservesc direct creativitatea (literatură, muzică,
desen) cât şi introducerea unor discipline creative noi
(ca de pildă, un curs de creatologie, cu regim de
disciplină şcolară autonomă), cât şi pe verticală, prin
evitarea supraîncărcării.
În acest sens, s-a demonstrat că excesul de informaţii –
contraproductiv = A. Munteanu (1994/2011)=
supraîncărcarea fiind considerată un adevărat „strigoi
pedagogic”, care bântuie frecvent în şcoala
contemporană.
CREATIVITATEA ÎN ȘCOALĂ
– ÎNVĂȚĂMÎNTUL PRIN
DESCOPERIRE
este necesară şi revizuirea metodelor tradiţionale, prin promovarea unor
metode noi:
învăţământul prin descoperire (learning by discovery), în care materia de învăţat
nu este oferită elevului în formă finală, ci acesta trebuie să-şi dezvolte o anumită
structură cognitivă pe cont propriu, să descopere singur.
A. Stoica (1992/2005) pledează pentru un învăţământ prin descoperiri în grupuri
mici de către patru elevi.
metoda descoperirii dirijate;
utilizarea testelor de diagnoză a creativităţii ca exerciţiu de stimulare a ei;
asimilarea în practica şcolară curentă a metodelor de stimulare a creativităţii în
grup: brainstorming, sinectica , etc– v. slide-urile anterioare.
CREATIVITATEA ÎN ȘCOALĂ
–PROCEDEE
W. Lőwenfeld, E.D. Torrance, F.E. William (apud A. Munteanu, 1994/2011)
antrenarea elevilor, în enunţarea tuturor obiectelor ce fac parte dintr-o clasă;
a obiectelor ce posedă însuşiri similare; a tuturor particularităţilor unei clase
de obiecte;
dezbaterea pe marginea unor probleme, evenimente şi formularea tuturor
explicaţiilor posibile;
discuţii colective privind rezolvarea unor contradicţii;
reformularea ideilor şi confruntarea cunoştinţelor vechi cu cele noi;
analiza şi interpretarea desenelor, a obiectelor sau materialelor din diferite
unghiuri de vedere pentru a descoperi ceea ce este ascuns la prima vedere;
organizarea de diverse jocuri ale fanteziei în care elevii să-şi imagineze
modalităţi de aplicare a diferitelor plăsmuiri.