5/32 Elaboraţi un eseu, axat pe analiza comparativă dintre “curriculumul centrat pe elev”

şi „curriculumul centrat pe disciplina şcolară”.

Conceptul de curriculum educaţional reprezintă un termen-cheie în problematica teoriei şi

a practicii educaţionale și cuprinde totalitatea proceselor şi a experienţelor de învăţare concrete,
directe şi indirecte, concepute şi preconizate de către şcoală şi prin care trece elevul pe durata
parcursului său şcolar. Sau, într-un sens mai larg, mai complex „Curriculum presupune un sistem
complex de procese decizionale, manageriale sau de monitorizare care preced, însoţesc şi
urmează proiectarea, elaborarea şi implementerea, evaluarea şi revizuirea permanentă şi
dinamică a setului de experienţe de învăţare oferite în şcoală” (Crişan, 1998).

Curriculum-ul înțeles în integralitatea și globalitatea sa se poate clasifica în funcție de

diverse criterii, cu precizarea faptului că între diferitele tipuri de curriculum se stabilesc, în mod
firesc, multiple interacțiuni.

Luând primul criteriu de clasificare, și anume semnificația paradigmatică, regăsim două

tipuri de curriculum: curriculum centrat pe disciplina şcolară şi curriculum centrat pe elev.
Aceste două tipuri oferă viziuni total diferite a modului de predare și învățare a elevilor: una
tradițională și una modernă.

Curriculum-ul centrat pe disciplina școlară are ca temelie ideea că, nevoile educaţionale
şi interesele cognitive sunt aceleaşi pentru toţi elevii, procesul curricular desfăşurându-se deci în
mod previzibil după o schemă clasică: alegerea informațiilor de către profesor, prezentarea și
susținerea acestora cu argumente și exemple cât mai concrete, aprofundarea prin intermediul
exercițiilor aplicative, recapitularea materiei parcurse până în momentul respectiv și mai apoi
evaluarea elevilor pentru a vedea și a știi câte cunoștiințe au acumulat pe parcursul acestui întreg
proces.

Total opus acestei abordări, curriculum-ul centrat pe elev urmărește, așa cum precizează
principiul în sine, dezvoltarea elevului potrivit caracteristicilor acestuia și nevoilor educaționale
exprimate. Aceasta paradigmă este caracteristică învățământul modern și prezintă o altă
modalitate de abordare a procesului de predare-învățare. Se urmărește în primul rând selecția
unor conținuturi și informații depinzând de obiectivele și nevoile individuale ale elevilor. De
asemenea, examinările tradiționale sunt înlocuite cu probele de evaluare formative și cu noi
metode de evaluare- încurajarea reflecţiilor, a autoevaluării şi autoreglării comportamentului de
învăţare (metacogniţia);

Așezând aceste două concepte una lângă alta se poate observa că fiecare aduce cu sine o
serie de avantaje și dezavantage.

Analizând din perspectiva cadrului didactiv, metoda tradițională a curriculum-ului

centrat pe educația școlară îi este mult mai la îndemâna față de cea modernă, întrucât acesta
beneficiază de o organizare mult mai bună. De ce? Pentru că obiectivele și conținuturile sunt
precizate cu rigoare, trebuie doar urmate și îndeplinite pas cu pas. Se parcurge o schemă clasică,
pliabilă pentru toți elevii, și totodată, metoda expusă corespunde modului în care majoritatea
profesorilor au fost intruiți să predea. Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația
trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. Exact același lucru
exprimă și curriculum-ul centrat pe educația școlară.

Totuși însă, ce reprezintă un avantaj pentru profesor, constituie un oarecare dezavantaj

pentru elevi, astfel că nu se pune, atât cât ar trebui, accent pe interesele, nevoile și experiențele
personale ale acestora, aspect care va reduce motivația de învățare pe parcursul procesului
educational, cât și dorința de implicare.

În paralel, viziunea modernă țintește fix spre dreptul fiecărui copil la instrucţie şi educaţie
pe măsura potenţialului şi capacităţilor sale. Altfel spus, pe prim plan se trec nevoile, interesele,
aspiraţiile elevului, lucru care permite fiecărui copil să avanseze în ritmul său şi să fie tratat în
funcţie de aptitudinile sale de învăţare. Practic, elevii beneficiază, într-un fel, de o “educație
personală” care le va aduce pe viitor beneficii precum posibilitatea de a își rezolva și depășii
anumite probleme personale.”Scopul educatiei este transferul de flacără” cugeta Vasile Ghica.
Gând ce se mulează perfect cu această nouă abordare. Tranferul și aprinderea unei flăcări
individuale în mintea și sufletul fiecărui copil.

Desigur, în această situație, munca profesorului se mărește considerabil, întrucât este

nevoit să diferențieze intruirea, să selecteze informații fiecărui copil și mai apoi, sa le explice.
Aici se constituie dezavantajul. Timpul, una din cele mai actuale probleme ale societății. Lipsa
de timp, de libertate, criza termenului prestabilit, frica de a nu aduce până la sfârșit ceea ce
trebuie făcut. Iar pentru cadru didactic, curriculum-ul centrat pe elev se constituie într-un proces
mult mai dificil, mult mai complex, mult mai greu de realizat și pun în aplicare. Necesită mult
mai multă muncă, răbdare, concentrare.

Subiectul de analiză este unul cât se poate de complex, vast, aducând cu sine o
multitudine de argumente pro-contra. În final, așa cum este precizat anterior, cele două tipuri de
curriculum aduc o serie de beneficii, bineînțeles însoțite de anumite dezavantaje, fie că vorbim
de elevi, fie că vorbim de profesori.