COMUNICAREA VERBALĂ

Interpersonală
(față în față)

Tipuri de
Dezbatere
comunicare verbală
(ședință)

Prelegere
-de popularizare
-de instruire
-ştiinţifică
SPAŢIUL DE COMUNICARE :

zona intimă zona personală zona socială zona publică

46 cm

1,22 m

3,6 m

> 3,6 m
 Zona intimă: se întinde pâna la o distanţă de 46 cm.

Este zona cea mai importantă pentru om şi cea mai apărată.

Au acces în ea doar cei foarte apropiaţi emoţional.

zona intimă

46 cm
 Zona personală: cuprinsă între 46 cm şi 1,22 m.

Distanţa personală ne protejează faţă de atingerea celorlalţi şi asigură comunicarea

verbală optimă.

zona personală

46 cm

1,22 m
 Interlocutorii îşi pot strânge mâna, act care se face de regula pe un “teren neutru”,
încheietura mâinii aflându-se la limita zonelor intime ale interlocutorilor.

zona personală

46 cm 46 cm

1,22 m
 Zona socială: (1,22 - 3,6 m) spaţiul pe care-l menţinem atunci cînd intrăm
în relaţii oficiale, impersonale cu cineva.

Elementul de intimitate este înlaturat total. Se exclude posibiliatea contactului fizic.

Exemple: şeful, subalternii, funcţionarii de ghişeu, vânzatorii, poştaşul, etc.
Distanţa poate fi redusă prin amplasarea unor bariere, a unor obiecte-tampon
între interlocutori (birou, catedră, ghişeu, etc.).

zona socială

1,22 m

3,6 m
Zona publică: peste 3,60 m, este spaţiul de comunicare cu un grup mare de oameni.
Comunicarea îşi pierde aproape în totalitate caracterul interpersonal.

Exemple : în sălile de tribunal, între politicieni şi ziarişti la conferinţele de presă,

între comandant şi trupă, etc.

zona publică

3,6 m
Situaţiile de aglomeraţie : oamenii intră în zona personală
dar evită să se atingă.
Situaţiile de aglomeraţie : din autobuz, lift, spectacole,
când zonele intime ne sunt  invadate de necunoscuţi.
Crează o stare de disconfort.
Oamenii adoptă în astfel de situaţii un comportament impersonal,
vorbind sau mişcându-se cât mai puţin.
 Reguli pe care oamenii ar trebui să le aplice în astfel de situaţii :

1. Nu ai voie să vorbeşti cu nimeni, nici chiar cu cei pe care îi cunoşti.

2. Trebuie sa eviţi ca privirea ta să se întâlnească cu privirile altora.

3. Sa păstrezi o expesie de “jucător de poker” (să nu afişezi emoții).

4. Dacă ai o carte sau un ziar, să creezi impresia că citești atent.

5. Cât mai puține mișcări ale corpului.

6. În lift : să urmăreşti cifrele care indică etajele.

7. Să nu vorbești la telefonul mobil.

Mesajul verbal
 Scopul mesajului verbal

prezentarea persoanelor a emite o ipoteză

a întreba a convinge

a valoriza sau a minimiza

a-şi spune părerea
o informaţie

a judeca a lua distanţă,

a-şi lua precauţii
a nuanţa
a reproşa
a prezenta un fapt sigur
a răspunde unei acuzaţii
ca probabil
a prezenta un fapt
ca improbabil a vrea, a putea, a trebui
a exprima o obligaţie
a exprima dorinţe
a insista sau regrete
 Prezentarea persoanelor

Autoprezentarea

prenumele (numele) + (informaţii despre mine)

Prezentarea cuiva unei terţe persoane

apelativul titlul funcția

(Dr.) (director)
(Domnul) (Ing.)
(președinte)
(Doamna) (Prof.) prenumele (numele)
(Ec.) (șef de birou)
(Domnişoara)
(Av.) (comandant)
(Col.)

(dacă avantajează persoana prezentată)

 A întreba

a cere un acord sau un refuz Pot să intru ?

a cere o informaţie La ce oră sosește trenul ?

Scopul întrebării
a se impune în faţa cuiva Știți cine sunt eu ?

a afla opinia cuiva Ce credeți despre ...?

directe Vă place peștele ?

Tipuri de întrebări retorice Iar pește ?

insidioase O fi proaspăt peștele ?

 A-şi spune părerea
A emite o judecată cu titlul de opinie personală.

pozitive neutre

A emite judecăţi asupra subiectului

negative nuanţate

Î-mi place Cred Sunt pentru

Nu-mi place Nu cred Sunt împotrivă
 A judeca

A emite o judecată (afirmativă sau negativă) cu titlul de adevăr incontestabil.

E adevărat E bine E cinstit E frumos E probabil

E fals E rău E necinstit E urât E improbabil

 A nuanța

excepținal

foarte bine
pozitiv
bine

destul de bine

Este acceptabil neutru

destul de rău

rău
negativ
foarte rău

groaznic
Atitudinea în comunicarea verbală

agresivă

tipuri de atitudini: asertivă

submisivă
 verbal (prin cuvintele folosite)

Exprimarea
paraverbal (prin tonul și volumul vocii)
atitudinii :

non-verbal (prin postură și mimică)

Atitudinea agresivă :

Cel care vorbește este obsedat de ideea de a fi

singurul care știe / poate / are dreptate.

 Atitudinea submisivă :

Cel care vorbește este obsedat de ideea de a

nu contrazice / nu refuza / nu contraria.
 Atitudinea asertivă :

Cel care vorbește spune ceea ce are de spus, ferm,

spontan, sincer și direct, păstrându-și demnitatea și drepturile
și, în același timp, fără sa-l jignească pe celalalt.
„Asertivitatea
este o atitudine care implică apărarea
drepturilor personale și exprimarea gandurilor,
a sentimentelor și a convingerilor
în mod direct, onest și adecvat,
fără a viola drepturile altei persoane”.

Lange și Jacubowski (1976)
Din naștere,
oamenii sunt orientați submisiv
spre un comportament sau

agresiv

Comportamentul asertiv se învață.

Atitudinea agresivă Persoanele agresive prin natura lor
pot învăța mai ușor comportamentul
asertiv.
Atitudinea asertivă

Persoanele submisive prin natura lor

pot învăța mai greu comportamentul
asertiv.

Atitudinea submisivă
 În ce constă atitudinea asertivă :

1.Să-mi asum răspunderea asupra a ceea ce spun şi fac.

2. Să cer ceea ce vreau

(recunoscând dreptul celuilalt de a-mi refuza cererea).
3.Să iau decizii şi să fiu răspunzător pentru ele.

4.Să fiu independent.

5.Să nu ofer motive şi scuze

pentru propriul comportament.
6. Să nu mă simt responsabil
pentru găsirea de soluţii la problemele altora.

7.Să am dreptul să mă răzgândesc.

8. Să am dreptul să greșesc

(dar să-mi asum responsabilitatea

propriilor greșeli și să recunosc și altora
dreptul de a greși).
9.Să am curajul să spun „nu ştiu”.

10. Să am curajul să spun „nu înţeleg”.

11. Să am curajul să spun „nu e sarcina mea”.

12. Să pot avea relaţii normale cu ceilalţi
fără să fiu dependent de părerile,
aprobările sau confirmările lor.

13. Să am intimitatea mea.

14. Să pot spune NU sau DA
fără să mă simt vinovat.

15. Să nu-i jignesc pe ceilalți.

Cum se învață comportamentul asertiv :

Învaţă să ACCEPŢI lucrurile.

Acceptă că oamenii sunt diferiţi

şi au nevoi diferite.
- Acceptă că unii sunt introvertiţi
şi trăiesc foarte intens în lumea lor interioară,
le place să fie singuri și să citească.

- Acceptă că alţii sunt extrovertiţi

şi trebuie să iasă în mulţime,
să comunice, să danseze, să chefuiască
 - Acceptă că unii oameni au mai dezvoltată
emisfera stânga a creierului
şi folosesc logica şi raţiunea
pentru a lua decizii.

- Acceptă că alţii au emisfera dreaptă mai dezvoltată

şi iau decizii bazate pe intuiție (pe ceea ce simt).
- Acceptă că unii sunt idealiști, visători
şi privesc lucrurile la scară globală.

- Acceptă că alții sunt foarte ancoraţi în realitate,

în aici şi acum și au o fire practică.
- Acceptă că unii judecă tot ce văd şi iau decizii.

- Acceptă că alţii percep ceea ce este în jurul lor,

dar amână decizia cât se poate de mult.
Acceptă că fiecare are ritmul lui
şi este foarte greu să încerci să forţezi pe cineva
să evolueze în alt ritm de cât al lui.
Învaţă să accepţi că lumea
este așa cum este ea,
și nu cum ai vrea tu să fie.
Acceptă cu seninătate 
lucrurile pe care nu le poţi schimba.
 

Fă-ți curaj să încerci să schimbi

ce se poate schimba.
 

Dobândește înţelepciunea 
de a deosebi ce se poate schimba
de ceea ce nu se poate schimba.
Cu acceptarea 
va veni şi eliberarea de convingeri greşite
şi astfel vei avea o viaţă mai frumoasă.