PSIHOPEDAGOGIA

CREATIVITĂȚII

(SUPORT CURS)
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

Creativitatea – mister sau domeniu de

cercetare ştiinţifică ?

În trecut – domeniu sacru, învăluit în taină

Mai târziu, la mijlocul sec XX – demitizare, salt

calitativ privind studiul creativităţii
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

Iniţial studiul creativităţii Ulterior, democratizarea

poartă amprentă elitistă şi abordării creativităţii,
individualistă odată cu asimilarea
1841 – Th. Cartylia metodei experimentale a
1869 – F. Gabon lui W. Wundt (1879) ð
1904 – H. Ellis necesitatea abordătii
1929 – E. Kretschmer deopotrivă a creativităţii
1931 – W. Lange-Eichbaum mari (a geniului) cât şi a
1952 – G. Révész creativităţii mici (a omului
normal)
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

L.M. Terman – (1920) coordonatorul unei cercetări longitudinale

intitulată: “Genetic Studies of Genius”
- 250.000 de elevi cu vârstele cuprinse între 6-12 ani şi IQ 140.
- testarea a fost repetată în timp fără a fi înregistrate modificări.
- la vârsta de 47 de ani, 71% dintre cei testaţi erau oameni de
afaceri, intelectuali sau cadre medii.

ð Acestă cercetare a alimentat prima eroare teoretică şi

metodologică: Identificarea creativităţii cu inteligenţa şi declararea
testelor de inteligenţă ca instrumente privilegiate în sondarea
creativităţii.
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

E.P. Torrance:
Testele de inteligenţă reprezintă o “plasă
cu ochiuri mult prea largi, care fac să se
piardă 70% dintre indivizii cei mai creativi.”
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

Această inadvertenţă a fost sesizată de P.S.

Simpson, în 1992, care elaborează primele
teste de creativitate, destinate să
completeze tradiţionalele teste de inteligenţă.
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

1950 – SUA: comisia pentru Resurse Umane şi

pentru Perfecţionare
1950 – SUA, J. P. Guillford – discurs privind
creativitatea în cadrul Asociaţiei Psihologilor
Americani.
J.P. Guillford este considerat “părintele”
creatologiei.
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

Lucrări de referinţă elaborate de Guillford:

q The Structure of Intellect (1956) – care
prezintă binecunoscutul model tridimensional
al intelectului;
q The Nature of Human Intelligence (1967)
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

v 1950 – Universitatea Nebraska, la iniţiativa prof. R.P. Crawford

sunt organizate cursuri de gândire creativă pentru studenţi;
v 1950 – J.Clark şi H. Harven introduc în cursurile lor de
economie, respectiv marketing, primele metode creative de
predare;
v C. Taylor – Universitatea Utah, realizează seminarii pentru
profesori în vederea dezvoltăţii “învăţământului creativ”;
v J. A. Velbnis – şcoala din Dayton (Ohio), realizează cursuri
falcutative de creativitate artistică pentru copii.
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

Lansarea primului satelit artificial de către

U.R.S.S. (1957) a stimulat orgoliile
americane, provocând replieri şi serioase
analize privind studiul creativităţii.
S.U.A. A conştieintizat necesitatea stimulării
organizate şi sistematice a cercetării privind
creativitatea.
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

Conform datelor furnizate de Beaudot, într-

un singur an (1965), în S.U.A. Au fost
publicate peste 66.300 de lucrări consacrate
creativităţii
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

În România:
C. Rădulescu-Motru Fl. Ştefănescu-Goangă
M. Ralea V. Pavelcu
T. Vianu Şt. Zisulescu
L. Blaga P. Popecu-Neveanu
E. Gruber

P. Popescu-Neveanu este autorul unei teorii originale de esenţă

bifactorială (vectori şi operaţii), care plasează creativitatea “în contextul şi
la nivelul cel mai cuprinzător al SPU”.
SCURT ISTORIC PRIVIND
STUDIUL CREATIVITĂŢII

U. Şchiopu
M. Bejat
M. Rocco
A. Stoica
S. Marcus
Definiţii ale creativităţii

Etimologie: lat. “creare” = a zămisli, a făuri, a

naşte
Termenul de “creativitate” a fost introdus în
vocabularul psihologic în 1937 de către
psihologul american Gordon Allport, înlocuind
vechii termeni: “spirit inovator”, “inventivitate”,
“talent”.

Nu există un consens în definirea creativităţii.

Definiţii ale creativităţii

1. “Creativitatea este capacitatea de a modela

experienţa în forme noi şi diferite, capacitatea de a
percepe mediul în mod plastic şi de a comunica
altora experienţa unică rezultată” (I.A. Taylor, 1959);
2. “Creativitatea este procesul modelării unei idei sau
unei ipoteze al testării acestor idei şi al comunicării
rezultatelor” (E.P. Torrance, 1962);
3. “Creativitatea reprezintă interacţiunea optimă,
generatoare de nou dintre atitudini şi aptitudini” (P.
Popescu-Neveanu, 1978);
4. “Creativitatea este capacitatea de a imagona
răspunsuri la probleme, de a elabora servicii inedite
şi originale” (E. Limbos, 1988).
Definiţii ale creativităţii

n În literatura de specialitate se vehiculează,

alături de creativitate, termeni ca:
ü invenţie,
ü inovaţie,
ü descoperire
Definiţii ale creativităţii

n Invenţia - presupune găsirea noului care

îmbogăţeşte arsenalul de cunoştinţe şi
obiecte existente.
n Inovaţia - are o coloratură pragmatică şi
constă în aplicarea, implementarea noutăţii
într-o formă de activitate din circuitul
economic. (J.S. Schumpler)
n Descoperirea semnifică dezvăluirea unor
legităţi ce guvernează dintotdeauna
realitatea, evident şi înainte de explicitarea lor
teoretică.
Definiţii ale creativităţii
C.W. Taylor (1959) - 2 idei sunt relevante în abordarea pe verticală a
cretivităţii:

n “toţi oamenii sunt într-o măsură oarecare creatori în mod potenţial”;

n există mai multe nivele de structurare a creativităţii:

expresiv (specific universului copilăriei),

productiv (dobândirea unor îndemânări pentru anumite domenii)
inventiv (conexiuni noi între elemente deja cunoscute),
inovativ (prezent la un număr restrâns de persoane, constă în găsirea
unor soluţii noi originale, curezonanţă teoretică şi practică),
emergentiv (palierul cel mai înalt, specific doar geniilor, care prin
contribuţia lor au revoluţionat un întreg domeniu al ştiinţei, tehnicii
sau artei)
Raportul creativitate / inteligenţă

l Creativitatea, în calitatea sa de funcţie a personalităţii,

subordonează inteligenţa (atât în sens de gândire
convergentă, cât şi de gândire divergentă) ca pe un
factor esenţial dintr-un registru mai larg de factori
implicaţi (intelectuali şi nonintelectuali)
Raportul creativitate / rezolvare de
probleme

l 1963, A.Newel, J.C.Show şi M.A. Simon considerau creativitatea

ca pe o formă specifică de rezolvare de probleme.
l 1967, J.P.Guillford, le tratează ca pe nişte procese identice
l D.P.Ausubel şi F.G. Robinson apreciau că, spre deosebire de
rezolvarea problemelor, cretivitata uzitează atât de cunoştinţe, cât
şi de strategii care nu sunt date clar ca relevante pentru problema
respectivă
l 1988, J.T. Dillon menţionează că “definitorie pentru creativitate
este problematizarea, adică găsirea (formularea) problemelor şi
nu atât rezolvarea lor”.

Concluzie:
Activitatea creatoare este mai complexă decât activitatea de
rezolvare de probleme.
Dimensiunile creativităţii

l Creativitatea este un fenomen extrem de

complex, cu numeroase faţete sau
dimensiuni:
§ Procesul creaţiei
§ Persoana (personalitatea) creativă
§ Produsul (performanţa) creaţiei
§ Mediul din care emerge
Procesul creaţiei

l O serie de psihologi au încercat să surprindă

actul creator în procesualitatea lui, să-l
conştientizeze şi să-l prindă în anumite
modele operaţionale şi funcţionale.

l S-a ajuns astfel la conturarea unor etape sau

faze ale procesului de creaţie (G. Wallas,
1926; J.P.Guilford,1966), precum şi la
elaborarea unor modele ale factorilor
intelectuali implicaţi în procesul de creaţie
(J.P.Guilfordd, R.J. Sternberg)
Procesul creaţiei

l Fazele procesului de creaţie:

1. Prepararea
2. Incubaţia
3. Iluminarea
4. Verificarea
Procesul creaţiei
l Prepararea – constă în conştientizarea existenţei unei
probleme şi, desigur, culegerea unor informatii legate de ea;

l Incubatia – se petrece în inconştient (sau în preconştient, după

unle explicaşii psihanalitice), implică o perioadă de aşteptare în
care problema rămâne "nedesţelenită" până în momentul

l Iluminării (inspiraţiei, intuiţiei, insight-ului) - când apare, în

planul conştiinţei, pe neaşteptate, o străfulgerare, pe baza
căreia este rezolvată problema, după care, urmează

l Verificarea, un proces de punere la punct, un gen de revizuire.

Procesul creaţiei

l R.K. Merton vorbeşte de serendipitate –

adică şansa de a găsi soluţia la o
problemă într-un moment în care nu
polarizează în mod explicit atenţia
creatorului
l Pasteur avertiza însă asupra faptului că
întâmplarea ajută numai o minte
pregătită
Procesul creaţiei

Factorii ce intervin în sfera creativităţii:

l factori interiori, structurali (psihici) –
sunt factorii ce ţin de persoană.
l factori exteriori (conjucturali) – sunt
factorii socio-culturali.
l factori psiho-sociali – sunt factorii ce ţin
de interacţiunea persoanei cu mediul.
l factori socio-educaţionali
Procesul creaţiei

l Factorii interiori sunt:

1.factorii intelectuali,
2.factorii motivaţionali – afectivi şi
3.factorii de personalitate.
Procesul creaţiei
l Factorii intelectuali:

- Gândirea creativă – gândirea, în formele ei divergentă şi

convergentă este utilă pentru creaţie.

***Guillford aprecia că gândirea divergentă influenţează procesul creaţiei

prin patru caracteristici:
1. fluiditate (bogăţia şi rapiditatea debitului asociativ),
2. flexibilitate (restructurarea rapidă şi adaptată a traiectoriei
gândirii),
3.originalitatea (capacitatea de a da răspunsuri neuzuale) şi
4.elaborarea (punerea în practică şi caracterul inedit al ideilor).

Pentru procesul creativ este necesară stimularea gândirii mixte, care

presupune combinarea şi interacţiunea dintre cele două forme ale
gândirii.
Procesul creaţiei
l Imaginaţia – în viziunea lui Osbourn, imaginaţia are două forme:
creativă şi necreativă.

- Formele necreative sunt cele reproductive, orientate spre trecut.

Acestea au un caracter spontan (ex: visul, reeveria). Aceste
forme sunt în general necontrolate, dar dacă persoana este
conştientă, atunci ele pot fi şi controlate.
- Formele creative sunt: imaginaţia anticipativă (se proiectează
viitorul, se formulează o ipoteză), imaginaţia expectativă
(presupune schiţarea aşteptărilor pe care le avem de la o soluţie,
o persoană, de la viitor).

- Aceste forme au două funcţii fundamentale în procesul

creativităţii: declanşează procesul de căutare a ideilor şi ne
permit să schimbăm ceea ce există.
Procesul creaţiei

l Inteligenţa – este un “fenomen”

spontan. Se realizează în special prin
intuiţie, cunoaştere instinctuală, fler.
Procesul creaţiei

l Factorii motivaţionali – afectivi - se

referă la motivaţia creatoare, respectiv la
motivaţia intrinsecă. Aceasta are
caracter ofensiv, de creştere, are
caracter neperiodic şi divergent.
În ceea ce priveşte afectivitatea,
creativitatea poate fi definită ca
inteligenţă + afectivitate.
Procesul creaţiei

Factorii de personalitate se referă la:

Ø factori atitudinali,
Ø factori aptitudinali,
Ø factori temperamentali şi
Ø factori caracteriali.
Persoana (personalitatea) creativă

l E.P. Torrance a identificat următoarea listă de

trasături ale persoanelor creative:
- Curajos în convingeri
- Curios
- Cercetător
- Independent în judecată
- Intuitiv
- Preocupat de sarcinile care i se dau
- Idealist
- Doritor să-şi asume riscuri
Persoana (personalitatea) creativă

T.Tardif şi R. Sternberg (1988) sintetizează rezultatele mai multor

studii asupra caracterizicilor motivaţional-atitudinale ale
personalităţii creative:
- Spirit de aventură
- Perseverenţă
- Înclinaţie spre cercetare
- Deschidere către experienţe noi
- Spirit de lider
- Disciplină şi capacitate de ordonare a propriei activităţi
- Motivaţie intrinsecă
- Prezenţă socială bună
- Toleranţă la ambiguitate
- Neconvenţionaliatate în comportament
Persoana (personalitatea) creativă

l Atitudinile creative

P. Popescu-Neveanu, autorul unui model

bifactorial al creativităţii, plasează creativitatea
în “interacţiunea optimă, generatoare de nou,
dintre aptitudini şi atitudini. Aptitudinile nu sunt
creative prin ele însele, ci devin în măsura în
care sunt activate şi valorificate prin motive şi
atitudini creative”.(1978)
Persoana (personalitatea) creativă

l În opinia lui Popescu-Neveanu, aptitudinile creative

acţionează ca vectori ce orientează şi energizează
activitatea.

l Cele mai importante atitudini creative sunt:

- Încrederea în forţele proprii şi înclinaţia puternică spre
realizarea de sine;
- Interesul puternic şi devotamentul pentru profesiunea
aleasă
- Atitudinea antirutinieră
- Perseverenţa
- Simţul valorii şi atitudinea valorizatoare
Persoana (personalitatea) creativă

l C Davis (1999) prezintă o listă cu atitudini

considerate necreative:
- Egoismul (intoleranţa, centrarea pe sine,
snobismul)
- Impulsivitatea exagerată (nerăbdarea,
iresponsabilitatea, imprudenţa)
- Încăpăţânarea (cinismul, răzvrătirea, lipsa de
cooperare)
- Imaturitatea
- Neatenţia, uitarea
- Lipsa de comunicare
Produsul (performanţa) creaţiei
l Criteriile cel mai frecvent indicate pentru a
aprecia că un produs este creativ sunt:
- Noutatea
- Unicitatea
- Originalitatea
- Valoarea
- Utilitatea socială

La acestea se adaugă validarea socială.

Contextul (mediul) creaţiei

l Teresa Amabile (1983) introduce mediul

social ca şi componentă structurală a
creativităţii
l Factorii sociali intervin ca susţinători sau
inhibitori ai creativităţii
l Creaţia nu poate fi apreciată în afara
mediului cultural de referinţă.
Dezvoltarea creativităţii in
învăţământ
l Pentru a se ajunge la o astfel de
performanţă, e nevoie de preocupare
specială, de condiţii favorabile dezvoltării
imaginaţiei. Şi, intr-adevar, asistăm
astazi la deschiderea unor ,,cursurii de
creativitate’’ si chiar ,,şcoli de inventică’’.
l Ce se poate face deci pentru stimularea
creativităţii?
Dezvoltarea creativităţii in
învăţământ
lA stimula creativitatea înseamnă a
identifica blocajele şi de a găsi soluţii
practice de depăşire a lor. O altă cale de
stimulare este stimularea propriu-zisă a
creativităţii prin formarea de atitudini
creative.
Dezvoltarea creativităţii in
învăţământ
l Martin Covington a introdus conceptul de
”copil creator”, căruia i-a găsit
următoarele caracteristici tipice:
l nevoia permanentă de explorare.
l plăcerea copilului de a risca.
l punerea frecventă de întrebări.
Dezvoltarea creativităţii in
învăţământ
A. Blocajele creativităţii

1) Mai întâi, sunt amintite blocajele culturare.

Conformistul este unul din ele: dorinţa oamenilor ca
toti cetăţenii să gândesca şi să se poarte la fel.

Cei cu idei sau comportări neobişnuite sunt priviti cu

suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce
constituie o descurajare pentru asemenea persoane.
Apoi, există, în general, o neincredere in fantezie si
o preţuire exagerată a ratţunii logice, a
raţionamentelor.
Dezvoltarea creativităţii in
învăţământ
l Blocajele creativităţii
- Blocaje metodologice sunt acelea ce rezulta
din procedeele de gindire. Asa e cazul
rigiditatii algoritmilor anteriori
- Noi sintem obisnuiti să aplicăm într-o
situaţie un anume algoritm si, deşi nu pare
a se potrivi, stăruim în a-l aplica, în loc să
îcercăm altceva. De asemenea, se observă
cazuri de fixitate functionala: folosim
obiecte şi uneltele potrivit funcţei lor.
Dezvoltarea creativităţii in
învăţământ
l În fine, mai există şi blocaje emotive, întrucât, aşa cum
se ştie, factorii afectivi au o influenta importanta:teama
de a nu greşi, de a nu se face de ras, poate împiedica
pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de
vedere neobişnuit.
l De asemenea, graba de a accepta prima idee este
greşita, fiindcă rareori soluţia apare de la început. Unii
se descurajează rapid, dat fiind ca munca de creaţie,
de inovaţie este dificilă şi solicită eforturi de lunga
durata. Si tendinţa exagerata de a-i întrece pe altţi
implică evitarea ideilor prea deosebite şi dăunează
procesului de creaţie.
Dezvoltarea creativităţii in
învăţământ
l Metoda Brainstorming – este o metodă de stimulare a creativităţiiîn
grup ce are la bază principiul ”Cantitatea generează calitatea” în sensul
că se urmăreşte obţinerea de cât mai multe idei cu putinţă. Principiile
acestei metode sunt:
l conducătorul grupului de brainstorming le explică membrilor acestui grup
să nu fie preocupaţi de calitatea ci de cantitatea ideilor lor.
l în momentul în care cineva spune o idee, oricât de absurdă ar fi ea, este
interzisă criticarea ei.
Dezvoltarea creativităţii in învăţământ
l se acceptă orice fel de idee.
l se poate porni în asociere de la orice idee venită din grup.
l imaginaţia liberă este extrem de stimulată.
l tema poate fi propusă fie de către grup, fie de cel care conduce grupul.
Metoda checklistingurilor – se dau liste de termeni la care subiectul
trebuie să găsească tot felul de asociaţii.