Reforma curriculară – definire şi caracteristici

Am ales această temă deoarece consider că este necesar ca noi, în calitate de

viitoare cadre didactice să ştim ce reprezintă reforma curriculară, care sunt
avantajele şi dezavantajele modificării acesteia pentru elevi.

Literatura de specialitate oferă numeroase definiţii conceptului de reforma a

curriculumului. Reţinem cateva definiţii:
a) „o schimbare fundamentala proiectata si realizata la nivelul sistemului de
educatie/invatamant; in orientarea acestuia (schimbarea finalitatilor), in
structura acestuia (de baza, materiala, de relaţie, de conducere) si in continutul
procesului de instruire (schimbarea planului de invatamant, a programelor si a
manualelor/cursurilor scolar/universitare, a altor materiale destinate invatarii)".
b) „o schimbare globala a sistemului de educaţie, realizata la nivel de finalitati
(ideal, scopuri strategice, obiective generale şi specifice), de structura (de
organizare, de conducere, de relaţie cu societatea, de valorificare a resurselor
pedagogice / informaţionale, umane, didactico-materiale, financiare), de
continut (un nou plan de invatamant, noi programe şi manuale şcolare /
universitare)".
c) „o organizare noua, bazata pe structuri noi, programe noi, metode noi"
d) „o modificare ampla a sistemului in orientare, structura si continut"
e) „O reproiectare a educaţiei „care se refera la inovaţiile structurale ale
sistemului", produse la nivelul relaţiilor ierarhice dintre treptele de invatamant,
in contextul deschiderii scolii fata de societate
f) o restructurare care are ca "punct de plecare reconsiderarea substanţiala a
finalitatilor proprii invatamantului si educaţiei"

Reforma curriculară este în mod implicit şi o reformă a sistemului de

învăţământ. Reforma nu trebuie confundată cu schimbarea pedagogică (realizabilă,
în mod curent, în cadrul procesului de învăţământ, metodele de instruire,
1
construcţiile şcolare, perfecţionarea cadrelor didactice). Reforma învăţământului
constituie o inovaţie structurală şi sistemică realizată în cadrul sistemului de
învăţământ.
Analiza conceptului de reformă, având implicaţii în domeniul curricu-
lumului, are nevoie de trasarea anumitor coordonate metodologice, istorice şi
comparate. Reforma curriculară trebuie apreciată din punctul de vedere al cauzelor
sale profunde.
Cauzele care impun, la anumite intervale de timp, proiectarea unor reforme
curriculare reflectă factori care marchează evoluţia istorică a societăţii şi a şcolii;
Reformele întreprinse în prima jumătate a secolului XX, denumite adesea
„reforme naţionale", sunt caracterizate prin următoarele tendinţe: adaptarea, uneori
întârziată, la transformările ample, declanşate la nivel social; desfăşurarea
spontană, fără o planificare metodică a schimbărilor pedagogice dorite sau
necesare; modificarea parţială a structurii sistemului, acţionând, „pe rând, la
nivelul învăţământului primar, secundar, profesional etc.", cu reluarea ciclului
după 1-2 generaţii; orientarea prioritară spre „prelungirea învăţământului
elementar cu 1 - 2 ani". Reformele realizate în a doua jumătate a secolului XX,
apreciate adesea ca „reforme globale", sunt caracterizate prir, următoarele mutaţii
esenţiale: orientarea spre transformări globale, care au în vedere toate nivelurile
sistemului de învăţământ, toţi elevii, indiferent de statutul lor social sau pedagogic;
dobândirea unui caracter universal,
Proiectarea reformei învăţământului impune respectarea următoarelor
principii metodologice:
a) abordarea globală a schimbării (la nivelul corelaţiei dintre noile finalităţi,
noua structură de organizare şi noul curriculum)
b) restructurarea inovatoare a sistemului (căutând un nou echilibru între
diferitele tipuri şi niveluri de şcolarizare);
c) asigurarea concordanţei între strategia reformei şi măsurile operative de
implementare a acesteia;
d) fundamentarea pedagogică a reformei la nivel paradigmatic (stabilirea
premiselor, definitivarea conceptelor de bază şi operaţionale, elaborarea proiectului
reformei care vizează noile finalităţi, noua structură, noul curriculum).
2
 Cursurile de pedagogie publicate în ultimii ani, analizând reformele care au
avut loc în sistemele de învăţământ contemporane, prin studii de istorie şi de
pedagogie comparată, constată existenţa unor note comune situate sub genericul
„reformei curriculare". Este semnalat faptul că ,.una din aceste note comune este
tocmai punerea accentului pe reforma curriculumului şi, în special, pe reforma
conţinuturilor învăţământului", care marchează:
1) „valorificarea noilor tehnologii de informare şi comunicare ca mijloace
didactice în instrucţie şi autoinstrucţie";
2) pregătirea elevilor pentru a face faţă în viitor situaţiilor de viaţă cu care se
vor confrunta prin acţiuni menite să stimuleze iniţiativa, implicarea şi participarea
activă";
3) „promovarea într-o măsură tot mai mare a interculturalismului";
4) „respectarea principiului pedagogic al educaţiei permanente şi
considerarea pregătirii individului pentru autoinstruire şi autoeducare ; un obiectiv
general al învăţământului"

Studiu de caz: Efectele reformei curriculare din Finlanda în comparaţie

cu România

De 23 de ani in Romania se face reforma in invatamant. Încadrate ca reforme

ale invatamantului, in mod corect sau incorect, schimbările intervenite in sistemul
de invatamant, dictate de necesitatea obiectiva, reala generata de schimbarea
sistemului politic din Romania dupa Revoltutia din decembrie 1989, dar si de
interesele personale si de grup ale actorilor politici, au provocat invatamantului
romanesc grave deservicii.
Se vorbeşte zilnic despre ineficienta sistemului de invatamant romanesc,
performantele scăzute ale absolvenţilor pe diveste cicluri şcolare, neadaptarea
reţelei şcolare cu cererea pe piaţa muncii, competenta profesionala slaba si statutul
socio-moral nepotrivit al cadrelor didactice, necompetitiv in plan extern.
Si tot zilnic invatamantul romanesc are parte de noi modificări, imbunatatiri,
schimbări, reasezari care sunt prezentate ca masuri menite sa reformeze educaţia.

3
 Se vorbeşte tot mai des despre consecinţele exportului de inteligenta, a
exodului de tineri către aleg sa studieze in scoli cu recunoaştere europeana si tari
care oferă sanse egale de pregătire si condiţii reale de integrare socio-profesionala.
Eventualele rezultate de varf ale elitelor şcolare nu poate fi masura corecta a
performantelor invatamantului romanesc si reformelor aplicate acestuia. Numai
capacitatea reala a tinerilor şcolarizaţi de a face fata provocărilor si schimbărilor
rapide care au au loc in societatea contemporana poate fi o masura corecta a
performantelor unui sistem de invatamant.
Analiza reformelor invatamantului din tarile de top privind performantele
şcolare comparativ cu ceea ce a însemnat reforma invatamantului in Romania si
implementarea acesteia ne oferă posibilitatea emiterii catorva puncte de vedere
care explica de ce invatamantul romanesc nu este in prezent unul eficient.
Un clasament realizat pe baza rezultatelor obtinute de elevi la testele
internaţionale intre anii 2006-2010 si diverse statistici privind rata de absolvire sau
numărul de studenti, situeaza Finlanda pe primul.
Analizand situatia din tarile situate pe primele locuri, raportul arata ca, desi
intre sisteme exista multe si semnificative diferente, toate au ceva in comun:
cultura susţinerii educaţiei si evidentiaza importanta pe care o acorda aceste tari
creării unui corp profesoral de elita, acordarii respectului cuvenit cadrului didactic,
statutului sau social si nivelui ridicat de salarizare.
lata cateva dintre aceste diferente, rezultate din compararea catorva dintre
elementele care definesc invatamantul finlandez si cel romanesc.

Una dintre cerinţele asimilarii corecte a unei strategii de reforma este

necesitatea unei abordari pe termen lung, adaptarea sa la cerinţele prezente si
viitoare ale societatii in plan cultural, economic, politic, comunitar, naţional si
internaţional, etc.
In comparaţia noastra trebuie sa remarcam faptul ca reforma din educaţie
implementata in Finlanda in urma cu 40 de ani, a propulsat sistemul de invatamant
in fruntea altor sisteme mai riguroase. Ea s-a bazat pe un amplu studiu care
concluziona ca stabilitatea politica si o viziune consensuala pe termen lung
reprezintă baza pentru succesul reformelor promovate in invatamant.

4
 In schimb, in Romania, legea invatamantului a fost „reformata" de peste 100
de ori in 20 de ani, iar in ultimii 10 ani de 28 de ori.
In plus, invatamantul trebuie sa constituie o prioritate naţionala in orice
condiţii.
Daca in Finlanda, in vremurile de criza, educaţia a ramas cu adevarat o
prioritate, nemarcata de consecinţele crizei, in Romania Pactul pentru educaţie
incheiat in 2007, care urma sa asigure sistemului de invatamant stabilitate si o baza
materiala rezonabila prin alocarea a minimum 6% din PIB a fost, in fapt, doar un
exerciţiu politic. Educaţia nu a primit procentul din PIB stabilit prin Legea
Invatamantului.

Modul in care este gândit curriculum

O reforma a educaţiei presupune, la nivel de principiu, si „flexibilitatea

programelor”, astfel incat ele sa răspundă nevoilor si posibilităţilor specifice de
varsta si dezvoltare ale elevilor, dar si sa faca fata schimbărilor din societate, adica
sa reziste in timp.
In timp ce curriculum din Finlanda pune accent mai mult pe cunostintele
practice, dobandirea abilitaţilor de viata cu scopul integrării sociale mai facile ale
elevilor, curriculum nostru este aglomerat, stufos, lipsit de aplicabilitate in viata de
zi cu zi al bagajului de cunostinte dobândite. Invatamantul finlandez pune mare
pret pe stiinte si pe practica, de aceea cele mai multe cursuri de stiinte au loc in
laboratoare, in grupuri de maxim 16 elevi si se concentrează pe experimente
stiintifice.
In Finlanda, elevul are posibilitatea de a alege ce discipline vrea sa studieze, in
funcţie de capacitatile personale si de ceea ce doreşte sa faca mai târziu. Pe langa
materiile de baza, are la dispoziţie o oferta educaţionala extrem de variata, de la
cursuri de pian, dans sau teatru, la sporturi de echipa si activitati practice in
ateliere.
In Finlanda, copii merg la şcoala numai daca au implinit 7 ani. Pe parcursul
scolarizarii ei nu se confrunta cu examene sau teme pana la varsta adolescentei.
Mai mult, aceştia nu trec prin nicio forma de evaluare in primii 6 ani de şcoala,

5
primul examen obligatoriu fiind sustinut la varsta de 16 ani. Ministerul Educaţiei
testeaza doar eşantioane de elevi, iar rezultatele sunt comunicate şcolilor in mod
privat, pentru a sti unde se situeaza in raport cu media naţionala.
Activitatea profesorilor nu este supervizata, ei au toata libertatea in alegerea
materialelor necesare atingerii standardelor naţionale.

Reforma curriculară constituie astfel o schimbare majoră necesară la diferite

intervale de timp datorită unor cauze sociale şi pedagogice complexe, valabilă la
scara întregului sistem şi proces de învăţământ.
Proiectarea şi implementarea sa rămâne o problemă de maximă dificultate,
studiată de mai multe ştiinţe ale educaţiei, dintre care amintim (alături de
pedagogia generală): filozofia educaţiei, sociologia educaţiei, politica educaţiei,
managementul educaţiei. La nivel de principiu este vorba de legătura dintre
direcţiile mari de evoluţie a educaţiei, care susţin realizarea reformei curriculare.
Este vorba despre legătura dintre educaţia permanentă, autoinstruirea şi
autoeducaţia, dintre valorificarea educabilităţii şi proiectarea curriculară a educaţiei
şi a instruirii la scara întregului sistem şi proces de învăţământ.

Bibliografie:

- Sorin Cristea, Reforma învăţământului între proiectare şi realizare,

editura Didactică şi Pedagogica , Bucureşti, 2011
- Ioan Bontaş, Tratat de Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 2007
- Ioan Nicola, Tratat de Pedagogie, Editura Aramis, Bucureşti, 2006
6
- Dicţionar de pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1979